Credința ortodoxă: ce este, etape și vindecarea anxietății – p. Teologos

În timpurile actuale, este esențial să ne păstrăm credința corectă în Dumnezeu. Ascultați un material în care vorbim despre ce înseamnă credința vie, prin ce etape trecem pentru a crede cu iubire și de ce credința este supralogică.

Credința este și cel mai bun medicament contra anxietății. Cum? Aflați din exemplele reale pe care le prezentăm.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cuprins

De ce nu avem credință

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

În ultima vreme destule icoane au început să facă minuni, să izvorască mir, sânge și să plângă. Aceasta se datorează faptului că situația este de plâns și asta nu numai în cercurile puterii unde unii calcă în picioare drepturile oamenilor și fac păcate strigătoare la cer. Problema este și în cei conduși, care în marea lor majoritate în loc să-și pună nădejdea în Dumnezeu și să se roage, ori cad în deznădejde, ori încearcă să rezolve problema singuri.

Soluția corectă este să avem credință că Dumnezeu este eficace în cotidian, că Dumnezeu poate să ne rezolve orice problemă de orice natură și, deci trebuie să ne rugăm și să ne sfătuim în cadrul unirii duhovnicești dintre noi. Problema cea mare este însă faptul că noi nu mai avem credință vie că Dumnezeu ne poate ajuta în viața de zi cu zi și de aici încep problemele.

În general, avem mai multă încredere în postacii anonimi de pe internet și în ecrane decât în Dumnezeu cel viu, Atotțiitorul. Asta provine din faptul că suntem căzuți pe planul trupesc și inima noastră este foarte departe de Dumnezeu. De fapt, neascultarea lui Adam a provenit din faptul că Adam l-a crezut pe diavol și logica lui în loc să-L creadă pe Dumnezeu Creatorul și Proniatorul, Îngrijitorul său. Vedeți că Dumnezeu i-a dat toate lui Adam, prevenindu-l totuși că nu este încă pregătit să mănânce, să experieze din pomul cunoștinței desăvârșite pentru că acela este mortal pentru el. Acesta a fost un act de iubire din partea lui Dumnezeu cel grijuliu, însă diavolul care nu știe ce-i iubirea, i-a șușotit lui Adam că, de fapt, dacă cineva gustă din pomul cunoașterii binelui și a răului devine ca Dumnezeu de unul singur, ca și cum cineva ar putea să ajungă la perfecțiunea și atotputernicia lui Dumnezeu, mâncând dintr-un pom. Asta, fraților, aduce cu desenele animate cu Popeye unde acesta devenea un bătăuș atotputernic dacă mânca o conservă de spanac. Așa și Adam cu diavolul.

Este adevărat că și Dumnezeu a pus un heruvim cu sabie de flacără rotitoare sau vâlvâietoare ca să păzească drumul la Pomul Vieții. Omul căzut în materie nu mai avea capacitatea duhovnicească necesară, discernământul, luminarea necesară ca să poată să gestioneze corect viața veșnică – de fapt întâlnirea cu Dătătorul acesteia, adică cu Hristos care este și dătătorul raiului și dătătorul iadului dacă nu suntem pregătiți. Și din cauza asta Dumnezeu i-a oprit accesul lui Adam când acesta a fost dat afară din Rai spre binele lui.

De fapt, am văzut ce s-a întâmplat în clipa în care Dumnezeu întrupat în persoana lui Hristos a venit printre noi. Noi cei păcătoși, chinuiți fiind de perfecțiunea Lui, necrezând că Acesta este Dumnezeu, am făcut totul să-L chinuim în modul cel mai dureros cu putință și, într-un final, să omorâm pe Dătătorul vieții. Dacă Adam, distorsionat fiind, cu credință greșită fiind, ar fi experiat viața veșnică atunci s-ar fi chinuit veșnic. Din cauza asta a îngăduit Dumnezeu moartea, decadența, degradarea, astfel încât Adam să știe că este distorsionat, păcătos cu o credință greșită, cu o viziune greșită asupra realității și astfel să aibă posibilitatea pocăinței, adică posibilitatea întoarcerii existențiale, posibilitatea transformării sale ca om – revenirea sa pe drumul perfecțiunii personale veșnice.

