„Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi folosesc”: libertatea omului și răsplata – p. Pimen Vlad

„Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi folosesc” nu este doar un verset, ci o hartă pentru fiecare alegere a noastră: în familie, în profesie, la serviciu sau în fața ispitelor moderne. Cuvântul părintelui Pimen arată cum libertatea fără responsabilitate aduce răni, boli și tulburare, dar și cum pocăința, mila, dragostea în familie și rugăciunea pot schimba cursul vieții, dând sens necazurilor și pregătind întâlnirea cu Dumnezeu în fiecare zi a existenței noastre.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

„Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi folosesc”

Trebuie atenție în toate, știi cum? Exact cum a spus: „Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi folosesc!”. Asta spune la Sfânta Scriptură, adică Dumnezeu ne-o dat libertate deplină, dar suportăm consecințele faptelor noastre.

Unui om când îi dai libertate… zice copilul tău: Lasă-mă să ies în seara asta!… Te duci, dar trebuie să știi un lucru: Ai grijă ce faci! Uite ieși cu băieții, ai și tu să zicem, 19 ani, te duci, dar ai grijă ce faci, pentru că există consecințe! Poți să te duci cu băieții, să stai de vorbă, hai, bei o bere sau nu știu ce, dar poți să ajungi să iei droguri, să faci altele, să te apuci de prostii… fapte care au ca urmări și niște consecințe grele. Poți să te apuci de furat!… Există niște consecințe!

Despre libertate, Antihrist și discernământ în lumea de azi, vedeți și dialogul nostru Hristos și Anti-Hristos – dl Marin Răducă, precum și cuvântul părintelui Teologos Unitatea neamului românesc azi, unde este reluat același verset apostolic despre lucrurile „îngăduite”, dar nu folositoare.

Să ne căim pentru păcatele noastre

Și de asta trebuie să avem grijă în viață ce facem, pentru că nimic nu rămâne nerăsplătit, dacă nu aici pe pământ… în Cer. Că de asta de multe ori ajungem la o vârstă și dăm de niște necazuri mari și te întrebi: „De ce trec eu prin astea acum?”. Dar dacă te duci în viața ta în urmă, vei găsit locuri în care ai făcut un rău, ai nedreptățit pe cineva și Dumnezeu tot te-o răbdat și a văzut că tu nu te-ai căit pentru ele și ți le întoarce mai târziu.

De asta este o învățătură la Sfântul Sfântul Efrem Sirul, cred. Era tânăr și o ajuns la închisoare unde mai erau câțiva și toți erau nevinovați. Fiecare povestea: „Păi, pe mine m-o închis așa, așa…”. Și Sfântul se gândea: „Dar eu oare ce am făcut? Aaa! Când eram copil, am furat trei smochine! Să vedem de ce mi-a îngăduit Dumnezeu asta? Uite, trebuie să le trag, pentru că am făcut lucrul ăsta!”.

Ei, fiecare dintre cei închiși și-a amintit din tinerețe că făcuseră boacăne mari. Unul furase nu știu ce, altul cutare, și i s-a întors după 10, după 20 de ani răsplata. De asta se zice că Dumnezeu nu-i nedrept! De multe ori zici: „Mă, uite la ăla câte răutăți o făcut și nu-l pedepsește nici Dumnezeu, nici legea, nici nimic!”. Toate i se întorc! Să nu vă gândiți! Și problema mare e când nu i se întorc pe pământ pentru că o să le tragă în veșnicie, adică la nesfârșit.

Pentru o înțelegere mai adâncă a legăturii dintre păcat, pocăință și libertate, este de folos cuvântul părintelui Teologos Pocăința: calea către libertate, iar pentru cuvântul Domnului „Milă voiesc, iar nu jertfă” puteți citi textul evanghelic din Matei 9, 9-13.

Pocăința lui Zaheu vameșul

E bine atunci când Dumnezeu îți dă o boală, îți dă un necaz, îți dă ceva, tu atunci te gândești la viața pe care ai dus-o, te căiești, te-ai dus să te spovedești, încerci să-ți îndrepți anumite lucruri… Exact ca Zaheu, vameșul, la care a intrat Mântuitorul și el de bucurie, o spus: „Doamne, știu că am făcut multe, tot ce am nedreptățit o să întorc împătrit și jumătate din averea mea o dau săracilor! Adică el s-a căit cu adevărat pentru tot ce o făcut și imediat o venit cu fapta.

