De ce ești atât de anxios – p. Moise McPherson

Ascultați un foarte bun cuvânt al părintelui Moise McPherson care descrie una din marile probleme pe care le întâlnim – starea de neliniște pe care mulți dintre noi o experimentăm în viața de zi cu zi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce ești atât de anxios – p. Moise McPherson

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Adesea vorbesc cu oamenii despre sentimentele lor sau despre sentimentele negative pe care le trăiesc în viață, iar anxietatea se află, de obicei, în fruntea listei. Ceea ce vreau să vă învăț astăzi se întemeiază pe scrierile Sfinților Părinți și este, totodată, ceva ce am trăit eu însumi, căci m-am confruntat personal cu multă anxietate. Deși multora li se poate părea ciudat, realitatea este că cele mai multe lucruri pe care le învățăm în viață le dobândim prin propriile noastre încercări și la fel a fost și cu mine.

Așadar, când vorbim despre anxietate, ne referim la sentimentul de neliniște, însă cele spuse astăzi se pot aplica, de fapt, oricărui fel de simțire pe care o trăim în viață. Când vine vorba despre anxietate, trebuie să înțelegem că la temelia ei stă un anumit mecanism – dorința de a controla. Sfinții Părinți ne învață că nu avem simțiri fără să avem gânduri. De aceea, deși simțim că ne aflăm în mijlocul tulburării, de obicei trecem cu vederea gândurile care au precedat acea simțire.

Aici trebuie să punem în lucrare ceea ce Sfinții Părinți numesc nepsis sau priveghere, adică atenția și paza gândurilor care intră în mintea noastră, căci gândurile sunt cele care stârnesc simțirile. Nu există simțire fără gând și dacă este un singur lucru pe care să-l rețineți din acest cuvânt, să fie acesta: simțirile pe care le trăim în viață sunt rodul gândurilor noastre. Așadar, când este vorba de anxietate, gândurile noastre sunt stăpânite de două dorințe, după cum ne învață Sfinții Părinți. Prima este teama de a nu primi ceea ce dorim.

Aceasta este o frică, dar este bazată pe un gând pe care îl purtăm în minte. Ne aflăm într-o situație în care vrem un anumit rezultat și, tocmai pentru că dorim cu tărie să-l obținem, se naște frica că s-ar putea să nu îl obținem. Iar când această frică apare, ea se transformă în anxietate, pentru că nu știm care va fi rezultatul. Atunci începem să credem că vom putea controla situația, că vom găsi o cale să o influențăm, să spunem sau să facem ceva ca lucrurile să meargă după voia noastră.

Dar știm din experiență că nu este întotdeauna așa, căci atunci când încercăm să controlăm împrejurările, ne dăm adesea seama că ceilalți oameni au propria lor voie, care nu depinde de purtarea noastră, și ei pot face ceea ce voiesc. Așa că, deși vrem să controlăm ca să obținem ceea ce dorim, vedem că viața este, în mare măsură, în afara puterii noastre de control, pentru că sunt atât de multe lucruri care variează, inclusiv oamenii care au propria voie liberă. Aceasta este prima frică cu care ne luptăm atunci când suntem apăsați de anxietate. A doua este teama de a pierde.

Sfinții Părinți ne spun că ne este teamă și să pierdem ceea ce avem deja, iar ideea pierderii e foarte puternică și înfricoșătoare pentru noi, pentru că vrem ca lucrurile să rămână așa cum le-am aranjat noi sau cum am încercat, într-un fel, să manipulăm situația sau împrejurările, nu neapărat într-un mod rău, ci doar într-un mod în care să ne simțim confortabili cu ceea ce avem și nu vrem să pierdem lucrul acesta. Dar pierderea sau ideea pierderii trezește din nou frica. Acea frică începe să se manifeste ca anxietate. De obicei, observați acest lucru în două situații diferite.

În primul rând, atunci când cineva are un țel în viață sau o situație pe care și-o dorește să iasă în favoarea sa, acela devine controlator, încercând să obțină ceea ce vrea. În al doilea rând, apare dinamica pierderii, care poate fi ceva atât de simplu precum teama unui părinte de a-și pierde copilul. Aceasta poate deveni o frică paralizantă și se manifestă ca anxietate, neliniște. Această paradigmă nu se schimbă substanțial pentru nimeni.

De fapt, ori de câte ori simțim neliniște, trebuie să ne întoarcem de îndată și să ne privim gândurile, spunând: „Mi-e teamă că nu voi primi ceea ce vreau sau mi-e teamă că voi pierde ceva ce am?” Pentru că, odată ce identificăm acel punct de fricțiune dinlăuntrul sufletului nostru, care se manifestă prin minte, emoția nu mai pare irațională, ci dimpotrivă, foarte firească sau chiar rațională. Ceea ce este interesant e că oamenii cred adesea că neliniștea este o experiență irațională, dar ea se întemeiază pe gândirea noastră. Așadar, atunci când gândirea noastră se îndreaptă în acest fel sau începe să se manifeste astfel, neliniștea devine răspunsul firesc din pricina necunoscutului. Nu știm viitorul, nu știm ce se va întâmpla.

Oricâte variabile ar putea apărea, ele pot să se întâmple, iar dacă se întâmplă, nu ne dorim urmarea aceea. Și acesta este, de fapt, miezul problemei: vrem voia noastră, nu vrem să îngăduim și altora să-și împlinească voia lor și astfel încercăm să dominăm viața prin voia noastră. Aceasta este componenta stăpânirii. Aici ne învață Sfinții Părinți că trebuie să schimbăm direcția și traiectoria, nu doar a gândirii noastre, ci a întregii noastre vieți. Și aici trecem de la a fi controlatori la a deveni iubitori de pace.

