Nebunii pentru Hristos – p. Moise McPherson

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Moise McPherson despre unul dintre cele mai fascinante aspecte ale vieților sfinților: nebunii pentru Hristos. Părintele folosește exemplul vieții lor și pentru a ne atrage atenția la faptul că întreaga viață creștină este o nebunie pentru lume.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Nebunii pentru Hristos – p. Moise McPherson

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Sfântul Apostol Pavel, în epistolele sale, descrie Evanghelia ca fiind nebunie pentru cei ce pier. Iudeii voiau pe cineva puternic, un Mesia care să vină și să nimicească hoardele romane. Iar grecii căutau ceva eteric sau supralumesc, ceva spiritual, dar nu și trupesc.

Și totuși, Hristos a venit ca o nebunie pentru amândoi, ca un rob smerit și umil, ca un nimeni, ca un neînsemnat în ochii societății. Și totuși, avem continuarea acestei „nebunii” pe care a îmbrățișat-o Hristos în sfinții nebuni [după Hristos] ai Bisericii Ortodoxe. Aceștia sunt sfinți foarte, foarte rari. De fapt, se spune că, dintre toate categoriile de sfinți, sfinții nebuni au urmat cea mai dificilă cale pe care ar putea merge cineva.

De aceea am vrut să vorbesc astăzi puțin despre cine sunt acești sfinți nebuni și cum este Evanghelia trăită astăzi de noi într-un mod care pare nebunie pentru lume.

Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos

Vom vorbi mai întâi despre Sfântul Simeon din Emesa, care a trăit în sec. al VI-lea. A petrecut 29 de ani în pustie, desăvârșindu-se până când a ajuns la ceea ce Părinții numesc apatheia, adică nepătimire.

Era cu totul lipsit de patimi. Nu mai avea dorințe ale lui. Și era total statornic sufletește și duhovniceștee, după ce s-a luptat cu demonii și s-a dăruit rugăciunii. A intrat în cetatea Emesa și în acea cetate a propovăduit Evanghelia nu ca un predicator obișnuit, ci prin faptele sale nebunești a mustrat cetatea pentru păcat, încât, la vremea mutării sale la Domnul, nu mai era aproape deloc păcat în cetate, adică păcate mari.

Ce făcea, așadar, acest sfânt nebun, Simeon? Postea tot Postul Mare, 40 de zile fără să mănânce nimic. Iar chiar înainte de slujba de Paști – când, după cum știe toată lumea, după un post atât de lung urmează o mare ospătare – el stătea afară și mânca dulciuri cu cremă, ca niște prăjituri cu frișcă, în fața tuturor, doar ca să provoace reacții și judecăți. Oamenii nu știau că el nu mâncase 40 de zile, dar începeau să-l judece.

Și astfel, el condamna păcatul osândirii. Stătea în fața bisericii cu un șir de cârnați, cu niște legături de cârnați, și și-i punea peste umăr ca și cum ar fi fost diacon în biserică, făcând o aclamație liturgică. Și stătea în ușa bisericii duminica dimineața cu un borcan de muștar și cu legăturile acelea de cârnați, mâncând cârnații în fața celor ce intrau. Bineînțeles, oamenii îl socoteau nebun, dar când cineva îl privea urât sau îl batjocorea, el înmuia cârnatul în muștar și-l stropea pe acela pe față cu el, arătând oamenilor și mustrându-i că osândeau, că se uitau de sus la el și că acest lucru nu este creștinesc.

De fapt, a făcut atâtea minuni în ascuns, încât s-a aflat până la urmă că era făcător de minuni. Dar la început, toți îl socoteau nebun. Stătea cu cei demonizați, petrecea timp cu ei și apoi scotea demonii din ei. Aceia se vindecau, își veneau în fire și apoi spuneau oamenilor: „Simeon m-a vindecat. Eram demonizat. Eram fără adăpost și trăiam ca un nebun. Iar acum sunt sănătos și vindecat.” Și oamenii spuneau: „Nu, Simeon, nu Simeon, acela e nebunul.” Odată și-a scos toate hainele, și le-a înfășurat peste cap, apoi a alergat gol prin baia femeilor, ca să provoace mânia oamenilor. Mulți îl băteau din pricina nebuniei sale.

Făcea toate acestea astfel încât nimeni să nu poată înțelege ce face sau de ce o face. Dar le făcea ca să-și ascundă sfințenia, pentru că nu voia nicio slavă. Nu dorea nicio cinste lumească și nu voia ca oamenii să creadă ceva bun despre el.

Sfântul Gavriil Georgianul

Acest lucru îmi amintește și de Sfântul Gavriil, nebunul pentru Hristos din sec. al XX-lea care a trăit în Georgia. Era încă din tinerețe parcă ales de Dumnezeu să săvârșească fapte minunate. La un moment dat, în tinerețe, ridica bolovani mari făcând semnul Sfintei Cruci ca să curețe o biserică veche. Cineva l-a văzut și, mai târziu, când a încercat să ridice acele pietre nu a putut, deși era bărbat adult.

Încă din tinerețe avea o dragoste și o râvnă fierbinte și o totală concentrare pe Hristos. În timpul comunismului din Georgia, s-a organizat o paradă și urma să fie desfășurat un mare banner cu Lenin. El s-a ascuns într-o clădire, iar când l-au desfășurat, a ieșit din ascunzătoare cu un bidon de benzină, l-a stropit de sus, astfel încât toți să vadă, apoi i-a dat foc, iar bannerul a ars și a căzut în stradă, în mijlocul paradei. Apoi a ieșit și a început să calce în picioare chipul lui Lenin, spunând că doar lui Iisus Hristos trebuie să ne închinăm.

Mulțimea l-a atacat și l-a bătut aproape de moarte. Apoi l-au dus la spitalul de psihiatrie, pentru că au spus că nimeni în toate mințile nu și-ar fi atras singur atâta bătaie și batjocură. Astfel, statul l-a declarat nebun. Mai târziu, după căderea comunismului, și-a continuat viața sa de nebunie pentru Hristos.

Am cunoscut niște monahi care au mers în Georgia, cred că prin anii ’90, ca să-l întâlnească. Și au spus că l-au găsit locuind într-un coteț de găini, lângă mănăstire. Și el era și prooroc, profețea. Vorbea despre cele viitoare.

A spus că într-o zi extratereștrii – care de fapt sunt “demoni” – vor veni pe pământ pretinzând că aduc “mântuire omenirii”. Dar el a zis că toate acestea sunt demonice. „Uitați-vă și veți vedea că acestea se vor împlini”, a prorocit el. Odată au venit la el un mitropolit și patriarhul Georgiei. Iar el le-a zis: „Ce mare binecuvântare să fiu întâmpinat de doi patriarhi!”. Mitropolitul avea să devină, mai târziu, următorul patriarh. El a profețit asta. Cunoștea viețile oamenilor, cunoștea cele viitoare și toate acestea, dar le ascundea sub chipul nebuniei, ca nimeni să nu poată vedea lămurit și să îi atribuie lui aceste daruri, de aceea se purta într-un anumit fel.

Uneori, nebunii pentru Hristos se prefăceau chiar schilozi. Despre Sf. Simeon se spunea că se târa uneori prin cetate pe fund, ca și cum picioarele i-ar fi fost frânte și nu putea merge. Aceasta este o pildă extremă a ceea ce înseamnă să fii nebun pentru Hristos, dar vedem și în zilele noastre că, dacă ești creștin în epoca modernă, sunt o mulțime de lucruri pe care tu le îmbrățișezi și pe care lumea pur și simplu nu le primește.

Nebunia tuturor creștinilor

În primul rând, primești familia, monogamia și copiii. Viața de familie pare o mare nebunie pentru această lume. Ironia este că lumea aceasta se află într-un declin demografic atât de catastrofal, încât nu vom mai avea nicio soluție în 30-40 de ani. Și totuși, când mergi undeva, nu știu, la Costco sau în altă parte, oamenii te privesc și te întreabă: „De ce ai cinci copii?” „Ce se întâmplă?” „De ce o familie atât de mare?” Pentru că știu că a avea atâția copii înseamnă o mare suferință sau, mai bine zis, o mare încercare să ai așa de mulți copii.

Și atunci ce spune America? „O, fă doar doi copii.” Dar asta nu e sustenabil pentru nicio societate. Așadar, tu primești viața de familie și copiii pe care ți-i dă Dumnezeu. Îți deschizi inima și îțî închini căsătoria ta lui Dumnezeu, zicând: “Câți copii vei voi să-mi dai, planul Tău este desăvârșit.” Aceasta este o mare mărturisire în fața împotrivirii societății noastre.

Chiar și rudele te privesc cu asprime și te întreabă: „De ce mai faci copii? Nu ai destui? Cum o să-i hrănești? Cum o să-i întreții?

Cum o să te descurci? O să ai timp suficient pentru ei?” Și totuși, ironia cea mare este că cineva poate avea doar doi copii, și totuși îi lasă toată ziua la școală, petrece foarte puțin timp cu ei, copiii rămân singuri acasă după școală, ambii soți au cariere, și abia dacă mai au timp de familie. Apoi, când văd o familie care își educă copiii acasă și petrece mult timp cu ei, spun: „Ce ciudat! Ce anormal!” Dar ce să mai spunem despre ideea de monogamie în societatea noastră?

Această idee a ajuns atât de depășită, încât se consideră că bărbatul ar trebui să aibă o viață privată, cu fantezii care nu o implică pe soția sa. Însă un bărbat adevărat este cu totul devotat, în toată ființa sa, unei singure femei. Despre aceasta vorbește și Sfântul Apostol Pavel când spune că preotul trebuie să fie „bărbatul unei singure femei”, arătând că fiecare bărbat și fiecare femeie sunt ca un Adam și o Eva în legătura pe care o au în căsătorie, nu trebuie să se recăsătorească. Au o dăruire și o legătură între ei care durează toată viața.

Și, într-un fel, nu că vor fi căsătoriți și după moarte, dar într-un fel vor păstra și în rai această legătură. Aceasta este socotită nebunie. “Cum ai putea fi vreodată satisfăcut?” Dar ce zici de a aștepta până la căsătorie și de a rămâne fecior sau fecioară? Știți, s-a făcut un studiu cu ani în urmă, iar după zece ani de căsătorie, femeile care s-au căsătorit fecioare au avut cel mai înalt nivel de satisfacție trupească în căsnicia lor.

De ce oare? Pentru că legătura dintre căsătorie și unirea trupească este atât de puternică, încât atunci când o dai fără nicio socoteală, când nu mai înseamnă nimic, se înjosește, ajunge doar un act trupesc, nu mai unește sufletele și nu mai unește cele două persoane. De aceea, atunci când doi oameni așteaptă până la căsătorie, ei trăiesc această legătură la un nivel cu mult mai intens. Este o mare binecuvântare pentru căsnicia lor.

Dar lumea o disprețuiește și zice: „De ce ai nevoie de asta?” Vedeți, fraților și surorilor, tot ceea ce facem noi ca creștini va părea o nebunie pentru o lume care este așezată pe iubirea de sine și mulțumirea de sine, pe împlinirea propriilor pofte. În timp ce viața creștină este așezată pe dragostea, pe devotamentul și pe slujirea adusă lui Iisus Hristos. El este Dumnezeul nostru. El stăpânește pe tronul inimii noastre.

Nu este ca în lume, unde societatea vrea mereu să pună eul în locul inimii și să se iubească pe sine. Iar când facem așa, devenim nefericiți, preocupați doar de noi înșine, narcisici, lipsiți de milă, zgârciți, nemilostivi, necuvioși și lacomi. Aceasta deformează omul și îl strâmbă, îl sluțește, pe când cel care L-a primit pe Hristos își deschide viața spre dragoste și spre slujirea aproapelui. El vede pilda lui Hristos, Care S-a jertfit, și de aceea își jertfește și el viața pentru Hristos și pentru cei din jur.

Iar aceasta aduce un mare sens, bucurie și legături adânci. Trăim ceva cu adevărat minunat în viața creștină, cu adevărat minunat. Când ai crescut într-o casă sau într-un mediu lumesc, iar apoi trăiești Evanghelia, și o transmiți copiilor tăi și o trăiești în familie, este imensă deosebirea în dragoste, în legătură, în devotament și în legăturile dintre persoane, încât înțelegi că nu ai trăit nimic din acestea în copilăria ta. Aceasta, fraților și surorilor, nu doar pe noi ne va mântui, ci, dacă vom trăi astfel, va aduce mântuirea întregii societăți și o întoarcere la 180° a acestei mari țări.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!