Cei pe care-mi amintesc că i-am nedreptățit, le dau de patru ori mai mult ca să mă răscumpăr, iar ”jumătatea din ce am adunat o dau la săraci, ca săracii aceea să se roage ca Dumnezeu să mă ierte”. Și ce-o zis Mântuitorul? ”Iată că s-a făcut mântuire casei acestea!”. Adică s-o mântuit prin asta. De asta trebuie să avem mare grijă.

Chiar îmi povestea cineva, de unul care a fost în moarte clinică. Și avea copii, omul a avut un cancer, ceva și s-o dus și-a ajuns la Dumnezeu:

– Doamne, te rog, nu știu ce!…

– Bine, o să te întorci înapoi pentru copii!

– Dar ce trebuie să fac în viața asta ca la urmă să ajung din nou la Tine?

– Să faci și bine și numai bine!

Adică să ne luptăm să facem binele cât de mult în jurul nostru. Cât de mult bine. Pentru că asta se spune la Sfânta Scriptură: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Adică să avem bunătate. Cu îngăduință față de ceilalți. Cu dragoste.

Câteva sfaturi duhovnicești pentru medici

Mulți sunteți medici. Trebuie să aveți mare grijă cum lucrați. Poți să-l tratezi pe celălalt care vine în suferință, ca pe un obiect. Tu ți-ai făcut treaba și treci mai departe. Nu asta e datoria. Deci acolo trebuie să pui suflet, dragoste pentru că omul acela care vine cu boala, duce o suferință cu el. Depinde, fie unul mai grav sau așa. Deci omul acela nu are nevoie doar că l-ai tăiat, i-ai făcut injecția, are nevoie de un cuvânt cald. Are nevoie de empatie, are nevoie să vadă că-ți pasă de el. Deci de multe ori dacă vede că te porți cum trebuie cu el, pentru el lucrul ăla face mai mult decât tratamentul în sine. Îl ajută, îl ridică moral, îl ridică…

Uitați, cu ani în urmă am ajuns la spital în Polighirou de mai multe ori, nu pentru mine, cu alți părinți. Și era un doctor foarte credincios. Chiar am ajuns cu un părinte care a avut pancreatită, despre care se spunea că din aceia, nu știu câți la suta, se duc. Deci foarte puțini scapă. Era foarte grav, blocat totul, nu-i mai funcționa nimic, l-o luat cu salvarea. M-am dus cu el acolo la Polighirou și îl întrebam pe doctor:

– Cum e?

– E ca un incendiu mare pe care ne luptăm să-l stingem, dar nu știm dacă reușim pentru că deocamdată nu-i lucrează nimic.

Îl ținea numai în perfuzii și asta era. Vreo 10 zile așa a fost. Era blocat organismul ca piatra, îi făceau în perfuzii și asta era.

Doctorul credincios de la Polighirou

Dar ce se întâmpla? Un lucru pe care l-am văzut: seara venea vizita cu medicii. Venea frumos pe la fiecare pat. Eu, dacă am stat cu părintele ăsta acolo în spital vreo 3 săptămâni sau mai mult, că uneori noaptea dormeam pe un scaun, alteori mă duceam și veneam dimineața din nou, dormeam undeva la o biserică, adică eram prezent tot timpul acolo și vedeam totul. Când venea vizita, venea acest doctor cu ceilalți medici. Treceau pe la fiecare bolnav și era altul mai în vârstă decât el. Și lua fișa de la capul patului, fie se uita, mai completa ceva la tratament. El nu zicea nimic niciodată, îi lăsa pe ceilalți.

Dar după ce se încheia vizita, venea iar singur. Se punea pe scaun lângă pacient, îl lua de mână și începea să discute cu el. Să vadă istoricul lui, ce e cu el. Era ca o mamă. Deci el în rest era serios. Dar cu pacientul devenea numai zâmbet și avea atâta bunătate… „Și cum e, și de unde o pornit, și de unde se trage?” și vedeai că uneori se ducea la fișă tăia ce au scris medicii și scria altceva. Avea experiență, intra în miezul problemei și vedea ce se întâmplă acolo. Și așa lucra fiecare zi. Și după vreo 10 zile știu că vine la mine bucuros: „Părinte, gata! Am preluat controlul, a început să-i lucreze organismul!”. Deci a început să-și dea drumul, zice, „și de acum controlăm”. Și așa ușor, ușor, încă vreo două săptămâni în spital, și-a revenit și-o depășit lucrul ăsta.

