Săptămâna Mare: Paștele – video/fotoreportaj
20 aprilie 2025
Cuvioasa Gavrilia: „maica bucuriei” – Maica Filotea
21 aprilie 2025
Urmăriți o discuție interesantă și foarte agreabilă cu scriitorul ortodox Paul Kingsnorth despre multe dintre problemele lumii contemporane, văzute prin ochii unui suflet sensibil care cunoaște și civilizația vestică și ortodoxia. Un material folositor pentru mulți dintre noi.
Vizionare plăcută!
Problemele lumii moderne – p. Teologos, Paul Kingsnorth
p. Theologos: Slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh! Amin! Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi! Dragilor, avem cu noi un invitat foarte special, poate că-l cunoașteți, numele său este Paul Kingsnorth, este din Anglia, chiar dacă în ultima vreme locuiește în Irlanda.
Paul Kingsnorth: E adevărat, da.
p. Theologos: Și nu voi face o introducere prea lungă, fiindcă din păcate știu că sunteți foarte dependenți de tehnologie și asta vă ia din răbdare, aveți nevoie de rezultate foarte rapide, poate vom vorbi de asta în acest interviu. Și voi începe direct cu o întrebare, cu un subiect – nu e chiar o întrebare – pentru Paul, despre care sunt cele mai viclene ideologii prezente în lumea vestică, care sunt cele mai rele lucruri, ideologii care impactează?
Paul Kingsnorth: E o întrebare interesantă. Am scris de multă vreme, poate de 20 de ani am scris despre același lucru, adică am simțit mereu că e ceva în neregulă cu cultura din care provin, dar nu-mi dădeam exact seama ce era. Și nu vreau să zic că culturile din alte părți ale lumii sunt perfecte, sau chiar mai bune – lumea e o harababură. Nu fac o comparație, ci doar pentru că de acolo vin. Am simțit mereu că lipsește ceva. Și eu devenind creștin e ceva ce s-a întâmplat doar în ultimii 6 sau 7 ani. Nu m-așteptam ca asta să se întâmple deloc. Dacă-mi ziceai acum 10 ani că voi deveni creștin ortodox și voi vorbi cu tine în Muntele Athos, nici măcar n-aș fi știut despre ce vorbești.
Cea mai vicleană ideologie din Occident
p. Theologos: De-adevăratelea?
Paul Kingsnorth: Da, nu știam. A fost foarte neașteptat… Presupun că mereu am fost o persoană foarte “spirituală”, am fost într-o căutare spirituală pentru multă vreme. Am fost budist o vreme, am căutat așa cum fac mulți vestici, prin multe moduri diferite de a înțelege ce e adevărul. Fiindcă simțeam că lipsește ceva. Și cred că ce lipsește în Vest – e dificil de vorbit despre “Vest” fiindcă e vorba de multe țări, dar dacă vorbesc de țara mea, care e Anglia, ce lipsește e: există un mare gol spiritual. Am fost o țară creștină multă vreme și acum nu mai suntem nimic, nici măcar anti-religioși, pur și simplu nu suntem religioși. Deci nu mai avem nicio idee a unui sens mai înalt al vieții, și dacă vrei să găsești un sens înalt, trebuie să te găsești pe tine, ceea ce e foarte stresant, nu?
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: Mereu trebuie să inventezi propria teologie, sau o ideologie.
p. Theologos: Ești singur.
Paul Kingsnorth: Ești singur, fiindcă nu ai călăuzire. Într-un fel poți spune că e un lucru bun, fiindcă înseamnă că trebuie să cauți cu adevărat, nu doar accepți ceea ce părinții îți zic, sau ce-ți zice societatea, nu-ți zici: “Ei bine o să urmez religia părinților mei” – trebuie să te gândești la asta, deci în sensul acesta e bine că te provoacă, dar ceva lipsește din cultură, fiindcă ce s-a întâmplat în Vest nu știu, poate în ultimii 500 de ani, poate de la Renaștere, cu siguranță de la Iluminism, e că am înlocuit o înțelegere că există o Putere superioară pe care o numim Dumnezeu, care stabilește cadrele vieții, creează viața, ne face cine suntem, asta e ce-am înțeles mereu, ceea ce majoritatea lumii a înțeles, în diferite feluri. Am înlocuit asta cu ideea că de fapt nu e nimic acolo. Că universul e doar materie. Și că tot ce există sunt oamenii și restul lumii, care în mare parte e materie moartă pe care o putem controla.
Deci luăm o concepție despre lume pe care o putem numi logocentrică, centrată pe Dumnezeu, și o înlocuim cu una centrată pe om. Și cred că asta e istoria lumii moderne, iar lumea modernă a luat naștere în Vest. Lumea modernă acum s-a răspândit peste tot, toți sunt acum moderni în toate sensurile – sunt smartphone-uri în mijlocul Amazonului, nu mai poți să nu fi modern, dar asta e o ideologie ce a venit din Vest. Și acum că sunt creștin, văd că aceasta e aceeași ideologie care e în primul capitol din cartea Facerii. Deci asta e alegerea pe care o ai de făcut: îl poți urma pe Dumnezeu sau te poți urma pe tine. Alegem să ne urmăm pe noi – e istoria căderii, a îmbolnăvirii creației.
Deci, dacă mă întrebați care e cea mai vicleană ideologie din vest, este chiar – în sens larg, un soi de umanism și viziunea antropocentrică a lumii care ne zice că nimic nu e viu, cu adevărat, în afară de noi, și astfel suntem dumnezei – și vrem să fim dumnezei. Și totul urmează de aici: ideologii ca marxismul, fascismul, chiar și liberalismul care ne spun că trebuie să facem toată lumea după forma omului; tehnologia, care zice că putem merge în stele, coloniza Marte, ne putem face transumani și postumani – să ne încărcăm mințile [într-o mașină] – și putem controla lumea, totul este despre controlul uman. Nu punem nimic în mâinile unei Puteri superioare, nu punem nimic în mâinile lui Dumnezeu, punem totul în mâinile noastre, fiindcă credem că nu există nimic superior nouă.
Și imediat ce înlături asta – și Dostoievski a zis: Fără Dumnezeu în viețile noastre totul e permis. Deci aici suntem. Și cred că acesta e scenariul modern. Și acesta e scenariul occidental. Și asta e povestea cu care am crescut, în care am crezut – sau am fost învățat. Dar niciodată nu i-am dat crezare, căci nu părea corectă. Și încă cred că lucrul care ne distruge cultural și spiritual și distruge și Pământul ecologic este această dragoste de sine a omului și această dorință de putere și control pe care o avem, pentru tot.
p. Theologos: Credeți că această ideologie ne conduce la autodistrugere?
