Inima lui Faraon și adevărata pocăință – p. Stephen de Young

Urmăriți un cuvânt cu multă înțelepciune a părintelui Pr. Stephen de Young în care acesta ne vorbește despre învârtoșarea inimii lui Faraon în ciuda părerii acestuia de rău și ce legătură are aceasta cu adevărata pocăință pe care o cere Dumnezeu de la noi.

Fragmentul face parte din podcastul „The Whole Counsel of God”, o producție a Ancient Faith Radio (http://www.ancientfaith.com)

Audiție plăcută!

Powered by RedCircle

Inima lui Faraon și adevărata pocăință – p. Stephen de Young

– Atunci Faraon a chemat în grabă pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Greşit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi înaintea voastră!”

Chiar am făcut-o lată de data asta! Nu mai avem mâncare!

„Iertaţi-mi acum încă o dată greşeala mea şi vă rugaţi Domnului Dumnezeului vostru să abată în orice chip de la mine prăpădul acesta!” Şi ieşind de la Faraon, Moise s-a rugat lui Dumnezeu, Şi Domnul a stârnit vânt puternic de la apus şi acesta a dus lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie şi n-a rămas nici o lăcustă în tot pământul Egiptului.” Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi acesta n-a dat drumul fiilor lui Israel”

Deci observați: de ce zice aici că Domnul i-a învârtoșat inima? Fiindcă ce a cerut? Iartă-mi păcatul.

– Deci Dumnezeu nu i l-a iertat.

– Nu i l-a iertat, fiindcă în continuare nu i-a lăsat pe evrei să plece. Nu i-a lăsat să plece. Nu s-a pocăit cu adevărat. Pocăința nu este să te simți rău. Pocăința nu este doar să nu-ți placă consecințele păcatului tău. Și să vrei să scapi de ele. Să vrei să scapi de responsabilitate pentru ce ai făcut. Pocăința este să schimbi realmente cum gândești și cum te porți și ce faci și să acționezi în consecință.

Deci dacă Faraon s-ar fi pocăit cu adevărat, nu e ca și cum Dumnezeu nu i-ar fi iertat păcatul. Dumnezeu i-ar fi iertat păcatul dacă se pocăia. Dar care ar fi fost semnul că s-a pocăit? I-ar fi lăsat să plece… Și deci să zică „Doamne, îmi pare rău… Da, am greșit… te rog iartă-mă… și apropo roagă-te să scap de lăcustele astea…” – asta nu e pocăință. Nu e pocăință.

Și dați-mi voie să adaug – chiar dacă asta e cumva controversat, am mai zis-o în trecut – să te simți rău nu înseamnă pocăință. Îndrăznesc să spun – știu că asta va șoca pe mulți mileniali – Dumnezeu nu e interesat neapărat de cum te simți. Lui Dumnezeu îi pasă de ce faci. Faci răul și-ți pare rău, asta nu contează – tot ai făcut răul. Dacă faci binele dar nu din toată inima – tot ai făcut ceea ce trebuia.

E o parabolă despre asta – Hristos spune parabola despre cei doi fii. Tatăl vine și îi zice primului: „Hei, mergi și lucrează în vie”, iar acela zice: „Lasă-mă-n pace, tată” și apoi mai târziu îi pare rău – dar nu e doar că-i pare rău, nu e că se duce la tatăl său și-i cere iertare fiindcă s-a purtat urât, ci că merge și lucrează în vie. [Tatăl] merge la celălalt fiu și-i zice: „Băiete, mergi și lucrează în vie”. Fiul zice: „Da, s-a făcut” și apoi… nu o face. Fiind foarte politicos și prietenos cu tatăl său. Dar n-a făcut ce i-a cerut tatăl său.

Deci Dumnezeu nu vrea ca tu să stai părându-ți rău de păcatul tău. Mai ales după ce l-ai mărturisit. Vrea să vii să-l mărturisești și apoi să lucrezi să te schimbi și să te descurci mai bine. Și să îndrepți ce-ai stricat și să încerci să repari răul pe care l-ai făcut. Asta vrea să faci, aceasta e pocăința. Și chiar dacă faci asta cu ranchiună – nu e ideal – dar chiar și așa, măcar o faci.

E această idee în societatea noastră că nu ar trebui să faci ceva dacă n-o faci din inimă. De-aceea avem rata divorțurilor pe care o avem în societatea noastră. Fiindcă oamenii cred că e mai bine să-și părăsească familia fiindcă inima lor nu mai e acolo. Decât să stea și să facă ce ar trebui, chiar dacă inima lor nu mai e acolo și nu au chef.

Ceea ce e o ruptură fundamentală față de ceea ce a fost moralitatea în întreaga istorie a umanității. În întreaga istorie a umanității, moralitatea – etica – cum vrem să-i spunem, a fost despre a face ce trebuie, nu despre a ne satisface propriile dorințe. Nu să facem ce simțim. Dar acum e: „Nu, trebuie să-ți urmezi inima… Trebuie să faci ce simți.” Ei bine, dacă-ți urmezi inima e posibil să se sfârșească foarte rău. Și chiar dacă nu va fi cântărită în fața unui zeu aligator, nu-ți va fi prea bine în adevărata zi a judecății – să stai în fața lui Hristos și să zici: „Ei bine, am căutat fericirea…” când te va întreba de ce ai făcut lucrurile pe care le-ai făcut și i-ai rănit pe cei pe care i-ai rănit…

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!