Altă dată m-am dus cu altcineva care avea o durere pe aici ceva, „mă doare rău”. Am fost la Kareia în Sfântul Munte, dar aici sunt mai începători, nu știau prea mult, poate e de la febră, poate e altceva și până la urmă i-au luat sânge și au văzut că avea infecție în sânge și i-au zis: ”Du-te repede la spital!”. M-am dus cu el la Polighirou, am ajuns, l-am găsit pe doctorul ăsta, s-o nimerit să fie el. L-o întins pe pat, l-o apăsat două ori și zice: „Are spartă apendicita, direct în operație!”, fără alte analize. Adică era foarte bun. Doar l-o apăsat două ori cu mâna și gata. O venit la mine, mi-o sărutat mâna și zice: „Binecuvântează-mă pentru operație.”

Pacientul trebuie ajutat și sufletește

Și s-o dus și mi-o spus fratele ăsta cu care fusesem: „L-am văzut cum o făcut întâi trei închinăciuni, s-o rugat înainte de operație, după aia au luat iodul pe care-l aveau, o făcut o cruce pe locul unde trebuia să taie și după aia m-o adormit, n-am mai știut”. L-o operat el și după aia o venit după operație: „Părinte, la timp l-am prins, era spartă și începea să se întindă în organism. Abia am apucat s-o oprim…”. Pentru că a fost foarte bun, el se ruga tot timpul și Dumnezeu l-o luminat. Că putea zice: „Băi, internați-l acolo, îi facem analizele și mai vedem” și ăla poate murea, că-i intra în sânge și așa. Deci de asta zic: când lucrezi cu Dumnezeu, Dumnezeu te luminează, iei hotărârile cele mai bune în operație, în tratament și poți să-i ajuți pe ceilalți.

Și știți, să salvezi un om nu înseamnă numai trupește, dacă el simte căldură de la medic, simte dragoste, îl încurajează: „Uite, roagă-te la Dumnezeu, mă rog și eu pentru tine”, deci l-ai salvat nu numai trupește, ci și sufletește. Ca medici, să știți că aveți o misiune foarte mare, să-l ajutați și sufletește. Poți să-l câștigi pe celălalt. Poți să-l ajuți, să-l încurajezi, să depășească anumite momente. Nu vă dați seama, de asta este ca și în armată, este jurământ. Este o responsabilitate. De asta contează foarte mult cum lucrăm.

Despre sensul durerii și al încercărilor în viața creștinului, vedeți și cuvântul părintelui Teologos De ce există atâta durere?, iar pentru chemarea la milă și dăruire de sine citiți reflecția teologică Jertfa de sine și dăruirea de sine.

La Dumnezeu nu rămâne nimic nerăsplătit

Și de asta, la urmă, fiecare om se duce la Dumnezeu și dă socoteală pentru libertatea care i s-o dat, pentru meseria pe care o avut-o, domeniul în care a lucrat, responsabilitatea pe care a avut-o. Poate a fost un simplu funcționar, poate a fost un primar, poate un medic, poate un director, poate ceva. Îi responsabil de cum o lucrat acolo. Fiecare răspunde pentru fiecare lucru, pentru fiecare om cu care o avut contact. La Dumnezeu nu rămâne nimic nerăsplătit. Dacă am lucrat bine, vine răsplata de la Dumnezeu, cum se spune, însutit sau înmiit. Adică îți dă Dumnezeu atâtea binecuvântări de… ai să zici: „Doamne, mai dă și la alții, mi-ajunge că uite cât mi-ai dat!” pentru că Dumnezeu nu e nedrept.

Dar dacă facem rău, încep să ne vină mai târziu celelalte. Te trezești cu un copil bolnav, cu handicap, te trezești cu alte probleme, vezi că toate se dau peste cap și te întrebi de ce merge totul rău în familie. Dar dacă te duci în urmă vezi că ai greșit cândva sau poate că ai judecat pe alții. Se spune că ce judeci în aia cazi. Poți zice: „Măi, eu nu fac rău la nimeni”, dar toată ziua stai pe la bârfă cu prieteni: „Ai auzit ce-o făcut ăla? Ai auzit ce-o făcut celălalt?” și mai adaugi și de la tine și îl vorbești de rău pe celălalt. Și la altul poți să-i distrugi familia, pe altul îl faci de râs în fața altora. Ei, toate astea se revarsă și asupra ta și asupra copiilor tăi pentru că toate au urmări. De asta să fim atenți cum lucrăm!

Totdeauna să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze

Și în afară de asta, noi avem nevoie de Dumnezeu în viața noastră! Fără Dumnezeu nu putem nimic. Cu Dumnezeu putem totul, să ne fie clar! Când L-avem pe Dumnezeu cu noi nu mai există imposibil. Toate lucrurile alea de care de spune că sunt imposibile, dispar. Deci Dumnezeu poate să le rezolve. Acolo unde vezi că e închis, că e zid și zici că nu-i nimic, Dumnezeu îți deschide ușa, dar trebuie să fie de folos. Că noi de multe ori vrem ca să ne deschidă Dumnezeu ușa, dar fără să ne dăm seama dacă e de folos sau nu pentru noi. Pentru că sunt lucruri care nu ne folosesc.

Eu am văzut, am cerut de la Maica Domnului lucruri și nu mi-a dat. Și mi-a dat Maica Domnului după 15 ani lucrul ăla. Și când am început să mă gândesc, mi-am dat seama că dacă îmi dădea de la început era haos și dezastru, nu știam să le chivernisesc. După 15 ani, exact la momentul în care aveam gândirea care trebuie, mi le-o dat. Deci Dumnezeu știe să lucreze. De asta: „Doamne, Te rog, ajută-mă cu problema asta. Vreau să fac lucrul ăsta, dar dacă e voia Ta!”. Totdeauna să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze.

Dimineața să începem cu Dumnezeu, ”Slavă-Ție, Doamne, că m-am trezit! Mulțumesc, Maica Domnului, că ai avut grijă de mine, de familia mea!”. Pleci la drum, te duci și-ți faci treaba. Seara, când ajungi acasă, seara: „Mulțumesc, Doamne, că uite ai îngăduit și am ajuns seara acasă!”, alții nu au mai ajuns. Accidente, probleme, ți se oprește inima, orice se poate întâmpla și nu mai ajungi acasă. De asta să începem cu Dumnezeu, să încheiem cu Dumnezeu și să nu ne rușinăm niciodată de Dumnezeu, să-L mărturisim!

Să cerem ajutorul Sfinților și să fim smeriți

Da, sunt creștin. Care-i problema? Înainte de operație faci o cruce. Care-i problema? ”Doamne ajută-mă!” Sau un Sfânt ocrotitor acolo. Avem pe Sfântul Luca al Crimeei, avem Sfinți de-ăștia care au fost medici. Să fie icoana frumos acolo pe perete, în sala de operație. Să ai acolo, să știi că Sfinții… că ai momente, ajungi la operație și nu mai știi ce să faci. Vezi că uneori, în situații grave, te uiți la Sfânt: ”Ajută-mă!” și Sfântul ajută. Sfântul Nectarie, sfinți mari… De asta, cum am mai spus, fără Dumnezeu suntem nimic. Cu Dumnezeu putem totul, devenim puternici din slabi.

Ce erau Sfinții Apostoli? Majoritatea erau pescari, oameni simpli, nu știau carte, nimic. Și uitați-vă când le-o dat Dumnezeu harul, au întors toată lumea pe dos. 12 oameni, au luat-o pe dos, țări întregi, i-o întors la Hristos. Câtă putere aveau prin Harul lui Dumnezeu! Toată lumea îi înțelegea în toate limbile. Ei care erau simpli, nici carte nu știau. Dintr-o dată era Harul lui Dumnezeu! De asta avem nevoie în viața noastră, de Harul lui Dumnezeu.

Și Harul lui Dumnezeu vine dacă suntem smeriți. Spune așa: „Dumnezeu celor smeriți le dă Har, celor mândri le stă împotrivă”. Deci dacă noi ne smerim, nu ne ridicăm deasupra la ceilalți, adică suntem atenți, să ne purtăm frumos, să-i respectăm fiecărui om libertatea, nu: „Mă, dar eu am două doctorate, vii tu și îmi spui mie, băi, cutare, prostule…”, adică deja imediat mă urc deasupra celuilalt. Asta înseamnă mândrie. Și atunci Dumnezeu ce o spus? Celor smeriți le dă Har, cel care își vede de ale lui, nu își bate joc de celălalt, îl respectă indiferent care-i nivelul celuilalt, e atent cu celălalt, nu-l judecă, acela e smerit. Cel care judecă și se ridică deasupra celuilalt o face din egoism și mândrie.

Și ce se întâmplă? Dumnezeu celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă! Deci intrăm într-o luptă cu Dumnezeu, ne luptăm cu Dumnezeu. Și putem noi să biruim? Niciodată! Și mândria asta o să ne facă numai rău pentru că nu accepți. Și atunci nu accepți nici acasă cu soția ta, dacă ți-o zis ceva, atunci imediat răspunzi: ”Taci din gură, îmi spui tu mie? Că ești proastă, ești nu știu ce!…”.

Să nu îl jignim pe cel de lângă noi

Că la un moment dat îmi povestea soția cuiva că ăsta, care era campion la sărituri cu parașută, făcuse de toate și atunci când venea acasă cu prietenii și soția se mai băga și ea în vorbă, îi zicea: ”Taci mă din gură că ești proastă! Știi tu? Te pricepi tu la astea?”. Tot timpul o tăia. Ea avea doctorat, două facultăți, deci nu era… dar despre domeniul ăsta i se părea că nu știe. Atât s-o ambiționat ea că s-o dus și o făcut cursul de parașutism. După aia s-a dus să sară cu parașuta și era în același elicopter cu soțul, dar el nici nu știa că soția era în spate în elicopter. Și când antrenorul a strigat numele de familie, el s-a ridicat, dar antrenorul i-a zis:

– Nu tu, soția ta!

– Cum soția mea? Păi, ea nu știe, n-o făcut cursuri…

– O făcut de toate, stai liniștit!

Și mi-a zis ea că: ”Am făcut-o doar ca să nu mai spui că-s proastă! Domnule, uite, am sărit și eu cu parașuta!” și a făcut atâta ambiție când o văzut că el toată ziua îi arunca asta, ”Taci din gură că ești proastă!”.

Ei, noi nu ne dăm seama cât îl doare pe celălalt lucru ăsta. Nu contează, ți-o dat Dumnezeu minte mai multă, folosește-o bine! De ce să-l jignești pe celălalt? Să-l faci să se simtă prost pe celălalt atât acasă, dar și în societate. Să-l jignești, să-l faci de râs, să ieși tu deasupra. Ce câștigi tu prin asta? Ce faci tu prin asta? Pentru că de fapt ne facem noi rău.

Când un bărbat pleacă de acasă necălcat, nearanjat, înseamnă că soția lui nu se îngrijește de el. Când soția pleacă de acasă plânsă, înseamnă că bărbatul nu se îngrijește de ea. Zice că-l cunoști pe unul după celălalt, care e relația lor în familie. Ei totdeauna trebuie să aibă grijă unul de altul.

Când e înțelegere, când e dragoste, abia atunci simți lipsa celuilalt.

Când e înțelegere, când e dragoste, abia atunci simți lipsa celuilalt.

Îmi amintesc de preotul din sat de la mine, acum e bătrân, are vreo 75 de ani și îmi spunea: ”Eu nu ieșeam din casă fără să trec prin filtrul soției. Se învârtea odată în jurul meu. Zicea să n-ai un puf, să n-ai ceva… Tu ești preot, trebuie să fii model unde te duci, să fii frumos, curat, exemplu. Trebuie să fii cum trebuie!”. Când veneam acasă mă aștepta cu mâncarea caldă…”. Și ea pe la vreo 55 de ani, a murit de cancer. Un an de zile a suferit, a plâns și spunea după aia când m-am dus pe la el că: ”Vin acasă, e rece, focul nu-i făcut, mâncarea nu-i făcută, eu în afară de cartofi pai nu știu nimic să fac. Acum uite, totul e pustiu!” și începea să plângă. Deci om la 70 de ani începea să plângă și să-mi spună toate astea!

Adică după o viață împreună în care era obișnuit ca toate să fie la locul lor, deodată s-o trezit singur. Avea o căsuță parohială mică, cu două cămăruțe și zicea: ”Uite, totul e pustiu, totul e rece!”. Deci plângea ca un copil și îmi spunea.

Ce înseamnă când e înțelegere, când e dragoste, abia atunci simți lipsa celuilalt. Că de fapt ce se întâmplă? Te completa. Tu îți făceai datoria, ea își făcea datoria și se completau unul pe altul. Asta înseamnă dragostea, nu să fie perfecți amândoi, ci să se completeze! Unde-i lipsă la unul, completează celălalt cu dragostea. Și atunci, ușor, ușor, pot merge mai departe și pot în felul ăsta să ajungă la Dumnezeu să se mântuiască împreună. De fapt, ăsta e scopul vieții, de a se ajuta și de a merge împreună!

Cum aducem copiii înapoi în Biserică?

