Calea în sus este în jos – p. Iosia Trenham

Ascultați un frumos cuvânt al părintelui Iosia Trenham în care acesta, plecând de la icoana Pogorârii la iad, ne vorbește despre calea spre rai.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Calea în sus este în jos – p. Iosia Trenham

Bun găsit, dragii mei! Mă bucur că sunteți alături de noi.

Aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre această icoană și despre moarte. Aceasta este una dintre icoanele mele preferate. Se numește Pogorârea la iad. În ea este înfățișat Mântuitorul nostru. Este Sfânta și Marea Sâmbătă, ziua de după răstignire. Icoana Îl arată pe Mântuitorul coborând cu mare repeziciune și putere în adâncurile pământului, în iad. Se vede haina Lui fluturând în urma Lui. El întinde mâna, binecuvântând, pentru că aceștia sunt toți drepții care au așteptat venirea lui Hristos ca să-i izbăvească din moarte. Iar aici este acest demon urât care ține în mână zapisul păcatelor noastre și iată că Hristos rupe în două zapisul acela care ne era potrivnic.

Sfântul Apostol Pavel vorbește despre aceasta în Epistola către Coloseni, spunând că Iisus l-a rupt, ștergând păcatele noastre pe Cruce și iertându-ne datoria. El vine să dărâme porțile iadului și să-i scoată pe toți de acolo. El e Biruitorul nostru, El este singurul care a intrat în luptă cu moartea și a biruit-o. El a zdrobit-o.

În această zi în care vă transmit aceast cuvânt, este ziua pe care o numim Sâmbăta Morților. Este sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh. Iar Sâmbăta Morților are loc de două ori pe an: una înainte de Duminica Judecății de Apoi și alta înainte de Cincizecime. În această zi ne-am adunat astăzi dimineață la Liturghie și am făcut o pomenire generală pentru toți cei care au adormit întru credință, pentru drepții și evlavioșii împărați, pentru patriarhi, episcopi, preoți, ieromonahi, diaconi, ierodiaconi, monahi, monahii, strămoși, părinți, bunici, străbunici, nași și pentru toți credincioșii, de la început până la sfârșitul lumii. Creștinii ortodocși din toată lumea înmânează preoțiilor pomelnice cu numele celor dragi și prietenilor care au trecut la viața veșnică, iar preoții petrec ceasuri întregi săvârșind pomenind pe nume pe toți cei adormiți ai noștri. Pomenirea moarții și înfruntarea ei sunt ceva ce Biserica își îndeamnă fiii să facă. Nu o facem decât în legătură cu Biruitorul morții.

Îmi amintesc că astăzi dimineață, când intram în biserică să săvârșesc slujba, m-a oprit una dintre bătrânele noastre, o femeie frumoasă și mult iubită din parohia noastră, care plângea cu lacrimi amare, pentru că cumnata ei adormise chiar în acea dimineață. Am intrat în biserică, am săvârșit Liturghia și ne-am apropiat de Tronul lui Dumnezeu, făcând pomenire pentru toți cei dragi ai noștri care au adormit. Aceasta este adevărata viața creștinească.

Noi urmăm un principiu central, și aceasta este: Calea în sus este în jos. Iisus a fost foarte limpede. Dacă vrei să fii mare, fă-te mic. Dacă vrei să fii înălțat, smerește-te. Acesta este principiul nostru, și, bineînțeles, El Însuși a împlinit-o. Nimeni nu este mai smerit decât Hristos Domnul, Care, fiind Dumnezeu întrupat, nu și-a folosit statura divină ci s-a smerit pe Sine luând chip de bărbat și făcându-Se ascultăror până la moarte, și încă moarte de cruce. El ne-a salvat prin marea Sa pogorâre, prin smerita Sa coborâre pentru a ne mântui. Iar Dumnezeu L-a înălțat peste măsură și I-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, ca întru numele Lui să se plece tot genunchiul și toată limba să mărturisească că Iisus Hristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu-Tatăl, în veci. Aceasta este viitorul. Aceasta este înălțarea pe care I-a dat-o Tatăl pentru smerenia Sa nemăsurată.

Și acesta este tiparul și pentru noi, creștinii. Calea în sus este în jos. Dacă vrei slava, îmbrățișează smerenia. La fel stau lucrurile și cu privire la viața trupească. Dacă vrei să moștenești Împărăția lui Dumnezeu, dacă vrei să te înalți întru înviere (așa cum noi credincioșii vrem, și avem nădejde în aceasta, prin unirea noastră cu Hristos, Biruitorul morții), mai întâi trebuie să ne smerim. Aceasta este atitudinea creștină față de moarte. Moartea pentru noi nu mai este ceea ce era înainte de venirea lui Hristos. Moartea este un vrăjmaș biruit, a fost desființată, a devenit pentru noi o ușă. Oricărui pas pe care îl facem către moarte, în iconomia lui Dumnezeu, nu ar trebui să-i opunem rezistență. Ar trebuie interpretat, înțeles.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune astfel: „Fiecare nou fir de păr alb pe care îl vezi primește-l cu bucurie și saltă de veselie, căci este o mărturie că ești cu un pas mai aproape de învierea din morți.” Iubiților, duhovnicește urcăm coborând. Mântuirea este la fel. Trupul învierii ni se dă atunci când primim descompunerea lui, când ne facem împreună-lucrători cu Dumnezeu în leacul care este descompunerea și moartea. Nu ne împotrivim, ci ne punem încredere în Dumnezeu în legătura cu aceasta. Îmbrățișăm voia lui Dumnezeu, știind că mai întâi trebuie să ne descompunem, ca să fim zidiți din nou, înviați întru slavă, în cele ce vor urma.

Ținând aceasta în minte, ținând realitatea morții înaintea ochilor, în loc să fim ca omul lumesc din Apusul secular care fuge de moarte, care se preface că nu există și cheltuiește averi încercând să-și păstreze pielea neridată sau părul nealbit. Renunțați la astea. Leapădăți-vă de aceste deșertăciuni născute toate din frica de moarte, fără credință în Evanghelie. Noi, însă, credincioșii, ne încredințăm lui Dumnezeu, îmbrățișăm smerenia ca pe calea către slava cerească. Primiți purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viața voastră. El v-a hotărât zilele, nu trebuie să vă temeți. Moartea a fost biruită. Putem trăi în lumina Învierii.

Săptămâna trecută, un prieten drag mie și multor credincioși și necredincioși din toată America, a trecut la Domnul. Era un om minunat și un creștin ortodox devotat, care a ajutat pe mulți să devină creștini ortodocși. Am fost foarte mișcat citind mai multe elogii și articole scrise despre viața sa. Iar într-unul dintre articole era un cuvânt mișcător, în care fiul său, vorbind cu el despre moarte și dacă era gata să moară și ce gândea despre moarte… Primise cu doar o săptămână în urmă o veste cumplită, un diagnostic foarte grav, iar fiul său voia să știe ce gândește tatăl său despre moarte. Iar el i-a zis: „Fiule, toată viața mea am trăit în lumina Învierii, pentru Înviere, și nu voi înceta acum.”

Aceasta este mentalitatea creștină. De aceea, dacă citești “Scara dumnezeiescului urcuș”, vei vedea că treapta a șaptea este aducerea aminte de moarte. Este cu neputință să trăiești viața creștină, chiar și o singură zi, fără să socotești că aceasta ar putea fi ultima ta zi. Aceasta este învățătura Bisericii. Aceasta este învățătura Sfântului Ioan Sinaitul în “Scara dumnezeiescului urcuș”. Așa trăim, iubiților. Așadar, nu vă temeți. În schimb, încredințați lui Dumnezeu viața voastră. Recunoașteți că drumul în sus este drumul în jos. Trăiți după principiul credinței voastre.

Voi încheia cu un cuvânt despre Apostolul de astăzi. Astăzi, în Biserică, s-a citit ultima pericopă din Faptele Apostolilor. În toată perioada pascală, de la Paști până astăzi, Sâmbăta morților de dinainte de Rusalii, timp de cincizeci de zile am citit pericopă după pericopă din Faptele Apostolilor, pentru că Faptele Apostolilor ne arată ce înrâurire au avut moartea și Învierea lui Hristos asupra comunității credincioșilor. Ucenicii Săi au fost cu totul schimbați prin moartea și Învierea Sa. Și vedem viața Bisericii creștine înfățișată cu mare limpezime. Și este foarte puternic punctată atitudinea creștinilor în fața morții. Pericopa de astăzi îl înfățișa pe Sfântul Pavel în drum cu corabia spre Roma, unde urma să fie judecat și, în cele din urmă, să-și dea viața. Corabia a eșuat. Toți erau înspăimântați, căci credeau că vor pieri cu toții într-un naufragiu, dar Sf. Pavel era foarte liniștit și s-a rugat, iar Dumnezeu a trimis un înger să-i spună că vor fi cu totul teferi. Sf. Pavel nu era tulburat de moarte. Când au ajuns pe insulă, Pavel aprindea un foc și un șarpe a venit și i l-a mușcat de mână și s-a încolăcit în jurul ei, iar toți au crezut că este un ucigaș și că va muri. El însă a scuturat șarpele. Apoi, cei care erau pe pragul morții au adus la el bolnavi și muribunzi, iar Sf. Pavel și-a pus mâinile peste ei și i-a vindecat. Dumnezeu îl folosea pe Apostol ca să mărturisească realitatea unei noi relații cu moartea în Biserică. Iar istorisirea se încheie cu Sf. Pavel, fără teamă, în temniță, așteptându-și judecata la Roma. Și știm cum s-a sfârșit: prin mucenicia sa și tăierea capului. Cu puțin înainte de moarte, din temniță, a scris fiului său duhovnicesc și a zis că vremea plecării sale sosise și că îi era gătită de la Domnul cununa dreptății, pe care avea să i-o dea. Nu avea frică. Se încredea în Domnul Dumnezeu.

Aceasta este calea în sus, iubiților. Calea în sus este în jos. Dumnezeu să fie cu voi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!