Postul hranei, postul minții – p. Teologos

Urmăriți un material legat de definiția postului, potențialele pericole precum și despre formele de post pe care trebuie să ni le asumăm astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Parabola slăbănogului

La un moment dat, 4 oameni au adus un slăbănog la Iisus și pentru că nu au avut cum să-l pună înaintea Domnului, l-au coborât prin acoperiș. Acoperișurile din vremea respectivă în Iudeea erau plate și dacă era casa săracă atunci foarte probabil că peste zidurile din cărămizi erau puse lemne și trestii pe post de acoperiș. Domnul văzând credința celor 5 oameni îi iartă păcatele celui bolnav. De aici, învățăm că putem să-i ajutăm pe ceilalți prin credința noastră, dacă, desigur, și ei au dispoziția de a se vindeca.

Evreii cârtesc când aud că Iisus îi iartă păcatele pentru că aceștia nu credeau în El și deci Îi spun că numai Dumnezeu poate să ierte păcatele. La aceasta Domnul le zice că este mult mai ușor să zică cineva din gură „iertate îți sunt păcatele” decât să zică frontal „scoală, ia-ți patul tău și umblă”. De ce? Pentru că nimeni nu poate să verifice dacă într-adevăr îi sunt iertate păcatele, în timp ce a-i spune unui slăbănog să se scoale și să-și care targa pe care fusese purtat este un lucru evident, care poate fi verificat de către toți cei prezenți că este minune. 

După ce Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog ca un Stăpân atotputernic, merge la vamă și îi spune lui Matei să-i urmeze. Acesta, cu toate că este surprins de chemarea neașteptată a lui Hristos, Îl ascultă, urmându-L îndată, lăsând toate lucrurile baltă acolo așa cum erau. Depărtat de toate ale lumii și eliberat de acestea prin prezența mântuitoare a Domnului, Îi face un mare banchet la care vine lumea în care Sf. Ap. și Ev. Matei se complăcea până atunci, adică lumea interlopă a vameșilor și a păcătoșilor.

Fariseii și cărturarii, adică teologii formaliști și intelectualii din vremea respectivă, îi întreabă pe ucenicii Domnului că de ce mănâncă și beau cu vameșii și cu păcătoșii. La care Domnul le răspunde că n-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi și că n-a venit să-i cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Scopul lui Dumnezeu este transformarea omului din păcătos și rob al patimilor în om liber. Pentru că toți știau că Hristos este omul lui Dumnezeu, observația formaliștilor era oarecum îndreptățită – Iisus ar trebui să evite mediul păcătos, să se retragă, să se rețină de la a avea contacte cu mediul respectiv. Cu toate acestea, remarca formaliștilor nu este corectă pentru că ei trebuiau să-și dea seama deja pe baza minunilor că Hristos este Dumnezeu pe pământ, sau, măcar, cineva cu totul special care știe foarte bine ce face, deci n-ar trebui să se scandalizeze.

Ce este postul?

Dincolo de asta, nu trebuie să ne considerăm pe noi drepți și pe ceilalți păcătoși și necurați, ci din contră: să ne considerăm pe noi neputincioși și din această cauză să evităm mediile care nu ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu. 

De fapt, acesta este postul: evitarea lucrurilor care ne depărtează de Dumnezeu prin cantitatea lor, prin felul lor, prin natura lor. Fariseii și cărturarii care cunoșteau rațional aceste lucruri, Îi spun Mântuitorului ceea ce este rațional, că ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc adesea și fac rugăciuni, iar ai Lui mănâncă și beau. La acest argument Domnul le răspunde că de vreme ce este El cu ei, nu este nevoie să postească pentru că exemplul Lui personal cu trupul în fața lor și purtarea Sa de grijă pentru ucenici îi scutește de post pentru că acum trebuie să se bucure de prezența Sa, fiind în siguranța iubirii Sale. Desigur că atunci când Domnul nu mai este trupește cu ucenicii, atunci aceștia trebuie să postească pentru că atunci este nevoie de atenție și de tristețea duhovnicească luminătoare de minte pentru a reuși să găsim drumul către eliberarea de patimi în Hristos.

