
Săptămâna Patimilor și Învierea Mântuitorului – p. Pimen Vlad
9 aprilie 2026
Denia celor 12 evanghelii – fotoreportaj
10 aprilie 2026Ascultați un cuvânt foarte concret al părintelui Moise McPherson despre metodele pe care demonii le folosesc pentru a ne controla gândurile.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cum îți controlează demonii gândurile – p. Moise McPherson
În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Ceea ce trebuie să avem în minte când vine vorba de diavol sau de entitățile demonice este că aceștia studiază omenirea de la început și profită de slăbiciunile fiecărei personalități și persoane și de înclinațiile lor. Deci ai putea spune că demonii construiesc un profil psihologic pentru fiecare persoană. Și în funcție de cum este construită acea persoană psihologic, care sunt înclinațiile sale, care sunt gândurile sale, de ce e tentată acea persoană, toate atacurile diavolului se îndreaptă spre asta.
De exemplu, cineva poate fi inteligent, și care începe să observe că e inteligent, dar nu doar să observe, ci demonii, încă de la o vârstă fragedă, încep să îi spună: “Ești mai deștept decât alți oameni. Ești mai bun decât alți oameni. Știi mai multe decât alți oameni.” Astfel, el/ea nu-L slăvește pe Dumnezeu pentru mintea pe care Dumnezeu i-a dat-o, și nu văd asta ca pe o însușire sau un dar pe care îl poate folosi pentru Dumnezeu. Începe să ia ceea ce este un dar de la Dumnezeu și să-l folosească pentru a-și construi și forma propriul ego și când face asta, demonii îl/o încurajează constant și îl/o susține chiar pe parcursul întregii sale vieți.
Și pentru că profilul său psihologic este astfel, având un dar sau o abilitate și o tendința spre o gândire egotistă, demonii fac tot ce pot pentru a umfla și a înflăcăra acea mândrie și acel ego. Și astfel, nu după mult timp, persoana intră la liceu și începe a privi de sus oamenii, dar nu doar că îi privește de sus, ci începe să vorbească de sus altora. Asta începe să îi modeleze personalitatea. Deci acum nu mai e doar o persoană creată după chipul lui Dumnezeu, care are o anumită abilitate sau dar. Acum este “o persoană inteligentă”. Acum este un intelectual. Acum este mai bun decât alți oameni. Acum este mai valoros decât alți oameni. Și astfel personalitatea i se deformează de către aceste gânduri demonice de care nu știe cum să scape, pentru că nici nu realizează că provin de la diavol, și îi înflăcărează patimile.
Și pe măsură ce timpul trece și devine adult, acum crede că e cu mult mai bun decât toți ceilalți, încât crede că orice gândește el ar trebui să se întâmple. Deci acum încearcă să controleze viața. Și încearcând să controleze viața și rezultatele și pe oamenii din jur, persoana devine insuportabilă pentru ceilalți. Și când lucrurile nu merg pe placul său, cade în deznădejde și anxietate și începe să aibă reacții psihologice la ceea ce se întâmplă în viață într-un mod negativ, care îi menține constant o stare dezechilibrată, care destabilizează persoana. Și acesta e doar un tip de personalitate.
Dar dacă ai pe cineva predispus la perfecționism? Acum diavolul spune: “Trebuie să faci totul perfect! Dacă nu faci totul perfect, nu meriți. Dumnezeu este perfect, trebuie și tu să fii perfect.” Acest lucru se întâmplă multor femei creștine. Ele încep să creeze aceste gânduri în mintea lor, că ele sunt un eșec. Ei bine, dacă ești constant un eșec, iar Dumnezeu este perfect, și tu nu poți fi perfect, iar Dumnezeu vrea să fii perfect, atunci, în scurt timp, acea persoană începe să deznădăjduiască, începe să aibă o părere groaznică despre sine, nu se vede ca fiind un slujitor credincios al lui Dumnezeu, ci ca fiind o dezamăgire pentru Dumnezeu. Apoi începe să proiecteze aceste gânduri asupra lui Dumnezeu, că L-a supărat sau dezamăgit pe Dumnezeu, că niciodată nu va fi pe măsura a ceea ce vrea Dumnezeu. Dar totul este doar în mintea lor și este rezultatul acestor tipare de gândire destabilizate.
Și știți ce? Când ne uităm la asta, de multe ori ca preot, ascultând spovedanii de-a lungul anilor, începi să realizezi că oamenii au avut unele gânduri încă din copilărie. Și acele gânduri au crescut și au înflorit. Iar rezultatul lor este frica, anxietatea, depresia, nevroza, transformând o persoană care ar putea fi normală și stabilă într-o persoană complet imprevizibilă emoțional, neștiind niciodată cum va reacționa la o situație. Singurul lucru pe care îl știm este că începe să reacționeze negativ la orice situație din viață pentru că nu are tărie mintală să respingă gândurile nesănătoase. De aceea, în Ortodoxie vorbim adesea despre rugăciunea neîncetată și, în special, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” ca un mod de a tăia gândurile.
Dar alături de Rugăciunea lui Iisus este ceva la fel de important, și anume trezvia sau veghea, vigilența asupra gândurilor noastre. Nu știu dacă vă amintiți filmul Matrix, dar în Matrix gloanțele vin zburând spre Neo, iar Neo le evită și se mișcă în jurul gloațelor. Ei bine, sfinții ne spun că atunci când începem să practicăm păzirea minții, începem să prindem gloanțele când ne lovesc și atunci știm că am lăsat gândul să meargă prea departe. Dar dacă continuăm să practicăm paza minții și atenția la gânduri, gloanțele vor fi din ce în ce mai departe de noi și le vom prinde din timp, înainte să fi intrat în sufletul nostru, înainte să fi făcut prăpăd și să ne fi destabilizat și să fi creat o catastrofă dintr-o situație care nu e deloc o catastrofă.
De fapt, adesea vezi asta la oamenii cu gânduri de necurăție. Cineva care are gânduri de poftă trupească e atât de obișnuit să le întrețină, încă din tinerețe, și să persiste asupra lor, încât atunci când devine creștin vine la biserică, chiar și când e catehumen, și începe să spună: “Am atâtea gânduri de necurăție, ce să fac?” Răspunsul e întotdeauna același: “Începe să le respingi cu Rugăciunea lui Iisus, dar să fii cu băgare de seamă la acele gânduri și să începi să le tai tot mai devreme și tot mai devreme, până în punctul în care vezi gândul chiar de la distanță venind spre tine și spui imediat: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! și îndepărtezi gândul înainte să intre în sufletul tău.”
Acum, la cineva care a întreținut gânduri precum trufia, problema cu acele gânduri este că ele rezonează de fapt cu personalitatea persoanei și personalitatea persoanei este modelată de acele gânduri și devine cumva întrepătrunsă cu ele. E ușor să respingi un gând de necurăție pentru că îți e evident că acel gând e păcătos. E mult mai greu să respingi gândurile pe care nu le vezi ca păcătoase: trufia, egocentrismul, autojustificarea, mânierea “îndreptățită”, deznădejdea, neliniștea, frica. Începem să integrăm practic acele gânduri în personalitatea noastră și începem să gândim: “Ei bine, așa sunt eu. Este firea mea.” Dar realitatea este că nu asta suntem deloc. De fapt, e o distorsionare totală a cine suntem.
[Diavolul] a luat aspecte spre care suntem poate înclinați și le-a exagerat într-atât încât acum nu mai avem nicio stabilitate sau echilibru emoțional. Deci cheia este, da, să ne rugăm, dar celălalt aspect este că trebuie să începem să ne dezvăluim gândurile, în special duhovnicului nostru sau părintelui nostru duhovnicesc, să începem să spunem: “Am aceste gânduri și mă simt neliniștit.” Vezi, adesea credem că sentimentele plutesc pur și simplu în jur și se agață de noi, dar nu e deloc așa. Sentimentele sunt un produs secundar al celor ce se întâmplă în mintea noastră. Sentimentele nu vin de nicăieri. Sentimentele vin dintr-un proces de gândire concret.
Deci, dacă începem să eradicăm procesul de gândire, ghici ce se întâmplă? Neliniștea dispare. Dacă nu încercăm să controlăm viața, neliniștea se rezolvă foarte repede. Dacă nu încercăm să fim perfecți și nu ne fixăm asupra perfecționismului și nu stăruim în aceste lucruri, ghici ce? Deznădejdea nu apare. Dacă nu gândim că suntem mai buni decât alții, ei bine, atunci mânierea “îndreptățită” începe să dispară și devenim smeriți. În fiecare dintre aceste cazuri, diavolul poate să modeleze și să controleze o persoană manipulându-i gândurile, pur și simplu oferindu-i gânduri cu care aceasta se armonizează. Și când se armonizează cu acele gânduri și le integrează în personalitatea lor și în ființa lor și în felul în care se văd pe ei înșiși și în însăși identitatea lor, oamenii devin distorsionați.
Singura cale de a scăpa de asta are trei pași. În primul rând: trebuie să dezvăluim acele gânduri. Trebuie să le dezvăluim și să spunem: “Cred că aceste gânduri îmi fac rău. Ce să fac cu ele?” Apoi, gândurile noastre trebuie corectate într-o lumină pozitivă, orientate într-un mod corect de a aborda și de a privi lumea. Și, în al treilea rând, trebuie să ne ținem de pocăința noastră, care este Rugăciunea lui Iisus și smerenia și toate acele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a corecta acele tumori din sufletul nostru, acel cancer care crește în noi și ne ține într-o stare de turbulență perpetuă.
Când o persoană începe să își corecteze gândirea, întreaga sa viață începe să se schimbe și să încetinească, inima sa devine mai liniștită, emoțiile sale nu mai devin atât de exagerate și ajunge la nucleul a ceea ce se întâmplă de fapt și începe să eradicheze acele lucruri și începe să se bizuie pe Iisus Hristos și să renunțe la lucrurile pe care nu le poate controla sau la rezultate care sunt în afara controlului său, începe să renunțe la multe dintre aceste lucruri și devine pur și simplu o persoană care se bizuie și depinde de Domnul nostru Iisus Hristos. Și așa spune Domnul nostru: “Pacea mea o dau vouă. Nu așa cum dă lumea.” Pacea lui Hristos este acea pace care întrece orice înțelegere, pentru că învăluie viața unei persoane în așa măsură încât, indiferent ce se întâmplă și în ce circumstanțe, persoana e în pace, deoarece nu întreține și nu primește în sine nimic care e nesănătos și îi îmbolnăvește sufletul.
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!