Chiar și în aceste condiții vedem pe fiecare dintre noi cât de încrâncenați suntem în credințe greșite, în tot felul de înșelări, mai mari sau mai mici. Esențial aici este să ne pocăim, adică imediat ce înșelarea este descoperită, să ne luptăm să o părăsim – adică să nu mai primim gândul respectiv și dacă a ajuns până la faptă să nu mai facem fapta respectivă.

Rolul pocăinței este esențial în revenirea la credință

Pocăința este atât de importantă că Sf. Ioan Botezătorul și-a început predica cu „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3:2) iar după ce Sf. Ioan a fost băgat la închisoare, a venit după el Mântuitorul și și-a început predica cu exact aceleași cuvinte (Matei 4:17). Pentru un context istoric despre Înaintemergător, consultați și pagina amplă Ioan Botezătorul. Vedeți că Dumnezeu știe că păcătuim și din cauza asta ne îndeamnă să nu ne pierdem nădejdea și să avem credință ca să ne putem pocăi, ca să putem ieși din mlaștina păcatului.

Evident că trebuie să facem tot posibilul ca să nu deraiem de la drumul drept, însă pentru că suntem distorsionați și întunecați și deci legătura noastră cu lumina iubitoare și suprainteligentă a lui Dumnezeu este foarte slabă, nu vedem foarte bine când păcătuim sau dacă vedem, de multe ori nu putem să ne oprim. Trebuie însă să frânăm cât de tare putem în clipa în care vedem că forța de atracție a păcatului ne atrage pentru că dacă intrăm adânc în mocirla acestuia atunci păcatul devine patimă, adicție, omul devine dependent de această plăcere și creierul se recablează pe aceasta. Atunci este mult mai dificil de ieșit, însă și atunci să avem credința că Dumnezeu este Atotputernic și este de partea noastră.

După cum am spus, chiar El ne-a invitat la pocăință și să nu uităm că atunci când a lansat acest apel pentru toți pentru prima dată, oamenii nu se spovediseră niciodată și evident că nu erau creștini, deci evident că aveau patimi. Deci Mântuitorul i-a chemat pe acești oameni foarte păcătoși, pe evreii care erau foarte păcătoși, i-a chemat la pocăință. Cu atât mai mult noi ne putem pocăi astăzi. Avem cazuri concrete în istorie de mari păcătoși și păcătoase care au devenit Sfinți și Sfinte – unul dintre cele mai celebre cazuri fiind cazul Sf. Maria Egipteanca. Pentru o sinteză viețuirii ei, vedeți Maria Egipteanca – OrthodoxWiki.

Credința corectă

Este însă important să avem credința corectă – adică nici să fim în extrema în care credem că datorită faptului că Dumnezeu ne iubește, suntem mântuiți și totul este bine, frumos și rezolvat și nu mai trebuie să facem nimic și nici în cealaltă extremă în care credem că Dumnezeu este un polițai cosmic care ne urăște și ne vânează greșelile și contravențiile pentru a ne amenda și a ne pedepsi. Adevărul este că Dumnezeu este de partea noastră, Biserica este de partea noastră, universul așa cum l-a creat Dumnezeu este de partea noastră, dacă și noi suntem de partea lui Dumnezeu și facem voia lui Dumnezeu. Dacă încercăm să ne punem contra, este ca și cum ne-am izbi cu capul de pereți. Așa o să curgă sânge din inima noastră, chiar dacă pereții existenței noastre sunt elastici pentru că Dumnezeu este milostiv și ne-a creat liberi și raționali.

De fapt credința și pocăința se generează una pe alta, prin deschiderea graduală din ce în ce mai mare față de Dumnezeu care este dătătorul acestora. Să nu credem că acestea vin de la noi cu toate că trebuie să ne facem și noi partea noastră în colaborarea divino-umană care duce la mântuirea noastră. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea credință și pocăință. Trebuie să-i cerem! De asemenea, trebuie să ne luptăm să nu primim niciun gând de îndoială, ci să stăm tari în credința față de Dumnezeu. Să ne acceptăm neputința și să-L rugăm pe cel Atotputernic să nu ne lase să cădem prin necredință din siguranța îmbrățișării Sale.

