Adevărata Evanghelie a Domnului Iisus Hristos – p. Moise McPherson

Ascultați un cuvânt foarte frumos al părintelui Moise McPherson care arată că Evanghelia nu este ceea ce cred unii dintre creștini, tâlcuind în acest sens Fericirile.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Adevărata Evanghelie a Domnului Iisus Hristos – p. Moise McPherson

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Mulți oameni astăzi cred că ei cred în Evanghelie, și cred în Evanghelie în sensul că ei cred că Hristos este Dumnezeu întrupat, Care a murit pe Cruce pentru păcatele lor, a Înviat a treia zi și S-a înălțat la ceruri. Ei înțeleg Evanghelia ca pe un ansamblu de propoziții teologice. Dar există un înțeles mult mai profund al Evangheliei, și anume acela de a deveni Evanghelie, de a deveni asemenea lui Hristos. Despre aceasta vorbesc Sfinții Părinți când descriu îndumnezeirea, acest proces de a deveni asemenea lui Hristos. Aceasta nu este o formă diferită de creștinism. Aș spune chiar că este singura formă valabilă de creștinism.

Cu mulți ani în urmă, cineva mi-a spus: „Hristos a murit pe Cruce pentru ca noi să nu trebuiască să facem asta.” Și îmi amintesc că m-am gândit: dacă așa stau lucrurile, atunci Apostolii cu siguranță nu au înțeles acest mesaj, pentru că 11 dintre cei 12 au fost martirizați, și doar al doisprezecelea s-a culcat în mormânt și a plecat la ceruri. Așadar, realitatea este că creștinismul persecutat, cu suferință și greutăți, este singura formă reală de creștinism.

Și poate că sunteți unul dintre cei care cred în Evanghelie, în sensul de toate propozițiile teologice despre Hristos. Dar realitatea este că aceasta nu este destul pentru a deveni asemenea lui Hristos. Credeți cu adevărat că trebuie să deveniți asemenea lui Hristos ca să vă mântuiți? Că mântuirea este, de fapt, procesul de a deveni asemenea lui Hristos și nu doar un fel de adeziune teologică superficială? Oamenii cred că vor muri, apoi li se va da un test cu variante multiple și vor trebui să răspundă corect la un anumit număr de întrebări teologice.

Văd acest lucru evidențiat atunci când citim Fericirile. Și citim Fericirile în Biserică la fiecare Liturghie, dar le citim și de multe ori când prăznuim un sfânt. Și ori de câte ori aud aceste Fericiri, mă simt foarte provocat în privința a cât de mult din Evanghelie doar cred și cât de mult din Evanghelie chiar vreau să trăiesc și să accept.

Primele două Fericiri sunt foarte simple. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.” Este frumos. Îmi place. Cei săraci cu duhul, cei care se luptă în viața aceasta, cei care se ostenesc. Minunat! „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” Cine este creștinul care nu plânge pentru starea lumii, pentru propriile sale păcate, pentru oamenii pe care îi cunoaște și care se luptă, pentru oamenii pe care îi cunoaște și pe care și-ar dori să-L cunoască pe Dumnezeu? Este frumos. Ei plâng pentru că văd lumea așa cum este ea cu adevărat și vor fi mângâiați. Frumos și atât de mângâietor.

Apoi ajungem la a treia: ”Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.” De fiecare dată când aud despre cei blânzi, mă întreb: Oare eu chiar vreau să fiu blând? Oare vreau să trăiesc această parte a Evangheliei, această blândețe, această smerenie? Îmi amintesc că, cu ani în urmă, predam un catehism și vorbeam despre smerenie și despre umilință. Iar sfinții spun că nu există smerenie fără umilință. Unul dintre cei de față a zis: „Părinte, eu vreau smerenia fără umilință.” Valabil și pentru mine. Oare vrem cu adevărat acea blândețe? Vrem să devenim oameni blânzi? Se pare că acest lucru nu se potrivește cu personalitatea noastră, cu firea sau cu temperamentul nostru. Și până la urmă, cât de blânzi să fim? Există un cuvânt mai potrivit?

Apoi Hristos continuă și zice: ”Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. se vor umple de Duhul Sfânt. Este minunat! Aceasta este particularitatea Fericirilor: ele urcă și coboară. Îți oferă ceva cu adevărat minunat, iar tu zici: Da, sunt de acord cu asta, cred asta. Apoi îți pune înainte ceva foarte greu. ”Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.” Hristos spune în Evanghelie: Dacă nu iertați, păcatele voastre nu vă vor fi iertate. Deci singura cale de a dobândi mila lui Dumnezeu este să fii milostiv. Iar singura cale de a trăi aceasta este prin iertarea celorlalți. Și mi se pare interesant că de multe ori oamenii vin la Biserica Ortodoxă, fac o spovedanie de viață, devin interesați și poate sunt creștini din punct de vedere confesional, dar când ajung la problema iertării, spun: Am pe cineva pe care nu-l pot ierta, am un părinte pe care nu-l pot ierta, am un fost soț sau o fostă soție pe care nu-i pot ierta, am ceva care mi-a rămas înfipt în suflet și nu vreau să merg până la punctul de a ierta cu adevărat și a șterge din memorie amintirea acelei traume, dând, practic, celuilalt „nota de plată” pentru tot ce a făcut, spunând: „Este în regulă. Accept tot ce mi-ai făcut și te iert.”

Această fericire: ”Fericiți cei milostivi, căci ei vor fi miluiți”. Mulți oameni vor mila fără să fie milostivi. Vor iertarea fără să fie nevoiți să ierte pe toată lumea. Vor ca Hristos să le ierte toate păcatele, dar sunt ca omul din parabolă: vor să meargă la altcineva și să-i spună: „Tu îmi datorezi ceva, pentru că mi-ai greșit.”

Următoarea: ”Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Frumusețea acestui cuvânt este că Sfinții ne spun că cei milostivi sau, mai bine zis, cei curați cu inima sunt cei ce vor vedea pe Dumnezeu atât în viața aceasta, cât și în cea viitoare. Apoi: ”Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Din nou, acestea sunt versete frumoase și înălțătoare. Ele oferă multă îmbărbătare creștinului. Iar apoi: ”Fericiți cei prigoniți pentru dreptate.” Aici aflăm, într-un fel, dacă suntem cu adevărat creștini sau nu. Prigoniți pentru dreptate. Adică, cineva va fi creștin, va trăi Evanghelia, va trăi cuvintele lui Hristos, atitudinea lui va deveni blândă și smerită și toate acestea, și apoi va fi prigonit. Și nu doar că va fi prigonit, ci fericit va fi. Fericiți sunt ei, căci ”a lor este Împărăția Cerurilor”. Nu împărăția pământească.

Toți acești oameni care te întâlnesc și îți spun ”binecuvântări, binecuvântari”, de parcă ar încerca să-ți trimită niște vibrații bune sau ceva de genul, și încearcă să-ți spună: „O, viața ta va fi binecuvântată, lucrurile vor merge bine” – asta nu este creștinism. Nu asta este! E vorba de Împărăția Cerurilor, nu de împărăția pământească. Toți acești urmași ai lui Hristos, timp de sute de ani, au fost prigoniți, au fost martirizați, copiii lor au fost martirizați, viețile lor au fost răvășite. Și toți au primit acestea ca pe un lucru firesc al vieții de creștin, pentru că slujitorul nu este mai mare decât Stăpânul. Și totuși, toți vin astăzi la creștinism și spun: „Când o să mi se îmbunătățească viața?” De ce sunt atâtea greutăți, încercări, prigoniri și ispite? De ce se întâmplă atâtea necazuri în viața mea? De ce se ridică diavolul împotriva mea? De ce încearcă să aducă probleme în căsnicia mea sau în orice altceva? De ce se întâmplă toate acestea, Părinte? Asta face diavolul. Dar Împărăția este Împărăția Cerurilor pentru cei ce sunt creștini.

Și apoi: ”Fericiți veți fi când vă vor ocărî” oamenii. Când oamenii vă vor ocărî, vă vor urî, vă vor displăcea fără niciun motiv, pur și simplu le veți stârni antipatia și nici ei nu vor ști de ce. Și vă vor prigoni, adică vor încerca în mod activ să vă aducă necazuri,, și vor spune tot felul de rele împotriva voastră, pe nedrept. Așadar, oamenii ”când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (deci pentru Hristos)… Și apoi continuă, și aici simt de fiecare dată o mare provocare, Hristos spune: ”Bucurați-vă și vă veseliți.” Aceasta este partea grea, pentru că prigonirea, ura… A fi prigonit nu este deloc plăcut, ca oamenii să mintă despre tine e și mai puțin plăcut. Și apoi El spune: ”Bucuraţi-vă şi vă veseliţi…”

 Uneori cred că, dacă aș putea ajunge măcar la nivelul de indiferență la care să nu mă mai mânii din cauza acestor lucruri, să nu mă mai irit din cauza lor… Știți, cineva mi-a atras atenția zilele trecute că există pe Instagram o persoană care urmărește pagina mea și comentează la clipuri unde sunt menționat, spunând: „Nu este un preot adevărat”. E o minciună crasă, deloc adevărat! Am un episcop canonic, sunt în Biserica Ortodoxă. Adică este o minciună evidentă. Și urmăresc clipurile mele de pe Instagram și ale altora care mă postează și spun asta. Și atunci Hristos zice: ”Bucuraţi-vă şi vă veseliţi”. Iar eu zic: măcar dacă aș putea ajunge la punctul în care să nu mă mai irit din cauza acestor lucruri, simt că ar fi un progres. Și nu doar atât, ci Hristos zice nu doar să te bucuri, ci să te bucuri și să te veselești.

De câte ori am citit această Evanghelie, m-am gândit: Cât din această Evanghelie trăiește în mine? Foarte puțin. Foarte mult din omul cel vechi trăiește în mine și vrea să se agațe de anumite lucruri și nu vrea să să renunțe la lucruri și vrea să simtă că are dreptate să fie mânios sau că acest lucru este greșit sau este o nedreptate sau e iritat sau frustrat sau îi apar alte simțăminte și emoții firești. Și în toate acestea, Hristos spune: Nu, nu, nu! Aceasta nu este Evanghelia Mea. Evanghelia Mea este să vă bucurați și să vă veseliți.

Și apoi Hristos continuă: ”că plata voastră multă este în ceruri,” Și aceasta este partea cu care cred că toată lumea se luptă, că va fi “în ceruri” nu pe pământ. Cei care cred că vor primi această răsplată pentru că sunt creștini și Îl urmează cu adevărat pe Hristos, Îl iubesc și Îi sunt încredințați, și că vor primi [răsplata] în viața aceasta… Asta nu este viața lui Hristos, nu este viața Apostolilor, nu este viața ucenicilor, nu este viața Părinților Bisericii. Asta nu găsești nicăieri. Nu este viața sfinților. Nu este nicăieri. Nu este ceva biblic. Priviți la proorocii din Vechiul Testament. Așa ceva nu este biblic. Și apoi continuă, zicând: ”Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.”

Este foarte interesant când citim această Evanghelie, când studiem Fericirile și vedem că mărturiile și cuvintele lui Hristos nu sunt doar ceea ce a făcut El, ci și ceea ce ne-a învățat și cum ne-a îndemnat să trăim, și cât de departe este acest lucru de firea noastră, cât de potrivnic este mândriei, egoismului, vanității noastre, slavei deșarte și iubirii de sine.

Literalmente, fiecare însușire neduhovnicească pe care vrem să o păstrăm, Hristos o desființează cu totul în învățăturile Sale și spune: Nu, nu, nu. Dacă vreți să fiți ca Mine, trebuie să lepădați toate aceste lucruri. Dacă vreți să-Mi urmați, lepădați-vă de sine, luați-vă crucea și urmați-Mă. Aceasta, fraților și surorilor, este latura reală, întrupată a Evangheliei, acel proces al îndumnezeirii (theosis), al devenirii asemenea lui Hristos, acea lucrare adevărată a mântuirii și acea cale reală pentru creștinul care vrea să fie ca Hristos.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!