
De ce respingem smerenia? – p. Moise McPherson
12 octombrie 2026Ascultați un cuvânt în care, sub un titlu ce pare șocant, părintele Moise McPherson explică de ce trebuie să nu ajungem în situația în a ne baza prea mult pe propriul autocontrol.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
De ce nu ai nevoie de autocontrol – p. Moise McPherson
De ce să mai stai pe rețele de socializare, dacă tot cazi în poftă trupească din pricina lor? Scapă de rețelele de socializare! Folosește-ți stăpânirea de sine ca să fii înțelept, cu discernământ și disciplinat.
Dacă e un lucru pe care îl știu despre mine și poate vi se potrivește și vouă, nu sunt construit pentru stăpânire de sine. Mi-am dat seama de aceasta de-a lungul vieții mele. Atunci când pofta e destul de mare, stăpânirea de sine îmi scapă din mână. Sfântul Apostol Pavel spune limpede în Epistola sa că trebuie să fim stăpâni pe noi înșine. De aceea, titlul clipului este oarecum senzaționalist, dar adevărul este că, dacă vrei să înaintezi cu adevărat în viață, trebuie să ai stăpânire de sine, însă s-o folosești cu înțelepciune.
Avem aici o schemă pe care v-o propun ca să înțelegeți exact ce vreau să spun. Pe o axă este stăpânirea de sine, iar pe cealaltă este pofta. Stăpânirea de sine merge de la 1 la 10, iar pofta de la 1 la 10. Iată care este treaba: toți suntem la 10 în ce privește stăpânirea de sine atunci când pofta este la 1. Când pofta crește în mod firesc, stăpânirea de sine începe să scadă. De pildă, ți-ai cumpărat un pachet de biscuiți Oreo și toată ziua îl ignori. Dar când se face ora nouă seara, pofta începe să crească. Iar când pofta se ridică, ce se întâmplă? Stăpânirea de sine scade în mod firesc. Și așa se întâmplă. De aceea vedem cele două linii întâlnindu-se în jurul cifrei 5. Când pofta ajunge la un anumit prag, stăpânirea de sine devine foarte greu de păstrat. Așa este.
Când mă gândesc la stăpânirea de sine în propria mea viață, mă gândesc mereu la poftă, nu la stăpânire de sine, pentru că înțeleg că aceasta din urmă are tendința de a slăbi ori de câte ori pofta devine prea puternică. Așadar, trebuie să-ți rânduiești viața astfel încât să ai un dialog cinstit cu tine însuți: dacă pofta mea ajunge prea mare, ce se va întâmpla cu stăpânirea mea de sine? Oare la ora 23:00 va fi, în chip minunat, tot la 10 față de biscuiții Oreo, după ce toată ziua a fost la 10, în timp ce îi ignoram și mă gândeam la ei, iar acum, aproape de culcare, cu zahărul din sânge puțin scăzut, după ce tocmai am terminat de făcut mișcare, fiind flămând și poate că n-am mâncat destul? Când pofta ajunge în zona 5-6-7-8, ce se va întâmpla cu stăpânirea de sine? Sunt obosit, flămând și vreau ceva dulce.
Cred că oamenii înțeleg greșit folosirea stăpânirii de sine. Ei cred că aceasta va rămâne neclintită la 10, chiar dacă pofta ajunge la 10. Aceasta nu este realitatea, prieteni. Nu se va întâmpla așa cu voi și cu siguranță nu se va întâmpla așa cu mine. De aceea, ceea ce trebuie să facem este să ne folosim stăpânirea de sine atunci când este la 10 ca să nu ne punem în astfel de situații. Adevărul este că vei avea o probabilitate de cădere mai ridicată cu cât pofta sau ispita este mai mare, pentru că este un rezultat firesc al slăbirii stăpânirii de sine. Iată unul dintre motivele pentru care, atunci când vorbesc cu bărbații care merg la întâlniri, le spun: „Cel mai bine este să evitați sărutul înainte de căsătorie”. Iar motivul este că știu că dorința lor este deja la maximum încă de la început. Dorința este deja la maximum. Atunci de ce să mai adăugăm alte trepte de dorință, de ațâțare și de provocare, și să întoarcem întrerupătorul care face ca mintea să alunece în altă parte, ca dorințele trupului să crească și mai mult, iar înfrânarea să se prăbușească de pe o stâncă, de vreme ce dorința este deja la maximum? Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să rămâi în afara zonei de primejdie.
