
În Bulgaria se introduce Ortodoxia ca materie obligatorie la școală
23 octombrie 2025
De ce psihologia îți dăunează ca persoană – p. Moise McPherson
24 octombrie 2025Octombrie este o lună bogată în har și în întâlniri cu sfinții, când credincioșii se adună în rugăciune și mulțumire. În acest ghid am adunat repere esențiale, date și resurse de încredere despre principalele sărbători ortodoxe în octombrie, pentru a vă orienta mai ușor între prăznuiri, pelerinaje și înțelesurile lor duhovnicești.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vreme de toamnă, liniștită, frumoasă, dar un pic înnorat. Da, dragilor! Frumos mai este în pădure! Aici vedeți o cărăruie care coboară, e, liniște, e frumos… O să vă vorbesc un pic despre luna octombrie, o lună plină, o lună minunată.
Atenție! Conturi false de Facebook și Tiktok!
Dar mi-am amintit ceva ca să nu uit. Chiar și acuma cu 5 minute în urmă, am primit mesaj cu ”La mulți ani părinte! Să ne trăiți!”. Zic:
– Dar de ce? Doar nu-i ziua mea!
– Cum părinte? Că pe Facebook, peste tot a apărut, pe Facebook-ul pe care îl aveți cu numele!
– Eu nu am Facebook!
Toate paginile de Facebook cu numele meu îs false, nu știu cine le-o scos! Deci nu există, eu nu am Facebook cu numele meu. Ați înțeles? Nici Tiktok, unde la fel iară-s apărute diferite conturi. Și de asta vă spun pentru că primisem și zilele trecute tot urări cu „La mulți ani!”. Nu! Cine postează așa ceva nu are treabă cu realitatea! Deci ca să știți, de asta m-am repetat și alte dăți și mai atenționez că nu vreau să se folosească, poate știu eu, să vă ceară bani sau altceva în numele meu. Că dacă și-au deschis pagini de Facebook, de Tiktok și alte lucruri cu numele meu…
Ați înțeles, dragilor? Deci eu nu am așa ceva ca să știți. Mă repet ca să fiți atenți în privința asta. Mi-a arătat cineva că dau și sfaturi în numele meu acolo. Dacă și-or asumat că ar fi pagina mea și sfătuiesc oamenii, ei dau și atunci în privat nu mai știu ce fac și de asta nu vreau să-și bată joc de voi. Da, dragilor? Doar asta am vrut să atenționez ca să știți.
Pentru precizări ferme despre impostori online, urmăriți explicațiile din materialul nostru dedicat — Conturi false – p. Pimen Vlad — și, pentru igiena digitală, vedeți și analiza practică Nu ești în siguranță în fața escrocheriilor de pe Instagram.
Sărbători ortodoxe în octombrie: Acoperământul Maicii Domnului (1 Octombrie)
Așa! Cum am spus, o să vorbim de luna octombrie. O lună plină de evenimente duhovnicești. De ce? Că avem sărbători minunate! Începând cu 1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului, dragilor! Acoperământul! Maica Domnului ne acoperă! Dar ce e Acoperământ? Ce înseamnă lucrul ăsta? Că ne acoperă de ploi, de vânturi, de ispite, de necazuri, poate cum se spune, de mânia lui Dumnezeu când îl întărâtăm prea mult și așa mai departe. Nu că s-ar mânia Dumnezeu, dar cumva Maica Domnului cu Acoperământul Ei, mijlocește ca să ne mai îngăduie.
Așa cum o fost în Vlaherne când s-o arătat că și-o scos cum ar fi, Acoperământul Ei și l-o pus peste lume, arătând prin asta cât de mult se îngrijește de noi Maica Domnului și ne acoperă și vrea ca să ne fie bine și mijlocește pentru noi.
Ați înțeles, dragilor, cine-i Maica Domnului? Cât de minunată, cât de frumoasă, cât de bună și îngăduitoare cu noi și plină de dragoste ca o mamă, care permanent mijlocește pentru noi. Da, dragilor? Și după aia ați văzut așa, dacă tot urmărim că în fiecare săptămână sunt evenimente minunate.
Contextul sărbătorii este rezumat pe OrthodoxWiki — Acoperământul Maicii Domnului — iar din teren, urmăriți clipul și fotoreportajul nostru: Acoperământul… video & fotoreportaj.
