DROGURILE, ARIPI DE PLUMB – NU TE LĂSA PRINS!
5 aprilie 2025
Întrebări și răspunsuri despre: prezent, acatiste, ispite, neliniște…
6 aprilie 2025
Urmăriți o foarte frumoasă și foarte folositoare discuție de suflet cu dl. Nicolae Cune, profesor în Vancouver, Canada, în care acesta ne vorbește despre cum putem să ne creștem și să ne învățăm copiii pentru a deveni adulții care ar trebui să fie și pentru a avea o viață fericită.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Educația în familie
Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Nicolae. Cu Nicolae Cune, profesor din Vancouver, Canada, pe care îl iubesc foarte foarte foarte mult și data trecută am făcut un podcast cu el referitor la problemele tinerilor și astăzi o să facem pe aceeași temă, bineînțeles, actualizată în 2024. De ce? Pentru că tinerii au avut și au mari mari mari probleme și pentru că desigur că problemele sunt ale tinerilor, dar acestea provin din familiile. Prima întrebare pentru Nicolae este cum să cum să-i învețe părinții pe copii, cum să-i pregătească pentru școală, cum să-i pregătească pentru viață?
Nicoale Cune: Dacă îmi permiteți, părinte, aș vrea să încep prin a face cunoscut celor care ne privesc că ieri am sosit în Sfântul Munte, azi noapte am fost la priveghere de la ora 7:00 până la ora 1:00. Dimineața, ne-am trezit la pentru Sfânta Liturghie… Cred că dacă punem această relație dintre noi, părinți, copiii, profesori în această perspectivă euharistică, lucrurile capătă o altă dimensiune. Evident că nu sunt în măsură să dau răspuns despre ce ar trebui să facă un părinte în legătură cu copiii lui, ori ce ar trebui să facă un profesor cu elevii lui. Dar cred că dacă noi privim aceste lucruri numai din perspectiva eu și studentul, elevul sau eu și copiii mei, noi pe undeva suntem în afara acestei atmosfere euharistice. Noi trebuie – din constatările personale – trebuie să trăim în această tri-uniune. Dacă nu-L facem cunoscut pe Dumnezeu nouă înșine și apoi, copiilor noștri sau, dacă suntem profesori, elevilor noștri, noi nu putem merge prea departe.
Pentru că întotdeauna a dualitatea duce la rivalitate, întotdeauna dualitatea nu este întreagă, ea nu poate să fie decât în această Treime. Cum sunt cele Trei Persoane ale dumnezeirii, așa trebuie să fim și noi. În familie – soția, soțul, copiii. La școală – profesorul, studentul și părinții. Ele nu se pot face independent sau numai… în doi.
Părintele Teologos: În doi… Pentru că doi este tensiune, trei este echilibru, adică mai mulți.
Nicoale Cune: Sigur că da. Dacă observați relația dintre părinți și profesori, dacă o punem din această perspectivă duală, ea este rivalitate pentru că noi suntem tați ca și profesori să dăm vina pe părinți și părinții să dea vina pe noi. Dacă noi nu facem ceva cu noi înșine, în primul rând, nu neapărat să privim la celălalt ce nu face el, la noi înșine… Dacă noi nu încercăm să-L trăim pe Hristos într-un fel sau altul… Și cum Îl putem trăi dacă nu lucrăm asupra patimilor noastre, că oricât de grozav am fi noi, oricât de populari ar fi noi social sau în comunitate sau oriunde am fi, indiferent în ce cadru acționăm, dacă noi nu lucrăm asupra patimilor noastre în primul rând; dacă eu ca profesor nu am răbdare cu copiii și mă aștept ca ei să reproducă mecanic ceea ce le predau eu în cinci minute și apoi am să-i tratez pe ei nu ca un suflet și ca pe cineva ca un computer…
Părintele Teologos: Papagal…
Nicoale Cune: Ca pe un papagal. Mă iertați! Da, într-adevăr, ăsta este cuvântul cel mai folosit deși pare un pic vulgar în contextul acesta. Deci dacă nu ni-L facem noi în primul rând pe Dumnezeu cunoscut nouă și în primul rând lucrând asupra noastră – și asta e și perspectiva profesorului, dar și a părintelui – cum putem să-i spunem copilului fă lucrul acela, dar noi acționăm în contrast cu ceea ce spunem? Și el vede lucrul ăsta. Și aici cred că este marea dramă.
Copiii au nevoie de exemple bune
Părintele Teologos: Da, cred că într-adevăr copilul n-are exemple astăzi sau cred că are exemple, dar exemple negative foarte mult sau exemple distorsionate pe care el le ia pe post de exemple pozitive.
Nicoale Cune: Bineînțeles că fiecare dintre noi, nu numai copilul. Și noi ne uităm la exemplele negative că ele răspund patimilor noastre. Și el se uită la acelea și noi înșine. Adică eu, profesor, le spun lor: nu mai stați toată ziua pe telefoane, dar eu sunt în primul rând pe telefon. Eu le spun numai stați pe social media, dar eu sunt cel care stau toată ziua pe Facebook la vârsta mea de 50-60 de ani, primul lucru pe care îl fac – am ajuns în Sfântul Munte, în loc să merg să mă închin la sfintele icoane, îmi pun fotografii că unde sunt și ce grozav sunt sunt eu. Eu de fapt sunt aici fizic prezent cu sfinția voastră, dar de fapt, poate că eu cu mintea mea sunt într-o altă lume. Și acest lucru se transferă și copilului. Nu se poate altfel decât printr-un model personal.