Paul Kingsnorth: Da, cred că asta ne spune învățătura creștină, dar de asemenea o poți vedea și dacă nu ești creștin, poți vedea ce am făcut Pământului, poți vedea clima schimbându-se, distrugerea pădurilor, poți vedea cum culturile noastre nu funcționează, este un individualism galopant, nefericire adâncă în mare parte a Occidentului.
Iarăși, în țara mea – în multe feluri foarte dezvoltată, foarte bogată, avem sisteme care funcționează mai bine ca în alte părți ale lumii, în unele privințe e mult mai bine de trăit decât în locuri mai sărace, dar nu este fericire. Oamenii nu sunt fericiți, nu simt mulțumire, s-a pierdut mult din sens – criza sensului, asta se întâmplă acum. E o criză în familii, în căsnicie, o criză a natalității, o criză a sensului culturii noastre – și cine suntem, și acel sens al legăturii cu trecutul… Și toate erau ținute laolaltă de învățătura noastră spirituală, și aceasta s-a dus. Deci cred că aceasta este, fundamental, ce se întâmplă, și ne va conduce – spiritual și în alte moduri – la dezintegrare. Acolo mergem, părem să ne dezintegrăm.
Problema crizei de sens
p. Theologos: Credeți că în zilele noastre oamenii și-au pierdut sensul, identitatea?
Paul Kingsnorth: Da, așa cred. Cred că identitatea vine din sens. Interesant, în vest toată lumea vorbește tot timpul de identitate – trăim în vremea politicii identitare – acum poți să-ți alegi identitatea: te poți identifica ca negru, sau alb, sau heterosexual, sau gay, sau femeie, îți poți alege identitatea – și iarăși, asta ar trebui să fie o formă de libertate, care te eliberează, dar nu o face, îi face pe toți incredibil de stresați și nefericiți și crează un mare război cultural. Deci am transformat această noțiune de “identitate”, iarăși, nu de la Cineva care ne e superior – Dumnezeu, sau o cultură, sau o identitate națională, o comunitate sau orice ar fi – o familie, și am transformat-o într-o simplă problemă de alegere personală. Pot alege ce sunt – iar tu trebuie să fii de acord cu orice zic eu că sunt. Altfel, ești “plin de ură” – asta e povestea. Și această poveste, iarăși, cauzează diviziuni și stres.
p. Theologos: Și generează război.
Paul Kingsnorth: Generează război – și război cultural. Aici suntem. Și îți permite și să susții lucruri ce nu sunt adevărate – dacă eu zic că mă identific ca femeie, nu pot fi o femeie, indiferent dacă zic asta, nu contează cât de mult o cred, nu poate fi adevărat. Dar dacă trebuie să acceptăm lucruri ca adevărate doar pentru că oamenii au declarat așa ceva… Iar, asta revine la acest gen de închinare a individului uman. Orice zic e adevărat, și orice vreau trebuie să se întâmple, fiindcă sunt un mic dumnezeu. La asta am ajuns acum, cred.
Relația cu Dumnezeu
p. Theologos: Ok. Haideți să vorbim despre relația cu Dumnezeu. Apoi de relația cu ceilalți, relația cu noi înșine și în sfârșit de relația cu natura. Întâi, relația cu Dumnezeu.
Paul Kingsnorth: Asta e cea mai grea relație de discutat, nu-i așa?
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: Și sunt ortodox de doar patru ani. Sunt încă foarte “tânăr”. Deci nu pot zice prea multe de asta, dar tot ce pot zice – eh, abia învăț să mă rog deci asta îmi va lua toată viața. E o istorie minunată despre Sf. Sofronie de la Essex, în Anglia. Spre sfârșitul vieții, când era foarte respectat, oamenii credeau că este deja sfânt, și cineva, un tânăr a venit la el – abia se botezase și era foarte entuziasmat, și i-a zis: “Părinte, tocmai am devenit un creștin ortodox!” Și Sf. Sofronie i-a zis: “Foarte bine, eu încă învăț cum să devin unul.” Cred că e o istorie minunată. Dacă el încă învață, deci și eu sigur am dreptate despre mine, deci…
p. Theologos: Toți încă învățăm…
Paul Kingsnorth: Da, îmi place asta. Îmi place ideea că nu ne oprim niciodată din învățăt. Tot ce pot zice e: De când am devenit creștin… înainte de asta era un gol înăuntrul meu care căuta mereu ceva cu care să-l umple. Numesc asta: golul în formă de Dumnezeu.
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: Nu prea știam eu că e acest gol în formă de Dumnezeu, dar știam că e un gol într-o formă. Și am încercat să-l umplu cu multe lucruri, cu activism de mediu, politică, căutarea altor tradiții spirituale și încercând să fiu scriitor și să creez poezie bună. În sfârșit, astea nu sunt lucruri rele, pot fi lucruri foarte bune, nu e o problemă, dar ele nu umpleau golul. Fiindcă golul avea forma lui Dumnezeu. Și tot ce pot zice e că: de când am înțeles și am acceptat că Dumnezeu e de fapt real, totul își schimbă forma în lume. Și ceva își schimbă forma și în tine.
Și nu poți explica ce e asta, dar am altă formă decât acum 5 ani. La suprafață arăt la fel, doar puțin mai bătrân, dar ceva e acolo ce nu era înainte. Și câteodată în rugăciune pot simți asta. Câteodată la Sfânta Liturghie, nu întotdeauna, dar câteodată ceva se întâmplă, o pot simți. Deci e o acțiune ce are loc. Dumnezeu nu e doar un soi de “credință”, într-un mod intelectual, zicând “Am să cred într-un Dumnezeu”, ceva se întâmplă.
p. Theologos: Sigur, e ceva real.
Paul Kingsnorth: Și cred că dacă nu era adevărat, oamenii n-ar fi rămas creștini prea multă vreme, ar fi zis: “Nu mi se-ntâmplă nimic, deci nu poate fi real” Dar este real, și acea relație cu Dumnezeu și acea acceptare că există un Dumnezeu m-a schimbat. Și nu știu exact cum. Sau unde mă duce, sau unde voi fi peste 10 ani. Dar celălalt lucru pe care trebuie să-l înveți e să renunți la dorințele tale, lucru la care eu sunt foarte slab, fiindcă vreau să controlez toate și să am un plan mereu, dar trebuie să zic: “Ei bine, acum Dumnezeu are un plan”, așa că voi încerca să aflu ce vrea Dumnezeu cu mine și să urmez. Dar paradoxul este: acest lucru e foarte eliberator. Povestea e mereu: “O, îl urmezi pe Dumnezeu, ești un sclav, nu gândești singur, nu ai curajul voinței libere, a ateilor curajoși”, dar este opusul: e foarte eliberator.
p. Theologos: Sigur.
