Starea muzicii de azi, festivalurile și curajul tinerilor – Radu Almășan, p. Teologos

În acest dialog deschis, părintele Teologos și Radu Almășan, solistul trupei Bosquito, vorbesc sincer despre starea muzicii de azi, despre cum industria, festivalurile și social media modelează gusturile și sufletele tinerilor. Pornind de la căderi și ridicări, cei doi ating tema curajului, a onestității în artă și a modului în care Hristos poate transforma chiar și cele mai sumbre căutări muzicale într-un drum spre lumină. E un cuvânt pentru părinți, adolescenți și artiști deopotrivă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Radu, Radu Almășan, solistul, principalul compozitor, conducătorul trupei Bosquito, cu care o să continuăm de unde am rămas data trecută, un podcast care a fost foarte așa… apreciat de către voi și o să continuăm tot pe teme de muzică, pe teme de artă. De ce? Pentru că, din păcate, la ora asta muzica are mari probleme, mari boli care ajung în probleme de păcat, ajung în probleme de distrugere de suflete, distrugere de vieți, tinere și asta nu mă refer la băutură și droguri, cu toate că există și asta, și mă refer la ideologii, mă refer la schimbări de mod de gândire, schimbări de destine. Și, deci prima întrebare pe care o să i-o pun lui Radu este: care sunt, după părerea lui, bineînțeles, principalele boli, care este starea muzicii de azi?

Radu Almășan: Bună ziua tuturor! Dacă nu v-a plăcut podcastul trecut, schimbați repede, pentru că o să mergem înainte cu tupeu, cum zice un băiat. Hai să stabilim asta, că uite, am citit în comentarii acolo că unii oameni au fost deranjați de felul în care m-am adresat data trecută, că am vorbit la per tu și aș vrea să stabilim cum să vorbim, ca să nu-i distrag de la subiectul discuției gândindu-se la alte treburi, cum se întâmplă.

Părintele Teologos: Sigur.

Deci, oameni, să ne înțelegem. Eu nu-l corectez pe Radu și nu-i spun să vorbească la plural. De ce? Ca să fie liber, să fie natural. Și nici el să se distragă, nici el să se concentreze pe modul de adresare.

Radu Almășan: Deci rămânem așa?

Părintele Teologos: Cum îți este ție cel mai natural.

Radu Almășan: Mie natural, că așa cum am răspuns acolo, într-un comentariu, cuiva care, pe bună dreptate, mi-a atras atenția din punctul lui de vedere, nefiind aici cu noi și nevăzând contextul…

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Și…

Părintele Teologos: Și obișnuința și…, sigur, da.

Radu Almășan: …felul în care interacționăm de obicei nu poate să aprecieze naturalețea cu care vorbim. Și atunci, pe bună dreptate, mi-a atras atenția și mi-am dat și eu seama că, oamenii nefiind aici, logic, n-au cum să se acordeze la felul nostru de a fi. Și n-am nicio problemă să vorbesc… să folosesc politețea, dar, într-adevăr, prefer așa, pentru că, așa cum îi spuneam dumnealui, și când mă rog la Mântuitorul nostru tot la per tu vorbesc. Și dacă până acum m-a ajutat nemeritat de mult și niciodată nu s-o supăra pe mine, mă gândesc că nu o să se supere nimeni altcineva. Așa că, slavă Domnului.

Părintele Teologos: Bun. Sigur. Cum îți este ție mult mai natural.

Radu Almășan: Bun. Păi să mergem înainte.

Starea muzicii de azi: curaj și tentații

Radu Almășan: Starea muzicii de azi este foarte secundară. Muzica are o importanță secundară în clipa de față. Dacă în anii de glorie ai muzicii, începând cu anii ’50, post-amplificare, când au putut instrumentele silențioase să fie auzite mai în față cu ajutorul dozelor și a stațiilor de amplificare, au apărut primele staruri de rock’n’roll și jazz, blues… Atunci, în anii următori, muzica a avut o explozie. Și discurile…

Părintele Teologos: Vinilurile.

Radu Almășan: Vinilurile comercializate au cunoscut o, nu știu, vânzarea lor a cunoscut un succes fantastic.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Se vindeau cu milioanele, milioanele. Și atunci muzica a devenit ceva important.

Dacă inițial, în anii ’50, oamenii care investeau în treaba asta — recte, casele de discuri sau diversele companii de publishing, de management — au tratat-o ca pe un business, ei voiau să facă bani cu Johnny Cash, cu Elvis Presley, cu Duke Ellington Orchestra, cu oricine. Începând cu anii ’60 a început să se insereze în muzica pop; în muzica pop, în concepția mea — și, de fapt, tradiționalist vorbind — este muzica populară, adică muzica maselor.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Trebuie să fie pop, ca stil.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: E o muzică accesibilă…

Părintele Teologos: Cum se numește mainstream-ul, da.

Radu Almășan: Muzică…

Părintele Teologos: Muzică ușoară.

Radu Almășan: …de mainstream, da, nu neapărat e ușoară, dar e de mainstream. Atunci a început să se insereze și ideologie.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Începând cu anii 60 ideologia comunistă, care în anii 60 a fost, retrospectiv vorbind un pericol real pentru Statele Unite. Atunci a fost o mișcare puternică și a fost tot episodul cu senatorul McCarthy, cu legile anticomunismul.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Au tăiat în carne vie, chiar era foarte aproape să se întâmple. După aia s-a continuat cu războiul din Vietnam, cu mișcarea Flower Power, cu tot. A început să devină un instrument foarte puternic de propagandă. Ok. Iar a fost importantă din punctul ăsta de vedere, după care, în anii 70, când au văzut că artiștii nu mai pot fi controlați și devin atât de mari și pot să spună ce vor, și în bine și în rău, nu știu ce exemple să dau, celebrul John Lennon când a spus că, după părerea lui, trupa Beatles este mai celebră decât Iisus Hristos.

Părintele Teologos: Da. Motiv care l-a și distrus.

Radu Almășan: Nu comentez eu, că nu sunt în măsură.

Atunci, cei care țin frâiele au zis: trebuie să contracarăm cu ceva treaba asta și trebuie să recâștigăm controlul asupra muzicii. Trupele mari, artiștii mari, întotdeauna au avut tendința de a se elibera de contracte, de a-și procura catalogul propriu de piese, inclusiv recumpărându-și; când faci bani mulți îți permiți să ți-l cumperi tu de la casa de discuri și, de acum, e al meu.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Ei au încercat, casele de discuri la rândul lor, au încercat să împiedice treburile astea și au devenit, să zicem, iconoclaști.

Părintele Teologos: Da!

Radu Almășan: Adică au început să dea jos idolii ăștia mari, trupele gigantice de genul The Beatles, Led Zeppelin, Pink Floyd au început să dispară.

Părintele Teologos: Deep Purple.

Radu Almășan: Deep Purple, Black Sabbath, mulți alții, nu știu, au început să dispară și, în locul lor, a apărut brusc disco, pac!

Disco; muzica rock însăși a devenit așa, foarte goală de conținut și foarte plină de suprafață, și au început să se îmbrace ca femeile, să se machieze strident, să umble cu haine copiind, dar muzica în sine era destul de…

Părintele Teologos: Fără mesaj…

Radu Almășan: …inofensivă.

Părintele Teologos: Exact, da. Glam, glam rock.

Radu Almășan: Echipa păcii, așa.

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Și pe de altă parte au lăsat, cum să zic eu, clasa de mijloc a rockerilor a dispărut și a apărut muzică extremă.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Cei care nu se regăseau în glam rock puteau să asculte ceva extrem de dur. Muzică care a… — mă scuzați pentru cacofonii — ce a preluat mult din tematica heavy metal și l-a dus mult mai departe.

Iar anii 80 au fost presărați de procese, de opinia publică; s-a scandalizat, că ce fac ăștia, că ăștia deja ne învață copiii la pierzanie, sunt sataniști, sunt asta, sunt asta. Unde vreau să ajung eu cu toată introducerea asta spumoasă este că, dacă în decadele precedente ale noastre au existat tot felul de mesaje care, la un moment dat, au deranjat, au fost schimbate, au apărut unii sau contracara cu alții, după aia a venit muzica hip-hop, care a avut și ea rolul ei; acum s-a deturnat și asta în altă direcție și așa mai departe.

E, acum trăim într-un moment în care toată muzica promovată nu are nimic. Este pentru prima dată în istorie…

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: …când nu are nimic, nu are decât un pic de beat.

Părintele Teologos: Exact.

Radu Almășan: Și niște cuvinte…

Părintele Teologos: Versuri cu noimă și fără noimă.

Radu Almășan: Adică, nici măcar nu-i proastă.

Părintele Teologos: Da, da, da, exact.

Radu Almășan: Nu este o muzică proastă. Este o muzică, degeaba, goală.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Este…

Părintele Teologos: Doar o formă.

Radu Almășan: …cum începusem să zic, importanța muzicii a scăzut. Oamenii și-au dat seama că pot să controleze prin alte metode. Acum, cu apariția social media, oamenii care mai stau lipiți de ceva, stau la seriale, stau la muzică – cum să spun eu în română, că zici că sunt bătut în…

Părintele Teologos: Zi în engleză.

Radu Almășan: Attention span-ul.

Părintele Teologos: Da, intervalul de atenție.

Radu Almășan: Intervalul de atenție s-a diminuat fantastic.

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: Foarte puțini mai au răbdare să asculte un album de la capăt la coadă, inclusiv eu.

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Deci eu sunt unul dintre ei, eu care am consumat muzică pe pâine; acum n-am răbdare să ascult. Bine, am și un pic de… pot să vă explic de ce, dar, mă rog, nu aici.

Și am ajuns într-un punct în care muzica nu mai interesează decât marginal pe cei care țin frâiele; ca să ne înțelegem, există niște moguli care controlează mass-media mondială, adică…

Părintele Teologos: Evident. Sigur.

Radu Almășan: Eu am avut ocazia să văd despre ce e vorba la fața locului și nu, nu sunt cel mai în măsură că n-am stat la masă și la șprițuri cu ei, dar i-am văzut. Adică i-am cunoscut, i-am văzut, am…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …înțeles ce se întâmplă, ești parte dintr-un…

Părintele Teologos: Sistem.

Radu Almășan: Dintr-un sistem care e clar cum este structurat și e doar o chestiune de timp până să-ți dai seama încotro se duce. Și, nu, faptul că nu sunt în continuare la Hollywood și sunt pe Sfântul Munte Athos, poate să le spună celor care ne privesc că nu am considerat că direcția respectivă…

Părintele Teologos: E bună.

