Întrebări și răspunsuri despre: curaj, tristețe, burn-out, singurătate, iubire…
16 februarie 2025
Realitatea Sfintei Euharistii – p. Spiridon Bailey
17 februarie 2025
Urmăriți un material folositor de suflet cu PS Petru (Pruteanu) de Caffa în care avem ca temă principală tema spovedaniei și a găsirii sensului în viață prin credință.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Părintele Teologos: Preasfinția voastră, spuneți un Împărate Ceresc, vă rog eu tare mult!
Preasfințitul Petru: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistieria bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește! Cu noi este Dumnezeu cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Părintele Teologos: Amin!
Introducere
Spovedania, una dintre principalele metode de prevenție
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu un invitat pe care eu îl iubesc foarte, foarte mult și îl cunosc de pe vremea când era ieromonah, să știți. E vorba de Preasfințitul Petru Pruteanu. Este în Spania; contează mai puțin titlul său, în orice caz, pentru cine nu știe, Preasfinția Sa face o lucrare de misiune extraordinar de frumoasă, extraordinar de bună, atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi. Și, din cauza asta, cum spuneam, sunt foarte bucuros pentru că am ocazia să fac un nou podcast cu Preasfinția Sa.
Și, ca să nu mă lungesc, că știu că nu vă plac, din păcate, introducerile lungi, astăzi o să vorbim puțin despre metoda de prevenție, bineînțeles, din punct de vedere ortodox. Preasfințitul nu este psiholog sau psihiatru, dar din punct de vedere ortodox al bolilor de nervi, care, din păcate, există. Și, ca să intrăm direct în subiect, una dintre principalele metode de prevenție este spovedania. Și o să-l rog pe Preasfințitul să vorbească, să ne spună ce este spovedania, cum se face, ce trebuie spus, ce nu trebuie spus. Mai bine să-l las pe el să vorbească, că știu că este foarte, foarte experimentat în domeniu și poate să vă spună.
Neîncrederea. Să avem încredere în omul validat de Dumnezeu în fața noastră!
Preasfințitul Petru: Vă mulțumesc pentru invitație și pentru această posibilitate de a comunica cu ascultătorii și abonații canalelor Sfințiilor voastre. Într-adevăr, am văzut că ați făcut deja unele interviuri și cu psihologi, și cu psihiatri, și cred că această temă trebuie dezvoltată și abordată din toate unghiurile, pentru că bolile minții și ale sufletului sunt foarte complexe. Un adevărat medic îl va trimite pe pacientul său și la spovedanie, și la rugăciune, iar un adevărat preot și păstor de suflete, desigur, nu va ignora importanța abordării medicale, mai ales atunci când s-a ajuns la o stare deja patologică, o stare mai gravă. E bine când avem încredere unul în altul; de multe ori am observat că problemele încep de la neîncredere. Neîncredere în preot, în biserică în general, neîncredere în medici… Suntem tentați să căutăm soluții rapide și aparent clare, dar, de fapt, confuze, pe internet. Și ar fi mult mai de folos să mergem la un om concret, fie în halat alb, fie în rasă neagră, dar care ia contact cu omul, se uită în ochii lui, îi ascultă vaiul și încearcă să-l ajute cu o soluție concretă, care, de fiecare dată, este particulară, personalizată. Dacă, de exemplu, avem 100 de schizofrenici, vom avea și 100 de particularități ale acelei schizofrenii. Dacă vom avea 1000 de depresivi, puțin probabil ca 5 sau 10 dintre ei să semene întru totul în diagnosticul lor; cel mai probabil, fiecare va avea o trăire aparte a acelei depresii sau stări duhovnicești, sufletești, și tocmai de aceea este important să mergem cu încredere și la doctorul de suflete, și la cel de trup.
Spovedania și împlinirea sfatului duhovnicesc
Există și un canon al Sinodului Trulan care face comparație între duhovnic și medic. Și această comparație nu este o simplă iermenie, doar pentru a ne convinge metaforic că avem nevoie de duhovnic, ci este o realitate. Și, într-adevăr, spovedania este, sau am putea să o comparăm cu acea consultație, acea vizită la medic, care nu este totul, este un punct în care ne vedem pe noi și în care aflăm, sau ni se spune, ce avem de făcut. Și dacă nu facem ceea ce ni se spune, nu poți sta în continuu doar în fața medicului. El are de primit alți pacienți. Tu trebuie să mergi să lucrezi acasă cu ceea ce ți s-a recomandat.
Părintele Teologos: Tre să iei tratamentul.
Preasfințitul Petru: Să iei tratamentul indicat, bineînțeles, și chiar să-l iei cu multă rigurozitate, cu seriozitate, nu astăzi fac, mâine nu fac, și așa mai departe, că, cumva, o trece… Tot așa este și în viața duhovnicească, ba am putea spune că… chiar mai serios. Și din punctul acesta de vedere, bineînțeles, avem nevoie de spovedanie, cum ați spus, Sfinția voastră, inclusiv ca o prevenție. Nu mergem la spovedanie doar când ne este rău, când constatăm că am intrat pe un drum închis, un tunel fără lumină, un tunel fără ieșire, sau într-o situație care pur și simplu ne panichează și ne împiedică să ne sculăm și să mergem mai departe.
Parohul: medicul duhovnicesc
Bolile sufletești
Din punctul ăsta de vedere, este important să găsim și omul potrivit, și observ că, uneori, pentru a trata sau a scoate un dinte banal, da, care oricum mai devreme sau mai târziu va cădea, nu mergem la primul medic sau la primul cabinet pe care îl întâlnim la colțul străzii, ci ne interesăm unde putem merge, să ne convină și prețul, dar să știm că și serviciul este potrivit, astfel încât să nu prindem acolo o hepatită sau altceva.
Părintele Teologos: O infecție.
