Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos – p. Teologos

Educația duhovnicească a tinerilor reprezintă prioritatea fundamentală într-o lume concentrată pe materie și plăceri trupești. Familia și Biserica trebuie să formeze caracterul bun, smerenia și relația vie cu Hristos, nu doar pregătirea profesională. Succesul în duh aduce fericire adevărată, iar investiția în oameni duhovnicești este mai valoroasă decât zidurile. Acest ghid ortodox oferă repere practice pentru părinți și educatori: exemplu personal, rugăciune, ascultare și centrare pe Cruce.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Introducere

Mulțumim lui Dumnezeu pentru Catedrala Națională precum și pentru celelalte Biserici care s-au construit și se construiesc. Nu spun că a fost rău că s-au construit – din contră! – sunt rampe de lansare către Cer atât de necesare astăzi. Socotesc însă că vine vremea și acum este ca să-L rugăm pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Trebuie să începem să investim în oameni care să ne învețe prin exemplul personal și rugăciunea lor. Dacă nu există oameni, degeaba avem ziduri. Principala problemă a viitorului unui neam este învățământul global și aici principala instituție de învățământ este familia, nu globalismul. Învățământul trebuie să fie global, nu globalist. Și după aceea Biserica și abia pe ultimul plan este învățământul clasic pentru că pe primul plan este cizelarea caracterului, dezvoltarea personalității și abia pe plan secundar este pregătirea profesională și cultura generală.

Din păcate, astăzi tinerii sunt foarte concentrați pe materie, pe trup, gândindu-se numai cum să facă bani și cum să-și maximizeze plăcerile trupești, păcătoase. Pe această direcție omul nu va fi niciodată împlinit pentru că sufletul uman este făcut să ajungă la Dumnezeu cel pur personal și duhovnicesc, însă concentrându-ne pe bunurile materiale niciodată nu va ajunge la Domnul cel iubitor ci, din contră, vom fi zgribuliți de răceala materiei.

Pentru aprofundarea rolului familiei ca „școală” a caracterului, vedeți articolul nostru Familia ca instituție de învățământ – p. Teologos, iar pentru contextul despre Catedrala Națională ca proiect de mărturisire, citiți și analiza Catedrala Națională în conștiința culturală românească.

Caracterul bun și reușita în duh

Tânărul trebuie să învețe din familie că pe primul plan este totdeauna cizelarea caracterului, reușita în duh și nu reușita în materie, în afaceri – chiar dacă avem nevoie de bani și bunuri materiale. Dacă omul va reuși în duh, atunci va fi fericit, chiar dacă nu va fi bogat, adică nu va avea multă materie. Dacă omul va reuși în materie, adică va fi bogat, influent și va avea acces la multe plăceri trupești, atunci el va fi nefericit DACĂ nu va avea un comportament care să-i permită să intre harul lui Dumnezeu în inima și existența sa. Sunt, din păcate, nenumărate exemple în acest sens după cum se vede în rândul celebrităților de toate felurile care pe baza reușitei în afaceri, artă sau politică au ajuns foarte cunoscute, însă ei ca persoane sunt de regulă cu o viață haotică și distructivă provocată de păcat.

Îmi amintesc acum că mai de mult erau trei actori celebri în domeniul filmelor de acțiune: Arnold Schwarzenegger, Silvester Stallone și Jean-Claude van Damme. Astăzi din aceștia 3 au mai rămas 2: Arnold Schwarzenegger și Silvester Stallone, care sunt și foarte respectați și ca oameni în industrie, cu toate că Jean-Claude van Damme era cel mai drăguț și era și campion de arte marțiale. De ce? Pentru că dacă Schwarzenegger și Stallone erau niște caractere bune, erau smeriți și era o plăcere să lucrezi cu ei, și care, după mai multe tribulații, sunt creștini practicanți, la nivelul lor din SUA – Van Damme era un caracter foarte dificil, care avea foarte multe pretenții, întârzia la filmări, băutură, femei… desigur că nu-l judecăm pe om, pentru că, săracul, nu avea duhovnic de unde să învețe. În situația asta au zis echipele de filmare că „decât să ne scoată peri albi, mai bine alegem un actor mai puțin celebru, mai puțin talentat, însă știm că ne facem treaba și dormim liniștiți noaptea”. Și astfel a dispărut Van Damme. Foarte trist.

