Creștinii adevărați și cei doar cu numele – p. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt al părintelui Iosia Trenham care, plecând de la cuvintele marelui părinte apostolic Iustin Martirul și Filosoful, ne vorbește despre realitatea tristă a existenței creștinilor doar cu numele și cum erau aceștia văzuți în vremea Sfântului Iustin.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Creștinii adevărați și cei doar cu numele – p. Iosia Trenham

„Creștinii autentici se cunosc după pocăința lor și după faptele lor concrete. Iar celor care nu trăiesc potrivit cu învățăturile Lui și sunt creștini doar cu numele, cerem ca toți aceștia să fie pedepsiți de tine.” Aceasta e ceea ce spune el împăratului. Suntem atât de hotărâți ca ei să-și îndrepte viața și atât de dezgustați de purtarea lor, încât dorim ca tu, împărate, să-i pedepsești. Uau!

Bun găsit, dragi prieteni! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Și cele mai bune gânduri pentru acest minunat anotimp de toamnă.

Am început un nou curs la Școala Catehetică „Sf. Ioan Gură de Aur” aici în Parohia Sf. Andrei. Școala noastră funcționează de foarte mulți ani, aproape treizeci. Am început recent un curs intitulat „Apologeții”. Studiem, săptămână de săptămână, diferiți apologeți din Biserica primară. Săptămâna trecută ne-am îndreptat atenția spre marele Sf. Iustin Filosoful, cunoscut și sub numele de Sf. Iustin Martirul, care a trăit între 110 și 165. E foarte cunoscut și iubit în lumea ortodoxă. De altfel, dacă ați veni în parohia mea, ați vedea în Biserică o icoană a sa în mărime naturală.

Sfântul Iustin însuși a fost convertit la Sfânta Ortodoxie. A crescut în Palestina romană. Amintiți-vă că evreii fuseseră practic nimiciți de romani, care se săturaseră de ei. Sub Titus și Vespasian aceștia au venit și au distrus templul în anul 70 d.Hr., au distrus Iudeea din temelii, au ucis zeci de mii de evrei, iar pe alții i-au luat în robie și i-au dus la Roma. Acesta era locul unde trăise poporul lui Dumnezeu și unde s-a născut creștinismul. Dar, acest popor fiind atât de eficient nimicit și înăbușit de romani, el nu știa practic nimic despre credința creștină și despre viața lui Hristos.

În cele din urmă, el a întâlnit pe plajă un creștin, în timp ce se plimba, creștin care studiase profeții iudaici, înțelesese și Îl primise pe Hristos. Acesta i-a vorbit despre profeți – oameni care nu vorbeau despre lucruri de la ei înșiși, ci spuneau ceea ce le era descoperit de Dumnezeu. Aceasta este o formă cu totul diferită de cunoaștere față de cea academică. Aceștia sunt oameni care au intrat în legătură cu Dumnezeul cel adevărat, pentru că Dumnezeul cel adevărat e un Dumnezeu care Se descoperă pe Sine, un Dumnezeu care voiește să fie cunoscut, a Cărui slavă e vestită de toată creația. Astfel, el a învățat să înțeleagă și să asculte cuvântul profetic. Omul i-a vorbit și de scopul întregii mărturii profetice, acela de a-i aduce pe oamenii liberi la Hristos, marele Mesia, Proorocul, Preotul și Împăratul de care au vorbit profeții. Astfel, el a devenit creștin, a învățat credința creștină și s-a dăruit cu totul Domnului.

A scris două mari apologii adresate împăratului roman Antonin Pius și sfântului Senat – Prima Apologie -, iar a doua a fost adresată în principal Senatului. Se consideră că cele două fac parte din aceeași lucrare. A mai scris și o apologie în răspuns la iudaism, numită „Dialogul cu Trifon”, și a scris și despre eretici. Aceștia au fost cei trei destinatari ai lucrării apologetice în această perioadă a Bisericii, în secolul al II-lea și imediat după, adresându-se culturii predominante, păgânilor din cultura predominantă, adresându-se evreilor după ce L-au respins pe Hristos, iar apoi adresându-se ereticilor.

