Libertatea adevărată: ce este și cum o dobândim în Hristos – p. Teologos

Într-o lume care promovează autonomia ca libertate supremă, adevărata libertate este comuniunea iubitoare cu Hristos, singura cale spre împlinire veșnică. Descoperim cauzele robiei, diferența dintre libertinaj și libertatea duhovnicească, stadiile păcatului și soluțiile practice: rugăciune stăruitoare, pocăință, tăierea voii și relații vii cu Dumnezeu și cu sfinții. Libertatea adevărată nu este „fă ce vrei”, ci unirea cu Adevărul care ne eliberează de patimi și ne deschide spre viață veșnică.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Toată lumea vrea să fie liberă și fericită fără ca să știe însă ce este libertatea adevărată și, în al doilea rând, fericirea. Cei mai mulți cred că libertatea adevărată înseamnă autonomie, dar aceasta duce în scurt timp la rătăcire pentru că cineva autonom în hățișurile vieții, se va rătăci pentru că nu știe cum să iasă de acolo, cum să se îndrepte spre casa cea adevărată care este în brațele Tatălui Ceresc ce ne așteaptă ca pe fii risipitori. Dumnezeu nu ne-a creat ca pe niște asteroizi rătăcitori prin spațiu, ci ca ființe raționale care au un sens și acest sens este perfecțiunea personală veșnică, singurul sens care îl împlinește într-adevăr pe om.

De fapt, și asteroizii, chiar dacă spunem că nu au sens, se supun unor legi în traiectoria lor prin spațiu. Haosul este specific diavolului în timp ce Dumnezeu este perfect riguros în libertatea Sa.

Pentru o perspectivă patristică asupra libertății, vedeți și materialul nostru Viața nu este digitală – îndemn la libertate.

Ce este libertatea adevărată

Doar în Dumnezeu există libertatea adevărată pentru că doar Dumnezeu este atotputernic și perfect iubitor. Libertatea adevărată nu este libertinaj, adică o băltoacă amorfă în care este permis orice, ci este posibilitatea de a ne împlini sensul nostru care este unirea iubitoare cu Dumnezeu cel pur personal și perfect. Orice relație de forță este o relație care limitează pe om și din cauza aceasta tirania este casantă și are nevoie de un efort continuu pentru a fi menținută și, într-un final, tot va crăpa pentru că libertatea adevărată provine din chipul lui Dumnezeu în om și deci nu are nevoie de instrucțiuni, ci doar de curățarea acestei flăcări de adicțiile care o distorsionează și o înnăbușe. Opresiunea și manipulările sunt masca disperării celor de la putere pentru a limita libertatea celor care Îl caută pe Dumnezeu.

Un cuvânt lămuritor despre libertate și robie găsiți în Despre libertatea adevărată.

„Fă ce vrei!” vs. Adevărul

Oamenii sunt atrași de himerele libertinajului prin plăcerile adicțiilor, dependențelor însă astfel ajung să se chinuie și să-și piardă, de fapt, libertatea prin folosirea greșită a acesteia. Pentru că diavolul nu poate să facă nimic dacă nu are învoirea de gând, el încearcă în permanență să ne capteze atenția pentru a obține învoirea de gând, astfel încât să aibă drepturile necesare să ne înrobească. Este nevoie de ieșirea noastră cu voia proprie din ascultarea iubitoare în Hristos care este generatoare de libertate pentru ca diavolul să ne poată stăpâni.

Desigur că asta este mult mai simplu la copii și la tineri care nu au experiență de viață și nu și-au dezvoltat atât capacitatea de gândire și de trăire în Hristos pentru a putea alege între bine și rău. Din cauza asta principiul de bază al satanismului este „fă ce vrei” – adică să nu mai asculte de nimeni pentru că în clipa în care omul ascultă de cei care sunt mai apropiați de Dumnezeu decât el, atunci omul sigur se folosește fiind ancorat în cunoștința care vine de la opiniile celorlalți. Omul care este de sine sfătuitor este și de sine războitor pentru că niciun om căzut nu are de unul singur cunoștința și luminarea necesară ca să ajungă la adevăr și, de fapt, închiderea Adevărului Hristos este victoria care se vrea definitivă a maleficului diavol care este tatăl minciunii.

Adevărul este o persoană vie cu care cineva poate să intre în contact, poate să relaționeze, poate să fie întrebat și să răspundă și nu o idee filosofică abstractă supusă interpretărilor unor oameni prinși în iadul relativității lor. Pentru a ajunge la Hristos Adevărul trebuie să avem program duhovnicesc constant de rugăciune, milostivire, relații interpersonale, liniște și contemplare pentru că dacă nu există acestea, atunci nu avem legături corecte cu universul exterior și mai ales interior și nu o să avem claritatea necesară să găsim Adevărul și nu vom fi liberi. Dacă nu găsim Adevărul, pe Hristos, nu vom fi liberi. Chiar Hristos a spus despre Sine-și: „Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi”. Dacă omul nu cunoaște realitatea în integritatea sa sub lumina plină de sens a iubirii lui Dumnezeu, atunci omul este condamnat să fie prizonier manipulărilor, fricilor, speranțelor deșarte, himerelor și a confuziei.

Despre Adevărul ca Persoană, aprofundați în Adevărul – OrthodoxWiki și în materialul nostru Lupta cu gândurile – p. Teologos.

Libertatea adevărată vine din comuniunea cu Dumnezeu

După cum vedem, libertatea adevărată vine din comuniunea cu Dumnezeu cel atotștiitor, atotputernic, perfect și iubitor și nu din starea de imponderabilitate totală a unui cosmonaut pierdut în spațiu fără niciun punct de sprijin, chiar dacă acesta este visul minții superficiale, atrase de mirajul plăcerii libertinajului precum fluturoii de bec noaptea. Singurătatea în spațiu este pregustarea iadului și nu starea de rai. Libertatea văzută ca posibilitatea să ne facem voia proprie ne duce la însingurare și la haos și din cauza asta apare ca și tentantă autocrația și de aici tirania ca cealaltă extremă pentru impunerea „binelui superior” după cum spun elitele. Fraților, trebuie să înțelegem că dacă omul este stricat, dacă omul este păcătos, în orice sistem l-ai pune, tot nu o să meargă pentru că dacă introduci gunoi, obții gunoi. Soluția este repararea personalității umane și asta se realizează numai prin Hristos. Numai prin Hristos cel înviat omul scapă de necesitatea de a stăpâni pe alții și de frica de a fi stăpânit. În clipa în care ne unim cu cel Atotputernic căpătăm în final singuranța că suntem iubiți și că avem în Cine să credem etern într-o lume definită prin nesiguranță, neînțelegere și schimbare.

Unitatea în Dumnezeu

În lumea căzută în care suntem, oamenii sunt singuri și limitați de însăși singurătatea lor. În clipa în care ne smerim și ne deschidem prin ascultare față de Dumnezeu, atunci ne unim cu Dumnezeu și prin Dumnezeu între noi, în Adam cel global, și vom ajunge să ne partajăm emoțiile, trăirile, sentimentele, abia atunci vom ajunge la libertatea adevărată de a putea ști totul și a trăi totul, navigând fără margini în tot universul exterior precum și în cel interior al fiecăruia, minunându-ne de frumusețea tuturor în lumina lui Hristos.

Din păcate, însă, astăzi suntem învățați egoismul, însingurarea, sub masca laudelor manipulatoare care ne fac să credem că suntem grozavi, să avem încredere în noi înșine și de dragul progresului să tăiem legăturile cu tradiția, cu cei care ne iubesc și cu Dumnezeu. Omul este împins să consume, nu să producă; să reacționeze și nu să gândească. Este înecat în zgomote informaționale și emotive astfel încât să-și piardă libertatea adevărată și să nu se mai controleze pe sine și viața sa, ci alții să o facă. Omul însingurat se chinuie și este cel mai slab și mai rău influențabil dintre toți pentru că este plin de nevoi generate și dorințe neîmplinite.

Despre singurătatea modernă și ieșirea din ea, vedeți și Mama, tata, copilul, tânărul – p. Athanasie Ulea, p. Teologos.

Dorințe și ascultare

Chinul nu vine atât de la starea în sine în care se află cineva, ci de la diferența dintre starea prezentă și starea dorită. Din cauza asta, una din principalele lucruri la care trebuie să fim atenți este tăierea dorințelor dacă aceasta ne aduce chin. De fapt, vedeți că principala cauză pentru care monahii devin liberi și se sfințesc este tăierea voii prin ascultare. La început pare o limitare a libertății, când de fapt este vorba de tăierea libertinajului, a distorsiunilor existențiale care au crescut în noi. Să nu uităm că în libertate sunt integrate sensul, binele și răul. Dacă ceva este posibil nu înseamnă că este și bine și trebuie și făcut. Dacă cineva are libertatea să se dea cu capul de pereți, nu înseamnă că trebuie să o facă pentru că este distructiv pentru sine-și. Dacă cineva are libertatea să-și expună distorsiunea sexuală, pe stradă nu înseamnă că trebuie să o facă pentru că este deranjant pentru ceilalți. Nu suntem noi dumnezei atotștiitori ca să decretăm moralitatea pentru noi și pentru ceilalți.

Depărtarea de Dumnezeu și consecințele

Dumnezeu este Hristos cel perfect și înviat și a dovedit-o prin toată viața Sa, prin învățăturile Sale și prin minunile Sale între care pe primul loc este depășirea morții prin înviere. De fapt, motivul pentru care cei de la putere doresc scoaterea lui Dumnezeu și a Bisericii din cotidian este chiar ștergerea sistemului de valori adevărat care îi duce pe oameni la libertatea adevărată. Cei de la putere uită, însă, că prin scoaterea lui Dumnezeu din centru, toate cad, pentru că toate își trag energia necesară pentru a trăi de la Dumnezeu care este dătătorul existenței, și deci,ă în clipa în care cineva se depărtează de Dumnezeu se chinuie și nimic nu mai merge. Vedem astăzi toate societățile depărtate de Dumnezeu cum colapsează în probleme chinuitoare și robii crunte pentru că răul este distorsiune și nu este sustenabil, chiar dacă cei care l-au alimentat au crezut că o să afle libertatea și fericirea deplină prin ateismul individualist.

Libertatea adevărată de alegere

Orice om se naște cu libertatea adevărată de alegere care folosită corect poate să-i crească libertatea pentru că de fapt libertatea adevărată este întâi de toate o stare interioară și nu atât o situație exterioară chiar dacă, desigur, situația exterioară poate să influențeze starea interioară. Dacă omul folosește greșit liberul arbitru, atunci își pierde gradual libertatea ajungând să fie aproape total dependent de adicțiile care îl stăpânesc. Desigur că cel mai crunt stăpân este idolul egosimului interior care o să-l chinuie toată viața dacă nu este vindecat prin pocăință și ascultare de Dumnezeu și de persoanele mai apropiate de Dumnezeu prin care Acesta vorbește în viața noastră. Prin pocăință ne întoarcem cu durere de la plăcerea provocată de centrii de atracție păcătoși iar prin ascultare ne ferim și ne silim să ieșim din capcana acestora dacă am fost prinși. Pentru că suntem expuși în fiecare zi la acțiunea piraților mentali care încearcă să ne fure libertatea adevărată și claritatea minții, trebuie ca în fiecare zi să ne rugăm în liniște pentru a avea pacea necesară sedimentării mâlului tulburărilor cotidiene.

Despre liberul arbitru și pocăință, aprofundați în Liberul arbitru – OrthodoxWiki.

Liniștirea vine din libertatea adevărată

Vedeți că dacă apa în pahar este agitată atunci ea este tulbure. Dacă însă paharul este lăsat în liniște fără să fie mișcat atunci apa devine cristalină și mâlul se depune. La fel și noi trebuie să ne liniștim, să nu ne mișcăm mintea prin gânduri, ci să ne rugăm cu „Doamne Iisuse…” ca să ne lumineze Dumnezeu întunericul paharului nostru. Această rugăciune este cea mai puternică pentru că este rugăciunea care generează cele mai puține gânduri, rugăciunea care clatină cel mai puțin paharul. Dacă paharul este clătinat, dacă mintea are război de gând, atunci aproape degeaba intră lumina iubirii lui Dumnezeu pentru că apa vieții noastre este mâloasă și nu vedem mare lucru. În această situație măcar să vedem că avem o minte tulbure și să ne rugăm lui Dumnezeu care a făcut marea și pământul s-o stabilizeze și s-o facă sănătoasă pentru că pacea este starea sufletului sănătos. Este adevărat că astăzi există un război cumplit de înrobire a minții și de a genera o viață ieșită din minți, din cauza centrilor de atracție care vin în principal prin ecrane și prin tot războiul ideologic feroce care ni se transmite, împingându-ne să fim la curent cu tot ce se petrece, fără însă să avem timp să gândim și mai ales să NE gândim la viața noastră, fără să avem timp să avem legături iubitoare cu Dumnezeu și prin Acesta cu celelalte persoane apropiate nouă. Asta se face pentru că se dorește ca omul să fie o masă de manevră și nu cineva puternic prin unitatea cu Dumnezeu și cu ceilalți, unitate care vine prin rugăciune și fapte de iubire.

Dincolo de rugăciune trebuie și noi să ne păzim să nu fim atrași de acești centri de atracție care acționează ca niște magneți. Este foarte important să facem și noi partea noastră pentru că dacă noi nu facem nimic, nici Dumnezeu nu face, zicând că noi nu dorim să fim eliberați. Dacă, însă, noi facem ce putem atunci și Dumnezeu face ce poate. Totul este să ne luptăm cu determinare și eroism pentru eliberarea noastră de sub tirania patimilor și atunci vom fi liberi într-adevăr. Trebuie să știm că în lupta noastră nu ne vom birui singuri patimile, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Să nu deznădăjduim pentru că Dumnezeu sigur ne va ajuta la momentul potrivit adică atunci când noi vedem că nu mai putem să facem nimic. Să nu ascultăm glasul diavolului care spune că nu vom reuși pentru că dacă ne luptăm cu ajutorul lui Dumnezeu sigur ne vom elibera de noi înșine. Să avem grijă însă să nu ne luptăm întâi împotriva dușmanilor externi dacă nu ne-am învins pe noi înșine, cel puțin în mare parte. Dacă nu ne învingem și nu ne controlăm patimile, nu o să iasă nimic.

Un exemplu despre liberarea de patimile personale

În 1821 când grecii se organizau să se elibereze de sub jugul turcesc, existau o mulțime de certuri între ei. Conducătorul lor, Teodoros Kolokotronis, era foarte supărat din cauza asta, și se plimba pe plajă cu pipa în gură gândindu-se la situație. La un moment dat, a fost luminat de Dumnezeu, și a zis: „Păi, stai că eu doresc să eliberez tot neamul grec și nu mă pot elibera de pipa asta!”. Și atunci a aruncat cu eroism pipa în mare și așa a început revoluția de eliberare a grecilor de sub turci. După cum vedeți, libertatea adevărată este opusul adicției și nu afundarea în aceasta prin facerea voii proprii folosind în mod distorsionat sintagma „drepturile omului”. Deci ajungem liberi dacă ne apropiem de Dumnezeu și nu dacă păcătuim și din cauza asta trebuie să ne rugăm și să aflăm despre orice acțiune dacă este în voia lui Dumnezeu.

Cum ne eliberăm de patimi. Lupta cu gândurile

Acțiunile noastre de eliberare trebuie să aibă, simplu vorbind, două dimensiuni: întâi de toate să ne concentrăm pe magnetul cel mai periculos, adică să ne luptăm cu patima care este cea mai mare pentru noi, iar pe o altă dimensiune să fim atenți să nu ne apropiem de alți magneți, adică să nu cădem în alte patimi, în alte adicții ci să navigăm înspre eliberarea noastră prin unirea cu Dumnezeu.

Păcatul este deviația noastră de la drumul drept al unirii cu Dumnezeu, atrași de magnetismul centrilor de atenție. Patima sau adicția este lipirea noastră de acești magneți; este cronicizarea păcatului, a chinului și pierderea aproape definitivă a libertății.

Stadiile păcatului sunt mai multe și este bine să știm că cu cât mai repede ne oprim cu atât mai puțin deviem, cu atât mai puțin ne vom chinui după plăcerea trecătoare care vine ca momeală.

La început este momeala simplă ca un bulgăre întunecat pe ecranul imaginației. Dacă noi nu primim această propunere atunci am scăpat și totul este bine. Pentru asta, însă, trebuie să fim atenți la noi înșine, să ne rugăm, să fim liniștiți și în liniște, să nu fim asaltați cu mulți centri de atenție și mai ales să avem mintea tare ca de diamant astfel încât să nu dăm importanță ci să rămânem concentrați pe Hristos și pe viața veșnică prin rugăciune, mustrarea de sine, studiu și iubire. Să avem grijă că gândurile oricum vor veni. Gândurile sunt ca avioanele, este imposibil să le oprim să vină, însă putem să avem grijă să nu facem aeroporturi ca să aterizeze chiar dacă ele cer asta. Nu trebuie să parlamentăm cu ele pentru că atunci vor ateriza și își vor descărca soldații dinăuntru și ne vor război. Dacă vedem un elicopter că încearcă să se pună unde nu trebuie și să-și descarce desantul, adică dacă vom vedea un gând care insistă, atunci luăm bazooka și dăm după el, adică îl spunem la duhovnic, ne spovdeim. Dacă însă nu discutăm cu gândurile, am scăpat foarte ușor.

Dacă, însă, noi nu respingem gândul de la început, atunci o să începem să-l analizăm și să discutăm cu el și este foarte probabil că vom accepta oferta diavolului pentru că acesta fiind foarte experimentat știe foarte bine cum să-și împacheteze propunerea și să și-o argumenteze logic, dacă e nevoie, pentru a fi acceptată. Diavolul și persoanele influențate de el acționează foarte rapid, inundându-l pe om cu zgomot mintal și creându-i o necesitate falsă de a acționa cât mai repede, astfel încât omul să nu aibă timp să gândească și să analizeze adânc oferta. Este clasic în această fază ca să existe război de gând prin repetarea ofertei la nesfârșit până când este acceptată. De fapt, diavolul caută învoiala de gând pentru că asta îi drepturi. Trebuie să știm că o minciună, un gând rău repetat la nesfârșit nu devine gând bun chiar dacă țintele neatente asta cred. Este esențial aici ca să nu credem ce spun gândurile, oricât de tentantă ar fi momeala.

Dacă omul nu respinge oferta la această fază atunci gândul simplu se transformă în păcat pentru că omul se hotărăște să facă lucrul respectiv. În clipa în care mintea este relativ hotărâtă să facă păcatul, atunci ea începe să-i dea atenție și să se preocupe preponderent de aceasta și astfel existența omului începe să se schimbe, el începând să se distorsioneze, să devieze de la drumul drept și astfel începe să-și piardă libertatea adevărată.

Despre lupta cu gândurile și paza minții, citiți și Războiul de gând – paza minții.

Când începem să păcătuim

Începutul păcatului se vede prin începerea neglijării persoanelor – întâi de toate a lui Dumnezeu și după aceea și a celor din jurul nostru. Uneori asta poate fi mascat pentru că noi putem să le dăm importanță însă nu ca și expresie a iubirii adevărate, jertfelnice ci ca expresie mai mult sau mai puțin vicleană a interesului propriu. Alte dăți este vorba de alte expresii ale iubirii de sine – de exemplu frica. Diavolul nu încearcă totdeauna să-l împingă să facă rapid păcatul cu fapta, ci să-l distrugă psihic prin tot felul de războaie de gând, tot felul de scenarii care mai de care mai tenebroase astfel încât să-l înglodeze cât de mult posibil în robia sa. După cum spuneam, trebuie să nu dăm atenție și să nu ascultăm gândurile, însă dacă intervine obișnuința devine destul de dificil și este nevoie de efort, mustrare de sine, spovedanie și program duhovnicesc în care să intre rugăciunea și activitățile duhovnicești folositoare de suflet, în care intră și osteneala trupească.