Preasfințitul Petru: O infecție, da. Și îmi va fi cu folos. Cu atât mai mult trebuie să căutăm și medicul duhovnicesc. De regulă, și așa cum se întâmplă și în medicina trupului, ne adresăm mai întâi la medicul de familie, iar acesta este parohul din fiecare parohie, din fiecare comunitate. Dar se mai întâmplă, și ar trebui ca și în cazul medicinei duhovnicești, ca și în cazul celei trupești, când medicul de familie se vede depășit, îl trimite pe pacient la un specialist. Și chiar evită să se bage acolo unde știe că nu se pricepe sau este depășit, sau ar putea să dea greș. Și nu ezită, nu se teme de concurență sau de nu știu ce, trimițându-l pe pacientul său la un specialist; chiar el îi dă îndreptare și îi spune că, mai departe, să asculte deja de medicul specialist.
Cam așa ar trebui să se întâmple și în cele duhovnicești, și niciun paroh să nu se teamă să-i spună cuiva: „Uite, eu cred că tu ai nevoie să mergi trei, patru zile la o mănăstire” și chiar să-i recomande o mănăstire în care știe că persoana respectivă va fi tratată bine, va avea folos, va sta de vorbă cu cineva, nu doar va plăti pomelnice și lumânări fără să aibă un contact direct cu un părinte care ar putea să-i spună un cuvânt care să-i mângâie sufletul, să-i răscolească un pic mintea.
Cercetarea de sine
Și din punctul ăsta de vedere, cred că ar trebui să nu ne amăgim pe noi înșine și să facem acest examen de conștiință despre care vorbește și Sfântul Apostol Pavel. El vorbește în context euharistic: „Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar.” Această cercetare de sine nu se face doar înainte de a ne împărtăși, pentru că, până la urmă, și rugăciunea este o împărtășire din harul Duhului Sfânt, iar această împărtășire nu are loc dacă nu am făcut cercetare de sine.
De aceea, mulți Sfinți Părinți și duhovnici ne îndeamnă să începem pravila noastră sau rugăciunea noastră cu o analiză a ceea ce am reușit și a ceea ce nu am reușit în ziua respectivă.Toate tehnologiile și ritmul vieții actuale parcă intenționat ne rup de realitatea aceasta și de acel imperativ filozofic antic, da, „γνωρίστε τον εαυτό σας” (gnoríste ton eaftó sas – în greacă) – „cunoaște-te pe tine însuți.” Această cunoaștere de sine și analiză, chiar fără cruțare!
Părintele Teologos: Sinceră.
Preasfințitul Petru: Sinceră, a sinelui, ne poate ajuta să ne înfățișăm așa cum suntem, de fapt, în fața lui Dumnezeu, ca El să ne facă așa cum ar trebui să fim. Nu noi să ne afișăm într-un mod fals, ca și cum, deja, am ajuns la starea despre care știm că ar trebui să fim, ci, din contră, recunoscându-ne păcătoșenia și, mai ales, risipirea minții, faptul că „Mintea țărână am făcut-o”, cum începe Andrei Criteanul…
Părintele Teologos: Da, canonul.
Preasfințitul Petru: Canonul său de pocăință. Iată…
Părintele Teologos: Mă iertați! Țărână în sens de praf și pulbere.
Preasfințitul Petru:Exact, exact. Deci… praf și pulbere, iar acest dascăl al pocăinței știa foarte bine ce spune și ne dă, practic, soluția: mai întâi să vedem ce e cu mintea noastră, cât de risipită și de împrăștiată este, și apoi, de aici, să pornim o autoanaliză și să căutăm omul care ne poate ajuta.
Răspinderea minții
Părintele Teologos:Da. Ați spus, ca să facem o mică paranteză, ați spus răspândirea minții; ce este răspunderea minții?
Preasfințitul Petru: Preasfințitul Petru: Omul este o ființă integră, iar toate aceste facultăți ale sufletului și ale trupului trebuie să conlucreze între ele. Sfinții Părinți vorbesc cel mai mult despre coborârea minții în inimă, iar atunci când se produce acest „divorț” între minte și inimă, noi putem primi credința la nivel informațional și chiar să știm multe lucruri și texte pe dinafară, da, din Sfânta Scriptură, din Sfinții Părinți, dar care nu se concretizează în viața noastră.
Deci, acesta ar fi primul și, poate, cel mai grosolan „divorț” în firea noastră, cel dintre minte și inimă. Dar mintea însăși, fiind chemată în permanență să gândească, și, nu poate omul să trăiască altfel, uneori mintea se lipește de creaturi, în loc să contempleze Creatorul. Despre aceasta spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul și o leagă chiar de Adam; de la Adam s-a început treaba asta.
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Și atunci legându-se de tot felul de creaturi pe care le idolatrizează; ele în loc să fie icoane spre Dumnezeu ca ferestre…
Părintele Teologos: Ca scări.
Preasfințitul Petru: Și scările, da, de urcuș spre Dumnezeu, ele devin opace, devin idolatre și ajungem să ne închinăm la creatura aceasta, pentru că ea nu mai este transparentă și o împrăștiem. Ce înseamnă împrăștierea și risipirea aceasta a minții? Înseamnă, tocmai, incapacitatea de a vedea holistic realitatea…
Părintele Teologos: Adică, în loc să vedem…
Preasfințitul Petru: Tocmai pornind și dorind de a o vedea holistic!
Părintele Teologos: Da, deci, pornind de la faptul că mintea dorește să vadă holistic, adică să vadă global, un singur Dumnezeu, ea ajunge să vadă foarte multe lucruri, foarte mulți idoli, foarte mulți dumnezei…
Preasfințitul Petru: Pentru că…, ca să vedem lumea holistic, trebuie să luăm o anumită distanță față de ea și, cu un singur obiectiv să prindem totul.
Părintele Teologos: Totul.
Preasfințitul Petru: Pe când noi focalizăm multe obiective spre diferite puncte.
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Și nu reușim să vedem întregul.
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Cel mai grav este că împrăștierea aceasta a minții ne duce la neînțelegerea mesajului evanghelic, a revelației, a descoperirii lui Dumnezeu și la incapacitatea de a ne ruga. Sfântul Isaac Sirul și Ioan Scăraru spun foarte clar că cea mai firească facultate a minții este aceea de a se ruga. Toate celelalte trebuie să slujească acestei facultăți și cumva să ne ducă, să ne ajute, nicidecum să ne încurce sau să ne abată de la acel singur gând despre care vorbesc părinții filocalici. Și, practic, filocalia și scrierile acestea duhovnicești sunt cele mai bune remedii și învățături despre adunarea minții și curățirea ei.
Pentru că o adunare nu se poate face cu tot balastul pe care îl adunăm în fiecare lucrare și pornire a minții. O adunare a minții se poate face atunci când facultățile acestea se spiritualizează, și așa cum avem simțurile trupești, avem și o vedere duhovnicească, avem un auz duhovnicesc, un miros duhovnicesc, un pipăit duhovnicesc. Toate acestea, dacă își îndeplinesc scopul pentru care au fost create, și părinții filocalici vorbesc foarte clar despre acest lucru, atunci ne ajută să ne adunăm mintea. Bineînțeles, toate astea se pot face numai datorită sau printr-o igienă foarte, aș putea spune, ambițioasă și necruțătoare față de tot ceea ce ne înconjoară.
Să fim atenți la noi înșine, să fim trezvitori!
Fără această igienă, pe care noi duhovnicește o numim trezvie, nu putem. Deci, așa cum un om care servește alcool nu poate să-și păstreze mintea limpede și să aibă concentrarea și toate facultățile la nivelul cel mai înalt, de aceea și legea îi interzice să conducă o mașină, pentru a nu se pune pe sine în pericol, pentru a nu pune în pericol viețile celor pe care îi are ca pasageri sau pe ale altora participanți în trafic. Tot așa este și cu trezvia minții. Practic, toate aceste lucruri exterioare ne îmbată. Ne îmbată și mintea nu mai este…
Părintele Teologos: Stăpână pe sine.
Preasfințitul Petru: Stăpână pe sine, și nu mai poți să îți stăpânești nici relația ta cu Dumnezeu, ci umbli așa, ca un beat, ca un amețit. Deci, ceea ce numim noi mai psihologic și omenește igienă a minții, duhovnicește, filocalic, cred că ar trebui să o numim trezvie. Și despre asta, bineînțeles, se poate foarte mult vorbi și, ar trebui ca orice credincios ortodox, cel puțin să știe această noțiune, și să caute această lucrare a trezviei pentru că ea e mai greu de obținută în lume, dar este absolut necesară chiar și pentru cei din lume.
Părintele Teologos: Da. Să fie atenți la ei înșiși.
Preasfințitul Petru: Exact!
Spovedania este terapeutică, este vindecătoare de suflete!
Părintele Teologos: Referitor la spovedanie. Deci, vedem foarte clar că vorbim despre o terapeutică ortodoxă. Spovedania este o terapeutică. Spovedania nu este un act informativ, ci unul medical. Deci, socotesc, și aș dori să vorbiți pe tema asta, pentru că oamenilor le este foarte frică aici. Oamenii cred că spovedania este un act informațional, adică se gândesc: «Cum o să mă vadă pe mine preotul când o să afle ce păcate am?» Eu cred că preotul știe după trei ani de spovedit, după cinci ani de spovedit cred că le-a auzit pe toate. Cred că acelea și aceleași boli sunt.
Preasfințitul Petru: Da. Aici cred că este implicat și aspectul juridic foarte pronunțat pe care societatea l-a perceput în legătură cu spovedania, și oamenii se culpabilizează, și ei merg la duhovnic, în cel mai bun caz, da, dacă au această conștiință, ca să fie iertați, nu ca să fie vindecați, da!
Părintele Teologos: Și asta este o învățătură eretică!
Preasfințitul Petru: Este o învățătură eretică și care, până la urmă, nu-l ajută pe om să se vindece. Deci, bineînțeles, Dumnezeu te și iartă! Și iertarea este importantă, dar ea nu rezolvă, până la urmă, problema. Ea îți rezolvă problema trecutului, dar nu-ți dă nimic pentru prezent și viitor. Ori, o spovedanie trebuie să fie nu atât orientare și o trăire a trecutului, cât o încercare de a așterne un alt viitor. Un viitor care, până la urmă, duce în veșnicie. Cred că de la acest principiu trebuie să începem. Pentru că noi suntem foarte preocupați de trecut și vedem chiar în pilda cu invitații la nuntă, da, Hristos nu-l întreabă pe cel care a intrat acolo cu haina nepotrivită: «De ce ai intrat așa? De ce ai purtat haina murdară?» sau… ci cum a intrat cu ea aici? Adică, tu trebuia să o lași la ușă!
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Tu trebuie să înțelegi unde ai intrat și ce trebuie să faci mai departe, da, nu poți să rămâi cu acest trecut în tine.
Părintele Teologos: Deci, Mântuitorul nu i-a făcut regresie și nu l-a întrebat cum de ai dobândit haina respectivă.
Preasfințitul Petru: Exact, exact!
Părintele Teologos: Ci, acum, de ce ai făcut asta?
Preasfințitul Petru: Acum, da, de ce ți-ai permis să continui să păstrezi acea haină murdară, când la ușă aveai ocazia să o lași pe aia murdară și să-ți iei alta curată.
Părintele Teologos: Da
Preasfințitul Petru: Din moment ce eu ți-am făcut onoarea aceasta de a te invita la nunta fiului de împărat. Și culmea, că, chiar, invitații sunt și Mireasa.
Părintele Teologos: Da!
Preasfințitul Petru: Aici e taina cea mai mare!
Recunoașterea stării de vinovăție
Deci, revenind la asta, trebuie să înțelegem că mărturisirea trecutului trebuie să însemne o ruptură cu el, nu o menajare și o justificare a lui, ca să pot și mai departe să fac același lucru. Toți Părinții vorbesc despre a urî păcatul, și a nu te justifica în săvârșirea păcatului tău. Deci, când mergem la mărturisire, să avem acest gând și să vedem cum ne putem vindeca, cerând sfatul necesar și rugându-ne ca Dumnezeu să-i pună în gând și în gură, pe buzele duhovnicului, acel sfat necesar. Bineînțeles, vom reuși. Acum, cum să nu ne rușinăm și să ne putem mărturisi deschis, cred că și acesta este un exercițiu și de încredere, și de un simț al realității. Pentru că tot așa, unii merg și la medic, iar medicul, absolut, fără niciun gând nu știu de care, pervers…
Părintele Teologos: Viclean.
Preasfințitul Petru: Viclean, da, îi spune: „Vă rog să vă dezbrăcați de la jumătate în sus, de exemplu, da, ca să te poată asculta, să te poată vedea…” El își face treaba asta, vede zeci sau sute de pacienți pe zi, anual vede mii, și asta e treaba lui, fără a trece prin această rușine a dezgolirii, dezgolirii sinelui, nu te poți trata. Sfinții Părinți, și îmi place că și părintele Zaharie de la Essex, în cărțile lui, vorbește foarte mult despre importanța acestei rușini și trăirea ei în mod corect.
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Pentru că s-ar putea să ai această rușine și să… nu știi să o gestionezi, și ea să te împiedice de a merge la spovedanie, când, de fapt, ea trebuie să existe, pentru că asta arată că ești om viu, ești om sensibil, dar, în același timp, dezbrăcarea aceasta, dezgolirea aceasta, te arată că ești urmașul lui Adam, care, și el, abia când a fost întrebat: <<Adame, unde ești?>> Atunci a înțeles că este gol!
Părintele Teologos: Da
Preasfințitul Petru: Și ce înseamnă «Adame, unde ești?» Adică, în ce stare ești tu? Unde ești tu în raport cu Dumnezeu? Și când auzi glasul acesta ca din partea lui Dumnezeu Însuși, dar, de fapt, îl spune preotul și te întreabă: «Adame, unde ești? Acolo, tu îți dai seama că ești gol! Începi să cauți frunze și așa mai departe, să-ți acoperi goliciunea; nu te ajută prea mult.Trebuie să-ți recunoști această stare. Știm că protopărinții noștri nu au reușit să o facă, ci Adam a dat vina pe Eva, Eva pe șarpe și așa mai departe, și știm și cu ce s-a încheiat chestia asta.
Iată, noi, fiind urmașii lui Adam și având această fire a lui Adam în noi, trebuie să facem de fiecare dată exercițiul invers. Nu dau vina pe soție, pe șarpe, pe patron, pe nu știu ce condiții de viață și așa mai departe, ci, la întrebarea aceasta «Adame, unde ești?», să înțelegem că am greșit, să ne cerem iertare și atunci Porțile Raiului nu se vor închide. Din contră, se vor deschide larg și ne vor primi și pe noi.
Spovedania lui Adam: prima spovedanie ratată. Să avem curaj!
Părintele Teologos: Deci, spuneți că prima spovedanie a fost spovedania lui Adam și a fost prima spovedanie ratată, de fapt!
Preasfințitul Petru: Da! A fost exact prima spovedanie ratată, a fost o mână întinsă a lui Dumnezeu pe care Adam a refuzat-o tocmai din mândrie, din egoism, din justificare, și noi trebuie să înțelegem această lecție. De aceea, Biserica nu refuză, nu lasă deoparte Vechiul Testament ca și cum n-ar avea o importanță.
De fapt, Vechiul Testament este plin de istorii din acestea, de spovedanii ratate, deși avem și spovedania lui David… Tot așa, un pic, împinsă de la spate prin prorocul Natan, pe care Dumnezeu i l-a trimis. Și cred că fiecărui om Dumnezeu îi trimite un proroc care, la un moment dat, poate nu dintr-o dată, dar îi face cunoscut păcatul. Și dacă omul are curaj, atunci poate să compună el însuși un Psalm 50 sau o rugăciune, sau le repetă pe cele pe care Părinții și prorocii le-au spus secole și milenii, chiar la rândul lor, trecând prin experiența deja pozitivă, fericită a celor care au adus pocăință. Și regele Manase și mulți alții, da!
Pe când, avem în același Vechi Testament și istorii ale oamenilor care nu s-au pocăit. Dumnezeu caută cu tot dinadinsul și abia așteaptă să ne sară în ajutor! Abia așteaptă! Dar nu poate face împotriva voinței noastre! Și dacă noi manifestăm această dorință, căutăm duhovnicul, mergem și spunem păcatele, nu neapărat să intrăm în detalii și să ne culpabilizăm într-un mod fariseic. Am întâlnit mulți oameni de ăștia care spun că sunt cei mai păcătoși, repetă lucrul ăsta, dar dacă i-aș spune eu că ești cel mai păcătos, s-ar supăra, se enervează, se tulbură, pentru că, de fapt, el nu are conștiința păcatului, ci doar a citit din cărți că unii Părinți spuneau asta.
Părintele Teologos: Că e bine să spui așa!
Preasfințitul Petru: Că e bine să spui așa! Nu e bine să spui așa, e bine să te simți așa!
Părintele Teologos: Da.
Puterea conștiinței, credința și pocăința
Preasfințitul Petru: Și numai dacă situația o va cere, o vei și spune. Dar ce vei spune tu va avea valoare numai dacă vei și simți și vei trăi asta în chilia ta, la rugăciunea ta de dimineață, de seară, de noapte, în lacrimile tale, metaniile tale, dacă vei simți că tu chiar ești cel mai păcătos atunci prin vorba asta, sau poate nici nu va trebui vreodată să o spui în cuvinte, ci să o manifești în trăirea ta. S-ar putea să-i câștigi și pe alții și, în primul rând, pe tine să te mântuiești!
Știți, aici funcționează ca și indicația aia din avion: când scade presiunea de aer, îți spune să-ți pui mai întâi ție masca și apoi să o pui copilului de alături. Unii nu înțeleg, părinții cu instinctele astea paternale, maternale, da?, excesive așa și nechibzuite, zic: «Cum așa, mai întâi trebuie să-i pun copilului, că el e copil, că ele nu știu ce?» Da, uite că ăia care au inventat regulile astea…
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: … Ei știu mai bine cum funcționează și îți spun foarte clar: nu vei putea să-l ajuți pe copilul tău dacă nu îți pui mai întâi ție masca de oxigen și apoi i-o pui și lui. Și iată, cam așa funcționează lucrurile și în viața duhovnicească.
Părintele Teologos: Deci, ca să mă agăț puțin de acest foarte bun exemplul din avion, pasagerul trebuie să aibă credință în cei mai experimentați decât el…
Preasfințitul Petru: Exact!
Părintele Teologos: Să se comporte chiar dacă este puțin ilogic, puțin paralogic.
Lipsa de încredere și lipsa ce credință
Părintele Teologos: Regulile Bisericii ne pun libertatea în rânduială, nu o limitează!
Preasfințitul Petru: Da… constatăm că din partea credincioșilor lipsește un pic această încredere: în preoți, în rânduielile Bisericii, pentru că ei încearcă să treacă totul prin logica lor, dar nici nu au studiat, nici nu au experiența acelei situații concrete. Și dacă ar fi să mergem toți pe principiile astea, și unul să zică: «Dar de ce trebuie să mă opresc la roșu și să merg la verde? Dă să fac invers!», altul, din contra, nu-i place nici roșu, nici verde și merge doar când e galben! Vă dați seama ce catastrofă ar fi?
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Există niște reguli și aceste reguli… ele nu limitează libertatea noastră, ci o pun în rânduială; ne ajută să o putem aplica într-un mod corect, așa încât libertatea mea să nu afecteze libertatea altuia. Și duhovnicul este ca un păstor care îi ajută pe oameni să-și pună în valoare libertatea lor, să o folosească corect, conform rânduielii dumnezeiești.
Deci, când avem pe marginea unei prăpăstii un gard, nu înseamnă că un nebun…
Părintele Teologos: Ne limitează libertatea!
Poruncile lui Dumnezeu ne salvează de la moarte!
Preasfințitul Petru: Da, un nebun a pus acel gard ca nu cumva noi să vedem frumusețea prăpastiei și să cunoaștem ceva mai mult decât cel care a instalat gardul! El a înțeles că orice pas mai în față s-ar putea să fie fatal! Și chiar este, de cele mai multe ori! Și atunci noi respectăm o limită. Deci, astea sunt poruncile lui Dumnezeu, nu sunt restricții, ci sunt garduri și balustrade menite să ne salveze viața! Și dacă înțelegem acest lucru, atunci, cu dragoste, mergem pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru că știm că ele ne salvează de la moarte.
Observ o lipsă de încredere din partea credincioșilor și vizavi de ierarhia superioară și de preoții de la ei din parohie, mai nou și față de medici, pentru că peste tot vedem conspirații și oameni care, chipurile, slujesc altor interese, și ca și cum ar căuta fiecare să profite de noi.
Nu exclud că sunt și astfel de oameni și în toate sistemele astea o fi și ceva de genul acesta. Dar, totuși, mizăm pe sinceritatea oamenilor și pe faptul că fiecare încearcă să-și facă datoria. Și dacă vedem că un preot, poate recent hirotonit, poate fără prea multă experiență, dacă el își face cu devotament slujirea lui, și îl vedem că se roagă și pune suflet în ceea ce face el în raport cu credincioșii, chiar și doar ascultându-l, poate încă nu are experiență să răspundă la ceva, dar are suficientă răbdare să asculte, ne putem încrede și avem această certitudine că Dumnezeu va vorbi prin el. Deci, cred că dacă excludem prezența lui Hristos din Taina Spovedaniei și vedem un simplu om mai tânăr ca mine, mai puțin experimentat…
Părintele Teologos: M-ai păcătos ca mine, că toți sunt mai păcătoși decât mine!
Preasfințitul Petru: Da, bineînțeles, da. Văd și păcatele și slăbiciunile care le are și poate care nu le are, dar mi le închipui eu!
Părintele Teologos: Evident!
Preasfințitul Petru: Da, atunci, bineînțeles, să ajungem într-o…
Părintele Teologos: Într-un blocaj, exact! Pentru că, atunci când merg la un medic, nu îmi pun problema dacă fumează sau nu, deși a învățat, săracul, nouă ani și știe cât de rău face, cât de mult rău face! Merg la el pentru că omul a studiat, își face datoria și, cu atât mai mult, nu voi transpune această vină pe întreg sistemul medical, zicând că «A, am văzut un medic care fumează, de azi înainte nu mai merg la niciun spital, la nicio policlinică, la nimic!» Nimeni nu spune așa ceva!
Părintele Teologos: E absurd!
Preasfințitul Petru: Da, e absurd!
Lucrarea lui Dumnezeu este mai presus de puterea omenească! – Un exemplu
Deci, să înțelegem că, în medicina asta duhovnicească, unde, pe lângă slăbiciunile strict omenești, mai există și lucrarea diavolului, care abia așteaptă să cultive această neîncredere față de preoți, față de slujitori, este loc și de slăbiciune omenească. Dar noi mergem la Hristos și, cel care merge la Hristos, cu siguranță va reuși!
Eu vă dau doar un simplu exemplu din slujirea mea în Europa Occidentală: în Portugalia, cred că eram în a doua sau a treia săptămână de slujire. La început, știam doar „Bună ziua” și „Mulțumesc”, nimic mai mult în portugheză. Și a venit un tânăr de vreo 14-15 ani, care deja se născuse acolo. Vine la spovedanie și îmi spune că știe doar portugheză și că, deși în română nu știa nimic, în engleză nici atât și în rusă, nu știa decât puțin engleză, dar doar portugheză.L-am ascultat și, culmea, i-am și spus… nu știu ce i-am spus! A plecat mulțumit! Și a mai venit.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Preasfințitul Petru: Deci, acolo chiar nu a fost lucrarea mea, chiar nu a fost lucrarea mea! Și, deseori, se întâmplă că, înșiși preoții, văd această lucrare, și asta n-ar trebui să-i ducă la mândrie, ci, din contră, la smerenie și la o înțelegere a faptului că Dumnezeu chiar este prezent. Nu doar când tu nu știi să vorbești sau să dai sfatul, ci și atunci când știi, dar te încrezi în tine și ratezi.
Încrederea în Hristos și smerenia deschid calea mântuirii!
Deci, e o temă foarte complexă. Cred că încrederea și rugăciunea credincioșilor pentru a-și găsi un duhovnic, și pentru ca Dumnezeu să-i pună cuvântul cel bun în inimă și în gură acelui duhovnic, este un prim pas. Iar acesta continuă apoi printr-o relație foarte echilibrată. Spunea Părintele Emilianos că, în relația dintre ucenic și duhovnic, trebuie să fie mai întâi frică, într-al doilea rând, respect și abia în al treilea rând, dragoste. Pentru că, dacă inversezi aceste lucruri și cădem așa într-un fel de dragoste care e lipsită de frică și de respect, ratăm și spurcăm acea dragoste curată și absolut tainică, care trebuie să existe între ucenic și părintele duhovnicesc. Deci, cu frică, o frică nu din asta care să ne închidă.
Părintele Teologos: Nu groază!
Preasfințitul Petru: Dar nu o groază, ci o frică de a nu pierde…
Părintele Teologos: Lucrul foarte valoros.
Preasfințitul Petru: Pe omul…
Părintele Teologos: Exact!
Preasfințitul Petru: Pe care Dumnezeu ți l-a trimis ca să te salveze! De a nu dezamăgi, nu pentru că ești bolnav, ci pentru că medicul îți spune de două, trei ori și vede că tu nu faci nimic. Și atunci îți zice: «Bine, mergi la alt medic sau fă ce vrei, dacă și eu îți spun că alcoolul, sau fumatul, sau astea sunt fatale pentru tine și tu nici măcar n-ai încercat să reduci consumul, atunci eu ce pot să mai fac?!
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Da? Deci, o astfel de frică, nu frica de a nu spune și de a te rușina, aia nu-i frică dumnezeiască, aia e de la diavol.
De unde provine lipsa de credință, lipsa de încredere?
Părintele Teologos: Da. Ați vorbit de lipsa de încredere foarte mult. De unde credeți că provine lipsa de credință, lipsa de încredere?
Preasfințitul Petru: Iată, ați și dat răspunsul că lipsa de încredere vine din lipsa de credință!
Credința nu înseamnă doar a admite că Dumnezeu există. Diavolul știe exact că Dumnezeu există și luptă împotriva Lui. Au chiar și dialoguri; îl cunoaștem dialogul înainte de ispitirea lui Iov și altele, da? Deci, el știe sigur că Dumnezeu există și nu putem spune că diavolul este credincios! Da? Deci, simpla admitere că există acolo o forță, o putere, o energie, o nu știu ce, n-are nicio legătură cu credința. Credința înseamnă fidelitate și încredințare în lucrarea lui Dumnezeu! Atunci când îl simțim pe Dumnezeu, așa cum spune Efrem Sirul, că El este: „Domnul și Stăpânul vieții mele, Doamne și Stăpânul vieții mele”. Cu asta se începe; nu poți, fără asta, să spui toate celelalte.
Deci, când recunoaștem că Dumnezeu este Domnul și Stăpânul vieții mele și înțelegem că El și-a ales oameni din lumea aceasta care să slujească Bisericii și să propovăduiască cuvântul adevărului, să lege și să dezlege păcatele oamenilor și așa mai departe, atunci începe parcursul nostru duhovnicesc.
Neîncrederea este legată și de faptul că suntem foarte superficiali. Nouă ni se pare că suntem informați, că „eu am căutat pe internet”, că „eu nu știu unde și ce am citit”, dar, de fapt, suntem superficiali și nu suntem sinceri. Pentru că atunci când apare un dubiu, o neclaritate, nu cercetăm subiectul cu sinceritate și până la capăt, ca să ne lămurim. Ci, deseori ne lăsăm amăgiți de prima informație, sau mai degrabă, prima dezinformare care ne apare în față.
Părintele Teologos: Primul rezultat pe căutare…
Preasfințitul Petru: Exact! Și noi știm că primele rezultate în lista căutărilor pe Google, de obicei, sunt plătite și ele nu corespund adevărului, da? Ele sunt niște momeli.
Părintele Teologos: Și nu sunt, neapărat, a celor mai doxați, a celor mai profesionali, ci a celor care…
Preasfințitul Petru: Care au plătit pentru a fi acolo, în top.
Părintele Teologos: Exact!
Manipularea
Preasfințitul Petru: Acest principiu care, de fapt, să o spunem direct, e o chestiune demonică, pentru că implică falsul, implică minciuna, până la urmă, da?
Părintele Teologos: Manipularea!
Preasfințitul Petru: Manipularea! Ea este valabilă în toate sferele informării. Și, chiar, să știți că foarte puțini oameni am întâlnit care, de exemplu, lucrând, inclusiv, în sfere de IT și așa mai departe, tineri care s-au căsătorit vin să se cunune sau să își boteze primul copil, să-mi spună că au căutat ceva despre botez sau despre cununie pe internet. Ei au căutat despre inele, despre rochia de mireasă, despre nu știu ce obiceiuri, cum să facă ca nunta lor să obțină cât mai multe like-uri sau mai știu eu ce pe rețelele de socializare, pentru că, ei, sunt interesați să placă lumii. Dar nu-și pun întrebarea: „Ce ar trebui să fac ca să plac lui Dumnezeu? Până la urmă, cununia și botezul nu au nicio legătură cu lumea!
Părintele Teologos: Cu rețelele de socializare.
Preasfințitul Petru: Și cu rețelele de socializare. Doar serbarea de după care nu ar avea nici un rost fără momentul cel mai important.
Părintele Teologos: Fără Taină.
Preasfințitul Petru: Adică, cununia sau botezul, da? Doar acelea sunt importante și, dacă eu nici măcar n-am avut sinceritatea sau curiozitatea, o curiozitate adevărată și sinceră, de a căuta pe internet cum trebuie să mă pregătesc pentru botez, ce este botezul, care sunt condițiile, ce urmează după aceea și așa mai departe. Deci, dacă nu-ți place barba mea și felul meu de a fi, sau al altui preot, bine, caută acolo. Culmea este că și chatul ăsta GPT și așa mai departe dau răspunsuri foarte interesante, care nu convin tineretului ăsta, pentru că ei caută acolo altceva.
Și dacă am ajuns ca inteligența artificială să ne spunem mai multe despre Dumnezeu, și să ne dea, inclusiv, citate din Scriptură și din Sfinții Părinți, iar noi căutăm ușurătăți din astea lumești, atunci, de aici apare neîncrederea. Pentru că ea este cultivată, este rezultatul manipulării! Vedem asta și în politică. Deci, nici pe departe cel mai bun nu câștigă, sau nici măcar nu intră în top, în turul doi, sau mai știu eu ce altceva.
Părintele Teologos: Nu e promovat!
Preasfințitul Petru: Da. Nu e promovat, pentru că nu are banii și nu recurge la minciunile și la acele tehnici de manipulare pentru a câștiga mintea omului. Și să știți că bătălia cea mai mare care se duce, și dintotdeauna s-a dus, dar acum, și atât mai mult, este bătălia pentru mințile oamenilor. Diavolul caută să ne fure mintea. Și de aici vin toate bolile psihice, pentru că mintea nu e a noastră. Este în captivitate. A fost furată, a fost risipită și batjocorită, spurcată în tot felul.
Părintele Teologos: Distorsionată!
Risipirea minții și pierderea înțelegerii scopului personal
Preasfințitul Petru: Exact! Și tot efortul nostru, bineînțeles cu harul lui Dumnezeu, cu ajutorul duhovnicului, cu ajutorul și pecetea Sfintelor Taine ale Bisericii, este să ne întoarcem mintea, să o recâștigăm, să o facem din nou a noastră și, până la urmă, altar al lui Dumnezeu. Pentru că avem mințile furate. Și nici măcar nu este un singur furător, ci mulți, fiecare fură ce poate din mintea asta. Și tocmai asta înseamnă risipire: când fiul mai mic al tatălui s-a dus și a risipit averea, asta înseamnă că pe bucăți a dat tot ce a putut pe femei, pe băutură, pe distracții, pe una, pe alta, a risipit totul și a devenit el însuși gol și inutil.
Și aici e o chestiune foarte importantă pentru mentalitatea și sănătatea mentală a omului modern: utilitatea oamenilor. Tocmai din cauza că li s-a furat mintea, nu se mai pot orienta, ci omul este folosit în funcție de necesitățile altuia și de utilitățile altuia. El însuși nu se mai simte util, pentru că nu folosește darurile și capacitățile lui așa cum ar vrea, ci cum îi cere societatea de consum.
Dacă toate reclamele și televiziunile te îndeamnă să cumperi, tu ca și cum, și fără voia ta cumperi, și cumperi inclusiv lucruri de care nu ai nevoie, și până la urmă tu te simți inutil pentru că tu ești instrument, în loc să fii subiect, tu devii obiect.
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Și aici, poate e o altă temă, dar care creează foarte multe probleme psihice, inclusiv pentru tinerii din zilele noastre, care se încearcă a fi înlocuiți cu roboți și cu inteligență artificială și cu tot felul de chestiuni de genul acesta. Omul, în realitate, începe să piardă sensul vieții: „Pentru ce m-am născut?” Chiar spun părinților: „Nu trebuia să mă naști. Mai bine mă ucideai sau nu mă făceai!” Lucru absolut strigător la cer! Dar tinerii spun astfel de lucruri pentru că ei nu își văd rostul. Și diavolul, care fură mintea omului, tocmai asta vrea să-l lipsească pe om de orientare și de sens. Iar Metanoia, pocăința, este tocmai descoperirea sensului! Sensului tău în lume și sensul oricărui lucru, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, este să descoperi acel Logos, da?
Părintele Teologos: Da…
Preasfințitul Petru: Acel sens și…
Părintele Teologos: Rost!
Preasfințitul Petru: Rost, da, acea rațiune a fiecărui lucru, că de aici începe vederea duhovnicească. Și fără această vedere duhovnicească a lumii, adică să vezi lumea așa cum o vede Dumnezeu, să te uiți la o femeie așa cum se uită și Dumnezeu! Să te uiți la, mai știu eu ce altceva, chiar și o mâncare sau o friptură, să te uiți la ea așa cum se uită Dumnezeu, pentru că El a lăsat-o ca să iei atât cât ai nevoie, să te împarți și cu altul, și să nu-ți faci rău printr-un consum excesiv, nelimitat, ca și cum, gata, totul s-a terminat! Este exact greșeala evreilor din pustie, care vroiau să adune mană și li se strica, pentru că nu aveau încredere că Dumnezeu le va da și mâine mană. Deci, toată Scriptura este extrem de pedagogică pentru omul modern.
Ori, noi vrem să umplem toate hambarele și frigiderele, și se strică, iarăși aruncăm și așa mai departe, crezând că Dumnezeu nu ne va mai da mâine mană. Ba ne dă! Și ne-a și dat o rugăciune care spune: „Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi.” Nu te cheamă să te rogi pentru o săptămână sau o lună înainte, ci astăzi, și îți va da Dumnezeu și mâine.
Părintele Teologos: Da. Cred că credința ar rezolva foarte multe din problemele din bolile de nervi de astăzi: anxietate și toate celelalte.
Cât de des ar trebui să ne spovedim?
Părintele Teologos: Deci, după cum vedem, Spovedania este terapeutică, credința este terapeutică, trebuie să credem în continuu. Evident că trebuie să ne… – o ultimă întrebare – vedem că trebuie să ne spovedim în continuu, în fiecare zi. Sigur că, din punct de vedere procedural, asta nu se poate face. Cât de des ar trebui să ne spovedim?
Preasfințitul Petru: Cred că depinde de fiecare persoană. Și fiecare are măsura lui. În mod normal, nu e chiar firesc să mergi săptămânal la spital sau la medic, că nu e un semn bun. Și medicul trebuie să te învețe, să te ajute să stai pe picioarele tale și, eventual, din când în când, să mergi la un check-up, să dai niște analize să vadă care este situația. Și la stomatolog mergem odată la jumătate de an să vedem ce depuneri s-au mai făcut, dacă nu cumva a apărut o carie, tocmai ca să prevenim. Și de aici ați început…
Părintele Teologos: Evident!
Spovedania preventivă: pregătire pentru spovedania sacramentală
Preasfințitul Petru: … Am început discuția de astăzi cu prevenția. Spovedania sau mărturisirea păcatelor nu se limitează doar la spovedania sacramentală, când preotul, cu epitrahilul pe cap, citește o rugăciune de dezlegare. Asta se poate face și o dată pe lună, de exemplu, pentru omul din lume. Există și spovedania noastră în fața icoanei. Și, să știți, că e mai greu de făcut, dar de multe ori, nu că ar fi mai utilă decât cealaltă, ci ia completează…
Părintele Teologos: Evident!
Preasfințitul Petru: … și dă putere celeilalte spovedanii.
Părintele Teologos: Sigur!
Preasfințitul Petru: Pentru că, vedeți, cel puțin ca preot, am văzut lucrul ăsta și cred că toți îl știu: oamenii care vin și se spovedesc, de exemplu, odată la 2-3 săptămâni, au ce spune, iar ăia care vin o dată pe an sau de două ori pe an nu au ce spune! Nu că nu ar avea păcate, dar nu le văd..
Părintele Teologos: Da.
Preasfințitul Petru: Au geamurile întunecate, și când geamurile sunt întunecate, te poți împiedica și de un scaun, și de o masă, și de altele… și nu le vezi. Pe când, dacă te spovedești continuu, îți ștergi geamurile, intră lumina lui Hristos acolo și vezi până și firele de praf. Deci, spovedania asta, inclusiv în fața icoanei, despre asta vorbesc mulți Părinți. Rugăciunea noastră zilnică, fiecare „Doamne miluiește!” este un fel de spovedanie!
Părintele Teologos: Da!
Preasfințitul Petru: Fiecare rugăciune a lui Iisus, fiecare Psalm 50 și așa mai departe, este o spovedanie. Și, apoi, o concretizăm și, cumva, o sintetizăm la o anumită perioadă în fața duhovnicului și primim și dezlegare pentru asta. Adică, să nu bagatelizăm și să credem că fiecare dintre noi trebuie să umble cu preotul după el și, imediat ce a făcut ceva, a băut o bere, gata, preotul să-i pună epitrahilul și să-l dezlege. A înjurat la o intersecție, gata, preotul să fie pe loc să-l dezlege și așa mai departe. Nu! Asta ne face infantili!
Părintele Teologos: A!
Preasfințitul Petru: Asta nu ne ajută până la urmă să… Și e o formă juridică de a vedea Spovedania. Că pentru mine este important să fiu dezlegat să nu se mai pună în listă culpa aceasta, da!…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Preasfințitul Petru: …Vina pentru așa ceva, dar asta nu…
Părintele Teologos: „În fața [polițaiului suprem], care e Dumnezeu!
Preasfințitul Petru: „Exact! Dar asta nu este o lucrare terapeutică, când eu lupt cu mine ca… de la înjurăturile din intersecție să ajung ca, mai întâi, poate să mă enervez, dar fără să spun nimic și, apoi, până la urmă nici să nu mă enervez. Și abia atunci vei înțelege că mintea ta este sănătoasă. Că nu te enervezi din cauza lucrurilor astea, mai ales că și tu îi enervezi pe alții.
Părintele Teologos: Evident!
Preasfințitul Petru: Tu nu ești infailibil în trafic, da? Și, deci, spovedania este o sinteză. Spovedania în fața preotului, acea spovedanie sacramentală, este o sinteză a spovedaniei noastre din fiecare zi în fața lui Hristos. La rugăciunile noastre de dimineață, de seară, vedem că, chiar în cărțile de rugăciuni, unele rugăciuni sunt formulate ca un fel de spovedanie, da? A treia rugăciune, de exemplu, de la rugăciunile de seară, sau cea a îngerului păzitor, la rugăciunile de dimineață. Ele deja sunt formulate ca o spovedanie tocmai pentru a avea conștiința păcatului. Conștiința păcatului nu înseamnă învinuirea continuă a unui om, așa încât el să se vadă inutil, pierdut, irecuperabil și așa mai departe. Nu!
Părintele Teologos: Îngrozit, pus la colț.
Preasfințitul Petru: Da. Ci… să vadă că are iertare și că are nevoie de sprijin, și Dumnezeu îl va ajuta. Deci, să nu cădem în deznădejde. Rușinea la spovedanie e bună, deznădejdea este fatală!
Să avem nădejde!
Părintele Teologos: Oameni buni, să aveți nădejde, să aveți nădejde!
Mulțumim tare mult Preasfințitului! Am putea să vorbim până mâine, și chiar aș dori să vorbim până mâne, dar știu că, în clipa care vedeți că este un material foarte lung…, nu o să vă uitați și păcat de frumusețea cuvintelor Preasfințitului. Mulțumim tare mult!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Preasfințitul Petru: Doamne ajută și să nu deznădăjduiți, să aveți încredere în Dumnezeu, în preoții pe care Dumnezeu i-a sfințit, și să nu-l lăsăm pe diavol să ne fure mintea! Asta cred că e ideea cea mai importantă pe care trebuie să o avem permanent în fața ochilor și, indiferent că suntem cu calculatorul sau telefonul în față, suntem în fața rafturilor din supermarket, suntem în familie, suntem în fața unei mese copioase, permanent să avem în minte acest lucru: că diavolul abia așteaptă să ne fure mintea, iar noi trebuie să i-o punem în slujba lui Dumnezeu.
Părintele Teologos: Mulțumim tare mult! Binecuvântați!
Preasfințitul Petru: Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți! Amin!
Părintele Teologos: Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Un dialog extrem de hrănitor pentru suflet – vă mulțumim din suflet, părinte Teologos, pentru această reîntâlnire cu PS Petru (Pruteanu)!
Cu siguranță “rezistăm” la mai multe (și da, chiar mai lungi) astfel de materiale, să știți!