De ce e nevoie să suferim – p. Moise McPherson

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Moise McPherson care explică faptul că a fi creștin înseamnă a-L urma pe Mântuitorul, Care nu ne-a promis o viață confortabilă, ci una în care suferința are un rol esențial.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce e nevoie să suferim – p. Moise McPherson

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

De-a lungul anilor, mi-am amintit adesea de o discuție pe care am avut-o cu cineva, cam acum doisprezece ani. Când mi-a spus: „Ceea ce nu înțelegeam, în esență, despre creștinism este faptul că Hristos a murit pe Cruce ca să nu mai fim nevoiți să suferim noi.” I-am răspuns atunci: “Dacă așa ar sta lucrurile, atunci Apostolii nu au înțeles mesajul, pentru că unsprezece dintre cei doisprezece Apostoli au fost martirizați, iar Sfântul Ioan Teologul a fost aruncat într-un cazan cu untdelemn încins și, după aceea, a fost pus într-un mormânt, unde a adormit întru Domnul.” Ei înțelegeau că există o legătură directă între a-L urma pe Hristos și suferință. Însă aceasta nu a devenit modelul predominant în Apus.

Ba mai mult, un preot mi-a spus odată că creștinismul apusean este un creștinism fără Cruce. Ideea că Hristos a murit și a suferit pe Cruce ca noi să nu mai fim nevoiți să suferim, este cu totul străină Bisericii din primele veacuri. Biserica primară a fost plină de martiri, și nu doar de martiri adulți, ci și de copii martiri. Există chiar o scriere istorică care spune că creștinii se bucurau atunci când copiii lor erau martirizați, pentru că știau că aceștia mergeau direct în rai.

Dar ce spune Hristos în Evanghelie? Căci cuvintele Sale sunt hotărâtoare ori de câte ori căutăm să înțelegem ce este creștinismul. Hristos zice: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” Lepădarea de sine este o formă de suferință. Voia noastră, dorințele noastre, felul nostru de a vedea viața, ceea ce credem că vom face și cum credem că ar trebui să o facem, cât de ușoară și de lină ar trebui să fie și cât de lipsită de efort ne dorim să fie, toate acestea ne domină gândirea. Astfel, ajungem să credem că scopul vieții creștine este să trăim în tihnă și confort.

Dar aceasta nu este creștinismul. Hristos ne-a spus deja: „Lepădă-te de tine însuți”, acesta este primul pas. Iar acesta, în sine, este foarte greu. Toată viața noastră, până în clipa în care Îl găsim pe Hristos, este centrată pe împlinirea voii noastre. Așadar, primul pas, al lepădării de sine, este greu. Este greu să ne schimbăm viața, trecând de la voia noastră la voia lui Dumnezeu. De la dorințele noastre, la dorințele lui Dumnezeu. De la voile noastre, la voile lui Dumnezeu. Hristos ne spune chiar: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Întreaga noastră viață dinainte de Hristos a fost o viață fără porunci, în robia diavolului, făcând tot ce voiam, urmărind plăcerea și hedonismul și împlinind, în esență, voia noastră. Acum însă trebuie să ne lepădăm de noi înșine. Trebuie să ne tăgăduim pe noi înșine, să ne întoarcem către Hristos. Iar El adaugă a doua parte: „Să-și ia crucea sa”.

De obicei, înțelegem aceasta ca pe suferințele pe care trebuie să le îndurăm în această viață, dar există o înțelegere și mai adâncă: Atunci când îți iei crucea, nu există decât un singur loc unde poți merge. Nimeni nu umblă cu crucea în spinare toată viața, nu este aceasta ideea. Când Hristos Și-a luat crucea, mergea către un anumit loc: către răstignire, către Golgota. Așadar, când Hristos le spune aceasta Apostolilor și apoi împlinește această viziune, viziunea pentru creștin este să se lepede de viața veche, de voile, de dorințele și de toate cele ale sale, supunându-se voii lui Dumnezeu și sfintelor Sale porunci. Și apoi să-și ia crucea, înaintând spre Golgota ca să fie răstignit. Iar Hristos spune limpede în Evanghelie: „Dacă pe Mine M-au urât, și pe voi vă vor urî”. Aceasta înseamnă că ura lumii, lepădarea, greutățile și chiar vărsarea sângelui nostru sunt o parte firească și esențială a vieții creștine.