Aici cred eu că noi și ca și profesori greșim, greșim foarte mult. În primul rând că nu ne recunoaștem slăbiciunea, în al doilea rând cred că nu ne dăm seama de binecuvântarea pe care o avem. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că din toate profesiile din lumea asta cea mai binecuvântată este este profesorul și pot să spun că ăsta este adevărul. Văd asta la copii, câtă dragoste, cât de mult respect îți dau atunci când Îl introduci pe Dumnezeu în această relație, când vezi în celălalt un suflet. Nu se poate altfel, nu nu poți să construiești nicio relație – că este cu copilul, că este elev sau că este părinte, fără să-L ai pe Dumnezeu în viața ta. Să ți-L însușești, să încerci să faci ceva, iar la lucrul ăsta nu putem ajunge numai așa că mergem o duminică la biserică…
Părintele Teologos: Magic…
Nicoale Cune: Nu tragem un pic de noi și nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, evident, că dacă spunem că le facem noi pe toate și ce grozavi suntem noi, ăsta este drumul spre pierzare. În această relație cu copilul să-L băgăm într-un fel sau altul, să-L introducem pe Dumnezeu. Și cel mai bun lucru este prin exemplu personal. Răbdare răbdare răbdare – părintele Ilie Cleopa, sfântul…
Despre problemele tinerilor și câteva metode de rezolvare
Părintele Teologos: Cu adevărat și știa el ce spune. Ai vorbit de telefoane, ai vorbit de ecrane care sunt o mare plagă, o mare problemă. Ce alte probleme vezi că există în rândul tinerilor și cum cum ar putea să fie soluționată după părerea ta?
Nicuale Cune: Cred că lucrurile lucrurile le cunoaștem cu toții, toată lumea, fiecare dintre noi vedem aceste lucruri negative în viața noastră ca părinți sau ca profesori. Soluții magice nu sunt. Ceea ce pot să spun este că din experiența personală lucrurile trebuie luate bob cu bob. Dacă ne ne uităm la celălalt ca un suflet, dacă ne uităm la celălalt prin perspectiva propriilor noastre patimi, apoi începem să-l înțelegem și pe celălalt. Și dacă noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere, poate că în momentul când ne rugăm pentru noi poate facem un pic…, mergem un pic în lateral și ne rugăm și pentru celălalt. În relația cu copiii și de cele mai multe ori ei sunt foarte conectați la la monitoare, sunt încercări la la nivel de grup – spre exemplu, la școala mea unde predau în Vancouver. Începând din acest an s-au interzis telefoanele mobile, s-au interzis telefoanele în timpul zilei.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Nicoale Cune: Deci ei le pot utiliza numai la prânz în pauza mare, pot să-și trimită numai acolo unde își țin ei bagajele. Dar lucrurile nu se pot rezolva dacă noi – încă o dată, prin exemplu personal – le transmitem un mesaj diferit pentru că…
Părintele Teologos: O soluție…
Nicuale Cune: Soluția poate fi personală, prin exemplul personal, soluția poate fi luată la nivel local, prin interzicerea acestor telefoane și a cred că acum este la nivel de provincie la noi spre exemplu și în alte provincii din Canada, știu că aceeași măsură a fost luată în mai multe state din Statele Unite. Deci au ajuns la nivelul acela în care în acest moment ei au putut să documenteze efectele negative, efectele nocive ale acestei dependențe față de ecrane. Evident că pe lângă ecrane mai sunt și dependența de social media și de jocuri. Iar este o mare problemă, în special jocurile pentru băieți, social media pentru fete.
Dar încă o dată, cred că noi ca și profesori dacă ne rezumăm numai la predat materialul. Spre exemplu, sunt profesor fizică, dacă m-aș rezuma numai la a preda numai materialul meu, sunt convins că el în momentul de față copilul ar găsi pe internet 1 milion de profesori mai bine decât mine. Deci noi trebuie să le transmitem și aici cred că eu cred am putea… este mult, mult de lucru și cred că am avea rezultate fantastice, dacă noi încercăm pe cât posibil să transmitem copilului un pic din această căldură și dragoste sufletească. Altfel nu se poate că nimeni nu ne restrânge pe noi, spre exemplu, să facem o rugăciune când intră copilul ăla în clasă, nimeni nu ne constrângem pe noi să spunem în momentele alea de 30 de secunde, un minut când vin ei în clasă și când ei sunt foarte volubili, gălăgioși, înainte de a le spune tăceți din gură că eu sunt mesia aici în clasa asta, poate că n-ar fi rău să faci un Tatăl nostru sau să faci un Cuvine-se.
