
Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință – p. Pimen Vlad
1 ianuarie 2026Ascultați un cuvânt al părintelui Paul Truebenbach care dă o serie de sfaturi foarte utile, bazate pe experiență, despre cum cei necăsătoriți își pot afla soțul sau soția potrivită.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cum să găsești o soție sau un soț ortodox – p. Paul Truebenbach
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu! Amin!
Ei bine, dragi frați, acum câteva săptămâni am publicat un video despre ce să faci dacă te lupți să te decizi între a fi monah sau a fi căsătorit. Sunt câteva lucruri pe care am uitat să le spun în acel video, pe care le voi menționa aici. Dar vreau să continui să vorbesc puțin despre subiectul relațiilor în Biserica Ortodoxă. Sunt câteva alte video-uri pe care aș vrea să le fac în viitor despre asta, dar vreau să încep cu subiectul de astăzi, și anume: cum cauți în mod corespunzător o soție sau un soț ortodox? Și cu asta, voi oferi o parte din sfaturile care mi s-au dat când urmam Seminarul teologic, iar această întrebare mă chinuia, așa cum chinuia pe mulți dintre bărbații necăsătoriți de acolo la acea vreme.
Mai întâi, câteva lucruri mici pe care voiam să le includ în ultimul video și am uitat, când vorbeam despre căsătorie versus monahism. Știți, desigur, că acestea nu sunt singurele două căi. Există și posibilitatea de a fi în lume fără să fii căsătorit. Dar întrebarea pe care o primesc de obicei nu este aceea, ci mai degrabă: cum decid dacă să fiu căsătorit sau monah? Unul dintre lucrurile pe care am uitat să le menționez acolo este că aceasta nu este o decizie pe care trebuie să o iei și apoi să o trăiești imediat. Nimeni nu decide într-o zi că se va căsători și să nu mai poată schimba asta. Nimeni nu decide într-o zi că va fi monah și să nu mai poată schimba asta.
Există un motiv pentru care, dacă te gândești la monahism, mergi și locuiești la o mănăstire fără să devii încă frate de mănăstire. Și diferitele mănăstiri te vor ghida prin acel proces. Realitatea este că un foarte bun stareț sau stareță va putea să te ghideze prin asta și să-ți spună dacă aceasta este viața potrivită pentru tine sau nu. Deci, nu trebuie să abordezi asta cu o mare doză de stres. Și dacă cu adevărat nu poți să te decizi cu privire la asta, dacă nu poți hotărî în ce direcție vrei să mergi în viață, atunci mergi la o mănăstire și rămâi acolo o săptămână sau chiar două. Și apoi poți începe să te evaluezi pe tine însuți și să spui: ”Este aceasta viața pe care chiar vreau să o urmez?” Dacă da, atunci primești o binecuvântare să rămâi chiar mai mult. Și, desigur, chiar și atunci, se recomandă să mergi la diferite mănăstiri pentru că diferite mănăstiri vin cu particularități diferite, au stiluri diferite. Poți încerca să găsești una care ți se potrivește cel mai bine și care va fi cea mai bună cale pentru mântuirea ta.
Este același lucru și cu căsătoria. După cum am spus, nu decizi într-o zi că te vei căsători și apoi brusc ești blocat și legat de acea decizie, ci mai degrabă îți propui să curtezi pe cineva, speri să ajungi să cunoști persoana respectivă, și pe parcurs, vei descoperi dacă împărtășiți aceleași valori și dacă sunteți potriviți unul pentru celălalt. Ceea ce aș recomanda este ca, atunci când mergi pe acel drum, să fii cel puțin oarecum împăcat cu ideea că te vei căsători, sau cel puțin că te-ai putea căsători și explorezi acea opțiune serios. Ceea ce nu vrei să faci este să intri în asta spunându-i persoanei: ”Vreau să știi că, oricât de serios aș vrea să explorăm valorile noastre și să vedem dacă ne putem căsători, de asemenea mă gândesc serios să devin călugăr sau călugăriță și s-ar putea să decid că asta nu e pentru mine și nu merită.” Sincer, nu știu dacă ar fi corect să faci asta cuiva, decât dacă înțelege cu adevărat acel mod de gândire și că încă nu abordezi lucrurile prea în serior. Nu vrei, cu alte cuvinte, să ții pe cineva în șah.