Radu Almășan: …este cea potrivită.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Starea muzicii de azi, asta e. Ea se adresează clar copiilor care încă mai au răbdare și nervi să caute artă și să caute energia muzicii. Mulți o găsesc în underground. Mulți o găsesc în mainstream, în chestii mai… cum să spun eu.

Părintele Teologos: Mai experimentale sau mai…

Radu Almășan: Nici măcar nu sunt experimentale. Poate că ei caută o anumită sinceritate pe care muzica a pierdut-o.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și poate o găsesc în hip-hop. Poate o găsesc în trap. Cu siguranță nu o mai găsesc în muzica rock. Nu mai există! Din păcate.

Părintele Teologos: O, foarte trist!

Radu Almășan: Foarte puțin o mai găsești în alte genuri de muzică. Nu mai există.

Dacă principala problemă a muzicii de azi sunt înșiși artiștii. De aici pleacă. Industria respectivă nu este un balaur de neinfrânt. Ea devine o hidră imensă în momentul în care noi, artiști, o hrănim și îi dăm gir și zicem: „Mă, fără voi, noi nu putem.” Și atunci noi trebuie să intrăm în jocul vostru și, cumva, să ne prefacem că voi sunteți alfa și omega. Dar este total fals.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și atunci elementul de bază al artistului din ziua de astăzi și indiferent dacă este muzician sau orice fel de alt tip de artă de care are nevoie nu este nici măcar inspirație, nici măcar talent, este primul, primul este curajul. Trebuie să ai curaj!

Părintele Teologos: Să spui adevărul, da.

Radu Almășan: Să spui sau, măcar, să faci, sau să nu spui nimic, dar să faci lucru pe care îl simți că… și este foarte greu. Este un truism: toată lumea vorbește despre curajul de a-ți urma calea și sunt milioane de motivaționale pe tema asta și așa mai departe, dar nimeni nu spune cât e de greu să o faci cu adevărat și cât este de greu să te uiți în ochii cuiva care ar putea să te facă mâine celebru, să-ți rezolvi problemele financiare ale tale, ale familiei tale, să rezolvi probleme de sănătate ale celor apropiați ție și tu, totuși, să zici: nu, nu pot să merg în direcția asta.

Pentru context și pentru prima parte a discuțiilor despre muzică și tineri, este de folos și întâlnirea anterioară Muzica e trăire, energie – Radu Almășan, p. Teologos, împreună cu analiza de sinteză din cuvântul Muzica – p. Teologos.

Realitatea din spatele succesului: răbdare, muncă și ajutorul divin

Părintele Teologos: De ce ai nevoie, de ce… Pentru că, la ora asta, sunt toate platformele astea, începând de la YouTube, mergând prin Spotify și așa mai departe. Și artistul poate să facă, și mulți fac, oarecum, de unii singuri. De ce au nevoie de tot acest sistem, care să le pervertească, de fapt, mesajul?

Radu Almășan: De ce au nevoie de casele de discuri?

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Pentru că platformele de social media, inclusiv Spotify, sau Tidal, sau Deezer sau nu le mai știu pe toate.

Părintele Teologos: Da. Spotify e cel mai mare.

Radu Almășan: Spotify e cel mai mare.

Părintele Teologos: Și YouTube.

Radu Almășan: Sunt un smokescreen, un ecran de fum. Ele nu reprezintă ceva viabil. Dacă vă uitați la oricare artist care are un pic de succes, măcar este un artist care susține turnee sau, mai mult, dacă reușește să fie și difuzat pe undeva, fiecare lucrează cu o casă de discuri. Și asta este minciuna începutului de secol, că artiștii pot să facă singuri, fără casă de discuri și să ajungă în top imediat. Atenție, imediat!

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Sigur că ei pot să facă singuri, dar durează ani de zile, să ne înțelegem.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Dacă cineva mă întreabă, pot să fac singur muzică? Te rog, este cea mai bună variantă. Dar când o să ai succes? Probabil începând cu 5 ani încolo. Deci, cel puțin 5 ani. Moment în care tu nu stai degeaba, scuze, interval în care tu nu stai degeaba.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Tu te apuci imediat să faci piese, să cânți la colțul străzii, să cânți pe unde poți. Dacă cineva îți dă două beri să cânți la el în pub, te duci, ți-ai făcut trei fani, ți-ai făcut cinci fani. Scopul este să-ți aduni un fanbase din care să poți, încet-încet, să trăiești. Poate peste cinci ani, șapte ani, în toate orașele țării o să ai măcar 200 de oameni care vin să plătească bilet să te vadă. Atunci îți deschizi pagină de…

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! De Facebook sau cont de YouTube.

Radu Almășan: …Facebook sau pe YouTube. Nu interesează pe nimeni muzica ta, dacă tu…, în online…

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: …, dacă lumea nu te știe; este atât de bombardată de informații, încât numai tu mai lipseai să spamezi pe toată lumea și să dai mesaje: „Te rog, ascultă noua mea piesă…” Eu nu știu cine dă play la așa ceva. Nimeni.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Să stea: „Ia să vedem cele 200 de mesaje pe treaba asta de astăzi. Ia să vedem. Mhmm… foarte interesant.” Nu există, nimeni nu are timp de așa ceva.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Noi nu mai avem timp să ascultăm muzica ce ne place. Ce știm sigur că ne place.

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Da’ păi pe aia de…

Părintele Teologos: Da – să văd și eu cine e…!

Radu Almășan: Sigur că artistul poate să fie genial.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și, într-un final, noi pierdem. Dar eu vă explic cum funcționează treaba.

Părintele Teologos: Da, da. Realitatea.

Radu Almășan: Realitatea din teren.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Și atunci trebuie răbdare. Poate după ce ai 50 de oameni în orașele mari — poate nu în fiecare oraș, în orașele mari — poate chestia asta reușește să-ți convingă niște băieți din jurul tău să vină să fie band-ul tău de acompaniament… Așa se face.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Poate, după aia, când începeți să vă uniți, așa, și să faceți ceva împreună, poate că lucrul ăsta vă împinge și mai repede, că Dumnezeu nu te ține pe loc. Dacă vede că…

Părintele Teologos: Vrei, te ajută.

Radu Almășan: …vrei, te ajută. Câteodată te ajută atât de repede de nu poți tu să faci față. Mie mi s-a întâmplat inclusiv asta.

Ajutorul lui Dumnezeu – un exemplu

Părintele Teologos: Poți să dai un exemplu de ajutor al lui Dumnezeu?

Radu Almășan: Da! Uite, am avut două exemple mari în sensul ăsta. Prima oară când am format Bosquito: am început să înregistrăm azi, să zicem.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Am făcut primul album, am dat un concert, două, a apărut primul videoclip, cred că în trei luni deja eram în top.

Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!

Radu Almășan: A fost atât de repede încât nici n-am știut ce ne-a lovit. A, că după aia imediat…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …ne-am dus în jos, este partea a doua.

Părintele Teologos: Sigur. Da.

Radu Almășan: Dar s-a întâmplat. Și a doua oară s-a întâmplat când am revenit din State. De data asta, chiar dacă prima oară mi-am dorit să am succes, nu m-am așteptat, cel puțin pe partea de Bosquito. Eu acolo aveam altă formație. Cumva eram canalizat în direcția respectivă și voiam să mă întorc, să rămân acolo. Și s-a întâmplat să merg la o emisiune, să cânt un cântec pe care îl scrisesem în dimineața respectivă, cumva frustrat de toată existența mea de atunci, plus starea jalnică în care regăsisem mass-media românească după câțiva ani. Eu când am plecat am crezut că nu stăm bine și când m-am întors mi-am dat seama că de fapt stăteam foarte bine. Atât de rău era.

Părintele Teologos: Doamne!

Radu Almășan: Și pur și simplu revenirea Bosquito s-a întâmplat… M-a pus Dumnezeu pe un val și a zis, no, du-te. Ăsta este surf-ul, placa…

Părintele Teologos: Și dute, da.

Radu Almășan:… și du-te. Nu mai aveai ce să mai pui frână. Deci, sunt momente în care orice faci ți se deschid ușile. Și dacă faci o tâmpenie, ți se deschid ușile.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: Este așa. Sunt momente în care muncești. Tragi de tine. Investești. Vii cu strategii. Ani de zile tragi de tine. Nu merge! Sunt momente în care NU merge. Stau ușile închise. E, aici…

Părintele Teologos: Bunul Dumnezeu.

Radu Almășan: Asta zic.

Părintele Teologos: Sigur.

Muzica ca sinergie între om și Dumnezeu: Cum poate inspira și transforma

Părintele Teologos: Cum crezi că ar putea muzica — mă rog, muzica ta sau orice altă muzică — să îi influențeze în bine pe ceilalți? Se poate?

Radu Almășan: Sigur!

La fel cum am zis adineaori, căutăm adevărul. Adică noi, care știm ce-i Adevărul…

Părintele Teologos: Exact, Cine este Adevărul!

Radu Almășan: … Cine este Adevărul, Îl căutăm pe Hristos. Și înainte să știm că Îl căutăm pe Hristos, când căutăm doar conceptul de adevăr, este din nou de la curajul de a fi onest. Momentul în care ai curaj să scrii niște lucruri despre tine care sunt departe de a fi ceva flatant, să expui niște…

Părintele Teologos: Să spui că ești paranoid.

Radu Almășan: Un gărgăun din sufletul tău și niște lucruri care nu-ți fac cinste și niște momente pe care tu nu le trăiești în fiecare zi, ele reprezintă poate un abis momentan al trăirilor tale, dar tu le pui acolo cu onestitate. Știi că am avut o discuție privată în care am vorbit succint despre melodia „Când îngerii pleacă”, nu?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Nu-i ușor să spui asta la mii și mii de oameni.

Părintele Teologos: Da, așa este.

Radu Almășan: Nu mai vorbesc de…, uite, suntem în Sfântul Munte, dar mi-asum ce spun.

Când aveam 19 ani și am făcut melodia „Țiganul” împreună cu taică-miu și am decis ca refrenul să fie: „Cât îmi e de dor, am să te omor și am să ard în iad pentru tine.” Este groaznic, dar este real.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Bun. Nu mă înțelegeți… Sigur că e o metaforă, că nu m-am gândit să omor pe cineva.

Părintele Teologos: Da, să omori. Sigur, da.

Radu Almășan: Dar…

Părintele Teologos: E starea interioară.

Radu Almășan: E starea interioară de gelozie extremă, de disperare, de nu știu de ce. Un lucru prin care trec mulți tineri.

Părintele Teologos: Așa este.