Pentru o înțelegere vie a roadei smereniei și a păcii pe care o aduce, urmăriți și cuvântul Bucuria smereniei – Pr. Serghei Baranov.

Educația duhovnicească a tinerilor: cum se educă un suflet curat

Copilul trebuie dus de mic la Biserică și învățat să fie smerit, să aibă respect și să se roage pentru că el fiind curat primește mult mai puternic energia necreată a lui Dumnezeu decât noi cei păcătoși. Un alt factor pentru care copilul poate să simtă mult mai bine harul lui Dumnezeu este lipsa sa de griji, ceea ce l-ar putea menține concentrat mult mai bine pe relația cu Dumnezeu. Din cauza asta părinții trebuie să aibă grijă astfel încât să-i satisfacă setea de cunoaștere numai cu lucruri care îl ajută să se apropie de perfecțiunea, frumusețea, înțelepciunea și iubirea lui Dumnezeu și să nu-l lase să se expună la zgomote informaționale care îi întunecă mintea.

Legat de asta, evident că tânărul trebuie să învețe să se poarte, lucru care pare de la sine înțeles, însă, din păcate, aici nu mă refer numai la nivelul de bază care ne impune să zicem „Bună ziua!” și să vorbim la plural persoanelor în vârstă, ci și să învățăm cum să iubim interpersonal și duhovnicește pe ceilalți. Cum să ne jertfim și să avem dispoziție de ascultare astfel încât să intre harul care ne va face fericiți. Părinții trebuie și ei să se roage și să se iubească astfel încât copiii să învețe cum să se comporte din exemplul lor personal. Soții trebuie să se concentreze pe iubirea dintre ei și după aceea pe copii și abia în ultimul rând pe avansul în materie. Dacă cei mici nu au ca exemplu dragostea dintre părinți atunci nu vor ști cum să iubească mai departe și se vor chinui în viață.

De asemenea, dacă părinții nu sunt exemple bune, ei nu vor fi la rândul lor oameni buni și deci nu vor avea o viață bună. Starea de bine nu vine din bunuri materiale, bani, ci din bunătate sufletească pe care o învățăm prin exemplu personal. În clipa în care un tânăr s-a format în tensiune și ceartă, foarte probabil că toată viața sa va crede că ceilalți au ceva cu el la cel mai mic semn pe care el îl poate percepe ca agresiv, inclusiv o critică sau observație constructivă. Atunci reușita lui va fi o formă de tiranie pe care o va exercita asupra celorlalți în încercarea disperată de a fi inatacabil. Chiar dacă va reuși asta, el tot nu va fi liniștit pentru că lipsa traiului bun adevărat provine din trauma din interior și nu din mediul exterior.

Pentru repere despre lucrarea Rugăciunii lui Iisus și pașii ei, vedeți articolul nostru Rugăciunea lui Iisus – formulă și faze: rostită, a minții, a inimii, iar ca prezentare sintetică (în română) puteți consulta și pagina Rugăciunea lui Iisus.

De ce nu află pacea omul mândru

Desigur că lipsa fericirii apare și în extrema cealaltă, când copilul este cocoloșit, fiind tratat ca un prințișor – cu pretextul să nu-i lipsească nimic – și atunci se autoîndumnezeiește, având un egoism de stâncă care nu suportă nicio atingere. Evident că într-o astfel de situație este foarte dificil ca cineva să învețe din experiența înaintașilor cum să se comporte pentru că tot ceea ce face o face pentru a-și crește egoismul chiar dacă el spune că o face pentru a reuși în viață. Dacă însă omul nu se smerește cu inima și nu devine blând, nu va afla pacea. Cel care încearcă să-și impună tot timpul poziția sa sau este ironic, lipsit de respect și caută laude la adresa sa și dacă cineva nu îl laudă răbufnește, omul acesta să știe că suferă de boala diavolului, adică de mândrie. Din păcate astăzi mândria, șmechereala, abilitatea de a comenta ironic sau chiar obraznic este apreciată și la modă în timp ce smerenia pentru aflarea păcii este socotită de multe ori ca prostie și înapoiere. Cu toate că un om duhovnicesc este socotit un idiot de către cei pătimași, la lumina sa ceilalți sunt dominați și se transformă în bine până unde se deschide fiecare, chiar dacă îl răstignesc pe cel bun, după cum avem nenumărate exemple în istorie, începând de la Hristos și Sfinții Săi și terminând cu „Idiotul” de Dostoevski. Chiar vă recomand să citiți cartea sau să vedeți filmul care este pe site.