Paul Kingsnorth: Căci zici: Ok Doamne, fă-mă ceea ce vrei să mă faci, nu mă deranjează. Și e o mare eliberare: Da, sigur, voi fi exact ce vrei tu, spune-mi doar ce să fac. Și asta nu e același lucru cu a întreba un om să-ți zică ce să faci. E un lucru diferit, fiindcă asta ai fost creat să faci.
Cum este Dumnezeu
p. Theologos: Da, și fiindcă Dumnezeu e o Persoană foarte iubitoare și vie și e foarte… El e cea mai liberă persoană din lume. Cum Îl vezi pe Dumnezeu?
Paul Kingsnorth: Adică cum înțeleg că este Dumnezeu?
p. Theologos: Da… adică cum vezi în inima ta.
Paul Kingsnorth: E o întrebare la care e foarte dificil de răspuns, nu-i așa?
p. Theologos: Nu. Dacă ești sincer… Nu e examen de teologie.
Paul Kingsnorth: Cum îl experiez pe Dumnezeu este: pace. Pace adâncă. Pace a inimii, asta trăiesc. Când cred că am experiența lui Dumnezeu, când simt aceasta – e ca și cum pacea s-ar coborî asupra mea, și de obicei eu nu sunt foarte pașnic. Sunt foarte ocupat în cap, am o mulțime de lucruri de făcut… Dar e o pace… știți, “pacea care covârșește toată mintea”, celebrul citat, asta este. Și simți asta, și simt că doar ating marginea a ceva ce este cu mult mai mare, iar Dumnezeu e acest lucru enorm, această vastă iubire și pace a căreia poate uneori poți vedea marginea, spatele. Și-ți zici: “Doamne, dacă aș putea să văd totul!” Ar fi uimitor! Asta simt, că dacă ating marginea acestui enorm ocean de pace și dragoste…
Dar chiar și cuvântul “dragoste” nu e suficient, fiindcă știm ce e dragostea ca oameni, dar e mult mai mult. Nu avem de fapt cuvinte pentru asta. E ceva care e așa enorm încât n-o poți înțelege, dar o poți simți. Așa Îl simt eu.
Relația cu ceilalți
p. Theologos: Și despre relația cu ceilalți?
Paul Kingsnorth: A, oamenii. Deci suntem chemați să ne iubim aproapele și să-i iubim pe toți, ceea ce e foarte greu, nu-i așa?
p. Theologos: Dușmanii…
Paul Kingsnorth: Da, dușmanii, exact, suntem chemați să ne iubim vrăjmașii, cei ce ne urăsc. Deci asta e foarte greu. Știți, dragostea e muncă grea, ajungi să realizezi că nu poți face asta de unul singur, eu nu-mi pot iubi aproapele sau dușmanii prin mine însumi, doar încercând eu – pot zice că pot – dar n-o simt cu adevărat. Dragostea e grea chiar și pentru cei pe care-i iubești. Și mai ales pentru cei pe care-i urăști, sau care te urăsc. Dar iarăși, totul se reduce la ce vrea Dumnezeu de la tine. Asta e înțelegerea mea, îmi puteți spune dacă greșesc. Deci dacă mă deschid prin rugăciune, prin post, încercând să mă pocăiesc, căutarea smereniei, toate cele pe care trebuie să le facem, atunci Dumnezeu ne dă încetișor abilitatea de a practica acea dragoste, pe care nu o putem face prin noi înșine. Așa este?
p. Theologos: Da, și de asemenea Dumnezeu ne dă darul de a-l vedea pe celălalt ca pe copilul Său. Ca pe fiul Său. – Așa cum îl vede El.
Paul Kingsnorth: Da.
p. Theologos: Și vei face o diferență între fiul Său și boala acestuia. Celălalt e fiul lui Dumnezeu, foarte frumos, dar distorsionat de păcat, de bolile sale existențiale. Și apoi îl vei iubi pe celălalt, dar bineînțeles câteodată vei sta la distanță fiindcă e foarte bolnav și e contagios.
Paul Kingsnorth: Da, înțeleg, e un mod bun de a vedea asta. Deci așa o văd – cred că relația cu ceilalți este lucrarea, pentru mine cel puțin e lucrarea. E ușor într-un fel să stai și să te rogi și câteodată să ai experiența lui Dumnezeu, ceea ce e foarte plăcut, dar să mergi în lume să ai de-a face cu alți oameni, nu știu, asta e partea complicată. Dar asta trebuie să facem. Îmi place să mi se dea uneltele de a face asta mai bine.
p. Theologos: Da. Cere-i lui Dumnezeu și El ți le va da. Pentru aceasta avem timpul. Timpul nu exista și se va opri la un moment dat. Dar timpul e unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru noi, ca noi să învățăm să-i iubim pe ceilalți. De aceea avem timpul. – Interesant. E nevoie de timp.
Relația cu sine
p. Theologos: Da. Și despre relația cu tine însuți?
Paul Kingsnorth: Din nou, cum am zis înainte, mă simt mai confortabil acum cu mine însumi. Simt că mă cunosc – cât se poate, sunt multe părți ale mele pe care nu le știu și nu le înțeleg, dar simt că acum știu pentru ce exist în lume. Nu în sensul că știu ce ar trebui să fac cu cariera etc. – deși cred că știu și asta – dar simt că știu ce sunt ca ființă umană. Nu mai caut nimic.
p. Theologos: Ai ajuns acasă.
Paul Kingsnorth: Da, exact. Când vii în Ortodoxie, oamenii zic: “Bine ai venit acasă!” Am venit în Biserica Română, iar oamenii mi-au zis: “Bine ai venit acasă!” și m-am gândit: eu nu sunt român, cum sunt acasă? Dar s-a simțit ca acasă, e ciudat, sunt înconjurat de români și de Liturghia în română, toți sunt prietenoși dar nu e cultura mea, dar tot se simte “acasă” – fiindcă nu e despre cultură, e mult dincolo de asta. Nu e despre a fi român sau englez sau altceva, locul în care ai intrat e foarte adânc, un ocean.
Și așa se simte, ca și cum în restul vieții te zbați pe mare într-o bărcuță luptând cu furtuna și ajungi în port. Și odată ajuns în port, trebuie să cobori și să mergi pe pământ și asta fac acum, asta e lucrarea. Nu e ca și cum acum n-ai nimic de făcut. Dar ai ajuns în locul unde știi care e calea pe care trebuie să mergi. Și înțelegi ce ești. Deci se simte, cum am zis, mă simt diferit într-un fel. E ușor să vă explic dvs., dar nu e ușor să explic cuiva care n-a ajuns acolo.
p. Theologos: Care n-a avut experiența.
Paul Kingsnorth: Dar când ai experiența, zici: “O da, cred că pentru asta trăiesc”, ăsta cred că sunt. Și asta se simte foarte bine. Sunt fericit să fiu acasă. Mi-a luat 15 ani, dar sunt fericit. Nu-mi pasă, am timp.
Natura
p. Theologos: Și relația cu natura?
Paul Kingsnorth: Deci iată lucrul interesant pentru mine: am fost un mare iubitor de natură. Și când eram mic credeam că natura e Dumnezeu. Deci m-aș fi numit panteist. Veneram natura, foarte conștient, fiindcă am avut experiențe foarte spirituale în lumea naturală. Și am fost și un activist pentru mediu foarte multă vreme, încercând să protejez natura de distrugere, fiindcă omul modern distruge creația absolut peste tot, asta facem. Și e legat de acea problemă a faptului că ne credem dumnezei. Câtă vreme o facem “sustenabil”, nu ne pasă – vedem natura ca pe ceva pe care putem să-l manipulăm și să-l folosim. Și unii creștini cred asta. Ei zic: “Dumnezeu ne-a dat stăpânirea, deci putem face ce vrem cu lumea”.
p. Theologos: Da, da…
Paul Kingsnorth: Și cred că e greșit, cred că Dumnezeu ne-a dat administrarea.
p. Theologos: Da, desigur.
Paul Kingsnorth: Câteodată gândesc că Dumnezeu e artist, a creat această operă frumoasă și ne-a oferit-o, și cred că dacă ai un prieten artist și ți-ar picta un tablou, sau o icoană și ți-ar da-o zicând: “Am făcut-o pentru tine” și tu i-ai mulțumi și-apoi ai arunca-o în foc sau ai vinde-o sau ai arde-o.
p. Theologos: Sau ai înjunghia-o…
Paul Kingsnorth: Va fi destul de supărat pentru asta, nu?
p. Theologos: Desigur.
Paul Kingsnorth: Câteodată mă gândesc că așa simte și Dumnezeu despre noi. Dar mereu am avut această relație spirituală cu natura, cred. Și ce s-a petrecut când am devenit creștin e că asta s-a schimbat puțin. Nu mă mai închin la natură, dar cred că pot zice că încă o venerez așa cum poți venera o icoană – să-l vezi pe Dumnezeu prin ea.
Deci G.K. Chesterton, scriitorul catolic englez a zis ceva ce-mi place mult, a zis: “Natura nu e mama noastră, ci sora noastră”. Și chiar îmi place asta. Deci cred că dacă… adică mă uit la acest munte vast, acoperit de zăpadă care probabil nu se vede pe cameră, fiind aici pe Muntele Athos.
p. Theologos: Am să fac niște poze după asta.
Paul Kingsnorth: Și e frumos, îmi încântă inima când îl văd.
p. Theologos: E foarte frumos.
Paul Kingsnorth: Nu că aș crede că muntele e Dumnezeu, e o creație a lui Dumnezeu, e sora mea, Îl pot experia pe Dumnezeu prin munte.
p. Theologos: Poți vedea frumusețea lui Dumnezeu prin natură.
Paul Kingsnorth: Exact, chiar așa. Mitropolitul Kallistos Ware vorbea despre a merge prin creație către Creator. Are un eseu foarte bun despre asta. Și mulți sfinți și Părinți ai Bisericii au vorbit de asta în feluri similare. Deci ce-mi place cu adevărat la Ortodoxie și nu se regăsește în alte tradiții creștine e că are această noțiune de care vorbește Mitrop. Kallistos: panenteism în loc de panteism, adică Dumnezeu e prezent peste tot și plinește toate lucrurile. Natura nu e Dumnezeu, dar Dumnezeu e în natură. Ca și în tine și în mine, deci tot ce experiem e o experiență a lui Dumnezeu, în acest sens.
p. Theologos: Da. Dumnezeu nu e separat de creația Sa.
Paul Kingsnorth: Exact. Și cred că multă lume din vest, din cauza modului în care a evoluat uneori creștinismul apusean, nu văd asta. Când eram tânăr, nu realizam asta. Credeam că creștinismul n-are legătură cu natura, e separat de natură, deci nu pot fi creștin fiindcă iubesc natura. Și nu e așa, cel puțin nu în Ortodoxie, e opusul. Deci încă pot avea acele experiențe puternice pe care le-aveam ca tânăr, când urc pe un munte… dar le înțeleg altfel acum. Le văd tot ca experiențe ale lui Dumnezeu, dar în anumite privințe mult mai profund.
p. Theologos: Da. Nu dăm la o parte natura, ne ridicăm deasupra ei și o tragem spre sfințenie.
Paul Kingsnorth: Și-L poți experia pe Dumnezeu într-o pădure într-un mod foarte profund.
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: Foarte profund, și în tăcere… Mereu când am găsit acea tăcere ea mi-a vorbit. E mai ușor să asculți, într-un fel. Mult mai ușor să asculți într-o pădure decât într-un oraș, pentru mine cel puțin.
p. Theologos: Da, sigur. “Bucură-te de liniște” (“Enjoy the silence”)
Paul Kingsnorth: Da. Exact.
p. Theologos: Ok. Deci după natură, după tine, după ceilalți, după Dumnezeu, vezi diferența dintre societate ca întreg și individ? Cred că sunt 3 lucruri: individul, familia și societatea. Poți vorbi despre asta… despre individ ai vorbit deja.
Familia și societatea
Paul Kingsnorth: Ei bine, individul nu există singur. “Niciun om nu e o insulă” – John Donne – marele poet creștin englez a zis: “Niciun om nu e o insulă, nu își e sieși întreg”. Deci în acest sens, nu există individ separat de fundația sa. Nu suntem separați de Dumnezeu, nu suntem niciodată separați de educația primită, de familia din care am venit, fie bună sau rea, acestea ne creează, nu? Cele ce ne-au modelat, nu putem scăpa de ele. Cultura ne creează – bună sau rea, nu trebuie să ne placă neapărat, dar de-acolo venim, asta ne face. Tu ești român, eu englez, asta ne-a modelat, chiar dacă plecăm să trăim în altă parte, nu contează.
Deci suntem mereu în aceste rețele de lucruri ce sunt mai mari ca noi și în care suntem prinși: sunt eu, dar eu sunt cu soția și copiii. Iar soția și copiii mă fac o persoană diferită, una mai bună, sper. Nu știu cum aș fi fără ei – aș fi o persoană diferită, n-aș fi fericit. Iar soția și copiii vin – ei sunt parte a unei societăți mai mari, parte a comunității locale, și asta face parte din națiune. Deci ai aceste cercuri concentrice ce cresc tot timpul. Deci toate sunt legate unele de altele. Și ce se întâmplă cu lucrurile mai mari se va răsfrânge în cele mici. Ce se întâmplă în țara ta te va afecta mereu, într-un fel anume. Și tu poți decide cum să trăiești cu asta. Nu ești obligat să te implici în asta – o poți face sau nu. Poți încerca să te separi de ea sau nu, dar cred, ca individ…
Iată o întrebare – cred că e diferit pentru tine fiindcă ești monah în Sf. Munte, dar întrebarea pentru cei din lume e: cum să trăim ca și creștini în lume, în special când lumea, locul în care trăim nu este neapărat creștin. Deci eu trăiesc în Irlanda, și Irlanda e teoretic oarecum creștină, dar majoritatea oamenilor acum nu mai sunt. E ok să fii creștin, dar majoritatea cred că e puțin ciudat și nu le place și fug de ea, iar în Anglia oamenilor chiar nu le pasă, și majoritatea oamenilor religioși din Anglia sunt mereu imigranți, minorități etnice, înclusiv români care vin de altundeva, fiindcă ei aduc religiile cu ei din țări care deseori încă au o religie puternică, în Anglia. Majoritatea englezilor zic: “Ce-i asta? Nu știm ce-i asta” – religia e puțin jenantă, deci societatea ta te va afecta și trebuie să-ți zici, ca și creștin ortodox: cum trăiesc astfel în lume?
Deci ai nevoie de o familie puternică, și-n familia mea nu toți sunt ortodocși, dar totuși mă susțin foarte mult și eu îi susțin pe ei și avem o familie spirituală chiar dacă nu suntem toți ortodocși. Și apoi ai nevoie și de o comunitate de oameni care-ți împărtășesc valorile. E un echilibru între nevoia de a fi într-o comunitate de oameni ce-ți împărtășesc valorile și credința, dar fără să te tai din lume și să trăiești într-un soi de “bulă” și rezistând lumii și condamnând-o, fiindcă trebuie să fii în lume. E o provocare de fapt.
Găsirea voii lui Dumnezeu
p. Theologos: Da. Și cred că aici avem nevoie de luminare de la Dumnezeu. Deci cred că ținta noastră este să ne concentrăm pe Dumnezeu, să ne rugăm Lui, să-i cerem să ne ajute, iar El ne va da în conștiința noastră informația Lui despre cum să o facem. Îi întrebăm pe ceilalți – cei care sunt validați în fața noastră – soția, copiii, comunitatea, iar apoi vom ajunge la pace. Vom obține echilibrul. Și apoi vom ști în ce măsură să ne tăiem de lume, nu prea mult, și cum vom sta și cât vom sta în lume în comunitatea noastră.
Paul Kingsnorth: Și presupun că Dumnezeu, eu nu știu – dvs. spuneți-mi – oameni diferiți au lucrări diferite, nu-i așa? Lucrarea dvs. e să fiți monah.
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: A mea e probabil să nu fiu monah. Când punem această întrebare, vom primi direcții ușor diferite.
p. Theologos: Bineînțeles.
Paul Kingsnorth: Căci avem un rol, o calitate…
p. Theologos: Da. De aceea e esențial faptul că Dumnezeu e viu, e Persoană. Nu este un AI sau ceva automatic, lipsit de suflet. E ceva viu care ne iubește și Care pentru fiecare din noi ne dă răspunsul personalizat. Vedeți, de asemenea, când cineva e botezat, când cineva se căsătorește, când se împărtășește, totdeauna preotul spune: “Robul lui Dumnezeu, John” – sau Paul etc. De ce? Pentru că relația dintre Dumnezeu și mine, sau Dumnezeu și oricine, dintre Dumnezeu și fiecare, e personală. Acesta e unul din principalele motive pentru care nu spunem ce sfaturi am primit de la părintele duhovnic. De ce? Pentru că sfatul pentru mine poate să nu fie potrivit și pentru tine. E diferit. Ceva ce e folositor pentru mine nu ți-e folositor ție. De aceea lucrul acesta e foarte încurajator, că Dumnezeu are timp pentru fiecare din noi.
Paul Kingsnorth: Da. Și apoi provocarea devine: Bineînțeles, l-ai întrebat pe Dumnezeu asta, acum trebuie să descoperi care este răspunsul. Trebuie să-I înțelegi voia. Îl întrebi pe Dumnezeu: “Care e voia ta cu mine?’ Apoi trebuie să încerci să discerni care este răspunsul. – Da. – Ceea ce e partea cea mai grea.
p. Theologos: Da. Întrebi pe Dumnezeu, pe ceilalți, fii atent la tine însuți. Aceasta e calea care… Și în acest fel cineva scapă și de singurătate. Cred că singurătatea este o mare problemă în vest.
Singurătatea în Occident
Paul Kingsnorth: E o mare problemă acum. E foarte interesant, parțial și pentru că cultura se dezintegrează, mult mai puțini oameni se căsătoresc, dar de asemenea, iarăși, cred că e legat de acel simț al sensului. Dacă simți care e sensul tău – știi cine ești, știi ce ai de făcut, ai o comunitate în jur de oameni care poate merg în direcția bună, aceeași ca a ta. Sau dacă nu e aceeași, ai dezbateri. Ai o comunitate locală din care faci parte, poate în care ai crescut… Atunci nu ești singur.
Interesant despre cuvântul “singurătate” (loneliness – eng.), cred că vine doar din sec. 17 sau 18, e un cuvânt modern. Vine din revoluția industrială, nu vezi cuvântul “singurătate” înainte de revoluția industrială, fiindcă atunci se întâmplă că oamenii sunt scoși din comunitățile lor și puși în fabrici în orașe gigantice. Asta s-a întâmplat strămoșilor mei în Anglia – lucrau la fermă, nu mai pot face asta, trebuie să meargă la Londra să lucreze în locuri imense. E mai multă singurătate. Poate sunt mai mulți bani, mai multe oportunități într-un fel să fii diferit, să fii tu însuți etc. Dar este mai multă singurătate. Și deci singurătatea e ceva ce apare doar cu modernitatea.
p. Theologos: Cu tehnologia.
Paul Kingsnorth: Vine cu tehnologia, când tehnologia schimbă totul în relația noastră cu locurile, cu comunitatea. Și ne scoate din acele comunități. Și deși comunitatea noastră e imperfectă etc., poate avem tot felul de probleme cu ea, singurătatea nu e o problemă în lumea tradițională, dacă vreți. Dar e o mare problemă în lumea modernă. Trăiești într-un oraș modern – poate nu ești de-acolo, majoritatea nu sunt, poate nu ești nici din acea țară, e o lume dură, singuratică. E foarte mult legat de acel mers spre individualism din vest, singurătatea va fi cealaltă fațetă a acestei monede.
p. Theologos: Da. Și cred că asta distruge capacitatea omului de a iubi. Și oamenii sunt foarte triști din acest motiv.