Supralogica din cadrul credinței

Dumnezeu este supralogic și deci și credința trebuie să fie supralogică. Credința interpersonală nu poate să fie un set de deducții logice ci o experiență interpersonală iubitoare care îl scoate pe om din cadrele foarte strâmte ale ceții bulei cognitive în care se află după căderea lui Adam. Desigur că la început avem credința din auzite sau, și mai bine, că vedem un om care s-a apropiat prin credință mai mult de Hristos decât noi. Adică un exemplu personal. Aici logica este de obicei preponderentă pentru că omul cântărește și analizează rezultatele acestei credințe în funcție de cunoștințele pe care le are. După ce vedem dovezile existenței, puterii, iubirii și eficacității lui Dumnezeu trebuie atunci să ne ridicăm pe un plan superior, supralogic pentru că logica noastră este foarte redusă și distorsionată de păcat și de influențele demonice.

Anxietatea provine din lipsa de credință și din gânduri

Omul care nu are o credință vie, se învârte în cerc și este chinuit de gânduri, scenarii, fantasme și anxietăți și poate să ajungă până la înșelări grave de genul depresiei, anxietății, atacurilor de panică sau a altor forme de deznădejde sau poate să ajungă în extrema opusă a maniei persecuției, megalomaniei sau a altor forme de iubire de sine. Dacă avem credința că Dumnezeu ne ajută, ne iartă și este cu noi, atunci nu o să ajungem să tremurăm cu sufletul și uneori chiar și cu trupul. Recomandăm și discuția aplicată Anxietatea – p. Athanasie Ulea, p. Teologos, utilă pentru mecanismele fricii.

Chiar cunosc mai multe cazuri în care cineva tremura în fața mea de anxietate ca nu cumva să greșească în grupul de cunoscuți cu care era. Desigur că trebuie să fim atenți, însă dacă ajungem să tremurăm din cauza asta, atunci este grav: sau aproape toți cunoscuții din grupul respectiv au o problemă și atunci trebuie să ne depărtăm sau noi avem o problemă și atunci trebuie să ne tratăm prin spovedanie, credință și neprimirea gândurilor care ne șoptesc că ceilalți ne vor răul.

Dacă noi primim aceste gânduri atunci ele cresc și se poate ajunge în situații extreme în care ne așteptăm ca ceilalți să ne bată sau ceva asemănător – chiar cunosc mai multe cazuri de persoane care se află în medii foarte sigure din acest punct de vedere și care cred că șeful sau cei mai mari decât acestea o să se răzbune sau o să le bată pentru mici motive sau uneori fără niciun motiv. Asta este vizibil mai ales la copiii cu traume. Îmi povestea cineva care lucrează într-o asociație care se ocupă de copii că imediat ce ridică mâna să-și aranjeze părul sunt copii care imediat fac o mișcare bruscă de apărare asociind gestul omului cu intenția de a-i lovi.

Dintr-o credință greșită sau din tirania logicii se nasc o mulțime de frici și anxietăți pentru că logica distorsionată generează o mulțime de gânduri care duc în neant sau în scenarii foarte negative în care omul se vede neputincios, după cum și este, fără ajutorul lui Dumnezeu. Stăpânirea logicii dă afară credința adevărată care ne asigură deschiderea către Dumnezeu și, deci, ajutorul Acestuia.

Un caz real despre eliberarea de anxietate

Era o persoană care era foarte timorată la locul de muncă, mediu, care din păcate, și oferea anumite pretexte pentru starea ei, chiar dacă asta n-o îndreptățea să fie astfel. La un moment dat când nu mai putea, persoana respectivă s-a rugat cu simplitate „Doamne dacă sunt de folos celor de acolo, să rămân cât vrei Tu”. Duminică, după ce s-a spovedit, înainte de a se împărtăși, L-a auzit pe Hristos care i-a spus în inima sa cu simplitate, chemând-o pe nume: „Eu sunt Hristos, nu îți fie teamă, sunt cu tine”. Desigur că persoana a dorit să afle dacă totul se va sfârși cu bine, însă Domnul a menținut-o în cadrele credinței, repetându-i „sunt Hristos, nu te teme, sunt cu tine” și atunci i s-a schimbat complet starea interioară ieșind din chingile anxietății.

