Măsura duhovnicească a liderilor: ascultare și smerenie – p. Teologos

În lumea de azi, căutăm performanță, bani și influență, dar uităm să ne întrebăm după ce busolă se orientează inimile celor care ne conduc. Acest cuvânt așază în centrul discuției măsura duhovnicească a liderilor: felul în care smerenia, ascultarea și rugăciunea schimbă destinul unei familii, al unei firme sau al unei obști.

Prin exemple concrete, de la companii IT la mănăstire, materialul de față arată ce se întâmplă când încrederea în sine o înlocuiește pe cea în Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Aveți un Commodore 64? Sau ați văzut reclame cu el? Nu? Nici eu! Păi cum? Deține recordul mondial la cel mai vândut calculator desktop. Ca să fiu sincer, eu am avut unul, a fost primul meu calculator și a fost foarte bun pentru vremea respectivă.

După Commodore 64, a apărut ceva și mai bun – seria Commodore Amiga care a fost cu mult înaintea timpului ei. Practic Amiga a fost primul calculator multimedia din istorie. Aș putea să vorbesc destule despre Commodore, inclusiv despre faptul că are fani până astăzi, însă acum aș dori să spun doar că firma a intrat în faliment de mult timp și asta din cauze duhovnicești. Este vorba despre încrederea în sine a conducătorilor care au făcut din această cauză multe greșeli, făcând să plece mulți oameni talentați care, dincolo de talentul lor, știau realitățile pieței. O altă consecință a greșelilor au fost și relațiile tensionate cu dealerii și reputația proastă de oameni duri în negocieri și în relații comerciale și sociale. Aceasta a dus la trista soartă a firmei care încă deține și va deține recordul mondial al celui mai bine vândut calculator desktop.

Măsura duhovnicească a liderilor. Exemple despre consecințe

Tema măsurii duhovnicești a liderilor este esențială. Să nu credeți că este un caz izolat. Borland a fost compania numărul 1 în ceea ce privește limbajele de programare și au ajuns astfel pentru că au iubit pe oameni și au decăzut pentru că au urât. La început era o companie mică cu produse ieftine și bune, ca și Commodore 64, companie care era foarte milostivă și apropiată de utilizatori. Când au aflat că tot estul Europei i-a piratat, în loc ca să-i urmărească judiciar pe făptași – care erau în principal elevi și studenți – Borland a tipărit manuale pentru aceștia. În timp, când au ajuns în vârf, s-au mândrit și au început diferite certuri între conducători care au dus, într-un final, la decăderea firmei prin impunerea unor prețuri mari pe niște produse pe care nu le dorea aproape nimeni din cauza calității proaste provenite din tensiunile din firmă, a deciziilor greșite și a caracterului de nișă impus de conducători.

O altă tragedie care provine tot din lipsa de duhovnicie a liderilor manifestată în prețuri mari pentru produse la care mai rămăsese doar numele este și tragedia celebrei firme suedeze Hasselblad. O renumită firmă de aparate de fotografiat mediu format, care a ajuns falimentară, fiind cumpărată într-un final de un fond de investiții privat și ajungând în cele din urmă ca DJI să aibă pachetul majoritar în firmă. Conducătorii de la Hasselblad, mândri de produsele lor, nu au avansat odată cu piața, crezând că aparatele cu film – și mai ales mediu format, un format mai exotic, comparativ cu filmul foto standard – o să rămână în veșnicie și că o să domine piața celor avuți și doritori de calitate maximă. Niciodată să nu ne mândrim și să nu cădem în mândrie să credem că suntem imbatabili și din cauza asta să-i strângem pe alții de gât.

Pentru o privire mai largă asupra legăturii dintre viața socială, afaceri și suflet, poate fi de folos dialogul nostru Întrebări și răspunsuri despre viața socială și duhovnicească, iar ca definiție neutră a rolului unui conducător economic, fișa Lider în afaceri.

Fericirea este scopul omului

Scopul nostru nu este să facem bani sau/și să ne afundăm în plăceri sau/și să avem putere. Scopul nostru este să fim fericiți. Fericirea nu provine din putere, avere sau/și plăcere. Sunt nenumărați oamenii care le au pe acestea și au o viață distrusă de adicții, de nevroze mai mult sau mai puțin accentuate și de o neîmplinire mai mare sau mai mică, chiar dacă din afară totul pare strălucitor.

Pentru asta, primul lucru pe care trebuie să-l aibă un lider este să cunoască din experiență cum se ajunge la fericire. Evident că această cunoaștere este parțială aici pe pământ, însă este esențială pentru că dacă nu știm unde trebuie să ajungem și nu cunoaștem calea, atunci ne rătăcim prin junglă.

Dincolo de lider, trebuie și ucenicul, subalternul, învățăcelul să aibă dispoziția de ascultare, pentru că dacă nu o are, degeaba merge locomotiva pe șine în direcția corectă pentru că el tot deraiază. Din păcate, însă, noi suntem învățați să ne facem voia și să încercăm să ne impunem punctul de vedere și să ne căutăm interesul în orice relație intrăm fie ea romantică, monahală sau chiar profesională. Este foarte trist când vezi pe un începător care nu este dispus să întrebe ca să afle sau întreabă din curiozitate și nu din zel duhovnicesc.

Zelul duhovnicesc este absolut necesar nu numai în monahism, ci și în familie și chiar și la muncă pentru că altfel omul nu va rezista ispitelor și se va stinge. Este adevărat că începătorii nu știu ce îi așteaptă, adică ce capcane și, pe de altă parte ce bunătăți și din cauza asta situația este delicată. Liderul adevărat este cel ce poate căuta şi îndrepta prin nerăutate, prin sârguinţa şi rugăciunea sa, oile cele pierdute.

Pentru o introducere concentrată în ce este Ortodoxia și de ce este ea drumul spre adevărata fericire, poate ajuta sinteza Ortodoxia: definiție, analogii, erezii, iar pentru înțelegerea ascultării ca virtute centrală, fișa Ascultare.

Problema tinerilor de azi. Încrederea în sine

Problema cea mare este că generația actuală are o toleranță mult mai mică la critică și observații… de ce? Pentru că ei sunt mult mai egoiști și de aici, au o capacitate mult mai mică de a asculta, lucru care este distructiv pentru om. Asta provine întâi de toate din ridicarea individualismului, a egoismului, a mândriei camuflată sub masca „stimei de sine” și a încrederii în sine însuși.

Asta este distructiv pentru că noi nu trebuie să avem încredere în noi înșine, ci în Dumnezeu cel atotputernic care ne ajută să ieșim din orice situație. În clipa în care omul se încrede în el însuși, se rupe de Dumnezeu, se însingurează în egoismul său și poate să ajungă până la boli de nervi. Din păcate, societățile moderne încurajează egoismul, ruperea cu modul tradițional de viață dovedit ca fiind de succes și ademenirea omului în mlaștina libertinajului în care totul este posibil.

Ni se spune să fim noi înșine, când de fapt acest lucru nu este văzut ca sinceritate și delicatețe față de persoana celuilalt, ci ca și revărsarea nestingherită a patimilor noastre fără niciun fel de opreliște și pocăință. În clipa în care celălalt este învățat să se comporte astfel pentru a se simți, chipurile, liber și sincer, este foarte dificil să-l critici și să-l corectezi constructiv, pentru că el consideră asta ca un atac la persoană, la libertatea sa, la identitatea sa și nu ca un sfat pentru o îmbunătățire a comportamentului sau a ideilor sale.

Problema este exacerbată dacă omul se închide în închisoarea ecranelor unde intră într-o bulă cognitivă în care algoritmii de recomandare ai rețelelor sociale îi oferă numai ce îi place, numai cu ce este de acord astfel încât să-l țină lipit de ecran. Astfel, omul ajunge să creadă că toată lumea este de acord cu el, uitând că în acest caz toată lumea este formată doar din postacii care sunt de acord cu el. Asta îl radicalizează, îi îngustează mintea și nu mai poate să priceapă și să accepte alt adevăr decât cel cu care s-a obișnuit.