Paul Kingsnorth: Așa cred. Și cred că e o tristețe pe care oamenii greu o pot explica. Nici măcar nu înțeleg neapărat ce se întâmplă. Fiindcă societatea e așa de mobilă – fiecare e independent, fiecare se mișcă, toți sunt tehnologizați, toți sunt pe internet, toată lumea se mută dintr-o țară în alta, din oraș în oraș… Și povestea care ni se spune e că acesta e progresul. Și bineînțeles, pentru unii oameni, îți aduce niște beneficii. Poți deveni mai bogat, poți merge în alte locuri, mai mulți bani, o viață mai bună, poți vedea lumea așa cum nu o puteai face acum 300 de ani.
Dar această pierdere a sensului și singurătatea și ruperea acelui simț al comunității, și toate aceste rădăcini, acestea sunt lucruri greu de măsurat. Cele ușor de măsurat le putem enumera: mai puțină sărăcie, sau avem un PIB mai mare, mai multă tehnologie, sau servicii mai bune de sănătate, dar nu poți măsura viața spirituală, sentimentul de înrădăcinare într-un loc, simțul conectării la natură, al nevoiei de a fi într-o comunitate, sau sensul ce ți-l dă faptul de a fi căsătorit, nu poți măsura acestea. Nu le poți pune într-un grafic și să le introduci în computer.
p. Theologos: Nu poți măsura fericirea.
Paul Kingsnorth: Nu, nu poți măsura mulțumirea, nimic de acest gen. Nu poți măsura dragostea. Lucrurile care chiar dau sens vieții tale. Nu le poți măsura. Poți măsura doar lucrurile incidentale, materiale. Și așa ne prefacem că celelalte lucruri nu contează, sperăm că se vor rezolva de la sine. Și avem această poveste bineînțeles, că dacă devenim mai bogați vom fi mai fericiți și mai mulțumiți. Dar suntem cei mai bogați oameni care au existat vreodată și nu suntem nici cei mai fericiți nici cei mai mulțumiți. Deci ceva nu a mers bine.
p. Theologos: Da. O soluție? O soluție concretă?
Există o soluție?
Paul Kingsnorth: Ce pot să zic în Sf. Munte? Dumnezeu e soluția. Știu că e un răspuns simplu, dar de fapt – Dacă trăim într-o lume căzută, nu vom avea o lume perfectă. Nu vom trăi într-o utopie: vor fi boală și moarte și nedreptate și război și celelalte care au fost mereu. Secolul XX e cel în care am încercat să rezolvăm toate prin ideologie. Ca marxismul ce zice: e o injustiție majoră în lume, deci vom face totul egal și corect. Și în realitate creează această tiranie teribilă, îngrozitoare. Sau chiar și fascismul, sau național-socialismul – sunt utopice: dacă avem acest plan și-l desfășurăm și controlăm… Mereu sfârșesc în lagăre de exterminare și război. Deci am încercat să creăm o lume perfectă prin ideologii. Nu putem crea o lume perfectă.
Deci, cred că și cuvântul “soluție” nu se potrivește, fiindcă implică faptul că e o problemă pe care o putem rezolva. Nu e o problemă rezolvabilă de noi, suntem în lume. Samuel Beckett, dramaturgul, a zis: “Ești pe Pământ, nu există leac pentru asta” E foarte bun.
p. Theologos: Și încurajator!
Paul Kingsnorth: Leacul e Hristos, dar tot ești în lume. Tot ce pot zice e că faptul că am devenit creștin m-a făcut să văd lumea altfel, să o înțeleg altfel. Mă pot împăca mai bine cu ea, mă simt mai complet, e încă durere și suferință și provocări, încă trebuie să-i fac pe copii mei să facă ce vreau ea, tot trebuie să trăiesc în lume, toate aceste lucruri pe care le avem. Dar e o simțământ că se desfășoară ceva mult mai mare. E un tipar, e un plan, e un Dumnezeu care te iubește, cred că Hristos e real, deci asta schimbă întreg tiparul realității. Dacă crezi asta și o înțelegi, totul se schimbă pentru tine. Ești încă în lume, faci ce ai de făcut, dar cum am zis: golul a dispărut, acea senzație că totul în jurul tău se prăbușește și tu trebuie să rezolvi singur toate problemele – aceasta a dispărut.
Deci nu pot rezolva problemele lumii – și nici altcineva – dar știți, Sf. Serafim de Sarov spune: “Dobândește pacea, și mii se vor mântui în jurul tău” Deci cred că asta e lucrarea, singura lucrare de care sunt interesat pentru restul vieții. Cât Duh Sfânt pot dobândi? Cât de creștin pot să devin? Chiar dacă e puțin, dacă e mai mult decât înainte, tot e bine. Se întâmplă ceva. Deci cred că dacă mergem în această direcție și încercăm să devenim asemenea cu Hristos, schimbăm lumea – schimbându-ne noi. Chiar dacă probabil nu vom deveni sfinți, nu contează, fiindcă mergem în acea direcție. Și vreau doar să învăț cum să fac asta. Asta e tot ce mă interesează acum. Încep foarte târziu, dar e OK.
p. Theologos: E foarte OK, pentru că niciodată nu e prea târziu, și de asemenea această cale, această luptă ne face fericiți. Și ne face bucuroși, și face viețile noastre suportabile. Ne face viețile interesante, ne dă un sens și motivația de a merge mai departe.
Frumusețea și profunzimea Ortodoxiei
Paul Kingsnorth: Cred că acesta e lucrul despre care lumea nu prea vorbește, ce interesant e să fii ortodox, sunt atât de multe de descoperit, atât de multe de citit, de învățat, și această luptă ce are loc, nu e mereu ușor și câteodată ești descurajat etc. Dar e mereu interesant, mereu ai o provocare în viață, ai un scop către care lupți și lucrezi. Da, și despre aceasta nu se vorbește îndeajuns. Cred că oamenii presupun că e mereu așa… trist și legalist, dar nu este de fapt așa, este o bătălie. Duci mereu acest război spiritual în inima ta, cu tine însuți – care e cea mai dură bătălie. Dar nu se oprește din a fi interesant.
p. Theologos: Cred că trebuie să subliniem mult mai mult acest aspect interesant al Ortodoxiei.
Paul Kingsnorth: Da, așa este. E o creștere în Ortodoxie, îndeosebi în America și părți din vest, în Marea Britanie de asemenea și cred că aceasta e parte din motiv – oamenii vor o provocare, mai ales tinerii vor o provocare. Vor ceva interesant, vor o bătălie, ceva ce are sens, ceva care le dă sens cred.
p. Theologos: Vor o lume mai bună înăuntrul lor.
Paul Kingsnorth: Da, așa e. Bisericile creștine din vest sunt prea lumești și prea slabe pentru a oferi asta momentan. Sper să se schimbe dar… Bisericile au fost victimele modernității, ca toate celelalte și au fost trase în el. Fiindcă ortodocșii nu provin din vest, nu au fost aspirați înăuntrul lui. Ortodoxia a avut provocările ei în răsărit dar nu a avut această provocare încă. Și acum Ortodoxia poate veni în vest și să spună: “Uitați-vă la asta, despre care nu știați”
Și pentru mine, vă zic ceva ce e interesant ca vestic, din Anglia: Duhul sfinților pe care-l văd în Biserica Ortodoxă și duhul pe care-l văd aici în Sf. Munte e același pe care-l văd în vechii sfinți din Anglia, din Irlanda, sfinții primilor 1000 de ani din vest. E acolo, s-a întâmplat și acolo. A fost o singură Biserică, și acel duh e acolo. Deci e duhul nostru de asemenea, nu e ceva ce vine din România sau Rusia sau Grecia, vine și din vest, iar noi l-am uitat, dar ne putem întoarce la el și-l putem găsi, căci sfinții sunt încă în acea țară, îl putem regăsi. Și am un sentiment, e speranța mea, că Ortodoxia venind în vest ne va ajuta să realizăm asta. Să redescoperim propria moștenire duhovnicească, fiindcă nu sunt român – îmi place în Biserica Română, dar sunt englez, aș vrea să zic cuvinte [în engleză]…
p. Theologos: Da, Ortodoxia engleză.
Paul Kingsnorth: Da. Așa cred, cred că se poate realiza. Cred că s-ar putea întâmpla. A fost – s-ar putea întoarce.
p. Theologos: Da.
Paul Kingsnorth: Găsesc asta interesant și incitant de asemenea – e o bună provocare.
p. Theologos: Cum vezi Raiul?
– Uau, ce întrebare! Chiar nu știu, poate îmi puteți spune dvs. Unul din lucrurile care-mi plac la Ortodoxie este simțul că uneori e câte o întrebare la care e în regulă să zici: “E o taină” Și pentru mine e o taină, nu știu. Nu știu, am niște nădejdi, dar nu știu. Am senzația că Dumnezeu e atât de imens și atât de dincolo de mine, și tiparul realității e atât de mare încât dacă încerc să descriu raiul, va fi prea mic. Nu știu, chiar nu știu, doar sper să ajung acolo. Cred că e ceva spectaculos și universal. Dar cum să știu? N-aș putea spune.
p. Theologos: De asemenea, cred că acest lucru e într-adevăr doar în Ortodoxie, respectul pentru taină și de asemenea faptul că Dumnezeu e deasupra noastră și atotputernic nu ne sperie. Nu ne îngrozește. Asta vine din energia necreată a lui Dumnezeu, din harul lui Dumnezeu care ne spune: “Ok, sunt uriaș. Dar nu fii speriat, te iubesc.” Și cred că acesta e lucrul care lipsește în vest.
Paul Kingsnorth: Da, așa e. Cred că am întors spatele. Și toți știm ce se întâmplă cu societățile care Îi întorc spatele lui Dumnezeu, căci Biblia e plină de istoriile lor. Nu e niciodată bine. Și cred că trecem prin asta. Dar vestea bună e că ne putem întoarce oricând. Nu e niciodată prea târziu. Tâlharul de pe cruce, în ultima clipă, el se întoarce, nu-i așa? Are un minut din viață, dar este suficient. Nu e niciodată prea târziu pentru a ne întoarce. Câteodată cred că trebuie să treci, trebuie să treci prin dezintegrare, prin încercare, ca să vezi ce este de fapt real. Poate că asta facem în vest. Cred că avem de-a face cu consecințele propriilor acțiuni. Am decis că vrem să fim dumnezei și să trăim pe cont propriu, să facem lumea astfel, și Dumnezeu zice: “Ok, dă-i drumul! Vezi cum merge pentru tine asta” Deci facem asta și acum ajungem la punctul în care zicem: “Ah… ceva lipsește, ceva e-n neregulă” Deci cred că aici suntem. Dar găsesc asta în mod curios, optimist. Fiindcă înseamnă că roata se întoarce cumva. Ar putea fi foarte interesant.
Budismul
p. Theologos: Ce sfat, ce-i spuneți unui ortodox care e născut ortodox dar este atras de budism?
Paul Kingsnorth: Păi, și eu am fost atras de budism. Interesant, în vest, toată lumea merge întâi la budism. Își zic că dacă vor o experiență spirituală, merg spre est. Budismul e un sistem puternic, e un sistem profund, mai vechi decât creștinismul, te învață multe despre tine însuți. Deci practica mea budistă, Seizan – să stai și să-ți examinezi mintea, ce intră și ce iese, nu e atât de deosebit de trezvie, de practica ortodoxă, felul în care trebuie să te limitezi. Dar bineînțeles, ce lipsește e Dumnezeu. De aceea am ajuns să nu mai fiu budist.
Nu sunt anti-budist, cred că îți dă multe adevăruri profunde, dar nu e o religie, nu e proiectat să fie o religie. E proiectat să fie o metodă de a scăpa de suferință, asta a zis Budha că face. Te detașezi de toate lucrurile, poți scăpa de suferință și să te dizolvi în marea nirvana… Dar cred că ceea ce lipsește este Dumnezeu. Și eu cred că există Dumnezeu, L-am experiat. Și Acesta nu e acolo. Deci aș zice că budismul nu e un sistem rău, te poate învăța multe lucruri profunde și utile, dar îi lipsește Hristos, îi lipsește Dumnezeu.
p. Theologos: Ești singur.
Paul Kingsnorth: Ești în cele din urmă singur în această luptă. Pentru mine asta m-a îndepărtat de budism. Fiindcă deși sistemul e profund și interesant, în cele din urmă zici: “De ce fac asta? Pentru cine lucrez? Către ce mă îndrept? Să mă dizolv în nirvana, dar ce înseamnă asta de fapt?” Ce e asta, ce e nirvana? Cine e responsabil de asta? Cum a ajuns să fie creată lumea? Care e sensul la toate astea? De ce sunt în acest loc al suferinței? Samsara, de care trebuie să scap. Și niciuna din aceste întrebări nu a primit răspuns cu adevărat.
p. Theologos: Da. Și când ești singur, ești o țintă foarte ușoară pentru demoni.