Pelerin: Pot să pun o întrebare? Cum aducem copiii înapoi în Biserică?

Părintele Pimen: Păi problema începe de la rădăcini. De ce nu i-ai dus din mici?

Pelerin: Până la 12 ani, până la 13 ani erau nelipsiți din biserică!

Părintele Pimen: Da, dar știți ce mai trebuie? În afară de biserică, este o vorbă: cei șapte ani de-acasă, când vezi că unul face boacăne, zici că n-are cei șapte ani. Adică, în afară de cum îl înveți tu și îl crești, ce exemplu îi dai acasă? Că dacă tu l-ai crescut bine cât a fost acasă cu tine și l-ai format și ți-ai făcut timp de el și l-ai crescut cum trebuie, chiar de îl mai ia anturajul, o să-l scuture oleacă, o să-l dea de pereți o perioadă, dar el știe cât de bine o fost în viața de familie: crescut cum trebuie, că o fost dragoste în familie și începe să dorească lucrurile astea și se întoarce. Sau când își întemeiază el familie, vrea să fie bine, chiar de-l mai prinde anturajul. Pentru că este lumea asta acum cu anturaje care atrag.

Dar contează creșterea primită și dacă el are la ce să se gândească că a fost bine, dar dacă el știe că acasă aceia se certau toată ziua, atunci n-are ce să-l atragă acasă. Acum depinde, fiecare știe cum a fost crescut.

Dar Sfântul Porfirie spune așa: ”Cel mai mult ajută rugăciunea! Când copilul tău nu te mai ascultă și-l bați degeaba la cap, mai bine pune genunchii jos și începe să te rogi pentru el! Că Dumnezeu o să lucreze și o să-l lumineze ca să se întoarcă”. Deci rămâne rugăciunea!

Cred că am vorbit de ajuns! Să vă ajute Maica Domnului!

Pelerin: Niciodată nu-i de ajuns!

Părintele Pimen: Da, dar toate cu măsură! Zice că să le facem pe astea și după aia mai stăm de vorbă, știți?

Pelerin: Am înțeles!

Despre creșterea copiilor în Biserică și echilibrul dintre tradiție și duhovnicie, vedeți și întâlnirea cu părintele Teologos Tradiție, duhovnicie, copii, precum și avertismentul gherontissei Monica în articolul Cum ne distrugem pe noi înșine și pe copiii noștri.

Să încercăm să tăiem răul din noi

Părintele Pimen: Pentru că ce e prea mult strică! Să fie așa cu măsură și să încercăm să ne rămână ceva un pic acolo. Zici: ”Măi, uite, o îngăduit Maica Domnului să ajung în Athos! Bun! Mă duc acasă, renunț și eu la ceva care îl supără pe Dumnezeu și pe Maica Domnului. Ce am eu care să mă despartă de Dumnezeu? Fumatul! Gata! Trag cu dinții de mine și de azi înainte nu mai pun țigară în gură!

Ce mai am eu? Mai fac câte o beție de aia și fac scandal acasă. Gata, încheie! De azi înainte mai mult de un pahar, să mor, nu pun în gură!. Adică, încerc să tai ceva ce face rău. Sau mă înebunesc păcănelele, mă duc să joc, iau salariul și jumătate îl pierd acolo. Ia să tai lucrul ăsta! Dacă nu pot, soție, am luat salariul, ia și ține-l, că eu nu sunt în stare să chivernisesc banii! Eu nu-i mai aduc acasă, îi pierd! Trebuie căutate căile de a rezolva problemele astea.

Și acum fiecare, așa din drag pentru Maica Domnului că ați ajuns în Athos, încercați să renunțați la ceva care nu-i bun! Fiecare își cunoaște viața, știți ce faceți și poate că nu vi se pare mare lucru, dar de fapt se distruge pe el sau se îmbolnăvește sau poate afectează familia… Să taie ceva, să rupă! Poate te gândești că nu te mulțumești cu soția și-i frumoasă vecina sau alta. Atunci te gândești oleacă: ”Mă, ia să-mi văd doar de familie, să dau deoparte ce nu-i bine, ce-mi distruge mie familia și sufletul!”. Pentru că în afară că îți distrugi familia, lași niște și niște răni care poate că nu se mai vindecă și în felul ăsta tragi mai târziu. Și te mai duci și la Dumnezeu, că nu știi când te prinde moartea cu toate astea. De asta să avem un pic grijă să echilibrăm lucrurile, da?

Bine, să vă ajute Maica Domnului!

Doamne ajută!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!