Sărbători ortodoxe în octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 Octombrie)
Trec peste și ajungem la 14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva! Ce minunată e Cuvioasa Parascheva și cât de bogați suntem noi românii c-o avem ocrotitoare! Ea ocrotește întreaga lume cu mijlocirile ei, dar noi românii o avem așa mai special ocrotitoare, având moaștele ei la Iași. Iarăși m-am bucurat mult când am văzut acum câtă lume o fost la Iași la ziua ei. Or venit s-o salute cum se spune, să se bucure împreună cu ea de ziua ei. Și cât îmi mai trimiteau oamenii mesaje: Părinte îs la stâlpul 100. Ce însemna asta? La 5 km! Că erau din 50 în 50 de m stâlpi, iar 100 de stâlpi înseamnă 5 km. Vă dați seama?
Pentru dinamica pelerinajului de la Iași consultați sintezele actualizate din Ziarul Lumina, iar la noi găsiți mesajul ierarhului către pelerini: Mesajul IPS Teofan.
Câtă plată primesc cei care se duc să-l cinstească pe un sfânt!
Să stea omul 5 km! Doar când faci pe jos 5 km și obosești că e o oră de mers așa sănătos. Dar ia gândiți-vă să stai la rând, pe un rând destul de larg, unde oamenii merg încet, încet să se închine. „Părinte, 12 ore am stat!”, 12 ore acolo a stat frumos. Câtă plată primesc oamenii care se duc să-l cinstească pe un sfânt. Nu că se duc repede cinci minute, să stai 12 ore!… În afară că poate ai venit dintr-un colț al țării cu trenul, cu autobuzul, cu mașina, să mai stai 12 ore la rând, e o osteneală, nu-i ușor. Alții aveau copii mici în brațe! O osteneală! Dar osteneala asta, nu vă dați seama câtă valoare are și cât har primiți prin asta!
Să stai în picioare acolo și mai ales când te prinde noaptea. Îi toamnă, îi destul de rece. Deci să stai așa acolo cu răbdare… Mai spui o rugăciune, că normal sunt atâtea ore, mai citești un acatist din mers acolo, mai spui o rugăciune, mai comunici cu cei din jurul tău, mai discuți, mai auzi o minune de-a Cuvioasei Parascheva. Bineînțeles, foarte frumos organizați și voluntarii: mai aduc apă, adu câte un ceai, aduc câte ceva, o gogoașă, o ceva, aduc acolo ca să-i încurajeze, să-i ajute să ajungă cu bine până la capăt. Ce frumos! Cum se zice, suntem o țară binecuvântată și încă avem o grămadă de oameni buni dacă până în ajunul Sfintei trecuseră 150.000 de oameni la închinare, așa aproximativ cu toate a fost și mai mulți!
Despre folosul ostenelei la pelerinaje, urmăriți cuvântul cald: Sfânta Parascheva – sfințenia la tinerețe.
Au fost închinători câtă frunză și iarbă
Și bineînțeles și împreună cu hramul, s-o trecut de 200.000 de oameni. Ce înseamnă 200.000 de oameni? Gândiți-vă! Când se spunea în timpurile vechi că veneau turcii, oastea turcească și ataca România, una din țările românești cum era atunci, că era Moldova, că era Țara Românească, se zicea că veneau turcii câtă frunză și iarbă. Dar ce oștire aveau? Și zice: 100.000! Gândiți-vă, 100.000 de turci și erau câtă frunză și iarbă. Și să ne gândim aici la Cuvioasa, 200.000 de oameni! Doar o singură dată zice că or venit turcii cu oaste în jur de 200.000 și chiar un pic peste. După ce au cucerit Constantinopolul și Trapezunda, au venit și s-o confruntat cu Vlad Țepeș. O avut o luptă lungă de luni de zile. I-o așteptat Vlad Țepeș de la Dunăre și după aia tot le-o întins capcane și tot felul.
A durat războiul acela luni de zile. O singură dată venise toată cum se zice, ura turcească pe care o aveau atunci împotriva Țării Românești, dar și împotriva lui Vlad Țepeș care crescuse acolo la turci, fusese dat de mic acolo că așa erau legile vechi și după aia o venit, și-o luat domnia și o oprit să se mai plătească tribut turcilor. Și de aia veneau cu toată ciuda asupra lui. Doar atunci au fost 200.000 de soldați. Am făcut o comparație, câtă cinste aduc oamenii Cuvioasei Paraschiva și câte minuni se fac acolo mereu, tot am auzit de minuni. Mai ales studenții din Iași care se duc și se roagă, câte minuni face cu ei Cuvioasa Parascheva! Ce frumos, ce minunat!