Pentru că noi trebuie să setăm și cum să putem noi să transmitem mai departe copiilor această dragoste dacă noi nu avem pacea? Dacă înăuntrul nostru este permanent… și asta cred că și ca părinte, dacă noi nu avem acea pace, dacă noi nu știm ce este binele, ce este răul, cum putem, ce putem să le transmitem mai departe? Că mă întrebați de modele, evident că modelul rău atrage, dar dacă noi căutăm – trebuie să fie o căutare activă – găsim și exemplele pozitive. Nu cred că există pe lumea asta că Dumnezeu este peste tot, plouă peste tot… Astăzi în Sfântul Munte îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie. Deci sigur că da, găsești, este imposibil să nu găsești într-un mediu la școală pe cineva pe care să pui un pic ochii – ce face el bine care îmi aduce și mie bine și ar îmbunătăți această relație cu copiii.
Noi încă o dată ne focusăm atât de mult pe ceea ce le vom preda, cât de grozavi suntem noi să le spunem că unul și unul fac doi, dar ele nu se pot rezolva, aceste probleme decât în această perspectivă tri-unică, să-L aducem pe Hristos în viața noastră. Și noi nu putem să-L aducem pe Hristos în viața noastră doar prin… facem o rugăciune dimineața, una seara. Noi trebuie să-L trăim zi de zi într-un fel sau altul. Să fim conștienți de lucrul ăsta și asta ar rezolva multe, multe din lucruri. Prin aducere aminte a lui Hristos noi ceea ce facem ne dăm seama când greșim automat și că îți spune imediat conștiința, te trage de mânecă. „Măi, Nicolae, idiotule, ce faci? Te-ai răstit la copilul ăla. Păi, gândește-te că copilul ăla e un suflet, poate că el vine dintr-un mediu în care nimeni nu-l bagă în seamă și el vrea, săracul, atenție!”.
Noi ceea ce trebuie să facem este să ne luăm un pic tot timp, Hai, să zicem că într-adevăr timpul nostru este prețios, dar în momentul în care ți-ai predat materialul, să zicem că ai 15 minute, 20 de minute la dispoziție în care le dai să lucreze ceva pentru că ei trebuie să lucreze ceva, să arate că ei și-au însușit o parte din… Atunci poți să mergi să vorbești cu acel copil să-l întrebi „Ce faci, Ioane? Ce mai este nou în viața ta?”. Că nu te doare absolut nimic. Noi nu trebuie să facem lucruri nemaipomenite, extraordinare, ci lucrul care ne stă la îndemână pentru că lucrurile acestea, ele sunt la îndemâna noastră, nu trebuie să ne uităm pe miracole. Ele se întâmplă și vedem. Miracolele acestea se văd viața noastră și bineînțeles că vezi și rezultatele.
Spre exemplu, atunci când există un mediu din ăsta negativ, să zicem, există întotdeauna unul sau două capete care dau direcția. Deci pe aceia dacă putem să-i schimbăm într-un fel și vezi rezultatele. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că este cea mai binecuvântată pe meserie pe lumea asta pentru că atunci când vezi rezultatele, că îți vin ele la o zi la două, la trei, la sfârșitul anului, dar când vezi copilul ăla că s-a schimbat, zici: „Doamne, ce minune ai făcut cu copilul ăsta!” Sigur că nu o faci tu. Dar tu doar faci ce ți s-a dat. Dacă tot ești în meseria asta și știi că ăsta ți-e talantul, să-l punem la lucru. În lucrurile mici, nu în ceva „să vezi ce grozav sunt eu”.
Deci cam pe acolo cred eu că este soluția. Eu sunt foarte pozitiv, părinte, sunt foarte pozitiv pentru că Dumnezeu nu ne va lăsa, ne va da acea putere. Atât timp cât ne vom recunoaște limitele, atâta timp când ne vom recunoaște slăbiciunea, este loc ca în fiecare zi să faci ceva bun. În momentul în care îți propui să devii cel mai bun, cel mai… ești undeva, cred eu, poate că sfinția voastră poate să mă corecteze aici, nu ești pe drumul cel bun.
Bullying-ul în școli și lipsa de iubire
Părintele Teologos: Păi, da. Pentru că te auto-îndumnezeiești fără Dumnezeu și o mare problemă atunci. Ai vorbit de exemple negative. Sper să nu fie, dar există multă agresivitate, mult bullying în școli. Cum ar putea tânărul sau, mă rog, familia să gestioneze acest lucru?
Nicuale Cune: Păi, sigur, bullying-ul, această agresivitate, ea vine din lipsa de atenție a copilului respectiv. Deci noi trebuie să mergem la bază ca și profesorul. Adică eu cred că este datoria ta să ataci problema imediat, într-un fel sau altul. Încă o dată, nu ne trebuie foarte mult și să nu ne așteptăm la rezultate foarte mari. Cred că ăsta e un exemplu foarte concludent în multe privințe… Spre exemplu, noi nu mai avem acel timp cu copiii. Nu mai există un moment al zilei în care noi mâncăm cu copiii noștri.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Nicuale Cune: Să ne gândim că înainte familia cum era ea unită, era momentul zilei că se înnopta sau când se întorceau părinții de la lucru, ei stăteau împreună și apoi, iei contact cu copilul, vezi cum reacționează, vezi că de îmbufnat este, vezi cât de fericit este și apoi, îți faci timp ca și părinte să vorbești cu un pic. Ai acest timp pe care tu… Că în momentul în care tu te vei duce și ca și profesor și ca și părinte te vei duce la el și-i vei zice „Ok, acuma vreau să vorbesc cu tine”, lucrurile deja au pornit pe rău din start.