De ce postim

La lipsa luminii adevărate a lui Hristos apar o mulțime de pseudo-lumini care încearcă să-I ia locul Domnului și astfel îl deraiază pe om de la drumul său și să-l ducă în distorsiune și în chin. Din cauza asta trebuie să fim la post, trebuie să ținem postul pentru că principala armă împotriva acestor centri de atracție este minimizarea expunerii la aceștia. Postul este extragerea minții din simțuri pentru a o oferi curată și liberă lui Hristos dătătorul de viață. Pentru a ne putea extrage mintea din simțuri și a o reorienta înspre iubirea cea adevărată, iubirea duhovnicească a lui Dumnezeu, trebuie să eliminăm plăcerile păcătoase sau, acolo unde nu este posibil, să le punem sub un program. Să minimizăm expunerea.

Postul de mâncare

Desigur că cel mai cunoscut post este postul de mâncare, în care avem mai multe programe care ne reglează ce și când mâncăm. Vedeți că prima dată s-a pus problema aceasta la Sinodul Apostolic când hotărârile Sfinților Apostoli au fost să se ferească credincioșii de mâncărurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate – și asta pentru că animalul sugrumat are sângele în el – și să se ferească de desfrâu.

De fapt, vedeți că toate se referă la postul trupesc. Primele trei se referă la postul alimentar, iar ultima la ferirea de desfrânare care, de fapt, tot o formă de post este.

După cum vedem, trebuie să ne ferim de mâncăruri care au sau care provin din animale cu sânge. Aceste mâncăruri le putem mânca numai atunci când este dezlegare ca să ne îndulcim de ele. Din cauza asta se spune că este dezlegare atunci când nu este post și că mâncărurile care nu sunt de post sunt „de dulce”. Pentru români trebuie menționat că fructele de mare, melcii, albinele nu au sânge și deci sunt mâncăruri de post produsele care provin de la aceste animale. Este adevărat că fructele de mare sunt considerate delicatese și din cauza asta este bine ca acestea să fie mâncate în zile mai deosebite cum sunt sâmbetele, duminicile și în zilele cu sfinți mari, sărbători care cad în perioadele de post.

Alimente mai puternice decât fructele de mare sunt uleiul, vinul care sunt totuși de post și mai ales peștele care este cea mai ușoară mâncare de dulce. La acestea, Biserica specifică zilele de post în care putem să le mâncăm.

Posturile ne pregătesc pentru trăirea sărbătorilor

Perioadele de post sunt postul Paștelui și al Crăciunului de câte 40 de zile fiecare, precum și postul Adormirii Maicii Domnului de două săptămâni și postul Sf. Apostoli.

Posturile sunt puse ca perioade de pregătire înaintea unor mari sărbători de peste an pentru că postul de mâncare ne curăță mintea prin generarea unei osteneli și depărtarea de plăcerile care vin din mâncare și din forța fizică atunci când îți simți trupul bine hrănit. E o împlinire, o satisfacție. Din cauza asta măsura postului dată de Sfinții Părinți este să ne ridicăm de la masă tot timpul puțin flămânzi. Desigur că cel mai important aspect al postului este depărtarea de plăcerea care vine din împlinirea voii proprii. În cazul postului de mâncare este că eviți să mănânci ce vrei. Pentru că această plăcere a facerii voii proprii este cea mai mare dintre toate, din cauza asta asceza ascultării ca tăiere a voii proprii este bază a avansului duhovnicesc.

40 de zile – semnificația

Acum o să întrebați de ce 40 de zile. Evident că este în legătură cu postul Domnului din deșert care a postit 40 de zile. Și Moise a postit 40 de zile pentru a primi Tablele Legii de la Dumnezeu. 40 mai apare de destule ori în Biblie, în biserică, în slujbe. De ce? Numărul 40 este cea mai mare cifră, din câte știu, care se poate număra cu ajutorul celor 12 falange de la cele 4 degete de la o mână, contorizând cu degetul mare. Este sistemul de numărare al sumerienilor, dacă știți. Posibil că din cauza asta s-a ales cifra de 40 pentru că reprezintă oarecum simbolul plinătății ca și cifra 10 azi. 

