
De ce majoritatea bărbaților sunt sub-dezvoltați – p. Moise McPherson
1 aprilie 2026
Cum să ne eliberăm de problemele vieții – p. Varnava Iangou
2 aprilie 2026Ascultați un foarte bun cuvânt al părintelui Iosia Trenham despre adevărata Nouă Ordine Mondială.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Noua Ordine Mondială – p. Iosia Trenham
Bună tuturor, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulțumesc mult că ne urmăriți. Sper că avansați cu determinare prin această primă săptămână a Postului Mare.
Am o reflecție pentru voi pe care am intitulat-o “Noua Ordine Mondială”. Desigur, este un limbaj interesant, limbaj cu care suntem familiarizați de la începutul secolului XX. Președintele Woodrow Wilson a folosit acest tip de limbaj pentru a vorbi despre speranța sa pentru pace în lume prin Liga Națiunilor. Acesta era un limbaj comun la căderea Uniunii Sovietice, când președintele George H. W. Bush era în funcție și vorbea despre o nouă ordine mondială acum că comunismul căzuse.
Și desigur, suntem cu toții familiarizați cu elita seculară de la Davos, care iubește să vorbească despre noua lor ordine mondială tehnică, care va fi deasupra națiunilor și guvernată de cei care “știu cu adevărat ce fac”. Cei cu adevărat, cu adevărat “deștepți”. Mmm-hmm. Nu, mulțumesc. Săptămâna trecută, am ținut o prelegere care mi-a stimulat reflectarea la Noua Ordine Mondială. Am ținut o prelegere la Universitatea din California, Irvine. Vă salut, Nadim și Liana, cei care ați organizat-o. Am ținut o prelegere intitulată “Biserica Primară”.
Și în timpul acelei prelegeri, pe care am savurat-o foarte mult, m-am gândit să vă prezint și vouă ceva despre Noua Ordine Mondială a lui Dumnezeu. Pentru că, de fapt, există o Nouă Ordine Mondială. Nu este un efort politic ieftin. Nu! Este o Împărăție veșnică, pe care Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a întemeiat-o când S-a întrupat și Și-a început misiunea Sa publică, El a anunțat: “Pocăiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este aproape.” Împărăția lui Dumnezeu este Noua Ordine Mondială. Și a fost întemeiată de Fiul lui Dumnezeu acum 2000 de ani. Și este aici acum și va triumfa în veșnicie. Aceasta e Noua Ordine Mondială despre care ar trebui să fie preocupați toți oamenii.
Această Nouă Ordine Mondială este unică. Este universală. Nu este limitată. Este cosmică. Nu este doar pământească și nu este doar despre politică, deși are implicații politice radicale, așa cum se vede în națiunile care s-au aliat cu Biserica și au încercat să colaboreze cu Biserica în ultimii 2000 de ani.
Este vorba despre însăși inima existenței omului. Inima sa, mintea sa, sufletul său, trupul său, relația sa cu omul său interior, cugetul său. Este vorba despre relația sa cu lumea văzută și nevăzută, relația sa cu Dumnezeu, cu sine însuși, cu viziunea sa asupra vieții de familie, a societății, a morții. Împărăția lui Dumnezeu, dragii mei, Noua Ordine Mondială a lui Dumnezeu guvernează totul, inclusiv omul interior profund, după cum spune Iisus, așa cum scrie în Evanghelia după Sfântul Luca: “Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” Adică centrul ei este înlăuntrul vostru.
Noua Ordine Mondială este aici și acum și a stabilit numeroase realități permanente în lume care exprimă cum arată această Nouă Ordine Mondială. Permiteți-mi să enumăr câteva dintre acele realități, aceste realități împărățești. Prima este că avem un nou Împărat, un Împărat care domnește peste toți, un Împărat care este “la dreapta Tatălui până când toți vrăjmașii Săi vor fi puși așternut sub picioarele Sale”. El domnește cum niciun alt împărat n-a domnit vreodată. Sediul Său nu este vreun palat oarecare. Este în Ceruri, la dreapta lui Dumnezeu. Toți împărații pământești trebuie să I se închine. Toți conducătorii politici trebuie să-L recunoască și să-I sărute picioarele, căci El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Și psalmistul spune aceasta în Psalmul 2: “Sărutați pe Fiul, ca nu cumva să Se mânie și să pieriți pe cale. Fericiți sunt toți cei ce nădăjduiesc în El.” Acesta este Cel care conduce Împărăția. Acesta este Cel din vârful Noii Ordini Mondiale. Domnul nostru Iisus Hristos însuși. Această Împărăție, această Nouă Ordine Mondială pe care El a instituit-o are în centrul său pe Dumnezeu prin Duhul Său Sfânt care locuiește în inimile credincioșilor. Acesta este normalul. Aşa domneşte Împăratul. Este o domnie interioară care se exprimă în realități exterioare. Domnia Sa este interioară și mistică.
Pașaportul membrilor Împărăției este pecetea pe inima ta pe care o primești când ești botezat. Dumnezeu îi cunoaște pe ai Săi. Când ești miruit, ești pecetluit cu Duhul Sfânt, Acesta este pașaportul tău. Aceasta este normalitatea. Iată alte lucruri care sunt normale în această Împărăție, în această Nouă Ordine Mondială convertirile sunt normale. Dacă citiți Faptele Apostolilor, veți vedea că Biserica a început cu convertiri. Mai întâi convertirea apostolilor înșiși, deoarece toți L-au părăsit pe Hristos. Toți au căzut în mare întristare, mai ales căpetenia apostolilor, Petru, care de trei ori L-a tăgăduit pe Domnul. Începutul restaurării sale a avut loc prin pocăința sa, prin plânsul său, prin lacrimile sale și restaurarea făcută de Iisus. Pe lângă convertirea lui Petru, gândiți-vă la convertirea Sfântului Pavel pe drumul spre Damasc, relatată de trei ori în Faptele Apostolilor: Fapte 9, 22 și 26, toate conțin relatărea convertirii radicale a lui Pavel. Iar restul Cărții Faptelor și restul istoriei Bisericii este consemnarea convertirii normale și constante.
Un alt aspect al acestei Noi Ordini Mondiale e sfințirea, consacrarea. Consacrarea persoanei umane acestei Împărății și Împăratului Său este absolut normală. Apostolii sunt exemple grozave. Ei și-au dat viața, și-au abandonat profesiile și și-au dedicat întreaga existență lui Hristos. Astăzi, ziua în care fac această reflecție, este praznicul Sfintei Fotini, samariteanca adusă la credință prin iubirea lui Hristos, iar apoi și-a dedicat restul vieții, împreună cu surorile sale, au evanghelizat peste tot și au convertit atâția oameni. Consacrarea este normală, la fel cum convertirile sunt normale. Călugării noștri, maicile noastre, episcopii noștri, preoții noștri și familiile noastre consacrate să-L slujească pe Iisus în casele lor, în viețile lor. Acesta este modul normal creștin. Nu Biserica pe post de autoajutor. Aceasta nu este Noua Ordine Mondială. Aceasta este vechea ordine mondială care folosește pe Iisus ca să se simtă mai bine. Nu, nu! Aceasta e Noua Ordine Mondială, în care consacrarea este normativă.
Ce altceva este nou? Ce altceva este stabilit în acestă Împărăție? Ei bine, neînfricarea. Nimic nu este de temut decât păcatul. Frica de Dumnezeu alungă orice altă teamă. Ucenicii sunt văzuți în Faptele Apostolilor sfidând Sinedriul iudeu, sfidând soldații romani, sfidând persecuția cu bucurie.
Ce altceva este normal? Ce altceva este nou în această Nouă Ordine Mondială? Ei bine, mucenicia. Mucenicia din centrul vieții Bisericii. Mucenicia ca cel mai mare exemplu de iubire pentru Dumnezeu: a-ți da viața pentru prietenul tău. Aceasta este adevărata iubire pe care ne-a învățat-o Iisus. Și chiar să prețuiești Numele și iubirea ta pentru El mai presus decât propria ta viață pământească. Acesta este modul normal al Bisericii. Desigur, mucenicia străbate paginile Noului Testament. Însăși Faptele Apostolilor se termină cu Sfântul Pavel în închisoare la Roma, cu puțin timp înainte ca atât Petru, cât și Pavel să fie martirizați. Are desigur acea frumoasă relatare despre protomartirul Ștefan, arhidiaconul din Faptele Apostolilor capitolul 7, care își dă viața pentru Hristos, rugându-se pentru prigonitorii săi, iar Iisus stând în picioare, așteptând să primească sufletul Său slăvit, binecuvântându-I pe credinciosul Său ucenic.
“Nu ne putem opri să vorbim despre Iisus”, spun Apostolii în Faptele Apostolilor capitolul 4. Ei pur și simplu nu pot. Nu pot să se conformeze normelor căzute ale societății când dregătorii le spun să înceteze să mai vorbească. Nu este posibil. Sfântul Atanasie cel Mare spune că mucenicia, mucenicia universală a Bisericii, pe care am urmărit-o timp de 20 de veacuri cu perioade mai mari sau mai mici de prigoană. Sfântul Atanasie spune că aceasta este dovada Învierii lui Iisus din morți. Nimeni, cu atât mai puțin grupuri de oameni, timp de 20 de veacuri, nu ar îmbrățișa moartea cu bucurie și pace dacă moartea nu ar fi fost biruită de Domnul Hristos Însuși. Acesta este normalul. Acesta este centrul vieții.
Altceva: kinonia. Această Împărăție are o comuniune, iar aceasta sunt cele mai importante relații pe care le au cetățenii săi. Și acestea nu față de familiile biologice, ci față de familiile duhovnicești. Desigur, este cel mai bine când cele biologice și cele duhovnicești se suprapun. Dar dacă nu se suprapun, creștinii aleg pe cele duhovnicești. Iisus a spus aceasta. A spus: “Din pricina iubirii voastre pentru Mine, vrăjmașii omului vor fi cei din casa lui. Tatăl se va ridica împotriva fiului, mama împotriva fiicei, iar vrăjmașii unui om vor fi în propria lui casă.” Da, aceasta este până la urmă o explicare că loialitățile ultime nu mai sunt față de sânge. Loialitățile ultime sunt față de Hristos și față de frații și surorile noastre în credință.
Este minunat dacă și familiile noastre biologice, care sunt binecuvântate, sunt devotate lui Hristos, atunci ai ce e mai bun din ambele lumi, ca să zic așa. Dar ce este nou este această intensă “kinonie”, viața parohială. Citiți Faptele Apostolilor, capitolul 2, și veți vedea acolo Biserica vivificând casa familială. Biserica este centrul. Acesta este unul dintre multele motive pentru care în America lockdown-urile pentru COVID au fost un eșec atât de jalnic și atât de ofensator pentru mulți. Pentru că mulți, mulți creștini nu ar fi visat niciodată ca biserica să fie opțională, ei să se înghesuiască în casele lor iar politicienii să le spună că nu au voie să meargă la biserică. Nu. Dacă trebuie să ne înghesuim undeva, ne vom înghesui la biserică, nu în casele noastre.
Ce altceva este normal în această împărăție, în această Lume Nouă? Minunile sunt normale. Pe lângă cea mai mare dintre toate minunile, biruința lui Iisus asupra morții și Învierea Sa din a treia zi. Triumful Bisericii este o mare minune pe pământ, doisprezece pescari devenind liderii devotați pentru nenumărate mulțimi de oameni în ultimele douăzeci de secole. Și o fecioară umilă în centrul a tot, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Fecioara Maria. Da, această fecioară umilă și apostolii au devenit mama și tații creștinilor în ultimele douăzeci de secole. Faptele Apostolilor sunt o minune după alta, iar minunile apostolice sunt unice. Cu siguranță, semnele unui apostol, așa cum spune Sfântul Pavel, sunt unice. Minunile însele se află în centrul vieții creștinilor. Întreaga viață creștină este o minune perpetuă a rugăciunilor ascultate, a pocăinței, a schimbării.
Ce altceva este nou în această nouă ordine mondială? Închinarea cerească, care este centrul vieții creștine, biserici construite și sfințite ca avanposturi ale Împărăției Cerurilor, ca și capete de pod ale Cerului însuși pe pământ, de aceea neamurile creștine plasează întotdeauna bisericile lor în centrul societăților lor, în centrul marilor lor orașe, în centrul orașelor și satelor lor, întotdeauna pe cel mai bun teren, întotdeauna locul principal unde întreaga societate își află originea, stabilitatea, inspirația. Altceva ce este continuu și o realitate de bază a Noii Ordini Mondiale pe care Hristos a instituit-o este evanghelizarea care este continuă. Puterea Evangheliei. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea fiecăruia care crede iar Biserica o ține mereu la înălțime. Ea pune întotdeauna accentul pe Cuvântul lui Hristos pentru că acele cuvinte sunt cuvinte de viață veșnică. Sunt cuvinte care ne-au dat viață nouă și de aceea le împărtășim cu toată umilința cu cât de mulți ascultă.
Dragii mei, aceasta este Noua Ordine Mondială. Nu căutați alta care să vină. A fost instituită de Hristos acum 2.000 de ani iar toate micile explicații politice ale oamenilor care sunt hotărâți să facă lucrurile mai bune, – Dumnezeu să îi ajute să le facă mai bune, – nu sunt vrednice să fie numite o Nouă Ordine Mondială. Doar Unul a realizat asta. Slavă Numelui Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu să fie cu voi.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









1 Comment
Am o placere aparte sa vizionez video-urile acestui Preot, pentru binecuvantarile care le da )