Ideea că astăzi avem creștinism fără niciun fel de martiriu arată că nu este un creștinism adevărat. De fapt, Sfinții Părinți ne spun că una dintre cele mai importante forme prin care suntem martirizați este în și prin copiii noștri, prin întemeierea unei familii și creșterea copiilor Și totuși, vedem adesea astăzi, în Apus, oameni care spun: „Vreau doar doi copii, pentru că nu mai vreau alții”. Sau chiar și “creștini” care spun: „Nu vreau deloc copii”. Dar ce anume nu vor, de fapt? Nu este vorba că nu vor copii. Ei nu vor martiriul care vine odată cu aceștia. Nu vor suferința, pentru că nu simt că trebuie să o îmbrățișeze, ca să se asemene cu Hristos. Iar realitatea este că singura cale de a ne face asemenea lui Hristos este să-L imităm.

Dacă vrem să ne asemănăm cu El, trebuie să trăim ca El. Hristos nu a trăit în tihnă și confort. Știm că a călătorit pe distanțe mari. Tradiția Bisericii ne spune că avea o singură haină, țesută de Maica Domnului. Acea haină era fără cusătură. Au aruncat sorți pentru ea. Trăia din milostenia străinilor. Practic, nu avea nicio avere. A propovăduit și apoi a îndurat o tortură cumplită, care ar fi zdrobit pe orice om obișnuit, și apoi a suferit răstignirea. Așadar, vrem să ne asemănăm cu El, dar fără răstignire, fără martiriu, fără suferință. Însă aceasta nu este viața noastră.

Viața noastră de creștini este să-L imităm pe Hristos. Și da, poate că acum, în Apus, nu ne confruntăm cu martiriul, încă, dar trebuie să ne pregătim, înțelegând că dacă viața noastră nu seamănă cu un martiriu și cu purtarea crucii spre răstignire, poate că viața noastră nu este cu adevărat creștină. Poate că viața noastră nu are nimic de-a face cu Hristos. Poate că ne place ideea de Hristos, dar dacă nu iubim suferința pentru El sau, cel puțin, dacă nu o îmbrățișăm, ci fugim și evităm tot ce ne face să ne simțim inconfortabili, atunci trebuie să facem o evaluare lăuntrică, și anume că nu ne facem asemenea lui Hristos și nici nu L-am primit pe El sau felul Lui de viață, pentru că singura viață în Hristos este cea a răstignirii. În creștinismul primar nu avem alt exemplu decât acesta.

De aceea, ideea de astăzi că cineva devine creștin ca să se îmbogățească, să trăiască confortabil, să aibă doi copii, o casă plătită și un fond de pensii, considerând că viața creștină înseamnă strălucire și confort, asta este o negare completă a Întrupării. Întruparea, Dumnezeu care S-a făcut om, a fost calea prin care ni s-a arătat că răstignirea, smerenia, suferința, nu sunt dușmanul nostru Ele sunt mijloacele prin care noi devenim mai asemănători Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, aceia care nu vor să le evite îmbrățișează căsătoria, postul, rugăciunea, nașterea de copii, o viață care uneori pare imposibil de dus, grea, plină de lepădare de sine și de osteneală. Presupune o viață grea a fi creștin. Iar dacă viața noastră nu este grea, atunci trebuie să ne reevaluăm cu adevărat prioritățile și să vedem că ceea ce mărturisim nu se potrivește cu ceea ce trăim de fapt, pentru că aceasta este singura viață pe care Hristos o înfățișează în Evanghelii. Pentru că aceasta este viața pe care El a trăit-o. Aceasta a fost viața pe care El a transmis-o ucenicilor. Și aceasta a fost viața pe care ucenicii au transmis-o Bisericii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bună ziua, bună ziua, skool.com/fathermoses.

Online commemoration lists and donations

May the Lord help us!

Online Commemoration Lists and Donations

May the Lord help us!

If you have a bank card and wish to send commemoration lists and donations online using your card, and/or to support our philanthropic activity, including this site, please fill out the form below to make a small donation. The form is secure – we use Stripe for payment processing – a world leader in this field. We do not collect your personal data.

If you do not have a card, or do not wish to use it, visit the webpage for Online Donations and Commemoration Lists.

We will pray for your loved ones! (Please do not include inessential details like wishes, degree of kinship, introductions etc. JUST the name!)

Especially for recurring commemoration lists, we ask that you please keep them to under 20 names long. If you include a member of the family, we add “and for their families.”