Deci, merită să cunoști oameni, să devii bun prieten, în sensul ăsta, și ei să știe că explorezi acele opțiuni, dar ar trebui să fie conștienți că explorezi acele lucruri înainte să ridici speranțele cuiva și să investească prea mult în acea relație. Așa că întrebarea vine în mod natural privind subiectul acestui video. Oamenii se întreabă în mod natural: ”Cum găsesc o soție / un soț ortodox?” Aceasta e o provocare reală astăzi pentru mulți bărbați care devin ortodocși, pentru că vedem acest aflux uriaș de bărbați care vin la credința ortodoxă. Nu vedem la fel de multe femei venind. Cred că motivul pentru asta e probabil unul foarte practic. Cred că e pentru că bărbații descoperă ortodoxia făcând multă cercetare online. Și nu cred că femeile petrec atât de mult timp făcând cercetare online în lucrurile care le interesează. Bărbații tind să se intereseze de subiecte filozofice și religioase, ei fac multă cercetare online și merg de fapt foarte departe cu asta.
Ce vreau să spun prin asta e că o fac într-un mod nerelațional. Vor petrece atât de mult timp făcând cercetare, dar foarte puțin timp sau deloc, pentru a participa la o slujbă ortodoxă, poate luni sau ani de zile. Ce trebuie să facă cineva dacă descoperă ortodoxia online este să găsească o Biserică Ortodoxă și să intre în legătură cu un preot. Femeile învață mai ușor lucrurile relațional. Majoritatea femeilor care vin la Biserica Ortodoxă o fac nu din cauza cercetării online, ci pentru că au fost invitate de cineva. Deci, e asta neapărat o mare problemă pentru noi – toți acești bărbați tineri care caută soții ortodoxe? Nu neapărat, pentru că dacă bărbații trăiesc ortodoxia bine, vor deveni niște bărbați atât de buni, niște bărbați atât de puternici, încât femeile neortodoxe vor fi atrase de credință. Vor spune: ”Doamne, această credință e plină de bărbați care sunt cu adevărat bărbați, care sunt responsabili, cu un grad bun de autocontrol, care sunt serioși, care nu se joacă de-a viața, nu se joacă de-a adulții, ci chiar sunt adulți, sunt bărbați maturi și serioși, și asta căutăm noi.” Și femeile vor tinde să vină pe calea asta din cauza relațiilor.
Dar bărbații vor veni la mine, și femeile la fel, dar mai ales bărbații, cu multă anxietate legată de asta. Și vor spune: ”Aria femeilor disponibile care sunt ele însele mature, cu etică solidă și o dragoste pentru Hristos, se pare nu e foarte populată.” Și cum găsesc fata potrivită?” Și în căutarea fetei potrivite care nu e deja atașată de altcineva și care să nu vrea ea însăși să devină monahie, ei consideră că pur și simplu nu sunt multe opțiuni disponibile și devin foarte, foarte îngrijorați de asta.
După cum am spus, asta mă îngrijora și pe mine când eram la Seminar, așa cum îi îngrijorează pe mulți seminariști, pentru că în ortodoxie, dacă plănuiești să devii preot căsătorit, trebuie mai întâi să te căsătorești și apoi vei fii hirotonit, și deci simți că ai un fel de cronometru care ticăie. Pe măsură ce mă apropii de punctul în care aș putea fi hirotonit, trebuie să găsesc pe cineva înainte. Așa că, am mers într-o zi la un preot foarte bun și l-am întrebat despre asta. Am spus: ”Cum procedez ca să găsesc fata potrivită, și cum să fac asta fără o mare anxietate care să mă chinuie pe tot parcursul drumului?” Și mi-a dat un sfat pe care vi-l voi spune și pe care l-am împărtășit multor bărbați și mulți bărbați s-au folosit de el. Nu pot să-mi asum meritul pentru sfat, mi-a fost dat. Vă spun sfatul pe care l-am primit. Preotul s-a uitat la mine și mi-a spus: ”Oprește-te din căutarea fetei potrivite. Preocupă-te doar să fii tu bărbatul potrivit.” A spus: ”Timpul pe care îl ai înainte să o întâlnești pe această fată, nu ai idee cât de lung sau cât de scurt este, dar este limitat. Dacă [alegi să] te căsătorești, este limitat.” Și a spus: ”Chiar în acest moment, chiar acum, în timp ce vorbim, Dumnezeu pregătește pe cineva să fie soția potrivită pentru tine. El o pregătește chiar în timp ce vorbim, ea este deja în mintea Lui. Deci trebuie să-ți folosești înțelept timpul, astfel încât să fii bine pregătit să fii bărbatul potrivit pentru ea când vă veți întâlni.” A spus: ”Acest timp pe care îl ai este limitat. După ce te-ai căsătorit, mai ales când ai copii, acel timp aproape a trecut. Nu vei mai avea niciodată acest timp. Așa că folosește timpul înțelept! Lasă-L pe Dumnezeu să se îngrijorească de găsirea fetei pentru tine. Tu concentrează-te pe tine! Învață să fii un bărbat mai credincios, mai bun, mai puternic, mai serios și mai bun întreținător, astfel încât să fii pregătit când Dumnezeu o va aduce în viața ta.”
Acest sfat mi-a alungat complet anxietatea. În acel moment am decis că el avea perfectă dreptate. Să caut fata potrivită nu era abordarea de care aveam nevoie. Aveam nevoie să-mi petrec timpul preocupându-mă să fiu bărbatul potrivit. Și din cauza asta, am început să iau mult mai în serios viața mea de rugăciune, și am început să iau mult mai în serios caracterul meu, și să caut defectele care erau în mine pe care trebuia să le lucrez pentru a fi un bun soț într-o zi. Vă spun că mi-aș fi dorit să primesc acel sfat mult mai devreme, pentru că era multă muncă neterminată și căsătoria este o lupă care îți va arăta lipsurile din propriul tău caracter. Și chiar și azi, vă spun că este multă muncă pe care aș fi dorit să o fi făcut cu mult timp în urmă.
Acum, vreau să adaug un sfat suplimentar pentru a completa acest video. Primul este acesta: Dacă nu cauți neapărat activ o soție, asta nu înseamnă că nu poți ține ochii activ deschiși. Și ce vreau să spun prin asta este că se merită să ai alți ochi deschiși pentru tine. Și vă spun că există multe soții de preoți (prezbitere) care sunt foarte bune pețitoare. Așa că dacă știi o soție de preot în care ai încredere și care te cunoaște bine, se merită să-i spui să te aibă în vedere și dacă cunoște o persoană pe care ți-o poate recomanda, să îți spună. Soția mea însăși a făcut cunoștință câtorva cupluri care au căsnicii minunate până în ziua de azi. Și se cunosc datorită soției mele și recomandărilor ei. Vă voi spune și un mic secret. Există multe starețe care sunt de asemenea foarte bune la asta. Și starețe, și unii stareți, dar mai ales starețe, ele sunt foarte bune în relații; ele cunosc oameni care sunt foarte credincioși și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Și vrei pe cineva care Îl iubește pe Hristos chiar mai mult decât pe tine, precum și tu vrei să Îl iubești pe Hristos chiar mai mult decât pe soția ta. Deci există starețe pe care, dacă le cunoști și vizitezi des mănăstirile lor, ele te vor cunoaște și ar putea să te ajute și cu asta. Dacă nu, totuși, ele se pot ruga pentru tine, iar tu, din nou, poți să lași asta în grija altora și să te concentrezi pe lucrul la tine însuți.
Acum, ultimul sfat pe care îl am ar putea fi puțin greu de ascultat și e nevoie de multă smerenie pentru a putea accepta acest sfat, dar vi-l dau totuși. Și acel sfat este simplu: Fii dispus să vorbești cu membrii familiei și cu prieteni și să auzi unele lucruri foarte neplăcute despre tine. O parte din motivul pentru care ai dificultăți în relații e posibil să fie pentru că ai niște trăsături particulare care fac relațiile dificile. Poate că trebuie să lucrezi la niște aspecte ale relațiilor interpersonale sau poate trebuie să lucrezi la niște lucruri din interiorul tău și la propriul tău caracter, care ar putea să doară puțin când sunt semnalate. Deci, dacă ești deschis la acest sfat, nu te înfuria din cauza lui, Merită dacă aceasta a fost o călătorie lungă pentru tine și relațiile nu par niciodată să meargă, chiar dacă tu crezi că mereu cealaltă persoană e de vină, pentru că întotdeauna credem că e vina celuilalt.