Pentru o analiză aplicată a patimii, urmăriți materialul Mândria – părintele Teologos, iar pentru filmul amintit în text, vedeți Idiotul – film serial (ep. 1); ca lectură de sprijin despre vindecarea mândriei, este folositor și articolul Virtuți și deprinderi duhovnicești care tămăduiesc patima mândriei.

Hristos și Biserica – centrul de echilibru sufletesc

Dacă nu este viață duhovnicească atunci omul nu își va afla echilibrul pentru că singurul punct de sprijin în Univers este Hristos, Dumnezeu și Om perfect. Dacă nu-i urmăm exemplul pe Cruce și smerenie nu putem să ajungem la înviere. Acesta este un lucru cât se poate de concret și dacă nu crede cineva asta, Biserica nu îl va chinui – Doamne ferește! – Biserica este spital și nu inchiziție. El singur se va chinui până se va smeri și dacă nu se va smeri, se va chinui în veșnicie. Să avem grijă să nu spunem că este vorba de ceilalți pentru că este vorba despre fiecare dintre noi – mai mult sau mai puțin.

Biserica este esențială aici pentru că drumul vindecării noastre este foarte anevoios din cauza întunecării minții noastre. Poruncile lui Dumnezeu, terapia de vindecare nu este grea, dacă avem renunțarea de sine, însă pentru că ne iubim și suntem robi adicțiilor, dintr-o dată devine foarte anevoios. Este ca și urcatul unei pante printr-o pădure. Dacă e lumină afară și avem un conducător este relativ ușor. Dacă însă suntem singuri și e noapte, dintr-o dată lucrurile devin foarte dificile. Din cauza asta este nevoie ca Biserica să fie astăzi ghid și în viața socială, să investească mai mult în activitatea sa învățătorească pentru că este mare nevoie. Să ne concentrăm pe persoane și nu pe lucruri, pe materie.

Între zgomotul lumii și liniștea lui Hristos

Omul trebuie să stea în echilibru pe centrul Crucii și astfel să se unească cu Hristos pentru că altfel va deraia în diferite exagerări și acestea sunt totdeauna de la vrăjmașul. Mai ales astăzi, tinerii sunt ancorați mult prea puternic în lumesc prin mulțimea de atracții din alimentație, modă, ecrane ca forme de drog foarte puternice și rapide, dependența de plăcere păcătoasă și confort imediat. Există foarte mult zgomot demonic care îl scoate pe om din inima sa și îl depărtează de Dumnezeu și astfel omul uită de scopul său și navighează în derivă. Să nu uităm că sursele de informații mainstream astăzi sunt în general cu totul nerușinate, răspândind cu nonșalanță minciuni și dezinformări. Amintim doar demisia conducerii de la BBC din cauza asta. În acest context, cei care doresc mai multă spiritualitate sunt împinși înspre ezoterism, vrăjitorie, yoga și alte înșelări ale mișcării New Age care în loc să-l facă pe om mai smerit și iubitor, îl fac mai dur și individualist. Omul de astăzi de regulă merge ca gâsca prin apă sau – mai exact – ca vedeta prin apă, abia atingând suprafața fără ca să mai aibă timp să-i iubească, să-i respecte pe ceilalți. Superficialitatea existențială la maxim.