Radu Almășan: Noi, la tinerețe, suntem extrem de influențabili și de sensibili și trecem cu o ușurință incredibilă de la o stare la alta și de la o extremă la alta. Şi atunci ăla este momentul, în adolescență–post-adolescență, în care ai trăiri din astea paroxistice, știi?

Părintele Teologos: Da, da. Extreme.

Radu Almășan: Extreme. Și atunci nu-i normal să fii onest despre lucrul ăsta?

Părintele Teologos: Sigur. Pentru că, dacă ești onest, ai putere în cuvânt și poți să-l schimbi pe celălalt în bine, cred.

Radu Almășan: Acum mulți oameni vin și ne spun cât de mult i-a ajutat muzica noastră și ne mulțumesc. Și eu mă simt foarte straniu, nici nu știu cum să reacționez, pentru că am așa sindromul impostorului. De ce? Pentru că eu niciodată nu m-am gândit la piesa respectivă ca fiind un instrument sau care să ajute pe cineva. Nici măcar pe mine. Eu am scris-o din…

Părintele Teologos: Că ți-a venit. De la Dumnezeu.

Radu Almășan: Da, a fost așa o…

Părintele Teologos: O nevoie. Nu?

Radu Almășan: …

Părintele Teologos: O presiune internă?

Radu Almășan: Da. O presiune internă. Foarte bine zis. Pentru că la mine se acumulează informație undeva. Se acumulează, se acumulează și, la un moment dat, erupe Krakatau, știi?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Și atunci ai scris un album întreg în două săptămâni și tu ai stat, nu știu câți ani, degeaba înainte. Dar „degeaba” nu e degeaba.

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Pentru că tu trăiești, acumulezi și, la un moment dat…

Părintele Teologos: Se sedimentează… Crește presiunea.

Radu Almășan: …Iese ce trebuie de acolo, știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și le spun, vă rog frumos, să nu mai îmi mulțumiți. Pentru că eu nu le-am scris pentru tine sau așa. Dacă, într-adevăr, te-au ajutat cu ceva, este melodia în sine și bunul Dumnezeu care ți-a pus-o în cale, pentru că tu ai avut nevoie de piesa mea; alții au nevoie de alte muzici…

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: Și așa mai departe, adică, na. Chiar vă spun cu mâna pe inimă, mi-e straniu așa și, dacă atunci când eram tânăr mă simțeam mai bine să mă consider buricul…

Părintele Teologos: Ha-ha-ha, pământului.

Radu Almășan: …universului.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Acum mă încurcă teribil, adică mă scoate din traiectoria mea. Eu îmi văd de treaba mea, sunt și eu acolo…, și vine cineva și îmi povestește că a trecut peste o boală sau că s-a întâmplat ceva și mă simt atât de mic, pentru că mi-aș dori cumva să-mi iau credit pentru…

Părintele Teologos: Da, da, da. Dar pe de altă parte îți dai seama că nu e…

Radu Almășan: Păi da, nu e… adică, na.

Părintele Teologos: E Dumnezeu care vorbește prin tine.

Radu Almășan: Eu știu, dar atunci nu îți dai seama. Asta e o dilemă – cum spuneam și în primul podcast – a artiștilor din totdeauna.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Am scris eu sau doar am fost folosit ca un instrument? Am compus eu sau s-a lucrat prin mine? Eu nu știu.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Nu știu, că oricare variantă o aleg, mi se pare că mă umflu, știi, aiurea.

Părintele Teologos: Este…

Radu Almășan: Mai bine să nu știu.

Părintele Teologos: Sigur. O lăsăm în ceață.

Radu Almășan: Da.

Părintele Teologos: Pentru că, de fapt, este o sinergie, este o cooperare între om și Dumnezeu. Omul încearcă să facă, face ce poate, nu va reuși, dar Dumnezeu îi împlinește năzuința sa. Împlinește năzuința sa și atunci este ceva de folos pentru cei pe care Dumnezeu o să-i aducă să-i expună la arta respectivă, pentru că El este frumosul. El este frumosul!

Despre aceeași întâlnire dintre darul artistic și lucrarea lui Dumnezeu, este foarte folositor și dialogul Latura spirituală a muzicii – Marius Țurlea, p. Teologos, în care se vorbește pe larg despre cum arta devine prilej de har sau de cădere.

Curaj și sistem de valori în muzică: Lecții de la artiști pentru tineri

Părintele Teologos: Apropo de asta, am vorbit de curaj. Ce altă… Mă gândesc, de fapt, la sistemul de valori. Ce sistem de valori trebuie să aibă cineva, trebuie să am eu sau un tânăr, astfel încât să aleagă muzică bună. Și dacă poți să dai și niște exemple de formații sau cântăreți buni pe care ai recomanda să asculte. Ascultați pe cutare pentru că este sincer. Ascultați pe celălalt pentru că vă insuflă curaj. Ascultați pe următorul pentru că vă liniștește sau bunul Dumnezeu știe ce. Sistem de valori și exemple concrete.

Radu Almășan: Aici e de gustibus.

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Sigur că sistemul de valori nu mai e de gustibus.

Părintele Teologos: Păi, tocmai din cauza asta am spus să dai unul!

Radu Almășan: Ă…

Părintele Teologos: Că dacă ar fi fost…

Radu Almășan: Cum ne raportăm noi personal la diverșii artiști, este clar ceva subiectiv.

Părintele Teologos: Să-ți spun ceva…

Radu Almășan: Ca să ai curaj…

Părintele Teologos: Pentru mine e o mare problemă că vin la mine oameni întrebând: „Părinte, ce să ascultăm, ce muzică să ascultăm?”, pentru că se promovează numai acei artiști de care ai vorbit înainte. Atunci clar că…

Radu Almășan: Ok. E, e…

Părintele Teologos: Înțelegi ce vreau să spun!

Radu Almășan: E o zicală: „If I’m a rockstar and I’m not angry, I’m not doing my job.” — (Dacă sunt un rockstar și nu sunt furios, nu îmi fac treaba.)

Părintele Teologos: (râsete)

Radu Almășan: Pentru un muzician nu neapărat trebuie să scrie muzică din frustrare. Dar el trebuie să fie un pic supărat și, dacă nu e pe lume, măcar pe el. În momentul în care ești supărat pe tine și nu dai foarte mulți bani pe tine și pe ce ți se întâmplă, atunci ai curajul să te autosabotezi. În momentul în care te autosabotezi și spui „Am să ard în iad pentru tine” și pui asta pe album, cu riscul ca lumea să râdă de tine, Atenție!

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Tu îți dai seama că nu ești prost, îți dai seama că poate să iasă o… invers, sau, mă rog, ceva.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Și tu zici: „Eah, ok. Facem asta oricum, pentru că așa îi.” Mama, săraca, cât e ea cel mai mare fan al meu și încearcă să participe la cât mai multe concerte.

Părintele Teologos: Serios?

Radu Almășan: Da, da, da. Mama vine la aproape toate cu Bosquito și tata vine la aproape toate solo.

Părintele Teologos: Serios?!

Radu Almășan: Așa le place.

Părintele Teologos: Am înțeles. A, da, da.

Radu Almășan: Dar nu că nu vor să vină împreună.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Ci pentru că… nu știu…

Părintele Teologos: Preferințe.

Radu Almășan: Taică-miu acum e la vârsta la care îi place să mă audă singur. Nu știu de ce. În fine. Și maică-mea, care e cel mai mare fan, când am scris melodia „Tobogan” și a fost versul ăla cu „azi e ziua mea, dar-ar dracii în ea să dea — iară suntem pe Sfântul Munte, iartă-ne, Doamne.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Radu Almășan: Ferească-ne Dumnezeu. Mama spunea: „Măi, dar nu mai spune așa. Șterge, schimbă ălea!” Și i-am spus: „Măi, mamă, dacă așa a fost feeling-ul și frustrarea, de… cum să spun eu… că a fost la 30 de ani scrisă și, la 30 de ani, încă ești prost și te gândești că ești bătrân și că s-a terminat lumea și că…

Părintele Teologos: Da, nu mai ai viitor.

Radu Almășan: Gata, nu mai merge nimica. Și nu mai e că „e ziua mea, ei, la mulți ani”, încep să te… după o anumită vârstă nu mai e.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și nimeni nu a scris o piesă despre chestia asta.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Toți: „E, ziua ta, pa, pa, pa”, dar nimeni nu a scris o piesă de… să zică: „Bă, e ziua mea și iară e ziua mea, mă enervează,” știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Adică, deja sunt la vârsta la care nu mai mă bucur.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și așa a venit versul. Eu înțeleg că nu e frumos, și nici măcar nu e absolut deloc duhovnicesc. E… asta. Și totuși, totuși, totuși, totuși, trebuie să fiu consecvent cu asta.

Părintele Teologos: Da, să fii sincer. Așa e.

Radu Almășan: Și lumea m-a apreciat, adică multă lume se regăsește în feeling-ul respectiv. Sigur că nu vorbim, Doamne ferește, de draci efectiv.

Părintele Teologos: Da, da, sigur.

Radu Almășan: Dar e de expresia respectivă care…

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: …de frustrare și așa. Indiferent că ești o persoană spirituală, ai căderi.

Părintele Teologos: Da, sigur!

Radu Almășan: Și dacă nu ai curajul să scrii și despre ele și te portretizezi doar într-un…

Părintele Teologos: Roz.

Radu Almășan: Așa, apăi ăla nu e artă adevărată. Dacă ne uităm la marii artiști ai umanității, hai să-i luăm numai din secolul XX: pe muzică, pe literatură, pe film. Ce curaj au avut! Eu, uite, de curând, am înțeles și eu mai bine „Călăuza” a lui Tarkovski. Păi ce a făcut omul acolo? Adică un curaj în contextul respectiv.

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: Comunism, ateism. În anii 80 cea mai neagră perioadă din comunism.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Parcă până atunci a mai fost cum a mai fost.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Mă rog, la început, cu epurările și astea, nu mai discutăm și pușcăriile, dar zic așa, cumva, parcă mai prindeai un pic de oxigen. Dar, în anii ’80, a fost ceva îngrozitor. Și atunci, cât curaj au avut oamenii ăștia, cât curaj au avut și din muzica românească și așa! Adică mult mai puțin decât mi-aș fi dorit.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Din păcate la noi în România când s-a dat ordin pe unitate să se cenzureze versuri, să se schimbe stiluri sau așa, majoritatea s-au conformat. Cei care nu s-au conformat, slavă lui Dumnezeu, ne-au dat și nouă speranțe și poate că și noi am pus mâna pe chitară datorită lor.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Curaj și onestitate în muzică. Expunerea unei situații

Radu Almășan: Și mi-aș fi dorit, uite, zic și eu — nu dau cu parul, că nu vreau să acuz pe nimeni — dar uite, expun o situație: există pe Netflix un documentar care prezintă istoria rock-ului din America Latină.

