Anxietatea – p. Athanasie Ulea, p. Teologos

Una dintre cele mai mari probleme astăzi este anxietatea și atacurile de panică. Pentru a afla cauzele și modurile de vindecare vizionați materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Părinte, binecuvântează! Binecuvântați! Spuneți și sfinția voastră o rugăciune că sunteți preot!

P. Athanasie Ulea: Cu noi este Dumnezeu cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre cauzele anxietății. Frica

Părintele Teologos: Suntem iarăși cu părintele Athanasie. De data asta o să discutăm o temă din păcate foarte  prezentă până în cotidianul nostru și am auzit pe foarte mulți oameni, în principal tineri, care îmi spuneau ca atacuri de panică. Au atacuri de panică și anxietate. Care sunt cauzele, ce putem să facem, care a substratul duhovnicesc și cum se vindecă?

P. Athanasie Ulea: Așa, totul foarte simplu!

Părintele Teologos: Da, întrebarea e simplă, răspunsul e cred…mă rog… Cauzele.

P. Athanasie Ulea: Da, tulburările anxioase sunt foarte complexe pentru că frica este în general foarte complexă. Aș spune că frica este un sentiment fundamental pe acre noi îl avem și de fapt, ea a intrat prin păcat în lume și prin moarte ea s-a desăvârșit să zic așa și ea este cauza de fapt a tuturor păcatelor. Și orice păcat pornește dintr-o frică de a nu fi în iubirea lui Dumnezeu, de a nu exista. Romanidis comentează foarte frumos textul de la Sfântul Apostol Pavel, parcă de la Romani, că printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat, moartea și după ceea, toți au păcătuit prin el – e traducerea noastră. Traducerea corectă ar fi: prin ea.

De fapt, prin moarte, prin frica de moarte noi săvârșim orice păcat și frica reprezintă tocmai… este și haina aceea de lemn, sunt sentimentele care ne protejează de moarte. Ne face frică tot ceea ce ne-ar împiedica să trăim, să trăim cum știm noi, ne-ar împiedica de fapt, de iubire.

Un mare psihiatru american Irvin Yalom, existențialist, ateu, evreu ca majoritatea, dar foarte inteligent, el închide cumva și spune că frica noastră fundamentală este frica de moarte. Și aș spune, pentru că moartea la noi înseamnă de fapt lipsa lui Dumnezeu, înseamnă lipsa relației cu Dumnezeu, este frica de a nu fi iubit. Da, pentru că iubirea ne ține în viață și moartea este de fapt o cădere în această iubire.

Părintele Teologos: Și Dumnezeu este iubire.

P. Athanasie Ulea: Tocmai pentru că Adam a căzut din rai atunci când a considerat că Dumnezeu nu-l iubește ca pe Sine, că Dumnezeu păstrează ceva pentru Sine departe de Adam și nu ar vrea să îi dea. Și această credință greșită, această frică de o iubire nedesăvârșită lui Dumnezeu față de el, aceasta l-a determinat de fapt să cadă. 

Frica – un instinct natural

Frica aceasta s-a răspândit în lume și ea, cum spuneam, este în mod normal naturală în lumea aceasta crezută și ne împiedică de moarte. Frica este sădită după aceea în noi ca să ne împiedice de ceea ce ne-ar aduce moartea. Moartea este un tigru în junglă sau o vietate care ne sperie, dar, cum spuneam, mai ales lipsa iubirii, frica de a de a fi singur, de a nu fi apreciat, de nu fi iubit, de a fi nimic în ochii celuilalt.

Părintele Teologos: De a fi inutil, da.