Dimensiunea pelerinajului este surprinsă editorial aici — A început hramul Sfintei Cuvioase Parascheva — util pentru a înțelege organizarea și fluxurile de acces.
Să mergi la ziua unui sfânt e ceva special
Vedeți, Cuvioasa Parascheva! Dragilor, să vă duceți de câte ori aveți ocazia să vă închinați la moaștele ei! Dar bineînțeles, cei care puteți merge la ziua ei îi ceva mai special. De ce? Exact ca la un prieten a cărui zi e. Chiar de te întâlnești des cu el, dar dacă te-a invitat la ziua lui și nu te-ai dus, parcă-i un pic așa, nu? Cuvioasa ne invită întotdeauna la ziua ei cu atâta drag. Dacă urmărim toate evenimentele astea din România, nicăieri nu se organizează atât de bine, atât de frumos, ca la Cuvioasa Parascheva. Și împodobit cu atâtea flori. Este familia aceea care, de nu știu câte zeci de ani, vine permanent și împodobește tot baldachinul acela. Vine cu un camion întreg de flori acolo. Îi darul lor pentru Cuvioasa an de an, care vine din osteneala lor, din florile lor și fac lucrul ăsta.
Urmați și acest material cu mărturii despre evlavie și rânduială liturgică: Evlavia oamenilor – Sf. Parascheva.
Sfânta Parascheva a trăit în smerenie și a murit în smerenie, iar Dumnezeu a cinstit-o
Am mai urmărit și eu așa din filmări, câte flori acolo, câtă frumusețe, câtă podoabă, ca la o adevărată împărăteasă! Și o fost o copilă smerită Cuvioasa Parascheva! Chiar de-o fost din părinți buni și așa, nu săraci. Erau părinți din neam nobil, putem spune. Nu, ea a fost smerită, ea împărțea totul. Chiar hainele ei și le dădea la săraci, dădea totul. După aceea viața ei smerită, s-o dus în mănăstire, s-o dus și o stat și la Ierusalim și s-o nevoit. Când s-o întors o stat acolo, nu am putea spune că ascunsă, dar ca o străină. O slujit și ea la o biserică, la o mănăstire. Făcea acolo ce era nevoie, deci neștiută de nimeni. Și la fel plecarea ei din viață, ca o străină, îngropată undeva aproape de malul mării, locul străinilor așa, în smerenie.
Și atâta timp o stat în pământ până când tot prin minune s-o arătat ea la un creștin bun și o scos-o. Acolo se îngropau oameni scoși pe uscat din mare, corăbieri care poate chiar mirosea urât. Și așa, prin minunea asta, o fost scoasă de acolo. Dar ce-o făcut Dumnezeu? Pentru toată smerenia ei, i-o dat atâta cinste!… Trupul i-o rămas întreg, chiar și acum trupul îi uscat întreg, îi ușor că-i trup de, cum se zice de sfântă așa, că nu mai rămâne carnea asta cum avem noi, se usucă. E ușor, are 20 și ceva de kilograme. Dar s-o păstrat întreg, cu bună mireasmă și mai mult decât atât face atâtea minuni Cuvioasa Parascheva!… De câte ori o protejat Iașiul și în timpul războaielor ca niciodată să nu fie afectat, să nu fie distrus și toată țara.
Viața și minunile Cuvioasei sunt sintetizate într-o fișă accesibilă: Parascheva de la Iași.
Sfânta Parascheva, împărăteasa Moldovei
Prin toată țara am văzut biserici închinate Cuvioasei Parascheva. Deci vedem că-i una din sfintele cele mai mari! De asta și Dumnezeu i-o dat pentru smerenie multă cinste și multă putere ca să poată ajuta pe cei din jur și se duce lumea cu mult drag la ea și cu multe evlavie. Și vedem că multe persoane din țară de la noi, îi poartă numele, Parascheva! Da, o Sfântă minunată! Să nu uitați de ea! De câte ori ajungeți pe la Iași, să treceți și pe la ea s-o salutați. Nu-i nevoie să-i cereți nu știu ce. Dacă vreți cereți-i, dacă vreți mulțumiți-i, dar măcar s-o salutați că ați trecut pe la Iași, orașul Cuvioasei! Ați înțeles? Niciun eveniment de la Iași nu adună atâția oameni. Prin asta înțelegem că-i împărăteasa Iașiului și a întregii Moldove! De asta treceți s-o salutați pe împărăteasa Iașului! Ați înțeles, dragilor?
Despre tradiția locală și lucrarea ocrotitoare, vedeți un articol de context cu trimiteri istorice și pastorale: Martorii luminii.
Sărbători ortodoxe în octombrie: Sfântul Mare Mucenic Artemie (20 Octombrie)
Și urcăm, vedem evenimente minunate, sfinți mari! Vedeți că săptămâna trecută am vorbit de Sfântul Luca care și el se prăznuiește tot în luna asta. Trecem mai departe! Am vorbit cu vreo două săptămâni în urmă de Sfântul Gherasim de la Kefalonia, care-i pe 20 octombrie. Dacă vă duceți cu două, trei săptămâni în urmă, găsiți că am vorbit un pic despre viața lui. În același timp, tot pe 20 octombrie, îi Sfântul Mare Mucenic Artemie, ducele Egiptului de pe timpul împăratului Constantin cel Mare. El a fost trimis de multe ori de împăratul Constantin cel Mare să aducă moaștele sfinților din diferite locuri. Am povestit și la viața Sfântului Luca, că a fost trimis Sfântul Artemie ca să-i aducă moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. Deci e un sfânt mare care o pătimit mult și care datorită pătimirilor lui a primit și putere și dar de la Dumnezeu!
Ați înțeles, dragilor? Sfântul mare mucenic Artemie care aici în Grecia e ocrotitorul poliției. Se spune că el îi și vindecător de tot ce ține partea asta a pântecelui, de stomac, de intestine, de toate astea îi vindecător sfântul Artemie pentru că și el a fost zdrobit între două pietre.
Biografia pe scurt și sensurile mărturisirii sunt prezentate aici: Sfântul Mucenic Artemie.
Sărbători ortodoxe în octombrie: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul din mir (26 Octombrie)
După aceea cum urcăm în luna octombrie, ajungem la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul din mir. El a fost voievodul Tesalonicului, știți cu toții, mare mucenic! De asta-i și numit așa și de multe ori în anumite vedenii când s-o arătat, s-a arătat împreună cu Sfântul Gheorghe pentru că erau aproape de tronul lui Dumnezeu, între cei mai mari Mucenici. Și cu toate că au avut bogăție cum au fost sfântul Dimitrie, ducele, voievodul Tesalonicului, o renunțat la toate pentru Hristos. Nu l-o interesat nici bogăția, nici slava, l-a mărturisit pe Hristos și a devenit mare mucenic. Vedeți, dragilor, cum au ajuns sfinți? Nelegându-se de materia asta! Doar foloseau ceea ce aveau. Cum o fi fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie: ajuta, ajuta pe toți cei din jur, din tot ce i-a dat Dumnezeu i-o ajutat pe cei din jur.
Date istorice și cultul sfântului: Dimitrie Izvorâtorul de Mir; pentru tradiția noastră, vedeți și materialul video: Sfântul Dumitru – viața și minunile.
Ia toată averea mea și împarte-o săracilor!
Iar când o aflat că vine împăratul, și el știa ce urmează pentru că îl mărturisea pe Hristos, imediat a chemat-o pe sluga pe care o avea cea mai de încredere și i-o spus: ”Ia toată averea mea și împarte-o săracilor, să nu rămâie la împărat s-o folosească aiurea, că eu și așa o să-L mărturisesc pe Hristos!”. Și s-o împărțit averea lui, tot ce avea, la săraci ca să se ducă acolo unde trebuie cum se spune. Pentru că ceea ce dăm și-i ajutăm pe săraci se duce la Dumnezeu, ne facem palate în ceruri, dragilor. Și așa Sfântul Mare Mucenic Dimitrie l-a mărturisit pe Hristos și s-a dus la Hristos trimițând înainte cum se spune, toată bogăția asta pământească.
Să nu ne legăm prea mult de ea pentru că atunci când plecăm nu luăm nimic cu noi, dar găsim dincolo ceea ce am trimis dinainte prin milostenii, ajutând pe cei care au nevoie, că este nevoie în lumea asta foarte mult. Da, dragilor? Să nu ne legăm prea mult de materia asta!
Înțelesul evanghelic al milosteniei este limpede redat în cuvântul Domnului: Matei 19, 21.
Sărbători ortodoxe în octombrie: Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov (27 Octombrie)
După aceea pe 27 octombrie e Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, care are Sfintele Moaște în Catedrala Patriarhiei, asta veche din dealul Patriarhiei. Da, dragilor? E un lucru minunat pentru întreg Bucureștiul să aibă moaștele Sfântului Dimitrie care-i o mângâiere permanent. Tot timpul lumea aleargă acolo și primește ajutorul lui, multe minuni se fac și acolo.
Detalii despre ocrotitorul Bucureștiului în enciclopedia liberă: Sfântul Dimitrie cel Nou; iar la noi găsiți viața, virtuțile și minunile: PS Timotei Prahoveanul – sinteză.
Avem sfinți în toate colțurile țării
Vedeți cum o rânduit Dumnezeu ca să avem așa în toate colțurile țării sfinte moaște ca ocrotire, cum o avem și pe Sfânta Filofteia de la Argeș? Iar o sfântă minunată, o copilă de 12 ani, dar care a ajuns la sfințenie și din darul primit de la Dumnezeu împrăștie asupra celor care-i cer ajutorul cu credință. M-am bucurat că am întâlnit-o anul ăsta chiar dacă nu la Argeș, ci la Moinești la o biserică unde au fost aduse moaștele Sfintei Filofteia și s-a făcut procesiunea acolo frumos. Am participat la procesiune, la tot. S-a făcut Sfânta Liturghie la hramul unei biserici și m-am bucurat chiar foarte mult. Ați înțeles, dragilor? Sfinți minunați prin toată țara! În multe părți avem, în toate colțurile țării, unde te duci… Sfântul Iosif de la Partoș, la Timișoara încolo, adică toată țara noastră e înconjurată de sfinți, dragilor!
Explorați constant rubricile noastre tematice pentru mărturii și resurse duhovnicești: Minuni.
Sfințirea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume
Și anul ăsta cumva e cinstea mult mai mare a Sfântului Cuvios Dimitrie la București pentru că se sfințește catedrala care s-o construit în timp de nu mai știu, aproape 20 de ani sau peste 20 de ani. Am înțeles că e cea mai mare catedrală ortodoxă din lume și ca înălțime, cu clopote și plus că e pictată în mozaic. E foarte frumoasă, trebuia să avem și noi ca țară ortodoxă o biserică a patriarhiei care să fie cât de cât mare. Dacă e s-o luăm așa, că mă uitam pe la toate țările ortodoxe din jur, noi aveam biserica cea mai mică a Patriarhiei.
M-am dus acum vreo opt ani și am văzut-o și eu după prima sfințire, înainte de a se picta. M-o întrebat oamenii care lucrau:
– Părinte, ce părere ai de ea?
– Măi, foarte frumoasă! Dar dacă era ca o părerea mea, o făceam și mai largă, înălțimea, lungimea… E superbă, dar o făceam mai lată. Se putea pune câteva coloane și face mai lată pentru că atunci încăpea mult mai multă lume!
Ați înțeles, dragilor? Să ne bucurăm că s-a reușit așa ceva chiar dacă unii or mai cârcotit că ce ne trebuia catedrală sau așa, banii au trecut prin țara noastră foarte mulți folosiți bine sau rău, duși așa aiurea, fără niciun rost. Acolo n-o fost problemă! De ce să fie o problemă când s-a făcut o catedrală atât de frumoasă, care să fie acolo pentru bucureștenii noștri care-s peste 2 milioane, poate 3 milioane? Să aibă un loc așa frumos și minunat cum a ieșit catedrala. Chiar mă bucur că s-a făcut catedrala, o să fie sfințirea acum, o să rămâie ceva impunător pentru o țară ortodoxă, căci suntem țară ortodoxă. Gândiți-vă, 90% ortodocși, trebuiau să fie cât mai multe locașuri de închinare și cu atât mai mult catedrala asta, care îi ceva impunător, ceva folositor unde poate să încapă multă lume.
Programul și contextul actual al sfințirii picturii Catedralei Naționale: Comunicat – Catedrala Națională; descriere enciclopedică: Catedrala Mântuirii Neamului.
Te-am biruit, Solomoane!
Îmi amintesc acum de Sfânta Sofia de la Constantinopol, care a fost făcută de împăratul Iustinian. Se spune că Maica Domnului i s-a arătat și I-a spus: ”Să faci o biserică cât mai mare și mai frumoasă în numele sfintei înțelepciuni, Sofia! Ca să aibă patriarhul loc să vorbească la oameni și să poată încăpea cât mai multă lume acolo!”. Ați înțeles, dragilor? Deci la fel și acolo, pentru timpurile acelea fusese cea mai mare biserică. Poate o mai cârtit și atunci unii: ”Ce-i trebuia la împărat să facă o asemenea biserică?”, dar o fost la însăși porunca Maicii Domnului. Se spune că atunci când o terminat Sfânta Sofia, împăratul Iustinian când i-a văzut frumusețea și cum era ea făcută așa la gata, ar fi spus cuvintele astea: ”Te-am biruit, Solomoane!”.
Se referea la Solomon care a făcut Templul din Ierusalim, care la timpul lui era tot așa de o frumusețe mare. Cumva i s-o părut la împăratul Iustinian că e mai frumoasă Sfânta Sofia decât Templul din Ierusalim. Ați înțeles, dragilor? Așa zic și eu, mare bucurie că s-a făcut catedrala asta și să ajute Maica Domnului și Bunul Dumnezeu să se folosească câți mai mulți oameni de slujbele de acolo, de cuvintele care o să fie spuse acolo. Nu știu, dar e posibil ca atunci când va fi gata totul să fie duse și moaștele Sfântului Mare Cuvios Dimitrie acolo. Nu știm, nu știu, poate așa se rânduiește.
Pentru referința istorică a exclamației legate de măreția unei catedrale, consultați fișa dedicată lăcașului Înțelepciunii dumnezeiești: Sfânta Sofia (Constantinopol).
Avem nevoie ca sfinții să fie prietenii noștri, să fie mijlocitorii noștri.
Da, dragilor! Vedeți câte momente frumoase sunt în luna octombrie? Să ne bucurăm de ele și să încercăm să ne folosim, să luăm tot ce se poate frumos și bun din lucrurile astea din jurul nostru, din momentele astea frumoase și să ni-i luăm pe sfinți ca mijlocitori pentru că avem nevoie de ei, avem nevoie să fie prietenii noștri, că asta sunt sfinții, prietenii noștri, mijlocitorii noștri! Sunt timpurile cum sunt și avem nevoie de ei, să le cerem ajutorul că și ei atunci vin cu dragoste spre noi și ne ocrotesc! Ați înțeles, dragilor?
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții!
Amin!
Despre prietenia cu sfinții și mijlocirea lor, vedeți un cuvânt de întărire: Având mijlocitori puternici….
Întrebări frecvente
Este amintirea minunii arătării Maicii Domnului la Vlaherne și semnul ocrotirii ei peste credincioși. În tradiția noastră, accentuează încrederea și rugăciunea către Născătoarea de Dumnezeu în vreme de ispite și necazuri.
Din evlavia față de sfințenia Cuvioasei și multele minuni atribuite mijlocirii ei. Pelerinajul este și o școală a răbdării și a rugăciunii comune, organizată exemplar de voluntari și autorități bisericești.
Primul este mare mucenic din Tesalonic (26 octombrie), iar al doilea este cuviosul ocrotitor al Bucureștiului (27 octombrie). Sunt persoane și prăznuiri distincte, cu tradiții liturgice specifice.
Demnitar al Imperiului, mărturisitor al lui Hristos, prigonit și ucis în vremea lui Iulian Apostatul. În evlavia populară este invocat pentru tămăduiri, mai ales la boli ale pântecelui.
Domnul arată că adevărata comoară este în cer, iar dărnicia taie legarea de bunuri. Fapta bună deschide inima spre Hristos și răsplată veșnică.
Semnele includ cereri de bani în privat, ortografie precară și lipsa referințelor către site-urile oficiale. Verificați mereu sursa și anunțați pagina autentică atunci când observați impostură.
În această toamnă, cu program comunicat public de Patriarhia Română; evenimentul încheie o etapă importantă a lucrărilor și marchează punerea în slujire liturgică a spațiului împodobit în mozaic.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









1 Comment
Va mulțumim dragi părinți pentru ca împărtășiți cu noi aceste materiale pline de căldură și bunătate!