Părintele Teologos: Serios?

Radu Almășan: Scuze, cred că am pus mâna pe microfon. Mă iertați.

Părintele Teologos: Nu conteză.

Radu Almășan: Este genul de muzică nu numai cu care am crescut, dar și care m-a inspirat să dau latura, cumva, și latină a trupei Bosquito.

Părintele Teologos: Și latină, da.

Radu Almășan: La noi, în România, nu prea s-a uzitat înainte.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și m-am uitat cu foarte mare plăcere la ce s-a întâmplat acolo. Și, după cum știți, anii ’70-’80 au fost niște ani grei pentru America Latină. Țările, succint, au beneficiat de dictaturi militare, de juntas, cum le zice.

Părintele Teologos: Exact.

Radu Almășan: Juntă militară. Muzica rock a fost interzisă cu desăvârșire. Au fost oameni care au fost asasinați, artiști care au fost asasinați.

Părintele Teologos: Un nume?

Radu Almășan: Iertați-mă,, în momentul ăsta…

Părintele Teologos: Nu contează.

Radu Almășan: Nu sunt cei care au reușit să rămână și pe care i-am ascultat în continuare. Cei care au rămas — asta voiam să spun — A, da, voiam să spun că, în paralel, muzica românească pop-rock și muzica pop-rock din America Latină, până în anii ’70-’80, au mers cam la fel.

Părintele Teologos: Da!

Radu Almășan: Deci a fost incredibil să vezi că ei au avut Phoenix-ul lor, Sphinx-ul lor, Roșu și Negrul lor…

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: …artiști, pop, folk.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Dan Andrei Aldea, al lor, și așa mai departe, a mers așa, buză-n buză, până în momentul în care au început restricțiile și cenzura, moment în care, de exemplu, toți artiștii din Argentina și-au luat lucrurile și au emigrat în altă țară împreună, continuând să compună cum au vrut ei, până a dispărut dictatura militară și s-au reîntors, iar la noi…

Părintele Teologos: Doar cazul Phoenix a fost.

Radu Almășan: Doar cazul Phoenix.

Părintele Teologos: Da, da, doar cazul Phoenix.

Da, deci e nevoie de curaj, e nevoie de sinceritate, e nevoie și de puțină revoltă în cazul rock-ului. Așa.

Radu Almășan: Și de spiritul ăsta de autosabotare.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Trebuie un pic să nu-ți dai importanță și să zici: „Măi, dacă e să mi se întâmple…”, până și interviul ăsta poate fi interpretat greșit de către unii și alții, și chiar n-aș vrea să…

Părintele Teologos: Fie așa, sigur.

Radu Almășan: …smintesc pe nimeni.

Părintele Teologos: Nu, nu e cazul.

Radu Almășan: Dar trebuie să-mi asum lucrurile așa cum sunt, știi? Mulți o să zică: „Ia uite, mă, s-a trezit și ăsta să vorbească.”

Părintele Teologos: Nu, nu, nu, eu te-am pus!

Radu Almășan: Eeh, da.

Onestitate și iubire în muzică: cum să ajungi la inimile tinerilor

Onestitate și iubire în muzică: cum să ajungi la inimile tinerilor

Dar dacă elementul pentru a reuși în muzică și de a te face plăcut tinerilor, că până la urmă aici ne întoarcem.

Părintele Teologos: da.

Radu Almășan: Cum te apreciază tinerii, cum te apreciază ascultătorii de muzică. În primul rând, în lumea asta, onestitatea — am zis. Dar să fie clar: sentimentul de bază, fără de care nu poți niciodată să ajungi la curaj sau la onestitate și nu poți să ajungi la nimic, este [iubirea].

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Iubirea pentru artă, pentru muzică, pentru umanitate.

Părintele Teologos: Evident. Pentru cei cărora le cânți.

Radu Almășan: Și, dacă ai noroc, cum am avut și eu, ca undeva în viață să descoperi adevărul adevărat, pentru Dumnezeu… no, aici îi las pe fiecare să meargă pe drumul lui, pentru că eu poate că am fost mai păcătos decât jumătate dintre cei care se uită la noi, la un loc. Deci nu predic și nu dau sfaturi și așa, pentru că sunt convins că Hristos îi iubește și pe ei, poate mai mult decât pe mine, și că, la un moment dat le va…

Părintele Teologos: Deschide…

Radu Almășan: …deschide cumva, cum mi-a deschis și mie. Un singur sfat am dat întotdeauna: să vă mențineți deschiși la treaba asta. Să nu închideți de tot ușile și ferestrele. Un pic deschiși, că va veni. Chiar dacă acum consideri că e o prostie sau cine știe ce. Crede-mă, știu foarte bine cum e… v-am zis…

Părintele Teologos: Are Dumnezeu… ah, de cojocul fiecăruia.

Radu Almășan: Da, da, da. Cu siguranță! Adică ne iubește prea mult ca să țină cont de micile noastre tâmpenii.

Părintele Teologos: Da.

Starea muzicii de azi: autenticitate, live și generația tânără – Bosquito, fără public-țintă

Părintele Teologos: Din punct de vedere demografic, că am discutat puțin înainte, ai spus că, într-un mod paradoxal, se schimbă în timp publicul-țintă, publicul vostru. Poți să vorbești ceva pe tema asta?

Radu Almășan: Nu există public-țintă la Bosquito.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Noi nu avem nicio țintă. Mai mult decât atât, ultimul album, cred că vreo trei ani de zile nici nu l-am avut la vânzare.

Părintele Teologos: A, da?

Radu Almășan: Noi am considerat că de ce trebuie să fie totul un produs vandabil.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Radu Almășan: L-am promovat prin concerte…

Părintele Teologos: Zi.

Radu Almășan: Au început lucrările.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: L-am promovat prin concerte, l-am promovat în niște show-uri radio, unde s-a putut cânta live.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: La noi este o condiție sine qua non („fără de care nu [se poate]”): dacă nu se poate live, nu vine Bosquito.

Părintele Teologos: Da? Serios?

Radu Almășan: Nu, nu!

Și n-a fost la vânzare. Adică, de ce să nu facem un album pentru noi?

Părintele Teologos: A, ce frumos!

Radu Almășan: Din fericire, neașteptat, publicul l-a îndrăgit foarte mult, mai ales eșantionul tânăr, și ne bucurăm foarte mult că vin copii cărora nu le mai pasă de piesele noastre vechi; le vor pe ăstea noi.

Părintele Teologos: Da?

Radu Almășan: Da. Sunt unii care nici nu le știu pe ălea vechi.

Părintele Teologos: Ok!

Radu Almășan: Le vor pe ăstea noi. Și acum e la modă să vii cu telefonul și să scrii, așa, cu alb mare pe un fundal negru, piesa ta preferată, și să ții așa telefonul la artist, că poate vede…

Părintele Teologos: A, serios?

Radu Almășan: Și îi pune în setlist…

Părintele Teologos: Piesa respectivă.

Radu Almășan: …piesa respectivă, știi?

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Și, în momentul în care vezi că majoritatea telefoanelor prezintă niște piese de pe albumul nou, te bucuri și zici: „Slavă Lui Dumnezeu, că uite, nu stăm pe loc.”

Părintele Teologos: Da, ceva se mișcă. Avem rezultat. Mulțumim. Rod. Avem rod de la Dumnezeu.

Radu Almășan: Și văd o… Trece timpul și poate n-apucăm să zicem asta. Că eșantion, dacă în prima fază Bosquito era undeva la 25–35, acum, înainte să plec…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: După ce m-am întors, majoritatea au venit studenți.

Părintele Teologos: A!

Radu Almășan: 20 și un pic, iar acum, un an, dacă mă uit în sală, majoritatea sunt 16 ani.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: Asta nu e neapărat o… că noi am dorit să vină toți.

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Dar nu știu exact de ce și ce se întâmplă.

Părintele Teologos: Chiar este îmbucurător!

Radu Almășan: Chiar vă spun sincer că nu știu. Adică noi avem discuții despre treaba asta și nu reușim să ne dăm seama, și am lăsat-o așa. Primim, veniți, e ok.

Părintele Teologos: Mulțumim lui Dumnezeu…

Radu Almășan: Nu mă întrebați de ce, nu știu.

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Noi întotdeauna am vrut să fim o formație care să bine-dispună lumea, să aducă un pic de pozitiv sau să-ți smulgă o lacrimă sinceră, depinde de piesă. Dar nu ne-am propus niciodată să schimbăm lumea, să facem nu știu ce stil, să avem o adâncime fantastică și așa mai departe. Faptul că noi am ajuns să fim apreciați de toți copiii ăștia este foarte onorant și neașteptat.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și este și destul de reprezentativ. De ce? Pentru că noi concertăm foarte mult în țară… Sunt multe subiecte, dar să fie clar pentru toată lumea: muzica promovată la televizor și la radio nu are nicio legătură, nici măcar ca afacere, cu muzica de concert. Trupele de concert sunt o treabă.

Părintele Teologos: Serios?

Radu Almășan: Și au un fel de a se promova, iar noi nu ne întâlnim aproape niciodată cu cei care sunt influenceri sau așa. Business-ul nostru este de a vinde bilete; business-ul lor este de a vinde șampon și cipsuri pe Instagram, pentru că ei fac plasare de produse.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Și ei primesc bani din chestia asta. Pe ei poate nici nu îi interesează concertele. Ei poate că fac mai mulți bani decât mine.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Acum, întrebarea e dacă sunt fericiți cu chestia asta sau nu.

Părintele Teologos: Da. Sau dacă sunt într-adevăr artiști.

Radu Almășan: Eu nu cred că cineva la 12 ani a pus mâna pe o chitară gândindu-se: Băi, o să învăț să cânt la chitară să văd câte șampoane o să vând peste 20 de ani. Toată lumea vrea să fie pe scenă și să aibă un fanbase și să aibă un public căruia să-i cânte onest niște treburi. Dar, na… asta e.

Părintele Teologos: Sigur.

Festivaluri, energie și curiozitate adolescentină: valori în formare

Părintele Teologos: Apropo de concerte… Două studii de caz, sau — mă rog — cum vrei tu: Beach Please și Untold. Ce părere ai, ca fenomen?