Cu atâția centri de atenție ne mai rămâne foarte puțin timp – dacă ne mai rămâne – și pentru Hristos și veșnicia Sa. Da, însă Domnul ne așteaptă la judecată și după aceea, în funcție de cum ne asemănăm cu El, ne vom bucura sau ne vom chinui veșnic. Astăzi foarte mulți tineri sunt ortodocși doar cu numele, dacă mai sunt. Nu mai au experiența vieții veșnice și se târâie închiși în cenușiul lumii materiale. Este adevărat că uneori apare un tunel de lumină care teleportează inima celui care dorește cu adevărat în brațele lui Hristos.

Într-o seară am vorbit la un grup de pelerini despre rugăciunea lui Iisus și un tânăr care era de față s-a hotărât cu toată ființa sa să roage pentru prima dată în viață astfel și după ce ne-am despărțit când a început să se roage s-a umplut de lacrimi și de o bucurie de nedescris și inima i s-a ridicat la înălțimile de negrăit a rugăciunii. Desigur că aceasta nu a ținut pentru că Domnul cel iubitor nu calcă în picioare libertatea noastră, însă pentru fratele a fost foarte important pentru că a văzut concret că lumea duhovnicească a lui Dumnezeu este mult mai concretă, mai intensă și mai frumoasă decât lumea materială.

Tratamentul sufletesc

Aici este esențial rolul de învățător al Bisericii pentru a ne reaminti de această realitate și de a ne repune pe drum în clipa în care deraiem și, din păcate, astăzi deraiem foarte des. Este necesară o abordare mai concretă a problemelor zilnice a oamenilor și aducerea lor din locul mlăștinos unde sunt pe piatra tare a credinței. Pentru aceasta, însă, oamenii trebuie să vadă concret că problemele le sunt rezolvate de învățătura Bisericii. Aceasta înseamnă exemplul personal din partea oamenilor Bisericii, a unui vocabular pe care să-l înțeleagă și din partea oamenilor este nevoie de dispoziție de ascultare, de învățare și de aplicare a terapeuticii Bisericii. Dacă există doar superficialitate și curiozitatea de a afla ceva nou, poate chiar senzațional, atunci vindecarea nu apare și omul rămâne în chinul său.

Dacă în cazul tratamentului trupesc este nevoie să luăm aceleași pastile în fiecare zi până ne vindecăm, cu atât mai mult este nevoie acest lucru în cazul tratamentului sufletesc în care boala este mult mai adâncă în timp ce sufletul este mult mai sensibil și mai important ca trupul. Din cauza asta să fim constanți în programul nostru duhovnicesc, să nu ne plictisim și să renunțăm la el, la rugăciune și la studiul materialelor duhovnicești pe motiv că le știm și sunt tot aceleași. Mare atenție că e mare ispită! Nu ne rugăm pentru a-L înștiința sau a-I reaminti ceva lui Dumnezeu. Domnul este desăvârșit, dincolo de timp, atotștiitor, atotprezent și atotputernic. Rugăciunea și studiul duhovnicesc le facem pentru noi, pentru a mărturisi în fața lui Dumnezeu dorința noastră și pentru a-I oferi prilejul să ne ajute, pentru că Dumnezeu nu calcă în picioare libertatea noastră.

Vindecarea are nevoie de timp, repetiție și răbdare

Pentru că omul este o ființă care are nevoie de timp ca să avanseze și să învețe cum să se comporte, trebuie să ne străduim să învățăm în fiecare zi și asta presupune și repetiție în lucrurile pe care nu am reușit să ni le împropriem. Să acceptăm că înaintăm spre desăvârșire precum găina beată și avem nevoie de timp până să ne desăvârșim și asta implică și repetarea unor lucruri pe care mintea noastră căzută le socotește plicticoase sau de nedorit. Să nu punem plăcerea, interesul personal egoist pe primul plan pentru că ne distrugem astfel. De fapt, drumul omului în viață este precum un helix conic, o elicie conică pentru că avem nevoie și de ceva nou și de revenirea și adâncirea asupra unor lucruri în urcușul nostru către Dumnezeu care este în centru. Să avem grijă să nu pierdem timpul pentru că timpul este cea mai mare avere a noastră și altul nu mai găsim.