P. Athanasie Ulea: Da și această frică ne ajută, dacă noi o folosim bine, ne ajută să ne corectăm de fapt, să ne protejăm de ceea ce ne-ar aduce moartea, să ne protejăm de ceea ce facem greșit în relațiile noastre. Ea se manifestă și în sentimentele de vinovăție sau de rușine și prin aceste sentimente noi le folosim tocmai pentru a nu repeta situațiile stânjenitoare, situațiile care ne pun într-o lumină greșită. Frica ne îndeamnă să ne protejăm, să să ne facem gânduri cumva despre viitor, despre ceea ce ne ține în viață și să lucrăm în această direcție.

Pentru a arăta cum acționează frica sau ca un mic exemplu, s-a făcut la un moment dat un studiu cu niște peștișori guppy – dacă știți, sunt peștișorii aceia mici, colorați. S-au pus într-un acvariu, o grupă de peștișori normali, o grupă de peștișori cărora li s-a distrus centrul fricii sau unul din importantele centre ale fricii din creier, amigdala și s-au pus și aceștia – oameni foarte curajoși, fără de frică – și la sfârșit s-au introdus niște peștișor care aveau centrul fricii foarte dezvoltat, în același acvariu. La sfârșit s-a introdus și un pește răpitor și primii care care au murit au fost desigur cei care nu aveau frică. La care acest centrul al fricii era inhibat și desigur ultimii cei care erau foarte fricoși.

Acuma, știți, cei care nu au frică, curajoșii, să spun așa ca o glumă, sunt oamenii care sunt lipsiți de imaginație. Cel fricos vede cumva peste tot pericol. Frica poate să fie un simptom al oricărei patologii psihiatrice, poate să fie și un simptom în demență atunci când omul nu mai cunoaște pe unde este, se simte nesigur nu-și mai dă seama de realitatea din jur, un simptom foarte important în psihoze când omul se crede de către toți urmărit, supravegheat și toți ceilalți îi vor răul, în depresii că am vorbit și despre depresii, iar ca simptom principal în tulburările anxioase.

Tulburările anxioase sunt de mai multe feluri, se vorbește despre o tulburare de frică generală fără un obiect sau frică care are un obiect anume.

Frica patologică

Părintele Teologos: Deci iartă-mă puțin că te întrerup ca să concluzionăm puțin. Deci frica după cădere există în om, dar noi vorbim acum de distorsiuni ale acestui…

P. Athanasie Ulea: Exact, când este patologică. Și atunci, frica patologică, cum spuneam, poate să fie generalizată sau poate să fie față de un obiect anume. Ea poate să fie în situații concrete sau la fel în situații concrete pentru un scurt timp sau în situații fără un un anumit trigger…aparent…

Părintele Teologos: Declanșator. Adică este o frică generală, o stare de frică și poate să fie o frică ce este declanșată de ceva: o situație, un om, un obiect și așa mai departe.

P. Athanasie Ulea: Exact. Fricile în situații concrete pot să se refere la agorafobie, de exemplu, nu neapărat în agora, în piețe pline, ci mai degrabă acolo unde sunt foarte mulți oameni sau unde nu există ieșire. Într-adevăr la concerte cum ar veni, într-un magazin, supermarket plin de lume, dar și în mijloacele de transport în comun sau chiar în mașina proprie, dar pe autostradă sau persoanele acestea nu mai pot călători departe de casă, au un perimetru foarte restrâns în afara căruia merg, cum ar veni centrul lor de de siguranță, tind să se însingureze. După aceea există o fobie socială dată mai ales în situațiile sociale când omul este pus să vorbească, când omul este în centrul atenției. Tipic este când la restaurant omul se simte privit de către toți și că oricine i-ar vedea fiecare greșeală sau cum mănâncă sau se simte foarte, foarte neliniștit…

Părintele Teologos: Că omul dă de fapt un examen, să zic așa, se simte pe sine-și că dă un examen, scena poate să fie chiar o scenă artistică sau poate să fie un examen de bacalaureat, de exemplu.