Vedeți că omul cu rațiunea nu poate să-și rezolve problemele existențiale. Doar credința îi asigură ancora tare aruncată în veșnicia iubirii lui Dumnezeu Cel atotputernic care să-i asigure echilibrul atunci când este izbit de valurile vieții. Altfel, omul se izbește și se sfărâmă ca o coajă de nucă de icebergurile care îi apar în drum.

Etape ale credinței

Omul trebuie să treacă printr-un continuu proces de igienă a gândurilor și îmbunătățire a credinței. La început credința chiar dacă poate să fie înflăcărată, este de regulă doar la nivel rațional sau/și emoțional și plină de îndoieli și de întrebări. Credința ortodoxă este supralogică și nu sublogică precum islamul unde există în Coran „Crede și nu cerceta”.

În ortodoxie, ținta credinței noastre, Domnul nostru Iisus Hristos a spus „Cercetați Scripturile”. Trebuie să cercetăm și să întrebăm însă să avem intenții bune și discernământ. Desigur că cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească, însă să avem grijă să nu întrebăm din duh de harță și din duh de anxietate și să alegem omu potrivit pentru a-l întreba. Duhul de harță este atunci când întrebăm cu scopul de a găsi ceva pe care celălalt să nu-l știe și astfel să-i dovedim limitările și faptul că toată învățătura lui este greșită – lucru care este diabolic și fals, desigur.

Fraților, să avem grijă să nu urâm și să nu încercăm pe baza lipsei de cunoștință a unui om să ne validăm păcatele, lenea, iubirea de sine, zona de confort.

Duhul de anxietate se manifestă aici atunci când bombardăm cu întrebări și avem o mare nesiguranță atunci când nu știm totul. Trebuie să acceptăm însă că scopul nostru în viață este să ne unim cu Hristos cel iubitor și nu să înlocuim Wikipedia cu mintea noastră sau cu ceilalți. Când avem credința corectă în acest sens ne vom liniști pentru că iubirea zidește în timp ce cunoștința îngâmfă. De fapt, cine crede că cunoaște ceva și crede că cunoaște într-adevăr nu a ajuns să cunoască cum trebuie, pentru că știința adevărată este experiența nesfârșită a lui Dumnezeu și prin Acesta a întregii Creații.

Evitarea Adevărului provine din atașamentul față de păcat

Legat de asta, oamenii de astăzi sunt foarte creduli însă nu credincioși. Cred cu tărie, aproape până la habotnicie ce le spune internetul însă se îndoiesc și nu cred ce le spune Biserica și asta pentru că omul caută totdeauna dovezi care să-i susțină punctul de vedere păcătos și să-i valideze zona de confort în loc să caute adevărul care îl socate către libertatea iubitoare a lui Hristos, prin distrugerea durității întunecate a omului vechi pe care bineînțeles că noi îl iubim. Din cauza asta au apărut atâtea surse de știri care manipulează, însă, slavă lui Dumnezeu, că neamul românesc s-a trezit puținel și cu ajutorul lui Dumnezeu are o gândire critică relativ la acestea și o lipsă de credință necesară legată de veridicitatea acestor narative, acestor surse de știri.

Răul totdeauna este nesustenabil, este distorsiune și la lumina iubitoare a Adevărului Hristos își arată fața hâdă. Este însă imperios necesar să avem un program duhovnicesc constant și un conducător duhovnicesc pentru că altfel nu putem deosebi Adevărul de minciună. Dacă nu ne negăm pe noi înșine, distorsiunea din noi, vom vedea toate prin lentilele distorsionate ale omului celui vechi și atunci nu vom avea vederea, luminarea și credința corectă ca să înaintăm.

Planul duhovnicesc al vieții. Credința este revelație

Trebuie să știți că înaintarea duhovnicească vine prin credință spre credință pentru că ceea ce ne așteaptă încă nu s-a descoperit și înaintăm într-o lume cu totul nouă pentru noi. Dacă mergem de la Nămoloasa la Urlați pentru prima dată, chiar dacă vedem locuri noi, nu este o lume complet nouă pentru că tot aceeași realitate este. Dacă, însă, accedem la un plan existențial superior atunci este ceva cu totul nou, fraților, pe care omul nu putea să și-l închipuie, chiar dacă are un sentiment puternic că aceasta este casa sa, aceasta este naturalețea și împlinirea sa. Din cauza asta oamenii sunt atrași de Hristos, însă nu-L înțeleg și nu-L găsesc dacă nu fac poruncile pentru că Hristos este ascuns în poruncile Sale. Pe plan duhovnicesc puterea logicii este total neputincioasă dacă nu există credința în Dumnezeu întru ascultare care să ne tragă în sus.