Dacă omul nu se oprește în această fază, atunci diavolul îl împinge să se hotărască definitiv și să facă planuri și să caute prilejuri astfel încât să facă păcatul cu fapta. Aici omul trebuie să fie foarte hotărât să se oprească și să nu zică că dacă a hotărât ceva care este rău trebuie neapărat să și facă lucrul respectiv. Totdeauna este bine să mai zăbovim și să întrebăm pe alții mai duhovnicești decât noi și să ne întrebăm dacă facem bine.

Dacă omul face păcatul cu fapta astfel încât păcatul să devină concret atunci paguba sufletului o să fie cu mult mai mare. Harul se retrage concret și aici este nevoie de pocăință concretă pentru a ne opri. Să nu spunem niciodată că dacă am păcătuit atunci asta e, nu mai avem ce face. Nu este adevărat – vedem cazul lui Petru care s-a pocăit cum a putut din cel mai mare păcat, păcat mai mare decât vânzarea lui Iuda, și l-a iertat Domnul. Desigur că nu trebuie să păcătuim însă dacă se întâmplă trebuie să ne întoarcem degrabă la Tatăl iubitor pentru că cu cât mai mult zăbovește boala păcatului cu atât mai mult ne distruge existența – mai ales sufletul care este veșnic.

Dacă nu ne pocăim, ne chinuim pe mai multe planuri, ne pierdem concret libertatea adevărată și viața în Hristos și ne apropiem de moarte.

Un exemplu despre sufletul tânăr

Să nu credeți că glumesc sau că vorbesc abstract. Să vă dau un caz: cunosc pe cineva care a intrat în mănăstire de foarte tânăr și care acum a ajuns la vârsta de aproximativ 50 de ani. Desigur că are barba albă cu doar câteva fire negre, însă, fața și toată existența sa radiază tinerețe. Eu știam că are un frate, cu un an mai mare, însă desigur că la vârsta aceasta nu mai conta această mică diferență. Fratele acesta a venit în Athos și l-am văzut pentru prima dată și ceea ce m-a izbit profund era cât de mult mai aproape de moarte era decât fratele său, cât de mult mai bătrân, de îmbătrânit arăta. De fapt, vedeți că Scriptura spune că plata păcatului este moartea, pentru că păcatul este distorsiune, strâmbare a existenței. Terapia păcatului cu fapta este semnificativ mai dificilă și dacă păcatul este mare implică neapărat spovedania pentru că astfel detonăm energia demonică ce a intrat în noi în clipa comiterii păcatului și ne ține captivi.

Cum reușim să îndepărtăm păcatul

Dacă nu ne spovedim și nu avem pocăința analoagă atunci păcatul se cronicizează, omul se obișnuiește cu el și devine patimă. Atunci este și mai dificil de ieșit pentru că omul se afundă în mlaștina plăcerilor și a durerilor și atunci obișnuința sa devine o a doua fire.

Pentru a ieși de aici este nevoie de o mare atenție și distanță de sursele de păcate, pază la noi înșine, precum și de curaj, constanță și determinare, eroism în aplicarea măsurilor care implică durere și a celor care ne oferă plăcerea adevărată. Pe scurt: formele de durere necesare ca să ne scoată din mlaștina plăcerilor sunt postul global – nu numai de mâncare – ci paza simțurilor, osteneala adică munca fizică, ascultarea de program, ascultarea de nevoile celorlalți, mustrarea de sine, spovedania regulată – cel puțin o dată pe lună. Pe de altă parte avem nevoie de atracția plăcerii adevărate care provine numai de la energia necreată a lui Dumnezeu. Pentru asta trebuie să ne rugăm pentru că rugăciunea este deschiderea față de Dumnezeu și să avem relații duhovnicești cu oamenii care și-au curățit diamantul inimii lor și care redirecționează prin acesta energia iubirii divine care ne luminează existența. În cazul relațiilor interumane desigur că preferăm totdeauna să fie față către față, însă dacă nu se poate, atunci să învățăm de la acești oameni prin cărți și materiale multimedia.

Drumul spre libertatea adevărată

Să nu ne oprim niciodată din drumul nostru către libertate adevărată pentru că cel care se oprește începe să moară și să decadă în abisul robiei sale chinuitoare care este, de fapt, iadul său personal. Să nu uităm că sfinții sunt cei mai liberi oameni pentru că nu sunt controlați de frici, dorințe, adicții și egoism. Chiar într-un sistem opresiv, chiar în închisoare ei sunt liberi pentru că libertatea adevărată este în esență o stare interioară care vine de la Dumnezeu. De fapt, un sfânt în închisoare este mult mai liber decât un păcătos pe tron care se chinuie sub sclavia în care este după ce a năzuit toată viața la himera libertății egoiste.

Desigur că noi care nu ne-am desăvârșit avem nevoie și de condiții exterioare și din cauza asta trebuie să ne luptăm pentru menținerea prezenței lui Hristos Adevărul în cotidian pentru că la lumina Adevărului, întunericul păcatului se retrage. Dumnezeu ne respectă total libertatea noastră, El stând doar la ușă și bate, invitându-ne să cooperăm cu El, pentru că iubirea presupune responsabilitate și libertate, fiind străină păcatului care duce la sclavie. Din cauza asta Dumnezeu nu ne presează, ci ne lasă pe noi să-i deschidem ușa ca să intre la noi. Hristos este cea mai delicată persoană din univers, chiar dacă asta poate să constituie chinul nostru. Păcatul generează duritate, însă o duritate casantă, ca a unui geam. Noi trebuie să avem duritatea apei care poți să o arunci de la orice înălțime și ea nu pățește nimic, având flexibilitatea smereniei. Ba mai mult, în timp apa poate să găurească cele mai dure pietre. Libertatea adevărată este libertatea duhului prin cooperarea cu Dumnezeu și Sfinții și nu libertinajul cărnii, adică a stomacului și a sexului, care ne împinge mai jos decât regnul animal.

Pentru ca lumea să ajungă la adevărata libertate trebuie să-și schimbe sistemul de valori centrat pe egoism care spune că libertatea adevărată este putere asupra celorlalți la sistemul de valori hristic care spune că libertatea adevărată este ascultarea jertfitoare față de ceilalți spre binele acestora. Desigur că e nevoie de credință pentru ca să accepte lumea așa ceva, însă altfel nu va fi liberă și fericită. Pe baza credinței se face saltul mai presus de logică și astfel omul iese din închisoarea opticii sale și descoperă o lume nouă, mult mai vastă în care libertatea sa crește.

Este nevoie însă să ne deschidem zilnic lui Dumnezeu care să ne scoată pe om din egoismul său, pentru că dacă omul nu se deschide atunci rămâne singur în anxietăți și în iubirea de sine și cade iarăși în închisoarea noetică din care a încercat să iasă.

Dacă nu încercăm să ne transformăm în fiecare zi, dacă nu ne eliberăm de patimi atunci ne vom simți în scurt timp prizonieri și chinuiți chiar și în cea mai libertină țară din lume – vedeți în ce hal a ajuns Franța, de exemplu. Pe de altă parte, dacă cineva ajunge la Sfințenie, atunci exteriorul este cu totul secundar, ca și în cazul Sfinților Valeriu Gafencu și Ioan Ianloide care erau prizonieri în lagărul de muncă de la Galda de unde puteau evada, însă au ales să nu o facă pentru că Îl trăiau mai intens pe Hristos acolo și nu doreau să-L piardă.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să-L trăim și noi!

Vă mulțumesc că ați avut libertatea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Pentru mărturii despre libertatea sfinților în închisoare, citiți și Post, părțile sufletului și luminarea minții.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!