Pentru asta este nevoie să avem scopuri concrete și realiste, toate subordonate scopului principal care este mântuirea – adică moartea cu o inimă iubitoare, răspunsul bun la judecată și fericirea veșnică. Pentru a duce la îndeplinire aceste scopuri avem nevoie de constanță și un ritm sustenabil. Aici este esențial programul pentru a ne pune pe șine pentru că fără program nu avem performanță și ne mișcăm haotic. Este foarte important să avem un conducător duhovnicesc astfel încât să ne putem găsi echilibrul cu ajutorul lui Dumnezeu și a acestui program.

Pe centrul Crucii: credință, ascultare și responsabilitate

Programul trebuie să fie concret și personalizat, motiv pentru care dau doar cadrul general, liniile directoare în care fiecare are responsabilitatea să se desăvârșească cu ajutorul lui Dumnezeu. Omul trebuie să fie responsabil, se conducă pe sine, să-și asume deciziile sale, respectând și ascultând de cei pe care i-a validat Dumnezeu în fața sa. Din păcate astăzi, mulți ar dori să ia singuri toate deciziile, împlinindu-și voile păcătoase, însă fără a-și asuma consecințele păcatelor, distorsiunilor lor. Oamenii nu trebuie să fie nici incapabil să ia decizii și nici incapabil să asculte ci trebuie să aibă luminarea necesară pentru a sta pe centrul Crucii. De fapt, decizia trebuie luată în cadrul ascultării de cei validați de Dumnezeu în domeniul în care dorește să acționeze. Desigur că în primii ani ai vieții copilul trebuie să facă ascultare oarbă de părinți, însă în timp pe măsură ce se maturizează acesta trebuie să se desprindă gradual și să pună pe primul plan soția sau, în cazul monahismului, starețul și obștea. Să avem grijă să nu ne închidem în trup, în dorințe trupești de plăcere, avere și putere pentru că atunci ne vom chinui și nu ne vom simți niciodată împliniți.

Trebuie să ne concentrăm pe Dumnezeu cel iubitor, atotputernic și dătător de viață și pentru asta trebuie să minimizăm grijile prin credința în Dumnezeu. Mare atenție că îngrijorarea este de la vrăjmașul. Opusul îngrijorării nu este nepăsarea, care și aceasta este o patimă, ci credința. Este absolut necesar ca să avem o credință simplă în Dumnezeu care să ne poată scoate din carapacea temerilor noastre pentru că altfel vom duce o viață chinuită care poate să ducă până la boli de nervi.

Este adevărat că la început credința este nesigură, plină de întrebări și de îndoieli. Nu este greșit ca cineva să cerceteze sau să întrebe – din contră! – chiar Domnul a spus să cercetăm Scripturile, însă să nu facem asta în duh de harță pentru că nu ne vom folosi, ba din contră. Este necesar ca să ne deschidem și să înțelegem că ortodoxia este terapeutică și că învățăturile se referă la noi și nu la alții. Noi de regulă spunem că asta nu mi se aplică, asta nu mi se poate întâmpla, cealaltă nu e pentru mine și altele din acestea. Trebuie să știm că toate ni se pot întâmpla mai mult sau mai puțin, și toate sunt scrise spre folosul nostru, vizându-ne pe noi, însă asta nu trebuie să ne provoace panică, ci vigilență, liniște și smerenie în brațele Tatălui ceresc. Orice ni se poate întâmpla și orice putem să gestionăm cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă din punct de vedere a gândirii lumești lucrurile să nu iasă bine.