De fapt, principalul factor limitator al existenței umane este lipsa parțială sau totală a credinței. Mântuitorul este foarte clar când le spune ucenicilor că n-au putut să vindece un copil demonizat din cauza puținei lor credințe și că dacă ar fi avut credință cât un grăunte de muștar ar fi putut să mute munții și, în general, ar fi putut să facă orice. Vedeți că Sf. Ap. Pavel spunea că toate îi sunt cu putință cu ajutorul lui Hristos care îl întărește. Desigur că apostolii au avut credință mai mult de aproximativ un milimetru cât măsoară o sămânță de muștar și atunci poate că se poate întreba cineva de ce nu au mutat masivele muntoase sau de ce nu au acționat ca așa-zișii super-eroi din seria Marvel.

Trebuie să înțelegem că, cu toate că ar fi putut să acționeze astfel, credința adevărată este întâi de toate revelație, descoperire de la Duhul Sfânt a realității așa cum e și nu așa cum ne închipuim sau dorim noi să fie. Dumnezeu cel milostiv dă această credință, omul poate doar să o ceară și să se lupte pentru ea. Dacă omul are distorsionate părțile sufletului – modul de gândire, viziunea, pofta, mânia, cugetul, cugetarea atunci Dumnezeu nu dă această credință a descoperirii că omul poate orice pentru că, de fapt, omul poate orice numai unit cu Dumnezeu. Dacă omul este distorsionat nu se poate uni cu Dumnezeu după cum o cheie distorsionată nu mai poate intra în încuietoarea pentru care a fost proiectată. În această realitate apostolii s-au nevoit pentru ceea ce într-adevăr contează, au devenit drepți, lipsiți de patimi și atunci au văzut într-adevăr ceea ce contează adică pentru îndumnezeirea lor și a celor din jurul lor, prin creșterea capacității de iubire a tuturor. Seria Marvel și mutatul colinelor nu se înscriu în acest țel desăvârșit al nostru, ba chiar din contră.

Ce este credința

Dumnezeu este Cel ce este și dacă nu avem credința corectă nu existăm corect – trăim în distorsiuni existențiale și cognitive. Dacă avem credința corectă atunci aceasta generează existența, ipostasul celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor nevăzute. Credința are deci două roluri: și de a aduce în existență și de a verifica o realitate interioară sau/și exterioară prin lumina iubitoare a lui Dumnezeu. Astfel, credința nu este doar o acceptare intelectuală a adevărurilor religioase, ci o încredere în divinitatea neapărată și imediată, în împlinirea voinței lui Dumnezeu, chiar și atunci când nu înțelegem în întregime.

Dacă nu ne reținem în logica noastră egoistă și ne dedicăm total iubirii lui Dumnezeu atunci Tatăl cel ceresc aduce toate la existență pentru noi în zborul iubirii interpersonale dintre om și Dumnezeu pentru că Domnul știe că omul nu va mai dori ceva distructiv pentru sine în libertatea sa curățată de distorsiuni. Nu va mai exista limitare și așteptare, ci libertatea deplină a iubirii. Deci să negăm pe noi înșine dimpreună cu patimile noastre, să învățăm să iubim și atunci o să facem tot ceea ce dorim. Scopul nostru nu este să mutăm munții materiali din exteriorul nostru – chiar dacă Sf. Teofil izvorâtorul de mir a făcut și asta. Scopul nostru este să mutăm munții spirituali ai adicțiilor și condiționărilor noastre din inima noastră astfel încât să fim liberi și bucuroși din nou. Ăsta e scopul nostru, fraților.

Necredința

Mulți oameni nu cred că Dumnezeu există. Și mai mulți nu cred că Dumnezeu este pretutindeni și nu au și experiența concretă a acestui fapt. Dumnezeu este prezent în mine și în fața mea și mă urmărește cu dragoste acum ce fac, cum acționez și dorește să ne perfecționăm și să ne unim cu El și prin El cu toții și să refacem unitatea originală a lui Adam cel global, așa cum a fost creat. Între mine și camera la care vorbesc există Dumnezeu, fraților. El dorește ca toți să fim una după cum și Sfânta Treime este una, unitate care constituie fericirea și atotputernicia veșnică – starea de Rai. Vedeți că Dumnezeu este aici că s-a luminat imediat ce am vorbit.

Oamenii nu au credința și mai ales experiența raiului care e o lume cu mult mai frumoasă, interesantă și complexă decât aceasta în care suntem și care poate fi trăită parțial ca stare încă de aici de pe pământ. Mulți oameni însă nu vor ajunge aici pentru că ei pur și simplu nu cred că toți suntem mădulare ale unui singur trup, că toți suntem interconectați, chiar dacă mult mai slab din cauza căderii lui Adam. Oamenii nu mai știu că în mod normal ar trebui să ne cunoaștem gândurile, să ne partajăm emoțiile și trăirile.

Dacă oamenii nu au această credință atunci acționează în consecință într-o cultură a dușmăniei, a războiului și nu într-o cultură a cooperării pentru construirea binelui și extirparea răului. Dacă tăiem ura față de frați și încercăm să-i iubim orice ar fi, atunci bucuria unității și zorii atotputerniciei reapar, să știți. De fapt, dacă oamenii nu au credința corectă relativ la realitate nici măcar nu mai știu ce este bine și ce este rău. Să nu uităm că binele este Dumnezeu și nu ce scrie prin mass-media și din cauza asta să ne deschidem cu smerenie și dorire în fața Domnului să ne dea descoperirea credinței și puterea de a o trăi.

Credința începătoare – vie – iluminată – desăvârșită

Dacă trăim credința corectă suntem focusați pe această parâmă luminoasă care ne leagă de Soarele dreptății Hristos și atunci vom avansa fără prea multe mișcări haotice de la credința începătoare la credința vie, lucrătoare după care la credința iluminată prin descoperire și în ultimă instanță la credința desăvârșită, la unirea cu Dumnezeu. Toate acestea sunt stări existențiale în care trăirea este din ce în ce mai presus de logică și omul este tras de puterea credinței, a nădejdii și a dragostei tot mai sus.

Dacă în credința începătoare avem mai degrabă multe necunoscute și ar trebui să facem ascultare și să fim focusați, chiar dacă am avea multe întrebări, în credința vie omul începe să înțeleagă ce se întâmplă de fapt pe baza împlinirii poruncilor și a ascultării și omul începe să aibă o relație personală cu Dumnezeu. Dacă ajungem aici prin renunțarea la lucrurile nefolositoare, prin ascultare, post global adică atotcuprinzător și rugăciune, atunci înțelegem că mântuirea nu este o idee teologică, ci o realitate ce poate fi trăită și că lumea nevăzută există și este mai concretă și mai activă decât lumea văzută. Apar dovezile văzute ale credinței și chiar minunile și atunci omul este mult mai sigur pe drumul său. Pentru că omul se curăță cu ajutorul lui Dumnezeu, începe să vadă din ce în ce mai bine și începe să simtă viața cea adevărată care este cu mult mai presus decât cea biologică și decât smoala plăcerilor. Și totul se luminează. Așa cum se luminează acum în jurul meu. Mulțumim, Doamne!

Dacă omul este tare și constant în credință atunci ajunge la credința iluminată în care omul trece „dincolo de catapeteasmă” cum spun Sf. Părinți, stare în care omul începe ajunge să fie profund iluminat de har. Aici, omul începe să aibă o întoarcere profundă către Dumnezeu, nu doar din ascultare mai mult sau mai puțin oarbă, ci dintr-o iubire curată și dintr-o experiență directă a harului. Este o credință care devine trăire. Aici omul simte o unire mult mai adâncă, concretă cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți. Aici rugăciunea poate să primească daruri mari de la Dumnezeu pentru care se simte nevrednic și asta pentru că a căzut peretele despărțitor dintre el și Dumnezeu, chiar dacă trebuie să lucrăm toată viața la demolarea acestui perete al egoismului care crește în noi. Câteva dintre darurile clasice în această perioadă sunt rugăciunea neîncetată și simțirea întru Dumnezeu. Astfel omul scapă de singurătate și de nesiguranță și de chinurile asociate cu acestea și asta se întâmplă cu ajutorul harului chiar dacă se află în pragul morții.

