Sectele neoprotestante: istorie, erezii și răspunsul ortodox – p. Damian, p. Teologos

Continuăm seria dedicată sinoadelor de importanță ecumenică cu un subiect foarte actual: sectele neoprotestante și rădăcinile lor istorice. Împreună cu părintele Damian, parcurgem drumul protestantismului de la Luther, Zwingli și Calvin, prin Anglia lui Henric al VIII-lea, până în America puritanilor, acolo unde au apărut marile culte neoprotestante: baptiștii, adventiștii, martorii lui Iehova, penticostalii și mormonii. Vedem de ce aceste mișcări neoprotestante nu au succesiune apostolică, ce erezii susțin și care este răspunsul Bisericii Ortodoxe la fenomenul sectar de astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Părintele Damian: Amin!

Importanța ecumenică și duhovnicească a sinoadelor în contextul protestantismului

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm din nou cu Părintele Damian, pe care îl știți deja. Este specialist în studii; dincolo de faptul că este monah, mă rog, ierodiacon.

Părintele Damian: Ierodiacon.

Părintele Teologos: Este și specialist în studii medievale. Și am făcut o serie de podcast-uri, de interviuri, de discuții – de fapt, nu era vorba de interviuri – în care el se ocupa de latura mai degrabă istorică, dacă doriți, și mai degrabă de latura doctrinală a sinoadelor ecumenice. Și acum am ajuns la un nou episod în care vorbim despre o serie de sinoade care au fost recunoscute de importanță ecumenică, care se referă la fenomenul protestant și neoprotestant.

Pentru că aceste sinoade, evident, cum spuneam, au fost recunoscute la Sinodul din Creta că sunt de importanță ecumenică, sunt mai puțin importante pentru voi ca și eveniment istoric, dacă doriți, și mult mai importante ca și efect duhovnicesc, doctrinar. Din cauza asta o să spun foarte pe scurt, legat de asta, ceea ce este mult mai important pentru voi, socotim cu smerenie: este faptul că, la ora asta, protestanții și neoprotestanții sunt foarte activi, dacă doriți, în spațiul ortodox românesc.

După o mică introducere pe care o să o fac eu – o să încerc foarte rapid, nu o să fie ceva foarte detaliat –, cum a apărut protestantismul și foarte pe scurt, legat de sinoadele astea, unde au avut loc și așa mai departe. Nici măcar anii nu o să-i dau. O să las pe Părintele Damian să vorbească mai pe larg despre cum s-a dezvoltat marile denominațiuni protestante și neoprotestante care astăzi influențează spațiul duhovnicesc românesc.

Trebuie să știți că sunt peste 30.000 de secte; după alte statistici, 45.000 de secte, grupate în 200 de mari categorii. Evident că nu o să vorbim despre toate. Părintele Damian s-a pregătit cu 5, referitor la 5 mari erezii neoprotestante. O să vorbesc foarte pe scurt cum a apărut, după care îi dau cuvântul Părintelui Damian.

Acest episod face parte din seria noastră dedicată sinoadelor, iar înainte de a pătrunde în istoria sectelor neoprotestante, vă invit să parcurgeți materialul despre Sinodul VIII Ecumenic: Filioque, Sf. Fotie și Ignatie, unde am pus temeliile acestei discuții.

Apariția protestantismului și autoritatea papală

Părintele Teologos: Foarte pe scurt, după cum am arătat în episoadele anterioare, vorbim de autoritatea Papei, care se transformă într-o autoritate tiranică absolută, absolutistă, care genera foarte mare presiune asupra catolicismului, dacă doriți. Papa conducea prin forță și în numele unității își impunea voia sa. Datorită acestei interpuneri a omului între Dumnezeu și enoriaș – adică a papei, a instituției papale –, din cauza asta au apărut foarte multe abuzuri în catolicism, multe, multe. Nu vreau să intru în detalii, amintesc doar trei.

Vorbim de indulgențe, adică păcatul era văzut ca și o contravenție, ca și o jignire la adresa lui Dumnezeu, care această contravenție se amendează. Și atunci papa, ca și locțiitorul lui Dumnezeu pe pământ, dădea indulgență, sau direct, prin supușii săi, prin clerici, episcopi, cardinali și așa mai departe.

Indulgențele erau niște bilete, să spun așa, niște cecuri prin care se iertau păcatele pe baza banilor. Adică plăteai o sumă de bani, uneori chiar foarte serioasă, astfel încât, vezi Doamne, să ți se ierte păcatele. Evident că lucrul ăsta este halucinant, nu este corect absolut deloc, pentru că păcatul nu este o contravenție și deci biserica nu este o afacere. Păcatul este o boală și deci biserica adevărată este spital. Și Dumnezeu nu este Polițistul Suprem care încasează bani de la noi; Dumnezeu este Tatăl și Medicul Suprem care ne vindecă.

Deci, odată, problema indulgențelor, care a căpătat la începutul secolului XVI, anii 1400-1500, a căpătat o foarte mare amploare. După care am spus: absolutismul papal, da? Și în ultima instanță, purgatoriul văzut, să spunem așa foarte pe scurt, ca și un mecanism prin care oarecum automat ești curățat tot așa de păcate și după moarte, fără transformarea noastră, fără pocăința noastră, pocăința omului. Ești mântuit, dacă doriți.

Despre felul în care autoritatea papală a pregătit, fără să vrea, terenul protestantismului, am vorbit pe larg în materialele noastre Istoria papalității în 12 minute și Ortodoxia și catolicismul: de ce s-a despărțit catolicismul de Biserică.

Martin Luther și începuturile mișcării protestante

Părintele Teologos: Deci, pe baza acestor trei lucruri – în principal au fost și altele –, că vorbim de indulgență, adică biserica ca și afacere, absolutismul papal, adică tiranie, și tema purgatoriului ca și fenomen cvasi-automat de mântuire după moarte, a fost cineva (au fost mai mulți, dar în principal cineva) care e vorba despre un preot anatematizat, lepădat de rasă, evident, caterisit, căsătorit cu o călugăriță lepădată de rasă și ea, cu care a avut șase copii.

Preotul respectiv era și bipolar, chiar dacă era profesor universitar. Martin Luther se numește. A scos o celebră teză cu nu știu câte puncte pe care a lipit-o pe ușă, pe peretele, să spun așa, a unei celebre catedrale, biserici din Germania. Și asta este considerat, în 1517, începutul protestantismului, pentru că el a protestat atunci. Și în spatele lui, pentru că el era foarte încrâncenat, s-au adunat mulți, mulți, mulți. Și evident că, la un moment dat, această mișcare de protest împotriva problemelor reale din catolicism nu a mai putut fi oprită.

Pentru că Luther avea foarte mari probleme, cum spuneam, el ca și om, evident că ideile lui au fost greșite. El a fost corectat de către Zwingli, după care Zwingli a fost corectat de către Calvin și s-a ajuns la cele, cum spuneam, 45.000 de secte astăzi.

Iarăși foarte pe scurt, relația lor cu Ortodoxia: ei s-au apropiat de Ortodoxie, trebuie să știți, dar nu pentru a găsi adevărul, ci pentru a căuta sprijin politic. Patriarhul din vremea respectivă, Patriarhul Ieremia, dacă nu mă înșel, a discutat cu ei, dar când și-au dat seama că ei, de fapt, nu doresc să se întoarcă la credința cea adevărată, ci doresc doar…

Părintele Damian: O validare.

Părintele Teologos: O validare, da, și sprijin politic, a întrerupt legătura cu ei.

Problemele fundamentale ale protestantismului: Sola Scriptura și individualismul

Părintele Teologos: Acum, cele mai mari probleme ale protestantismului, foarte pe scurt (pentru că probabil că o să le reluăm în timp ce o să discutăm), e vorba de Sola Scriptura, adică doar Scriptura este autoritate a vieții duhovnicești. De ce? Pentru că Luther n-avea nicio viață duhovnicească și nu exista tradiție, adică nu exista experiența trăirii Duhului Sfânt în cadrul bisericii.

Și în clipa în care Luther a apărut de capul lui, evident că nu putea să spună că „dacă eu mă alipesc bisericii”, pentru că el dorea să-și facă biserica lui. Și din cauza asta au ajuns, cum spuneam astăzi, zeci de mii de secte, pentru că, de fapt, protestantismul promovează egoismul exacerbat, promovează individualismul și oricare are, eu știu, 10 followeri pe Instagram sau așa mai departe, poate să-și facă biserica lui.

Înțelegeți? Vedem că asta e distructiv pentru că nu mai există autoritate, fiecare interpretează Scriptura cum vrea el și Îl închid pe Hristos între coperțile a două cărți. Evident că nu mai este Dumnezeu în cotidian, nu mai este revelație, pentru că, pentru a exista revelație, pentru a-L primi pe Dumnezeu în cotidian, trebuie să te curățești. Și pentru asta ai nevoie de conducători duhovnicești, ai nevoie de biserică, cum spunea Mântuitorul.

Mântuitorul nu a scris nimic. Mare atenție: Mântuitorul a întemeiat biserica, nu a scris Biblia. Biblia s-a stabilizat la peste 300 de ani de la Mântuitor, să înțelegem, și au stabilizat-o sfinții ortodocși, în speță Sfântul Atanasie cel Mare. Sola Scriptura e mare greșeală.

Cine dorește să înțeleagă de ce protestantismul greșește închizându-L pe Hristos între coperțile unei cărți va găsi folos în pagina dedicată Sfinților Părinți de pe OrthodoxWiki, cei prin care Duhul Sfânt a păstrat și a stabilit Scriptura în Biserică.

Doctrina Sola Fide și problema predestinării

Părintele Teologos: După care o altă mare greșeală, tot datorită faptului că Luther nu era deloc un om virtuos și chiar din contră, un om foarte păcătos. A fost chiar baza ideologică a partidului nazist german. Este Sola Fide, care spune că nu e nevoie de fapte bune ca să ne mântuim, ci e nevoie doar să-L primim, să-L acceptăm pe Iisus în viața noastră și atunci sunt mântuit. M-am pocăit, de unde și termenul de pocăiți care li se aplică uneori acestor neoprotestanți – sigur un termen ironic –, pentru că ei spun că, da, gata, eu cred în Hristos, nu trebuie să fac fapte bune și doar să cred lucrul ăsta și atunci eu sunt mântuit. Evident că este greșit.

Din cauza asta, anumite denominațiuni protestante care au spus că au apărut ca ciupercile după ploaie, după 1517, adică mai ieri în biserică, au dat oarecum puțin înapoi de la această teorie a Sola Fide. Altă problemă legată tot de Sola Fide este predestinarea. Asta este celebră în cazul lui Calvin, cea care spune că orice ar face cineva, el este predestinat să se mântuiască și orice ar face cineva este predestinat pentru iad.

Evident că asta este greșit. De ce? Pentru că atunci nu mai are rost libertatea umană. Orice ai face, tot acolo ajungi și atunci automat asta duce la liberalism, dacă doriți, la haosul pe care, la jungla urbană pe care o vedeți, jungla și urbană și umană pe care o vedeți în mediile protestante.

Părintele Teologos: Ar fi mult mai multe. Clar, Dumnezeu nu mai există în cotidian, că nu mai există taine, nu mai există biserică. Și atunci, pentru ei, sunt doar niște simboluri toate lucrurile astea. Din cele șapte taine – sigur că în biserică sunt mult mai multe, dar hai să vorbim din cele șapte taine care sunt, să spun așa, principalele. Mă rog, ei au doar două: Botezul, de care fac foarte mult caz, care este doar un simbol.