Lucrurile trebuie să vină de la sine, trebuie să le dăm oportunități copiilor. Iar acei copii care au lipsă de experiență, evident că la începutul anului, ei sunt cei mai zglobii, sar după scaun, i-ai notificat în primul moment și tu trebuie să-ți faci un plan. Acum este timpul lui Ion, acum este timpul lui John, acum este timpul lui Manuel sau cine mai e acolo și-ți faci un mic plan. Trebuie să-l întreb.
Pentru că la baza acestor acestor probleme stă această lipsă de siguranță, că el nu acționează ca și când el le știe pe toate. Nu. De obicei, el se simte nesigur, el vrea să arate prin impunerea forței – că de obicei, așa se întâmplă – să arate că coexist, sunt aici.
Părintele Teologos: Da, da…
Nicuale Cune: Dar de fapt, el este foarte nesigur.
Părintele Teologos: Foarte nesigur și cred că caută iubire.Are lipsă.
Nicuale Cune: Fără și doar și poate. Și pentru că ați adus vorba de dragoste, păi, evident că dacă noi nu avem dragoste ce putem noi să facem, unde putem să mergem noi dacă nu arătăm dragoste? Și dragostea dacă noi nu o avem față de copiii noștri, dragostea dacă nu o avem față de cei apropiați nouă, dragostea pe care trebuie s-o avem față de colegii noștri… Ele sunt toate legate.
Spre exemplu, sunt părinți… acuma din perspectiva părintelui vreau să vorbesc. Noi nu mergem niciodată să vorbim cu profesorii copiilor noștri, noi nu mergem niciodată, spre exemplu, să știm să facem cunoștință cu colegii copiilor noștri, pentru că el acționează într-un anume social care poate să aibă un impact asupra lui, iar noi trebuie să știm care sunt tarele acelui mediu social în care trăiește, ca eu să vin acasă. Pentru că de multe ori vedem această plângere care vine din partea părinților, a familiilor, o știți, din mediul care îi învață lucruri nocive la școală, dar sigur că poți s-o transformi și într-o oportunitate fantastică și să vorbești cu copilul tău.
Să dau un exemplu simplu din biologie. Ni s-a spus că omul a luat ființă ca urmare a unui Big Bang. Ce oportunitate mai mare poți să ai decât să vii să-i vorbești copilului despre Dumnezeu? Deci toți acești copii care sunt principalii actori în cadrul bullying-ului, ei suferă de lipsa de atenție – acesta este motivul.
Părintele Teologos: Lipsa de atenție, lipsa de dragoste….
Nicuale Cune: Iar noi trebuie să fim acolo să le oferim dragostea. Dacă nu are pe cineva în viața lui, nu se va găsi o soluție pentru pentru el și, de aceea, el caută acestea prin bullying, prin accesul la droguri. Și apoi, noi ca părinți în loc să căutăm să-i dăm copilului ce are nevoie – dragoste, timp și așa mai departe – noi îi dăm psiholog și mergem din start…
Părintele Teologos: Greșit…
Nicuale Cune: Sau îi dăm medicamente și aici este o mare problemă pentru că până găsesc formula cea optimă, poți să spui că atunci când este o situație de forță majoră, doctorul poate să intervină în situații… Dar de cele mai multe ori, un copil care este puțin mai zglobiu, este activ, ei tratează problema medical și ea ar trebuie tratată… cu dragoste…
Părintele Teologos: Cu dragoste, fără forță și cu dragoste. Și noi chiar folosim forță.
Nicuale Cune: Suntem tentați pentru că suntem ca și profesori sau ca și părinți, noi sunt într-o poziție de forță și tocmai de aceea ei la un moment dat devin rebeli. Păi, nu asta se întâmplă și în clasă? „Ți-am spus, fă asta!”; „Eu le-am spus, dar ei nu m-au ascultat!”. Dragilor, nu. Ca profesor nu poți să faci așa ceva. N-ai cum să te aștepți la asta pentru că nici noi la rândul nostru – câte ne spune Dumnezeu să facem și nu facem nimic dintre ele. Zi de zi să ne aducem aminte de lucrul ăsta. Și atunci de ce te aștepți de la celălalt să facă ceea ce spui tu? Cine ești tu?
Părintele Teologos: Da… Tu care ești mai experimentat în viață, mai bătrân și așa mai departe și nu faci, darămite…
Nicuale Cune: Noi ne facem mici dumnezei, asta e… și credem că ăsta este lucrul nostru aici. Noi lucrăm independent față de alții, nouă nu ne trebuie părinți, nouă nu ne trebuie colegii; noi suntem cei mai buni, noi suntem cei mai grozavi. Nu are cum să lucreze în felul ăla! Dacă nu-L avem pe Dumnezeu în viața noastră, Dummnezeu personal.
