Cum să ducem o viață normală în firesc, nădejde și smerenie – p. Pimen Vlad

Trăim adesea departe de firesc: ne obișnuim cu confortul, uităm mersul pe jos, riscul cu nădejde și smerenia care ne țin aproape de Dumnezeu. În acest cuvânt, p. Pimen Vlad explică echilibrul dintre efort, spovedanie sinceră, pacea din familie și recunoștința către Maica Domnului, arătând cum revenim la simplitate și bucurie. Să ducem o viață normală devine astfel o invitație practică la trezvie, răbdare și iubirea vrăjmașilor, pentru o trăire creștină sănătoasă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Să ducem o viață normală

Puii de la incubator. Adică am ajuns să ne obișnuim cu binele. Omul poate a trăit 40 de ani într-un fel și după aceea i s-o dat un an, doi bine. Când să-l întorci înapoi la ceilalți, îi sfârșitul lumii, deja… Deci e trecerea asta foarte grea la om, ca să-l aduci cu picioarele pe pământ. Dumnezeu, de fapt, ce vrea? Să ne aducă cu picioarele pe pământ. Adică să ducem o viață normală. Problemele încep când noi ieșim din firesc.

Omul nu mai vrea să meargă pe jos: trebuie să se ducă până la magazin, să zicem că e jumătate de kilometru. Dacă nu are mașină, îi sfârșitul lumii. Să ne ducem cu ani în urmă, când erau într-un sat două mașini. Toată lumea mergea sau singura funcțională era bicicleta, cu ea te duceai și-ți făceai treaba. Deci noi nu mai vrem să trăim firesc și așa ne distrugem sănătatea. Nu mai mergem pe jos, deci ți-ai distrus sănătatea, că nu mai elimini toxinele, nu mai depui efort, nu mai respiri aer curat. Omul, la efort, este forțat să respire 100%, umple plămânii. Păi tu ajungi să respiri numai 50%, că e firescul ăla de la birou: te miști oleacă încolo, într-o parte, în alta.

În urmă cu vreo, nu mai știu, șapte ani sau cam așa, când am urcat ultima oară pe Aton, încă mă mai țineau balamalele, să zicem așa, în grupul în care am fost, era unul care zisese că nu merge. I-am zis ”Hai măi și tu!” și l-am convins. După ce am pornit, după primii kilometri, deja îi tremurau picioarele și a zis ”Părinte, eu mai mult de 100 de metri pe zi, eu n-am mers pe jos. De la mașină la birou, atât. Aici mor!”. Zic: ”Lasă că reziști!”. Ajunsese la un moment dat de tremura tot, i-au luat bagajul ceilalți și mă uitam la el că se învinețise la față, se lipea de câte un copac și spunea ”Lăsați-mă să mor aici, că eu nu mai merg!”. Îi dădeam cu mâna prin față, el nu mai vedea.

Până la urmă, ajutându-l, încurajându-l, tot spunându-i eu ”după dealul ăsta ajungem” (dar mai erau vreo 5 dealuri), am ajuns până la urmă la Panaghia, mai jos de Vârful Atonului și l-am lăsat cu bagajul acolo și noi ne-am dus sus. Însă el mi-o spus: ”Părinte, e cea mai mare realizare a vieții mele. Eu în toată viața n-am mers pe jos cât am mers acum!”. 

Tot ceea ce facem în viață, trebuie să facem cu nădejdea la Dumnezeu

De asta, este o vorbă: ”Să nu-ți dea Dumnezeu după cât poți duce!”. Noi ne-am obișnuit într-o comoditate, suntem într-un glob și nu vrem să ieșim de-acolo: ”Să fac cutare lucru? Vai, nu, că mi-e frică, că n-am curajul!”. Omul trebuie să riște în viață. Dacă nu riscă, nu face nimic, în orice lucru. Te duci și să sapi pământul, în nădejdea că Dumnezeu o să deie ploaie și o să crească și o să iasă. Deci mergi cu nădejdea, nu pui acolo în pământ și ce-o fi, o fi. Tu ai nădejdea aceea, că la toamnă strângi recolta. Deci în tot ce facem în viață trebuie să existe o nădejde. Începi o mică afacere cu ”Doamne ajută!” și cu nădejdea că o să meargă. Noi permanent o să avem căderi și ridicări în viața noastră. Când cădem, nu trebuie să deznădăjduim, când ne ridicăm nu trebuie să ne umflăm în pene.

