Îngrijiri paliative și viața de dincolo – p. Octavian Blaga, p. Teologos

Acest extraordinar interviu cu părintele Octavian Blaga, realizat de părintele Teologos, adună mărturii cutremurătoare din spitale și centre unde oamenii se pregătesc pentru întâlnirea cu Hristos. Din trăiri personale și din slujirea lângă bolnavi reiese cum, prin îngrijiri paliative, credința, spovedania și Rugăciunea lui Iisus luminează clipele grele ale trecerii. În acest context, ele devin un cadru de demnitate, mângâiere și nădejde, în care omul își deschide inima către iubirea lui Dumnezeu.

Cartea „Iubirea” în care părintele Octavian descrie o parte din aceste experiențe o puteți găsi gratuit la adresa https://www.carteaiubirea.ro .

Vizionare plăcută!

Misiunea în îngrijiri paliative

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Părinte spuneți un Împărate ceresc, vă rog eu tare mult!

Părintele Octavian Blaga: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhule al Adevărului, Carele pretutindenea ești și toate la plinești, Vistierule al bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinarea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Părintele Teologos: Amin. Dragii noștri, ne aflăm cu un părinte tare drag mie. Îl cunosc pentru prima dată, dar l-am văzut și în scris. Are chiar cartea lui, pe care o recomand doar în română. Și, în niște interviuri. Părintele Octavia Blaga, care a fost 20 de ani în Canada. A lucrat pe post de controlor de zbor, am putea să spunem, la un aeroport. Și când mă refer la un aeroport. Nu mă refer la aeroportul pe care îl știți voi. De genul, eu știu, Otopeni, și așa mai departe. Pentru că nu este tematica interviurilor noastre. Ci este vorba la aeroportul către viața veșnică. Adică, la un centru de îngrijitiri paliative din canalul din Quebec, în care părintele a lucrat. El a rămas tot timpul preot. Dar, întâi de toate, a lucrat ca și îngrijitor psiholog în domeniu. Și astfel, el are foarte multe experiențe cu sfârșitul vieții de aici și cu viața de dincolo. Și din cauza asta, primul lucru, o să îl rugăm să ne vorbească puțin despre sfârșitul vieții de aici, și viața de dincolo. Cum vedeți toată treaba asta? Cum vedeți viața de dincolo?

Ca reper de context, termenul este explicat și aici (îngrijire paliativă), însă pe site-ul nostru tema trecerii la Domnul este adesea luminată duhovnicește, de pildă în „Moartea: țelul vieții; Viața: țelul morții”.

Experiența personală. Căutarea răspunsurilor în lume și în sine

Părintele Octavian Blaga: Părinte, mă bucur în primul rând că suntem împreună. Și eu de mult timp aș fi dorit să vă cunosc, și acum sunt fericit să stau lângă sfinția ta. Viața de dincolo cred că o învățăm de aici. Și o învățăm prin experiențele pe care le avem încă în viața de aici fiind cumva, ca și când din când în când, cineva îl lăsa un pic ușa întredeschisă.

Părintele Teologos: Da

Părintele Octavian Blaga: Și atunci, sau scoate cheia din ușă și ne uităm pe gaura cheii. Și am avut-o, în primul rând, prin câteva experiențe personale. Și, după aceea, prin ochii oamenilor care mergeau și se pregăteau pentru ea. Unii care au mers un pic și s-au întors. Și îmi povesteau ce au văzut, ce au simțit, ce au trăit. Și alții care cumva își proiectau deja sufletul în lumea, în dimensiunea dragostei, cum îmi place mie să-i spun. Și îmi spuneau din când în când: ”Uită-te, eu cred că asta mi se va întâmpla. Asta mă așteaptă.” Cu două trei săptămâni înainte de a muri, mulți oameni își văd rudele sau figuri foarte importante din viața lor, sau figuri de sfinți, pe Maica Domnului.

Părintele Teologos: Încep să se spiritualizeze, nu?

Părintele Octavian Blaga: Încep parcă deja să trăiască în două luni, nu numai într-una. Îmi spuneau, cel puțin mie, deoarece le era frică să le spună celorlalți, ca să nu îi ia de nebuni. Și din cauza asta, îmi spuneau: “Hai să-ți zic ce am pățit noaptea asta! Uite, m-a vizitat mama. Sau, a venit Maica Domnului. Sau, au venit doi îngeri.” Și îmi spuneau ce au trăit în perioadele respective. Țin minte un bătrân, care îi venea soția. Un bătrân foarte credincios. Și soția lui credincioasă. Și îmi spunea că: „Venea și s-a așezat lângă mine pe pat. Și mi-a zis că mai ai atâta timp și o să venim, și o să ne bucurăm împreună în lumea următoare.” Și el de abia aștepta să vin acolo să-mi spună ce a mai trăit cu nevastă-sa. Că, din păcate i-a spus o dată unui doctor, și ăsta a sărit pe el cu medicamente imediat. Că are iluzii, că nu știu ce.

Părintele Teologos: Soția bătrânului era moartă să ne înțelegem.

Părintele Octavian Blaga: Da. Era plecată de cincisprezece ani, aproape, în lumea dragostei.

Părintele Teologos: Dar, din experiențele personale, puteți să povestiți ceva?

Părintele Octavian Blaga: Prima dintre ele, pe care nici nu am știut că am trăit-o la 16-17 ani. A fost o experiență surprinzătoare. Pentru că, la vârsta aia eram și eu ca toți tinerii. Eram interesat de tot ce sunt interesați tinerii. Eram la liceu, muzică…

Părintele Teologos: Clasic. Clasic, dar nu muzică clasică.