Surmenajul în rândul tinerilor
Părintele Teologos: Da, o altă problemă a tinerilor – sper să greșesc – dar un profesor mi-a spus că tinerii astăzi sunt foarte obosiți, foarte surmenați, foarte tracasați. Este adevărat. Ce se poate face? Sper să nu fie adevărat!
Nicuale Cune: Sunt și constați asta la prima oră când vin dimineața – că sunt obosiți, dar trebuie să ne gândim și la timpul cum petrec acești copii noaptea. Pentru că, încă o dată, ce vreau să spun este că noi, fiind prinși și încercând să ne găsim scuze ca părinți, vorbesc, cu problemele noastre că vrem să construim case, să le dăm moșteniri, pierdem esențialul. Ne pierdem proprii copii. Poate că de cele mai multe ori, vrem să arătăm copiilor noștri că suntem buni: le cumpărăm un telefon, le cumpărăm pe al doilea, le mai cumpărăm un computer, dar apoi, dacă am făcut lucrul ăsta trebuie să avem grijă și cum folosesc. Știu părinți care au ajuns în situații foarte dramatice când a trebuit să ia măsura interzicerii internetului în toată casa. Adică și ei prin exemplul personal pentru că ei la un moment dat au încercat să ia numai copilului internetul și n-a lucrat, evident că nu lucrează. La fel, trebuie să fie împreună.
Părintele Teologos: Exemplul!
Nicuale Cune: Și au tăiat pe timpul nopții pentru ca copilul să stea departe de internet. Poate că sfinția voastră știe mai bine decât mine, mesajul vorbit care vine prin intermediul monitorului are și un alt mesaj care este intrinsec, care este în spate, care este vizual, care stă mai mult timp în mintea noastră și pe care tot îl rumegăm după ce mergem în pat. Sunt alți părinți care au ajuns în situații foarte delicate, la extremă. Îi dă copilului telefonul. Spre exemplu, eu predau la un liceu – ca să-l aibă pe timpul cât este în autobuz și după aceea când se întoarce spre casă, dar în momentul în care el vine la școală, el predă telefonul la director. Sunt puține cazuri, dar părinți tot la fel care au ajuns într-o situație de extremis și se întâmplă și lucrul ăsta.
Cred, în continuare sunt pozitiv, noi trebuie să avem răbdare, trebuie să facem, la fel, cu multă dragoste și să avem grijă de copiii noștri în primul rând ca și părinți, iar ca și profesori să facem ce putem în acest context, implicând părinții. Noi trebuie să fim informați. Dacă nu există această această triune, adică părinte – copil – profesor, și noi acționăm independent unul de altul nu merge nicăieri.
Despre problema singurătății
Părintele Teologos: Tot legat de asta, sigur, e altă temă, dar cred că este vorba de o fațetă a aceleiași mari probleme care este depărtarea de Dumnezeu. Cred că tinerii astăzi se simt foarte singuri.
Nicuale Cune: Fără doar și poate. Și reacționează foarte emoțional. Deci dacă la momentul ăsta ei spun că sunt un grup, sunt populari, imediat în momentul în care cineva nu-i dă un like pe social media ori cineva îi spune un lucru urât, ei devin, ei se simt nesiguri. Această nesiguranță se transmite și în modul lor de comportare și, evident, această relație prin intermediul relațiilor sociale, este în detrimentul relației om cu om.
Părintele Teologos: Da, interpersonală.
Nicuale Cune: Interpersonală. Pentru că ceea ce constat este că în timpul pauzei copilul, pentru că el are acces în acel moment, chipurile, pentru a da trimite câte un mesaj părinților… Oare de ce trebuie să trimiți un mesaj părintelui sau părintele de ce trebuie să aștepte un mesaj la pauză, știind că are copilul la școală?! Că la noi nu se poate, spre exemplu, dacă lipsește prima oră, fac prezența și dacă nu e îl imediat la office și office-ul imediat sună acasă. Deci imediat. Deci nu există niciun motiv. Dar constați că această lipsă de comunicare cu celălalt… pentru că toți sunt pe telefon. Chiar dacă are loc într-un anume loc, el nu se conectează cu celălalt. El numai se joacă. Acest joc care implica de multe ori niște relații sociale, el nu mai știe să relaționeze cu celălalt decât prin intermediul like-ului sau prin emoji. Și reacționează în special la vârsta de 16-17 ani, reacționează foarte brutal.
Tocmai de aceea, în fiecare școală, cel puțin în occident, nu știu cum este în România, ai doi-trei psihologi care sunt acolo prezenți și trebuie să rezolve aceste cazuri de forță majoră în care ei trebuie să meargă să spună ce i s-a întâmplat la pauză, ce i s-a întâmplat la nu știu care clasă și așa mai departe.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Nicuale Cune: Și noi, întotdeauna ca și profesori, primim câte un o mică informare de două, trei propoziții în care să spune „este cu mine, dacă ai constatat ceva să dai un feedback, un răspuns”…
Copiii se joacă tot mai puțin
Părintele Teologos: E o mare problemă pentru că întâi de toate, nu ar trebui să fie psihologi, ar trebui să fie duhovnici și, dincolo de asta, cred că tinerii ar trebui să aibă curaj să găsească subiecte de discuție și subiecte de cooperare, cred eu. Adică să existe aceste relații interpersonale și joc și sport, dar mai ales și lucruri care să-i maturizeze, care să-i învețe.