Venise cineva la Părintele Paisie Olaru: ”Părinte, ce să fac, că uite, m-o pus stareț?”. El o răspuns: ”Măi, să nu uiți un lucru: să nu te umfli în pene, să te bucuri când te-o pus, dar să nu te întristezi când te-o scoate!”. Adică tu menține-ți echilibrul aceasta: ”Slavă lui Dumnezeu! Mi-a dat Dumnezeu starea asta, funcția asta, îmi fac datoria. Când m-a scos, știe Dumnezeu că atâta mi-a fost.” Deci orice vine în viață, noi trebuie să le primim cu brațe deschise. De multe ori noi batem la ușa închisă. Se spune ”Cere și ți se va da”, dar cere o dată, de două-trei ori, vezi că s-a închis, lași deoparte și te uiți să vezi, poate există alte uși. Nu bați cu capul în perete acolo, până ți se umple capul și zici ”De ce nu s-a deschis?”. Nu era ușa ta!

Pentru ritmul sănătos al muncii făcute cu încredere, urmăriți și acest material – Credință, nădejde și dragoste – p. Pimen Vlad; iar pentru întărire în ispite, consultați și această discuție – Întrebări și răspunsuri despre nădejde și rugăciune.

La Dumnezeu, nimic nu e întâmplător. Să ducem o viață normală

De asta mai spuneau unii părinți, ”Când ți s-o închis o ușă, înseamnă că Dumnezeu ți-a pregătit ceva mai bun!”. Nu te gândi că s-ar putea să găsești altă ușă, poate atâta trebuia să lucrezi acolo, atâta trebuia să faci. Deci toate în viață sunt într-o rânduială. Și la Dumnezeu nu e nimic întâmplător. Și întâlnirea cu un om și o cădere, și orice lucru are un rost. Dumnezeu mai degrabă ne vrea smeriți, și nu mândri. Că spune ”celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă”. Dumnezeu, uneori îngăduie, când vede că ne umflăm prea tare în pene, să avem o cădere. Sufletească, trupească, în cadrul afacerii, ceva… ca să revenim cu picioarele pe pământ.

Mai veniți câte unul la duhovnic: ”Părinte, îmi e cel mai de jos. Am căzut la ce se poate mai de jos, îmi e cel mai rău!” și el zice ”Acum ești bine! De acu, hai să te iau de mână și să începem să ne ridicăm și să urcăm. Pentru că acum ai ajuns și la nivel de conștiință că ești cel mai rău!”. Atunci ai șanse de ridicare. Cel mai rău e când tu ești jos și dai permanent vina pe alții: ”Nu-s eu de vină, nu-s eu ăla rău!”. Te vezi în noroi până aici, vezi că tu ai făcut rău, dar permanent cauți vinovați în alte părți. Te enervezi, te trântești și ajungi să faci mult rău în jurul tău, pentru că nu accepți că ai greșit și nu te smerești.

Când o ușă se închide, schimbarea devine prilej de trezvie: urmați această reflecție practică – Gând bun în toate: viață simplă, iertare și credință, care arată cum pronia lui Dumnezeu lucrează prin răbdare și discernământ.

Dumnezeu ne vrea smeriți. 

De asta, la duhovnic când ne ducem, trebuie să ne asumăm total. Dacă zicem ”Asta am făcut din cauza nevestei, asta am făcut din cauza vecinilor.”, asta nu-i spovedanie. Mă duc și spovedesc pe ceilalți și eu mă îndreptățesc. Parcă Dumnezeu nu știe că am făcut-o. Dar permanent mă îndreptățesc și zic că eu îs ăla bun. Nu! Dacă te duci la spovedanie și spui cu toată sinceritatea ”Da, eu am fost prost, eu am greșit, eu am făcut asta!” ieși zburând de acolo pentru că ți-ai asumat lucrul ăsta. Mai veneau unii: ”Părinte, m-am dus la spovedanie, dar n-am simțit nimic.” Înseamnă că nu te-ai spovedit pe tine, ai spovedit pe alții. N-ai simțit nimic pentru că tu nu te-ai dus cu pocăință și cu smerenie.

Deci de asta, în viața noastră smerenia e cea mai de căpătâi. De asta spune că smerenia ne ridică până la Porțile Cerului, iar milostenia ni le deschide. Dumnezeu ne vrea smeriți. Dacă suntem smeriți, stăm aproape de Dumnezeu. Dumnezeu celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă. Asta înseamnă că dacă ne umflăm în pene că suntem grozavi, ne luptăm cu Dumnezeu. Când ne smerim, Dumnezeu ne umple de har. Și când ne umple Dumnezeu de har, știți cum e? Trăim în bucurie, în liniște, în pace și ne vine să îmbrățișăm toată lumea pentru că e harul lui Dumnezeu care ne acoperă. Dar în momentul în care noi ne credem grozavi și facem și dregem… e haos în jurul nostru.

Pentru un cadru patristic al smereniei, consultați acest cuvânt – Smerenia lui Dumnezeu – p. Iosia Trenham; iar despre sinceritatea în fața duhovnicului, urmăriți și avertismentul – Spovedaniile rele – p. Iosia Trenham.

Să nu adormim seara fiind certați cu cineva

Uitați, din experiența familiei, de câte ori te-ai îndreptățit în fața soției, a copilului, ”Că eu n-am greșit!”. Ce a ieșit? Numai probleme. Dar în momentul în care zici ”Da, băi, uite, am greșit. Iertați-mă, hai să vedem cum facem, hai să găsim o cale!”, îi îmblânzești și pe ceilalți și chiar dacă ai greșit, se găsește o cale, totdeauna să fie cu pace. Să nu vină seara și să adormi în ceartă cu ceilalți, că nu știi, noaptea te-o prinde sfârșitul, pe tine sau pe celălalt și o plecat. Și atunci ce ai făcut?

Cred că în vara asta sau nu mai știu, venisem în țară și m-a rugat cineva că o doamnă vrea să îmi spună ceva. Îmi spusese: ”Vezi că a murit tatăl ei, dar timp de vreo cinci ani nu mai vorbise cu el și nici nu l-o mai întâlnit.” Acuma femeia zicea: ”A murit tata și mă duc în fiecare zi la mormânt.” Zic: ”Acum te duci în fiecare zi la mormânt, dar cinci ani unde ai fost? Când el era bătrân, era la pat, avea nevoie de ajutor, tu spuneai că ți-a luat o bucată de pământ și i-a dat-o fratelui tău și te-o nedreptățit și n-ai călcat la el. Acu de ce te duci și plângi la mormânt? Cu ce îl mai ajuți acum, când el îi în groapă și cinci ani de zile tu nu i-ai călcat pragul, să-i dai o bucată de pâine, să-i dai un pahar de apă, să-l ajuți?”

Așa facem noi, mândria nu ne lasă. ”I-arăt eu lui, că m-o nedreptățit!”. Cu ce? Vedeam câți pleacă în jurul nostru. Ce iau cu ei? Iau ceva mai mult de doi metri de pământ? De fapt, te acoperă, nici ăla nu-i al lor. Nici hainele de pe ei, nimic nu rămâne. De asta să avem grijă, indiferent, că ne-au luat ceva aici pe pământ, sau altceva, toate rămân aici. Nimic nu luăm dincolo. Să nu ajungem să urâm din cauza că ne-a nedreptățit cu ceva. Ce-o zis Mântuitorul? ”Ți-a luat haina? Dă-i și cămașa. Dacă te urăște, tu iubește-l!”

Pacea de seară începe cu iertarea: recomandăm această rubrică aplicată – Întrebări și răspunsuri despre smerenie, spovedanie și iertare, folositoare pentru împăcarea în familie.

Să îi iubim pe cei care ne-au făcut rău

Revin la vorba părintelui Iulian de la Prodromu: ”Când o să plecăm dincolo, să știți un lucru. Primul lucru pe care o să-l întrebe Dumnezeu, când ne-am dus în veșnicie, o să fie: ”I-ai iubit pe cei care ți-au făcut rău?”. Deci trebuie să-i iubim, este o datorie. Nu e suficient că nu m-am răzbunat. Asta o să ne întrebe, pentru că asta ne-a învățat El. Și dacă ne-o învățat lucrul ăsta, asta o să ne ceară: ”Asta e calea pe care v-am trasat-o Eu. Voi de ce ați luat-o pe cealaltă?”. Păi am crezut că așa… ”Dar nu v-am spus clar, în fiecare duminică sunt Evangheliile la Biserică, sunt preoții care spun acolo?”.

Nu poate fi om acum care nu știe. Este internet, poți să afli orișice. Adică nu avem îndreptățire în fața lui Dumnezeu că n-am știut, că n-am putut. Orice om poate. Noi zicem de multe ori că nu putem ține post. Am văzut situații când s-a ajuns în închisori, cum era cu războaiele când mâncau o dată la trei zile… Să vezi cum ții post din nevoie. De ce să-L forțăm pe Dumnezeu să ne dea să ținem post de nevoie, când putem să ținem post firesc, normal. Dacă ții miercurea și vinerea post, dacă ții posturile de peste an, de fapt e o refacere a organismului, se regenerează organismul, e sănătos pentru noi. Deci nu ne facem rău.

Învățătura Domnului rămâne criteriul nostru: vă rugăm să citiți cu atenție – „Iubiți pe vrăjmașii voștri” (Matei 5, 44); pentru pași concreți împotriva urii, consultați și această discuție – Întrebări și răspunsuri despre gânduri, ură și nădejde.

Dumnezeu ne-a lăsat libertatea deplină. Nu uitați să mulțumiți Maicii Domnului

Dar revin: trebuie să vrem. Dumnezeu ce spune? ”Stau și bat la ușă. De va auzi cineva și va deschide, voi intra și voi cina cu el.” Deci Dumnezeu ne așteaptă. Totul depinde de noi. Ne-a lăsat libertatea deplină și de asta ne și trage la răspundere: ”Omule, uite, alege. Dacă alegi să bagi degetele în priză, suporți consecințele!”. Totul depinde de noi.

Dacă toți ați ajuns în Sfântul Munte, să nu uitați să-I mulțumiți Maicii Domnului, că Ea e ocrotitoarea Athosului și nimeni nu intră aici fără îngăduința Ei. Întotdeauna să ziceți ”Mulțumesc, Maica Domnului, că mi-ai îngăduit să intru și eu în grădina Ta, să mă bucur de grădina Ta.” Ea e mama noastră, a tuturor. E acoperitoarea noastră și e mijlocitoarea la Dumnezeu. Și atunci, oriunde ajungeți, pe orice loc de aici – ”Mulțumesc Maica Domnului că mi-a îngăduit” și o să vedeți cât ajutor vă dă Maica Domnului.

Despre rolul Născătoarei de Dumnezeu în viața noastră, urmați și acest reper dogmatic – Theotokos – Maica Domnului; iar pentru mărturii vii, vedeți și aceste relatări – Minunile Maicii Domnului – p. Pimen Vlad.

Toți cei care ajung în Athos sunt trecuți într-o carte a Maicii Domnului

În încheiere, să vă mai zic o istorioară cu starețul de la Sfântul Pavel. Cu trei stareți mai în urmă, era starețul Andrei. El era la un metoc al mănăstirii Sfântul Pavel, să zicem o casă ca asta, și a coborât odată până la malul mării să strângă niște lemne de acolo. Vede o femeie îmbrăcată cuviincios, stătea pe stânca aceea cu trei cărți în brațe și scria. Imediat s-o întrebat ce caută o femeie în Athos. Fusese o furtună înainte și s-o gândit ”Măi, poate s-o spart vreo barcă, ceva și o naufragiat!”. Și s-o dus și o zis: ”Femeie, ce cauți aici? Cine ești? Cum ai ajuns aici?”. Ea zise: ”Eu îs Stăpâna locului acesta!”. Nu pricepea el și o întrebat iar ”Dar ești naufragiată?” Din nou, i-o răspuns:  Nu, Eu îs Stăpâna, aici e locul Meu!”. Tot nu înțelegea și a întrebat: “Ce tot scrie acolo?” „Uite, într-o carte îi scriu pe cei care vizitează Athosul o zi, două, trei, se închină și pleacă. În următoarea îi scriu pe cei care stau ani de zile în Athos, dar la urmă tot pleacă. Și în a treia îi scriu pe cei care trăiesc toată viața și își încheie viața în Athos.”

O mai încercat el să întrebe, nu o priceput. Când a văzut că nu înțelege, s-o dus la chilia lui. Când a ajuns la bisericuța lui, s-o dus să aprindă candele, că era de vecernie și când o ajuns în fața icoanei Maicii Domnului, atunci a recunoscut-o și i s-o trezit mintea. ”Văleu, era Maica Domnului!”. Desculț, direct din biserică o fugit direct la mare. Când s-a dus, nu mai era nimeni acolo și o căzut în genunchi și o zis: ”Maica Domnului, iartă-mă, n-am știut că ești Tu. Mai arată-Te o dată!”  și chiar în momentul acela a simțit o mireasmă de mir, dar nu o mai văzut nimic. Doar prezența Maicii Domnului.

Asta înseamnă că toți cei care ajungeți în Athos, sunteți trecuți într-o carte a Maicii Domnului, și asta înseamnă exact ca și cum te-a trecut cineva la pomenit. Maica Domnului te pomenește permanent acolo, zice ”O trecut prin grădina Mea”. De asta să nu uitați de Maica Domnului, da?

Pentru context istoric și duhovnicesc, consultați sinteza – Muntele Athos; iar pentru mărturii recente din Grădina Maicii Domnului, urmăriți și acest material – Athos-ul, Grădina Maicii Domnului – p. Pimen Vlad.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!