După exemplul Sfinților din trecut, pentru a ne pregăti și noi cu întâlnirea cu Dumnezeu în mod excepțional trebuie să postim înainte pentru a putea să primim luminarea necesară precum și pentru a o putea păstra după, luminare foarte necesară în marile decizii pe care trebuie să le luăm în viață. Desigur că ar trebui să postim toată viața pentru că trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu în fiecare zi, însă din păcate, firea noastră slabă nu rezistă la așa ceva. Din cauza asta, Biserica a pus zile de dezlegare și zile de post. 

Alte zile de post

Dincolo de cele patru perioade de peste an, mai avem ca zile de post miercurea și vinerea, pentru că miercuri a fost vândut Domnul, iar vineri pentru că a fost răstignit. Monahii postesc și lunea pentru că lunea este ziua închinată Sfinților Îngeri. Sub influența mediilor monahale unii creștini mai râvnitori postesc și lunea, cu binecuvântarea duhovnicului, pentru că Biserica nu impune acest post. Mai sunt și câteva sărbători mai ascetice în care Biserica pune post cum ar fi Înălțarea Sfintei Cruci și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Postul nu este dietă

Ceea ce este important de reținut aici este faptul că postul nu este dietă. Dieta se face pentru trup. Scopul postului este unul duhovnicesc, de luminare a minții prin desprinderea de plăcerile lumești și prin ținerea trupului sub control. În clipa în care trupul primește o energie mai mare decât e nevoie atunci trupul începe să se lupte cu duhul și să încerce să-l tiranizeze. Acest fenomen interior este similar cu ceea ce se întâmplă în exterior între cei care sunt supuși trupului până la distorsiune și care aceștia îi tiranizează pe cei care se înfrânează și își controlează trupul.

În timp ce cei duhovnicești care devin astfel prin înfrânare cresc mai departe duhovnicia care crește unitatea și iubirea adevărată între noi și cu Dumnezeu, cei desfrânați se luptă cu pretextul toleranței și acceptării să ajungă la tiranie. Tirania trupului chinuie sufletul și dacă ne prinde moartea în acest chin atunci ne vom permanentiza astfel și ne vom chinui veșnic.

Efectul postului

Vedeți că diavolii care acționează prin trup nu ies din acesta fără numai cu rugăciune și cu post. Rugăciunea este pentru a ne asigura ajutorul lui Dumnezeu, iar postul este pentru a ofili trupul ca și centru irațional de putere și influență asupra sufletului.

Să nu ne așteptăm de la trup sau de la cei care sunt robi trupului la o raționalitate iubitoare și înțelegătoare capabilă să genereze o relație interpersonală. Totdeauna, fraților, puntea reală între două persoane apare numai prin spiritualizarea acestora. Trupul divide și generează egoism și ură pentru că trupul nu este rațional și nu este capabil de iubire duhovnicească. Sufletul este rațional, cald și iubitor, capabil să-l înțeleagă cu adevărat pe celălalt în complementaritatea lui. Pentru asta însă este nevoie de post, de înfrânare inclusiv a gândirii pentru că dacă nu ne înfrânăm, ne expandăm așa de mult în universul nostru interior încât nu mai are loc nimeni altcineva în el, nici prieteni, nici familie și nici Dumnezeu și atunci ne simțim complet singuri.

De fapt, exact din cauza tendinței de auto-îndumnezeire a lumii actuale avem la ora asta marea pandemie a singurătății și legată de asta și pandemia bolilor de nervi.

Despre extreme

Datorită faptului că oamenii nu postesc de gânduri, nu se înfrânează în gândire, se depărtează de Dumnezeu, intră sub influența duhurilor necurate și ajung astăzi la extreme trupești și la extreme sufletești, care desigur că sunt corelate între ele. Extremele trupești pot să înceapă chiar de la mersul la sală și dieta pentru împlinirea patimilor trupești și a mândriei, de la activitățile care generează adrenalină și să ajungă până la distorsiunile sexuale, substanțele psihoactive și altele asemenea.