Paul Kingsnorth: Da. Și interesant, budismul crede în existența demonilor. Și sunt nivele ale iadului și tot felul de lucruri, deci e foarte complex. Budismul e un sistem foarte estic. Și pentru mintea vestică, care e diferită, poate fi dificil de înțeles. Și cred că în vest budismul a fost diluat în acestă înțelegere mentală care te ajută să fii mai eficient. Și nu asta e, deloc. Deci înțeleg de ce oamenii caută astfel de lucruri. Nu e rău să cercetezi alte locuri, dar trebuie să ții minte: nu fi distras, nu te lăsa dus pe calea greșită, căci e foarte ușor de realizat. Pentru mine, asta lipsește.
Ce urmează
p. Theologos: Cum vezi viitorul?
Paul Kingsnorth: Cum văd viitorul? Sunt întrebări foarte serioase! Suntem în Mt. Athos, asta se întâmplă. Nu știu… viitorul lumii, al vestului, al meu? La care vă referiți?
p. Theologos: La toate.
Paul Kingsnorth: Toate? Păi, cred că am crezut de multă vreme că cultura noastră se dezintegrează. Pentru toate motivele discutate – cultural, ecologic – subminăm tot ceea ce era baza noastră. Chiar dacă vorbim de distrugerea naturii, dacă facem asta în ritmul în care o facem, nu vom mai supraviețui oricum. Nu va mai fi mâncare, nici sol, apa poluată peste tot… Deci știm povestea asta. Și cred că fie ne vom întoarce voluntar, fie vom fi întorși – de natură sau de Dumnezeu sau de ambele. Asta se întâmplă mereu.
Și dacă ne uităm la istoria culturilor umane, ele se ridică și decad, se ridică și decad… Jumătate din culturile menționate în Biblie au dispărut. Unde sunt babilonienii, asirienii, romanii? Au dispărut. Deci cultura noastră nu e garantat că va supraviețui – ea supraviețuiește doar dacă e sustenabilă – un cuvânt la modă – și vorbește despre ecologie, și trebuie să fii sustenabil ecologic, dar trebuie să fii sustenabil și cultural și spiritual, de asemenea. Trebuie să fii toate astea. Natură sustenabilă, tradiție spirituală sustenabilă, cultură și comunitate sustenabile. Și cred că le-am subminat pe toate în lumea modernă – asta cred că face cultura modernă, subminează cultura, natura, pe Dumnezeu, locul, toate.
p. Theologos: Toate.
Paul Kingsnorth: Toate. Și în locul lor pune doar această închinare la individ, care se dovedește de fapt a fi foarte stresat și nefericit și trăind într-o lume poluată. Deci asta nu va dura, nu poate dura. Dacă ceva nu e sustenabil, nu se va susține.
Deci cred că cultura modernă se prăbușește – nu știu cât va dura – sper să se prăbușească într-un mod care să nu fie foarte dureros pentru majoritatea, fiindcă se poate sfârși cu un război nuclear. Sau în schimbări climatice catastrofale, sau nu știu… Se poate întâmpla foarte repede. Sau poate din fericire nu, poate reușim să întoarcem situația, dar dar nu ne întoarcem, asta a fost pentru noi. Poate nu pentru umanitate, dar sigur pentru acestă lume modernă. Nu e nicio garanție că această lume pe care am construit-o, cu internet și mașini și toată tehnologia despre care presupunem că va ține la nesfârșit. Nu-i nicio garanție că va ține la nesfârșit. Romanii au avut tehnologie extrem de sofisticată și totul s-a prăbușit și n-a revenit până după 1000 de ani. Cu adevărat, nu am ajuns la nivelul pe care-l aveau romanii – să zicem de ex. cu canalizarea și construcția de drumuri, până prin secolul XVIII.
p. Theologos: Da, desigur.
Paul Kingsnorth: Deci nu e vreo garanție că aceasta va rămâne. Deci într-acolo mergem – fie trăim o viață mai sănătoasă, mai simplă și mai spirituală, fie ea ne va fi forțată într-un mod dureros – ceea ce cred că se va întâmpla fiindcă nu dăm semne… Nu cred că oamenii se gândesc pe termen lung și plănuiesc, tind să reacționeze foarte rapid la circumstanțe. Deci vom vedea dar cred că tot ce pot face eu – tot ce fac e să încerc să fiu creștin și momentan pare că scriu despre dorința de a fi creștin. Ceea ce nu intenționam să fac. Și câteodată mă întreb dacă ar trebui s-o fac, dacă este lucrul drept, dar asta pare să fie singurul lucru folositor pe care-l pot face – să vorbesc despre aceste lucruri.
p. Theologos: Fă-o!
Paul Kingsnorth: Vreau să vorbesc despre relația dintre creștini și natură și societate, acest gen de lucruri cred că sunt importante. Mă bucur că credeți că e bine să o fac, fiindcă câteodată mă-ntreb dacă ar trebui sau nu.
p. Theologos: Da, fă-o!
Paul Kingsnorth: Mă bucur că ziceți că e ok. Câteodată pare să fie mândrie – poți fii scriitor și să zici că asta e doar slavă deșartă, vreau dragostea lumii și atenția.
p. Theologos: Nu, nu este, fiindcă este necesar. E necesar. Bineînțeles, suntem naturi căzute, suntem persoane căzute, și bineînțeles că avem această tentație, dar fă-o pentru că ești folositor pentru ceilalți. Și când tentația slavei deșarte apare, dă-i slava lui Dumnezeu. Nu ține pentru tine, fiindcă apoi vei fi strivit sub greutatea aceasta. Dă-i slava lui Dumnezeu, iar când vei muri vei găsi slava acolo.
Paul Kingsnorth: Iată un gând frumos, sper asta! Primesc sfatul acesta, părinte, mulțumesc!
p. Theologos: Dumnezeu să binecuvânteze! Viitorul, într-adevăr, va fi sumbru pentru umanitate, dar pentru Ortodoxie, cum văd eu, va fi foarte bine. Sunt niște raze foarte frumoase ce vor străluci peste noi de la Dumnezeu, și Dumnezeu ne va păstra într-o stare foarte stabilă – comunități mici, simple, și vom trăi în pace. Bineînțeles, vom simți tristețea despre frații noștri, care sunt mai buni ca noi dar din păcate ei sunt distorsionați din cauza multelor ideologii și multelor gânduri etc. De asemenea sper că prăbușirea va fi ca o aterizare forțată a unui avion. cu nu așa mulți…
p. Theologos: Da, aterizare forțată și nu prăbușire. E o imagine bună. Să sperăm asta. Vă mulțumesc foarte mult! Dumnezeu să binecuvânteze!
Paul Kingsnorth: Vă mulțumesc, părinte!
p. Theologos: Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Hristos a inviat ! Cu Hristos numai suntem singuri ! Avem si familia pamanteasca dar Hristos este pentru vesnicie . Sper ca si cu familia pamanteasca sa fim in vesnicie , dar cine stie ? Doar Dumnezeu .