Acesta este, de fapt, scopul înfrânării. Folosește-ți înfrânarea ca să nu te duci în locul acela primejdios. Așadar, dacă știi că biscuiții Oreo sunt o ispită, cel mai bine este să nu-i ai în casă. Iar dacă totuși îi ai în casă, cumpără un pachet mic și mănâncă-i doar după masă. Dacă ești cu prietena ta și știi că dorința este deja la maximum, de ce să te pui în situația de a vă uita la un film sau la un show TV la zece seara, la nouă seara sau la orice oră din noapte sau din zi? De ce să stați singuri când dorința este deja la maximum și acum trebuie să lupți ca să ții înfrânarea sub control la un nivel atât de ridicat, încât să ajungi să cazi? Aceasta va ajunge să te provoace și să te împingă prea departe, iar stăpânirea de sine va dispărea, mintea se va opri, dorința va lua locul, iar după aceea va urma tot păcatul.
Vedeți, înfrânarea este foarte bună tocmai ca să ne ferească de ispită. Asta vrem. Nu vrem să ne punem singuri în situații și împrejurări în care dorința să devină mai puternică decât înfrânarea. Așadar, folosește-ți înfrânarea, întărește-o și poartă o discuție cinstită cu tine însuți: „Dacă mă simt slab, dacă mă simt ispitit, dacă dorința mea este prea puternică, care va fi, în mod realist, urmarea acestei situații, ținând cont de toate lucrurile?” Iar dacă suntem cu adevărat cinstiți cu noi și avem un dialog interior serios, ajungem să spunem: „Știi, acesta nu este punctul meu forte.” Nu suntem toți făcuți pentru zona hașurată. De ce să mai deschidem ușa?
Tinere, de ce să mai intri rețele de socializare dacă tot cazi în desfrânare din pricina lor? Renunță la ele. Nu te baza pe înfrânare dând scroll fără noimă stând în pat la miezul nopții. Nu face asta. Scapă pur și simplu de ispite. Despre asta este vorba: să folosești înfrânarea într-un mod sănătos, adică să ai o înțelegere realistă despre tine însuți, despre nivelul ispitelor și despre faptul că, în cele din urmă, aceste ispite nu vor lucra spre binele tău. Căci atunci când dorința lovește prea tare, prea puternic și prea mult timp, omul se prăbușește. Cel mai ușor lucru pe care îl poți face e să încerci să micșorezi dorința. Va fi mereu prezentă? Desigur. Dar scapă de tot ceea ce începe să împingă dorința tot mai departe. La bază este faptul că vom vrea să căutam plăcerea. Sfinții Părinți ne spun aceasta. Omul vrea să-și sporească plăcerea și să-și micșoreze durerea și caută în primul rând aceasta prin satisfacerea trupească, fie că este vorba de mâncare, de desfrânare, de ego, de mândrie, de bani sau de orice altceva. Tot ceea ce caută omul este un anumit fel de plăcere pe care o va dobândi prin simțuri.
Așadar, când vorbim despre înfrânare, cel mai ușor lucru este să o folosești cu înțelepciune, cu discernământ și cu disciplină, în modul corect și cu scopul cel bun, ca să te ferești de primejdie, să te păzești de ispită și să nu te pui în situații care depășesc puterea ta. Există un proverb vechi care spune: „Dacă stai prea mult la frizerie, vei ajunge să-ți tunzi părul”. Așadar, chiar dacă cineva spune: „Părinte, m-am dus și am stat cu vechii mei prieteni, iar ei fumau iarbă, dar eu nu am fumat”, totuși, de câte ori crezi că se va întâmpla acest lucru? O dată, de două ori, de trei ori, și va veni clipa când ispita va deveni mai puternică, dorința se va aprinde, iar oamenii adesea se mint singuri și zic: „Eu nu mai am nicio dorință de a bea, așa că pot să stau cu prietenii la bar. Nu mai am ispita asta.”