Extremele sufletești încep de la tulburări pentru problemele zilnice, lipsă de credință, război de gând care poate să ajungă până la crize de nervi, atacuri de panică, anxietate și boli psihice. Când au spus Sfinții Apostoli să ne ferim de desfrâu au avut în vedere ambele planuri – și extremele trupești precum și extremele spirituale care sunt strâns împletite cu cele dintâi.

Este foarte important să respingem gândurile care vin și să nu vorbim cu ele pentru că dacă le acceptăm ca adevărate, fără ca ele să fie, că sigur că se vor întâmpla astfel, atunci vom construi scenarii peste scenarii și vom ajunge în niște labirinturi foarte periculoase care pot să-l distorsioneze grav pe om, uneori fără ca el să-și dea seama. Toți îi spun că greșește, însă el nu este de acord sau chiar dacă este de acord nu știe cum să iasă de acolo pentru că s-a obișnuit să gândească astfel. Scenariile se fac doar de către scenariști profesioniști și când spun asta glumesc doar pe jumătate pentru că un scenarist profesionist nu primește orice gând care îi vine în cap legat de scenariul său și, dincolo de asta, știe că scenariul său este ireal și deci nu se supune lui. Noi, însă, primim fără discernământ orice gând și credem că scenariul pe care îl facem în minte se va întâmpla sigur sau aproape sigur în viitor.

Cum luptăm

Este foarte important, să tăiem gândurile din fașă, de la prima înfiripare. Să avem o minte postită de gânduri, săracă de gânduri în fața lui Dumnezeu, minte care să stea nemișcată ca o fereastră deschisă astfel încât să primească razele dumnezeirii. Numai așa ne vom liniști. Trebuie să fim un singur ochi care să fie ațintit către Dumnezeu fără ca să ne uităm în stânga și în dreapta pentru că dacă intră zgomot informațional în mintea noastră adică în ochiul sufletului, este analog cu intratul prafului în ochiul trupului.

Să nu dorim să aflăm orice pentru că aceasta ne întunecă ochiul sufletului – de ce? – pentru că acesta se umple de praf spiritual și atunci nu își mai aduce aminte de ceea ce este cu adevărat important în viață, adică de veșnicia raiului sau a iadului care sigur ne așteaptă după ce trecem de portalul morții și trecătoarea judecății. Orice gând, orice strategie care este urâtă, care produce tulburare, care scade iubirea de frați și de Dumnezeu din noi este de la diavol. 

Ura față de persoane este toxică pentru suflet, chiar dacă orice lucru urât poartă o anumită doză de ură. Din cauza asta, trebuie să ne smerim și să îndreptăm ura către faptă, dacă este aceasta este vrednică de ură, cu conștiința faptului că aceasta este doar părerea noastră, iar pe făptaș totdeauna să-l îndreptățim cu iubirea noastră. Singura persoană pe care trebuie să o urâm este omul cel vechi și distorsionat din noi. Trebuie să-l urâm cu nădejdea învierii omului celui nou în și prin Hristos. Să zicem că Dumnezeu ne vede ce gândim și să ne întrebăm cum ne vede El și sfinții lui acum în clipa aceasta în care noi avem aceste gânduri. Trebuie să ne retragem în inima noastră din revărsările haotice în atracțiile aberante care ne strâmbă existența și ne deviază de la drumul către unirea cu Dumnezeu cel perfect iubitor. 

Pentru asta, evident că postul, abținerea de la centrii informaționali și centrii de plăcere puternici, postul de ecrane și reîntoarcerea către persoane sunt esențiale în echilibrarea existenței omului. 

Despre lumea virtuală

Des-frânarea înspre lumea virtuală îl închide pe om într-o lume iluzorie, căzută creată după chipul și asemănarea omului căzut și din cauza asta acestuia i se pare la început că este perfectă pentru el, însă sufletul se stinge din cauza lipsei de iubire și de anxietate. Omul este făcut să relaționeze cu persoane pentru că persoanele sunt surse de iubire și iubirea este hrana sufletului. Persoanele sunt cele 3 Persoane dumnezeiești ale Sfintei Treimi și persoanele umane. Persoanele Sfintei Treimi sunt singurele persoane care sunt surse absolute ale iubirii infinite și din cauza asta cine nu are legătură cu Dumnezeu moare de foame, se stinge existențial – pe cât este cu putință unui suflet veșnic.

Celelalte persoane sunt surse relative de iubire. Dacă ele își curăță diamantul inimii lor de noroiul păcatului atunci acestea reflectă într-un mod unic, personal această iubire duhovnicească către ceilalți și astfel se hrănesc multe suflete. Din cauza asta este important să avem relații duhovnicești cu persoanele prin care primim hrana sufletului, adică iubirea dumnezeiască, harul lui Dumnezeu. Trebuie să avem relații.

În clipa în care omul nu este la post, nu este atent la sine însuși și se desfrânează în diferite moduri, începând de la ecrane și ajungând la lucruri despre care este și rușine a spune, atunci aceste legături interpersonale se rup parțial sau total. Ecranele nu iubesc, carnea nu iubește – doar sufletul iubește și, deci, sufletul care nu are aceste legături interpersonale se stinge prin înfometare. 

Dincolo de asta, dacă vorbim de ecrane, el este expus la cei mai mari influenceri de pe planetă și la cele mai distructive ideologii. De fapt, nu este expus la viața celor mai mari influenceri planetari, ci doar la partea strălucitoare a vieții lor – pentru că influencerul n-o să posteze pe net atunci când e depresiv. Partea strălucitoare uneori nici măcar nu există pentru că el poate să facă o poză profesională lângă un Ferrari și se duce acasă cu tramvaiul. În clipa în care el este un tânăr sau o tânără normală cu puncte tari, cu puncte slabe și cu 3 followeri și un cuc, cum să nu devină anxioasă și să nu-și piardă curajul când, singur sau singură fiind fără prieteni și fără Dumnezeu în fața ecranelor, se compară cu pseudo-perfecțiunea influencerilor care au milioane de followeri și de like-uri?

Curiozitatea și pericolul ei

De asemenea, încrezându-se în sine, omul de astăzi nu numai că nu este la post în clipa în care este expus la tot felul de ideologii și practici care mai de care mai periculoase, ci le și caută ca să le experimenteze să vadă cum e, fie dintr-o curiozitate mai mult sau mai puțin diabolică, fie din cauza presiunilor de grup. Curiozitatea este distorsiunea dorinței de cunoaștere prin Dumnezeu în care omul dorește să afle de unul singur toate zgomotele informaționale care îl îndepărtează de Dumnezeu. Este precum pechinezul care aleargă după fluturi și se trezește în situații foarte complicate în care blana i se încurcă printre boscheții în care s-a afundat. Omul de astăzi este din păcate învățat să se hrănească cu mult zgomot informațional pentru a ascunde goliciunea din sufletul său. Astfel, omul nu mai are timp de sine, nu mai are timp de persoana celorlalți și este ușor manipulat prin frica și confuzia generată de toate aceste știri care în cea mai mare parte sunt proiectate special ca să genereze aceste emoții negative.

În clipa în care mintea este supusă la acest potop, ea se îneacă și uită de Dumnezeu Mântuitorul și astfel omul devine îndoielnic, slab, cu credință slabă, ca o frunză purtată de vântul dorințelor meschine și a adicțiilor.

Rolul postului în obținerea păci interioare

Pentru a se elibera, omul trebuie să înceapă de la bărbăția credinței și a ascultării, care impune un program și în acest program sunt incluse rugăciunea, postul de mâncare, de informații și de gânduri, liniștirea și sfătuirea. Dacă omul la fiecare minut sau la câteva secunde dorește să-și schimbe atenția, nu va realiza nimic în viață, nici măcar pacea interioară. Trebuie să ne păzim mintea și să nu acceptăm orice gând care vine și să-l punem în practică. 