Radu Almășan: Eu sunt destul de permisiv și vă explic și de ce. Beach Please este un festival care se axează pe preadolescenți și adolescența timpurie. Eu văd o generație de copii cuminți. Vă spun sincer, comparativ cu generația mea, ăștia sunt sfinți. Și nu vreau să mă gândesc la cei care erau mai mari ca noi, care erau și mai răi decât noi.

Deci ăștia sunt niște copii cuminți, niște copii care nu fac probleme, niște copii făcuți din dragoste, după Revoluție; nu sunt decreței, nu sunt din greșeală, sunt copii doriți, sunt copii crescuți bine, cu mâncare, cu dragoste, cu școli bune, cu părinți care îi duc cu mașina la școală și în fiecare zi se interesează de ei. Nu îl vezi pe taicătu o dată la două săptămâni, majoritatea; sigur că există și excepții.

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Ei, copiii aceștia, când se duc la Beach Please și înjură de trei ori, au impresia că sunt liberi și că sunt… Dar au băut două beri și sunt praf, adică ei n-au niciun fel de antrenament în sensul ăsta. Majoritatea — iar, există și excepții.

Părintele Teologos: Da, da, iar. Sigur, evident.

Radu Almășan: După care se duc acasă și poate că, într-un an, doi, trei ies din energia asta. E un tip de energie joasă, cum e ea.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Ies din energia asta și caută altceva. Ei sunt copiii deștepți. Sunt copiii care se prind, la un moment dat, că au făcut din teribilism treaba asta și merg mai departe.

De ce sunt liniștit? Pentru că noi am făcut mai rău și suntem ok. Adică noi, că și spune că, ok, la Beach Please, că droguri, că nu știu ce. Droguri sunt din anii ’60, la toate concertele și așa mai departe. Multe dintre concerte sunt niște scuze de a vinde droguri. Festivalurile, nu mai vorbesc — mai ales astea de muzică electronică — sunt bălciul drogurilor, adică pentru asta există. Ele sunt finanțate pentru asta.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Radu Almășan: Este bine? Nu! Dar te poți pune în calea tăvălugului? Greu! Adică sigur că nu ești de acord și că, dacă te întreabă cineva, le spui adevărul. Băi, nu e… Dar nu îl pui pe copil să nu se ducă?! Pentru că și la mine, dacă părinții mi-ar fi zis să nu mă duc, mă duceam pe jos, în genunchi, mergeam până acolo.

Părintele Teologos: De pismă.

Radu Almășan: Da, pentru că este o experiență și voiam să văd și nu mi se părea la vârsta aia că e ceva atât de rău.

Părintele Teologos: Sigur.

Despre fricile, așteptările și căutările tinerilor în raport cu muzica și Biserica, este foarte folositor și interviul Tinerii, frica, muzica și Biserica – p. Teologos, Radio Trinitas, în care se discută direct cu tinerii despre astfel de contexte.

Diferențele dintre generații și impactul mediului familial asupra adolescenților

Părintele Teologos: La ce concerte…? Sau, iartă-mă, continuă.

Radu Almășan: Am fost la concerte la care, acum, mi-ar fi rușine să mă duc. Adică, credeți-mă, am văzut toate mizeriile posibile. Ăștia, la Beach Please, încă nu sunt așa de rău. Adică, spun. Și e ok, e ok. Adică, nu… Se poate! La un moment dat zici: băi, hai pe cine păcălesc. Ok, am fost, m-am distrat cu colegii, am făcut o prostie, două, trei. Să ajute Dumnezeu ca să rămânem la o prostie, două, trei, și să nu mergem mai departe.

Părintele Teologos: …Mai departe, da.

Radu Almășan: Acolo, când pierzi protecția de sus și ești expus, ca și copil, vrăjmașul te tăvălește de, poate, să te tăvălească de tot. Aici este problema. Problema nu este la festivalul Beach Please, problema este la stilul nostru de viață. Problema este că tentațiile sunt peste tot. Problema este că familiile nu mai au răbdare să își educe copiii și să le dea niște direcții culturale. Părinții nu au timp să vorbească cu ei, părinții înșiși sunt stresați, sunt anxioși, și mulți dintre ei iau ei droguri.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Radu Almășan: Și atunci ce să spui copilului.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și atunci, acolo, nu se schimbă lumea că te duci la un festival. Se schimbă lumea pentru că tu, acasă, nu ai de ce să te agăți în viața ta reală.

Părintele Teologos: Exemplu, da.

Radu Almășan: Asta este un pic diferența între generația mea și a lor.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Generația mea este o generație unde părinții stăteau împreună. Că se certau, că se ălea, ok, dar foarte rar se întâmpla să…

Părintele Teologos: Divorțeze și…

Radu Almășan: …divorțeze și să-l vezi după aia pe taică tu cu alta și cu alți copii și așa… E greu! Eu…pfff! E greu!

Părintele Teologos: E greu!

Radu Almășan: Eu, mai ales că eram foarte atașat de ai mei și așa mai departe, dacă aș fi văzut așa ceva, nu știu cum aș fi crescut. Îți spun cu mâna pe inimă: ăștia care trec prin asta… și cred că sunt mai echilibrați decât aș fi fost eu.

Părintele Teologos: Da.

Adolescenții caută repere: familia și influențele exterioare

Radu Almășan: Și atunci, lipsa timpului petrecut de calitate cu copilul, lipsa direcției respective, duce la predispoziție către adicții. Mulți copii intuiesc problema respectivă și atunci caută în altă parte. Majoritatea, cum am fost și noi, caută în anturaj, dar mai departe de anturaj caută și în anumite repere, și pentru unii, și noi, artiștii, suntem niște repere.

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: Și aici noi trebuie să avem un pic grijă să nu facem nici pe deștepții, dar nici să nu le dăm senzația că tot ce fac ei e bine. Adică, cumva, să le arătăm că totuși există un azimut. Nu trebuie să ne prefacem că… să cădem în new ageismul ăsta, că răul și binele sunt doar niște concepte, că ele sunt cumva… tot aia, adică, credeți-mă, că am mușcat-o și eu pe asta, dar nu, nu.

Părintele Teologos: Nu-i cum trebuie.

Radu Almășan: De ce să mai faceți greșeala mea? Vă spun eu: treceți peste…

Părintele Teologos: Exact.

Radu Almășan: …Ca să nu mai pierdeți timpul. Știi?

Părintele Teologos: Așa este. Cu ce…?

Radu Almășan: Iartă-mă, te rog.

Părintele Teologos: Sigur, da, sigur.

O reflecție extinsă despre felul în care muzica formează sau deformează caracterul tinerilor găsiți și în textul Muzica modelează caracterele tinerilor în bine sau în rău, unde sunt date exemple concrete de imitare a idolilor muzicali și de schimbare a comportamentului.

Libertatea de a fi sincer

Radu Almășan: Untold-ul este un caz specific; este un caz mai reprezentativ decât Beach Please, din punctul meu de vedere. Untold-ul nu se mai adresează copiilor pe teribilism și se adresează unui public mult mai matur. Publicul care merge la Untold cam știe ce caută acolo. Sper!… iar Untold-ul este, mai cum să spun eu, mai asumat în ceea ce privește imageistica și direcția antireligioasă.

Părintele Teologos: Exact!

Radu Almășan: Și anticreștină.

Părintele Teologos: Exact!

Radu Almășan: Poate că ei încadrează chestia asta la libertatea de exprimare?! Pe mine personal mă deranjează.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Noi nu o să fim la Untold — formația noastră — niciodată. E o chestiune personală; nu aș îndrăzni niciodată să judec pe cineva care merge și cântă acolo. Dar știi cum e? Dacă artiștii s-au obișnuit să li se spună în față de către cei care sunt directori de programe, și mulți dintre colegii mei nu au curajul ăsta de a sta în picioare și de a face singuri treaba, atunci ei se duc. Noi am făcut chestia asta până ne-am dat seama că e o groapă fără fund și merg așa cu „căciula”. Mergeam și noi cu „căciuleala” și îi întrebam: „Măi, uite, am o piesă nouă, nu vrei să mi-o difuzezi și mie?” — și expresia asta este fenomenală. „Da, dar nu este în targetul postului nostru.”

Părintele Teologos: Hmhm.

Radu Almășan: Acum pot… Vezi, asta este frumusețea de a avea fanbase-ul tău — libertatea!

Părintele Teologos: Da, libertatea, sigur.

Radu Almășan: Libertatea de a spune „nu”.

Părintele Teologos: De a fi sincer. Da.

Radu Almășan: Poți să spui „nu” la concerte, poți să spui „nu” la festivaluri. Și poți să-i spui unui festival care te invită să cânți: „Nu, nu sunteți pe targetul nostru.”

Părintele Teologos: (răsete)

Radu Almășan: (răsete). Știi?

Radu Almășan: Poți să vii și tu acum!

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Sau unui post de radio care vrea să facă cu tine emisiuni sau să te difuzeze, și acum poți să zici și tu: „Mă scuzați, nu sunteți pe targetul nostru.” Să vedeți și voi cum e. Știi?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Acum, nu e ceva vindicativ.

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Dar nu pot să mint, că îmi face un pic de plăcere, știi?

Părintele Teologos: Ha-ha! Ai grijă cu asta.

Radu Almășan: Un pic!

Părintele Teologos: Un picuț, un picuț.

Radu Almășan: Mă scuzați, dar nu pot să vă mint, adică nu… e un pic așa de…

Concertul văzut prin ochii tânărului și ai artistului – pregătire, respect și energia care transformă experiența live

Părintele Teologos: Că tot vorbim de concerte: cu ce gând și cu ce stare ar trebui să vină tânărul la un concert? Cum ar trebui să se comporte acolo și cu ce stare ar trebui să plece?

Radu Almășan: Nu știu cu ce trebuie să vină el. Eu spun că, din punctul nostru de vedere, el trebuie să primească ceva. El dă. El ia din timpul lui, se suie în autobuz, plătește bilet sau vine cu un taxi, cu un Uber; costă bani. Părinții îi iau haine, el se îmbracă cel mai frumos să iasă în oraș, să vină cu prietenii la concert. El investește din timpul lui, ascultă piesele tale înainte ca să nu meargă ca prostul, să se facă de râs acolo, că prietena lui sau tipa de care îi place e fană și știe toate versurile, și el habar n-are de nimica. Deci trebuie un pic să…

Părintele Teologos: Să se pregătească.

Radu Almășan: … să se pregătească un pic, poate își cumpără, nu știu, un tricou.

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Plătește bilet. Plătești bilet, nu te duci acolo să stai numai așa, până intră trupa, te duci și tu, mai îți iei o bere, un suc, un nu știu, ceva. O apă minerală. Ea costă bani. Îi iei și prietenei. Poate că mai e unul mai sărman pe acolo, îi iei și lui.