Dar merită să te așezi cu cineva și să spui: ”Sunt gata să aud lucruri cu adevărat greu de auzit. Dacă sunt unele lucruri pe care trebuie să le aud, mai bine le aud acum.” S-ar putea să iasă la iveală că ești pur și simplu stângaci cu oamenii. Eu pot fi foarte stângaci cu oamenii. O mare parte din asta a dispărut de când sunt preot, dar încă sunt foarte stângaci cu oamenii. Am o memorie groaznică, uit constant fețe și nume. Am învățat să îmi accept într-un fel stângăcia. Dar există alte aspecte ale caracterului meu la care pot privi înapoi acum, în perioada de liceu și facultate și să spun: ”Doamne, nu știu dacă acel tip era cu adevărat pregătit pentru o relație și nu știu cât de bine s-ar fi descurcat cu soția mea actuală, cum ne-am fi înțeles în acel moment.” Au fost niște lucruri la care trebuia cu adevărat să lucrez în mine însumi. Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că unele dintre acele lucruri le-am realizat singur, unele nu. Unele lucruri a trebuit să mi le semnaleze cineva, la acel moment, ceea ce am considerat ca fiind destul de jignitor să mi se spună. dar la care acum privesc înapoi și sunt cu adevărat recunoscător pentru că erau lucruri care probabil trebuiau semnalate și trebuia să cresc mult, trebuia să mă maturizez mult.
Deci, ai puțină smerenie și fii dispus să mergi la oameni și să spui: ”Sunt zone în care trebuie să lucrez puțin la mine? Sunt unele lucruri care poate îmi cauzează unele probleme pe care nu vreau să le văd și sunt gata să aud niște lucruri care ar putea să doară.” Nu te întrista din cauza acelor lucruri, să nu crezi că acele lucruri nu pot fi depășite. Îți spun că eu cunosc niște oameni foarte ciudați care au găsit niște oameni la fel de ciudați și au căsnicii grozave. Deci, doar pentru că niște lucruri sunt semnalate, asta nu înseamnă neapărat că sunt lucruri în neregulă la tine, dar ar putea însemna că niște lucruri trebuie să fie puțin rafinate. Și căsătoria va face asta, dar din nou, s-ar putea să ai nevoie de niște rafinări inițiale pentru a putea fi pregătit pentru căsătorie.
Acesta este în esență sumarul sfaturilor mele, acele trei puncte. 1. Nu căuta constant persoana potrivită, ci preocupă-te să fii persoana potrivită. Lucrează la tine însuți! Nu vei mai avea niciodată acest timp. Dacă te căsătorești și vei avea copii, s-ar putea să petreci restul vieții privind în urmă și spunând: ”Mi-aș dori să fi petrecut acel timp când eram singur mult mai înțelept, Și să-l folosesc cu adevărat pentru a lucra la relația cu Hristos.” 2. Fii deschis să lași alte persoane să aibă grijă de tine. 3. Fii dispus să auzi unele lucruri care sunt dureroase pentru tine la care s-ar putea să ai nevoie să lucrezi puțin. Dar slăvește-L pe Dumnezeu că acele lucruri sunt semnalate și că ai oportunitatea să lucrezi la ele înainte să fie prea târziu. Nu deznădăjdui! Dumnezeu știe de ce avem nevoie mai mult decât orice. Și în cele din urmă, scopul nostru în această viață este pur și simplu să devenim sfinți. Acesta este scopul. Și fie că avem sau nu avem o relație, asta nu ne împiedică. Putem căuta să devenim sfinți în fiecare zi. Putem căuta să Îl iubim pe Hristos tot mai mult în fiecare zi. și cu cât acel scop umple mai mult inima noastră, cu atât mai puțină anxietate avem despre aceste alte lucruri, oricât de mult le-am dori. Și acea dorință devine transfigurată pentru că o vedem prin lumina lui Hristos și prin lucrarea Lui în viețile noastre. Astfel ar trebui să abordăm aceste lucruri. Mă rog ca acest mic sfat să vă fie de folos. Repet, este un sfat pe care l-am primit eu însumi și l-am găsit benefic pentru mine.
Așa că sper că este benefic pentru voi. În cuvintele Sfântului din România, Sf. Cleopa de la Sihăstria: ”Mânca-v-ar Raiul!” Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!








