A fost Karl Marx satanist? – Jordan Peterson, Dr. Paul Kengor

Urmăriți un revelator dialog care abordează o problemă interesantă: dacă a fost sau nu Karl Marx satanist.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

A fost Karl Marx satanist? – Jordan Peterson, Dr. Paul Kengor

– Nu știm de ce a ajuns la ateism. Aceste poeme pe care le-a scris și care erau adresate lui Mefistofel, au fost scrise după ce a devenit ateu?

– Nu, el scria deja, primul poem fiind scris în 1837. A mai scris unul în 1841. A scris mai multe. A scris și o piesă de teatru înfiorătoare, numită Ulanem.

– Da.

– U-L-A-N-E-M. Iar cei care urmăresc acum, dacă vor tasta în calculator Ulanem, chiar și în Google, va apărea piesa lui Karl Marx. Are și o pagină pe Wikipedia. Și vreau să-i avertizez pe oameni că s-ar putea să nu doriți să faceți asta, dar dacă apăsați pe butonul „Imagini”, veți vedea unele lucruri satanice acolo, asemănându-se nu cu cele ale formațiilor heavy metal, ci mai degrabă black metal.

– Așadar, Ulanem este o anagramă pentru Emanuel sau Emanuello.

– Corect. Marx ia numele Emanuel, care I-a fost dat lui Hristos, sau Manuelo, și îl transformă în această anagramă numită Ulanem. Și este o piesă de teatru înfiorătoare. Personajul principal se numește Lucindo, L-U-C-I-N-D-O. Și pur și simplu nu poți crede ce citești în această piesă. A fost scrisă mai târziu, în anii 1840. Așadar, chiar în perioada de vârf a creației sale, acel deceniu în care a scris multe, inclusiv Manifestul Comunist. Și tot atunci scria și aceste poeme. Și piese de teatru.

Iar de-a lungul vieții, copiii săi și alții spuneau că avea o replică preferată de la Mefistofel: „Tot ce există merită să piară”. Așadar, aceasta a fost păstrată cu el toată viața. Fiul său, Edgar, îi scrie tatălui său o scrisoare în care îl numește „dragul meu diavol”, ceea ce, nu știu, poate că e doar o glumă. Nu știu. Deși eu nu mi-aș numi tatăl niciodată „dragul meu diavol”. Soția îi spunea „ticălosul meu nelegiuit”.

Îl citez pe Heinrich Heine, care se referea la el ca la un spiriduș.

– Așa este.

– Care a încercat să mă atragă sub vraja lui. Alte cazuri în care folosește acest fel de limbaj. Când Ingalls l-a întâlnit prima oară, îl descrie ca pe un om întunecat din Trier, care țopăie, sare și se avântă pe călcâie, ”monstrul celor zece mii de diavoli”. Așa îl descrie [pe Marx].

Iar în scrisoarea primită de la tatăl său, scrisă în 1837, scrisă cu un an înainte ca tatăl său să moară, se află scris astfel – scrisoarea datează din 2 martie 1837 – : „Karl, uneori inima mea se bucură gândindu-se la tine și la soarta ta, iar alteori nu pot scăpa de gânduri care trezesc în mine presimțiri triste și teamă și sunt străfulgerat, ca de un fulger, de gândul: Oare inima ta este în armonie cu mintea și cu talentele tale? Își găsește în ea loc și sentimente pământești, dar mai blânde, care, în acest văl al întristării, — este o scrisoare frumoasă în multe privințe — sunt, în esență, mângâietoare pentru un om cu simțire?”

Și apoi această întrebare din partea tatălui lui Karl Marx către fiul său, care la acea vreme avea optsprezece ani. ”Deoarece inima aceea, Karl, este, în mod evident, însuflețită și stăpânită de un demon ce nu este dat tuturor oamenilor. Oare ce fel de demon este acela: ceresc sau faustian? Vei fi tu vreodată — și acesta nu este cel mai mic chin al inimii mele — vei fi tu vreodată în stare de o fericire omenească, cu adevărat familială? Vei fi — și această îndoială m-a chinuit de când am început să iubesc o anumită persoană ca pe propriul meu copil — vei fi tu vreodată în stare să dăruiești fericire celor care îți sunt aproape?” De altfel, răspunsul a fost nu, nu-i așa?

– Dar acea expresie… În mod evident, tatăl avea presimțiri în această privință.

– Da, și deoarece inima aceea este, în mod evident, însuflețită și stăpânită de un demon ce nu este dat tuturor oamenilor, oare ce fel de demon este acela: ceresc sau faustian? Acesta era tatăl lui.

Și sunt prea multe asemenea lucruri pe care, cred eu, un simpatizant marxist, sau un biograf marxist, le-ar putea trece cu vederea. Adică, sunt pur și simplu prea multe asemenea afirmații venite din partea lui și a celor din jurul lui — soție, fiu, cel mai bun prieten, Engels — și apoi din alte scrieri.

– Bine, să analizăm asta. A fost acesta satanist?

– Ei bine, aceasta este cu totul altă chestiune, la care eu, personal, nu pot răspunde.

– Totuși, nu pare deloc neîntemeiat să presupunem că era un închinător la duhul mefistofelic.

– Da, cred că putem foarte bine de a afirma lucrul acesta.

– Așadar, întrebarea este: ce anume îi definește pe sataniști? Ei bine, cineva care promovează o doctrină ucigașă ridică, desigur, semne de întrebare. Vorbesc cu toată seriozitatea. Este, de departe, cea mai ucigașă doctrină aplicată vreodată în spațiul cultural iudeo-creștin. De aceea, cred că cei care îl apără ar trebui să explice de ce nu am presupune pur și simplu acest lucru.

Dar unul dintre motivele pentru care am dorit să stăm de vorbă a fost acela că cele consemnate în cartea dumneavoastră mi s-au părut deosebit de grăitoare din perspectivă psihologică. Pentru că noi știm cum funcționează aceste lucruri și nu poate fi trecut cu vederea faptul că aceasta era maxima lui preferată.

– Așa este, așa este.

– Mai ales când înțelegem locul central pe care Marx îl ocupă în tradiția intelectuală germană. Este ca și cum ai avea o maximă preferată a lui Shakespeare. Și nu este o maximă oarecare. Este crezul central al lui Mefistofel. Așadar, lucrul acesta este deosebit de grăitor.

– Acum, am și altceva. Pot să spun ceva scurt?

– Da.

– Robert Payne, un om de știință serios, nicidecum un om de dreapta, ci un om de litere britanic, cel care a abordat pentru prima oară acest subiect în mod serios în biografia lui Marx din 1968, nu-i așa? Capitolul în care vorbește despre aceste lucruri se intitulează „Demonii” și face parte din biografia lui Marx. El a scris lucrul acesta, și nu spun că îl susțin neapărat, ca om de știință, nu pot afirma cu certitudine dacă este corect. ”Au existat momente în care Marx părea posedat de demoni.” Asta a scris Payne. Iar acum, iată ceva cu care aș fi mai mult de acord: ”Marx avea viziune diavolească asupra lumii și răutatea sa. Uneori părea că știe că săvârșește lucrări ale răului.” Cred că aceasta este o descriere mai apropiată de adevăr.

Iar pastorul Richard Wurmbrand, autorul cunoscutei cărți Torturat pentru Hristos, care a fost torturat pentru Hristos în închisorile comuniste din România de către temniceri care strigau „Eu sunt diavolul” în timp ce îl chinuiau, a scris o carte intitulată ”Marx și Satana”. El era convins că Marx a fost satanist și că a săvârșit chiar și fapte cu caracter ritualic, posibil satanice. Dar eu nu pot afirma acest lucru. Nu pot susține asta.

– Însă se văd urme ale acestui lucru în piesa lui de teatru. Cel puțin în ceea ce privește fanteziile sale.

– Așa este. Așa este. De fapt, Wurmbrand merge chiar până acolo încât spune așa, referindu-se la Vladimir Lenin, nu-i așa? Există o mărturisire a lui Lenin în care acesta spune: „Pe când eram adolescent, m-am rupt de religie. Am luat crucea de la gât și am aruncat-o la gunoi.” Iar Payne, nu Payne, Richard Wurmbrand adaugă că, după părerea lui, Lenin ar fi călcat crucea chiar în picioare. El spune că acesta ar fi fost un ritual satanic. Nu știu. Nu știu dacă a fost sau nu.

Dar există și altceva despre Lenin, care, în orice caz, a făcut lucrarea diavolului. Adică, potrivit lui Robert Conquest și lui W.H. Chamberlain, primul istoric al Revoluției Ruse, sub Lenin au fost uciși 500.000 de oameni între 1917 și 1923, fără a socoti războiul civil rus. Dacă asta nu este lucrarea diavolului, atunci ce altceva ar putea fi?

– Dar cred că ceea ce a spus Payne în ultima citare, cu privire ”viziunea diavolului asupra lumii”, ”răutatea diavolului”, se potrivește. Și, în cel mai bun caz, această identificare a sa cu un fel de distrugere diavolească, nu-i așa? Să dărâmi totul, să te răzvrătești împotriva lumii, „tot ce există merită să piară” – și apoi ideologia pe care a creat-o, care s-a dovedit a fi răspunzătoare de moartea a peste o sută de milioane de oameni, mai mult decât în primul și al doilea Război Mondial la un loc. Așadar, acea ideologie a fost cu adevărat drăcească.

– Da, da, în cel mai mic grad.

– Așadar, cred că trebuie să fii foarte naiv să crezi că evenimentele din viața lui Marx nu sunt legate între ele.

– Așa este. Da, corect.

– Iar ideile sale economice ar fi fost cumva separate de creația sa poetică. Evident că nu erau, pentru că altfel nu ar fi avut acea forță motivațională. Așadar, erau chemate puteri întunecate, în mod evident. Altfel nu ar fi putut să-i atragă pe oameni în acest fel, și cu atât mai puțin spre acea uriașă cruzime sadică și distrugere totală.

Astfel, ajungem la ura față de Dumnezeu, pe care toți comuniștii au declarat-o. Așadar, toți comuniștii de mai târziu au căutat să interzică religia.

– Așa este, așa este.

– Ateii.

– Așa este.

– Nu sunt pur și simplu atei, pentru că încearcă să strivească ceva anume.

– Așa este.

– Nu este doar… Nu este o indiferență.

– Așa este. Nu este o indiferență față de religie. Nu este o atitudine nereligioasă. Nu este separația dintre Biserică și stat. Este un ateism combativ și agresiv.

Troțki și Lenin au înființat Liga Ateilor Activiști. Corect. Ei au interzis religia. Au organizat procesele împotriva bisericii [ortodoxe] de la Moscova. Au aruncat în aer biserici. Au întemnițat preoți, nu-i așa? După cum relatează Soljenițîn în cartea ”Arhipelagul Gulag” au plasat călugărițele în lagăre în secții speciale împreună cu prostituatele.

– Da, așa este.

– Le-au considerat pe acestea „curve ale lui Hristos”.

– Da, absolut.

– Lenin spunea că orice închinare adusă lui Dumnezeu este o necroză. Nu există nimic mai abominabil decât religia.

– Da.

– Așadar, ei nu încercau doar să interzică religia. Voiau ca, de pildă Pol Pot, să-i oblige pe călugării budiști din Cambodgia să-și lepede jurămintele și să se căsătorească. Nu le era de ajuns ca aceștia să tacă.

– Nu știu cum poți despărți un ateism care este activist și antireligios, mai ales într-un context creștin, de ceva ce se aseamănă cu o ideologie satanică. Pentru că nu văd cum ar fi posibilă, din punct de vedere conceptual, o asemenea despărțire. Una este să fii ateu în sensul că lași pe fiecare să meargă în iad în felul său, și cu totul altceva este să fii vrăjmaș al credinței. Asta este cu totul altceva.

– Așa este. Iar Marx și comuniștii au fost, în mod evident, tocmai așa ceva. Și satana ar putea spune: „Nu-mi pasă dacă crezi sau nu în mine, atât timp cât tu faci lucrarea mea: dărâmi biserici, arunci în aer biserici.” Aceasta atinge și problema a ceea ce înseamnă a crede.

– Da, și ne putem imagina pe cineva relativ inofensiv care se joacă cu ritualuri satanice într-un mod teatral. Și ne putem imagina pe altcineva care torturează călugărițe și preoți și arde biserici, fără să aibă vreo legătură formală cu satanismul. Aș spune că acesta din urmă este cu mult mai satanist decât cel dintâi. Nu că ceea ce face primul ar fi scuzabil.

– Deoarece este satanic.

– Adevărat.

– Da, dar ceea ce au făcut comuniștii împotriva Bisericii arată ceva ceva care mult mai combativ decât un simplu ateism.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!