Părintele Teologos: Lui, da.

Radu Almășan: Se adună niște bani. Și, mă iertați, dar trebuie să o spun și pe asta. După ce copilul face toate lucrurile astea, sunt artiști care vin pe scenă și nu-i dau nimic. Nimic, numai iau. Fă aia, pune mâinile sus, stai în cap, aprinde luminițe, fă cutare, fă cutare, știi? Adică tot el trebuie să performeze și să facă un show artistului. Adică este invers decât trebuie, știi?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Și atunci noi puțin am realizat că… cândva și noi credeam că ăstea fac parte dintr-un show…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: „Trebuie să faci show.”

Părintele Teologos: Să-i angajezi pe ei.

Radu Almășan: O formație trebuie să facă show.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și în America am învățat că o formație nu trebuie să facă show. Tu nu trebuie să faci nimic decât să cânți piesele cum trebuie, cu convingere, și să te gândești la ele, și show-ul se creează din energia asta fantastică.

Părintele Teologos: Da. Din unitatea dintre voi.

Radu Almășan: Da. Și, uite, de exemplu, noi, Bosquito, câteodată suntem interpretați greșit. Știi, că mergem undeva și zic: „Ăștia sunt aroganți, că nu vorbesc deloc cu noi”, dar noi nu spunem bună ziua până la piesa 8-9.

Părintele Teologos: Da!

Radu Almășan: Pentru că mi se pare că nu vreau să întrerup energia respectivă și că, dacă tot ai venit la concert lasă-mă să-ți cânt, că pentru aia am venit. Lumea câteodată mai face și confuzii, știi?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Zice: „A, păi am fost la concert și n-ai făcut poze cu noi.” Da, dar eu nu trebuie să fac poze cu tine. Eu nu trebuie să fac nimic altceva decât să cânt piesele pentru care ai venit.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Asta este menirea noastră. Sigur că, de fiecare dată când putem și avem oportunitatea, facem poze; câteodată stăm două ore la poze.

Părintele Teologos: Serios?

Radu Almășan: Da, uite, îl am pe colegul aici… Deci lumea nu-l vede de aici.

Părintele Teologos: Nu vedeți pe cameră, este și toboșarul.

Radu Almășan: Da, da. Îl am pe colegul aici și stăm… mai mult stăm la poze decât pe scenă.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: Dar câteodată nu se poate. Sunt diverse situații.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și atunci, lumea nu trebuie să se supere, dar trebuie să înțeleagă că noi am venit pentru concert, totuși.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Nu pentru poze sau pentru autograf, sau pentru orice altceva. Adică, în momentul în care ți-ai primit muzica, eu zic că aia e.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Restul este extra din partea noastră, dacă se poate.

Părintele Teologos: Da. Și dincolo de asta, cred că este și o formă de lipsă de discernământ. Eu îi înțeleg pe tineri. Sigur, vrei să faci o poză cu Bosquito. Ok. Dar gândește-te la ceilalți. Adică toți au venit acolo să vă asculte și toți trebuie să aștepte pentru el — toți care vor să facă poză cu el.

Radu Almășan: Nu, nu, pozele se fac după spectacol.

Părintele Teologos: A, după.

Radu Almășan: Nu se întrerupe nimica.

Părintele Teologos: A, ok. Atunci e altceva.

Radu Almășan: Și nu înainte de show și nu în timpul show-ului, cu siguranță. Asta e ca la teatru. Noi avem ca o piesă de teatru.

Părintele Teologos: Sigur, da.

Radu Almășan: Nu poți să întrerupi să…

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan:… stai puțin, că vrea cineva să facă o poză în timpul…

Părintele Teologos: Să facă o poză, sigur.

Radu Almășan: Nu, nu, asta nu, sub nicio formă.

Părintele Teologos: Sub nicio formă. Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: După ce se termină, noi câteodată anunțăm să ne lase un sfert de oră să ne schimbăm și noi…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Că nu poți să te duci ud leoarcă…

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Și mirosind a toate cele, după două ore și jumătate de concert, că pe noi ne și uită Dumnezeu pe scenă câteodată, să te duci acolo să… Nu! Îți dai seama, vin tot felul de fete, nu poți să…

Părintele Teologos: Sigur, evident.

Radu Almășan: Trebuie să te schimbi, să faci un duș dacă ai condiții, sau măcar să te freșuiești un pic, să schimbi tricoul, cumva să te liniștești puțin după concert, după care facem poze. Și ei știu chestia asta. De obicei sunt foarte, foarte în regulă. Oamenii sunt organizați. Adică există un fel de a face lucrul ăsta…

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: … în așa fel încât să fie civilizat și ok. Doar că nu se poate de fiecare dată.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Radu Almășan: Asta e ideea.

Cu ce trebuie să plece tânărul de la concert?

Părintele Teologos: Cu ce trebuie să plece? Pentru că am vorbit despre cum să vină, am vorbit despre cum să ne comportăm.

Radu Almășan: Cu ce trebuie să plece?

Părintele Teologos: Deci fără droguri, fraților, fără droguri.

Radu Almășan: Asta, clar.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Cu ce trebuie să plece este cu ceva. Ăsta este răspunsul: cu ceva, cu orice.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Poate că în alte decade am fi dat alte răspunsuri, dar în penuria asta… Și am să încerc, fără să intru prea mult în filozofie, să vă explic părerea mea personală.

Părintele Teologos: Evident.

Starea muzicii de azi – muzica extremă: distorsionarea spiritului creator și impactul asupra tinerilor – o parere personală

Radu Almășan: De ce? Pentru că, vedeți voi, haideți să vorbim… Uite, suntem în Sfântul Munte, să ne ierte Dumnezeu, dar face parte din lume și din viață și vrăjmașul nostru a tuturor, și haideți să vorbim puțin despre muzica satanistă, de exemplu, cu simboluri, cu toată…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …cu tot ce vine ea. Este ea cea mai rea formă de expresie artistică?! Părerea mea e că nu. De ce? Pentru că cel care, în primul rând, nu știu dacă sataniștii își dau seama, dar ei n-au cum să fie anticreștini. Pentru că Satana face parte din religia creștină.

Părintele Teologos: Da, da, da. E…

Radu Almășan: Adică este parte din povestea noastră. Ei nu sunt cu echipa noastră!

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Joacă cu echipa ailaltă.

Părintele Teologos: Exact. Și pe același teren.

Radu Almășan: Și pe același teren. Adică tu nu poți să spui că ești anti-sportul respectiv când tu ești cu mingea la picior. Știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Adică, no. Dar trecând peste asta, cel care face muzică cu direcția respectivă, măi, cumva are un proces artistic. Compune niște ceva.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Că este îndrumat greșit, că nu înțelege exact ce face și că, lui personal, cu siguranță o să-i fie, la un moment dat, dăunător, dacă nu are noroc să se schimbe, și mulți au făcut-o.

Părintele Teologos: Da, exact.

Radu Almășan: Dar din punct de vedere artistic strict, dacă aș fi să zic, dacă ar exista extratereștri și eu aș fi un extraterestru și aș veni aici să mă uit strict din punctul meu de vedere ca observator, și ăla care scrie oratoriul „Mesia” de Händel (oratoriul „Messiah” de Händel), și ăsta care scrie…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …așa, amândoi stau acolo și scrijelesc ceva și compun ceva și au un conținut, se bazează pe o mitologie, pe ceva, există o idee, există din punct de vedere un ritm, din punct de vedere muzical o armonie, există niște urlete, ok, există niște urlete, dar ele sunt cumva făcute ca să…

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Imaginea respectivă, tot ce încearcă să emane pe scenă, există un spirit artistic, există un spirit creator. Când există un spirit creator înseamnă că Dumnezeu e în el.

Părintele Teologos: Așa este, doar că el poate să-l distorsioneze.

Radu Almășan: Diavolul niciodată nu e creator. Niciodată!

Părintele Teologos: Niciodată!

Radu Almășan: Deci, el nu înțelege.

Părintele Teologos: Așa este.

Radu Almășan: Dar el, în momentul în care creează, îl are pe Dumnezeu și, cândva, va înțelege cu voia Domnului. Satana în artă este în lipsa de conținut. Acolo este! Este în muzica pop. Asta cu tî-tî-tî-tî-ttî. Nimic! Un pits-pits-pîț-pits. Nimic! Versuri? Nimic! Două vorbe, trei prostii, multă imagine, corpuri goale, chestii, imagistică ieftină. Nimic, zero!

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Este distrus. Adică tu ai un conținut, întotdeauna în istorie ai avut un conținut în artă și acum s-a luat o daltă și a început să demonteze la el până am ajuns la… aia, ce aia, nu aia, am greșit.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Radu Almășan: La… nu știu.

Părintele Teologos: Nimic.

Radu Almășan: Nimic.

Despre efectul muzicii lumești și al cântecelor desfrânate asupra sufletului copiilor și al tinerilor, o analiză clasică se găsește în articolul Efectul cântecelor lumești asupra sufletului, care completează perspectiva duhovnicească din discuția de față.

Rolul artei ca instrument de descoperire spirituală

Părintele Teologos: Da, e vorba de acel, de acel duh căldicel de care vorbește Hristos în Apocalipsă, când spune: „O, Doamne, dacă ai fi cald sau rece! Dar pentru că ești căldicel, te voi vărsa din gura Mea.”

Sigur, evident că muzica satanistă, sau — hai să spun, nu neapărat muzica satanistă — muzica, metalele extreme, să spun așa, da?

Radu Almășan: Nu punem chiar egal, că sunt unii care…

Părintele Teologos: Nu sunt egale! Nu!

Radu Almășan: Există metale extreme creștine.

Părintele Teologos: Sigur, sigur, sigur, sigur, sigur. Chiar foarte așa, niște formații foarte serioase. Dar vreau să spun că, dacă cineva este într-o anumită extremă, nu neapărat că este… Bun, poate să fie rău, dar măcar omul respectiv are ceva, are o căutare.

Radu Almășan: Da. Are ceva artistic.

Părintele Teologos: Da. Și atunci Dumnezeu folosește această căutare să-l aducă la un moment dat pe drumul cel bun, dacă omul dorește. Dar, în clipa în care omul este plin de sine și zice: „Băi, eu sunt bine, eu sunt ok” și așa mai departe, căldicel, atunci e foarte greu de scos de acolo. Chiar Părintele Rafail Noica spunea că, în Anglia, punkerii erau cea mai bună pâine de convertit. Și când vorbim de punkerii ăia care erau… punk-punk, adică vorbim cu verde în cap și cu lucruri serioase, știi, cu…

Radu Almășan: „Death to the world” („Moartea cugetului lumesc”)

Părintele Teologos: Exact, același lucru. Da, celebrul… cum se numește… fanzin, fanzin (din englezescul fan magazine), știi.