Trebuie să fim cinstiți cu noi înșine: dorința va reveni. Păcatele de altădată ale vieții tale te vor ispiti mereu. De aceea, de fiecare dată când văd un influencer care spune că te va ajuta să învingi pofta trupească, îmi dau seama că nu este așa. Ne luptăm în viața noastră cu aceste dorințe care vin și pleacă, pentru că diavolul știe că sunt o slăbiciune și o ispită. Acesta este lucrul pe care îl face diavolul: trezește amintirile vechi ale plăcerilor de altădată, ca să ne atragă din nou. Așadar, dacă știm că suntem oameni și că avem slăbiciuni, să ne ferim de tot ceea ce poate aprinde prea tare dorința, pentru că înfrânarea noastră va slăbi. Dar dacă ne aflăm deja în primejdie, ce facem? Ce se întâmplă? Unii îmi spun: „Părinte, am făcut un pas prea departe. Acum petrec timp cu prietena mea și nu ascultasem acest video și am stat îmbrățișați pe canapea, dar fără să ne sărutăm.”
Două lucruri sunt de făcut ori de câte ori vine orice ispită. Numărul 1: Rostește Rugăciunea lui Iisus. Adu-ți aminte de Hristos, întoarce ochii inimii spre El. Amintește-ți de El! Puneți ochii pe Hristos! Numărul 2: Așa cum spune în Scriptură – fugi de ispită! Fugi! Nu ni se spune să luptăm cu ispita. Acest lucru este foarte important. Oamenii cred că pot sta în saună și să nu simtă căldura. Nu! Ieși din saună. Nu sta în saună și să începi să rostești Rugăciunea lui Iisus. Deschide ușa și ieși afară din saună înainte de a te arde de tot. Aceasta este cheia, aceste două lucruri: Rugăciunea lui Iisus, „O, înțeleg că am trecut hotarul, am căzut în ispită, aceasta e mai puternică de auto-controlul meu și dorința e prea puternică, iar înfrânarea începe să slăbească. Ajută-mă, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Și al doilea lucru: fugi cât poți de tare. Ieși din acea situație și din acea provocare.
Nu știu de câte ori mi-a spus un tânăr: „Părinte, era noapte târziu…” Eu îi răspund: ”Dacă faptul de a fi singur este o ispită prea mare, ieși la plimbare, mergi pe jos douăzeci de minute rostind Rugăciunea lui Iisus. Fă orice: ascultă o predică, întoarce-ți mintea în altă parte, dar îndepărtează-te fizic de ispită. Un lucru este sigur despre păcat: dacă te afli într-o situație sau într-o împrejurare în care poți păcătui, cel mai probabil vei păcătui. Dacă te îndepărtezi de acea situație – dacă ești la bar, pleacă de acolo; dacă ești cu prietenii și ei încep să fumeze iarbă – depărtează-te de ei; dacă ești singur noaptea și simți ispita – atunci ”sparge” telefonul, pune-l în altă cameră, ieși la plimbare, ridică-te din pat, fă orice îți stă în putință ca să te îndepărtezi de acele lucruri care încearcă neîncetat să te împingă spre păcat.
Dacă eviți să cazi în dorință prea mare prin controlul de sine, te concentrezi pe Rugăciunea lui Iisus și fugi de ispită, Domnul te va păzi și te va întări, căci, precum zice Hristos în Evanghelii: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”. Dragostea noastră față de Hristos se arată în lupta din viața noastre, nu în lipsa ispitelor. Aceasta este o prostie. Lipsa ispitelor vine la cei care au căzut deja în păcat. Simți ispită și război de la diavol doar atunci când încerci cu adevărat să înaintezi duhovnicește. Iar acesta este un drum sigur spre sporire duhovnicească: să te ferești de păcat spre a-I bineplăcea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Dacă acest clip ți-a fost util și îți place ceea ce spunem aici, și vrei și mai multă responsabilitate și să crești și să-ți întărești viața duhovnicească, te rugăm să vezi grupul nostru school.com/fatherMoses. O parte din venituri merge la zidirea bisericii noastre din Texas. Ne-ar bucura să fii și tu parte din această comunitate. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