Nicuale Cune: Cred că ași atins aici un subiect foarte delicat. L-am costat și în România. În societatea occidentală, gândiți-vă că ne aflăm la un moment în care ei se află pe o anume evoluție. În momentul de față, copilul nu mai se joacă. El este implicat într-un joc de grup care este organizat. Deci noi acum ca și părinți ne mândrim că copiii noștri nu mai se joacă în fața blocului sau în fața casei. Acele jocuri implicau și o relație între personală, socială, mai multe…
Părintele Teologos: Evident.
Nicuale Cune: Erau toate lucrurile acolo…
Părintele Teologos: Era o formă de dragoste.
Nicuale Cune: Sigur că da! Pentru că trebuia să lași de la tine într-un fel sau altul. Această organizare personală sau la nivelul lor de grup. Pe când astăzi noi ne mândrim cu faptul că-i luăm pe copii… „Știi, copilul meu face pian vreo șase ore pe săptămână, cinci ore de fotbal, trei ore de de înot și așa mai departe”. Toate organizate. Și copilul este turmentat. Pentru că el trebuie să asculte întotdeauna la comenzi. Hai, să scoatem comanda din viața copilului, hai, să-i dăm să facă și altceva, să-i mai dăm și această libertate. Cred că aici soluția nu trebuie să o căutăm prea departe. Dumnezeu ne-a dat libertatea deplină. Ne lasă să facem ce vrem. Uitați, ce s-a întâmplat acum la jocurile olimpice. Ne lasă toate nebuniile pe care putem să le facem. În schimb, noi cu copiii noștri, nu le mai dăm această oportunitate, această libertate de a se juca, această libertate de a-și alege să aibă o opțiune în ce să facă în momentul următor. Sigur că dacă își alege să stea pe ecran, atunci trebuie să facem ceva.
Jocul și activitățile în echipă trebuie încurajate
Dar haide să construim ceva! Hai, să ieșim cu el în lume! Dragilor, aici lângă noi se află Dumitru, un copil și cred eu că ăsta este un exemplu minunat al unui părinte care încearcă să ofere și altceva copilului. Nu neapărat trebuie să-l aduci în Muntele Athos, dar sunt convins că există alte oportunități conform cu vârsta în care poți să-i…
Părintele Teologos: Da, excursii.
Nicuale Cune: Excursii. Câți mai fac, părinte, în ziua de astăzi excursii cu familia? Câți dintre noi ne mai ne luăm copiii de mână și hai să mergem prin parc seara? Fără să comunici, fără să-i spui nimic copilului. Nu ți propui ca să…. am să merg să mai vorbesc… Nu-ți propune absolut nimic.
Părintele Teologos: Sau să-i dau noi porunci.
Nicuale Cune: Doar să stai. Dacă este mai mic poți să stai cu mâna de el ca să simți, să simți unde se află sau pur și simplu să-l lași. Ce ai făcut astăzi la școală? Sau să-i dai așa o libertate din asta, ca tu prin experiența ta de viață, să-ți dai seama pe ce lume trăiește copilul. Câți dintre noi mai facem asta asta? Asta-i problema.
Părintele Teologos: Apropos legat de asta, pentru că nu mai este iubire. Mai demult exista jocul împreună cu ceilalți copii ca formă de iubire, astăzi, pentru că nu mai este iubire, cred că copiii se victimizează și se rănesc foarte tare la o observație care mai demult era firească. Adică „băi, ai grijă nu știu ce” și copilul „da, tata, te rog să mă ierți!”. Pe când azi dacă faci așa ceva…
Nicuale Cune: Cred că aici este tot legat de dragoste că și dacă îi spunem acele cuvinte „băi, fii atent sau asta nu e bine”, dar dacă o facem cu dragoste! El simte pentru că acel lucru l-am constatat în relația cu copiii. Nu spun că o fac eu, dar am constatat la cei care o fac. În momentul în care pui dragoste în cuvintele tale, în modul tău de a fi, în modul tău de a relaționa cu ei, lucrurile se schimbă, ele capătă nuanțe diferite. Și în momentul acela, el te înțelege.
Dacă ne amintim în trecut, în familiile noastre, mai existau și corecții personale, dar asta nu însemna că acel părinte nu avea dragoste pentru copilul lui. Toate lucrurile noastre dacă le punem în această ecuație a dragostei, lucrurile devin simple.
Dragostea previne multe eșecuri
Părintele Teologos: Se rezolvă. Și atunci, copilul nu se mai victimizează, nu-i mai este frică să fie certat pentru că astăzi copiilor le este foarte frică să greșească. Desigur, clar trebuie să ne fie frică să greșim, dar cred că este vorba de ceva exagerat, de ceva patologic astăzi. Prea mult, cred eu. Trebuie să nu greșim, evident, dar cred că e patologic.
