Întreabă un preot ortodox: Filocalia, minunile icoanelor și altele – p. Andrew Cuneo

Urmăriți un cuvânt frumos al părintelui Andrew Cuneo în care acesta ne răspunde la mai multe întrebări despre Filocalie, despre minunile icoanelor și despre alte subiecte conexe.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Întreabă un preot ortodox: Filocalia, minunile icoanelor și altele – p. Andrew Cuneo

– Prima întrebare este: cum să ajungi la oamenii care sunt împotriva a orice seamănă cu catolicismul sau creștinismul bisericesc înalt, în general?

– Aceasta este o întrebare interesantă. Cum poți ajunge la oamenii care pur și simplu nu sunt obișnuiți cu o expresie liturgică a creștinismului, nimic din înalta Biserică? Poate fi o problemă foarte grea. Dacă cineva e obișnuit cu creștinismul ca un concert sau cu creștinismul ca o trupă de laudă, ceva foarte formal poate părea foarte ciudat și greu de aclimatizat. Nu știu dacă există un răspuns de argint. Pot spune că se pare că se întâmplă în timp, oamenii își dau seama că nu are putere de rezistență, au nevoie de ceva, poate nu la fel de incitant, dar care este stabil și solemn, poate că nu este la fel emoționant, dar ceva care vorbește cu o parte mai profundă a sufletului lor și, după o anumită perioadă de timp, fiorul dispare pentru închinarea creștină improvizată la nesfârșit și e nevoie de ceva care este lustruit ca marmura de-a lungul timpului și care este de durată și nu pleacă nicăieri și te poți ruga și îți permite să mergi puțin mai adânc.

Așa că, de obicei, timpul ajută foarte mult să realizezi că există o teologie în ritualurile Bisericii și este foarte puternică. O să iau ceva foarte simplu, cum ar fi o metanie, doar o înclinare până la pământ, o închinarea formală a corpului. De ce trebuie să facem asta? Este un lucru foarte puternic și noi vedem asta de-a lungul Vechiului Testament și Noului Testament, chiar și magii fac metanii înaintea pruncului Hristos, i se închină Lui, și acel cuvânt pentru închinare e atât de des folosit pentru a se înclina până la Pământ și există ceva foarte puternic de a realiza că trupul nostru trebuie să se roage la fel ca sufletul nostru și că, uneori, ceea ce facem corpului nostru este de fapt un ajutor și asistență pentru sufletul nostru, chiar și în moduri simple, chiar dacă nu mă simt bucuros, dacă pun un mic zâmbet aduce de fapt bucurie, dacă nu îmi amintesc de Dumnezeu, făcând semnul crucii este un fel de sprijin trupesc al amintirii de Dumnezeu.

Dacă nu mă simt smerit în fața prezenței lui Dumnezeu, mă simt că sunt doar la genunchii albinei, când vin la Biserică am nevoie să fac metanii ca să-mi dau seama că stau în picioare în fața Domnului celui Viu, că sunt un nimic, așa că acele simple acțiuni care sunt într-un fel ritualice sunt foarte puternice. De multe ori, de multe ori ceremonia sau solemnitatea este acolo pentru a ne modela treptat și încet. Mă gândesc la mobilier, nu știu dacă asta are vreun sens, dar nouă, americanilor, ne place schimbarea instantanee și revoluția instantanee și conversia instantanee și reînnoirea totală, dar Ortodoxia este mai glacială și mă gândesc la un mobilier vechi, ca o piesă veche de mobilier din lemn, veche de secole, are un ton și o calitate și o adâncime pe care nu le poți imita și există ceva despre asta că acea patina de timp și repetare, lustruirea lustruirea, în ani și ani, folosirea, folosirea, creează ceva ce nu poți pur și simplu imprima cu o imprimantă 3D, este pur și simplu acolo, astfel încât acea permanență și acea stabilitate a solemnității ne permit să mergem mai adânc în rugăciunea noastră, ne șlefuiește treptat sufletul, acele acțiuni corporale repetate ne amintesc că, chiar dacă nu mă pot ruga fără o ceașcă de cafea, pentru că nu am cofeină, corpul meu se poate ruga, chiar dacă nu mă pot ruga când sunt în biserică pentru că sunt îngrijorat că o să-mi pierd slujba, corpul meu se poate ruga, chiar dacă sunt îngrozit pe dinăuntru, pentru că sunt permanent anxios, corpul meu se poate ruga și e foarte foarte important pentru tine să ai un simț întreg și complet al modului în care ne rugăm și ritualul Bisericii, solemnitatea Bisericii este să lași întregul corp să se roage. Vedem lucruri sfinte, auzim lucruri sfinte, mirosim Paradisul, facem acțiuni care sunt pe placul lui Dumnezeu și deci există o bogăție reală acolo, care, în timp, ne poate bucura, este într-adevăr un adevărat dar al Bisericii pentru noi.

– Următoarea întrebare este: vom vedea vreodată reunificarea Bisericii sau va fi separată până la întoarcerea lui Hristos?

– Ha-ha! Să mă uit în globurile mele de cristal să văd dacă Bisericile se vor reuni. Eu cred că… Nu știu, aș spune că în epoca noastră, în ciclul nostru recent de istorie, lucrurile devin mai divergente decât convergente. A existat un efort în ultimul secol de a încerca să avem o reapropiere ecumenică și de a lucra spre unitate și așa mai departe, dar au fost sacrificate o mulțime de lucruri în acest proces care nu au fost într-adevăr autentice pentru Biserică și, așadar, a existat o retragere.

Din punct de vedere cultural vorbind, urmărim o deteriorare culturală foarte gravă și în diferite expresii creștine. Deci, cum spuneam, a fost mai mult divergent decât convergent și aș fi foarte surprins. Treaba noastră e să rămânem fermi și să ne ținem tari de tradițiile pe care ni le-au transmis părinții noștri. Trebuie să ne ținem de ele, nu să negociem și să facem compromisuri pentru a vedea la cât de mult putem renunța, pentru a ajunge la unitate prin cel mai mic numitor comun. Deci, ce va face Dumnezeu în viitor? Ei bine, El are căile Lui de a face lucruri care pot fi uimitoare, să aducă oamenii împreună, dar asta depinde de El.

– Sfaturi pentru foști atei? Există anumite lucrări spirituale pe care catehumenii (cei care urmează să se boteze) ar trebui să le evite? Poate Filocalia, până când devin mai maturi în credința lor?

– Sfaturi pentru foștii atei și dacă sunt anumite lucrări spirituale pe care să le citești sau nu în diferite etape? Oh, absolut! Cred că cel mai bun lucru este să găsești un preot bun și să-l lași să te ajute să treci de la o carte bună la următoarea, în funcție de propria experiență și de ceea ce ai citit deja, ceea ce ți-a fost util și să ai o conversație cu propriul tău preot, pentru că viața spirituală nu este doar un curriculum, este o conversație ca: Ce părere ai despre acea carte? Ce ți-a vorbit în acea carte? Ce a fost neclar? Ce are sens? Ce nu are sens? Ce ți-ar plăcea să citești în continuare? Cu siguranță! Nu putem spune categoric: un începător nu ar trebui să citească Filocalia, dar în general, da, nu trebuie neapărat să citești acel gen de spiritualitate monahală extrem de rafinată, la modul isihast, și apoi să vii cu declarații dogmatice despre cum să te rogi și despre lumina necreată când nici măcar nu ai învățat cum să postești, așa că începe cu elementele de bază, iar preotul poate fi un ghid cu adevărat util și să zică: ți-a plăcut cartea aia, ce zici de asta în continuare?

Nu prea poți greși cu viețile sfinților, din nou, cu greu ai putea greși cu aceste minunate vieți ale sfinților contemporani, fie că citești despre Sf. Ioan din San Francisco sau despre Sf. Serafim din Sarov, acestea sunt moduri minunate de a rămâne în interiorul paletei. Puteți chiar să faceți rău dacă mergeți la o carte foarte monahală ca începător și apoi să încercați să tăiați și să lipiți în propria viață, deci dacă citești despre un monah care a postit toată Săptămâna Mare și a mâncat doar o dată și zici: o să fac asta și eu, preotul o să ajungă să te viziteze la spital și va zice: ce-a fost în mintea ta? Aceasta e o conversație. Nu vrei să citești ceva și să aplici identic la tine însuți fără a avea o relație spirituală de aceea se numește părinte spiritual.

Părinții spun: “nu conduce atât de repede” sau “ai grijă la colțul ăla”, “iată cum funcționează asta”. Și trebuie să fim conștienți de faptul că viața spirituală nu e ceva ce obținem doar din cărți, ci de la oameni care sunt puțin mai avansați pe cale, sau care au avut puțin mai multă experiență și anumite cărți pot fi periculoase prea devreme, deoarece, pot invita pe cineva să facă ceva cu mult peste capacitățile sau abilitățile sale și acel zel poate duce la disperare, și tu faci ceva cu mult zel la început și apoi eșuezi și apoi zici: ah, nu are niciun sens, totul este fals. Putem într-adevăr să ne confruntăm cu probleme, există ispite din dreapta, așa cum spun părinții, precum și Ispite din stânga, stânga fiind ispita de a nu face nimic. Nu încerc deloc sau încerc prea mult, încercând peste abilitățile cuiva, încercând peste puterea cuiva lucruri care ar fi nepotrivite pentru un laic sau nepotrivite pentru cine nu e monah.

– Vă rugăm să explicați ce anume deosebește o icoană de o imagine religioasă? De asemenea, poate oricine să-și picteze propriile icoane?

– Da! Deci ce este o icoană oficială, spre deosebire de doar o imagine religioasă? Aceasta este o întrebare cu adevărat interesantă pentru că are atât de multe atât de multe straturi, există un sens, există într-adevăr un sens în care poți spune că toată creația este o icoană, adică este o imagine vizibilă care ne ajută să participăm la o comuniune cu Dumnezeu prin energiile Sale necreate. Aceasta este o realitate a creației. Există un sens scriptural direct când spunem că fiecare ființă umană este o icoană a Dumnezeului infinit, de aceea fiecare ființă umană este diferită și Dumnezeul infinit, în chipul Său în icoanele sale, creează toate aceste imagini despre El însuși, ca icoanele sale sfinte, noi suntem meniți să-L închipuim pe Dumnezeu pe pământ și deci nu este o imagine statică, desigur, aceasta este ceea ce facem, sinaxarul subliniază că trebuie să fim mâinile lui Dumnezeu pe Pământ, trebuie să facem aceste lucruri pentru a acționa ca icoane ale lui Dumnezeu.

Când vine vorba de artă religioasă oficială sau de artă religioasă canonică, este o tradiție, este o tradiție și este o chemare. De multe ori, oamenii trebuie să discearnă chemarea asta: dacă să învețe acea tradiție a iconografiei și să o învețe bine, de la un iconograf bun. Asta necesită timp, chiar și în cadrul Bisericii Ortodoxe poate dura zeci de ani până să-ți dai seama că o icoană este profund spirituală. Acum, Dumnezeu folosește foarte multe dintre aceste icoane, adică El folosește și icoane de hârtie, erau icoane de hârtie ale Maicii Domnului Pantanasa – o icoană făcătoare de minuni de pe Muntele Athos – care au fost trimise în Rusia, unele dintre ele au emis lumină necreată și au vindecat bolnavi de cancer. Dar erau icoane pe hârtie. Dumnezeu le poate folosi și pe acestea. E o icoană oficială sau doar artă religioasă? Deci Dumnezeu folosește și icoane de hârtie.

Bineînțeles, vrem să tratăm toate aceste lucruri cu evlavie și respect, nu vrem să aruncăm icoane pe podea, nu vrem să le rupem ci să le tratăm corespunzător. Poți să-l întrebi pe preotul tău cum să faci asta, dar este remarcabil cum își folosește Dumnezeu icoanele în viața Bisericii.

Una dintre cele mai preferate icoane ale mele este o icoană uimitoare a Maicii Domnului, este icoana hawaiană a Maicii Domnului de la Iviron, care se află în Honolulu. Este o icoană izvorâtoare de mir care izvorăște mir de 15 ani. Se oprește în timpul Postului Mare și, uneori de Paști se umple de mir acoperământul icoanei, puteți vedea într-un clip cum picură mir. Este o pictogramă fabricată în masă nu este pictată manual, e copiată după o icoană pictată manual anterior, cu alte cuvinte, e imprimată în fabrică, e o reproducere, nu o icoană pictată manual, sculptată manual. Dacă toate lucrurile ar fi egale, ar fi grozav dacă ar fi, dar Dumnezeu le folosește și pe acestea, ca ferestre către Rai care nu se închid și…

Deci nu trebuie să fim prea dogmatici și să nu recunoaștem modurile în care Dumnezeu a făcut ca aceste icoane să lucreze în Bisericile noastre, în viețile noastre spirituale, să putem avea icoane de hârtie în portofel, când călătorim și când mergem într-o cameră de hotel să avem ceva. Și apoi să recunoaștem, din nou, cel mai important, că frații și surorile noastre sunt icoane ale lui Hristos, ceea ce le facem fraților noștri și surorilor noastre, facem lui Hristos. Și de asta spune Domnul la Judecată: când îi hrănești pe acești oameni, când îi adăpostești pe acești oameni, când îi îmbraci, când le dai adăpost, mie Mi-ai făcut asta, pentru că ceea ce faci icoanei Mele, Mie îmi faci, ceea ce-i faci imaginii Mele, mi-ai făcut Mie. Și deci ființa umană ca icoană este un aspect, nu putem să uităm acest lucru, nu este doar artă religioasă.

– Următoarea întrebare: Dacă a trecut mult timp de la ultima noastră mărturisire și nu ne putem aminti unele dintre păcatele noastre, nu vor fi iertate?

– Dacă a trecut mult timp de la ultima noastră mărturisire și nu ne putem aminti unele păcate, sunt iertate? Da, faci tot posibilul, suntem oameni, nu suntem computere, amintirile noastre sunt profund alterate și mărturisim: nu am venit de mult timp. Și acesta este un păcat. Noi ne prezentăm pe noi înșine, nu doar o listă, pe noi în întregime, și așa Dumnezeu ne iartă în întregime și de aceea vorbim despre păcatele cunoscute și necunoscute, comise în cunoștință sau în ignoranță și Îi cerem lui Dumnezeu să le ierte pe toate, și pe care le știm și pe care nu le știm sau nu ni le amintim. Pe unele știm că le-am făcut și pe altele nu ne-am dat seama că le-am făcut, facem asta tot timpul și cerem lui Dumnezeu iertare pentru toate.

E o imagine frumoasă despre asta dacă te gândești ce se întâmplă la botez. Când cineva a botezat, toate [păcatele] sunt egale, încerci să le scufunzi asta înseamnă cuvântul botez, toți sunt uzi în întregime, toți sunt scufundați, toți sunt spălați. La fel este mărturisirea, mărturisirea este un al doilea botez, spală cu totul. Ceea ce vrea Domnul e inima noastră, El ne vrea pe noi înșine, nu o listă. Când noi ne dăm Lui pe noi înșine, El ne ia. Fiul risipitor nu are o listă. A fost plecat de foarte mult timp cu porcii, nu spune: Tată, am o listă întreagă de lucruri ce vreau să-ți mărturisesc înainte să mă întorc în casă, Tatăl nici măcar nu-i dă timp. Fiul risipitor se dă pe sine însuși și spune: nici măcar nu sunt vrednic să mai fiu fiul tău, acceptă-mă ca angajat al tău. Și Dumnezeu Îl îmbrățișează în întregime, Dumnezeu nu are nevoie de o listă perfectă, facem tot ce putem, încercăm să ne amintim ce putem, dar, din nou, ceea ce vrea El este totul și asta este mai mult decât doar amintirile noastre.

– Altă întrebare este: Aveți vreun sfat pentru a dobândi fronima ortodoxă? Sunt convertit de aproximativ șase ani, particip la slujbe regulat și merg în pelerinaje la mănăstiri și alte locuri sfinte. Am parcurs un drum lung, dar uneori mă uit la mine și mă gândesc: Uau, mai am drum lung de parcurs.

– E bine să nu ai mereu mâna pe pulsul tău spiritual, spunând: oh, mă descurc grozav, chiar devin ortodox sau am fronima acum. Adică acesta este chiar un fel de boală [spirituală]. Nu trebuie să ne auto-diagnosticăm. Să trăim pur și simplu viața ortodoxă, să trăim tiparul, să trăim ciclurile sărbătorile, posturile, creșterea. Dacă ești ortodox doar de 6 ani, ei bine, ești un copil de șase ani în Împărăție, dar cel puțin ești în Împărăție, ești în casă. Când suntem de 15 ani ortodocși, suntem adolescenți ortodocși. Adolescenții chiar știu cu adevărat despre viață? Nu chiar, dar își cunosc familia, încep să-și cunoască familia, iar asta ia timp.

Ceea ce vrea Dumnezeu să ne dea ne va da, poate ne va da multe, poate ne va da foarte puțin, dar suntem responsabili pentru ceea ce avem și nu pentru ceea ce nu avem, deci este în regulă să nu fii perfect în fronima ortodoxă și Dumnezeu încă te iubește, este un proces care necesită timp și repetiție, și timp și repetiție și în timp acesta este un lucru frumos și paradoxul este că chiar și atunci când ai “fronima ortodoxă”, probabil că nu vei ști asta și probabil vei fi ca părintele deșertului care spune: nu sunt sigur nici dacă măcar am început să mă pocăiesc. Acesta este paradoxul vieții noastre, că atunci când știm multe, începem să realizăm că nu știm nimic, când creștem în cunoștințe, realizăm cât de puține știm.

În viața spirituală este același lucru, atunci când întâlnim mai multe lucruri spirituale, în pelerinaje, sau din viețile sfinților, sau din teologie, începem să ne dăm seama de nimicnicia noastră și să ne dăm seama că Dumnezeu este infinit, nu este un ceva ce trebuie să cucerim, nu este o achiziție de a cumpăra sau a consuma, dar este ceva în care mergi din ce în ce mai sus și mai departe și este nesfârșit, deci acest proces ne va aminti continuu de ignoranța noastră, de nimicnicia noastră, de insuficiența noastră din viața spirituală, insuficiența noastră de creștere, modul nostru inadecvat în care ne-am trăit viața și tot ceea ce putem spune este: Doamne, ai milă! Asta este tot ce putem spune. Deci este un lucru firesc să crești și să nu simți asta și e în regulă. Când oamenii ajung la 80 de ani, parcă abia atunci încep să înțeleagă viața și se apropie de sfârșit, așa că…..

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!