Despre felul în care internetul, rețelele sociale și fluxul de imagini schimbă mintea tinerilor, găsiți detalii și exemple în dialogul Pericolele internetului – p. Teologos, Lucian Apopei, iar despre cum vede Tradiția ascultarea de Biserică, explicațiile din Ascultarea de Biserică sunt foarte limpezi.

Adevărul absolut

De fapt, asta a început cu mulți ani în urmă în Renaștere când a început absolutizarea gândirii umane, lucru care duce la inflexibilitatea mândriei, la autoîndumnezeire. Astfel, dispare flexibilitatea smereniei și a iubirii care deschide mintea pentru acceptarea și a altor unghiuri de a privi o problemă, unghiuri care pot să fie chiar mai bune decât ceea ce considerăm noi ca adevărul nostru absolut.

Pentru societate nu mai există adevărul ca expresie a Bisericii văzută ca și comuniune în Hristos, fiecare ținându-se cu dinții de adevărul său. Asta se întâmplă pentru că astăzi, de fapt, societatea nu mai este văzută ca unitate iubitoare în Hristos, ci doar ca și competiție. Dacă dispar iubirea și credința în Hristos, rămânem cu ura și războiul. În acest caz, orice tendință de a corecta pe cineva este văzută ca atingere a idolului extremist pe care respectivul îl are în inima sa. Desigur că dacă interacțiunile nu sunt față către față, ci online, adică dispare limbajul trupului, tonul vocii și alte nuanțe, atunci sensibilitatea la critică va crește foarte mult.

Critica și ascultarea

Este crunt să vezi oameni care greșeșc, se chinuie și nu pot să iasă de acolo pentru că nu pot să asculte. Asta este, de fapt, cea mai mare dramă a umanității care îl duce pe om în iad relativ aici pe pământ și absolut după moarte. Mândria este calea spre iad în timp ce smerenia este calea spre mântuire. Să încercăm să-i iubim pe ceilalți orice s-ar întâmpla și să cerem această iubire de la Dumnezeu cel atotputernic pentru că altfel ne chinuim. Cine acceptă critica s-a eliberat de patima pentru care a fost criticat, iar cine a cârtit și a respins critica, s-a pecetluit pe sine ca rob al patimii respective. De fapt, trebuie să-l vedem pe cel care ne ceartă ca pe trimisul lui Dumnezeu și să-l primim cu smerenie, chiar dacă este nedrept, fără numai în probleme de erezie, desigur.

Dacă ucenicul este încontinuu cârtitor, batjocoritor, crede că știe el mai bine, nu este interesat să întrebe și în general are gânduri împotriva celui care poate să-l învețe, este imposibil ca să ajungă un ucenic bun, să învețe, să se liniștească și după aceea să ajungă și un lider bun. Liderul bun este fostul ascultător bun, însă problema nu este asta, ci întâi de toate este faptul că cel care nu face ascultare nu se va liniști cu adevărat niciodată pentru că nu își va depăși starea căzută pentru că asta se realizează doar prin moștenirea ascultării de la cel dinaintea sa care a moștenit-o de la cel dinaintea sa și așa până la moștenirea de la Hristos cel ascultător până la moarte și moarte de Cruce. Mai demult, exista mare evlavie, respect și atenție la cei care puteau să fie învățători în orice domeniu și se prețuia mult învățătura și din această cauză generațiile următoare deveneau mature rapid pentru că avansul lor începea bazându-se pe experiența vie a înaintașilor.

Astăzi, tinerii sunt învățați să fie individualiști astfel încât să nu mai facă ascultare ca să poată să învețe experiența vie a înaintașilor, să se transforme în caractere frumoase prin smerenie și iubire, ci doar să învețe o sumedenie de zgomote informaționale care doar să le crească egoismul.

Pentru asta sunt învățați să nu mai respecte pe nimeni, pe baza a diferite motive, să se ascundă pentru a-și proteja iubirea de sine, adică a se feri de mustrări și a-și proteja voia proprie, și, pe de altă parte, să asculte în general doar de colegii de generație care sunt cei mai convenabili pentru patimile lor sau să asculte de postacii anonimi de pe internet care îi manipulează departe de Dumnezeu prin himera cunoașterii unor date care nu ajută la desăvârșirea noastră veșnică în Hristos.

Adevărații învățători

Adevăratul învățământ este cel prin exemplul personal al înaintașilor și din cauza asta IA (inteligența artificială) nu va fi niciodată la înălțimea unui profesor virtuos care poate să insufle prin caracterul său modul corect de a fi și de a gândi.

Scopul nostru este să ne cizelăm caracterele și nu atât să învățăm cunoștințe păstrându-ne egoismul intact. Din cauza asta, toți liderii cu experiență caută caractere și nu aptitudini sau cunoștințe pentru că bagajul de cunoștințe se dobândește mult mai ușor decât un caracter bun – mai ales astăzi în era internetului când avem la dispoziție foarte multe cunoștințe.

Despre limitele tehnologiei și ale inteligenței artificiale în raport cu persoana vie, am dezvoltat tema în cuvântul Inteligența Artificială: implicațiile duhovnicești în cotidian, unde revin aceleași întrebări despre discernământ, inimă și ascultare.

Un exemplu despre caracterul bun

La un moment dat o firmă foarte influentă de securitate cibernetică avea nevoie de un programator. Se prezintă un candidat care la teste are rezultate foarte bune și face o impresie deosebită mai ales la interviul cu specialistul de la resurse umane. Acesta vine la CEO și îi spune „Șefu’ avem o problemă: este un candidat foarte bun ca programator și mai ales bun ca om: este jertfitor, bun coechipier, harnic și jovial.” „Păi, unde-i problema?” zice contrariat directorul executiv. Cel de la HR zice „Păi nu știe securitate cibernetică. El face programe de compus muzică, composere”. La care directorul îi zice „Angajează-l și dă-i și un salariu consistent și materiale să învețe și o să vezi ce bine o să fie” și așa a și fost pentru că ceea ce contează întâi de toate este caracterul, dispoziția de învățăcel. Cel care crede că le știe pe toate și că starea de învățăcel este peiorativă are o problemă.

Responsabilitatea și duhovnicia conducătorilor

În monahism totdeauna se caută părinții cei mai duhovnicești pentru a fi promovați pe posturi cu responsabilitate. Dacă situația este astfel încât trebuie promovat cineva care are cunoștințe de specialitatea sau relații, însă nu este duhovnicesc, acesta se chinuie și chinuie și obștea chiar dacă treaba poate să meargă din punct de vedere lumesc, administrativ.

Este adevărat că cel de la cârmă trebuie să aibă tărie înțelegătoare, putere de convingere și să fie exemplu personal pentru echipaj, însă astea vin de la Dumnezeu în dar cu ajutorul ostenelilor, ascezei proprii. Dacă nu sunt de la Dumnezeu, atunci sunt doar surogate și atunci mai devreme sau mai târziu corabia lui se va scufunda în timp ce aceea a cârmaciului validat de Dumnezeu va ieși la liman chiar dacă la un moment dat pare că este în adâncul mării.

Pentru asta conducătorul adevărat este cel care este sănătos întâi de toate din punct de vedere duhovnicesc, fraților. Dacă omul este distorsionat de patimi atunci vede lumea distorsionat prin lentilele patimilor sale și astfel își va duce echipajul acolo unde nu trebuie. Asta este valabil pentru toți liderii, mai ales pentru cei care sunt prin excelență conducători în domenii duhovnicești.

Dacă noi nu avem măsură duhovnicească și nu cunoaștem din experiență unde trebuie să ajungă cei care vin după noi, atunci nu vom reuși în menirea noastră de lider. Cărțile sunt necesare, însă nu suficiente – ba chiar pot să facă rău dacă nu sunt înțelese corect pentru că nu există experiența cel puțin parțială a realităților pe care cărțile le descriu.

Adevăratul artist este cel care creează din experiența sa și nu cel care doar copiază pe altul. Era un părinte care simțea o respingere în sine când ii se spunea de către cineva „Părinte, vorbiți foarte frumos – de unde ați citit?”. Desigur că este bun cititul însă pe primul plan este ascultarea de om viu care are experiența țintei unde trebuie să ajungem, experiența lui Dumnezeu în viața sa.

De asta este esențială rugăciunea constantă a liderului pentru sine și pentru turma sa ca să-i lumineze Dumnezeu. Și dincolo de rugăciune constantă, trebuie să aibă și ascultare. Și liderul trebuie să întrebe.

Liderul trebuie să fie la zi cu pravila sa de rugăciune, mai ales dacă este lider duhovnicesc, astfel încât să nu găsească diavolul breșă în zidul duhovnicesc de apărare. Diavolul îi luptă foarte tare pe lideri, mai tare ca pe noi cei mulți, pentru că știe că din căderea unui lider are de câștigat mult mai mult decât din căderea unui om de rând. Din cauza asta liderul trebuie să se concentreze întâi de toate pe viața sa duhovnicească și nu atât pe multele griji cu care se încarcă. Niciodată liderul nu trebuie să-și neglijeze rugăciunea.

Rugăciunea și smerenia liderului

Atenție că nu zic aici în primul rând ca liderul să se roage lui Dumnezeu cu o listă de cereri lumești, ca să reușească afacerea cutare și lucrarea cutare, ci să se roage ca să binecuvânteze și să lumineze Domnul sufletul său și pe al celor care depind de el. Asta trebuie făcut în fiecare zi și mai ales înaintea unor mari decizii care influențează și pe alții. Nu trebuie să luăm decizii sub presiunea momentului ci totdeauna să ne rugăm înainte și să ne sfătuim cu oamenii pe care i-a validat Dumnezeu în fața noastră.

Totdeauna, trebuie să avem flexibilitatea smereniei și să avem opinii puternice – adică să nu deschidem gura până nu ne documentăm și nu știm bine ce ni se întâmplă. Însă, pe de altă parte, trebuie să le ținem slab – adică dacă este altcineva care se dovedește că are o opinie mai bună să o acceptăm chiar dacă respectivul este inferior nouă ca poziție. Asta nu înseamnă o dovadă de slăbiciune, ci de înțelepciune din partea liderului care trebuie să știe să aibă discernământul și luminarea de la Dumnezeu ca să păstreze echilibrul milostiv între durere și plăcere și să taie dorințele iubitoare de putere ale subalternilor.

Cheia este de fapt iubirea, creșterea unității în echipă astfel încât toți să fie interesați să facă bine – pentru că dacă unii au gânduri împotriva celorlalți atunci apar tensiuni și războaie interne începând de la închistarea în a face strict numai ce i se spune fără tragere de inimă și mergând până la cârteli și neascultări zilnice serioase.

Performanța în duhovnicie și în profesie

Învățăcelul trebuie crescut în echilibru astfel încât să se apropie de Dumnezeu prin creșterea în timp a responsabilităților și a puterii de decizie. Dacă însă cel care crește profesional nu crește și în duhovnicie atunci va da greș ca om, chiar dacă ajunge să fie de succes în domeniul său – am văzut asta de multe ori, și în mediul de afaceri, în viața socială, în familie și în monahism. Geniul lui Mozart să ai, dacă ești ca el incapabil să asculți, să te calmezi, să gestionezi cu echilibru și smerenie problemele practice inclusiv cele bănești, atunci vei ajunge ca el să mori în obscuritate la 35 de ani. În zilele noastre amintesc doar cazul foarte trist al lui Diego Maradona care cu toate că a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, lipsa lui de disciplină, abuzurile inclusiv în tema drogurilor și multele decizii greșite l-au dus la o viață chinuită și la mari dezamăgiri culminând cu moartea sa la doar 60 de ani.

Pe de altă parte vedem mari Sfinți care nu au avut o pregătire lumească deosebită, nu au avut mari talanți naturali sau averi și cu toate acestea au făcut foarte mult bine, au fost mari lideri și au influențat pe foarte mulți. Istoria abundă de astfel de exemple, începând de la Sf. Antonie cel Mare și Sf. Pahomie și terminând cu Sf. Paisie și Sf. Porfirie. După cum vedem diferența este cea dintre smerenie, încredere în Dumnezeu și mândrie, încredere în sine, dintre iubire față de Dumnezeu și de ceilalți și iubire de sine, ură față de ceilalți. Ferească Dumnezeu!

Dacă liderul și cel condus trebuie să aibă iubire de ceilalți nu înseamnă că cineva va valida iubirea de sine. Dacă cineva este leneș, clevetitor, vorbăreț, rob al gâtlejului sau al burții, în general iubitor de plăceri atunci păstorul trebuie să lovească cu vorba oaia care a rămas în spate, să o aducă înapoi în turmă pentru că altfel o dea un mesaj negativ în turmă că se poate și așa și atunci o să trimită Păstorul cel mare Hristos, câinele legii duhovnicești să o latre ca să aducă înapoi pe oaia peirdută, pentru că dacă nu se întâmplă asta o să o mănânce lupul. Să nu cumva să credem că diavolul este doar o întruchipare de basm. Nu e. Veniți în Athos, intrați în programul de ascultări 3 luni și discutăm după aceea dacă mai avem cu cine și ce să discutăm.

Pe de altă parte, dacă este cineva care este jertfitor, silitor, se dedică firmei, comunității atunci liderul trebuie să-l recompenseze pe respectivul – trebuie să-i genereze o plăcere analoagă cu durerea pe care și-a generat-o el singur și puțin în plus. Nu mă refer aici întâi de toate la bani – desigur că și asta când e cazul – ci la suport, dragoste, recunoaștere.

Legătura dintre formarea minții, exigențele școlii și viața duhovnicească este aprofundată în dialogul Învățământul de azi: reguli, iubire, discernământ, dar și în avertismentul adresat tinerilor în Riscurile inteligenței artificiale pentru tineri.

Un exemplu despre jertfire

Să vă dau un caz: la un moment dat într-o mare fabrică de automobile a venit o delegație oficială. Directorul fabricii le-a spus că în semn de cinstire o să-i însoțească în turul fabricii însă ghid o să le fie mâna lui dreaptă pentru că el însuși nu știe lucrurile în detaliu ci are doar viziunea de ansamblu și se ocupă mai mult de strategii, negocieri și altele la un alt nivel. În timp ce mergeau prin fabrică, la un moment dat ghidul se întoarce cu spatele la distinșii oaspeți, se apleacă jos și ia o hârtie. Directorul îi spune „Stop! Ce ai făcut?” la care subalternul răspunde „Era un gunoi pe jos și l-am luat ca să-l arunc la coș”. La care patronul se întoarce către delegație și spune „Vedeți? Din cauza asta l-am pus adjunctul meu: pentru că îi pasă!”.

Echilibrul influențat de atitudinea liderului

De fapt principala atribuție a unui lider trebuie să fie asigurarea echilibrului milostiv între durere și plăcere, asigurarea unității și a zelului și nu atât facerea de bani sau implementarea viziunii sale pentru că acestea vor veni ca efecte mai degrabă secundare ale modului corect de a fi în firmă, în comunitate, în obște.

Pentru a nu genera conflicte, totdeauna trebuie să ne concentrăm pe îmbunătățirea situației, pe aflarea soluției și nu pe aflarea vinovatului. Aflarea soluției este o formă de cooperare, de unire, de dragoste în timp ce aflarea vinovatului este o formă de ură, de război civil și ce poate să fie civil într-un război? Desigur că uneori trebuie să știm cine este responsabilul unei fapte, însă nu pentru a-l urî ci pentru a îmbunătăț ii situația. Totdeauna ne concentrăm pe faptă, judecăm fapta cu conștiința relativității noastre; nu judecăm persoana pe care trebuie tot timpul să o iubim și să-i găsim circumstanțe atenuante – că nu a știut, săracul, că e traumatizat și așa mai departe.

Ne concentrăm pe persoană doar pentru a o ajuta. Inclusiv atunci când o dăm afară, o facem pentru că socotim că voia lui Dumnezeu este ca persoana respectivă să fie altundeva, pentru că acolo o să fie ajutată mai bine. Dumnezeu chiar poate să descopere acest lucru prin faptul că persoana respectivă nu mai dorește să facă ascultare în locul în care se află și atunci pentru a nu se răni și nu a răni și pe alții cu neascultarea sa, ea trebuie mutată altundeva. Desigur că persoana poate fi mutată sau dată afară și ca și recunoaștere a incapacității sale într-un anumit domeniu, cum am fost dat eu afară de la cântat, însă asta nu e absolut deloc o problemă.

Dacă se caută îmbunătățirea situației în Hristos atunci toate se netezesc.

Omul potrivit la locul potrivit

Să vă dau un caz: un programator șef primește în echipă un nou membru care făcuse facultatea de informatică, însă fiind un tânăr foarte simpluț nu știa aproape nimic să programeze. Dincolo de faptul că era cunoscutul patronului, nu era foarte etic să-l dea afară din prima și atunci l-a ținut puțin în echipă, smerindu-se pe sine și spunându-i să se obișnuiască și să învețe programul pe care îl dezvoltau. La un moment dat îl vedeai pe tânăr cum se ridică și se apropie cu simplitate de șef fără să zică nimic. Stătea puțin uitându-se în tavan și când te întorceai către el, zicea: „Știi, nu merge cutare în situația cutare”. După ce șeful de echipă îi mulțumea, se ducea la loc. După câtva timp iarăși venea și stătea în picioare uitându-se în tăcere prin toate părțile. Când se întorcea șeful către el, începea „Știi, dacă tastezi cutare apare problema cutare”. Asta a început să se repede de multe ori până când a fost mutat pe poziția de tester, de depanator și a fost unul dintre cei mai buni testeri din toată cariera șefului de echipă. Șeful știa că dacă scapă programul din degetele lui, atunci e bun de livrat.

Dacă vin ispitele, omul trebuie să se smerească și aici liderul trebuie să fie foarte vigilent. Să nu spunem că cu pretextul că îi smerim pe ceilalți ne descărcăm nervii pe ei sau avem dreptul să fim ironici. Nici vorbă! Trebuie acționat cu discernământ și atenție. De obicei, gândul la moarte, judecată sau alte pericole coroborate cu viziunea răsplăților sunt folositoare în cazul în care oile încetinesc sub greutatea zădufului de la miezul zile sau miezul vieții.

Doi CEO celebri – mentalitatea lor

De exemplu, Steve Jobs se întreba în fiecare zi dimineața ce o să schimbe în firmă și în viața lui dacă până seara moare iar Jensen Huang, unul din fondatorii Nvidia și singurul CEO până astăzi, își începe multe din discursurile sale de prezentare ale companiei spunând că Nvidia este 30 de zile distanță de faliment, chit că Nvidia este #1 pe bursa mondială la o valoare de 4 miliarde $. Această formă de smerenie menține zelul și luminarea minții, dacă, desigur, omul nu cade în anxietate și depresie din cauza necredinței de care poate să sufere cineva.

Prezența liderului

Trebuie să știm că după primul zel primit în dar de la Dumnezeu care ține în jur de 3-4 ani, vine o perioadă de ascundere a harului în care omul trebuie să dovedească practic că dorește desăvârșirea lui Dumnezeu. În această perioadă conducătorul și cei din jurul lui trebuie să fie aproape de el cu dragoste și discernământ, iar el trebuie să se smerească, să asculte și să fie constant în programul său duhovnicesc.

Trebuie să știți, mai ales liderii trebuie să știe că dincolo de sfaturi chiar și numai prezența iubitoare a conducătorului ajută foarte mult atunci când cel mic se află în noaptea minții, chiar dacă datorită acestei nopți e posibil să latre la ceea ce mișcă în întunericul minții sale. Trebuie să avem grijă să nu presăm prea tare pentru că celălalt nu va rezista, mai ales dacă este traumatizat. Din partea lui, ascultarea, tăierea voii este esențială pentru că numai așa o să scape de chinul ce vine din robia plăcerii pe care o generează voia proprie. Dar noi trebuie să fim milostivi.

Concluzie

Totdeauna să căutăm să fim conduși duhovnicește și nu să fim conducători pentru că numai așa o să ne găsim libertatea în Hristos cel ascultăror până la moarte și moarte pe Cruce. Este adevărat că societatea ne învață exact pe dos și din cauza asta este pe culmile disperării. Noi însă să căutăm drumul care duce la înviere pentru că numai așa o să fim fericiți veșnic. Și acesta este drumul ascultării, al smereniei.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut smerenia să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!