Era la un moment dat un frate care era foarte răcit și i-a spus medicul să doarmă înfofolit și să dea caloriferele la maxim ca să transpire. Fratele a făcut ascultare și a transpirat tot, însă pe la miezul nopții caloriferele s-au oprit. Atunci fratelui i s-au înfundat căile respiratorii și a început să se asfixieze. A simțit cum îi iese sufletul și s-a aflat în față cu un ocean fără margini de iubire perfectă, personală care aștepta cu mult drag și interes ce va face el, pe el îl aștepta personal. După câteva întrebări pe care fratele le-a pus lui Dumnezeu, Acesta i-a spus că „Vezi că ai în dulamă o soluție pe bază de camfor. Puneți-o la nas și o să scapi” și așa a scăpat de unde știm și povestea.

Credința desăvârșită este etapa finală a credinței, în care omul ajunge la mângâierea duhovnicească desăvârșită și, prin comuniunea cu Hristos, devine asemenea Lui, într-o anumită măsură. Aici, nu doar că omul crede în Dumnezeu, ci se unește cu Dumnezeu în duh, devenind „dumnezeu după har” trăind în comuniune profundă cu Sf. Treime. În acest stadiu cu adevărat sfințitor viața sa se transformă dintr-o luptă constantă într-o pace adâncă în Dumnezeu, într-o minunare, rugăciune și stare de jertfă iubitoare neîncetată.

Ca să ajungem aici trebuie să ne depășim prin ascultare, pocăință, post și rugăciune cadrele foarte strâmte ale egoismului propriu și să ieșim din viziunea noastră distorsionată. Credința este atunci când trebuie să ascultăm de Dumnezeu care ne spune să sărim fără parașută din avionul zonei de confort în care suntem tolăniți pentru că acesta o să se prăbușească. Dacă sărim în direcția arătată de Dumnezeu prin oamenii validați de Acesta, atunci Domnul Slavei ne va prinde și ne va ridica din încercare în încercare precum jucătorii de la badminton cum dau cu fluturele ăla și sigur că Dumnezeu nu poate să greșească după cum greșesc jucătorii respectivi și, dacă urmărim traiectoria corectă, Dumnezeu ne trimite perfect întru slava desăvârșirii. El nu ne va lăsa niciodată să cădem la pământ, să știți. Suntem în siguranța lui Dumnezeu.

Credința este atunci când Dumnezeu ne spune să înotăm de la Polul Nord la Ecuator și noi ne depășim logica neputinței noastre și facem ascultare de cei care sunt validați de Dumnezeu să ne spună asta. Dacă ne menținem pe drumul corect, vom vedea că într-adevăr nu vom reuși și ne vom scufunda, și chiar în clipa în care suntem pe punctul de a ne îneca, trimite Dumnezeu elicopterul Său și ne duce direct sub razele căldurii iubitoare ale Soarelui dreptății. Fraților, nu trebuie să punem logica noastră să ne împotrivim lui Dumnezeu.

Cum creștem credința în noi

Este nevoie de program duhovnicesc constant, de ascultare și spovedanie, de paza minții, de multă iubire adevărată și de focusare pe ceea ce avem de făcut și astfel vom ajunge să depășim abordarea intelectuală și regulile și vom ajunge, printr-un drum spiritual continuu care ne duce de la începuturi pline de incertitudine, prin lupta continuă, la descoperirea harului către o desăvârșire în unirea cu Dumnezeu și să trăim într-adevăr raiul în inima noastră încă de aici de pe Pământ pentru că nimic nu este mai concret și mai frumos decât trăirea fericirii raiului. Pentru partea practică a luptei cu gândurile, consultați și acest material Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos, iar pentru întărire prin rugăciune urmăriți și Puterea rugăciunii – p. Teologos sau ghidul practic Cum se face rugăciunea zilnică în Sfântul Munte?

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut credința să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

((Și în post scriptum, nu știu dacă mă credeți, acum când filmăm în zăpada asta este aprilie, fraților, suntem după Bunavestire pe stil vechi. Credeți-mă că așa este și e foarte frig.))

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!