Părintele Octavian Blaga: Nu muzică clasică. Eram pasionat de rock. Făceam parte și dintr-o formație. Nu am înțeles ce mi se întâmplă în momentul respective. Știu că veneam de la o plimbare cu un prieten din Timișoara. Era pe înserate. Am ajuns acasă. Stăteam chiar vis a vis de intrarea în biserica luterană a lui Laszlo Tokes, de unde a început revoluția. Acolo locuiam cu părinții. Și stăteam eu și visam, și mă uitam pe cer. Și îmi ziceam: “Ce zi frumoasă! Ce interesantă!” Și m-am pus în pat. Și, cum m-am pus în pat, după câteva minute, efectiv, deodată m-am trezit deasupra propriului meu corp. Și mă vedeam întins în pat. Și era o stare extraordinar de ciudată, pentru că nu înțelegeam ce fac eu acolo, departe. Mă uitam la mine însumi, și nu înțelegeam ce-i chestia asta? Adică, cum mă văd eu pe mine? Cum stau în pat? Și, în momentul respectiv, știu că din partea dreaptă, undeva, din câmpul meu vizual, a apărut un punct de lumină care a devenit din ce în ce mai intens, și parcă m-a îmbrățișat de peste tot, și nu mă mai vedeam jos în pat. Eram în lumina aceea. Și atunci, mi-am amintit că printre tineri se mai discuta. Că se discutau lucrurile astea legate de moartea clinică, și ce se întâmplă cu oamenii. Experiențele extracorporale. Și atunci am zis: „Măi, oare mi se întâmplă ceva și mor?” Și a început să îmi fie frică. Am început să mă zbat, și am auzit un glas care îmi spunea din lumina aceea. Nu am văzut pe nimeni, dar am auzit în lumina aceea un glas: „ Liniștește-te! Totul este bine. Nu te îngrijora. Totul este bine. ” Când am auzit glasul ăla, m-am speriat și mai tare: „Stai! Ce se întâmplă aici? ” Și, cum m-am speriat așa de tare, atunci, deodată, am simțit cum cad iarăși în corpul meu, și m-am trezit în pat uitându-mă în tavan. Și de atunci, mi s-a schimbat complet percepția despre realitate, despre viață. Pentru că m-am întrebat: „Cum pot eu să trăiesc în exteriorul corpului meu?”Și am zis:„ Păi cum? Eu nu sunt corpul meu?

Părintele Teologos: Exact. Eu nu sunt doar carne?

Părintele Octavian Blaga: Exact. Și a început totul să se schimbe în jur, pentru că îmi puneam întrebările astea foarte des, și am început să caut în jurul meu răspunsuri. Și m-am dus la tot felul de oameni, care, credeam eu că au răspunsuri. La yoga, la tot felul de oameni din biserica creștină. Și tot am întrebat. Și, până la urmă, țin minte că sora unui foarte bun prieten mi-a pus în mână cartea “Pelerinul rus”.

Părintele Teologos: Ah, ce bună carte! V-o recomand. “Pelerinul rus”. Să o cumpărați.

Părintele Octavian Blaga: În “Pelerinul rus”, nu știu de ce, m-am simțit eu însumi. M-am simțit bine. M-am simțit eu însumi. Și atunci am zis: „ Hai să văd ce, cum e ea. Ce-i asta biserica ortodoxă? ” Deși eram botezat în biserica ortodoxă, n-am mai fost în biserică în toată perioada comunistă. Nimeni nu mi-a zis: „Du-te acolo!” Sau, la școală eram învățați că dimpotrivă, biserica te îndocrinează, și n-ai ce să cauți în ea.

Părintele Teologos: E retrogradă.

Prima spovedanie. Lecția dragostei

Părintele Octavian Blaga: Exact. Și până la urmă, m-am dus. Și, cum stăteam în Catedrala din Timișoara, la un moment dat, era un bătrân, țin minte, îmbrăcat așa, într-un palton albastru, lung. Și a venit la mine, și m-a văzut pe mine mai preocupat, probabil. A venit și m-a tras de mânecăm și a zis: „Du-te și te spovedește.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Eu nici nu știam ce-i aia spovedanie. Nu știam nimic. Efectiv nimic. Eram tabula rasa. Și, mă duc așa, unde mi-a zis bătrânul. Intru acolo prin dreapta soleei. Și era un bătrân acolo. Un preot bătrân, alb tot de ani. Și mă primește și îmi zice: „Haide, poftește!” Și mă duc la el. Nu știam că trebuie să stau în genunchi. Și îmi zice el: „Uite, așează-te.” Și începe să-mi spună: „ Dar tu iubești pe oameni când vii?” Asta era spovedania. El îmi făcea spovedania. Și zice:„ Tu îi iubești pe oameni când vii aici, în biserică? Pe frații și pe surorile tale?” Și, când mi-a zis de dragoste, efectiv parcă m-a durut inima. Pentru că, nimeni nu mi-a spus asta înainte. Și, efectiv, din durerea inimii, dându-mi seama cât sunt de impostor de fapt, și cât de puțin pot eu să iubesc, și câtă lipsă de dragoste am în suflet, de rușine i-am zis: „Da.”

Părintele Teologos: Asta fiind prima ta spovedanie.

Părintele Octavian Blaga: Da. Fiind prima spovedanie, acum ca preot înțeleg, și mă înțeleg prin ce am trecut. Și după aia îmi zice: „ Dar, când intri tu în biserică și te uiți la Maica Domnului în icoană, și te uiți la Iisus, nu simți așa o dragoste mare în inima ta?” Eu, dimpotrivă, am simțit așa o durere atunci, și o tristețe, pentru că mă vedeam așa de murdar și de mic pe lângă…

Părintele Teologos: Starea de păcat.

Părintele Octavian Blaga: Da. Starea aceea de păcat, profundă. Și tot din rușine am zis: „Da.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Și cu toată dragostea părintele. Era îmbibat de dragoste. Și strălucea chipul lui. Atunci a venit la mine și a zis: „Atunci să fii dezlegat.” Și mi-a zis rugăciunea de dezlegare. Și m-a poftit. Mi-a zis: „ Du-te și te împărtășești!”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Și am ieșit afară. Nu știam ce e împărtășania. Ce trebuie să fac și cum. Și când a ieșit preotul cu anafora, am crezut că e aia. Și am luat-o și am plecat. Dar, bun. După am aflat încetul cu încetul toate. Și am aflat că preotul ăla de fapt a fost preotul care m-a botezat.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Asta am aflat peste vreo 10 ani.

Părintele Teologos: Incredibil. Har peste timp.

Părintele Octavian Blaga: Cum lucrează Dumnezeu.

Părintele Teologos: Cât e de grijuliu Dumnezeu! Foarte grijuliu.

În tradiția noastră, taina mărturisirii este prezentată pe larg aici: Spovedania; pe aceeași temă, vedeți și „Spovedaniile rele” – p. Iosia Trenham.

Rugăciunea din suferință

Părintele Octavian Blaga: Da. Și asta a fost prima experiență, să zic, a lumii de dincolo. A unei lumi, care, încetul cu încetul am realizat că prin acea experiență m-a chemat. Inițial, am crezut că este ceva biologic. Din cauza faptului că stăteam în pat într-o anumită poziție, nu se mai oxigena creierul. Din cauza aia. Ei, încetul cu încetul am realizat că de fapt a fost o chemare.

Părintele Teologos: Chemarea lui Dumnezeu.

Părintele Octavian Blaga: „Hai să vezi! Hai să vezi că e și altceva.”

Părintele Teologos: Un trailer, un teaser.

Părintele Octavian Blaga: Exact. Asta a fost prima experiență.

Părintele Teologos: Și următoarea?

Părintele Octavian Blaga: Următoarea a fost peste ani, când după o zi extraordinar de grea de lucru, la spital, în care am stat lângă o familie care și-a pierdut fata de 20 de ani, și trebuia să-i consolez, în care o doamnă, în timp ce îi făceam niște rugăciuni, a murit chiar sub mâna mea în timp ce făceam rugăciunile. Și după aia i-am cules soțul de pe jos, să-l iau în brațe, să-l țin în timp ce plângea, și așa mai departe. Iarăși, o bătrână care a murit la urgență. Am venit acasă rupt cu inima și i-am zis Domnului. Atunci deja știam că el e dragoste. Știam, teoretic. Și fiind încărcat cu toată suferința, i-am zis cu obrăznicie, pot să zic. Efectiv, cu obrăznicie m-am pus în fața icoanei și i-am zis: „Nu mai îmi da cu țârâita! Arată-mi cine ești! Arată-mi cine ești, ca să pot să le spun la oameni cine ești, și la oamenii ăștia care sunt în așteptarea de a pleca, sau la oamenii care trebuie consolați, pentru că și-au pierdut pe cineva drag de dincolo.”

Părintele Teologos: Cei care nu știu de viața de dincolo. Nu știu de iubirea adevărată.

Părintele Octavian Blaga: Nu Îl știu pe Dumnezeu, ca pe o ființă care îi iubește și care îi dorește, și care le așteaptă rudele dincolo cu brațele deschise. Și atunci, m-am pus în genunchi, și cu tot curajul suferinței, într-o oarecare măsură.

Părintele Teologos: Eu cred că erați la marginea rezistenței dumneavoastră, și urma că vă întâlniți cu Necreatul.

Părintele Octavian Blaga: Și am spus: „ Arată-mi cine ești!” Și plângeam. Și când m-am ridicat, m-am pus în pat. Și am stat în pat, eu știu, o jumătate de oră. Și atunci a venit la mine. Și am avut această experiență frumoasă, în care mi S-a descoperit. Cel puțin, eu așa am simțit. Că mi S-a descoperit Cine este, ca fiind un ocean infinit de dragoste.

Părintele Teologos: Fără margini. O Iubire fără margini, fără margini, fără margini…

Părintele Octavian Blaga: La care nu i-am văzut capătul, și nu știu dacă aș fi putut să-l văd. Și eu cred că de abia am făcut doi,trei pași în oceanul ăsta, la malul lui, și era mult, mult, mult mai mult de descoperit.

Părintele Teologos: Da. Și cred că cred că această iubire pe care ați simțit-o nu era personal. Nu simțeați că era ceva foarte personal și care vă iubea pe dumneavoastră concret.

Părintele Octavian Blaga: Am simțit că este o ființă.

Părintele Teologos: Este un cineva foarte personal.

Părintele Octavian Blaga: Da. Era un cineva care stă acolo și care vrea să mi se arate: „Uite, ăsta sunt Eu.” Chiar am și auzit. Pentru că nu mi-am dat seama de la început ce mi se întâmplă. Am simțit. Prima stare a fost că mi se deschide ceva în coșul pieptului. Efectiv am simțit o stare de deschidere.

Părintele Teologos: De unire.

Părintele Octavian Blaga: N-am găsit ca analogie decât deschiderea unei flori, a unui boboc de floare.

Părintele Teologos: În care intră razele iubirii dumnezeiești.

Părintele Octavian Blaga: Exact asta am simțit. Cum a intrat o căldură cumva în ea, și era din ce în ce mai mare, ca niște valuri veneau. De căldură. Mai mici, după aceea mai mari, mai intense, până când am început să plâng de fericire și de bine, de cât simșeam că sunt iubit. Și de abia atunci am realizat: „ Măi, stai, ăsta n-o fi răspunsul la întrebarea mea? La rugăciunea mea?” Și atunci am zis: „Ăsta ești tu?.” Și am auzit un glas care mi-a zis: „ Ăsta sunt eu. Așa iubesc eu.” Astea sunt cuvintele.

Despre lucrarea lăuntrică în încercări, vă poate fi de folos și materialul despre rugăciune al părintelui Teologos.

„Iisuse, dragul meu” – o rugăciune personală (rugăciunea inimii)

Părintele Octavian Blaga: Acum am să vă spun ceva ce n-am mai spus încă la conferințe. Nu am primit întrebarea asta foarte clar până acum. Lumea crede că numai printr-o rugăciune, sau printr-o cum să zic…

Părintele Teologos: Apăsare de buton.

Părintele Octavian Blaga: Deodată, s-a întâmplat ceva. N-a fost deloc așa, în sensul că, experiența asta cu El a fost precedată de luni de zile de suferință. De luni de zile de întrebări, de luni de zile de faptul că nu îmi găseam locul acolo, în spitalul respective, ca preot ortodox, și nu înțelegeam de ce eu sunt acolo lângă bolnavii romano-catolici, de ce nu e altcineva? De întrebări profunde, de suferință profundă. Și, foarte interesant, tocmai datorită acestor suferințe am zis să intensific rugăciunea. Să intensific ce am învățat din partea unor părinți, de când am încercat să devin călugăr la schitul Pătrunsa în România. L-am cunoscut și pe părintele Ghelasie. Și la un momendat, i-am întrebat pe doi din ucenicii lui. De fapt, nici măcar nu i-am întrebat. Ei înșiși vorbeau unul cu altul, și își povesteau unul altuia cum i-a învățat părintele Ghelasie să se roage Rugăciunea inimii. Și îmi spunea spuneau că întâi, înainte de a face Rugăciunea inimii, trebuie să ți-o încălzești, să ți-o pregătești, și să-ți amintești cât de mult bine ți-a făcut ție Dumnezeu, și cât de prezent este în viața ta. Și când o simți mișcată, când simți un pic de drag de El, atunci să zici. Dar, foarte interesant, că părintele nu zicea să spunem: „ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.” Cum am făcut. Am practicat înainte, vreo trei ani în studenție. Și m-am împiedicat de tehnica rugăciunii, în loc să ajung la esența ei. Și atunci, părintele spunea să spui „Iisuse”, cu iubire în inimă. Și să zici numai „Iisuse”. Și mie mi-a venit să-i zic:„ Iisuse, dragul meu, ajută-mă!” Pentru că am avut o doamnă acolo, în spitalul respectiv, pe care am întrebat- o:„ Cine-i pentru dumneavoastră Dumnezeu? ”. Pentru că vedeam că vine în fiecare zi la capelă, și stătea într-un fel de extaz în fața icoanei Lui. Era o icoană imensă de vreo 5 m înălțime în capela aia. Și ea mi-a zis:„ Este iubitul meu. Este dragul meu. Este fratele meu. Este tatăl meu. ” Deci, pentru ea era totul. Și atunci am zis. Acum am adaptat pentru suflețelul meu rugăciunea asta și am zis:„ Iisuse, dragul meu, fii cu mine!” Și, încetul cu încetul, cu durere. Interesant că pentru mine durerea și suferința au fost un catalizator, pentru a avea mai mare putere de a-mi coborî conștiința în inimă.

Părintele Teologos: La înviere, iubire, ajungem doar prin cruce. Doar prin cruce. Nu se poate altfel.

Părintele Octavian Blaga: Așa este.

Părintele Teologos: Trebuie să se transforme. Și aceste transformări trec prin cruce. Adică, prin negarea omului vechi, și iubirea cuprinzătoare de osteneală. Foarte important lucrul ăsta. Deci, oameni buni, nu renunțați. Dacă aveți necazuri, astea fac parte din cruce. Și nu renunțați. Foarte important. Să știți că dacă aveți necazuri și fugiți de ele…Deci, dacă fugiți de cruce, v-o faceți mai grea. V-o faceți mai grea. Pentru că necazul este distorsiune. Este un drum greșit. Și dacă voi fugiți de drumul greșit, de drumul Crucii, să zic așa, de drumul pieptiș prin care ieșiți din necazul în care vă aflați, Dumnezeu vă duce sau îngăduie să mergeți prin niște bălării și mai mari, precum sunt astea în jurul nostru. Referitor la carte. În carte ați scris, evident, și despre întâmplările astea, despre experiențele acestea. Dar, ați scris și foarte multe despre experiențele dumneavoastră cu alții. Ați putea să ne povestiți câteva? Care sunt, care nu sunt în carte. Nu are importanță. Pentru că oamenii au foarte multă nevoie de exemplul personal.

Pentru prezentarea practicii, vedeți și Rugăciunea lui Iisus, iar pe site o sinteză practică: Rugăciunea lui Iisus – formulă și faze.

Preoția în context secular: provocări și bucurii

Părintele Octavian Blaga: Păi, o să vă spun eventual una care a fost foarte interesantă. În care se arată cât de mult ne iubește Dumnezeu, și cât de mult ne ascultă în rugăciunile pe care i le facem. La un momendat, mă cheamă în spital la Departamentul de Readaptare pentru un bătrân despre care asistenta credea că se plictisește acolo, și că ar avea nevoie de susținere. Mă duc acolo. Nu era ziua în care eu trebuia să lucrez. Înlocuiam un coleg care m-a rugat să-i țin locul în ziua respectivă. Și mă duc la bătrânul ăsta. La nimeni nu spuneam că sunt preot. Pentru că te dau afară unii, dacă le spui că ești preot.

Părintele Teologos: Da. De Canada vorbim.

Părintele Octavian Blaga: Da. E o societate foarte secularizată. Nu i-am spus că sunt preot. I-am spus că sunt acompaniatorul de viață spiritual. Așa se numește acolo. Și a zis:„ Bine ai venit! Hai să vorbim. ” Și începem. Și îmi povestește el viața lui. Era solist la mai multe instrumente. Cânta. Și a cântat în tot felul de filarmonici, în toată lumea. A ajuns la pensie și alunecase pe stradă pe gheață, și și-a rupt șoldul. Și de aia era la spital. Și îmi povestește el, ce importantă e pentru el credința în viață. Că părinții lui au dat niște reguli foarte frumoase. Mama îi spusese să nu judece pe nimeni, și atunci o să fie fericit. Și el zice:„ Am încercat să fac toată viața asta, și într-adevăr am fost fericit.” Și zice: „Toate rugăciunile pe care i le-am pus în fața lui Dumnezeu, la toate mi-a răspuns, a zis. Mai puțin la una.” Și atunci, eu am crezut că poate din cauza ei e trist. Că, na, îi rugăciunea asta la care nu i-a răspuns Dumnezeu. Și atunci am întrebat: „ Care-i aia, rugăciunea?” Și a zis: „I-am cerut lui Dumnezeu ca măcar o dată înainte să mor, să fiu binecuvântat de un preot ortodox.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! În Canada.

Părintele Octavian Blaga: Într-un loc, acolo unde era spitalul, nu era nicio biserică ortodoxă pe 100 de km de jur împrejur. Nu era. Nu avea de unde să se întâlnească el preotul ăla. Și am rămas cu gura căscată în fața lui. Dar nu datorită lui, ci datorită felului cum lucrează Dumnezeu.

Părintele Teologos: Da. Foarte grijuliu. La milimetru.

Părintele Octavian Blaga: Și atunci i-am zis: „ Păi, stați să vă explic. I s-o pus unui preot ortodox în minte acum vreo 12 ani să plece din România și să vină în Canada.” El o zis: „ Da?” Eu zic: „Da, da. După aia, i-a pus în minte să facă un masterat în domeniu, ca să poată să lucreze într-un spital. Și, după aceea, printre cei 20 de candidați care au fost pe postul respectiv, l-au ales pe preotul ortodox să lucreze în spital, aici.” Zice: „Ah, da? E un preot ortodox care lucrează aici?” Zic: „ Da, este. Astăzi n-ar fi trebuit să vină la lucru, pentru că nu era ziua lui la lucru. Dar, l-a adus Dumnezeu astăzi pentru dumneavoastră.” Zice: „ Ah, da? Dar unde e? Mi-l chemi?” Și am zis: „ Eu sunt.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Și se uita la mine și a început să plângă. M-a luat în brate, și după aia și-a plecat capul și a zis: „ Vă rog, binecuvântați!” Și i-am dat binecuvântare. Ăsta-i un bun exemplu despre cum lucrează Dumnezeu. Și culmea, chiar în dimineața aceea, îmi puneam eu intrebarea, în birou stând: „ Ce caut eu aici, să lucrez în spitalul ăsta?”

Prietenia neașteptată dintre preot și motociclist

Părintele Octavian Blaga: Asta este una. Acum să vă spun și de rockerul ăsta, motociclistul meu. Ștefan, îl chema. Tot așa, mă plimbam prin spital, și la un moment dat, dau să intru ca să văd pacienții noi. Și dau să intru într-o cameră. Și în cameră mă uit eu din ușă, și văd pe unul tatuat din cap până în picioare. Stătea întins pe pat, dezbrăcat complet, cu niște aparate montate pe el. Avea ceva probleme la plămâni și un respirator în nas. Și steaguri din astea cu embleme de motociclist în cameră, și capete de morți. Și stau și mă uit în cameră și zic: „ Măi, are vreun rost să intru la ăsta? Ăsta o să mă dea afară imediat. Deci, nici n-are rost. Ce rost are să intru la el în cameră?” Și am zis: „ Știi ce? Hai să încep cu o rugăciune.” Zic: „ Doamne miluiește! Ajută-mă, cum știi tu! ” Și atunci, am simțit așa, un impuls: „Hai intră!” Și am intrat. Și intru, și mă apropii de Ștefan, și îi zic: „ Bună! Sunt acompaniatorul de viață spirituală. Am venit să vă spun un “Bună ziua!”, și să ne cunoaștem. La care el zice : „ Păi, de când te asteptam!” Zic: „ Cum așa?” Și zice: „ Voiam să vorbesc și eu în sfârșit cu unul care crede în Domnul.” Și văd că avea în mâna stângă o carte. Și era deschisă la Evanghelia de la Ioan. Era o Biblie a motocicliștilor, Bikers’ Bible, care era de fapt Noul Testament cu câteva mărturii în față și în spate, despre cum s-au convertit ei la creștinism. Și, începe să-mi povestească. Era de fapt un fel de apostol al motocicliștilor. Le împărțea bibliile, le vorbea despre Hristos, le spunea că trebuie să fie credincioși, să citească. Inclusiv la personalul spitalului. Cum veneau la el, a convertit vreo trei sau patru dintre ei. Și încet, încet, ne-am împrietenit, încât ne spuneam că ne iubi, și ne luam în brațe de fiecare dată când ne întâlneam. Și mi-a dat și mie Bikers’ Bible din ăsta cu un autograf pe el: „ Pentru fratele meu Octavian.” Și m-a primit cu brațele deschise.

Versetele iubite în astfel de clipe sunt adesea din Psalmi; „La loc de pășune m-a sălășluit” este în Psalmul 22.

Sprijin și mângâiere în îngrijiri paliative

Părintele Octavian Blaga: De multe ori, eram primit în spital, când aflau că sunt preot ortodox, își deschideau mai mult brațele, pentru că îmi spuneau că ei au tot felul de probleme acolo cu preoții catolici. Tot felul de povești urâte. Și la un moment dat, se mai spovedea câte unul la mine, crezând că sunt preot catolic. Și la sfârșit ziceam: „ Nu știu. Eu sunt preotul ortodox. Vreți să vă dau dezlegare? Sau, să vă dau binecuvântare? Pentru asta am primit binecuvântare de la episcopul meu. Să dau dezlegare. Având în vedere contextual spitalului și suferința oamenilor, și faptul că nu era alt preot acolo. Țin minte că era un domn bătrân cu un cancer la vreo 86 de ani. Și după ce mi-a mărturisit tot mi-a mărturisit…lucruri foarte grele, greu de purtat. Dar, până la urmă, le-a spus. I-am zis: „Sunt preot ortodox.” Și zice: „ Da? Mai bine.” Și i-am dat binecuvântarea. Un alt exemplu frumos care e și în carte, cu o doamnă. Mă plimbam eu pe culoar. Voiam să văd un alt pacient. Dormea pacientul respectiv. Mă întorceam. Și când m-a vazut, iarăși m-a luat de mână și a zis: „ Cu tine trebuie să vorbesc!” Mă uit la ea. N-am mai cunoscut-o. N-am mai văzut-o niciodată. Ne-am dus la ea în salon. Și începe bătrâna, pentru prima dată în viața ei, să își mărturisească ce a trăit. Și a trăit niște lucruri extrem de dure și de dificile în adolescență, din partea unuia din frații ei. Niște lucruri așa de îngrozitoare, cum eu n-am mai auzit în viața mea, și nu credeam că se poate așa ceva să se întâmple într-o familie.Și atunci, am stimulat-o cu tehnicile care au învățat-o să dea cât de mult a putut ea afară din sufletul ei. Cât mai multă durere pe care o acumulase în atâția și atâția ani de viață. Și a dat-o afară cu totul. După aceea ne-am luat în brațe. Și cred că am plâns amândoi vreo jumate de oră, unul în brațele celuilalt, pentru că m-a emoționat profund ce a trăit ea. Și la sfârșit îmi zice: „ În sfârșit, am dat afară.” Și s-a întins pe pat și a adormit.

Părintele Teologos: Atunci?

Părintele Octavian Blaga: Atunci a adormit. Nu, nu. A adormit în somn.

Părintele Teologos: Am crezut că a murit.

Părintele Octavian Blaga: Nu,nu. Am avut și din alea.

Părintele Teologos: Da?

Părintele Octavian Blaga: Da. Și după aia mă duc la infirmier, la asistentă, și le zic: „ Lăsați-o să doarmă, că a avut o experiență mai dificilă.” Era în așteptare să i se monteze un stimulator cardiac. Avea probleme cu inima. Și doctorul era român. Era emigrant. Și îi zic și la doctor: „ Vezi, las-o în pace pentru o oră, două, să doarmă.” Și după aia vin eu peste încă vreo patru ore. Dacă înainte era toată ciufulită. Se vedea că e un om haotic în tot ce este el, de data asta, părul aranjat, luminoasă la față,alt om. Cu totul și cu totul alt om. Și am salutat-o. Mi-a zis că se simte bine. Și i-am zis că o să încerc să vin în ziua următoare sau peste două zile la ea. N-am putut să vin ziua următoare. Peste două zile m-am dus, și nu mai era nimeni în pat. Și atunci mă duc iarăși să vorbesc cu doctorul român, și îi zic: “Unde-i pacienta aia?” “I-am dat drumul acasă. Nu mai avea nimic.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Da. Deci, era presiunea traumei.

Părintele Octavian Blaga: A traumei pe care o avea și pe care o ținea în ea de 50 de ani, care o făcea până la urmă să i se deregleze ritmul cardiac.

Puterea rugăciunii și vindecării sufletești

Părintele Teologos: Cum spunea Mântuitorul: “Ai grijă să nu mai păcătuiești ca nu cumva să îți fie ceva mai rău.” Ați spus că aveți un caz, sau cel puțin un caz, care s-a spovedit și a murit.

Părintele Octavian Blaga: Am avut un bătrân. Țin minte că doctorii nu știau ce are de nu moare. Că ăștia au norme la îngrijiri paliative. Nu trebuie să stea mai mult de nu știu câte săptămâni. Că dacă nu, ocupă patul.

Părintele Teologos: Adică, norma de murit?

Părintele Octavian Blaga: Da. Și ăsta depășise norma cu vreo două luni. Și se întrebau de ce nu mai moare, și ce se întâmplă? Și la un momendat, unul dintre doctorii zice: „Să-l trimitem pe Octavian la el, că ăsta sigur îl ajută. Dacă are ceva pe suflet? Poate că are ceva pe suflet.” Și merg la el și îmi zice bătrânul: „Nu pot să merg în lumea cealaltă cu ce am pe suflet. Nu pot.” Și de aia se îndârja să trăiască și să rămână.

Părintele Teologos: Să se agațe.

Părintele Octavian Blaga: Da. Și îmi povestește el cum a suferit niște traume din partea unui verișor. Nu știu dacă-i cazul să spun ce a pățit. Un viol repetat timp de vreo șapte ani din partea unuia din verișori. Un lucru pentru care n-a putut să își facă o familie. A rupt legătura cu familia ca să nu spună cumva familiei și să distrugă familia din cauza a ce spune. S-a izolat undeva, într-un loc, pe un munte într-o casă, înconjurat cu câini. Singur. A trăit singur toată viața. Și mi-a povestit toate lucrurile astea. Simțea cum își descarcă inima. Și cum inima e plină de durere, și cum dă tot ce are afară. La sfârșit, i-am făcut o rugăciune. Și în timp ce îi făceam rugăciunea s-a dus.

Părintele Teologos: Dumnezeu să îl ierte!

Părintele Octavian Blaga: Dumnezeu să-l ajute acolo în lumea aia, în dragostea lui. După aceea mi s-a dus vestea, și doctorii mă chemau de fiecare dată.

Perspective ortodoxe despre „viața de apoi” și discernământ: Reîncarnare sau înviere?

Puterea preotului în îngrijiri paliative

Părintele Teologos: Ceea ce pe mine mă impresionează, și asta trebuie să o spun pe cameră. Pentru că din păcate, anumiți oameni nu au o optică corectă. Deci, fraților, Dumnezeu nu-i șeful partidului ortodox. Deci, înțelegem. Catolicismul este o erezie. Dar, dacă oamenii își simt conștiința, și în clipa care se apropie de moarte cred că conștiința lor se subțiază, conștiința lor se curăță. În clipa respectivă, Dumnezeu îi ajută pe oameni. Și poți să asculți la un moment dat că au văzut niște îngeri, pe Maica Domnului, și așa mai departe. Deci, fraților, Dumnezeu îi ajută pe acești oameni. Și ar vrea Dumnezeu să ajute absolut oricine care se deschide lui. Care se deschide lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că, eu știu, catolicismul, sau mai ales, protestantismul, neoprotestantismul sunt credințe corecte. Și acestea sunt traume de care vorbește părintele. În care amintește doar o mică parte din ele. Și sigur, a spus la momentul respectiv și niște povestiri foarte urâte în catolicism, pe care nu-i momentul să le amintim acum. Toate aceste lucruri, pe de o parte arată greșeala, drumul greșit, erezia care există în aceste religii. Dar, pe de altă parte, cum spuneam, oamenii dacă își simt conștiința, și dacă doresc să se îndrepte către Dumnezeu chiar împotria religiei lor, Dumnezeu evident că-i ajută. Și poate să aibă. Și eu cunosc cazuti care au văzut vedenii supranaturale. Ați putea să povestiți chiar o fază de genul ăsta?

Părintele Octavian Blaga: Ce am observat la oamenii aceștia în timp ce lucram acolo, și în departamentul de îngrijire paliativă și în spital, era faptul că Dumnezeu mă duce la niște rebeli. În sens că, întotdeauna mă trezeam în fața unui rebel care, cumva era rebel față de biserica lui, care a îndrăznit să creadă mai mult, chiar dacă biserica îi zicea nu crede așa. Care îmi spuneau că sunt încântați și îndrăgostiți de scrierile părinților bisericii noastre. Care, unii mi-au cerut icoane. De acee spun că într-o oarecare măsură, din punct de vedere al bisericii catolice, foarte mulți dintre ei. Eu așa i-am observant. Că erau niște rebeli față de doctrina bisericii, și niște oameni care au îndrăznit mai mult. Au îndrăznit din credință, din dragostea pe care o aveau pentru Dumnezeu, să lase la o parte conveniențele bisericii, și să caute ș în altă parte, ca să găsească niște răspunsuri pe care biserica lor nu le oferea. Și atunci, am văzut astfel de experiențe. Am povestit de exemplu, de bătrânul acela pe care soția lui care era dusă și care a venit. Erau unii care spuneau că o văd pe Maica Domnului. Erau unul de exemplu, care spunea că a văzut timp de vreo trei zile, înainte cu o săptămână de a muri, doi îngeri care veneau la el la pat, și care-i spuneau. Cu el a fost interesant. În sensul că nu era un om credincios. Dar, s-a îndrăgostit de un psalm pe care îl tot citea toată ziua. Efectiv, toată ziua. Psalmul 24, parcă. Nu mai știu care. Îmi zice aia: ”La loc de pășune m-a sălășluit.” Și îl citea încontinuu, încontinuu. Și cu o săptămână înainte de a muri mi-a spus: „Am văzut doi îngeri care au venit la mine și mi-au spus: ” Rugăciunea ta, chiar și acum la sfârșit, a fost primită.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Asta mi-a spus că a văzut. Acum că- i adevărat, că nu-i adevărat, că e închipuire, că nu-i închipuire, asta lasă lui Dumnezeu să știe.

Părintele Teologos: Sigur. Dar în clipa în care pleacă ca un puișor, îți dai seama că e de la Dumnezeu.

Părintele Octavian Blaga: Nu văd ce interes să fi avut omul ăla să mă mintă. Dacă un om care mai avea o săptămână să plece.

Despre „viața după viață”, o mărturie apropiată temei: părintele Nikon Aghioritul.

Importanța răbdării și dragostei față de vârstnici

Părintele Teologos: Acum unde sunteți? Am înțeles că ați venit în țară.

Părintele Octavian Blaga: Da. Am venit în țară. Sunt într-un an sabatic. Mi-am luat un an sabatic, și încerc să văd dacă mă pot reacomoda în țară. Și sper să pot. Și ÎnaltPreasfințitul Ioan de la Timișoara, când a aflat că am experiența asta în spitale, zeci de ani în Canada, a spus: „Du-te și pe la noi, pe la Spitalul Județean, să vorbești cu oamenii, să împărtășești experiențele cu colegii care sunt acolo.” Am fost primit cu brațele deschise. Directorul spitalului tot așa spunea. Că mă vede ca pe o mană din cer. Pentru că, chiar vor să își deschidă un departament destul de mare de îngrijire paliativă. Chiar m-a invitat la o emisiune la televiziunea română. Și am avut o emisiune împreună pe tema asta. Ce să zic, lucrează Dumnezeu mai departe.

Părintele Teologos: O întrebare. Înainte de întrebare, aș dori să spun. Oameni buni, căutați dacă e cazul. Căutați ajutor de specialitate. Însă, ce să facă oamenii, cuplurile, în clipa în care au bătrâni în casă. Cum poți să-i ajuți? Ce sfaturi am putea să le dăm?

Părintele Octavian Blaga: În primul rând, să-i trateze cu demnitate. Ce am observant. Chiar dacă sunt bolnavi, chiar dacă încep să aibă probleme de demență, un început de demență, sau un început de Alzheimer. Ce pot să faci ca să-l ții într-o sănătate psihică pe un bătrân, e să îl tratezi cu demnitate, să-i vorbești ca la omul care a fost și nu ca la un copil. Să nu-l tratezi ca pe o persoană care nu e capabilă să te înțeleagă, care nu e capabilă să facă nimic. Pentru că asta-i durerea unui bătrân. Faptul că: „Am fost domn professor, acum sunt…

Părintele Teologos: Un nimeni.

Părintele Octavian Blaga: Un nimeni care e purtat de pe pat la toaletă, pentru că nu poate să meargă singur. Înainte puteam să fac atâtea și atâtea. Acum nu mai pot să fac nimic.” Și asta-i durerea cea mare a unui bătrân. Faptul că se pierde pe el însuși. Practic, își pierde toată demnitatea pe care o avea, și devine inutil.

Părintele Teologos: Am înțeles că dacă cineva se comportă și cu un om, dar, mai ales cu un bătrân și așa mai departe ca și cu un copil sau ca și cu un nebun, omul respectiv chiar devine astfel. Pentru că e un comportament deviant, care îl forțează și pe el să aibă un comportament deviant ca și răspuns.

Părintele Octavian Blaga: Da. Răspunde prin ceea ce vede că i se oferă. Sau, sunt două răspunsuri. Fie devine ca un ca un copil, sau ca o persoană fără niciun fel de implicare în jurul lui, sau, se izolează, se închide în el și nu mai vorbește, sau vorbește foarte rar, vorbește puțin prin fraze uneori agresive, uneori dure față de ceilalți din jur. Să ne apropiem cu dragoste de ei. Asta e important, cred.

Părintele Teologos: Da. Și cred că e importantă și răbdarea. Să aibă răbdare, nu?

Părintele Octavian Blaga: Da. Răbdarea e esențială. Răbdare și și dragoste

Părintele Teologos: Ce facem în clipa în care, sigur că nu trebuie să se întâmple, dar, de exemplu cuplul nu are timp? Sau, mama mea, că de obicei suntem mai apropiați de mame, nu? Mama mea este bătrână și bolnavă, și eu am soția și copiii. Cum fac să găsesc echilibrul între ei? Înțelegi ce vreau să spun?

Părintele Octavian Blaga: Da. În ziua de astăzi societatea este foarte schimbată față de societatea de acum 50 de ani, când locuiau două, trei generații în aceeași casă. Și aveam cumva grijă unii de alții în casa aceea.

Părintele Teologos: Era organic.

Părintele Octavian Blaga: Da. În ziua de astăzi nu mai este așa ceva. Nu mai există. Bătrânul stă singur în apartamentul lui. Și se trezește deodată în imposibilitatea de a mai își face curat, de a se mai mișca. Copii lor, de obicei au viața lor. Rar mai vezi pe câte unul care să își ia părintele acasă și să se îngrijească de el. Foarte rar. Majoritatea se gândesc în ce casă de bătrâni să-l plaseze, chiar cu sacrificiul unor sume imense pe care le plătești la casa respectivă de bătrâni. Ca să-ți menții tu calitatea vieții zici:” Nu, lasă. Nu o aduc pe mama, pe tata aici. O să mă chinui cu ei și o să am tensiuni. Mai bine îl izolez undeva, într-o casă de bătrâni, și se ocupă ăia de ei.” În Canada, ăsta e standardul. Nu vezi un bătrân luat la un copil acasă. Dar asta pentru că sunt niște condiții extraordinar de bune în căminele de pensionari și în instituțiile de stat. Au niște condiții incredibile. Chiar dacă n-ai lucrat nimic toată viața ta, tot ai loc înt-un cămin din ăsta de pensionari. Plătește statul cumva. Compensează statul lipsa ta de bani. Subvenționează. Și, practic orice persoană are acces într-un cămin de pensionari dacă nu are un întreținător care să aibă grijă de el, sau chiar dacă n-a avut niciun venit. Dacă a avut venituri mari, plătește mai mult. Dacă a avut venituri medii mai puțin, șamd. E o societate care are foarte mare grijă de bătrânii ei. În România, am văzut că sunt un pic altfel lucrurile, și e mai dificil la căminele de pensionari să ai acces. Sunt condiții mai slabe decât ce am văzut eu în Canada.

Părintele Teologos: Am înțeles că în România, iartă-mă că te întrerup, sunt anumite mânăstiri care oferă niște condiții foarte bune. Sau asociații legate de biserică.

Părintele Octavian Blaga: Da. Am auzit. Am și vizitat un centru de îngrijire paliativă la Cluj. Extraordinar de bine pus la punct. Dar, am înțeles că sunt liste de așteptări acolo. Ca să poată să vină în central bisericii. Cu cât se înființează mai multe, cu atât mai bine. Cu cât se îmbunătățesc condițiile. Nu știu în ce măsură putem să mai dăm timpul înapoi, să zicem: “Hai să locuim toți împreună.”

Părintele Teologos: Da. Și eu la asta mă gândesc. Pentru că, din păcate, tinerii sunt obișnuiți să folosească la maxim timpul. Și, dintr-o dată, nu mai ai timp pentru bătrâni. E foarte dificil. Nu zic că-i bine. Dar, e foarte dificil să se întâmple treaba asta. Atunci vrând,nevrând, căminele pentru bătrâni sunt o realitate.

Părintele Octavian Blaga: Am observat că în România sunt foarte multe cămine de bătrâni, față de cum erau când am plecat, acum 20 de ani.

Privind viitorul prin ochii iubirii

Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?

Părintele Octavian Blaga: Încerc să-l văd prin ochii unui îndrăgostit de Domnul, și să nu mă las acaparat de tristețe, și de prea multe lucruri negative. Și să cred că totul e posibil celui ce iubește. Pentru că, pentru mine, credința este efectiv dragoste față de El.

Părintele Teologos: Și cred că nu trebuie să uităm că iubirea lui Dumnezeu este fără compromisuri și fără condiții. Deci, totul depinde de noi. Dacă noi ne deschidem, cred că o să trăim raiul.

Părintele Octavian Blaga: Spuneai înainte cum să facem ca să putem să ajungem la dragoste? Părinții vorbesc de trei etape pentru a ajunge la unirea desăvârșită, pentru a deveni fiul lui Dumnezeu, și a deveni o ființă dragoste, așa cum Domnul Dumnezeu este dragoste. Sfântul Apostol Ioan. Putem să ajungem, teoretic, și noi să zicem: „ Uite, Gheorghe este dragoste.“ Sau: “Maria este dragoste. “ Cum spuneau că prima etapă este o etapă în care tot încerci cumva prin tine însuți să faci ceva. Să faci metanii multe. Să postești mult. Dar, până la urmă, de multe ori zic părinții, că sunt acolo și trebuie să le facem, și trebuie să le suferim, tocmai ca să ne dăm seama că prin noi înșine nu putem nimic.

Părintele Teologos: Așa este. Și ca să-i arătăm lui Dumnezeu dorința noastră.

Părintele Octavian Blaga: Exact.

Părintele Teologos: Că vrem.

Părintele Octavian Blaga: Chiar dacă nu o să reușim. Și să ne antrenăm voința în a-l vrea și a-l dori. Iar a doua etapă, depinde de El. Practic, să ne atingă. Și atunci când El ne atinge, când hotărăște El, când crede El că ne atinge, fie pentru noi, fie pentru ceilalți, El știe de ce, atunci trecem în a doua etapă. Și atunci ne naștem cumva în lumea asta. Trăind, ne naștem și vedem cu ochii îndrăgostitului tot în jur. Și reanalizăm totul cu ochii îndrăgostitului. Biblia nu mai e aceeași dinainte. Este Biblia îndrăgostitului.

Părintele Teologos: Așa este. Manual de iubire.

Părintele Octavian Blaga: Exact. Slujba nu mai este aceeași slujbă dinainte, ci este o cununie cerească, o nuntă cerească în care preotul sărută ceva de 24 de ori. Am numărat să văd de câte ori sărută preotul ceva în timpul liturghiei.

Părintele Teologos: Da? Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Câte declarații de dragoste avem în timpul liturghiei? Adică, de câte ori ne zicem că Dumnezeu ne iubește, sau că noi îl iubim. Tot de 24 de ori îi zicem lui Dumnezeu. Fie, noi îi spunem: „Iubite-voi Doamne” sau așa să fie El ne zice nouă că pentru că ne iubește, de 24 de ori. Și atunci, am stat și m-am gândit că 24 e 3×8. Adică, trei, persoanele Sfintei Treimi, ne iubesc infinit. E minunat ce trăim. Și atunci toate se schimbă. Și vezi că inclusiv cearta cu fariseii nu-i o ceartă. De fapt, îi iubește și vrea să-i ajute, și vrea să-i scoată, să-i trezească un pic. De drag. Și atunci, toate se schimbă. Și, în a treia cum îi, că habar nu am. Dar, sper să se miluiască Domnul cu noi.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu!

Părintele Octavian Blaga: Mulțumim tare multm părinte!

Părintele Octavian Blaga: Și eu vă mulțumesc!

Încheiere și binecuvântare

Părintele Teologos: Binecuvântați!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!