P. Athanasie Ulea: Exact. Apoi, este frica specifică față de anumite obiecte sau situații specifice: cum e agorafobia sau există tot felul de frici de păianjeni – foarte cunoscută, de șerpi, de lucruri ascuțite. Deci sunt nenumărate astfel de te frici. Apoi, există frica fără obiect ori generalizată și aceasta este tulburarea anxioasă generalizată – omul se simte tot timpul cu o oarecare anxietate, tot timpul parcă ar fi în pericol. Se simte cumva când intră în cameră că provoacă cumva o tensiune pentru că tot timpul se gândește la ceea ce ar putea fi rău. Mereu este cu gândul la copiii, la părinți, la rude apropiate, la cei iubiți și oricând s-ar putea întâmpla un accident, o mașină… Țin minte, era o mamă care mereu când auzea ambulanța trebuia să-și sune copiii că sigur era ceva cu copiii ei și așa mai departe. 

Atacul de panică

Apoi, mai există frica fără obiect, dar care este acută într-un mod neașteptat și aceasta este atacul de panică. Atacul de panică este relativ același sau el se poate și modifica, trebuie să fie destul de multe simptome pentru a diagnostica un atac de panică. Doar că m-am speriat o dată, acela nu este atac de panică.  De obicei, atacul de panică vine ca o frică fără un trigger, fără un eveniment declanșator, care în câteva secunde până în unu, două minute atinge un maximum, omul se simte…

În primul rând îi este frică, are palpitații, are ca și cum ar fi într-un corset sau are o presiune pe torace, un nod în gât, nu mai poate să respire sau respiră foarte superficial, poate să aibă senzația de vertij, ca și cum ar călca pe vată, că nu se mai poate concentra. Are o frică, o anxietate acută că va muri, că o să pățească ceva și de obicei se referă la faptul că va avea un infarct de cord sau cerebral, că va pierde controlul, are sentimentul că nu mai simte cum trebuie sau are un gol în stomac, trebuie să meargă rapid la toaletă ori cu scaun, ori cu urina.

Părintele Teologos:  Poate să fie de exemplu și că nu mai poate să controleze o situație. De exemplu cineva este obișnuit să comande, să fie să fie șef și la un moment dat vede că nu mai poate să comande toate și atunci…

P. Athanasie Ulea: Poate să fie indirect. Atunci când apare în situația respectivă, persoana nu-și dă seama că e din cauza situației respective pentru că atacul de panică prin definiție nu are un factor declanșator, cel puțin nu în mod conștient.

Gândurile… și alte cauze

Părintele Teologos: Da. Sau poate de la gânduri. Nu?

P. Athanasie Ulea: Nu. Asta e interesant la atacul de panică, totul e în mod subconștient și tocmai pentru că persoana nu-și dă seama de lucrul acesta, este atacat în mod inopinat atunci când nu se așteaptă.

Părintele Teologos: Am înțeles. A, deci dintr-o dată se întâmplă…

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: Și care sunt cauzele?

P. Athanasie Ulea: De multe ori, ce ați spus sfinția voastră, sunt situații pe care omul nu le poate controla, nu le poate gestiona și atunci… Depinde acum la care tulburare anxioasă ne referim, mai degrabă, că sunt mai multe modele sau mai multe scheme, scenarii prin care omul poate să ajungă la aceste probleme. Ele mereu au și o componentă…

Părintele Teologos: Duhovnicească?

P. Athanasie Ulea: Asta da, asta e cam la sfârșit, aș spune. Deci o componentă genetică, o componentă familială și după aceea, sunt și factori declanșatori: stres atât pozitiv cât și negativ, chiar dacă omul primește nu știu câți bani la loto după aceea poate să dezvolte o tulburare anxioasă că nu știe ce să facă cu atâția. Sau că va fi jefuit sau nu știu ce.

