
Noua Ordine Mondială – p. Iosia Trenham
1 aprilie 2026
Armata evreiască își bate joc de sărbătorile și sfinții creștini! – Video
2 aprilie 2026Ascultați un cuvânt scurt dar foarte elocvent al părintelui Varnava despre ce trebuie să facem pentru a nu fi stăpâniți de problemele vieții.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cum să ne eliberăm de problemele vieții – p. Varnava Iangou
Cu cât mai mult punem direct la inimă problemele și lucrurile, cu atât mai mult arătăm că avem mândrie și lipsă de credință. Este un semn acesta. Când ne îngrijorăm, ne înfuriem, ne panicăm, ne supărăm, credem că s-a prăbușit toată lumea, s-a prăpădit toată lumea; toată această tensiune, când exagerăm problemele, arată că avem mândrie și lipsă de credință. Lipsă de credință deoarece nu le las în Pronia lui Dumnezeu. De aceea simt tulburare. Cred că dacă eu nu am lucrurile sub control, pierd totul și mă distrug.
Mândria pe care o am se arată în faptul că nu s-a făcut după voia mea. Lucrurile nu au ieșit cum doream și mă răzvrătesc, mă înfurii. Mă privesc [oamenii] strâmb, și spun: „Vai, ce mi-au făcut!”, “M-au deocheat”, “M-au judecat”, “Uite, vrășmașii mei, cei care vor să mă pună în pericol ceva gândesc despre mine!” Și fac scenarii întregi în minte. Exagerez. Cineva îmi vorbește puțin urât, fiindcă e doar obosit, și e vai și amar! Îmi stric somnul. Bine, ce ți-a făcut? Te-a privit strâmb, ți-a spus o vorbă urâtă, dar ce mare lucru s-a întâmplat?
Omul mândru spune: „Ce s-a întâmplat? Bine, bine, da! Tu știi, dacă ți-ar face ție așa, o să vezi cum e!” El întotdeauna înflorește lucrurile. Însă e o virtute ca să micșorăm și lucrurile exagerate care au o energie negativă. Dar omul mândru nu poate. Omul smerit trece fără să se simtă jignit, și nimic nu-l deranjează. Fără să pățească vreo pagubă. Fără să simtă că a pățit ceva groaznic.
După cum spune și Sfântul Siluan, și cu asta încheiem. Inima celui smerit se aseamănă cu marea; arunci o pietricică, vezi cum se tulbură [la suprafață], dar imediat se liniștește. Așa este inima celui smerit. Se tulbură momentan puțin, însă imediat se liniștește. Așa, deci, să fie și inima noastră: să fie netulburată, împăcată. Să închidem ușa chiliei noastre, să avem o relație personală cu Hristos. Să nu existăm [doar] ci să trăim. Căci doar atunci trăim, când nu existăm. Aceasta este poziția duhovnicească. Trăiesc când nu exist. Lumea crede că trăiește când există [biologic], dar doar crede, nu trăiește cu adevărat.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









2 Comments
Buna ziua Parinte. Cum luptam cu mandria? Cum acceptam ca lucrurile nu trebuie sa iasa mereu dupa voia noastra sau ca nu sunt mereu dupa voia noastra?
Vezi https://www.chilieathonita.ro/2024/02/07/smerenia-accesul-puterea-p-teologos/