Radu Almășan: Fanzin, da.

Părintele Teologos: Revista, hai să spun așa, ca să înțeleagă oamenii, care era făcută de către punkeri. O formație de punkeri era acolo.

Radu Almășan: Ce, s-au convertit la ortodoxie.

Părintele Teologos: Sigur, la ortodoxie, sigur. Și chiar unul dintre ei e preot la ora asta. Dincolo de faptul că era și Părintele Serafim Rose, care, sigur, a avut viață sfântă.

Radu Almășan: Da.

Căldicel în credință și muzică: când viața creștină nu se reflectă în starea muzicii de azi

Părintele Teologos: Doreai să spui ceva.

Radu Almășan: Îmi venise așa o… de-asta, la care nu m-am gândit până acum, dar uite, există un eșantion din artiștii din România, artiști care, cumva, au o viață creștină care emană, așa, un soi de împlinire, dar muzica lor nu exprimă nimic.

Părintele Teologos: De ce?

Radu Almășan: Păi…

Părintele Teologos: Iartă-mă! Și poate că muzica lor este bună, din punct de vedere tehnic, să spun așa. Înțelegi ce vreau să spun?

Radu Almășan: Pe mine nu mă interesează asta de mulți ani.

Părintele Teologos: Evident!

Dar de ce crezi că nu exprimă?

Radu Almășan: Cred că… cred că ei, crezând că l-au găsit pe Dumnezeu, de fapt, cred că l-au cam… cred că îs mai răi decât alții pe care i-am pomenit înainte. Pentru că, uite, de la asta cu căldicelul, mi-a venit ideea.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Că toți sunt așa… parcă nu mai caută nimic, nu mai înregistrează nimic. Toți, când te întâlnești, așa, „hai să facem un berbecuț, hai să facem o, nu știu ce”, toți sunt experți în bucătărie, toți gătesc, toți sunt familiști perfecți, tot… și parcă nimic nu duce acolo, știi. Și mă gândesc că oare ei nu cumva, din lene, așa, de lene zici: „Bă, eu l-am găsit deja pe Hristos.” Știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și tu proiectezi treaba asta, dar de fapt rezultatele nu se văd cu adevărat acolo, știi, și atunci, oare nu e mai meritoriu ăla care e în abis și care încă Îl caută și se luptă acolo, decât unul care, efectiv, s-a oprit din căutări, zicând: „A, păi eu deja sunt bine!”

Părintele Teologos: Exact.

Radu Almășan: „Sunt ok!”

Părintele Teologos: Păi exact la asta răspundea Hristos. Pentru că răspundea la un episcop din vremea respectivă, din secolele primare ale Bisericii, care spunea tocmai asta: „Tu zici că ești bine, că ai de toate, fără să știi că ești orb. Și pentru că ești căldicel, te vărs din gura Mea.”

Radu Almășan: Înseamnă că de asta…

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Eu nu prea sunt atent la chestiile astea, pentru că, na, noi suntem așa, cu capul în ale noastre – iară, iertați cacofonia.

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Și nu avem timp așa să vedem stânga-dreapta suntem cu ochelari de cal puțin ceea ce nu-i bine, dar din lipsă de timp și așa, cumva.

Artiștii și responsabilitatea față de starea muzicii de azi

Și uite, pentru cei care dau vina pe festivaluri sau pe starea precară a muzicii din România, că se ascultă porcării, că așa mai departe, primii vinovați pentru starea de fapt suntem noi. Noi cine? Noi, artiștii care am avut, sau poate mai avem, talent și care ne-am lenevit. Am avut succes foarte mare. Nu poți să spui că Holograf, Iris, Phoenix n-au avut succes foarte mare!

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: În momentul în care ei confundă trăirea artistică cu lifestyle-ul respectiv, și toată viața lor sunt șprițuri, mese…

Părintele Teologos: Și alte păcate.

Radu Almășan: Nu neapărat că sunt păcate, dar e așa, un „dolce far niente” („dulceața de a nu face nimic”) …

Părintele Teologos: Da, da.

Radu Almășan: Toată lumea trăiește bine. Suntem… și-au cumpărat o casă, trei mașini, totul e bine, e ok. Dar nu mai scot nimic.

Părintele Teologos: Da. Grav!

Radu Almășan: Nu mai compun și, dacă compun ceva, e așa… deci… să mă ierte, dar e…

Părintele Teologos: Precum ceaiul.

Radu Almășan: Adică fără nicio ambiție, așa, știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Parcă nu se reinventează. Sunt așa, pe calea „dacă au avut succes acum 20 de ani cu o piesă, tot pe aia încearcă să o reîncălzească”, să… cumva să mai umble la supa aia, mai pune un pic de leuștean și e nouă, știi? Apăi, în contextul ăsta… și noi mai facem chestia asta câteodată.

Eu încerc să țin seamă și, dacă lumea ascultă albumele Bosquito de la un cap la altul, cred că ar putea să-și dea seama că niciunul nu-i la fel cu precedentul sau cu precedentele, nu contează.

Dar încerc să mă țin de treaba asta în continuare. Acum, cea mai mare problemă a mea este cum să fac un album la fel de bun ca precedentul, dar altfel.

Părintele Teologos: Aha!

Radu Almășan: Pentru că nu știu cum, încă n-am primit…

Părintele Teologos: Am înțeles!

Radu Almășan: Dar încerc, știi?

Părintele Teologos: Să afli, da.

Muzica și influențele sale: De la rock-ul din anii ’90 la geniile clasice

Radu Almășan: Și în anii ’90, trupele de rock din România erau, metaforic, zei.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Zei. Ei, cum au reușit să cadă în câțiva ani de acolo numai pe barba lor?

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Numai pe barba lor. Deci, efectiv, ai făcut loc unui nou stil. Copiii nu s-au mai regăsit în ce faci tu, pentru că tu ai început să-ți reșapezi toate piesele și să fii puturos, știi… Adică, no. Și copiii au început să găsească o onestitate pierdută în alte stiluri.

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: A venit hip-hop-ul, a venit dance-ul, a venit… Sigur că, din punct de vedere energetic, poate nu mai e la fel, dar, scuză-mă, nici rockul nu este energetic la nivelul jazz-ului, sau jazz-ul nu este la nivelul muzicii clasice și tot așa. Nu comparăm…

Părintele Teologos: Sigur!

Radu Almășan: Adică, sunt niveluri de energie diferite.

Părintele Teologos: Alte lucruri.

Radu Almășan: Nu poți să compari oratoriul „Mesia” (oratoriul „Messiah”), sau, nu știu… Eu zic de oratoriul „Mesia” pentru că mie mi se pare cea mai bună lucrare de cor scrisă vreodată și…

Părintele Teologos: Cine e compozitorul, ca să-l caute…

Radu Almășan: George Friedrich Händel.

Părintele Teologos: Händel. Da.

Radu Almășan: Și îmi place foarte mult povestea cu Mozart. Mozart, știți cum era el, copil minune, și îl lua taică-su ca pe maimuțică, așa…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …să-l prezinte curților regale ale Europei la timpul respectiv, și el venea așa cu degetele micuțe și cânta la pian și se întorcea, și… no, care a văzut și filmul sau poate a citit despre el… Povestea cea mai frumoasă este că, cred că avea 12 ani, și s-a nimerit la Londra, la una dintre primele reprezentații ale oratoriul „Mesia”, și Mozart a fost de față și a fost atât de impresionat. Mi se pare că 4 ore are, dacă nu greșesc, nu mai știu, nu l-am mai ascultat de ceva timp. Eu zic că 3-4 ore are oratoriul, dacă nu și mai mult. Putem să ne uităm pe YouTube să vedem.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: În fine. Și Mozart l-a reținut și, când s-a dus acasă, a fost atât de impresionat încât l-a scris, l-a transcris aproape notă cu notă.

Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!

Radu Almășan: Știi?

Părintele Teologos: Geniu!

Radu Almășan: Aici, deci, Mozart, nu știu, i-a dat Dumnezeu ceva ce noi nu putem să înțelegem în creierele noastre.

Părintele Teologos: Evident. Și vezi, cu toate astea, Mozart a fost o mare dramă, pentru că Mozart a fost un super geniu muzical, dar el, săracul, ca și om, n-a știut să se gestioneze, n-a știut să fie echilibrat.

Zeii rockului și Clubul celor 27: Căutările spirituale și sacrificiile muzicii extreme

Radu Almășan: Și câți alții?

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Clubul celor 27.

Părintele Teologos: 27 de ani.

Radu Almășan: De 27 de ani se referă.

Părintele Teologos: Sigur, evident.

Radu Almășan: Pentru cine nu știe, în muzica rock este o legendă, mă rog… „legendă”

Părintele Teologos: O zicere. O zicere care se bazează pe anumite fapte. Așa.

Radu Almășan: E o zicere ca și cum unii dintre părinții rockului și-au vândut sufletul diavolului pentru abilitatea de a cânta foarte bine la un instrument. Nu cred că pentru asta și-au vândut abilitatea de a cânta bine, ci pentru că atunci când ei cântă, lumea să rezoneze în asemenea fel la ceea ce fac ei…

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: …cât să devină fanatici.

Părintele Teologos: Așa este.

Radu Almășan: Cred că de aici vine conceptul de „fans”. De la „fanatic”.

Părintele Teologos: Evident. Fanatic, de la fanatici.

Radu Almășan: „Fanatics” și așa mai departe.

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Și …primul care se spune că s-a întâlnit la răscruce, că întotdeauna este o răscruce.

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Întotdeauna tu ai variante, că Dumnezeu ne-a dat liber arbitru, știm cu toții. Când vine necuratul, noi avem și calea de exit, știi?

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Și primul care se consideră că a făcut „târgul respectiv faustian”, așa, este Robert Johnson, celebrul bluesman din Delta Mississippi-ului, care a fost primul care a avut un succes fulminant cu blues-ul lui și care a reușit să… a reușit, adică nu și-a propus vreodată, s-a întâmplat să influențeze multe generații de după el. Practic, noi toți care cântăm niște blues, pe undeva de la el am luat ceva, fără să ne dăm seama.

Părintele Teologos: Evident.

Radu Almășan: Nu se poate să nu fii influențat de Robert Johnson în momentul ăsta. Și el a murit la o vârstă foarte fragedă, la 27 de ani. După care a început să se întâmple algoritmul ăsta…

Părintele Teologos: Exact, da, da.