E foarte complicat că trebuie atunci discutat despre fiecare în parte. Problema este sau se se vorbește… cel mai important factor ar fi acela că aceste persoane nu au avut în părinții lor un port stabil. Atunci când omul crește, copilul – este o imagine așa foarte frumoasă pe care o repet mereu, dar care îmi place – în pântece, copilul e ca Dumnezeu, el primește totul când nu cere, nu trebuie să ceară, are tot ce vrea și când vrea.

Când este expulzat în lume aceasta, este nimic – cel mai mic, mai urâțel și nu știu ce și ce face? Începe să plângă, da. Părinții încearcă să ajute acest mic rege, da, să trăiască în lumea asta. Fac totul pentru el, nu trebuie să facă nimic decât doar să tragă la sân și încet-încet crește. Și crește în această atmosferă protectoare, iubitoare a părinților. Atunci când părinții reușesc să ofere această atmosferă protectoare, el se simte în siguranță, se vorbește despre o siguranță primordială pe care omul o are în acest, să zic, paradis terestru…

Părintele Teologos: Din ipoteză, apriori. Deci o siguranță cu acre se naște, cu asta începe să-și simtă sinea, să zic așa.

P. Athanasie Ulea: Nu neapărat cu asta se naște, pe asta și-o dezvoltă în familie.

Părintele Teologos: Da, da, da

Siguranța din copilărie

P. Athanasie Ulea: Părinții, mama și tata, atunci când reușesc să satisfacă când și cum trebuie nevoile…

Părintele Teologos: Asta zic. Deci el când începe să-și aducă aminte despre sineși, își aduce aminte de siguranță. Nu?

P. Athanasie Ulea: De această siguranță nu-și poate aduce aminte pentru că până la vârsta de 2, 3 ani, hipocampusul care este un centru al memoriei nu este dezvoltat și atunci toată memoria înainte de 2, 3 ani este de fapt o memorie implicită. Ea se codifică în întreg creierul și în trupul nostru și atunci noi nu avem acces conștient la ea.

Părintele Teologos: Da, da, un simțământ.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: La asta mă refer, nu că își aduce aminte fapte concrete, nu, ci un simțământ de siguranță.

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci când copilul are acest simțământ de siguranță și se vede – cei care au copii – pe la 1, 2 ani, când încep să meargă, dar și când merg de-a bușilea, se depărtează puțind e mamă, de tată, se uită în spate, vede că e acolo, că îi zâmbește, că e protector, merge mai departe. Dacă nu vede pe mamă, pe tată, imediat intră în nesiguranță, frică și se întoarce că nu știe ce se întâmplă. Dar dacă are acest port stabil, „safe heaven” sau cum se cheamă în engleză, atunci poate să exploreze apele necunoscute ale lumii, ale vieții lui. Și dacă persoana nu a cunoscut această siguranță primordială în creșterea lui, părinții din diferite motive nu au reușit să i-o ofere, atunci este foarte greu și cumva cam toată viața vor avea oa numită nesiguranță și o anumită frică. 

Într-un mod duhovnicesc sau într-un mod medicamentos… sau cel mai important în tulburarea anxioasă poate sunt mai puțin medicamentele cât mai degrabă, psihoterapia. Prin relația cu un psihoterapeut se poate face o desensibilizare sau se poate face conștientizarea unor conflicte interioare sau  a unor probleme poate mai vechi, iarăși din copilărie și omul poate să-și dea seama cum să reacționeze în anumite situații.

Educația copiilor și tehnologia: o mare problemă

Părintele Teologos: Înainte să mergem mai departe, foarte important și foarte interesant ceea ce spui. Nu care cumva această siguranță pe care o dau părinții, acest port sigur, acest sălaș, acest cămin este astăzi distrus de către faptul că și părinții și copiii nu mai au relații interpersonale și sunt cu celularele?

P. Athanasie Ulea: Da. Îngrozitor mi se pare lucrul acesta – când copiilor li se pune tehnologia în mână, ce fac părinții cumva se substituie sau dau în surogat. ei nu au timp, trebuie să lucreze sau să facă altceva și dau un surogat acre ar trebui să fie ei înșiși Sau cel puțin o persoană – înainte se dădea măcar o bonă cu acre copilul interacționa. Acum li se dă o tabletă sau un telefon și atunci copilul primește toate deșeurile care se transmit acolo și sunt crescuți cumva de aceasta. Un adult poate să mai filtreze, deși majoritatea oamenilor nu sunt conștienți și spun că ei sunt foarte liberi atunci când aleg ceea ce văd, dar nu-și dau seama de manipularea care există. Dar problema este că copiii aceștia… nimic nu poate să substituie o persoană, ci doar o persoană poate să-ți ofere o siguranță.

Copiii prin aceste tablete sunt de fapt anesteziați, sunt cumva drogați, pur și simplu ca să nu plângă, pur și simplu ca să nu simtă lipsa persoanei. Acuma, nu știu ce se va dezvolta în viitor din acești copii, dar nu cred că este ceva sănătos.

Anxietatea și vindecarea

Părintele Teologos: Da, da, da. Să ne întoarcem iarăși al medicație. Ai spus că dacă nu au acest… și cred că una din principalele cauze ale atacurilor de panică de astăzi și a anxietății de astăzi sunt chiar tabletele, celularele, toată această tehnologie, toată această electronică pentru că omul nu mai are această siguranță provocată, produsă de către iubirea celeilalte persoane. Cum vindecăm?

P. Athanasie Ulea: Foarte ușor ar fi cu medicamente. Sunt medicamente tranchilizante care te liniștesc pentru un anumit moment. Ele însă acționează ca drogurile, trebuie luate constant sau mulți devin dependenți de ele și atunci nu sunt recomandate. De fapt, în ultimul timp, acestea nu mai sunt deloc recomandate nici chiar în atacurile de panică, chiar dacă teoretic ajută. 

Dacă este un atac de panică atât de puternic încât omul cheamă medicul de gardă sau medicul de urgență, atunci acela poate să dea acel medicament, dar nu este recomandat să fie prescris, să fie luat acasă. Se recomandă când atacurile de panică, de exemplu, sunt foarte frecvente sau în tulburări anxioase sau agorafobie se recomandă tot antidepresivele pentru că funcționează pe același sistem de a liniști cumva acest fond foarte anxios al persoanei.

Antidepresivele dau la un moment dat sau pot să dea și un sentiment – se cheamă în germană – cumva egal, să-ți fie totul… da, sunt grijile acolo, sunt problemele acolo, dar nu mai fac așa…

Părintele Teologos: Un fel de nepăsare.

P. Athanasie Ulea: Un fel de nepăsare într-un mod pozitiv. Unii o simți și într-un mod negativ pentru că ei au trăit cu anxietatea aceasta și când nu o mai simt e ceva neînordine, da. Anxietatea asta cumva îi ține și în viață și simt că trăiesc, câteodată ajung ei într-un cerc vicios. Le spun câteodată și pacienților că sunt ca niște junky față de această frică și nu pot trăi fără această frică.

Părintele Teologos: Da, sunt drogați cu această frică. Sunt dependenți de această adrenalină.

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci foarte important sau poate mai important și în majoritatea tulburărilor anxioase este psihoterapia când omul printr-o relație cu altă persoană prin își creează iarăși un port de siguranță din care poate să exploreze lumea, prin care poate să-și modifice modul de gândire.

Duhovnicia

Într-un mod duhovnicesc, desigur, teoretic este foarte simplu: este vorba să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să ne corectăm credințele greșite pe care le avem și să completăm tot cu Dumnezeu. De fapt, orice gând păcătos orice, gând anxios este plinit sau desăvârșit dacă îl pune pe Hristos acolo. Da, pentru că așa cum spuneam, persoanele anxioase sunt persoane cu foarte multă imaginație, da.

Părintele Teologos: Da, da.

