Sf. Grigorie și viitorul nostru – p. Teologos

Urmăriți un material interesant în care ne concentrăm pe anumite aspecte din învățătura unuia dintre cei mai mari sfinți ai ortodoxiei – Sf. Grigorie Palama – aspecte care ne influențează prezentul și mai ales viitorul.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Sfântul Grigorie Palama – slujirea

Sfântul Grigorie Palama era un monah care se ferea mult de lume. Chiar și în clipa în care era arhiereu el prefera ca în loc să stea la priveghere în biserică pe tronul arhieresc cu lumea, prefera să meargă în catacombe să se roage de unul singur. La un moment dat într-o astfel de situație îi apare Sf. Antonie cel Mare și îi spune „știi, faci foarte bine ce faci, însă du-te sus în biserică pentru că oamenii au nevoie de tine să fii acolo”. 

Într-una din aceste rugăciuni profunde din singurătate a văzut o vedenie în care era un lapte foarte bun și foarte dulce într-un vas mare care se revărsa pe afară. Atunci a primit descoperirea că laptele respectiv este harul și cunoștința sa pe care trebuie să le transmită oamenilor. La această vedenie Sfântul a replicat cu o oarecare amărăciune zicând „Doamne, dar astăzi nu mai sunt oameni care să fie interesați de așa ceva!” la care harul i-a răspuns „Tu fă-ți datoria și scrie că o să fie de folos mai târziu!”. Și așa a și fost pentru că Sf. Grigorie Palama a rămas în istorie ca unul dintre sfinții esențiali care au cristalizat teologia empirică împotriva raționalismului care a devenit prevalent în catolicism.

Din păcate, însă, astăzi duhul logic a pus stăpânire pe noi și de multe ori logica noastră este cea mai mare barieră în a avansa în viață. Este nevoie de mai multă credință în Dumnezeu și prin Acesta în oamenii pe care îi validează Dumnezeu. Asta este necesar în orice domeniu al vieții, – cu atât mai mult atunci când vine vorba de pacea și fericirea noastră pentru că acestea vin de la Dumnezeu cel total transcendent, dincolo de orice logică a acestei lumi. 

Mai multe lumi…

Trebuie să înțelegem și să acceptăm în inima noastră că există o altă lume cu mult deasupra traiului cenușiu pe care îl ducem în viața de zi cu zi, o lume total diferită și mult mai frumoasă decât de lumea materială pe care o experiem cu simțurile. 

Vedeți că noi trăim 9 luni în pântecele mamei într-o viață foarte monotonă și într-un univers foarte restrâns. După care dispărem din lumea intrauterină și ne naștem în lumea de aici, care este mult mai interesantă, complexă și atrăgătoare, o lume în care suntem cu mult mai conștienți și capabili să fim bucuroși și să înaintăm în bucurie, dar și în tristețe, asta desigur depinzând de comportamentul nostru relativ la Dumnezeu. Într-un mod analog, perioada din viața noastră veșnică următoare morții poate fi cu mult mai interesantă, complexă și atrăgătoare, perioadă în care putem fi cu mult mai conștienți și mai bucuroși, dacă desigur ne comportăm corespunzător și ne pregătim pentru aceasta încă de aici de pe pământ. 

Lipsa de sens în viață

Oamenii însă nu se pregătesc pentru asta pentru că preferă să trăiască o viață în derivă, în autosuficiența iubirii de sine, viață care le oferă o cantitate suficientă de plăcere astfel încât omul să prefere întunecarea minții sale care se ascunde sub strălucirea întunecată a plăcerii în care se află și astfel să nu dorească să exploreze pe verticală, adică să vadă dacă mai există ceva dincolo de această viață, ci să exploreze doar pe orizontală încercând să-și maximizeze această pseudo-plăcere care îl asfaltează pe om. 