Un exemplu despre apropierea de Dumnezeu

Să vă dau un caz. Era un taximetrist care a luat o femeie stilată, elegantă și fardată ca de 30 de ani. La un moment dat, taximetristul o întreabă „Sunteți actriță?” la care ea răspunde „Nu, dragă, sunt vrăjitoare!” și zâmbetul dulce se transformă într-un zâmbet malefic: „Dorești ceva să te ajut?” La care taximetristul îi zice „Nu, slavă lui Dumnezeu! N-am nevoie de nimic!” după care, neștiind ce altceva să facă, taximetristul a început să se roage intens în gând, încontinuu, cu Rugăciunea lui Iisus. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Taximetristul tremura de frică simțind aproape fizic cum vrăjitoarea se chinuia. La un moment dat, aceasta nu a mai rezistat și s-a răstit la el să oprească mașina undeva, a aruncat banii pe scaun și a plecat ca din pușcă fără ca măcar să mai aștepte restul. Să avem curaj să fim cu Dumnezeu că atunci acesta va fi într-adevăr cu noi!

Creșterea în credință și har

Dacă omul continuă constant, cu zel și cu renunțare la sine, adică la părerile sale, la optica sa, la gândurile sale, atunci într-adevăr poate să devină ucenic al lui Hristos și atunci credința sa devine o credință a vederii, în care el începe să vadă grija lui Dumnezeu în viața sa și astfel începe să aibă curaj mai mare și să fie interesat de bunătățile duhovnicești pe care Dumnezeu le oferă celor care se leapădă de sine, de omul cel vechi al păcatului și urmează lui Hristos cel înviat. Atunci omul nu mai trăiește atât frica de iad, de chinuri și aici pe pământ și în veșnicie, cât avântul și interesul pentru frumusețea și fericirea vieții viitoare. Începe să aibă frica Domnului, adică frica de a nu păcătui și a nu pierde zorile acestor frumuseți. Nu mai are atâtea întrebări pentru că este concentrat pe experierea rodului care apare și pe frumusețea care răsare în el, frumusețe care știe că este de la Dumnezeu și i-a fost dăruită lui. Are un mare sentiment de nevrednicie și recunoștință însă și de siguranță pentru că știe că Domnul îl iubește.

Dacă omul va continua concentrat pe duhovnicie fără să se abată atras de diferiții centri de plăcere sau de griji atunci flacăra harului crește din credință în credință și trăirea iubirii devine din ce în ce mai intensă în interiorul său. Atunci omul are o încredințare mai mare decât orice logică și o iluminare mare de la Domnul, fără însă ca să devină autonom, ci, din contră, din ce în ce mai atent la ascultarea sa și la conștiința sa ca să nu rănească suflete și să crească iubirea din el și din ceilalți, știind că de acolo vine creșterea credinței și a harului. În această fază se estompează până și sentimentul interesului pentru har pentru că omul se scufundă în plăcerea adevărată a acestuia ca un fiu în brațele Tatălui său cel ceresc.

Sfințenie, înțelepciune, cunoaștere

Sfințenia este împlinirea umanului, adică a bunătății, a inteligenței, a înțelepciunii, a iubirii. Bucuria cea desăvârșită din rai va fi unirea cu Dumnezeu și prin energia necreată a Acestuia cu toți oamenii perfecți, fiecare cu specificitatea sa.

Înțelepciunea și cunoașterea adevărată este trăire și nu speculație. Înțelepciunea trebuie cerută de la Dumnezeu care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, după cum spune Sf. Ap. Iacov și o să o dea Domnul.

Acum poate că cineva o să întrebe de ce nu e nimeni înțelept în afară de el însuși? Aceasta arată că omul respectiv suferă de mândrie, de glaucom duhovnicesc crezând că vede multă lumină când de fapt este vorba de o formă de orbire. Fiecare dintre noi are diamantul inimii sale șlefuit în mod diferit și dacă este curățit de noroiul patimilor atunci înțelepciunea strălucește diferit din fiecare din noi. Este adevărat că de multe ori preferăm să stăm în smoala patimilor pentru că dacă ne luminează Dumnezeu prin înțelepciunea iubirii sale vom vedea lucruri în noi care nu convin omului celui vechi și distorsionat din noi și în loc să ne apucăm să ne pocăim și să ne curățim cu ajutorul acestei lumini, noi o stingem ca să rămânem în mizeria zonei de confort în care ne bălăcim.

Înțelepciunea adevărată este capacitatea de a discerne între bine și rău sub lumina harului în viziunea globală a sensului nostru veșnic în relație cu Dumnezeu și cu toată creația în care principalul loc trebuie să-l aibă celelalte persoane. Această optică vine din curăția minții care vede rânduiala și scopul dumnezeiesc în toate, în dinamică, în armonia în care le-a creat Dumnezeu și, pe de altă parte, în disonanța în care au căzut din cauza păcatului. Înțelepciunea se vede în viața curată, în experiența duhovnicească și nu atât în cuvinte. Pentru asta trebuie să împlinim poruncile lui Dumnezeu și atunci vom vedea lumina înțelepciunii dumnezeiești pentru că poruncile nu sunt expresia șefului față de subalterni, ci expresia Medicului perfect și a Tatălui iubitor față de copiii lui preaiubiți și foarte bolnavi.

Cunoașterea adevărată nu este cunoașterea bâjbâietoare, științifică ci descoperirea în duh, prin harul lui Dumnezeu. Este o cunoaștere imediată, simplă, suprarațională în care omul vede prin har. Rugăciunea lui Iisus împletită cu ascultarea ajută foarte mult să se curățească mintea de paraziții voii proprii egoiste, astfel încât mintea să capete claritatea necesară pentru a intra această lumină superinteligentă care să-i dea această vedere. Deci înțelept este cel care face voia lui Dumnezeu, chiar dacă nu poate să exprime asta în cuvinte. Trebuie totdeauna să ne concentrăm pe voia lui Dumnezeu și să ne întrebăm care este voia lui Dumnezeu în orice situație. Să cerem sfat, să ne rugăm și să fim atenți la conștiința noastră astfel încât să fim pe cât ține de noi în armonie cu toți cei validați de Dumnezeu pentru că așa vom afla voia Domnului.

Pentru a fi înțeleaptă, mintea trebuie să fie dreaptă, adică să nu se abată nici la dreapta prin surplus, prin avere, nici la stânga prin lipsă și griji sau gânduri legate de ce ne deranjează și am putea să îmbunătățim, nici în sus prin mândrie, prin încrederea în sine și nici în jos prin pierderea zelului și deznădejde. Atunci mintea stă liberă pe centrul Crucii și fiind liberă se îndreaptă în mod natural în spre sine-și unde este portalul prin care intră lumina energiei necreate. La lumina harului mintea începe să vadă și să simtă corect. Acesta este bunul simț ca expresie a harului în cotidian. Înțelepciunea nu se învață rațional, ci vine ca dar al Duhului Sfânt în urma ascultării smerite și a constanței în pocăință și rugăciune și se manifestă în principal ca și credință, nădejde și dragoste – dintre care cea mai mare este, desigur, dragostea, ca stare și ascultarea ca dinamică a acesteia. După cum Hristos este întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, putem spune că ascultarea este întruparea iubirii.

Pentru versetul invocat despre cererea înțelepciunii, consultați textul Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov (cap. 1), iar pentru clarificări practice despre credință, vindecare și rugăciune, vedeți și materialul nostru Întrebări și răspunsuri: despre rugăciune, vindecare, credință.

Scara către cer

Toată această terapeutică de la piatra nesimțitoare care suntem la omul adevărat care plânge pentru toată creația în căderea ei și se roagă pentru mântuirea tuturor este cea mai frumoasă scară către fericirea din Cer pe care o poate urca cineva. Din păcate, astăzi oamenii, și mai ales tinerii, nu sunt interesați decât de relații materiale pe orizontală, relații trupești și relații de forță neiubitoare. Asta le aduce un acut sentiment de neîmplinire, de singurătate și de limitare pentru că adevărata noastră menire este depășirea oricăror limitări, prin deschiderea față de Iisus Hristos modelul nostru, ajutorul nostru și singurul mântuitor și dătător de sens.

Haideți să ieșim cu înțelepciune din distorsiunea păcatului care ne roade existența și să ne îndreptăm concret către fericirea și împlinirea Raiului în unitatea tuturor oamenilor desăvârșiți în Hristos pe care să o facă dulcele Iisus să o dobândim cu toții!

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!