P. Athanasie Ulea: Ei găsesc mereu probleme…

Părintele Teologos: La orice soluție ei găsesc o problemă.

P. Athanasie Ulea: Exact și găsesc mereu pericole. 

Părintele Teologos: Da, pericol și situații în care nu o să meargă, da.

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci e bine să fim conștienți de pericolele care există, dar mereu să-L punem pe Dumnezeu acolo.

Părintele Teologos: Da, credință. Că ajută bunul Dumnezeu!

P. Athanasie Ulea: Exact. Cum spune cum spune Sfântul Apostol Iacob – el vorbește despre bogații care își spun că vom face asta și asta și nu știu ce, cei anxioși sunt bogați în frici. 

Părintele Teologos: A, am înțeles.

P. Athanasie Ulea: Și Sfântul Apostol Iacov corectează și spune: „dacă va vrea Dumnezeu va fi așa și așa, dacă va îngădui Dumnezeu, dar atunci când sunt cu Dumnezeu ce poate să fie împotriva mea?”

Și atunci de fapt este necesar un antrenament în credința în Dumnezeu pentru că credința în Dumnezeu înseamnă de fapt iubire, înseamnă relație, da, o relație normală, naturală, înseamnă de fapt siguranță.

Era un părinte cred că în Pateric spunea: păi, eu și în iad m-aș duce, numai să fiu cu Hristos.

Iubire și relaționare cu celălalt – doi factori ce dau stabilitate

Riscuri

Părintele Teologos: Deci e vorba clar că trebuie să dăm iubire celuilalt, iubire în general și mai ales, în cazul ăsta trebuie să dăm timp celuilalt, trebuie să avem o relație  cu el, trebuie să fim atenți.

P. Athanasie Ulea: Da. Problema este pentru cei din jur că de multe ori persoanele anxioase… Nu am vorbit despre anxietatea care se manifestă mai ales ca tulburare obsesiv-compulsivă, oamenii care vor mereu să aibă controlul și din cauza unor frici trebuie mereu să curețe, să controleze sau să facă anumite ritualuri, dar acolo este exacerbată. Dar și în situațiile și la persoanele anxioase de multe ori aceste persoane nu văd neapărat lucrul acesta ca negativ. Că ei spun că pot să se întâmple astea – poate să vină mereu o criză economică sau acum cum e cu curentul sau nu știu ce.

Părintele Teologos: Sau să ne îmbolnăvim, da, sau să pierd controlul, să pierd puterea.

P. Athanasie Ulea: Exact. Numai că aceste frici nu sunt proporționale cu realitatea, dar tocmai pentru că ei nu recunosc faptul că este o boală, că este ceva exagerat îi atrag și pe cei din jur și îi obligă cumva să se supună fricilor lor.

Și atunci este puțin mai complicat pentru că cel din jur este pus în situația să aleagă sau să-i spună persoanei pe care o iubește: vezi că asta e o problemă și că nu trebuie să fac lucrul ăsta pentru că după aceea întrețin la modul tău greșit de a acționa sau de a gândi.

De multe ori oamenii spun: păi, am și eu din când în când atacuri de panică, mi-e frică să nu merg cu cu mijloacele de transport în comun și se mulțumesc cu lucrul acesta și nu înțeleg faptul că aceste tulburări anxioase sunt ca un cancer. Ele tind și vor să ia din ce în ce mai multe domenii ale vieții.

Părintele Teologos: Am înțeles.

P. Athanasie Ulea: Cunosc oameni care nu mai ies din casă.

Părintele Teologos: Doamne ferește! Deci un mod de gândire care a avansat și care duce la niște lucruri foarte grave.

P. Athanasie Ulea: Exact. Tocmai pentru că, vorbeam și data trecută, bolile acestea psihice se vor vindecate și atunci omul dacă vrea doar să le estompeze, doar să le liniștească, să le seteze, cum ar spune, nu rezolvă nimic.

Părintele Teologos: Deci medicamentele nu rezolvă.

P. Athanasie Ulea: Medicamentele sedative. Antidepresivele rezolvă, dar omul trebuie totuși să facă psihoterapie.

Părintele Teologos: Da, deci adică să-și rezolve cauza?

P. Athanasie Ulea: Exact.

Importanța vieții duhovnicești în vindecare

Părintele Teologos: Cauza și cred că aici spovedania ajută enorm și ajută și ascultarea față de duhovnic. Adică în clipa în care duhovnicul spune că nu e așa, tu trebuie să asculți!

P. Athanasie Ulea: Da, este mai greu de făcut.

Părintele Teologos: Știu…

P. Athanasie Ulea: Dar cred că mai degrabă oamenii aceștia pot să facă sau să lucreze în acest sens și atunci chiar prin simplele metanii. Prin metanii noi ce facem? Noi ne dăm cu totul lui Dumnezeu. Noi știm că căderea poate să vină și vine, dar o exersăm și mereu suntem ridicați de Dumnezeu.

Rugăciunea – ne familiarizăm cu Dumnezeu, cu modul Lui de gândire, cu faptul că…

Părintele Teologos: Experiența lui Dumnezeu…

P. Athanasie Ulea: Exact că noi spunem că Dumnezeu este iubire, dar nu simțim asta, nu credem asta. Noi nu înțelegem că Dumnezeu ne vrea mereu binele și este nevoie pur și simplu de exercițiu, de antrenament. Așa cum se antrenează mușchii, așa se antrenează și credința și iubirea față de orice persoană. Atunci când avem o relație de iubire o antrenăm – prin daruri, niște flori niște bomboane, niște atingeri. Totul este pentru a crește această iubire și a întări relația și la fel și în relație cu Dumnezeu.

Noi când întărim relația cu Dumnezeu tocmai prin aceste mici daruri de iubire față de El, noi creștem în iubire față de Dumnezeu.

Anxietatea și comportamentul

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Și mă gândesc acuma ce se întâmplă dacă aceste boli de anxietate, aceste boli psihice și atacuri de panică se întâmplă la cineva din conducere. Adică la conducerea unei țări sau la conducerea unui continent sau la conducerea unei mănăstiri și așa mai departe. Cred că este foarte dificil…

P. Athanasie Ulea: Tulburările anxioase în general sunt foarte frecvente. Una dintre persoane are cel puțin un anumit mod de tulburare anxioasă și aici în cameră sunt mai multe persoane și pentru că ele sunt foarte frecvente pot fi ținute foarte mult sub control și ele sunt învinse de fapt doar când ne învingem frica noastră de moarte.

Părintele Teologos: Da, adică atunci când ajungem la starea aceea de iluminare, la starea aceea de… hai, să nu zic îndumnezeire, dar de cunoaștere a lui Dumnezeu.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: Deci doar prin frica de moarte. Adică doar prin Ortodoxie. Paradoxal.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: Mulțumesc tare mult, a fost foarte luminător foarte bun și ceea ce pe mine mă impresionează enorm este faptul că știința găsește anumite și delimitează anumite fenomene, dar nu poate să dea răspunsul, să dea soluția. Că soluția se află în această terapeutică ortodoxă.

P. Athanasie Ulea: Da. Acum, știința lucrează… ea nu poate să explice începutul și sfârșitul și atunci lucrează doar cu perioada medie să zic așa, de mijloc și încearcă să dea răspunsurile pe care poate să le facă, dar de fapt doar în credință noi găsim adevăratele răspunsuri.

Părintele Teologos: Moartea – marele nostru dușman și slavă lui Dumnezeu pentru că asta ne-a adus Hristos: ne-a adus biruința față de moarte, depășirea morții.

Mulțumesc tare mult! Să ne ajute bunul Dumnezeu!

P. Athanasie Ulea: Cu mare drag

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Cardul

Donați