Este nevoie de trezvie, de atenția la noi înșine și pentru aceasta în cadrul programului nostru zilnic trebuie să ne întrebăm cel puțin la sfârșitul zilei, dacă nu de mai multe ori, ce am făcut bine azi și ce am făcut rău. Pentru ce am făcut bine, să mulțumim cu smerenie lui Dumnezeu pentru că astfel vom securiza darul pe care l-am primit și vom scăpa de duritatea părerii bune de sine, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la cei cărora le-am greșit pentru că astfel ne înmoiem inima.

Desigur că dacă răul, adică distorsiunea existențială din noi nu pleacă, atunci trebuie să ne spovedim. Desigur că toate efectele nocive dispar și apar cele pozitive dacă ne păzim mintea și postim de gânduri. Dacă nu, e pantă descendentă. Dacă contemplăm și ne rugăm mult cu înțelepciune simplă, vom fi liniștiți și luminoși. Dacă ne încrâncenăm, ne vom întuneca. Dacă vom avea avalanșă de gânduri, atunci vom fi tulburați și haotici exact ca cineva la baza unei avalanșe sau a unei cascade.

Un caz

Țin minte că de mai multe ori au venit niște pelerini deznădăjduiți și amari și m-au întrebat ce părere am despre viitorul nostru, la care le-am răspuns că depinde de fiecare dintre noi, ce relație avem cu Dumnezeu și cât ne nevoim spre mântuire. Ei, însă, erau setați pe multitudinea de știri șocante cu care au fost îndoctrinați, știri care, de fapt, nu prea aveau legătură cu ei personal și pe tema asta își aduceau argumente care să le îndreptățească înfrângerea ca oameni. Desigur că nu e așa, pentru că relația noastră cu Dumnezeu este pur personală și nu este obstrucționată decât numai de patimile noastre și nu de vreun factor extern, după cum au arătat Sfinții Români din Închisori. Desigur că noi, slabi fiind, suntem influențați de factori externi și din cauza asta trebuie să postim adică să ne retragem din experiențe care ne depărtează de Dumnezeu. 

Postul înseamnă comportament

Postul nu înseamnă însă numai golirea minții de plăceri păcătoase care îl târăsc pe om departe de Dumnezeu, ci înseamnă și comportamentul duhovnicesc analog astfel încât să ne umplem de harul lui Dumnezeu. Este adevărat că golirea noastră de experiențele păcătoase este deja un mare avantaj pentru că nu mai suntem atrași de magneții demonici care încearcă să ne fure libertatea, de fluturii care zboară și ne duc prin prăpăstii. Însă noi nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să ne îndreptăm capacitatea noastră iubitoare către Dumnezeu și să ne umplem mintea curată de lumina iubirii Mântuitorului. 

Pentru asta trebuie să nu dăm o importanță exagerată problemelor zilnice și să ne concentrăm pe viața duhovnicească pentru că aceasta ne va vindeca sufletul. Problemele cotidiene trebuie rezolvate în măsura în care ne ajută la viața duhovnicească sau nerezolvarea lor ne împiedică în duhovnicie fie și prin simplul fapt că suntem deranjați de existența acestor probleme. Tot timpul trebuie să avem tendința să le oferim o importanță secundară problemelor trecătoare.

Orice ne ocupă mintea în afara lui Dumnezeu și cele legate de El trebuie înlăturat. E nevoie pentru asta de bărbăție și atenție la noi înșine să nu cedăm pornirilor atunci când avem tendința să ne răspândim în multe sarcini simultan și să ne basculăm mintea, atenția de la una la alta la fiecare 15 secunde. De exemplu, ne vine în gând să vedem ce s-a mai întâmplat în cutare loc sau cu cutare persoană. O să-mi zic „Nu, nu o să mă interesez de asta!” Sau îmi vine în gând să mă duc să mă interesez ce se face la bucătărie și poate că pot să influențez să facă ce-mi place mie. Îmi zic gândului „Nu, nu o să mă duc acolo!”. Sau îmi zice gândul „Să arunc și eu vorba asta” – o să zic gândului: „Nu, nu o să vorbesc dacă nu e voia lui Dumnezeu.”