Deci nu este vorba de Duhul Sfânt concret în lucrare și Cina Domnului, cum spun ei, adică un simulacru de Sfânta Liturghie care iarăși nu este vorba de o Sfântă Taină a Bisericii, dar nu e vorba de transformarea Pâinii și Vinului în Cinstitul Trup și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, și doar de un spectacol la care se pune accentul întâi de toate pe predică, adică pe vorbit, pe ascultat și nu pe trăit, nu pe transformarea omului din viermele care suntem în fluturii care am fost proiectați să devenim.

Această temă a predestinării, atât de dragă sectarilor, lovește direct în libertatea omului. Despre libertatea cea adevărată am vorbit în materialul nostru Libertatea adevărată în Hristos.

Caracterul laicizat al protestantismului și contextul din România

Părintele Teologos: Deci protestantismul este bazat pe individualism, bazat pe Sfânta Scriptură, înțeleasă greșit bineînțeles și uneori și pe alte cărți. Mormonii, de exemplu, au celebra carte a lui Mormon, personalizat foarte mult și de aici provine și caracterul lor foarte teluric, dacă doriți, foarte pământesc, complet laicizat.

Evident că aș putea să spun mai mult, dar acum las pe Părintele Damian și vă rog să mă iertați pentru această introducere foarte lungă, dar am vrut să-l duc pe Părintele Damian să înceapă de acolo de unde contează foarte mult pentru noi.

De ce? Pentru că în România luteranii și calvinii sunt relativ puțini, sigur că există în mediile conaționalilor noștri unguri, dar cam atât, adică în rest nu…

Părintele Damian: Sașii, secuii, spațiul germanic, fost spațiu germanic.

Părintele Teologos: Germanic puțin sigur. Da, tot respectul pentru ei, da. Da, iartă-mă.

Părintele Damian: Vă mulțumesc, părinte, că în sfârșit, iată, abordăm și o temă destul de spinoasă pentru noi, cei din ziua de astăzi. Vedeți cu, hai să spunem, cu atât de multă libertate religioasă toată ziua, de dimineața până seara, vorbind despre această libertate religioasă sau cum să fim „politically correct”. Dumnezeule, această expresie, nu știu, nu ne mai iese din cap! Dar cum se face că „politically correct” e doar ce vor unii și ceea ce reprezintă cu adevărat baza tradițională a culturii și credinței înseamnă numai înapoiere? Nu știu, nu știu cum se face. Și iată, vedem și la…

Părintele Teologos: E simplu, pentru că adevărul iese la iveală. Adevărul este modul corect de a fi și adevărul te face liber. Și pentru a reuși să închizi adevărul, trebuie să-l denigrezi. Pentru că dacă omul ajunge la adevăr, ajunge să trăiască adevărul, își dă seama de asta.

Deci, vezi, noi simțim în clipa în care suntem bolnavi și simțim iarăși că ne-am vindecat. Eu acum sunt sănătos, să spun așa, mulțumesc la Maica Domnului. Ei, dacă singura lor șansă este tu să nu știi cum e sănătatea, și atunci el te menține în boala respectivă. Denigrează că nu-i bine să postești, că nu-i bine să… Înțelegeți ce vreau să spun? Și atunci omul nu mai știe cum este să fii sănătos. Am vorbit din punct de vedere trupesc, cu atât mai mult din punct de vedere duhovnicesc. Și atunci omul nu caută adevărul acolo unde este el de fapt. Și se chinuie în veșnicie.

Analiza istorică și semnificația termenului „sectar”

Părintele Damian: Da, din păcate, vedeți, aceste mișcări neoprotestante. De aceea, distinși privitori și dragi prieteni, am decis cu Părintele Teologos să abordăm puțin și această temă a neoprotestantismului, dar așezându-ne în primul rând pe baza istorică. Știți că atât eu, cât și Părintele Teologos, pornim cu bază istorică care este reală. Aceasta nu poate fi falsificată, mă rog, decât de cine vrea să o falsifice.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: Pentru că în ziua de astăzi, cred că mulți dintre dumneavoastră poate ați experimentat acest fenomen al cultelor protestante, neoprotestante, cum îi spunem noi așa, într-un termen mai tradițional care pentru mulți este denigrator: sectar. Fraților, este cu adevărat sectar. Uitați-vă în dicționare explicative ale limbii române, ce înseamnă cuvântul, termenul sectă. Nu este denigrator. Pur și simplu este ceea ce este.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: Este ceea ce este.

Părintele Teologos: Ține minte ideile, poate că ar fi bine să clarificăm puțin. Este o mică, sau mă rog, mare diferență, depinde de caz, între protestant și sectar, da? Sau mă rog, neoprotestant și sectar. Vorbim, în principiu… Să vă spun geografic. De exemplu, dacă cineva se naște în Statele Unite – pentru că despre asta o să vorbim –, și evident că s-a născut într-un mediu neoprotestant, și el Îl caută pe Hristos, dar nu știe altceva și este deschis dialogului, este deschis schimbării, are flexibilitatea smereniei, omul respectiv se numește neoprotestant.

Dar dacă este încrâncenat pe ideile lui greșite, pe ochelarii de cal, pe două-trei citate scoase din context, interpretate greșit, acela se numește sectar. Pentru că în România, evident, că de regulă, cineva a fost expus mediului ortodox sau chiar a plecat din Ortodoxie și este încrâncenat pe erezia sa, pe greșelile sale, din cauza asta se numesc sectari din deobște cei din România, pentru că, respectivii, nu au flexibilitate smereniei.

Părintele Damian: Da, deci nu este o denigrare, vorbim concret.

Părintele Teologos: Concret, și ăsta este adevărul.

Părintele Pimen Vlad a atins și el această temă a sectarilor și a felului în care aceștia o hulesc pe Născătoarea de Dumnezeu, în materialul Maica Domnului și sectarii.

Fenomenul neoprotestant în spațiul românesc post-decembrist

Părintele Damian: Da, de un termen chiar juridic. Vedeți, din păcate pentru noi, românii – pentru că spun din păcate, acesta este adevărul –, după anul 1990, după Revoluția Română, fenomenul acesta sectar, sectar neoprotestant, din păcate a înflorit în spațiul românesc. Și culmea, unde a înflorit cel mai mult exact? În spațiul unde Ortodoxia, să spunem așa, a luptat cel mai încrâncenat, adică în spațiul Moldovei, în spațiul nord-estic al României. Și vedem în părțile Sucevei, județul Botoșani, foarte mulți din ceea ce numim noi astăzi penticostali. Și o să vorbim și despre istoricul acestor denominații, cum se spune în termen occidental, secte, în termen concret românesc.

De ce spun „din păcate” pentru noi? Pentru că, iată, având o bază istorică și o vechime istorică în credința noastră ortodoxă, cum spune noi, de la începuturi, de la Apostolatul Sfântului Apostol Andrei în spațiul acesta carpato-danubiano-pontic, iată că dintr-o dată, în câțiva ani, chiar dacă e vorba de 10-20 de ani, dar vorbind la nivelul a două milenii aproape de credință ortodoxă –, dintr-o dată românii noștri renunță la credința ortodoxă pentru o fantezie venită din apus. Pentru că este o fantezie, hai să fim serioși.

Părintele Teologos: Sigur. Evident.

Realitatea istorică a succesiunii apostolice versus ereziile moderne

Părintele Damian: Nu suntem noi, atenție, nu suntem noi retrograzi, cum suntem acuzați de multe ori. Nu suntem noi înapoiat sau suntem noi extremiști religioși. Este o realitate istorică și oricine poate cerceta; istoria este liberă.

Părintele Teologos: Și mai ales că Mântuitorul a spus că pe această mărturisire, pe mărturisirea Sfântului Apostol Petru, voi întemeia biserica Mea, care porțile iadului nu o vor birui-o. Adică, biserica lui Hristos este de la Hristos până astăzi. Deci, evident că toate ereziile apărute după 1517 și mai ales neoprotestanții care au apărut pe la 1800…

Părintele Damian: După anii 1800, da.

Părintele Teologos: Adică, mai ieri. Evident că nu sunt biserica lui Hristos și toate aceste erezii sunt întemeiate de către mormoni, Wycliffe și așa mai departe, Luther, Calvin. Evident că nu sunt Biserica lui Hristos, pentru că Biserica lui Hristos trebuie să fie întemeiată de Hristos și la anul, să spun, 33, 30. Deci, clar că nu… Deci, din cauza asta, Părintele Damian vorbește despre istoricitate, despre vechime. Nu vorbește de tradiție în sens folcloric, ci vorbește despre tradiție în sens sfânt, despre sfânta tradiție.

Părintele Damian: Și real-istoric.

Părintele Teologos: Sigur, real istoric.

Pentru a așeza ereziile protestante în tabloul mai larg al rătăcirilor de la adevăr, vă recomand cu căldură materialul nostru Ortodoxia: definiție, analogii, erezii.

Istoria ca argument al adevărului și dialogul cu mediul sectar

Părintele Damian: Asta este. Eu, ca istoric și teolog în același timp, vedeți, am avut foarte îndeaproape de a face cu fenomenul acesta sectar și am discutat cu foarte mulți dintre acești sectari și tot într-adevăr veneau cu Biblia însemnată, cu diferite culori, cu diferite semne puse la citate biblice. Le-am spus: „OK, fraților, eu vă iau simplu, că niciodată nu o să ajungem la o soluție că eu vin cu armele mele, voi veniți cu armele voastre, tragem unii în alții și nu se ajunge la nicio concluzie. Haideți să o luăm istoric, istoria spune adevărul”.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: De când este biserica aceea adevărată și de când sunteți voi? Dar atenție, nu voi, bieți de voi, cei care ați fost păcăliți după anii ’90 să vă convertiți la aceste idei nou-protestante și secte, ci cei de la anii 1800, care săraci de ei, la rândul lor au fost păcăliți.

Și iată, este bine să știm. Nu neapărat ca o luptă. Nu o facem neapărat ca o luptă și acest podcast, să spunem așa, să oferim gloanțe. Nu, ci pentru a arăta un adevăr istoric nepărtinitor, „sine ira et studio”, cum spunea Tacitus. Trebuie să tratăm istoria fără mânie și părtinire.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: Este o realitate. Deci iată, foarte mulți dintre frații noștri din aceste părți ale Moldovei au trecut la aceste noi idei sectare și foarte periculoase pentru mântuire. De ce? Iarăși este o realitate dureroasă pentru noi, dar este o realitate: pentru un pumn de bani sau pentru o hăinuță curată.

Părintele Teologos: Toată lumea știe asta.

Expansiunea mișcărilor neoprotestante în zonele defavorizate

Părintele Damian: Dar trebuie să spunem și să menționăm că este o realitate. De aceea am spus, trebuie să fim realiști istoric.

Bun, pot să spună dumnealor ce or spune. I-au atras pe acești oameni, din nefericire, în aceste zone ale României puțin mai defavorizate, iată i-au atras cu un lux, cu un vis, cu o fantezie occidentală și cu un bănuț în plus și s-au dezvoltat, din păcate, foarte mult. Îmi spun prieteni – de aceea am menționat județul Botoșani, am foarte mulți prieteni de acolo – când mi-a spus Părinte, sunt foarte multe sate, sate sărace, dar unde penticostalii sunt majoritari și să vedeți ce școli, ce grădinițe și-au construit acolo, ce case de adunare – că atenție, nu le putem spune biserici.

Părintele Teologos: Nu sunt biserici, evident.

Părintele Damian: Aceste case de adunare; e bine cum le spun și dumnealor, case de adunare, bine că nu le spun biserici să se facă de râs –, să vedeți ce case de adunare luxoase au și biserica să trăiască din păcate săraca, stă să cadă pe noi cei care am mai rămas.

Părintele Teologos: De ce nu sunt biserici? Nu pentru că nu au anumită arhitectură, nu e vorba de arhitectură, e vorba de sfințire, de slujba de sfințire, înțelegeți? Adică preotul care – preotul are harul Duhului Sfânt prin hirotonie – vedeți că Mântuitorul a dat harul preoției odată, harul de a lega și dezlega, după care harul Duhului Sfânt la Cincizecime nu l-a dat la toată lumea. Apropo de penticostali și așa mai departe. Ci l-a dat doar la cei 12 apostoli care au rămas cu El în ispitele Lui. Adică doar la ucenicii Lui, nu la toată lumea.

Și atunci apostolii au dat mai departe credincioșilor, dacă doriți. Și harul preoției de a lega, de a dezlega și de a face, de a săvârși tainele bisericii, se dă prin hirotonie, adică prin punerea mâinilor Sfinților Apostoli și a urmașilor lor din neam în neam. Și noi, orice preot – părintele care este diacon –, are harul Duhului Sfânt de la Sfinții Apostoli până astăzi.

Importanța esențială a succesiunii apostolice în biserică

Trebuie să știți că se știe lucrul ăsta în biserică, că există această succesiune apostolică, chiar așa și numește. Dacă tu nu ai succesiune apostolică, n-ai harul de a lega și a dezlega păcate – mai ales de a dezlega că asta ne interesează –, evident, harul de a sluji Sfintele Taine, harul de a-i sfinți pe ceilalți. Atunci, poți să faci tu ce vrei tu, poți să citești cât vrei tu și așa mai departe, tot un ONG o să rămâi. Și de multe ori, nici măcar non-guvernamental, nu ești

Părintele Damian: Exact.

Părintele Teologos: Chiar niște organizații foarte guvernamentale, să spun așa, înțelegeți? Deci succesiune apostolică este esențială, esențială în biserică, pentru a transmite harul Duhului Sfânt nouă, celorlalți care suntem enoriași, care suntem turma bisericii. Bun, ce s-a întâmplat după Calvin?

Tocmai pentru că sectele neoprotestante nu au succesiune apostolică, ele nu pot săvârși Sfintele Taine. Ce este și cum lucrează o Sfântă Taină am arătat în materialul Ce este o Sfântă Taină, iar o prezentare sistematică găsiți și pe OrthodoxWiki.

Reforma protestantă: Încercări de îndreptare și noi rătăciri

Părintele Damian: Iată de la spațiul românesc, dar vom reveni la spațiul românesc. Facem un scurt excurs istoric asupra acestui fenomen, ca să vedeți cum a pornit el în istorie. Scurt și succint, cu informații esențiale și foarte simplu prezentate, ca să vedeți de ce frumusețea ortodoxiei rămâne cea care este și de ce, să spunem așa, „glamour”-ul, strălucirea și frumusețea, ale acestui spirit sectar este atât de atractiv în ziua de astăzi din păcate.

Părintele Damian: Deci gândiți-vă după acești mari protestanți. Protestanții, bieții de ei, chiar doreau să îndrepte ceva în biserică, dar numai că au îndreptat și au strâmbat mai mult.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: Au îndreptat în sensul de strâmbat mai mult decât era deja strâmbat în biserica romano-catolică.

Părintele Teologos: Oprește puțin. Deci Luther pe patul de moarte dorea să spună ceva. Luther a murit relativ de tânăr, să spun așa. Și atunci, maică-sa care era foarte mândră de fiul său, când îl vedea pe Luther pe patul de moarte și dorea să spună ceva, maică-sa s-a apropiat de el și zice: „Ce vrei să spui, fiul meu?” Și el spune: „Mamă, am făcut cea mai mare prostie din viața mea”. Deci, și-a dat seama, pe patul de moarte, ce făcuse, dar evident că era prea târziu să oprească pentru că se rostogolea la vale.

Părintele Damian: Dar iată, numai ce făcuse. Dar cât de mult evoluase extremismul. El începuse cu o formă de protestantism, dar… ucenicilor le-au dus la extrem.

Părintele Teologos: Extrem, clar, sigur.

Evoluția extremismului în teologia protestantă și figura lui Jean Calvin

Părintele Damian: Au dus la extrem tot. Și iată așa s-a dezvoltat teologia aceasta protestantă în spațiul germanic, apoi a continuat în spațiul italian, în spațiul elvețian și în spațiul francez. Cu Jean Calvin.

Părintele Teologos: Calvin pe românește.

Părintele Damian: Jean Calvin, Ioan Calvin, care au dus totul la extrem, exact cum a spus și părintele Teologos. Deci doar Biblia este autoritatea supremă, dar atenție, Biblia, este autoritatea supremă, dar cum? În interpretarea ta personală. Aici este o altă mare greșeală a protestantismului.

Părintele Teologos: Sigur. Evident. Dincolo de asta nu e Biblia. Că este Hristos exprimat prin biserică, prin sfinți.

Părintele Damian: Exact.

Părintele Teologos: Prin oameni uniți cu Hristos.

Anularea Sfintelor Taine și fenomenul „tremurătorilor”

Părintele Damian: Iată. Anularea tuturor sfintelor taine. Nu mai există taine. Sola Scriptura. Duhul Sfânt vine peste noi, ne rugăm și deja vine Duhul Sfânt, îl simțim. Începem să tremurăm puțin și a venit Duhul Sfânt și vom vorbi și despre acești tremurători.

Părintele Teologos: Sigur. Penticostali celebri.

Părintele Damian: Da, acești tremurători. Și iată dintr-o dată toată lumea este bine cu Dumnezeu, ne numim biserică, dar în afara bisericii.

Părintele Teologos: Sigur. Și nu mai există asceză, nu mai există curățire, păcat, nu mai există nimic.

Părintele Damian: Nici vorbă. Și iată din ceva ce trebuia să spunem așa, să îndrepte greșelile bisericii romano-catolice, i-a dus pe oameni și mai în fundul iadului. Dar prin această oferire a mântuirii simpliste, oamenii au fost foarte atrași. Și de ce au fost foarte atrași? Și aici este un adevăr dur. Oamenii din evul mediu, și am mai spus acest lucru și cu alte ocazii, erau nu semianalfabeți, analfabeți complet. Oamenii săraci erau temători de o forță superioară. OK, Biserica Romano-Catolică îi spunea Dumnezeu, alții îi spuneau în alte feluri, dar în principiu Dumnezeu.

Și iată vin dintr-odată niște reprezentanți ai lui Dumnezeu, din sânul bisericii mame – adică Biserica Romano-Catolică –, care le spun oamenilor fraților, ce a fost până acum a fost o farsă. Ne pare rău că v-am păcălit cu această farsă. Dar de acum vă spunem, adevărul. Fiți atenți! Nu e nevoie să plătiți nimic la biserică. Oricum e iertat totul de Dumnezeu. Nu vă mai păcăliți.

Totul e iertat. Lăsați ce sfinți părinți. Ăia au fost cel mult, cum le spune în ziua de azi, niște propagandişti religioşi. Voi trebuie să vedeți de scriptură relația voastră personală cu Dumnezeu, că pe aceasta se bazează și noul protestantism. Relația mea îl accept, așa spun toate cultele nou-protestante în momentul în care, te botezi la ei: Îl accept pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Fraților, noi nu ne mântuim personal, noi ne mântuim în comuniune unii cu ceilalți. De aceea avem și foarte multe sfaturi din Sfinții Părinți că noi ne tragem unii pe alții la împărăția acea veșnică.

Sobornicitatea Ortodoxiei versus Individualismul Protestant

Părintele Teologos: Sigur, și trebuie să fac iarăși o precizare aici. Mântuirea este într-adevăr personală, dar totdeauna în comuniune. Nu însingurați cum vor protestanții să arate. Pe de o parte catolicismul spune: distrugem personalitatea prin unitatea papală, pe când protestantismul spune: distrugem unitatea prin individualism. Doar în Duhul Sfânt, în Biserica Ortodoxă, există sobornicitatea în care se păstrează și unitatea și personalitatea. Este o taină treaba asta și asta nu se poate rezolva decât în Duhul Sfânt.

Din cauza asta vedem în istorie, apar de multe ori în afara bisericii, evident, sau, mă rog, chiar la oamenii care sunt în biserică, dar nu au viață duhovnicească, cele două extreme: sau tiranie, astfel încât să călcam în picioare de dragul „greater good”, cum se numește, de dragul binelui suprem, călcam în picioare libertățile oamenilor – care asta înseamnă, cum spuneam, tiranie –, sau, pe de altă parte, distrugem unitatea dintre noi pe baza individualismului.

Adică, cum se spune astăzi, că eu am drepturile omului și fac ce vreau și așa mai departe, indiferent dacă îl rănesc pe celălalt sau dacă nu am dreptate. Pentru că eu o fac pentru că așa simt. Evident că asta este rețeta dezastrului, este rețeta înșelării. Nu. Între-adevăr, eu sunt liber, dar sunt liber în biserică și trebuie să ascult ca și formă a iubirii, a respectului și a prețuiri tradiției înaintașilor, experiențele înaintașilor. Trebuie să ascult de cei care sunt mai aproape de Dumnezeu decât mine.

Părintele Damian: Da, da, ce e interesant să vedeți: efect și consecință. Bun, noi dăm sus și tare libertate, facem ce vrem, suntem liberi, dar fraților cine își mai asumă și consecințele acestei libertăți?

Părintele Teologos: Păi da, nu a fost războiul de 30 de ani…Cât a fost? Războiul de 30 de ani a fost un război pur religios între protestanți, hughenoți și catolici, de fapt, papa. Era un război între francezi și francezi, de fapt.

Părintele Damian: Exact.

Părintele Teologos: S-ar numi război civil, dar nimeni în istorie nu îl numește război civil, toată lumea îl numește război religios. Și s-au bătut precum chiorii. 30 de ani vorbim, fraților deci mare atenție, deci nu să spui că s-au încăierat o zi și zici gata. Nu, vorbind, a fost crunt. Și din cauza asta au și plecat în Statele Unite, mulți dintre ei și din englezi, pentru că au fost prigoniți.

Cele două extreme, tirania și individualismul, le-am analizat și în materialul nostru Extremismul și realitatea, o completare firească a acestor gânduri despre individualismul protestant.

Contextul englez: Regele Henric al VIII-lea și nașterea Anglicanismului

Părintele Damian: Exact. Deci, iată, vedeți, acesta este spațiul de încadrare, să spunem, al Europei de început de secol XVI. Trecem acum la spațiul englez, pentru că am vorbit puțin despre spațiul italiano-elvețiano-francez. Spațiul englez, pentru că de aici au plecat, spune și istoria, primii coloniști către spațiul Statelor Unite de astăzi. Și începem cu anul 1534, când regele Henric al VIII-lea, pentru că papa nu-i mai acceptase, dispensa pentru a treia căsătorie, atunci el a spus: „Stai frate puțin, hai să mergem pe principiile tradiționale bizantine, unde împăratul, adică în perspectiva lui el regele: eu sunt șeful bisericii, nu papa mă comandă pe mine”.

Atunci dă acel decret prin care transformă filiala engleză a bisericii romano-catolice în Biserica Anglicană de sine stătătoare. Deci biserică protestantă că și el a protestat față de papă si transformă filiala catolică a Bisericii Romane în Biserică Protestantă. Dar atenție, ca să vedeți iarăși ironia istoriei – și spun sursele istorice treaba asta, și nu cele religioase, ci cele laice –, că Henric al VIII-lea, deși s-a manifestat împotriva papei și s-a proclamat el drept cap al Bisericii Anglicane.

Părintele Teologos: Papă al Bisericii Anglicane.

Părintele Damian: Da, el ca rege. Totuși, până la sfârșitul vieții, a rămas profund catolic în credință și simțire. Deci, ca și cum am spus noi în ziua de astăzi: „Dom’le, eu țin post, eu sunt ortodox, particip la Sfânta Liturghie, dar în restul timpului fac tot ceea ce se poate să fie un antiortodox funcțional”.

Părintele Teologos: Da, evident.

Părintele Damian: Asta a făcut Henric al-VIII-lea.

Profilul moral și setea de putere a lui Henric al-VIII-lea

Părintele Teologos: Pentru că el nu era autoritatea teologică și nu avea gândirea teologică și adâncimea de gândire necesară. Era avid de putere. Și nu numai avid de putere, dorea să curvească.

Părintele Damian: Asta este. De fapt era un desfrânat de înaltă clasă. Pe lângă toate aceste soții oficiale, el mai avea și amante care ulterior îi vor deveni soții oficiale.

Părintele Teologos: Câte a avut? Șapte sau opt?

Părintele Damian: Șapte. Unele dintre ele cu capul tăiat la sfârșit, pentru că nu produceau moștenitori de parte bărbătească la tron. Dar protestantiza, să spunem așa, totală – adică chiar și anularea acestui spirit, să spunem, romano-catolic va fi desăvârșit în biserica anglicană de către cei doi fii ai lui Henric al VIII-lea: cel care avea să fie regele Eduard al VI-lea, fiul său (care va fi rege al Angliei pentru o scurtă perioadă de timp, murind de tânăr), dar va fi desăvârșit protestantismul total de Elisabeta, întâi numită „cea mare a Angliei”, care își va și transforma Anglia într-o putere maritimă a spațiului nu numai european, ci și mondial. Deci, iată, odată cu Elisabeta se desăvârșește, să spunem așa, protestantizarea totală. Deci se elimină orice ce înseamnă ierarhie, Sfânta Cruce, icoane, orice însemna…

Părintele Teologos: Amintirea catolicismului.

Părintele Damian: În spațiul britanic.

Părintele Teologos: Și transformarea Angliei într-o superputere maritimă și, de fapt, începutul Imperiului Britanic.

Corabia Mayflower și puritanii: Drumul spre America

Părintele Damian: Exact. Deci, iată, pe această bază protestantă, sărim acum peste timp, la aproximativ 100 de ani, anul 1620. Când, până la anul 1620, Biserica Anglicană se împărțise deja ușor-ușor în două ramuri: în puritani și în ceea ce se vor numi pelerinii. În anul 1620, ramura aceasta puritană se va îmbarca pe frumoasa corabie Mayflower și va înființa colonia din Plymouth, din Statele Unite. Ei, acești puritani, să spunem așa, reprezentau aripa ultra-conservatoare protestantă, adică îi vedeau în Biserica Anglicană – deși îi făceau parte încă din Biserica Anglicană – ei vedeau în biserica anglicană o biserică coruptă, o biserică de stat, o biserică națională.

Părintele Teologos: Cam și era.

Părintele Damian: Da, o biserică coruptă și o biserică de stat și națională. Și ei spuneau: „Dom’le, care este treaba? De noi suntem această biserică, noi nu avem de fapt nicio treabă cu ea, noi mergem strict pe Biblie, nu avem pastor, fiecare care poate să fie pastor comunității lui, mergem pe principii morale extreme, dar creștine, și mergem pe predestinație”. Și aici apare primul paradox, fraților, de ce? Păi bun, dacă tu mergi pe predestinație, adică tu crezi că ori sufletul tău a fost predestinat la Rai sau la Iad, atunci de ce mai mergi pe principii morale creștine? Pentru că dacă tot a fost predestinat la Iad, de ce să mai stai cu capul în jos toată viața?

Părintele Teologos: N-are rost. Adică orice ai face ori mergi în rai ori mergi în iad.

Paradoxul predestinării si expansiunea coloniilor în America

Părintele Damian: Exact. Asta a fost un prim paradox, un nonsens al credinței lor.

Părintele Teologos: Și evident, predestinarea are acest paradox totdeauna. Și protestanții au această mare greșeală, unii dintre ei.

Părintele Damian: Deci, anul 1620. În anul 1630, un mare grup de cealaltă ramură, să spunem, a Bisericii Anglicane numită pelerinii pornesc iarăși către Statele Unite, de data aceasta către Golful Massachusetts, unde înființează iarăși o colonie engleză. Aceștia pelerini reprezentau aripa bonomă a Bisericii Anglicane. Noi rămânem în continuare în Biserica Anglicană, nu îi considerăm să spunem așa depășiți sau corupți, dar iarăși mergem tot pe principii protestante: valorile morale creștine, familie închegată și, într-un fel, Sola Scriptura, dar avem și niște oameni pregătiți. Atenție, de ce spun pregătiți?

Pentru că o să vedeți în istorie oameni pregătiți care totuși să ne învețe puțin câte ceva despre Biblie, nu o luăm noi razna cu Biblia. Deci, iată, vedeți puritanii și pelerinii. Aceștia sunt cei care au dus credința creștină în spațiul american 1620-1630. În același timp, din aceștia, în următorii 10 ani se vor rupe ceea ce vor deveni baptiștii. Să spunem așa: prima „sectă modernă”. Că deja nu mai vorbim despre o biserică sau un cult mare; vorbim despre o sectă, pentru că erau foarte puțini.

Părintele Teologos: Evident.

Părintele Damian: Baptiștii aceștia pe ce principiu mergeau? Domnule, bun, nu mai avem Sfinte Taine, totul se reduce la Scriptură, predestinație și relație personală cu Dumnezeu.

Părintele Teologos: Și la raționalitate.

Părintele Damian: Și la raționalitate. Dar parcă totuși, și Hristos spune: „Cine nu se va boteza, nu se va mântui”. Haideți totuși să mergem puțin și pe linia aceasta a botezului.

Părintele Teologos: Scrie în Scriptură.

Apariția cultului și respingerea botezului copiilor

Părintele Damian: Totul scrie acolo. Haideți să accentuăm puțin treaba asta, și așa se formează acest cult, această sectă baptistă. Mergând deci se anulează botezul copiilor și se merge doar pe botezul adulților și mărturisirea lui Hristos, iarăși, ca Mântuitor personal. Deci, iată anii 1630-1640, spațiul american, spațiul Statelor Unite.

Părintele Teologos: E foarte greșit, ține minte, botezul adulților. De ce? Pentru că botezul are ca scop scoaterea energiei demonice intrate în noi prin căderile lui Adam, din cauza asta. Botezul are ca efect scoaterea acestei energii demonice și, deci, dacă până la botez diavolul ne împinge dinăuntru și Dumnezeu încearcă să ne ajute din afară, după Botez, Lumina lui Dumnezeu, Harul lui Dumnezeu ne ajută dinăuntru și diavolul încearcă să ne ispitească din afară.

Importanța Botezului la vârstă fragedă

Părintele Teologos: Din cauza asta, Biserica Ortodoxă – pe baza acestei trăiri în Duhul Sfânt, fiind Biserica vie întru Dumnezeu cel viu, a spus – și bine a spus – că trebuie să se boteze omul cât de mic posibil. Astfel, încât să nu-l ți cu energie demonică până la nu știu ce vârstă – la vârsta de 30 de ani, vârsta la care se botează de obicei baptiști și, mă rog, ceilalți protestanți.

E pentru că, dacă îl ți 30 de ani cu energie demonică, evident că se distruge; adică devine rebel, are o mulțime de probleme, cade într-o mulțime de păcate și așa mai departe, înțelegi? Din cauza asta este foarte greșit treaba asta. Botezul copiilor mici era o practică foarte veche, apostolică chiar. În primele secole existau destui care se botezau ca adulți, dar când a văzut biserica concret că este foarte periculos botezul adulților din punct de vedere duhovnicesc (la asta mă refer) atunci a spus clar: toată lumea să se boteze cât de repede se poate. Adică botezul infanților – că despre asta vorbeam, nu „născuților”. Iartă-mă.

Adâncimea acestei Sfinte Taine, pe care cultele neoprotestante au redus-o la un simplu simbol, am cercetat-o în materialul Botezul: din singurătatea morții la viața unității, iar despre rânduiala botezului copiilor puteți citi și pe crestinortodox.ro.

Contextul american și exemplul cultural Pocahontas

Părintele Damian: Da. Deci, iată, aceste trei variante ale unui nou creștinism încep să se propage ușor-ușor în spațiul american. Putem să ne aducem aminte – deși filmul este foarte bun – un film, cred că din anii ’90, se numește Pocahontas, cu relația dintre o fată de sorginte indiană – vorbind de indieni americani, nu de indieni din India.

Părintele Teologos: Amerindieni.

Părintele Damian: Să nu se facă confuzie: amerindieni – și un creștin puritan. Bineînțeles, relație neacceptată, nici de o parte, nici de cealaltă parte, și totul se transformă într-un romantism de tip hollywoodian. Dar ideea în sine este reală. Deci, ca să vedeți presiunea aceasta la care au fost supuși amerindienii – care erau păgâni și sunt păgâni în continuare (cei care au mai rămas în ziua de astăzi. Atenție, mai sunt undeva la aproximativ 2 sau 3 milioane de amerindieni pur originali. Și iarăși trebuie să spunem un adevăr și ca o mică paranteză: fraților, americanii, deși în ziua de astăzi – mă rog, s-au erijat într-un fel de putere mondială – clar, dar de protectori ai democrației și ai libertății de conștiință și religioase – să nu uităm, (deși foarte puțin vorbesc sau poate deloc) de pogromul și de masacrul…

Părintele Teologos: Genocidului.

Părintele Damian: Exact, de genocidul pe care l-au efectuat în rândul populației amerindiană, unde efectiv i-au masacrat.

Părintele Teologos: Și unde mai pui că se și romantizează treaba asta și se promovează într-o lumină așa, strălucitoare.

Părintele Damian: Pozitivă.

Părintele Teologos: Pozitivă: filmul Western și așa mai departe. Că noi i-am vânat pe ei. Dar e vorba de genocid.

Părintele Damian: Da, da. Deci iată, aceste trei ramuri ale protestantismului încep ușor, ușor să prindă rădăcini.

Mentalitatea predestinări și impactul asupra populațiilor indigene

Părintele Teologos: Deci acest genocid provine, este susținut de către protestantism, neoprotestantist.

Părintele Damian: Exact, deci tot pe o filieră religioasă pornește totul.

Părintele Teologos: Predestinare. De ce? Pentru că eu, cum spuneam, sunt pocăit, L-am acceptat pe Hristos, te presezi pe tine, tu să-L accepți; eu sunt ăla bun, tu ești ăla rău.

Părintele Damian: E clar, dar amerindianul fiind păgân, ajunge în iad în mod sigur.

Părintele Teologos: Da, și trebuie distrus.

Părintele Damian: Mai bine să-l elimin eu, să-l ajut să-i ofer sfârșitul.

Părintele Teologos: De vreme ce vorbim de predestinare, orice aș face eu, nu e nicio problemă.

Părintele Damian: Da, da. În primul rând, eu Îl apăr pe Hristos omorând un indian. Apăr credința creștină. Deci eu sigur o să ajung în Rai. Deci ca să vedeți, fraților, iată, pe baze istorice reale – nu că suntem noi propagandişti religioşi sau că vrem noi să scoatem în evidență anumite idei. Este o realitate a istoriei. Mergând mai departe pe firul istoric la acest mijloc de secol XVII, deci iată anii 1630, 1650, 1670, pentru că este o evoluție. Adică nu totul se întâmplă fix într-un an anume, ci este o evoluție organică.

Părintele Teologos: Pe care noi acum o presăm foarte mult din cauza timpului.

Influența catolică în Louisiana și apariția religiei Voodoo

Părintele Damian: Exact. Iată, vedem și Biserica Catolică; și ea avea un spațiu al ei personal în rândul statelor americane. Să nu uităm că statul Louisiana, cu capitala New Orleans, dacă nu mă înșel…. De ce îi spune Louisiana? De la regele Ludovic al XIV-lea, pentru că ea era colonie franceză, romano-catolică. De aceea în Louisiana este foarte impregnat sentimentul romano-catolicismului, dar în același timp, pentru că Louisiana era și un stat unde erau foarte mulți sclavi și se făcea un trafic enorm de sclavi afro-americani, de aceea este și un stat puternic, să spunem așa, „magico-spiritual”. Acolo s-a dezvoltat foarte mult, chiar până în ziua de azi, religia voodoo, așa-zisă „religie voodoo”.

Părintele Teologos: Sigur.

Părintele Damian: Un amestec între romano-catolicism și păgânismul de sorginte africană. Există vrăjitorie, bineînțeles, bazată pe vrăjitorie, deci nu este o credință. Este o practică vrăjitorească, demonică, dar extrem de puternică. Extrem de puternică.

Deci, iată, Louisiana, un stat romano-catolic. Deci avem protestantismul englez, avem biserica romano-catolică. Din păcate, ortodoxia, ca să sar puțin peste niște ani, apare în spațiul american undeva după anii 1750-1760.

Prima prezență românească în America: Părintele Samuel Damian

Părintele Damian: Și readuc aici aminte cazul părintelui Samuel Damian din Transilvania, când apar și pleacă primii români din Transilvania în spațiul american; tot acești ani 1760-1770: preotul ortodox – atenție! – din Transilvania. Și există atestare documentară că acest părinte Samuel Damian era foarte fascinat, să spunem așa, de electricitate – pentru că să nu uităm, totuși, la începuturile electricității și a becului electric – și a colaborat, deci iată, părintele Samuel Damian cu cine credeți? Cu cercetătorul care avea să și devină președintele al Statelor Unite și este unul dintre cei considerați, „părinții fondatori” ai Statelor Unite: Benjamin Franklin.

Părintele Teologos: Serios?

Părintele Damian: Da, Benjamin Franklin. Deci ca să vedeți românii unde au ajuns.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Damian: Așa, făcând o mică paranteză. Bun, deci ne aflăm la anii 1650.

Părintele Teologos: Baptiști? După baptiști?

Părintele Damian: Deci avem baptiștii, puritanii protestanți ultra-conservatori –, romano-catolicii. Și iată, începe așa o fervoare religioasă în spațiul american. Și pentru prima dată, Lordul de Baltimore, în anul 1634, este prima dată când dă un decret – Baltimore, capitala statului Maryland undeva în nord-estul Statelor Unite – pentru prima dată este atestată documentar o lege de acordare a libertății religioase în spațiul american. Atenție!

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Damian: Deci anul 1634, Lordul de Baltimore fiind romano-catolic, deci chiar el dădea un decret de libertate religioasă pentru toată lumea, el fiind romano-catolic.

Părintele Teologos: Romano-catolic, care asta înseamnă o înfrângere, de fapt, pentru că romano-catolicii totdeauna presau.

[B]: Bineînțeles, bineînțeles.

Părintele Teologos: Cum spuneam, ca să nu ne mai întoarcem acum, dar Războiul de 30 de ani era exact din cauza faptului că romano-catolicii nu doreau să lase pe protestanții să iasă de sub tutela lor.

Părintele Damian: Exact, dar vedeți, acest, cum s-ar numi, „no man’s land”, care era spațiul nord-american, fiind ușor-ușor cotropit de continentalii europeni. Continentalii europeni s-au văzut – ales fiind majoritatea protestanți – s-au avut din toată niște oameni liberi care puteau impune ce își doreau ei. Nu uităm iarăși, în spațiul european avem de-a face cu biserici statale. Biserica romano-catolică era biserică statală. Biserica protestantă luterană stăpânea deja jumătate din Germania. Era o biserică statală legală. Mai vorbim: Biserica anglicană, biserica statală în Anglia. Bisericile ortodoxe momentan nu erau statale, dar nici măcar nu se punea problema lor.

Părintele Teologos: Da, e foarte important lucrul ăsta, că niciodată în ortodoxie nu era vorba de o biserică impusă de către stat, dar datorită faptului că oamenii știau că ăsta este adevărul – adică simțeau terapeutica ortodoxă – ele erau de facto statale, adică toată lumea dorea treaba asta.

Pericolul etnofiletismului în Ortodoxie

Părintele Damian: Exact. Și iată, încă o dată, vedeți, în spațiul ortodox nu exista acea erezie, putem spune erezie a etnofiletismului. Din păcate, pentru noi, în ziua de astăzi, am ajuns, din păcate, să confundăm credința ortodoxă cu naționalitatea și naționalismul cultural etnic.

Părintele Teologos: Sigur, acest etnofiletism a apărut oarecum mai târziu, dar așa episodic, ca și o bulă dacă dorim, în Rusia. Acolo a apărut și se identifică… Ce înseamnă etnofiletism? Înseamnă că „eu sunt mai presus decât tine”. E o formă de nazism, de fapt. „Sunt mai presus decât tine pentru că eu sunt român și tu nu ești. Sau eu sunt grec și tu nu ești. Eu sunt rus și tu nu ești”.

Părintele Damian: Dar și tu ești ortodox și eu sunt ortodox.

Părintele Teologos: Da, da, și numai atât. Faptul că eu sunt ortodox, eu sunt validat de că Dumnezeu că sunt mai superior decât tine. Nu e așa să ne înțelegem, omul este superior sau inferior în funcție de legătura sa cu Dumnezeu. Și asta o știe numai Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu vede inima omului. Evident că noi vedem anumite semne la vedere, să spun așa, în afară, dar niciodată nu putem să judecăm ce e inima omului, pentru că nu știm condițiile în care s-a format omul respectiv, nu știm pocăințele și așa mai departe.

Controversa Patriarhului Chiril Lucaris și Sinoadele Ortodoxe

Părintele Teologos: Și ca să nu plecăm din mediul ortodox, pentru că am spus la un moment dat de sinoade, n-aș dori – pentru că Părintele Damian vorbește foarte bine – n-aș dori să lungesc foarte mult pe tema sinoadelor. Trebuie să știți că la un moment dat a fost o mare controversă cu un patriarh ortodox numit Chiril Lucaris, care el, fiind format în Vest și fiind expus la protestantism și la catolicism, se spune, a fost o mare controversă, pentru că foarte mulți spun că a fost un fals treaba asta. Să vă spun și de ce.

A avut o mărturisire de credință care era foarte protestantă și într-adevăr documentul ăsta există, adică există treaba asta. Există iarăși foarte multe documente în care Patriarhul Chiril era foarte acid la adresa și foarte împotriva – la adresa sau, mă rog, relativ împotriva -, dar de obicei era foarte clar împotriva protestanților și neoprotestanților. Și din cauza aceasta, există foarte mulți sau destui comentatori care spun că ar fi fost un fals care ar fi fost făcut de către surse iezuite sau protestante, neoprotestante ca să fie validată erezia protestantă, neoprotestantă în ortodoxie și oarecum să-l folosească pe Patriarhul Chiril.

Oricum, oricare ar fi fost adevărul pe care o să-l vedem doar la a doua venire, clar că a fost o mare controversă pe tema Patriarhului Chiril și s-au făcut niște sinoade în care s-a spus, s-a hotărât, au fost niște mărturisiri de credință a unor patriarhi ortodocși, s-a hotărât și noi pe baza acestor sinoade vorbim acum că protestantismul este o erezie. Adică nu poți să spui, nu se poate trezi orice să spună că „ăla eretic, că ăla eretic”

Trebuie totdeauna să fie hotărât sinodal. Și am spus că au fost niște sinoade: la Iași a fost chiar, apropo de România, 1800 și ceva, 1824, 1844, -nu are importanță anul – la Constantinopol, în care s-a hotărât treaba asta. Nu vreau să mă lungesc pentru că lucrurile astea sunt niște lucruri destul de tehnice. Ceea ce vreau să rețineți care sunt principalele erezii protestante care sunt în efect astăzi, care influențează, cum au apărut ele și care sunt marile lor greșeli doctrinare. Am închis, continuăm.

Felul în care sinoadele apără credința de rătăciri se vede limpede și în istoria icoanelor: am povestit-o împreună cu părintele Damian în materialul despre Sinodul VII Ecumenic: istorie, iconoclasm, biruința icoanelor, un episod la fel de lămuritor pentru înțelegerea ereziilor protestante.

De la libertatea religioasă la Revoluția Americană și „Vestul Sălbatic”

Părintele Damian: Continuăm după anul 1634. Iată, să spun așa, proclamarea pentru prima dată a unei legi a libertății religioase în cadrul spațiului american. Sărim peste timp, pentru că nu se întâmplă foarte multe lucruri importante la nivel istoric, dar continuă dezvoltarea protestantismului acestuia de tip Wild West. Adică neexistând legi.

Părintele Teologos: Vestul sălbatic.

Părintele Damian: Vestul sălbatic chiar și pe teritoriu politic și pe teritoriu religios. Expansiune totală. Și ajungem, iată, pe data de 15 decembrie 1791. Deci trecem de Revoluția Americană, pentru că nu ne interesează subiectul și acolo este extrem de complex. Trecem: 15 decembrie 1791. Părinții fondatori ai Statelor Unite – cum sunt numiți părinții. Mari oameni politici ai Statelor Unite care au făcut pace în statele americane și au trasat, să spunem așa, Constituția Statelor Unite.

Părintele Teologos: Oprește puțin. Deci, oameni buni, vă rog eu tare mult, nu vă legați de terminologie. Trebuie să spui Biserica Catolică, chiar dacă catolicismul nu este biserică. Trebuie să spui părinții fondatori ai Statelor Unite ca să ne putem înțelege. Înțelegeți? Clar, catolicismul este erezie, protestantismul este erezie, părinții fondatori ai Statelor Unite, așa se numesc, sunt mari oameni politici – cinci, cred că au fost, sau câți au fost.

Părintele Damian: Bun, au fost mult mai mulți…dar sunt câțiva mai cunoscuți ca nume istoric.

Părintele Teologos: Celebri cinci care au fost. Și așa se numesc ca să puteți să-i găsiți pe net dacă doriți să vă documentați. Nu vă legați de terminologie. Și ca să vorbim puțin de Revoluția Americană, iarăși un singur lucru: e vorba de Războiul de Secesiune. E vorba de o mare bătălie. N-are importanță acum.

Părintele Damian: Sunt mai multe bătălii.

Părintele Teologos: Da, au fost mai multe războaie între ei, dar ceea ce este foarte important în discuția noastră este faptul că era vorba de abolirea sclavagismului, care evident – chiar dacă ei se credeau creștini – vă dați seama că aveau sclavi. Clar, o practică total anticreștină. Deci vorbim doar de creștinism cu numele. Am închis, revenim la părinții fondatori.

Baza religioasă a sclavagismului și victoria Uniunii

Părintele Damian: Nu am închis, pentru că are legătură cu continuarea discuției. Deci vedeți, războiul acesta dintre noi și sunt pe baza sclavagismului, avem de a face cu două grupe de creștini catolico și protestanți: cei din Nord, le spunem „albii”, mai pe de-a dreptul, și cei din Sud, „negrii”, sau cei care au proprietarii de sclavi. Și unii și alții consideră că merg după legile lui Dumnezeu.

Și chiar este, iarăși, un film foarte interesant de văzut: 12 ani de sclavie. Unde, dacă vă veți uita, o să vedeți, filmul are de-a face cu, la fel, supremația albului față de negru: negru lucrează pe plantația de bumbac, negru este bătut, n-are niciun drept, doar albul are dreptate. La un moment dat, Lordul (patronul), boierul alb plantația lui trece printr-o molimă și intră așa într-un fel de criză religioasă și spune: „Deci ca să vedeți nebunia protestantismului, aici de fapt vreau să aduc ideea”. Și spune: „Oare pentru că nu i-am bătut și nu i-am chinuit în destul pe sclavii ăștia negri care sunt aproape ca niște suboameni mă pedepsește pe mine Dumnezeu acum?” Și atenție, nu este doar o idee de film. Aceasta era ideea…Deci ei au considerat ca niște suboameni. Protestantul alb, el era omul lui Dumnezeu pe Pământ.

Părintele Teologos: Deci gândește-te că din cauza asta a făcut războiul. Adică pentru că ăia din sud nu doreau să scape de sclavi, nu doreau să-i elibereze.

Părintele Damian: Dar atenție, pe baze religioase. Pentru că ei credeau că este dreptul lor să-i dețină pe acei oameni. Ca să vedeți nebunia unui credințe, așa zis creștine și pe baze biblice, fraților. Deci iată că și de la filme să știți că învățăm foarte multe lucruri, dacă sunt bine făcute. Bun. Reușesc să câștige în acest război cei care au dorit eliberarea sclavilor. Pe 15 decembrie 1791 este scris, să spunem așa, redactat The First Amendment – primul amendament al Constituției Statelor Unite –, unde se decretează la nivelul întreg al Statelor Unite – (cel din 1634 era doar local, ceea ce va deveni statul Maryland) – unde se spune clar:

1. Libertatea de credință este totală, indiferent de religie, confesiune, biserică, spuneți-i cum vreți.

2. În Statele Unite ale Americii nu există biserică națională sau biserici naționale.

3. Oricine poate interpreta Biblia cum dorește.

4. Oricine poate întemeia orice cult religios și câte culte religioase dorește.

Deci, iată, aceasta, să spunem, este baza legală a neoprotestantismului din ziua de astăzi. The First Amendment, primul amendament, care, bineînțeles, este încă în vigoare în Constituția Statelor Unite.

Părintele Teologos: Și, evident, că are și alte lucruri, dintre care amintim doar libertatea de exprimare. Adică poți să spui ce vrei tu.

Părintele Damian: Fără a fi pedepsit.

Părintele Teologos: Și din cauza asta până astăzi vezi că fiecare spune ce dorește.

Revirimentul creștin și apariția predicatorilor charismatici

Părintele Damian: Da. Iată, între 1790 și anii 1830-1840 să spunem așa, are loc un reviriment creștinesc la nivelul întreg al Statelor Unite – dacă putem spune „reviriment creștinesc”. Au loc adunări masive ale oamenilor, chiar așa se și numesc, un fel de adunări pe câmpuri, pe pajiști întregi, unde încep să apară – bun, ei deja existau, dar încep să apară, să spunem așa, la nivel instituțional – aceștia așa-numiți predicatori carismatici.

Oameni, de obicei, fără niciun fel de pregătire teologică, dar foarte buni de gură – cum am spus noi în ziua de astăzi -, care aveau un dar nativ al manipulării cuvintelor și, bineînțeles, al manipulării Scripturii și care erau foarte atractivi pentru omul simplu. Și iată, din nefericire, așa cum am început discuția, vorbim de anii 1800. Iată, 1990 în România, acești oameni veniți din spațiul american au fost, din păcate, foarte atractivi pentru credincioșii noștri ortodocși din spațiul românesc. Și iată că în anii 1830, 1840 și către anul 1900, încep să apară aceste secte – ei deja spun „biserici” pentru că numărul adepților nu sunt credincioși, sunt adepți, ajung la numărul nu zecior de milioane, ci sutelor de milioane. Și vorbim despre baptiști, ăștia au fost mai puțini nevinovați.

Părintele Damian: Mai nevinovați pentru că nu s-a dezvoltat atât de mult.

Părintele Teologos: Și mai ales pentru că erau totuși influențați de puritani.

Părintele Damian: Aveau o „tradiție istorică”

Părintele Teologos: Și mai întâi un anumit echilibru. Chiar dacă erau raționali, chiar dacă nu aveau har, chiar dacă aveau taine, erau, oarecum, într-un anumit echilibru pe baza raționalității. Dar ajunge cealaltă extremă.

Setea de spectaculos pe care o exploatează predicatorii sectari am analizat-o și în materialul nostru Dorința de minuni adevărate și false.

Apariția cultelor moderne neoprotestante în secolul al XIX-lea

Părintele Damian: Da, și iată, în acest context al anilor 1800, apare biserica, iarăși biserica – ei își spun „biserică” –, deci, fraților, încă o dată, când spunem „biserică”este un termen instituțional, nu are legătură cu partea harică sau cu partea de succesiune apostolică. Hai să spunem cult, sectă: adventiștii, ceea ce vor deveni martirii lui Iehova, penticostalii și mormonii.

Și vom spune câteva cuvinte despre fiecare în parte, pentru că noi nu dorim să-i promovăm prea mult, dar ca să înțelegeți cine sunt aceștia. Toți, în schimb, toate aceste patru culte, secte, spuneți-le, cum vreți, au la bază Sola Scriptura: doar Biblia este de bază, nu există nimic, deci nu au sfinți, nu cred în viață veșnică, nu cred în nemurirea sufletului, toți sunt predestinați, toți sunt aleșii lui Dumnezeu, adică culmea față de puritani și primii protestanți care totuși, bun, suntem predestinați dar putem să fim ori în rai, ori în iad. Ei nu! Sectele acestea patru: toți sunt în rai, fraților. Deci, atenție, bonusul…

Părintele Teologos: Am spus, se numesc pocăiți. Eu m-am pocăit, gata, s-a terminat.

Părintele Damian: Da, deci toți sunt aleși lui Dumnezeu.Oricum toți sunt în rai. Ei așa consideră și vor, vezi Doamne, dintr-un spirit creștinesc să-i aducă și pe alții la Raiul lor. Dar să știți: toate aceste mișcări carismatice se numesc ele în ziua de azi. De ce carismatice? Atenție, termenul la bază este unul pozitiv, dar interpretat negativ în acest context: carismatice, adică oameni foarte buni de gură care știau să fie foarte buni manipulatori. Este simplu.

Părintele Teologos: Vine de la har și ei cred că au har pe baza înșelării. Adică în clipa în care cineva se vede bun de gură și se vede, foarte sigur de sine, el spune că: „Eu am harisma asta de la Dumnezeu”. Total greșit, pentru că evident lucrul ăsta vine în cazul acesta de la diavol, pentru că și diavolul dă această exaltare, care nu este de la Dumnezeu. Mimează evlavia, dar este vorba de o exaltare foarte întunecată care generează, excitații, senzații, senzualități, care generează fanatism și nu libertate. Harismaticul adevărat, părintele sfânt, nu generează fanatism, nu generează sectă, nu generează, rupere de ceilalți și mai ales mândrie.

Distincția dintre misiunea ortodoxă și exaltarea sectară

Părintele Teologos: Adică noi suntem aleșii lui Dumnezeu, voi sunteți aia răi, hai să vă luminăm noi pe voi. Nu, și din cauza asta vedeți că Ortodoxia, chiar dacă are lucrare de misiune – după cum și noi facem acum lucrare de misiune – nu pornește a priori adică: „Eu sunt mai bun decât voi”, ci spun pe baza tradiției și pe baza dovezilor istorice și doctrinare, că Biserica este mai bună, Hristos este mai bun. Cine dorește, foarte bine. Cine nu, sigur, cu mult drag ne rugăm pentru el. Deci, mare atenție.

Ăștia sunt foarte mândri și, evident, nu se mai gândesc la prezent, ci de obicei se gândesc la viitor. Adică, totdeauna ăștia sunt cu semnul fiarei, sunt cu eschatologie.

Părintele Damian: Da, de aceea se și numesc, să spunem așa, mișcări apocaliptice. Apocaliptice. Pentru că ei așteaptă sfârșitul, așteaptă tot să vină sfârșitul.

Vedeți ce diferență față de noi, creștinii ortodocși? Bineînțeles și noi așteptăm a doua venire. Este normal. Dar noi nu ne axăm pe a doua venire; noi ne axăm pe mântuire. Ei vorbesc de o a doua venire, atenție, în primul rând, pământească. Adică de un Hristos care va veni să fie regele lumii acestei văzute. Așa o interpretează.

Părintele Teologos: Politico-militar, cum aștepta evreii.

Părintele Damian: Da, exact, politico-militar. Bun, câteva cuvinte despre fiecare din aceste secte în parte. Adventiștii apar pe la anul 1830. „Adventist” vine de la Adventus, adică a doua venire. Și iată că oamenii ăștia – deci ca să vedeți, pentru mine este o ironie cum oamenii s-au lăsat păcăliți, nu știu, poate din cauza necazurilor personale, unei vieți foarte necăjite, de obicei împăturirile sociale să spunem așa, mai de jos – au reușit să aibă foarte mulți adepți și misiunea lor a fost foarte prolifică.

Bineînțeles, când un om trăiește, să spunem, în mizerie și într-o amărăciune totală, vine unul și spune: „Frate, ești alesul lui Dumnezeu, dar n-ai știut. Am venit eu să-ți spun”. Și pentru că am venit eu să-ți spun, eu îți ofer o putere pe care eu o am, că mi-o dă Scriptura de la sine. Și atunci tu spui: „Doamne, în sfârșit a venit și salvarea mea după atâția ani de amărăciune și de chin”. Pe lângă faptul că îți mai dă și un bănuț, deci iată, încă o minciună.

Deci ca să vedeți minciuna aceasta, eu sunt puțin mai fervent, vă rog să-mi iertați această fervoare. Este o fervoare împotriva prostiei, în primul rând.

Părintele Teologos: Și adventiști, nu se numesc, „sâmbătari” cumva?

Părintele Damian: Și ei și martorii lui Iehova. Iată, trecem de la una la alta; sunt foarte multe informații. „Sâmbetiști”, le spunem aici. De ce? Pentru că ei merg foarte mult pe Vechiul Testament.

Fraților, haideți să stabilim puțin ceva, pentru că și la noi, în mediul ortodox, apare puțin această eroare. Vechiul Testament, Pentateuchul, a fost scris pentru poporul iudeu. Este, într-adevăr, foarte bun de citit și pentru noi, ca să ne informăm ca material istoric, dar și ca material moral. Dar atenție! Tot ceea ce se spune acolo – păstrarea sâmbetelor, pentru adulteri să fie omorâți cu pietre, citiți tot ce scrie la Ieșire, tot ce spune Moise – fraților, aceea a fost o lege pentru poporul iudeu, nu pentru noi cei din ziua de azi.

La rădăcina acestei exaltări sectare stă totdeauna mândria, despre care am vorbit pe larg în materialul Mândria.

De ce prăznuim Duminica și nu Sâmbăta?

Părintele Teologos: Și dincolo de asta, de ce nu este pentru noi, cei din ziua de azi? Pentru că legea respectivă a avut un caracter pedagogic pentru oamenii din vremea respectivă și legea respectivă s-a împlinit în Hristos. Da? Sâmbăta era ziua de odihnă și noi astăzi ne odihnim duminica. De ce? Pentru că duminica este ziua cu cel mai mult har. De ce? Pentru că duminica a avut loc Învierea, duminica a avut loc Pogorârea Duhului Sfânt.

Cele mai importante momente din istoria Bisericii, Învierea și Pogorârea Duhului Sfânt, au avut loc duminica. Și pentru că noi sărbătorim duminica, ziua Învierii, din cauza asta, duminica nu lucrăm, astfel încât să ne umplem de har, să ne concentrăm pe activități care atrag har. Adică vorbim de rugăciune, vorbim de relații interpersonale, vorbim de alte activități duhovnicești. Din cauza să nu se lucreze duminica.

Faptul că în Vechiul Testament a spus să nu se lucreze sâmbăta, de ce? Pentru că sâmbăta era zi de odihnă. Astăzi nu este vorba de odihnă în sensul că să te odihnești de efortul săptămânii – sigur și asta – dar trebuie să ne ridicăm de la nivelul trupesc la nivelul duhovnicesc, adică să ne umplem și de energia necreată a lui Dumnezeu, de harul lui Dumnezeu. Din cauza asta sărbătorim noi duminica și marile sărbători, pentru că e mai mult har.

Asta vă spun și în cazul în care vreți, duminica, spuneți că e zi liberă și mergeți să păcătuiți – eu știu, la grătar cu prieteni și așa mai departe. Asta nu-i bine, să ne fie foarte clar. Deci, duminica trebuie să ne creștem nivelul de duhovnicesc, să ne îmbibăm de har. Pentru asta sărbătorim duminica și nu sâmbăta. Înțelegeți?

Duminica este ziua Învierii, iar ce înseamnă Învierea pentru mântuirea noastră, în fața simplificărilor propuse de protestantism, am arătat în materialul Care este rezultatul Învierii Domnului? Ce este mântuirea?.

Adventiștii și „Marea Dezamăgire”din 1844

Părintele Damian: Iată și aceștia adventiști, că eram la ei, ce au început să facă? Tot ca să prindă și mai mult acces la popor, au început pastorii lor să facă calcule apocaliptice pe baza Vechiului Testament. Dumnezeule, unde au ajuns!

Și la un moment dat, un mare pastor de-al lor a spus: „Domnule, pe data de 15 octombrie anul 1844, este a doua venire. Venți toți, ne prezentăm pe un câmp”.Și așa au și făcut.

Părintele Teologos: Haine albe.

Părintele Damian: Da, haine albe, cămăși albe: „Vine Iisus Hristos”. Au stat toată ziua, au stat și a doua zi – n-a venit nimeni. Pe urmă au spus: „Hopa, s-a greșit calculul. Hristos a venit, dar în chip nevăzut, nu L-am văzut noi. A doua venire unde o să-L vedem și noi mai durează puțin”.

Și bineînțeles, această șaradă, nu a mai durat multă vreme și ei s-au scindat în NNN secte. Mai departe, Martorii lui Iehova: „Iehova”, acest „Iehova”, „Yahweh”, adică numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Dar ei, de la literele – știți că nu există vocale transcrise în iudaică – ei din Yahweh, cum îi spunem noi și cum se traduce, ei au spus „Iehova”.

Fraților, nu contează că ei se bazează foarte mult de unde trebuie să-i spunem „Iehova”. De aici spun că: „Domnule, noi suntem botezați în Hristos”. Păi stai puțin: Iehova, Hristos – nici voi nu mai știți ce e și în ce credeți. Și la fel, chestia aceasta cu a umbla din ușă în ușă: Îl propovăduim pe Hristos și pe Iehova. Propovăduirea asta din ușă în ușă nu are nimic cu spiritul creștin.

Critica Martorilor lui Iehova: Arianism și Antitrinitarism

Părintele Teologos: Dincolo de asta, trebuie să știți că Martorii lui Iehova, dacă nu mă înșel, sunt unii dintre cei mai periculoși. De ce? Pentru că sunt cei mai departe de ortodoxie. Adică, ei sunt o formă de arianism, dacă doriți. Adică nu-L văd pe Hristos ca și Dumnezeu adevărat, ci ca și cineva inferior. Pe Duhul Sfânt nici măcar nu-L bag în seamă, clar – adică nici măcar nu sunt trinitari. Unde mai pui cultul Sfinților: nici nu există, sunt foarte agresivi relativ la Maica Domnului și la toți, împotriva tuturor Sfinților, care asta este foarte grav.

De ce? Pentru că asta arată că ei, și în general protestanții, habar n-au de Sfințenie, habar n-au de drumul de desăvârșirii umane în Hristos. Asta este definiția: nu-i cinstim pe Sfinți, fraților. De ce? Pentru că trebuie să-i avem ca modele și trebuie să-i avem ca și ajutor către Hristos. Sfântul nu intră între noi și Hristos. Sfântul ne ajută să ne apropiem de Hristos prin mijlocirile sale. Noi nu ne închinăm la Sfânt, sau, mă rog, la Maica Domnului, când ne închinăm la Dumnezeu, la Hristos.

Și iarăși, că protestanții se leagă foarte mult de faptul că Hristos este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu. Păi Hristos este Dumnezeu, fraților! Și în clipa în care Sfântul mijlocește între noi și Hristos, mijlocește între noi și Dumnezeu. Și nu în sens de interpunere, ci în sens de ajutor. După cum eu am nevoie de ajutor ca să intru la împărat, că nu mă primește împăratul, că sunt mic și am nevoie de „mijlocitor”, la fel și Sfântul este „mijlocitorul” meu în fața lui Dumnezeu, pentru că el este mult mai aproape de Dumnezeu decât mine.

Dar protestanții, pentru că evident, au ca bază mândria, ei se cred că gata, eu vorbesc direct cu Dumnezeu, de unul singur. Eu sunt un „însingurat”, de fapt, mândria mea. Foarte greșit.

Rădăcina ariană a acestei secte neoprotestante poate fi înțeleasă mai bine din pagina despre arianism de pe OrthodoxWiki, iar despre cinstirea Maicii Domnului, pe care acești sectari o resping, am vorbit în materialul Maica Domnului: puterea și viața interioară.

Contradicția celor 144.000 la Martorii lui Iehova

Părintele Damian: Dar culmea, acest cult al Martorilor lui Iehova reprezintă, de fapt, o glumă de care nu știu de ce nu-și dau și ei seama. Ei tot tratează în acea zisă, teologie a lor, faptul că, dom’le, există, conform Scripturii, cei 144.000 de aleși ai lui Hristos. Da, bun, tu ești un cult cu aproape 10 milioane de adepți la nivel mondial în momentul de față. Cum adică? Ori sunt toți aleșii, ori sunt doar 144.000. Dacă doar sunt 144.000, cu restul ce se va întâmpla? Înseamnă că ajung în iad, nu? Dar ei nu-și explică lucrul acesta. Deci vedeți, nu vorbim de o logică. Vorbim pur și simplu de doctrina lor falsă.

Părintele Teologos: Și e vorba, trebuie să știți, și de manipulare emoțională. Pentru că trebuie să știți că, deci capii lor știu foarte bine că n-au succes prin mers din ușă în ușă. Dar îi trimit pe noi învățăcei, pe noii adepți, să meargă din ușă în ușă.

Părintele Damian: Care din păcate sunt foști ortodocși, trebuie să spunem și lucrul acesta.

Părintele Teologos: Astfel să fie respinși, astfel ei să aibă senzația „răutății oamenilor” și să se întoarcă la Martorii lui Iehova ca la un cuib. E vorba de manipulare emoțională. Adică te trimite pe tine intenționat să fii agresiv la adresa celuilalt, celălalt evident că te respinge și atunci tu te comporți cu dragoste față de el, astfel încât să-l manipulezi emoțional, să-i spui: „Vii aici, ți-am spus eu că suntem în ultimele zile, că vine Hristos mâine”.

Părintele Damian: Și că: „Uite, voi sunteți aleși, vedeți cum se comportă?” Ce le spune Hristos Apostolilor? „Veți să fii prigoniți din cetate, în cetate”.

Părintele Teologos: Da, și deci: „Voi sunteți prigoniți și doar noi am rămas cei 144.000 care suntem, nu știu, câteva milioane și ați fi manipulați emoțional”. Deci nu e vorba de o teologie aici, ci e vorba efectiv de manipulare emoțională.

Sinteză Teologică: Penticostalismul și Glosolalia

Părintele Damian: Da. Trecând puțin mai repede, penticostalismul – ceea ce se numește acest cult, această sectă harismatică – care apare tot așa după anii 1850, dintr-o dată. Anumiți pastori – deci fiți atenți, cei care înființează toate aceste secte sunt ei, la rândul lor, foști tot protestanți, capilor. Deci nu vin, să spunem, nici de la romano-catolicism, nici de la ortodoxie, sau să spunem așa la „mainstream churches”, cum s-a numit ziua de azi. Nu, sunt unii foști pastori baptiști, anglicani.

Părintele Teologos: Rebelii rebelilor.

Părintele Damian: Exact, și tot rebeli sunt până în ziua de azi, de aceea sunt zeci de mii de secte. Și iată, pentru penticostalism, anumiți predicatori au spus: „Domnule, stai puțin. Noi avem darul Sfântului Duh”. Și cum se manifestă acest dar? Printr-o manifestare fizică. Și care este manifestarea fizică? Care, de fapt, este demonică și drăcească: fel de fel de scălâmbăieli, tremurături, dansuri haotice, pe care ei le numesc prezența Duhului Sfânt. Deci vine Duhul Sfânt și Duhul Sfânt începe să te…

Părintele Teologos: Și vorbitul în limbi.

Părintele Damian: Așa-zisul vorbit în limbi, care de fapt e tot așa o bolboroseală de fel de fel de amestecuri. Cred că este vorba de o boală mentală sau de probleme psihice la bază, adică să ne ierte Dumnezeu.

Părintele Teologos: Să ne înțelegem. Deci vorbitul în limbi cel adevărat a existat și a fost un efect al harului în perioada apostolică. Dar acest har a dispărut și apare foarte rar la sfinți. Și vorbitul în limbi nu seamănă bolboroseală. Ci înseamnă înțelegere, cum a fost în cazul Sfântului Paisie și Sfântului Porfirie. Sfântul Paisie, fiind grec și neștiind altă limbă, s-a înțeles cu un inginer german. Sfântul Porfirie, fiind grec și neștiind altă limbă, s-a înțeles cu o franțuzoaică.

Asta înseamnă vorbitul în limbi, adică creșterea dragostei, creșterea unității între noi, dincolo de barierele impuse de limbajul pe care fiecare îl are – limbajul, limba maternă. Asta este vorbitul în limbi, nu faptul că bolborosești și fac eu mare show pe scenă cu orgă, cu pian…

Părintele Damian: Cu lumini.

Părintele Teologos: Adică Maica lui Dumnezeu „super-church” și lucru de genul ăsta. Nici vorbă de așa ceva. Astea sunt toate fenomenele de demonice clar.

Care sunt darurile adevărate ale Duhului Sfânt și cum se deosebesc ele de exaltarea penticostală a cultelor neoprotestante am arătat în materialul nostru Darurile și scopul Duhului Sfânt.

Atractivitatea spectacolului și „miracolele” surogat

Părintele Damian: Din păcate, penticostalismul acesta, dintre toate sectele moderne, este cel care are, să zicem așa, cea mai mare propagare. Chiar în spațiul românesc, penticostalismul acesta nu știu cu ce îi atrage pe oameni. Sincer să fiu, nu știu cu ce îi atrage.

Părintele Teologos: Bani, show. Pentru că este atractiv. Deci omul are nevoie de minune, să spun așa. Dar minunea adevărată este Dumnezeu cel minunat în inima noastră. În clipa în care eu n-am viață duhovnicească necesară, n-am program duhovnicesc necesar, atunci dispare Dumnezeu cel minunat din inima mea și atunci caut surogate. Și surogatele astea sunt, începând de la ecrane, de la un spectacol, un concert și mergând până la super show-uri.

Părintele Damian: Și chiar false vindecări. Efecto placebo.

Părintele Teologos: Clar. Placebo. Eu cunosc cazuri în care erau colegii de serviciu – când lucram în lume – care erau plătiți să meargă să leșine pe scenă și să vină pastorul harismatic să-i pună mâna pe cap și ea să reînvie. Și un coleg de lucru s-a dus la el și zice: „Cum, că ieri ai fost la lucru, ai fost bine mersi?”, și zice: „Știi, că am avut nevoie de bani”, lucruri de genul ăsta.

Părintele Damian: Da, da, se merge până acolo, adică nu „se merge până acolo”, este baza. Aceasta este baza credinței.

Părintele Teologos: Iartă-mă puțin. Protestanții au apărut ca și o mișcare de recul față de puritani și față de baptiști, care erau foarte stricți.

Părintele Damian: Atenție, tot protestanți, că aici este gluma istoriei.

Părintele Teologos: Da, care a ajuns în cealaltă extremă.

Părintele Damian: Exact.

Părintele Teologos: Nu s-au oprit la echilibru ortodox, la luminare ortodoxă, că n-aveau de unde. Pentru că Ortodoxia la vremea respectivă, era sub robie, sub Imperiul Otoman sau, mă rog, rușii, erau închiși.

Părintele Damian: Și ca să vedeți, până în ziua de azi… la un moment dat, când eram în facultate, și eram mirean, am avut așa un fel de lucrare de seminar: fiecare dintre noi să mergem undeva la un cult protestant, să observăm ce se întâmplă acolo și să redactăm o lucrare științifică despre ce se întâmplă la fața locului. Și am fost și eu la niște penticostali, dar gluma, mă rog, o anumită parte etnică a românilor, mă duc acolo.

Deci ca să vedeți minciuna aceasta de așa-zisă credință. Unii dintre ei săraci, deci toți aveau Biblia în mână. Toți la cravată, toți îmbrăcați decent. Dar unii dintre ei, pentru că erau analfabeți funcțional, țineau Biblia invers, săracii. Deci pentru că asta era obligația: să țină Biblia deschisă. Trei nici nu știau ce se întâmplă concret acolo și aveau Biblia deschisă invers și se uitau. Eu eram acolo într-o bancă. Aveam și eu o Biblie și zic: ce show e aici, ce glumă e asta de biserică, ce glumă de așa-zis Dumnezeu e aici. Și acolo pastorul, unul tot așa de ăsta cu fervoare: „Fraților, Domnul Iisus de dimineață până seara”. Și ăla săracul stătea: „Așa e, da, aleluia, Domnul fie lăudat” și el avea Biblia invers în mână. Un show, un simulacru. Un simulacru, deci penticostalismul.

Aceeași sete de senzații care îi ține pe oameni în mrejele sectelor neoprotestante alimentează și alte înșelări contemporane, pe care le-am cercetat în materialul Înșelarea New Age: energie, reîncarnare, yoga și reiki.

Mormonismul, sectă neoprotestantă: „Al treilea testament”

Părintele Damian: Și vorbim despre ultima ramură, modernă și foarte cunoscută neoprotestantă să spunem așa „deluxe”, pentru că este considerată „deluxe”, așa-zisul mormonism sau Biserica Mormonă. A apărut ultima dintre cultele acestea, secte neoprotestante, cred că 1901-1902. Toate celelalte sunt înainte de 1900.

Dintr-odată, un anume Joseph Smith, din statul New York, are o vedenie cu un înger numit Moroni. Și îngerii ăștia, când au fost botezați, Moroni, că el vine cu mai multe nume în această carte a lui Mormon. Acest înger Moroni îi spune: „Frate Joseph, ai fost alesul lui Iisus Hristos, fii atent, vino să-ți arăt eu sub un pom unde sunt îngropate două plăci de aur cu noua carte, noul testament. Gata. Vechiul și Noul Testament, sunt complet expirate. Acum este un al treilea”. Sunt bune și alea în continuare. Dar acesta, al treilea testament, va fi baza. Ăsta e cel adevărat și cel contemporan. Așa zisele table.

Bineînțeles că este o farsă. Din nou, încă o farsă. Dar din păcate foarte mulți au zeci de milioane de adepți.

Părintele Teologos: Încercare demonică.

Părintele Damian: Da. Și această carte a lui Mormon am citit-o și eu, tot din perspectivă teologică, ca să știu cu ce am de-a face. Este un amestec într-adevăr rațional, o logic de diferite demențe și denumiri de structuri îngerești, structuri de propovăduire, nici nu știi ce se întâmplă acolo. Dar ei au foarte mulți oameni de afaceri în această sectă. Nu știu cum îi atrag pe acești oameni de afaceri.

Părintele Teologos: De ce? Pentru că unul din principalii lor piloni este unul din pilonii care a existat și la Calvin: de fapt, se numește Evanghelia Prosperității.

Adică, foarte pe scurt, ca să nu intrăm în detalii pentru că deja timpul a trecut foarte mult: dovada că Dumnezeu te iubește înseamnă că ai succes în afaceri.

Părintele Damian: Ai bani.

Părintele Teologos: Ai bani. Și deci, dovada că Dumnezeu te iubește și te ajută înseamnă că închizi firma celuilalt. Atunci, dacă tu ești validat din punct de vedere teologic, știți, adormi conștiința, necrozezi conștiința. Că da, eu pot să închid firma celuilalt, pot să fiu fiară cu celălalt, aici evident că intri în acest păcat. Plus datorită faptului că s-a creat această rețea.

Părintele Damian: Foarte bine stabilită, deci nu e ceva haotic.

Părintele Teologos: Nu, nu e vorba de o rețea de oameni de afaceri foarte bogați și, plus, vorbim de manipulări și de alte lucruri. Bine, în celelalte părți am spus că sunt manipulări și sunt lucruri așa, oculte prin spate și alte lucruri, dar mai ales la mormoni, adică vorbim la alt nivel, la cu totul alt nivel. Din cauza asta ei sunt, cum se spune, sunt recunoscuți, dacă doriți, în sens negativ, ca fiind secta de lux. Astea sunt foarte mari.

Părintele Damian: Da, da, a oamenilor de afaceri. Și la ăștia am fost tot într-un spirit de cercetare. În București au, o filială, o biserică a lor în București. Și ce se întâmplă acolo? Deci ei la Salt Lake City, în Statele Unite, unde este sediul lor central, au un fel de catedrală imensă. Unde este un pastor reprezentându-L pe Hristos cu 12 adepți, așa-ziși apostoli. Și toate bisericile, toate filialele „din lume”, când se ține, „așa zisa slujbă de la Salt Lake City”, la o anumită oră, toți au ecrane în biserică și se transmite live acea slujbă. Deci dacă face slubjă să zicem, la 9 seara și la tine e 5 dimineața, la altul 2 dimineața, toată lumea e în biserică la ora aceea pentru că ni se vorbește de la Salt Lake City de la reprezentantul lui Hristos pe pământ.

Părintele Teologos: Este cult asta, și bine că ai adus aminte. Deci ei, de fapt, fraților, nici măcar nu cred într-un Hristos, Dumnezeu adevărat om adevărat, ci vorbim de o rețea sub masca creștinismului, dacă doriți, în care reprezentantul lui Hristos este pur uman, sau o ființă inferioară. Pentru că uneori este reprezentat și ca și un înger, dacă nu mă înșel. Adică clar nu e vorba de Dumnezeu adevărat și om adevărat, nu e vorba de mântuire, ci e vorba doar de folosirea creștinismului, care la ora asta este în reviriment, folosirea creștinismului pentru validarea anumitor fapte ale lor, inclusiv apocaliptice, inclusiv război.

Părintele Damian: Cum să-l păcălești pe om? Că vedeți, aici ajungem chiar și la niște concluzii ale discuției noastre din această seară. Toate aceste secte s-au dezvoltat pe baza angoasei omului față de viața personală.

Părintele Teologos: Și despărțirii lui de Dumnezeu.

Părintele Damian: Și despărțirii lui de Dumnezeu, că așa au și reușit în spațiul nostru ortodox să se infiltreze, și să câștige atât de mulți adepți. Atenție, cei care se convertesc, la aceste secte nu au fost la rândul lor niște ortodocși practicanți. Au fost ortodocși prin botez. Dar nu au fost ortodocși practicanți.

Dar iată această promisiune a unei vieți simpliste, atenție fără niciun pic de jertfă, fraților, decât jertfă financiară – acea zeciuială care se cere, iarăși un paradox. La noi, dacă spune preotul: „Este nevoie să reparăm ceva, este nevoie de un bănuț”, domnule, nu se mai satură popa de bani, toată ziua nu mai dă bani. Dar acolo te duci și ai dat 10% din tot ce ai și nimeni nu mai comentează. Nu știu cum se face. Nu știu cum se întâmplă lucrul acesta.

Părintele Teologos: E simplu, adică îi prind la început că le oferă ajutoare, dar ei știu că dacă le oferă ajutoare la început, după aceea îi prind, după în timp își iau banii înapoi cu vârf și îndesat. Ei, dacă omul primește ajutoarele, intră la ei, după care este mult mai dificil să se rușineze, să spună: „Am greșit”, și să iasă și rămân acolo.

Părintele Damian: Rămâne acolo în această greșeală. Deci iată frații, vedeți, toate aceste culte neoprotestante au făcut și fac foarte mult rău în viața noastră spirituală din ziua de azi și, din păcate continuă să câștige din ce în ce mai mulți adepți din rândul poporului nostru drept credincios.

Nu ne rămânem frații noștri. Noi nu suntem combativi fizic. Noi nu sărim cu sabia în mână. Dar noi încercăm să ridicăm niște probleme reale. Să spunem niște adevăruri. Bineînțeles, poate de multe ori deranjante. Dar, nonetheless cum spune englezul, reale și adevărate. Și consider că trebuie să avem grijă. Trebuie să știm foarte multe despre ei. Și încă o dată, ca de fiecare dată de altfel, vă îndemn să cercetați, să vă documentați. Chiar, poate Doamne ferește, între dumneavoastră veți simți așa o apropiere față de una din aceste secte neoprotestante, și cercetați fraților, istoria lor. Și o să vedeți acolo numai trăznăi. Deci numai trăsnăi.

Dacă dumneavoastră veți considera că Biserica noastră veche de 2000 de ani – cu atâta jertfă, cu atâtea minuni, cu atâția sfinți, cu atâta har – este depășită, și considerați că ceea ce vedeți acolo, glumele acelea de așa-zisă credință și de așa-zis har fals, reprezintă ceva mult mai bun, atunci este decizia dumneavoastră. Pentru că exact așa cum a spus și Părintele Teologos la început, toți am fost creați cu liber arbitru. Putem să facem ce vrem, dar atenție să ne și asumăm în același timp.

Părintele Teologos: Evident. Deci din cauza asta, oamenii buni, să fim foarte atenți. Trebuie să fim întâi de toate în „terapie ortodoxă”, astfel încât să fim fericiți în veșnicie. Și după cum ereziile continuă, vom continua și noi. Va urma.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Mulți dintre cei care au cercetat cu sinceritate istoria acestor mișcări neoprotestante s-au întors acasă, în Biserica lui Hristos: mărturii mișcătoare găsiți în paginile despre convertiri contemporane publicate de Ziarul Lumina.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează