
Episcopul Gherasim de Avidou are moaște nestricate – foto
12 octombrie 2026Ascultați un cuvânt al părintelui Moise McPherson care abordează problema smereniei – de ce putem avea o anumită respingere pentru ea, chiar dacă ne-o dorim?
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
De ce respingem smerenia? – p. Moise McPherson
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Salut, copii ai internetului. De ce respingem smerenia?
Îmi amintesc că, cu mulți ani în urmă, țineam o cateheză pentru catehumeni și am spus că smerenia este strâns legată de umilință. Atunci, una dintre femei a protestat și a zis: Părinte, vreau smerenia fără umilință. Este oare adevărat?
Acum, la nivel psihologic, când începem cu adevărat să înțelegem ce ne hrănește egoismul, vedem că acesta este competiția continuă în care ne așezăm pe noi înșine, creând, conștient sau inconștient, o ierarhie în mintea noastră, în care îi așezăm pe ceilalți: după cariera, mașina, statutul, ceasul lor, tot ce considerăm a fi de valoare, iar pe alții ca având mai puțină valoare. Apoi încercăm să ne dăm seama unde ne aflăm noi.
Așadar, smerenia nu înseamnă să trăiești ceva ce nu ești, ci să te trăiești exact așa cum ești, adică unul dintre mulți oameni, o persoană ca oricare alta. De fapt, categoriile de ierarhie, de „mai sus” sau „mai jos”, încep să se dizolve, pentru că toate acestea se întemeiază pe realizări și lucruri lumești. Nu sunt categorii reale, căci toți ajungem în același pământ. Nimic din acestea nu ne însoțește și nimic nu ține de ființa noastră cea mai adâncă.
Singurul lucru care ne este cu adevărat propriu este că suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar acesta este, în mod paradoxal, ceea ce dă omului cea mai mare noblețe. Și totuși, adesea o respingem. Nu ne vedem pe noi înșine ca fii ai lui Dumnezeu. Vrem să ne definim prin realizări, prin intelect, prin contul bancar, prin tot ce ne face să ne simțim speciali. Dar suntem infinit mai speciali decât atât. Suntem infinit mai prețioși decât atât, pentru că Creatorul întregii zidiri ne iubește ca pe fiii Săi. De la El primim valoarea și demnitatea noastră.
Iar dacă nu ne sprijinim pe acestea, trebuie să ne sprijinim pe altceva. De aceea începem să construim acest egoism, această fațadă, această imagine despre cine suntem și ce vrem să creadă ceilalți despre noi. Iar când împrejurările potrivnice ale vieții se prăbușesc peste noi și încep să sfărâme sau să distrugă chipul pe care ni l-am zidit, acea fațadă, masca pe care o purtăm, o urâm. Urâm ceea ce se află în spatele ei, urâm ceea ce ne descoperă despre noi, pentru că ne arată că suntem simpli, că suntem oameni și că suntem la fel ca toți ceilalți. Nu suntem speciali în sensul că am fi un fulg de zăpadă unic și prețios datorită darurilor și abilităților noastre, ci suntem prețioși și unici pentru că avem Tată în ceruri.
De aceea, egoismul și smerenia nu sunt atât de depărtate. Egoismul este ideea că sunt cineva care nu sunt, pe când smerenia este conștiința că sunt cine sunt. Este mult mai aproape de noi. Dar creează în noi dilema de a respinge ego-ul, de a respinge mândria, de a respinge falsa idee despre cine suntem. Și tocmai de asta ne este frică. Ne temem să fim pur și simplu oameni.
Însă tocmai în această condiție omenească Îl găsim pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu Se descoperă prin mândrie și stimă de sine, nici prin închinarea la sine într-un chip ciudat și abstract. De fapt, motivul pentru care oamenii nu L-au putut primi pe Iisus Hristos atunci când a venit pe pământ a fost smerenia Lui desăvârșită. El nu a căutat fastul și aparențele. Nu a căutat acumularea de putere. Nu a avut nevoie de bogății. Nu a avut nevoie de niciunul dintre aceste lucruri pentru a Se defini. Definiția Lui despre Sine era cu totul lăuntrică, ținând de ceea ce era El cu adevărat.
Observați că în Vechiul Testament, atunci când Moise L-a întrebat pe Dumnezeu cine este, Dumnezeu i-a răspuns simplu: „Eu sunt Cel ce sunt”. Nu există niciun punct de referință pentru Dumnezeu care să fie în afara Lui sau mai presus de El și care să-L poată defini. Din punct de vedere filozofic, El este definit doar prin Sine Însuși. La fel și pentru noi: atunci când cineva întreabă, „Cine sunt eu?”, suntem fii ai acestui Dumnezeu. Nu există un nivel mai înalt la care să ajungem. Nu există un statut care să le întreacă pe toate, pentru că aceasta este definiția ultimă a ființei noastre.
De aceea, a ajunge la smerenie înseamnă, mai ales, a fi cinstit cu noi înșine. A fi reali față de ceea ce suntem, a ne vedea pe noi în lumina dragostei și a răscumpărării lui Hristos. Când facem aceasta, atunci umilințele care vin în viață, eșecurile, lucrurile care nu merg cum vrem noi și care nu se împlinesc, devin suportabile. Ele sunt acceptabile. Ele nu ne definesc. Nici succesele, nici eșecurile noastre, nici bogăția sau lipsa ei, nici ceasul pe care îl purtăm sau lipsa acestuia nu ne definesc. Suntem definiți lăuntric prin această dragoste a lui Dumnezeu și nimic nu o poate întrece.
Aceasta, fraților și surorilor, este adevărata noastră chemare: să lepădăm masca, să lepădăm egoismul, mândria, definițiile și ierarhiile pe care societatea încearcă mereu să ni le impună și să ne întoarcem la caracterul și substanța reală, la adevăratele împliniri ale vieții: a-ți iubi soția, a avea copii sănătoși și echilibrați, a fi stâlp al comunității bisericești, a fi om al rugăciunii, a fi cu totul închinat Dumnezeului Treimic. Acestea sunt adevăratele împliniri ale vieții, dobândite prin smerenie și prin dragoste, punând pe alții înaintea noastră. Când trăim astfel, nu doar că suntem echilibrați, sănătoși și întregi, dar aducem și o mare valoare celor din jurul nostru. Devenim o binecuvântare continuă, revărsând dragostea lui Dumnezeu asupra tuturor. Aceasta este adevărata noastră chemare. Orice altceva este o abatere, o micșorare și o folosire greșită a ceea ce Dumnezeu ne-a făcut să fim.
Căci atunci când căutăm statutul și poziția, suntem nevoiți să călcăm în picioare pe alții. Trebuie să ne ridicăm deasupra lor. Ne așezăm într-un teritoriu artificial care ne definește printr-o definiție falsă. Ajungem să ne vedem mai presus de ceilalți, când, de fapt, nu suntem. Suntem păcătoși, la fel ca toți ceilalți.
De multe ori, oamenii se poticnesc în privința sfinților, spunând că sfinții nu aveau păcate sau slăbiciuni. Dar când citim viețile sfinților, vedem că ei vorbeau neîncetat despre slăbiciunile lor, neputințele lor, păcătoșenia lor. Vedeau mândria și egoismul ce se ascundeau în propriul lor suflet, dar le lepădau. Voiau să se închine lui Dumnezeu, nu să se închine sieși. Și astfel, atunci când suntem smeriți în viață, acesta este drumul cel drept. Iar când suntem smeriți și mergem pe acest drum, lucrul acesta nu ne mai tulbură. Este bine. Poate că ne descoperă ceva despre noi, o slăbiciune sau altceva, dar nu ne vatămă. Pentru că nu vatămă chipul lui Dumnezeu din noi, ci doar mândria noastră.
Aveam un prieten foarte drag din seminar, părintele Zaharia Lynch, și ori de câte ori se întâmpla ceva tulburător, îmi amintesc de multe ori când îi spuneam: „Oh, asta mă tulbură foarte tare”. El îmi răspundea întotdeauna: „Apa pe spatele raței”. Vezi, pentru cei smeriți, viața este mult mai puțin dureroasă. Este mai lină, mai ușoară. Este mai simplu de purtat.
Când încercăm să susținem un standard, o idee, o înfățișare falsă a ceea ce suntem, acest lucru ne istovește. Oamenii se istovesc din pricina acestei mândrii a egoismului și a căutării de ierarhii. Caută neîncetat ceva nou care să-i definească, acel lucru care să-i facă, chipurile, „mai buni” decât alții, care să le dea un avantaj sau o poziție aparte. Și totuși, ei urmăresc doar lucruri care nu pot merge cu ei în mormânt.
Vezi, viața noastră este mărginită și toți ajungem în același loc. Singurul lucru pe care îl lăsăm cu adevărat în urmă este moștenirea noastră. Iar moștenirea noastră este felul în care am iubit pe oameni și oamenii care au fost hrăniți și îmbogățiți prin viața noastră. Aceasta este o moștenire adevărată. Oamenii pe care i-am iubit, pe care i-am slujit și de care ne-am îngrijit. Tot restul: casa, barca, mașinile. Toate acestea dispar. Nimeni nu și le va aminti și nimănui nu-i va păsa de ele. Și toate vor fi vândute la licitație, dăruite sau altceva de acest fel. Nu au nicio însemnătate veșnică. Nu lasă nicio urmă sau lucrare durabilă pe acest pământ. Doar oamenii în care ne-am revărsat au această putere.
De aceea, vă spun ca o îndemnare: „Smeriți-vă, dar zidiți o moștenire adevărată.” Zidiți ceva, în sensul cel bun al cuvântului, de care să vă puteți bucura, ceva ce, prin sudoarea și osteneala frunții voastre, a fost adus la lumină. La aceasta se referă Hristos când spune: „Dacă grăuntele nu cade în pământ și nu moare, nu aduce roadă”. Dacă viața noastră nu este o jertfă vie, o moarte față de sine și o revărsare de sine, nu vom aduce roadă veșnică.
Toată roada acestei lumi: bani, ranguri și averi, este searbădă, slabă, fără valoare și ieftină. Nu are nimic legat de ea. Nu răsună în veșnicie. Singurul lucru care rămâne după noi este moștenirea oamenilor pe care i-am iubit, pe care i-am hrănit, de care ne-am îngrijit, pe care i-am purtat de grijă și în care ne-am revărsat pe noi înșine. Și am făcut-o în detrimentul propriei noastre ființe. Ne-am jertfit propria ființă ca să murim, pentru ca alții să poată trăi. Astfel, moștenirea este reală.
Dar dacă nu facem aceasta, vă spun: „Peste cincizeci de ani de la moartea voastră, nimeni nu vă va mai pomeni.” Fără nepoți și strănepoți, fără familii și fără oameni, viața noastră va fi ca o clipă fără însemnătate pe acest pământ. De aceea vă îndemn: Investiți în ceea ce răsună în veșnicie, în ceea ce are valoare veșnică, adică în oameni. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