Nicuale Cune: Sigur că da. Spre exemplu, copilului mic trebuie să-i arăți semaforul… Fără doar și poate, comenzile trebuie să fie stricte. În momentul în care el mai crește, lucrurile, dacă le spui cu aceeași tonalitate, dacă le spui în aceeași formă, copilul s-ar putea să le ia la modul personal, s-ar putea să le ia la modul că trebuie să faci asta. În momentul în care copilul ajunge la o anume vârstă, copilul trebuie să vadă în primul rând în viața noastră, fără doar se poate, că ăsta e cel mai bun exemplu, înainte de a orice vorbă ai folosi, trebuie viața ta să fie conform cu ceea ce spui. În momentul în care noi să spunem că dăm numai porunci „fă asta, fă, fă, fă!…” el caută în ceilalți în comunitatea în care este, acea plăcere pe care tu nu i-o mai oferi deloc. sau spre exemplu, și dacă ai în momentele în care, să zicem, când a greșit și poate… trebuie să găsești imediat un moment ulterior în care trebuie să-i spui.
Părintele Teologos: Să-i arăți dragostea.
Nicuale Cune: Să-i arăți dragostea! Trebuie să o faci în momentul acela, chiar și dacă e… că nu suntem sfinți, putem să ne ieșim din fire în special când se întâmplă lucruri grave, dar automat trebuie să ai în vedere. Nu trebuie să treacă ziua fără să faci pace cu copilul tău. Nu poți să te duci la culcare știind că ai pe cineva în casă cu care te-ai certat în timpul zilei. Că tocmai de aceea, această scăpare pe care eu văd în droguri, care în în Occident este o mare problemă. Sper să nu fie atât de mare, nu am cunoștință cum este în România, dar eu văd ca și scăpare. Ei o văd ca pe un fel de…
Părintele Teologos: De rai.
Nicuale Cune: Da, de rai.
Părintele Teologos: Nu găsesc raiul în familie.
Nicuale Cune: O plăcere instant pe care o iau și apoi, cad în disperare pentru că nu o mai au.
Părintele Teologos: Așa este.
Nicuale Cune: Dar asta se întâmplă pentru că, până ajunge acolo, noi nu mai suntem prezenți în viața lor. Nu există peste noapte „aoleu, copilul meu, ce s-a întâmplat!”. Păi, dacă noi suntem prezenți în fiecare zi, noi știm. Dacă noi știm cu cine umblă, dacă noi știm ce în ce mediu este, ce face, lucrurile astea devin foarte evidente și poți să ataci asta de foarte devreme. Spre exemplu, în în Occident acum, noi ne postăm. Spre exemplu, eu postez la toate cursurile mele de matematică și fizică, totul este pe internet. Deci ai știut tot. Îmi salvez totul la sfârșitul zilei și ei știu și virgula ce o pun acolo. Deci dacă ar fi această relație între mine și părinți, părinții ar ști ce fac în timpul zilei. Și majoritatea profesorilor fac lucrul ăsta și ei știu ar trebui să facă copilul.
Dacă există această relație dintre noi, pe care noi trebuie să o facem din dragoste, bineînțeles și cu Dumnezeu, că altfel nu se poate. Ați vorbit aici de lipsa de duhovnicie. Putem vorbi de duhovnicie în Occident?
Cu toate acestea, există oaze în care vezi. Pentru că noi suntem tentați… comunitatea noastră, noi suntem cei mai grozavi, școala mea este cea mai bună, merg acolo din orice motive dar alea duhovnicești. Ori trebuie în primul rând la lucrurile astea să ne gândim. Pentru că dacă noi nu le vom spune copiilor noștri „măi, omule, ai și suflet ai și suflet!”. Sau eu însumi nu-mi aduc aminte în fiecare zi ce am făcut pentru sufletul meu astăzi ca părinte, ca profesor, noi nu putem supraviețui în lumea asta. Și apoi, soluția este dăm vina pe ceilalți: profesori, părinți și așa mai departe.
Părintele Teologos: Chiar copii.
Rugăciunea pentru copii
Nicuale Cune: Chiar și pe copii, sigur că da. „Ăștia sunt copiii răi. Nu are nimeni copii mai răi decât mine.” Dragule, dacă o o rugăciune, fă acolo Doamne Iisuse Hristoase, dacă îi pui pe fiecare cap când intră omul ăla în clasa ta, lucrurile se vor schimba radical pentru că îi vezi altfel, într-o altă perspectivă. Până la sfârșitul zilei a fost vraiște în clasa ta după o oră și un sfert de oră sau cât ai sau a fost un… N-ai făcut absolut nimic, dar dacă îl vezi în perspectiva asta euharistică, a comuniunii cu Hristos, zici „Doamne, asta a fost azi, știi că sunt sunt slab, dă-mi data viitoare să fiu…”
Părintele Teologos: Ajută-mă pe mine!