Radu Almășan: …din ce in ce mai des… nu știu din cap acum, în anii…

Părintele Teologos: Jim Morrison, Janis Joplin.

Radu Almășan: Jim Morrison a murit la 27 de ani, Janis Joplin a murit la 27 de ani, Jimi Hendrix…

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: …a murit la 27 de ani. Știu că… Kurt Cobain…

Părintele Teologos: Evident!

Radu Almășan: …a murit la 27 de ani… Și există așa, Clubul celor 27.

Părintele Teologos: Celor 27, sigur.

Radu Almășan: Așa zic…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …americanii sau, mă rog.

Despre fenomenul cultural numit „Clubul 27”, cu lista marilor muzicieni și artiști care au murit la această vârstă și discuții despre cauzele posibile, puteți citi și sinteza enciclopedică de pe Wikipedia – Club 27.

Speranță pentru viitor: Descoperind noi talente și legătura dintre artist și generația tânără

Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?

Radu Almășan: Bun. Îl văd bun. Și v-aș recomanda celor care ne privesc să-l vedeți și voi bun. De ce? În primul și în primul rând, eu, de la firul ierbii, pot să vă relatez că, dacă voi vedeți în mass-media că există foarte multă depravare și foarte multă lipsă de conținut în arte, și copiii sunt pe calea pierzaniei, să știți că există foarte mulți copii care nu sunt pe direcția aia deloc. Sunt foarte mulți copii care caută muzică bună. Vă rog frumos să nu vă raportați la trupa Bosquito, vorbesc în general.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Văd copii la concerte, văd copii care învață instrument. Eu n-am văzut în viața mea atât de mulți copii în România care să învețe un instrument.

Părintele Teologos: Serios? Bravo!

Radu Almășan: Port un hanorac care se numește „Guitar Meeting”.

Părintele Teologos: A, ok. Ce e asta?

Radu Almășan: Acum, săptămâna trecută, am venit de la Guitar Meeting-ul de anul ăsta, de la Sibiu. El are loc în câteva dintre orașele principale ale țării și este un festival unde vin chitariști mici, mari, de orice vârstă, din toată țara. Și vin cu sutele. Anul ăsta au fost 1.700, cred, 1.700 sau câte?

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: 1700 de copii care se strâng, așa, într-un amfiteatru, se pune o scenă cu un band care acompaniază și ei cântă. În repertoriile lor sunt și piese internaționale, și piese românești mai cunoscute. Ei cam și le aleg, așa, că sunt niște sondaje de opinie, și cântă cu chitara trei zile.

Părintele Teologos: Serios?!

Radu Almășan: Tot felul de chestii. Sunt workshop-uri cu tobe acum. Ei vorbesc, se împrietenesc, învață unii de la alții să cânte, își fac formații, se îndrăgostesc, se…

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: E ceva atât de frumos și atât de frumoși sunt copiii ăștia, încât… cum să zic, există o alternativă la tot.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și întotdeauna va exista. Copiii caută. Poate că unii dintre ei acu’ doi ani erau pe nu știu unde, pe la Beach Please, și acum uite că fac asta, știi.

Părintele Teologos: Da. Ce frumos!

Radu Almășan: Pun mâna pe instrumente. Asta înseamnă foarte mult. Adică nu spune nimeni că trebuie să ajungi să fii un instrumentist desăvârșit. Dar tu când înveți să cânți la un instrument și îți iese până la un punct ți se dezvoltă creierul incredibil.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Emisferele funcționează altfel. Tu trebuie să coordonezi ce vezi cu ce asculți, cu două mâini, câteodată, și, în cazul lui, că este toboșar, și cu două picioare.

Părintele Teologos: Exact!

Radu Almășan: Deci, îți trebuie o capacitate.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Și dacă un copil care învață să cânte la un instrument sau mai multe, întotdeauna va învăța ușor orice.

Părintele Teologos: Da, da, pentru că este antrenament.

Radu Almășan: Și întotdeauna îl predispui pentru o viață mult mai… cum să spun eu, mai satisfăcătoare pentru el și, poate, mai ușoară. Este fantastic să faci lucrul ăsta. Nu mai vorbim de ce spuneam: prietenii și așa mai departe.

La concerte, iarăși, plin de copii, caută, caută muzică, vin cu versuri, vin cu albume, te întreabă ce ai înțeles acolo, de ce ai spus aia acolo. Unii spun că nu știu ce vers i-a ajutat, alții spun că nu l-au înțeles, să le explici, că de ce, că nu știu ce.

Altul m-a certat și bine a făcut, că pe Spotify-ul formației, adică un canal de Spotify pe care noi intrăm rar, numai când avem ceva de pus, acolo era pus un playlist – că tu poți să dai like la un playlist de muzică satanică – și ne-a spus: zice, dar voi vedeți că, dacă vede lumea, zice, nu, nu se înțelege ce-i treaba.

Și am stat și ne-am gândit: bă, de unde naiba poate să fie asta, știi? Eu, unul, nici nu aveam acces în momentul ăla; a trebuit să văd cine are parola, ce s-a întâmplat acolo, cine a dat din greșeală. Băi, sunt tot felul de chestii care se întâmplă, că la noi nu toate sunt în roz.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Eu știu cine o fi dat, ce o fi făcut acolo… adică, cumva, știu, dar nu vreau să zic acum.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Dar cineva care nu mai e cu noi.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Dar… ideea este că măcar cineva te trage de mânecă și îți spune.

Părintele Teologos: Da, iți spune.

Radu Almășan: Că noi puteam să stăm acolo mult și bine și să nu ne dăm seama, știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Și e foarte important dialogul ăsta între noi și publicul nostru.

Părintele Teologos: Așa este.

Radu Almășan: Pentru că la fel cum ei percep muzica noastră foarte onest, ei se poziționează foarte onest cu tine.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Asta e foarte, foarte bine.

Radu Almășan: Adică sunt foarte deschiși și…

Părintele Teologos: Da. Iubire. Iubire.

Radu Almășan: Cred că da. Să dea Domnul să… deci, asta-i tot. Adică, no, noi tot suntem mult mai mult decât formația noastră, pentru că facem multe lucruri în afară și, no, dar măcar atâta, profesional și muzical vorbind, să mergem în direcția asta. Și eu văd că, din ăștia mici, începe să vină curentul ăsta miserupist, de… nu îmi pasă de mass-media și de tot.

Părintele Teologos: Ok!

Radu Almășan: Văd că ei încep să…

Părintele Teologos: …aibă curaj…

Radu Almășan: …să înțeleagă că se poate și fără, și cred că, cumva, noi suntem unii dintre cei care le-am arătat direcția asta. Și poate că, în felul ăsta, se justifică și experiența mea americană, pentru că acolo am prins curajul ăsta și am văzut ce trebuie făcut, cum e să stai în două picioare, cu coloana dreaptă, și să zici: „Băi, știi ceva, eu merg pe calea asta, no… du-te de aici.”

Apoi, ei văd puțin, sunt foarte deștepți, mai deștepți decât eram eu la vârsta lor, și văd, cumva, că vin din spate, văd tot felul de copii care vin tot așa și fac fanbase (comunitate de fani).

Radu Almășan: Azi mi-a trimis nu știu ce piesă să o ascult. Bineînțeles că eu n-am ascultat-o, că n-am avut timp. Peste cinci ani mă uit eu: „Bă, cine-i ăsta că…?”

Părintele Teologos: Parcă, de undeva.

Radu Almășan: …parcă de undeva îl știu și el deja are succes. Și îl caut și văd conversația veche, știi?

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Uite aia, uite aia. Și zic: ia uite, mă…!

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Radu Almășan: …vezi cum reușește singur să facă. Eu, cu ce pot, îl ajut, că eu nu pot să scriu pentru el.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Dar dacă el a ajuns la treaba asta și, pe undeva, poate și muzica noastră l-a ajutat – că mă întrebi cu ce pleacă de la concert. Păi, cu asta trebuie să plece: cu un pic de curaj, cu un pic de…

Părintele Teologos: Zel.

O clipă de har: Concertul ca experiență transformatoare

Radu Almășan: Mulți zic că după concert se schimbă, că îmi vin într-un fel și pleacă în alt fel. Ei, mai mare compliment nu poți să primești ca performer.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Nu există! Că… îmi vine într-un fel… de obicei e rău…

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: …au avut probleme… era să nu vină la concert… știi? Și pleacă altfel.

Păstrând proporțiile, ne comparând neapărat…

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: …ca magnitudine, dar cumva fenomenul… cum venim noi în Athos.

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Adică…

Părintele Teologos: Fiecare trebuie să curețe pe celălalt, pe cât posibil.

Radu Almășan: Clar! Păi, până venim aici, nu-i ușor.

Părintele Teologos: Știu.

Radu Almășan: Vii și se întâmplă atâtea lucruri și zici: „Da, poate nu-i momentul acum, că uite câtă treabă am, că uite câtă asta… Se întâmplă nu știu ce acasă, se întâmplă nu știu ce pe…” Și te gândești: „Uite, mă, fix acum îmi trebuia mie Athos, știi?”

Părintele Teologos: (râsete)

Radu Almășan: Și când vii aici, zici: „Păi, dacă nu veneam, ce pierdeam?”

Părintele Teologos: Da.

Radu Almășan: Câteodată așa e… și la concerte, că e greu să te miști din casă. Primim multe mesaje: „Uite, mă, ce rău îmi pare că n-am fost, că am vrut să vin, uite, mi-am luat și bilet și ălea, și m-am luat cu nu știu ce și n-am mai ajuns, și mi-a zis toată lumea că a fost senzațional. Că data viitoare mai faceți.” E irepetabil!

Părintele Teologos: Da, exact. Fiecare cu experiența lui.

Radu Almășan: Eu câteodată chiar vreau…

Părintele Teologos: Da, da, da.

Radu Almășan: Eu câteodată chiar vreau, că îmi ies niște chestii și zic : „Mă, ce mișto mi-a ieșit în seara asta. Mai fac și mâine.” Nu mai iese!

Părintele Teologos: Nu!

Radu Almășan: E altceva.

Părintele Teologos: Sigur.

Radu Almășan: Mâine e altceva.

Părintele Teologos: Alt har de la Dumnezeu.

Mulțumim tare mult, Radu!

Radu Almășan: Eu vă mulțumesc și mă iertați că eu sunt așa… moară stricată când mă apuc.

Părintele Teologos: Stai liniștit, că te tai eu dacă e cazul.

Radu Almășan: Taie tot…

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Radu Almășan: Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează