Depășirea ispitei poftei trupești – p. Jason Covarrubias

Urmăriți un bun material în care părintele Jason Covarrubias ne oferă o serie de învățături și sfaturi bazate și pe experiență legate de depășirea poftei trupești.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Depășirea ispitei poftei trupești – p. Jason Covarrubias

– Poate cea mai mare patimă cu care se luptă majoritatea bărbaților în zilele noastre e patima poftei trupești. Ce ați observat a fi cel mai eficient lucru în depășirea acestei patimi? Este diferit de depășirea, să zicem, a patimii mâniei sau a furiei, sau pofta trupească iese în evidență de la sine ca fiind ceva mai dificil de depășit pentru oameni?

– [Pr. Jason Covarrubias:] Patima poftei trupești este cu siguranță una dintre cele mai mari patimi pe care le au bărbații, mai ales când vine vorba de patima poftei trupești legată de vizionarea de conținut explicit și asocierea acestuia cu alte lucruri pe care oamenii le fac atunci când au aceste experiențe, cum ar fi masturbarea. Deci, statistic vorbind, statisticile spun că aprox 63% dintre bărbații de pretutindeni au probleme cu pofta trupească și cu conținutul pentru adulți și cu masturbarea, 63% dintre bărbații de oriunde, adică din orice parohie, de la orice loc de muncă, din orice organizație, 63% dintre bărbații de acolo au o astfel de problemă. Și aproximativ între 23-25% dintre femei au acum aceeași problemă, ca și bărbații, comparabilă cu aceea a bărbaților. E ca și cum ar fi fost recalibrate, ca să zic așa, să reacționeze la imagini explicite ilicite similar cum o face mintea masculină. Și acum au și ele acest „pogram” pentru a analiza și a privi oamenii într-un anumit fel, aproape ca un instinct robotic care preia controlul, care constant scanează și evaluează și sexualizează, obiectifică oamenii.

Deci întrebarea ta este: Ce soluție practică există pentru asta?

– Da. Care a fost cel mai eficient lucru pe care l-ați observat ca preot?

– Da. Cea mai eficientă metodă pe care o poate folosi o persoană, fie că este bărbat sau femeie, este, în primul rând, să se întoarcă la stabilirea unui tip de relație de răspundere față de un părinte duhovnicesc, iar dacă e nevoie poate chiar și răspundere…, și fiți atenți la asta, dar să dea răspundere și față de cineva în care au încredere, sau de un grup în care au încredere. Partea cu încrederea și confidențialitatea trebuie să fie esențiale acolo, nu-i așa? Și să fie discreți și să exerseze să… dacă sunt adulți, ar trebui să vorbească cu alți adulți. Nu vorbiți cu minori despre aceste lucruri, chiar dacă minorul îți mărturisește că și el are această problemă; asta nu e potrivit. Ajută-i în orice fel poți. Dacă te confrunți tu însuți cu asta, probabil ar trebui să îi îndrumi către altcineva.

Dar un adult ar trebui să apeleze la părintele său duhovnicesc și poate și la un alt adult. Unele parohii au uneori grupuri pe care le folosesc pentru a ajuta oamenii, adică grupuri de sprijin. A fost o vreme când aveam un grup de genul acesta aici, în parohia noastră, și cred că e posibil să mai fie și acum, un grup care este confidențial, nimeni nu știe despre asta, nimeni nu vorbește despre asta. E ca un club de luptă, nimeni nu știe de el, nimeni nu vorbește de el, dar există și este acolo pentru oamenii care au nevoie de el, are binecuvântarea unui preot, așa cum e cu toate misiunile de slujire, și e un grup care se întâlnește pentru a responsabiliza și a împărtăși dificultățile.

Deci acesta e un lucru. Următorul lucru pe care îl poate face cineva este să practice virtutea opusă, și anume puritatea, să se străduiască să lupe și să nu cedeze în fața acestor lucruri. E mult mai ușor de spus decât de făcut. Dar ceva care ajută cu adevărat în această luptă este să postim, postul, deoarece Sfinții Părinți ne spun mai ales în acel mare tratat spiritual și manual, „Scara dumnezeiescului urcuș”, unde Sfântul Ioan Scărarul ne spune că patima desfrânării, adică patima poftei trupești, și patima lăcomiei sunt strâns legate între ele. Și, de obicei, bărbații, și acum și femeile, vor descoperi că atunci când se răsfață cu excese și intră în lăcomie, trăind în prea multă îndestulare, asta le facilitează tentația de a ceda acestei alte patimi.

Așadar, un lucru care pare să ajute enorm este practicarea postului. Cred că modul cum este descris acest lucru de Sfântul Ioan în „Scara dumnezeiescului urcuș” este că omul care încearcă să-și stingă patima desfrânării dar nu postește este ca omul care toarnă ulei sau combustibil pe foc și se așteaptă ca acesta să se stingă. Deci, dacă trăiești o viață de plăcere și lux și bei ce vrei și mănânci ce vrei și te aștepți ca prin alte mijloace să oprești această luptă cu pofta trupului, asta s-ar putea să nu se întâmple, s-ar putea să nu reușești. Trebuie să-ți smerești trupul și să-l supui, să-i reamintești cine e la cârmă, că vrei ca sufletul să conducă, că sufletul e la cârmă, nu el. Trebuie să-i amintești: „eu conduc aici”.

