
Ce făceau Creștinii înainte de existența Bibliei?
15 octombrie 2025
Anglicanismul în cădere liberă
16 octombrie 2025Ascultați o foarte frumoasă și profundă mărturisire personală a unui monah athonit despre însemnătatea vieții călugărești în Ortodoxie și în special în Sfântul Munte.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Monahismul în Muntele Athos
Iată, sunt 46 de ani de când trăiesc în această mănăstire, și nu este o singură zi să regret această decizie. Și de ce? Pentru că în viață, în credința ortodoxă, în viața monahală, și în particular în Sfântul Munte, putem găsi desăvârșirea. Desăvârșirea credinței în Iisus Hristos, dar care este posibil să fie experimentată – această credință a vieții în comuniune cu Hristos. Și toate acestea sunt lucruri posibile și reale astăzi.
Și deci, a deveni călugăr este a decide de a-L urma pe Hristos Care ne atrage, pe Care nu-L cunoaștem, dar Îi simțim prezența în inima noastră, și chemarea în inima noastră. Deci, călugăr este cel care renunță la tot pentru Hristos, pentru că este îndrăgostit.
Ceea ce m-a adus la mănăstire nu e direct un resentiment, ci mai întâi un dezacord față de ceea ce propune lumea și societatea contemporană. O chestionare mai întâi intelectuală, că, în final, toate filozofiile, toate ideologiile politice, sunt în van, și în orice fel duc la tiranie. Și că adevărata libertate poate să se găsească tocmai în credința în Iisus Hristos, Care a devenit om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu.
Și deci, mai întâi, plecând de la o reflexie intelectuală, ei bine, cum spune Evanghelia, am căutat și am găsit. Am aflat că în Ortodoxie este desăvârșirea credinței creștine. Independent de faptul că Ortodoxia a supraviețuit în Orient, Biserica Ortodoxă nu este Biserica orientală, este Biserica creștină în desăvârșirea ei, și care este trăită – centru al acestei Biserici creștine e Sfântul Munte, e Muntele Athos, locul unde de mai bine de o mie de ani oamenii se roagă încontinuu și intră în comuniunea iubirii cu Dumnezeu.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









5 Comment
Ce frumos a vorbit monahul despre Sfântul Munte și despre credinta creștină. Sa ne pomenească și pe noi păcătoșii!
Pomeniti -ma părinte(Doina) deoarece astăzi este ziua mea de naștere. Iertați mă!
La mulți ani! Pomenim!
Va mulțumesc!
Un mirean care are acelasi sentiment despre societatea actuala, ca duce doar la desertaciuni si nu mai gaseste satisfactie aproape in nimic, dar care totusi are o familie si copii si este relativ tanar ce ar trebuii sa faca?