Nicuale Cune: Ajută-mă pe mine să merg mai departe! Noi privim această relație „o, am să le arăt eu… eu sunt cel mai…!” și copiii cum reacționează? La unii profesori, e așa o comuniune, copiii… și în alta, stau liniștiți, se uită ca și la Dumnezeu la profesori. Nu, niciodată, nu va merge în felul acesta. Dacă noi nu Îl facem pe Hristos să fie prezent în viața noastră și nu sunt lucruri mari. Un Doamne, Iisuse Hristoase pe capul fiecăruia când vine cu ochii sau chiar când este momentul când îți mai aduci aminte…
Părintele Teologos: Când răspunde sau…
Nicuale Cune: Că nu-ți aduci aminte de Hristos în fiecare moment că te prinde cu unul, te prinde cu altul. Dar eu știu, un Tatăl nostru acolo fă în gând pentru ei și te uiți la ei și poate că s-o întâmpla ceva. Cu siguranță se întâmplă, nu vedem noi.
Arta și agresivitatea
Părintele Teologos: Evident. Ajută Hristos! Altă întrebare. Observ întâi de toate, referitor la jocuri. Demult jocurile erau o formă de dragoste. Astăzi jocurile – vorbesc de jocurile pe calculator – sunt o formă de violență, o formă de ură. Iarăși, mai demult, arta în principal muzica, dar oarecum și filmele era tot așa o formă de dragoste decăzută, totuși, da, sigur, se poate discuta. Astăzi observ că arta este mult mai violentă, mult mai distopică. Nu crezi că ar trebui părinții, totuși, să se intereseze puțin la ce artă sunt expuși copiilor?
Nicuale Cune: Păi, cred că… părinte, așa cum bine știți, frumusețea este un…
Părintele Teologos: Un atribut al dumnezeirii.
Nicuale Cune: Un atribuit al lui Dumnezeu. Deci acuma trebuie în primul primul rând să lucrăm asupra noastră, să vedem acea frumusețe pentru că, acel copil are are nevoie de modele. El nu știe ce este frumusețea, el nu știe ce este dragostea. El nu știe ce este nădejdea în Dumnezeu. El nu știe niciuna din astea. Iar noi în viața noastră… uite, cred eu că ăsta este frumosul. Frumosul care s-ar putea să fie atât de diferit de ceea ce știu că este frumos. Și frumosul noi ca și părinți sau ca și profesori, în aceeași măsură sau unii mai mult decât alții, noi îl prezentăm lor ca un frumos, ceva care este atât de depărtat de adevăratul frumos. De altfel, cred că nouă, pe undeva, ne este și frică să spunem care este frumosul. Ne este greu să ne expunem. Că dacă i-aș spune copilului meu „eu cred că asta este frumosul” sau celuilalt de lângă noi. Eu cred că ăsta este frumosul. În primul rând că te vei descoperi cine ești. În al doilea rând, îți va fi frică că vei fi dat afară din acea comunitate.
Că de multe ori, să ne ducem o aminte de evrei. Ei au plecat din Egipt, aveau de toate, dau au căutat pământul făgăduinței și au avut pentru 40 de ani, au avut apă și mâncare zi de zi. N-au trebuit să facă nimic. Și cu toate acestea, ei duceau dorul cărnii de dinainte. Cred că așa și facem și noi. Deci în momentul în care noi, să zicem că am lucrat un pic, cu darul lui Dumnezeu, am scăpat de vreunul dintre ele, noi credem că am rezolvat problema. Cred că acest atribut al frumuseții este în primul rând să lucrăm cu noi înșine ca apoi să-l arătăm celuilalt că el să vină să te întrebe: tata, mama, tu de ce faci lucrul ăsta în felul ăsta? Sau domnule profesor? Pentru că au respectul celuilalt, au respectul autorității. Nu cred că există copil pe lumea asta care să n-aibă respectul autorității. Noi înșine îl pierdem.
Părintele Teologos: Da. Noi îl distrugem în el.
Nicuale Cune: Noi îl distrugem în el, sigur că da.
Perspectivă asupra viitorului
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Nicuale Cune: A, sunt atât de optimist… Dar el trebuie luat personal. Vă spun o experiență, dragilor. Acum vreo trei zile am fost pe dealuri cu nepoțica mea și cu soția și cu fetița mea. Și acolo am întâlnit pe mama Natalița. 78 de ani, era cu vaca, cu două vaci. Și ce credeți că a scos din traistă? Avea sticla cu apă și Psaltirea!
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Nicuale Cune: Deci dacă noi vom găsi o Nataliță și să-i urmăm exemplul. Pe acolo pe unde suntem – că vom fi în Canada, că vom fi în Statele Unite, vom fi în Europa, în București, nu știu care cartier sau și în Sfântul Munte. Să o luăm ca model pe mama Natalița. Psaltirea era cu scris mare ca să poată să vadă, că nu avea nevoie de ochelari și între două ture cu vaca, citea din Psaltire. Fraților, deci să luăm aceste exemple în viața noastră! Să le căutăm! Și nu cred că există loc pe lumea asta în care Dumnezeu să nu lase pe cineva care să fie un bun model pentru noi. Sunt foarte optimist.
Părintele Teologos: Amin. Mulțumim tare, tare mult! Dumnezeu să te binecuvânteze cu adevărat!
Nicuale Cune: Amin
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