De aceea, noi, ortodocșii, încercăm să postim în special miercurea și vinerea. Spunem NU și plăcerilor legitime care nu sunt păcătoase. Nu e nimic în neregulă cu brânza. Nu e nimic în neregulă cu carnea. Dar noi exersăm să spunem NU, astfel încât, atunci când vin plăcerile ilicite, să știm cum să spunem NU, ca și acelora să le putem spune NU. Avem capacitatea de a spune NU. La fel ca atunci când un copil învață să spună NU.

Îmi amintesc, scuze pentru această divagație, dar îmi amintesc că atunci când eram tânăr părinte, când am avut primul nostru copil, acum am cinci copii, primul meu copil acum mulți ani, când ea avea în jur de 2 ani și jumătate, sau 3, îmi amintesc că ea a intrat în acea etapă în care a învățat că are voință și putea spune: „Nu. Nu!” „Fă ​​asta!” „Nu!” Și un prieten, un enoriaș de aici a venit în vizită ca să ia ceva de la mine de acasă, a luat o piesă de mobilier, Și îmi amintesc că am rugat-o pe fiica mea: „Nu face asta. Trebuie să faci aia. Du-te și fă aia.” Și ea a spus răspicat în fața persoanei: „Nu!” Această micuță de 3 ani. Și mi-a fost atât de rușine. Și m-am uitat la bărbat și i-am spus: „Îți vine să crezi?”

Și n-o să uit niciodată că bărbatul a spus: „Nu, e bine, părinte. E foarte bine.” Și am spus: „Cum adică e bine?” Și a spus: „Ea intră acum în etapa în care învață că poate avea un simț de autonomie și că poate spune NU, că NU este o opțiune. Și este important pentru ea să spună NU.” Si a mai spus: „Dacă o face prea des, Părinte, pe viitor, atunci va trebui să o corectați. Dar e important pentru ea să înțeleagă că NU e o opțiune, astfel încât în viitor, când va avea 15 ani, când va avea 20, dacă cineva o forțează sau îi face ceva sau dacă va trebui să se apere, să știe că poate spune NU, că nu trebuie să îi fie teamă. Pot să spună NU.”

Într-un mod similar, putem aplica asta postului. Deci cineva, bărbat sau femeie, care se luptă cu pofta, dacă postește, învață că poate spune nu. Poți spune NU corpului tău chiar dacă trupul tău este flămând. Dacă postești de la acele dulciuri sau de la zahăr sau de la farfuria în plus, te înveți că poți spune nu. Așadar, atunci când apare pofta, poți avea acea putere a voinței, ca să spunem așa, cu harul lui Dumnezeu, ca să spui NU. Și apoi recunoști asta, recunoști pur și simplu: „Da, cred că persoana aceea e atrăgătoare, dar nu mai am nevoie să mă uit la ea. Răspunsul este nu.” Acesta este un dialog interior. Și îți amintești: „Spunând NU la așa ceva, îi spun DA lui Hristos.” Îi spun DA lui Hristos.

Un alt lucru practic pentru cineva care se luptă cu această patimă este ceva ce am auzit odată de la un psiholog. Aici, la parohie, avem mai mulți psihologi și psihiatri care vin. Și un psiholog a spus odată că el le recomandă oamenilor ceva numit „urge surfing” (surf prin poftă). Nu știu dacă ați auzit vreodată de asta. Dar realitatea e, și este ceva ce îi încurajez mereu pe oameni să-și amintească, pofta se va întoarce, pofta va reveni și, în cele din urmă, cu voia lui Dumnezeu, cu timpul se va disipa și își va pierde din putere, dar va reveni. Și nu e vorba de „dacă”, ci de „când”. Deci, la fel ca atunci când ești la plajă și te joci în apă… Tu te duci, ai fost la plajă?

– Da.

– Ești în Midwest, nu?

– Da, dar venim aici la plajă.

– Bine. Deci, ai fost la plaja când sunt valuri. Deci dacă ești la plajă și sunt valuri, știi că vin și poate ești acolo în apă și vorbești cu prietenul tău și știi că vin, le poți auzi, le vezi, ești conștient de ele, și apoi tu și prietenul tău veniți cu un plan: „Hei, ne scufundăm? Sau ce vom face? Vom merge pe deasupra sau ne băgăm pe dedesubt?” Și când vine, ai un plan, îl aplici, apoi se duce, se disipează și apoi îl aplici din nou. Vorbești, ești acolo înotând, și știi că se va întoarce și apoi se va potoli și știi că nu s-a terminat. În cele din urmă va veni altul. Dar dacă tu nu ești atent și ești complet distras, până când te uiți tu, o să te lovească, o să te trântească jos. Te-ar putea răni, dacă e subțire, chiar te-ar putea da peste cap, adică să te rănești grav. Ai putea să te zgârii pe față în nisip. Deci, este o chestiune de conștientizare: „Oh, iată un alt val. Sunt tentat, sau tentată.”

Deci, îți faci un plan: „Bine, care e planul? Cum să reacționez? Bine, nu voi folosi asta. Mă duc afară. Sau mă duc să mă rog. Mă duc să stau în fața icoanelor mele și nu mă voi mișca până nu se duce chestia asta.” Și chiar se estompează. Valul vine, se sparge și se stinge, apoi se retrage și pleacă. Oamenii constată de obicei, ca și în cazul altor dependențe, ca fumatul, lucruri de genul acesta, că dacă așteaptă vreo 15 minute, puterea poftei dispare. Și o mare parte din asta constă doar în a accepa că ai tentația. „Da, sunt tentat(-ă) să mă uit la lucruri la care nu ar trebui să mă uit. Bine. Dar nu pot face asta. Asta nu e o opțiune pentru mine.” Și aștepți să treacă și apoi vei simți: „O, uau, s-a estompat.” Asta nu înseamnă că s-a terminat. Să nu te păcălești niciodată.

Și acesta e unul dintre lucrurile pe care războiul nevăzut le subliniază puternic: nu te amăgi niciodată și nu te convinge pe tine însuți că ai învins complet dușmanul. Uneori, mai ales într-o altă scriere duhovnicească, „Filocalia”, uneori demonii acestei ispite ne vor părăsi intenționat. Ne vor părăsi o vreme ca să ne convingă: „Dacă am ieșit victorios timp de o lună, nu m-am uitat la nimic nepermis, nu mă uit la oameni, am terminat, sunt vindecat, am depășit asta.” Uneori demonii ne pot părăsi și pot aștepta până când suntem într-un moment de slăbiciune, apoi ne întind o cursă, ne spun Sfinții Părinți.

Deci, acestea sunt câteva lucruri practice la care să vă gândiți și, uneori, este nevoie de mai mult decât simpla consiliere pastorală. Consilierea pastorală e pe primul loc. Trebuie să înțelegi că vindecarea va veni de la Hristos. El este doctorul sufletului și al trupului și tu trebuie să fii corect față de Dumnezeu și în pace cu El. Dar uneori persoana are nevoie și de consiliere psihologică, de terapie, să discute despre aceste lucruri. 84% din acele 63% din populație, 84% dintre bărbații, și femeile, care se luptă cu asta sunt de obicei victime ale unui tip de abuz, fie că este vorba de unul emoțional, psihologic, verbal, sexual, fizic, de oricare ar fi, și s-a descoperit că a pofti este o modalitate pentru ei de a face față sentimentelor. Pofta devine o modalitate de a se anestezia în viață. Deci ei trebuie să exploreze asta.

Și, din păcate, preotul s-ar putea să nu aibă disponibilitatea de a face asta tot timpul. Sunt sigur că fiecare preot ar dori să-i poată ajuta pe toți cei care vin la ei; îi pot ajuta duhovnicește, le pot da o regulă de rugăciune, se pot ruga pentru ei, îi pot împărtăși, îi pot menține înălțați în rugăciune, îi pot îndruma, le pot asculta spovedaniile, ei pot face aceste lucruri [pentru ei].

Dar, persoana respectivă, s-ar putea să trebuie să meargă, cu binecuvântarea preotului său, și la un psiholog propriu-zis, care să respecte cadrul în care acel creștin ortodox dorește să lucreze. Asta este foarte important. Nu te duce la…, dacă cineva dintre voi care ascultă are nevoie să meargă la un psiholog, întreabă-l pe acel psiholog, află ce părere are despre asta, ce părere are despre căsătorie, ce crede despre viață, ce crede despre dragoste? Ce crede despre Dumnezeu?

Dacă nu găsești un terapeut creștin ortodox, ceea ce nu e întotdeauna ușor, mergi la un terapeut măcar creștin, la unul de altă denominațiune creștină. Mergi la un terapeut catolic, ia legătura cu cel mai apropiat punct de informare sau agenție din apropiere, dacă au așa ceva. Dacă nu găsești așa ceva, dar găsești un ateu secular însă respectabil cu adevărat, atunci trebuie să-i spui explicit: „Sunt creștin ortodox și cadrul în care vreau să lucrez, tot ce vreau să fac trebuie să rămână în cadrul acestei paradigme. Vreau să respectați asta și dacă puteți onora asta și mă puteți ajuta să rămân în asta atunci voi veni la dvs. Dacă nu, atunci va trebui să mă duc în altă parte.” Și cineva, dacă e suficient de amabil, s-ar putea să te respecte și să spună: „Bine, în regulă”. Și îți va aminti: „Hei, asta merge împotriva credinței tale. Ce vorbești? Nu poți face asta.” Și te va ajuta în această privință dacă va fi un adevărat profesionist. Deci, trebuie să fii atent. Trebuie să fii atent. Sper că am dat câteva lucruri practice de găndit.

– Da.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!