Știu că este o exprimare simplă, dar va rămâne în minte, pentru că stăpânitorul face tot ce îi stă în putință ca să controleze ceea ce se întâmplă în viață, ca să evite un rezultat negativ. Dar, în realitate, rezultatele negative apar tot timpul în viața noastră. Lucrurile care dorim să se întâmple nu se întâmplă, iar cele care nu vrem să se schimbe, sfârșesc prin a se schimba, din tot felul de motive care nu sunt în controlul nostru, Atunci, cum trăiesc iubitorii de pace? Potrivit Sfinților Părinți, ei sunt cei care caută să stăpânească doar pacea lor.

Ei nu încearcă să controleze viața. Și aceasta este schimbarea fundamentală care trebuie să aibă loc în adâncul minții noastre și să se înrădăcineze în suflet. Iar aceasta se întemeiază pe o singură realitate psihologică – trebuie să ne predăm în mâna lui Dumnezeu. Este, într-adevăr, experiența predării de sine.

Trebuie să renunțăm la acele dorințe, acele nevoi, acele rezultate dorite și pur și simplu să trăim în realitate cu singurul lucru pe care vrem să-l păstrăm, și anume pacea noastră. Oamenii vor face lucruri cu care nu suntem de acord. Nu vom primi întotdeauna ceea ce vrem. Dar dacă scopul nostru e să rămânem în pace, atunci putem controla singurul lucru cu adevărat necesar, adică legătura noastră cu Dumnezeu, prin abandonarea sinelui nostru în voia lui Dumnezeu.

În această paradigmă, trăim după propria noastră voință. Vrem ca lucrurile să meargă așa cum dorim noi. În noua paradigmă, însă, ne luăm mâinile, într-un fel, de pe volanul vieții și spunem pur și simplu: „Pot face doar cât de mult îmi stă în putere și voi lăsa rezultatele în seama lui Dumnezeu. Mă voi lăsa pe mine însumi în voia Lui și a felului în care Dumnezeu îngăduie să se întâmple lucrurile.” Una dintre realitățile vieții este că Dumnezeu le-a dat tuturor, inclusiv nouă, liberă voință.

Așadar, atunci când ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, ne abandonăm și realității că Dumnezeu a creat o lume în care oamenii au liberă voință, iar această liberă voință face uneori ca ei să nu meargă după planul nostru, dorințele sau viziunea noastră. Și aceasta este în regulă, pentru că nu avem nevoie ca viața să fie perfectă ca să fim în pace. Aceasta e minciuna ascunsă aici. Minciuna celui care vrea să controleze totul, este că, dacă viața va fi exact așa cum vreau el, va fi în pace.

Dar marea ironie este că persoana care încearcă continuu să controleze viața este tocmai cea care are cea mai puțină pace. Ea nu excelează în pace, dimpotrivă, nu are deloc pace, pentru că nu așa funcționează viața. Procesul de maturizare duhovnicească constă tocmai în a ne părăsi pe noi înșine lui Dumnezeu, în adâncul ființei noastre, și a deveni, așa cum spune adesea episcopul Emilianos, ca o bucată de lemn ce plutește pe oceanul vieții. Lemnul nu hotărăște încotro merge, pentru că valurile nu sunt sub controlul lui.

Viața ne va împinge în toate direcțiile pe care nu le „dorim”. Dar dacă există acceptare, dacă există părăsire de sine și dacă există o înțelegere adâncă că Dumnezeu este Cel care stăpânește, că El va modela și va plămădi viața noastră, atunci chiar și în situațiile potrivnice, Dumnezeu este prezent. El este cu noi și nu Și-a întors privirea de la noi. Nu înseamnă că a încetat să ne poarte de grijă; dimpotrivă.

Pentru cei care sunt cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, El lucrează în viața lor și îngăduie ca lucrurile să se desfășoare astfel încât scopul Său cel bun să se împlinească. Noi nu știm care este voia lui Dumnezeu, pentru că voia Lui este ascunsă, este tainică, de aceea o numim voia Sa cea ascunsă. El nu ne descoperă de la început marele plan al vieții noastre. De fapt, multe lucruri care se întâmplă în viața noastră nu sunt nici măcar în acord cu ceea ce dorește Dumnezeu.

Dar viziunea de ansamblu a lui Dumnezeu este cultivarea caracterului nostru și a relației noastre cu El. Astfel, cineva poate face ceva rău împotriva noastră, iar Dumnezeu poate îngădui aceasta, pentru că, după sfânta Sa voință, El dăruiește oamenilor liberă voință. Aceasta nu înseamnă că El dorește ca oamenii să ne facă rău. Pur și simplu, El susține libertatea lumii în palma Sa.

Dar chiar și prin împrejurările și întâmplările potrivnice ale vieții, El poate să ne modeleze în omul care dorește să devenim. Și astfel, atunci când trăim în părăsire de sine, după voia lui Dumnezeu, putem deveni „dependenți” de pace. Putem trăi adevărata pace, indiferent de împrejurări, pentru că nu mai căutăm un anumit rezultat. Marea ironie este că cel care încearcă să controleze totul și caută pacea, nu găsește decât neliniște, iar cel care caută pacea prin părăsirea de sine, ajunge să trăiască și să rămână în pacea voii lui Dumnezeu, Care este adevăratul nostru Părinte.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!