Criza lipsei de sens care îi stăpânește pe foarte mulți oameni astăzi provine exact din faptul că avem o societate foarte materialistă, consumeristă și hedonistă, lucruri care îl împing pe om în animalic și îl aplatizează din punct de vedere duhovnicesc. Omul are căutarea lui Dumnezeu cel personal și iubitor în ADN-ul său duhovnicesc și din cauza asta toți cei care nu-l găsesc sunt mai mult sau mai puțin lipsiți de personalitate adică de armonie existențială și de iubire, asta în funcție de distanța față de Dumnezeu.

Să renunțăm la orbire

O altă vizualizare a diferenței dintre viața cotidiană și viața duhovnicească este analogia dintre viața unui orb și viața unui om care vede. Orbul are foarte puține informații din mediul înconjurător care îi vin în principal prin auz și pipăit. Datorită faptului că nu poate să vadă, o mulțime de lucruri și o mulțime de sensuri și înțelesuri îi scapă și astfel are o percepție foarte diferită despre realitate, comparativ cu cineva care are vederea normală. Pentru că sunt mulți care văd, orbul își dă seama că există o realitate cu mult mai frumoasă, mai intensă și mai complexă comparativ cu ceea ce experiază el. Problemele apar în clipa în care majoritatea sunt orbi și atunci părerea că nu există altceva este cea prevalentă.

Aici sunt esențiali oamenii luminați care prin măsura lor duhovnicească ar fi bine să ne convingă și pe noi cei orbi că există într-adevăr ceva dincolo de întunecarea minții noastre și că, de fapt, acolo este casa noastă, acolo este țelul nostru. Dar fraților, această convingere depinde de deschiderea noastră.

Căutarea pe orizontală este condamnată să fie haotică și să îl chinuie pe om prin lipsa de sens a acestei căutări. A căuta perfecțiunea pe același plan existențial cu imperfecțiunea este o greșeală de logică. Oamenii știu asta în adâncul lor și din cauza asta sunt nemulțumiți cu toate că nu doresc să recunoască asta la nivel rațional pentru că asta le-ar impune asumarea unor sacrificii și eforturi de a ieși din zona de confort implicată de planul existențial pe care sunt. Este nevoie de un conducător care are luminarea necesară să ne învețe că scopul nostru este în sus, pe verticală și nu undeva pe orizontală.

Rolul conducătorului duhovnicesc

Sf. Grigorie Palama a avut un astfel de conducător duhovnicesc luminat în persoana Sf. Nicodim Isihastul care l-a învățat să se roage încontinuu cu „Doamne, luminează-mi întunericul!” și i-a spus să facă asta pentru ca să-i inducă conștiința că are o minte întunecată și că trebuie să strige la Dumnezeu ca să i-o lumineze. Astfel ucenicul trăiește din ce în ce mai intens faptul că nu este bine și că are nevoie de Domnul cel înviat și luminător pentru a ieși din tenebrele în care se află. Viața liniștită poate să dea aici un fals sentiment de securitate, pentru cineva care nu are experiența vieții duhovnicești.

Viața duhovnicească vs. logica. Exemplu

De fapt, Varlaam, principalul adversar al Sf. Grigorie, datorită faptului că nu avea această experiență a vieții duhovnicești, ci doar multă erudiție și logică a căzut exact în această capcană. Sf. Grigorie în celebrul său tratat „Despre cei ce se liniștesc cu evlavie” abordează prima dată exact tema rugăciunii care este canalul de comunicare cu Dumnezeu și mijlocul de unire cu Acesta.

În cadrul acestei teme, primul lucru pe care îl combate la Varlaam este absolutizarea nelucrării simțurilor pe care Varlaam o propune fără ca să aibă experiența necesară a rugăciunii. Într-adevăr poziția lui Varlaam pare logică, însă este nevoie de experiență duhovnicească pentru a găsi greșeala. Sf. Grigorie arată că simțurile în clipa în care lucrează corect nu împiedică, ci ajută în lucrarea rugăciunii. Acesta dă mai multe exemple dintre care amintesc aici doar simțirea durerii provocată de senzația de foame care provine din postul pe care trebuie să-l facem. De asemenea, senzația de durere lină care provine din statul în picioare, care este cea mai bună poziție de rugăciune, ajută ca mintea să fie smerită și să se adune pe cuvintele rugăciunii. De fapt, lipsa durerii care mai este numită de către Sfinții Părinți împietrire este cea care oprește rugăciunea.

Desigur că depășirea tuturor treptelor urcușului duhovnicesc nu este o lansare în gol, ci o stare de ajungere la conținutul suprem, la preaplinul iubirii dumnezeiești personale. Norul luminos apofatic nu este un gol, ci o imensitate a bogăției pozitive mai presus de orice putință de definire. Duhul laic și logic reprezentat de Varlaam nu cunoaște aceste lucruri la care se ajunge doar prin experiența credinței din ascultare. Pentru Varlaam gândirea este totul – el nu poate să-și dea seama că există o experiență iubitoare interpersonală supralogică care depășește gândirea și asta pentru că are o voie proprie foarte puternică, potențată de încrederea în sine. Nu are ascultare.

Pentru omul rațional, plin de sine, totul este limitat la cadrele foarte strâmte ale propriei viziuni și deci harul lui Dumnezeu nu mai are loc în existența sa. Astfel, înfumuratul se află într-o stare paradoxală, provocată de fumul care îl învăluie: este plin de sine și gol de plinătatea lui Dumnezeu, stare care îi aduce o mare duritate și simultan cu asta o mare fragilitate.

Despre caracterul flexibil

Omul trebuie să fie pufos și flexibil însă nu fragil, nu casant. Vedeți că apa de la orice înălțime ar cădea nu pățește nimic, din contră – chiar din cer dacă ar cădea sub formă de ploaie ajută toată zidirea. Pe de altă parte, un pahar de cristal poate arăta frumos însă dacă îl scapi de la un metru jumate foarte probabil că se face țăndări. Este mult mai bine să fim ca apa, să luăm forma vasului în care ne aflăm și atunci cu timpul vom penetra până și piatra patimilor. Desigur că niciodată nu trebuie să fim una cu patima și niciodată nu trebuie să ne ducem noi de voia noastră înspre medii toxice, ci totdeauna trebuie să fim conștienți de limitările noastre și să căutăm înălțimea norilor duhovnicești departe de plăcerile trupești, plăceri care sunt realitatea oamenilor neduhovnicești.

Scopul nostru este să înduhovnicim chiar și trupul prin stăpânirea trupului și a materiei cu ajutorul duhovniciei suverane care vine ca har de la Dumnezeu. Acesta este desigur un proces îndelungat care presupune timp și constanță din partea noastră, însă este cel mai frumos drum pe care îl poate parcurge cineva, drumul nemuririi iubirii pentru care am fost creați.

Varlaam și viziunea catolică

În concepția catolică a lui Varlaam, Dumnezeu este limitat de însăși perfecțiunea Sa. Varlaam nu admitea o lucrare a lui Dumnezeu cunoscută prin simţire şi prin fapte, deci prin trup. El închidea pe Dumnezeu într-o transcendenţă absolută și cu aceasta făcea şi o despărţire de netrecut între om și Dumnezeu, de la spirit la trup și astfel nu admitea o trăire a lui Dumnezeu de către om. Dumnezeu era cugetat numai ca fiind dincolo de viaţa omului, ca neputând-o sfinţi pe aceasta. E cea mai mare despărțire, cea mai mare tristețe, cea mai moarte din toate timpurile, cea mai mare moarte din univers. Nu este de mirare că astăzi avem pandemia singurătății, pandemie care a început să se dezvolte încă din 2010 și care până astăzi nu are soluție pentru că soluția este doar Hristos cel adevărat, Hristos căruia i-au dat cu piciorul.

Viziunea catolică generează protest, protestantism, neoprotestantism și în cele din urmă ateism pentru că omul este făcut pentru unirea cu Dumnezeu prin ridicarea sa către perfecțiunea Domnului, ajutat de către însuși Dumnezeu cel răstignit și înviat pentru noi. Este cea mai mare poveste de iubire din istorie, cea mai mare scară către cer din toate timpurile, poveste de iubire și scară către cer refuzată oamenilor de către inteligența întunecată a unor oameni care au pus logica lor în locul lui Dumnezeu.

Astfel își proiectează limitările lor și lipsa lor de iubire asupra realității, creând din grădina creației lui Dumnezeu un deșert arid al lipsei de iubire a unui dumnezeu văzut ca un polițai cosmic care are ca principala grijă să-și impună tirania și nu iubirea. Desigur că această concepție a pedepsirii pentru păcat îi îndepărtează pe oamenii făcuți pentru ascultarea iubitoare în Hristos. Noi trebuie să ne asumăm nevoința Crucii din iubire și pentru iubire, mergând din slavă în slavă purtați de Duhul Domnului, chiar dacă la început o facem mai degrabă din frica de chinurile singurătății, anxietății și a altor forme de lipsă de iubire și de credință, chinuri care sunt, de fapt, pregustarea iadului.

Adevărul și Sfântul Grigorie Palama

În acest context, este evident de ce Biserica îl pune pe Sf. Grigorie Palama în a 2-a duminică a Postului Mare. Viziunea Adevărului iubitor, cooperativ, vindecător și răbdător până la jertfă cu omul cel căzut, păcătos – adică e o mare iubire de la Dumnezeu, o mare nedreptate, dar în favoarea noastră, nu în favoarea lui – un adevăr dătător de un curaj imens cât tot universul, ceea ce am avut și avem nevoie ca societate din toate timpurile dimpreună cu Dumnezeu. Nu trebuie să ne fie groază de Dumnezeu pentru că El ni se dă nouă.

Frica adevărată de Dumnezeu este frica de a nu ne zbate ca să cădem de pe umerii Păstorului cel bun care ne-a luat pe umerii săi ca pe o oaie pierdută și ne duce la casa noastră, la destinația noastră, la locul pentru care am fost făcuți. De fapt, principala luptă pe care o avem de dus mai ales la începutul vieții duhovnicești este lupta împotriva împotrivirii noastre, împotriva voii lui Dumnezeu. Din cauza asta liniștirea nu se limitează la a sta bleg și a-ți tăia simțurile după cum credea Varlaam. Din contră, liniștirea este o stare de trezvie foarte activă în care ne păzim mintea pentru a face răul inoperant. Asta presupune o împlinire a persoanei prin atenție și fapte bune și nu o atrofiere a acesteia până la dispariție ca în budism unde devii o legumă.

Faptele bune nu le facem pentru a primi un premiu ci pentru a ne păzi de distorsiunea contrară și pentru a conlucra cu harul pentru vindecarea noastră. Cel smerit se păzește de mândrie, cel harnic de lene, cel sfios de curvie, cel blând de mânie și toate celelalte. Astfel omul ajunge în firea sa și asta nu înseamnă că cineva, cu atât mai puțin Dumnezeu, este dator să ne răsplătească cu ceva. De fapt, chiar El ne spune că în clipa în care împlinim toate punctele din rețeta de vindecare a personalității umane, toate poruncile, atunci să zicem că suntem robi netrebnici și am făcut ceea ce trebuia să facem. Raiul, unirea cu Dumnezeu și prin Acesta cu toți ceilalți este darul lui Dumnezeu, nu este virtutea noastră și provine din iubirea Sa nemărginită pentru noi.

Harul lui Dumnezeu ne ridică

De fapt, toată zidirea a fost creată pentru a se desfăta pe diferite planuri existențiale de harul lui Dumnezeu. Problema noastră este că în loc să ridicăm planurile inferioare către Dumnezeu, ne coborâm noi pe aceste planuri atrași de plăcerea întunecată care vine de acolo. Varlaam și cei asemenea cu el nu primesc un Dumnezeu care se coboară milostiv către făpturi prin energiile sale necreate și el Îl ține pe Dumnezeu total de neatins. E devărat că Dumnezeu e total de neatins în esența sa, în firea Sa, dar este perfect comunicabil în energiile Sale.

Varlaam nu putea să înțeleagă un Dumnezeu perfect comunicabil. Ei nu primesc acest lucru din cauza asta faptului că ei înșiși nu au experiența acestui Dumnezeu și asta provine din optica greșită pe care o au relativ la realitate. Nu își pot imagina că smerenia iubitoare și înțeleaptă este calea ci cred că Dumnezeu este o rațiune superinteligentă și rece, un fel de supercomputer rupt total de această lume pe care o conduce prin forța atotputerniciei Sale. Nu e vorba de forță aici, ci e vorba de iubire.

Greșeala lui Varlaam

Duhul rațional, filozofic al lui Varlaam nu poate concepe că Dumnezeu sfințește chiar și materia prin iubirea Sa, chiar dacă sunt exemple clare în Biblie cum ar fi strălucirea feței Sfântului Ștefan și a lui Moise proorocul. Desigur că cel mai clar exemplu este Schimbarea la Față a Domnului care a fost, de fapt, și punctul culminant în dezbaterea dintre experiența duhovnicească reprezentată de grupul condus de Sf. Grigorie Palama și cei care erau de acord cu raționalismul lui Varlaam.

La Schimbarea la Față, Domnul și-a arătat slava Sa pe cât era cu putință apostolilor să o primească și pe plan duhovnicesc și pe plan trupesc. Lumina care îi inunda era un atribut al dumnezeirii pentru că niciun om nu poate să lumineze astfel. De vreme ce era un atribut al lui Dumnezeu este clar că vorbim de lumină necreată, care se revărsa în plenitudinea ei asupra apostolilor dându-le starea de rai, starea pe care o au cei care ajung în Împărăția lui Dumnezeu care este o experiență plină de putere și nu de plictis sau lâncezeală.

La toate aceste experiențe minunate se poate ajunge dacă dorim să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu și să ne despărțim de lumea care ne ține încleiați într-însa. Desigur că este mult mai simplu de spus decât de făcut pentru că stima de sine și iubirea de plăcere ne opresc să ne tăiem voia egoistă și să ne lăsăm în șuvoiul harului care ne duce în părțile superioare ale existenței.

Vedeți că Sf. Grigore Palama a fost luptat nu numai de catolici de la care cineva se putea aștepta, ci mai ales de la ortodocșii care au reușit într-un final să-l bage pe nedrept la închisoare vreme de 4 ani. Chiar patriarhul din acea vreme a fost unul din principalii calomniatori ai Sfântului. De ce? Nu avea viață duhovnicească, trăire. De fapt, Sfântul a apucat doar în ultimii ani de viață să-și ia în primire scaunul mitropolitan al Tesalonicului.

Logica personală Îl respinge pe Hristos

Duhul logic al omului care nu se luptă pentru mântuire rejectează pe Hristos cel adevărat care la început apare ca o nebunie pentru el. Mai apoi, după ce își dă seama că pentru a ajunge la raiul promis de Hristos trebuie să-și dea jos distorsiunile, patimile de pe diamantul inimii sale, avansul spre Hristos este pentru el ca și cum ar trebui să-și dea jos pielea în care se simte atât de bine.

Cunosc destule cazuri în care oameni care aveau moduri de gândire foarte greșite despre semenii lor mă întrebau ce să facă ca să scape de mediul pe care ei îl considerau toxic. Când le explicam că ura față de persoane este otrăvitoare pentru sufletul lor înțelegeau acest lucru și mă aprobau, însă în clipa în care le spuneam să pună gând bun și să-i iubească pe ceilalți – chiar dacă fac fapte care trebuiesc combătute sau stopate – spuneau că mai bine mureau decât să-și schimbe acest mod de gândire, în timp ce, paradoxal, nu făceau mare lucru ca să stopeze răul pe care nici măcar nu puteau să-l descrie într-un mod concret și convingător.

Hristos este omul prin excelență care, însă, la lumina iubirii Sale ne descoperă hidoșenia fiecăruia dintre noi. Aceia dintre noi care nu avem flexibilitatea și eroismul smereniei și al sincerității căutăm să ne ascundem în întunecimea iadului. Trebuie să înțelegem că trebuie să ne luptăm în fiecare zi să ne curățim pentru că dacă patimile cresc și se întăresc atunci va fi foarte dificil să le scoatem.

Copilul mic este foarte moale și flexibil. Are o capacitate mare de învățare și știe că mai are multe de aflat. Pe când bătrânul este mult mai rigid, mai conservator cu ceea ce știe și mult mai încrezător în experiența sa. Dacă această experiență este conformă cu adevărul etern, adică cu Hristos, atunci omul se va desfăta de frumusețea, armonia și existența plenară a adevărului – dacă nu, va trăi o viață de chin, de încrâncenare, de contradicții între adevărul real și adevărul crezut în inima sa. Dacă omul nu se smerește și nu își rezolvă până la moarte aceste disonanțe existențiale – adică cognitive și emoționale – atunci omul se va chinui veșnic după aceea.

Să nu credem că este ușor dacă cineva îmbătrânește în patimi, adică în obiceiuri rele. Vedeți chiar și în cazul Sf. Grigorie Palama. Acesta a fost validat de mai multe sinoade precum și de Sf. Munte care și atunci și acum reprezintă, cu rugăciunile Sfinților Părinților noștri, elita Bisericii, dar cu toate acestea poporul a acceptat cu greu adevărul acestei învățături. De fapt au acceptat cu greu că există concret posibilitatea concretă a îndumnezeirii omului, chiar dacă Domnul însuși a veni pentru asta și Sfinții Părinți au spus-o mai înainte. Oamenii s-au obișnuit să fie foarte singuri, închistați și izolați de patimile lor și deci îndumnezeirea, unirea cu Dumnezeu, este foarte neconformă cu bula cognitivă în care s-au afundat.

Primul sfânt canonizat

De fapt, Sf. Grigorie Palama a fost primul Sfânt la care s-a emis act de canonizare. A fost nevoie de hotărârea Sf. Sinod al Patriarhiei Ecumenice astfel încât să liniștească discuțiile dintre cei care credeau în adevărul lui Dumnezeu pe care îl știau din experiență și ceilalți care credeau în ceea ce le spune mintea lor, mai ales că aceștia din urmă aveau ca aliați pe catolici care atunci erau mult mai puternici din punct de vedere politico-economico-militar decât turma mică a blândului Iisus.

A fost nevoie de această hotărâre pentru că pentru prima dată în istorie învățătura teologică a unui Sfânt era atât de înaltă comparativ cu decadența duhovnicească a societății în care se afla, astfel încât a fost nevoie de un act oficial prin care să se recunoască sfințenia Sfântului respectiv. De atunci și până astăzi avem acest fenomen în care turma Bisericii cinstește spontan un Sfânt, iar Sfântul Sinod oficializează cultul deja existent al Sfântului respectiv. Sf. Sinod nu face Sfinți, ci doar le recunoaște și le oficializează această stare.

Rolul actelor de canonizare

De atunci și până astăzi, Sf. Sinod al fiecărei Biserici locale emite acte de canonizare pentru că marea masă de oameni se depărtează de Dumnezeu și din cauza asta este nevoie de ghidaj din partea Bisericii. Marea dramă este faptul că oamenii nu mai sunt interesați de drumul curățirii minții pentru a vedea adevărul iubitor a lui Dumnezeu ca Sf. Grigore Palama. Pentru că ne hrănim cu pâine și circ, adică cu distorsiuni cognitive care ne alimentează patimile, nu mai putem să distingem adevărul și atunci credem că am ieșit din maimuță și că evoluăm pe aceeași direcție animalică – în cel mai bun caz pe direcția unei maimuțe evoluate, a unui dobitoc evoluat.

Despre suflet și iubire

Omul are un suflet care este făcut să iubească duhovnicește și nu trupește, un suflet care să simtă energia necreată a lui Dumnezeu, descrisă exemplar de Sf. Grigorie, și nu atât să simtă senzualitatea trupească. Trebuie să avem curajul să iubim de la suflet la suflet pentru că aceasta este mântuitor, aceasta aduce adevărata bucurie, chiar dacă asta presupune jertfă. Să nu iubim trupește pentru că asta este de fapt, mai degrabă, o pseudo-iubire în care centrul este trupul nostru, egoismul nostru și nu sufletul celuilalt. De fapt, nu este jertfa noastră ci tendința noastră de a-l jertfi pe celălalt pentru noi, motiv pentru care această pseudo-iubire trupească este atât de atrăgătoare și o căutăm, cu toate că ne duce în iadul veșnic al neîmplinirii pentru că niciodată o senzație trupească nu poate să împlinească sufletul uman.

Concluzii și îndemnuri

Să nu ne descurajăm spunând că nu putem să ajungem la măsura Sf. Grigorie, ci să pornim cu zel pe drumul despătimirii și vom avea mari daruri chiar dacă nu vom ajunge la capăt. Evident că cu cât înaintăm cu atât vom fi mai încălziți de lumina iubitoare a Soarelui dreptății. Trebuie doar să ne facem timp și să punem pe primul plan acest drum pentru care suntem făcuți.

Să nu pierdem vremea cu lucruri nefolositoare sau cu lucruri care împietează mântuirea noastră, adică să nu facem ceva care scade în noi iubirea de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți. Uneori aceste greșeli sunt evidente, alteori sunt mai subtile pentru că se ascund în spatele unor gânduri care sunt bune până la un punct, gânduri de genul „să mă mai destind și eu puțin” sau chiar „să socializez” – activități în care însă omul își DES-frânează mintea și uită de Dumnezeu și atunci aceste evenimente în loc să fie folositoare de suflet aduc pagubă. Deci trebuie să fim atenți.

Desigur că trebuie să fim vigilenți, însă această vigilență trebuie să fie trezvia isihastă a Sfinților Părinți, trezvia care aduce pacea și nu tulburarea, anxietatea sau chiar habotnicia. Să fim exacți însă dacă vedem că această exactitate pe care dorim să o atingem ne crește tensiunea sufletească și chiar trupească, ne aduce tulburare și uităm de iubirea duhovnicească, atunci este bine să ne oprim și să ne păstrăm plafonul de zbor la măsurile noastre.

Prin liniștire ne reorientăm atenția către perfecțiunea persoanei și către relațiile interpersonale și atunci prin energia necreată a iubirii dumnezeiești ne vom apropia de Dumnezeu, de ceilalți și de creație – atât cât îi este cu putință tuturor acestora pentru că creația este mai departe. Atunci apropiem și creația de Dumnezeu pentru că noi transformăm creația, o înduhovnicim și o apropiem de Dumnezeu.

Concret acest lucru se realizează întâi de toate prin rugăciune pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu adică comunicarea cu energiile necreate ale Acestuia, energii care hrănesc sufletul uman. Trebuie să știți că în clipa în care omul înaintează în rugăciune atunci nevoia de mâncare trupească scade tocmai pentru că omul este hrănit prin har – după cum a zis Domnul că nu numai cu mâncare se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu adică cu experiența lui Dumnezeu în afară, adică cu energiile Sale necreate.

Au existat astfel de Sfinți care mâncau foarte puțin precum Sfânta Maria Egipteanca sau Sfântul Paisie cel Mare care se îndestula doar cu Sf. Împărtășanie. Există până astăzi astfel de Sfinți care însă sunt necunoscuți sau puțin cunoscuți.

Ok, nu suntem la acele măsuri, însă să ne străduim și ne va ajuta bunul Dumnezeu. Avva Isaac Sirul a spus că pe cei care mor pe cale, Dumnezeu îi îngroapă în cetate.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!