Părțile raționale ale sufletului

Logica

Atunci o să întrebați de ce ne-a mai dat Dumnezeu raționalitate. Această întrebare poate să apară datorită stării noastre căzute care are ca efect căderea și întunecarea minții în lucrurile trecătoare, materiale. Ca să înțelegem, trebuie să ne amintim că sunt mai multe părți raționale ale sufletului dintre care discutăm aici despre minte și logică. Logica acționează în pași, are tendința să dividă lucrurile, să le analizeze și este potrivită pentru gestionarea entităților din lumea care poate fi percepută cu cele 5 simțuri, din lumea materială, pentru că în această lume ar trebui să acționeze logica și aici există principiul excluziunii, al separării, al delimitării. 

Mintea

Mintea este ochiul sufletului, este cea mai fină atenție, este atenția ultimă, este cel de-al 6 simț prin care îl simțim pe Dumnezeu în energiile Sale necreate. Mintea, spre deosebire de logică, nu acționează în pași, ci simte, face distincția între binele și răul duhovnicesc și are tendința să unească, să sintetizeze lucrurile și să le vadă distingându-le în integritatea lor, în sensul lor. Ea este făcută să gestioneze entitățile lumii duhovnicești. 

Pentru asta mintea trebuie să se retragă din simțuri. Să nu dea o atenție exagerată acestor stimuli și acesta este adevăratul Post. Mintea trebuie să fie liberă să contemple pe Dumnezeu așa cum este mintea atunci când ne plimbăm.

Să mă explic. În clipa în care cineva se plimbă pe un teren cunoscut face o activitate inteligentă pentru că alege calea cea mai potrivită: pe acolo pe unde este trotuar, evită obstacolele și își coordonează tot corpul ca să meargă și să urce sau să coboare eventualele trepte. Cu toate aceasta, mintea, ochiul sufletului este liber să fie îndreptat către Dumnezeu pentru că toată această activitate care este plimbatul este preluată de logică în timp real. Și eu când am venit până aici m-am rugat, da, nu m-am uitat în stânga și în dreapta. Dacă însă omul este atras de un centru de atenție, atunci omul își iese din minți și devine dezaxat, distorsionat în direcția respectivă. Pentru a-și recăpăta echilibrul, omul trebuie să-și bage mințile în cap, mai bine zis în inimă adică să se izoleze de lume în centrul existenței sale duhovnicești și să se roage acolo. Știu că este dificil la început însă rezultatul merită cu adevărat.

Mintea trebuie să stea liniștită în inimă, omul să aibă atenția în zona coșului pieptului și de acolo în străfundurile inimii sale duhovnicești, ale nucleului său duhovnicesc pentru că pe acolo este portalul către Domnul și acolo să se roage și să contemple pe Dumnezeu și să fie atentă la mișcările de gând care încearcă să-i fure rugăciunea și starea duhovnicească. Aici o atenție deosebită trebuie dată amintirilor obsesive pentru că prin acestea diavolul încearcă să ne spurce mintea. Când spun că trebuie să avem o atenție deosebită spun că trebuie să fim atenți să le ignorăm total, încă din stadiul de momeală, când încearcă să apară în imaginația noastră. Dacă nu se poate din momentul când se înfiripă, de la momeală, atunci măcar să ne luptăm să nu le primim – să nu ne învoim cu ele, să nu cădem de acord.

Concluzii și îndemnuri

Trebuie să avem curaj și să ne nevoim pentru că puțin foc dumnezeiesc curățește toată materia existenței noastre păcătoase. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți pentru că printr-o spărtură mică curge afară toată averea. Legat de asta trebuie să știm că harismele cele mai de preț nu sunt cele care se văd sau harisma facerii de minuni ci harismele care nu se văd și care sunt ascunse și prin asta sunt ferite de cădere. Mai concret, cea mai mare harismă este harisma deosebirii duhurilor, harisma discernământului.

Harisma discernământului este dar direct de la Dumnezeu care vine în urma celui mai mare post, celei mai mari înfrânări, adică înfrânarea desăvârșită de la voia proprie, adică ascultarea desăvârșită pe care facă Domnul Dumnezeu să o avem cu toții!

Amin!

Vă mulțumesc că v-ați nevoit să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!