Creștini care fug de cruce – p . Spiridon Bailey

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al p. Spiridon Bailey despre greșeala pe care o fac mulți dintre creștini, crezând că pot găsi mântuirea fără să-și asume crucea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Creștini care fug de cruce – p . Spiridon Bailey

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

A fi creștin înseamnă a recunoaște că fără cruce, fără tot ceea ce Hristos a făcut și face pentru noi, nu putem avea nicio speranță. Nu poate exista speranță în nimic. Nicio speranță pentru mântuire. Și este corect ca, în calitate de creștini, să privim constant la moartea și învierea lui Hristos.

Dar vine un moment când trebuie să privim și la crucea pe care trebuie să o luăm în propriile noastre vieți. Și trebuie să privim această cruce nu ca pe una diferită de Crucea lui Hristos, ci ca pe una care își are sensul prin Ea. Când ne întoarcem către Dumnezeu, în rugăciune, ne aflăm întotdeauna în fața crucii lui Hristos. Când Îl întâlnim pe Dumnezeu, crucea, moartea și învierea Lui sunt întotdeauna în centrul acelei întâlniri. Dar la fel este și crucea pe care o luăm în propria noastră viață. Ne rugăm în speranța mântuirii prin moartea Lui, învierea Lui.

Dar când Îi cerem lui Dumnezeu ceva, trebuie să o facem, angajându-ne în ceea ce ne rugăm. Dacă dorim schimbarea, dacă dorim să fim sfinți, să devenim evlavioși, atunci trebuie să ne predăm realității: „Aceasta va necesita să fim răstigniți.” Și astfel, fiecare cuvânt de rugăciune trebuie să fie un angajament. Dacă cerem iertare, atunci ne angajăm să ne pocăim. După cum spune zicala: „Dă-ți sângele și Dumnezeu îți va da Duhul Său.”

Pentru a primi totul, trebuie să abandonăm totul. Pentru a primi paradisul, trebuie să renunțăm la această lume. Pentru a primi viața, trebuie să murim. A te ruga cu adevărat și angajament înseamnă întotdeauna să expui însăși realitate despre noi înșine înaintea lui Dumnezeu. Dar trebuie să fim și dispuși să înfruntăm acest adevăr noi înșine.

Și, bineînțeles, majoritatea oamenilor evită acest lucru. Majoritatea oamenilor, chiar și creștinii, evită acest lucru cu orice preț. Pentru că este un lucru oribil, dureros de făcut. Pentru a ne angaja sfințeniei, perfecțiunii, trebuie mai întâi să înfruntăm adevăratele profunzimi ale egoului nostru: egoismul nostru, lăcomia noastră, mânia noastră, pofta noastră și așa mai departe. Trebuie să înfruntăm adevăratele profunzimi ale răului din noi, adevărul rebeliunii noastre, adevărul respingerii noastre de către Dumnezeu. Și trebuie să acceptăm durerea acestei realizări.

Și aceasta este o cruce. Este una pe care fiecare creștin ortodox trebuie să o accepte, dacă vrem să cunoaștem bucuria învierii. Este o experiență atât de dureroasă, încât majoritatea oamenilor se vor arunca în lucrurile lumii pentru a le evita. Pentru a trăi într-un mod exterior, pentru a evita să intre în această „realitate interioară”. Intră în superficialitatea lumii, în distracțiile ei, în plăcerile ei. Și chiar noi putem spune că sunt „fapte bune”. Unii oameni vor deveni atât de absorbiți, de exemplu, de schimbarea socială sau de orice percep ca o „faptă bună”, de iluzia creării utopiei și așa mai departe, încât să evite să scape de realitatea acelei vieți interioare.

Tot ceea ce urmărim în această lume poate deveni o distragere a atenției, chiar și lucrurile bune. O distragere a atenției de la realitatea rugăciunii și a crucii, care ne cere să facem față pentru a-L urma cu adevărat pe Iisus. O distragere a atenției. Există un pericol în a înfrunta întunericul din noi înșine, întunericul inimilor noastre. Putem cădea în disperare. Poate fi copleșitor când ne confruntăm cu adevărul despre cine suntem. Și acea cruce poate părea prea grea. Putem fi temători când începem să întrezărim acest adevăr. Ne putem întoarce de frică. Și atunci trebuie să ne ținem strâns de Crucea lui Hristos. Pentru că Crucea lui Hristos este Crucea iubirii perfecte. Iubirea și mila perfectă a lui Dumnezeu. Trebuie să ne agățăm de ea.

Cu ceva timp în urmă, am stat 8 zile în spital, într-un pat, așteptând o operație. Și în timp ce mă pregăteam pentru posibilitatea morții, mi-am dat seama că sunt incapabil să mă pocăiesc suficient. Să mă pocăiesc suficient pentru a-mi asigura mântuirea. Singura mea speranță, mi-am dat seama în timp ce stăteam în pat, era în mila lui Dumnezeu. Nu aveam nimic de oferit, nimic suficient pentru păcatele mele, pentru adâncul întunericului din mine. Dumnezeu ne cheamă la pocăință, la mărturisire, la luptă, la luarea crucii. Nu că ne putem câștiga mântuirea. Ci în dragostea Lui, El ne cheamă să facem aceste lucruri pentru a fi vindecați. Să putem fi transformați.

Viața creștină este o cale către restaurare. Aceasta este ortodoxie. Este vindecare, restaurare, restaurare după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și dacă nu suntem dispuși să luptăm în acest fel, atunci inevitabil ne vom preda lumii, firii pământești, diavolului. Vom refuza mila lui Dumnezeu. Și dacă facem asta, vom fi pierduți. A refuza mila lui Dumnezeu înseamnă a ne condamna pe noi înșine. Mila infinită a lui Dumnezeu nu este un răspuns mecanic, un răspuns la faptul că facem lucruri fixe, lucrurile corecte. Este realitatea iubirii experimentate, experimentată de cei care se dăruiesc iubirii Sale.

Iubirea nu este ieftină. Moartea brutală a lui Hristos, acea moarte pe cruce a fost actul suprem de iubire pentru noi. Nu a fost nimic ieftin. Și Dumnezeu ne cheamă să-I oferim o iubire care este și costisitoare. A-L iubi pe Dumnezeu ne va costa și va fi uneori scump. Dar rugăciunea noastră trebuie să fie o ofrandă a noastră înșine, un angajament față de iubirea Lui. Întreaga noastră viață, munca noastră, relațiile noastre, întâlnirile noastre cu străinii sau modul în care răspundem la provocări, dificultățile vieții noastre. Toate acestea trebuie să fie un angajament față de lucrurile pentru care ne-am rugat, ceea ce este un angajament față de cruce. O rugăciune trebuie să fie un angajament față de răstignire.

Asigurarea diavolului este că nimic din toate acestea nu este necesar. Și diavolul va găsi urechi binevoitoare. Urechi binevoitoare în cei care găsesc crucea prea înfricoșătoare. Cine ar prefera să vorbească despre o mântuire fără să-și ia crucea și să-L urmeze pe Iisus? Și vor fi mulți fervenți să repete acea promisiune falsă a diavolului. Dar trebuie să știm cu certitudine absolută, că vocea diavolului și vocea care predică această evanghelie goală, se fac dușmani ai lui Dumnezeu și îi vor înșela pe cei neatenți.

Așadar, să avem curaj purtând crucea lui Hristos. Crucea lui Hristos este sursa noastră de curaj și speranță. Să ne angajăm să călcăm pe urmele Sale, pe drumul spre Calvar. Și când groaza și realitatea a cine suntem devin clare, să ne ținem strâns de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu.

„Să devenim asemenea lui Hristos, deoarece Hristos a devenit asemenea nouă. Să devenim dumnezeiești pentru El, deoarece pentru noi El a devenit om. El a luat asupra Sa ceea ce este mai rău, pentru a ne dărui ceea ce este mai bun. S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să devenim bogați. A primit chipul de rob, ca noi să ne recâștigăm libertatea.” ~ Sfântul Grigorie Teologul

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!