Aș dori să vă împărtășesc câteva cuvinte din prima sa Apologie despre creștinii care își compromit credința. Ascultați aceste cuvinte frumoase. Sfântul Iustin descrie natura Bisericii la începutul secolului al II-lea. El spune: „Noi”, folosind cuvântul „noi” se include și pe sine însuși, „Noi ne desfătam odinioară în desfrânare, dar acum îmbrățișăm doar curăția”. Interesant că face o asemenea afirmație chiar la începutul Apologiei sale. „Noi practicam odinioară magia, dar acum slujim doar lui Dumnezeu. Noi căutam odinioară bogăția și averile, dar acum avem toate de obște și împărțim cu toți cei care sunt în nevoie. Noi trăim ca o familie cu toate neamurile oamenilor și ne rugăm pentru vrăjmașii noștri și ne străduim să-i convingem pe oameni de credință.”

Ce descriere incredibilă a creștinilor și a Bisericii. Observați că el descrie un contur general al credinței creștine și al Bisericii din sec. II. Și aici spune că avem o viață familială intensă și incredibilă. Aceasta este valabil în toată Biserica până astăzi. Așa trăim noi. Pentru noi familia care e mai presus de toate nu e cea biologică, descendentă dintr-un neam anume, ci familia duhovnicească a Bisericii, alcătuită din oameni din toate semințiile, limbile, popoarele și țările. Avem această mare unitate familială.

Ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, nu mai privim oamenii ca pe niște oponenți. Celor care ne sunt vrăjmași le căutăm binele. Și ne străduim împreună să-i convingem pe oameni de credință. De aceea, propovăduirea și lucrarea de apărare a credinței e o lucrare a întregii Biserici. Nu înseamnă că toți au aceleași harisme. Evident, Iustin e un propovăduitor și un dascăl minunat. E un apologet desăvârșit. Dar el spune că lucrarea pe care o face e strădania și răspunderea întregii Biserici. Cei cu experiență, cei cu harisme, talente deosebite, lucrăm împreună ca să-L facem pe Dumnezeu cunoscut lumii. Asta e o însușire importantă a Bisericii pe care o arată Sfântul Iustin. Toți trebuie să o avem. Toți ar trebui să o avem. Trebuie să ne pese de înaintarea Bisericii, să ne ostenim în răspândirea credinței, ajutând pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu, ca să li se ierte păcatele, ca să se îmbogățească în dragoste și har și să devină fii ai Dumnezeului celui viu.

El continuă și spune: „Iisus…”, începând să-L citeze direct pe Iisus, „Iisus a învățat în primul rând ca oamenii să trăiască în curăție”, cu trimitere la Predica de pe Munte, unde Iisus spune să nu privim măcar la o femeie ca s-o poftim. Iar dacă facem aceasta, am săvârșit deja adulter în inimile noastre. Apoi continuă și citează învățătura extrem de aspră a lui Iisus despre despărțire. Spune că unii și-au făcut pe ei înșiși fameni, citând acea învățătură a lui Iisus.

Observați? Aici face referire la o cultură adânc rănită de desfrâul sexual. Deși aș spune, desigur, că e mai puțin în comparație cu Occidentul modern. Cultura romană era adânc marcată de desfrâul sexual. Aici el enumeră multe moduri în care curăția trupească e trăită în Biserică. Lucruri de care unii creștini de astăzi se rușinează să vorbească, pentru că sunt contrare culturii și potrivnice practicilor culturii noastre profund rănite. El amintește toate acestea: castitatea, învățătura aspră a lui Hristos împotriva desfrânării, interzicerea divorțului, faptul că nu acceptăm căsătoriile multiple, precum și faptul că mulți ucenici ai lui Hristos au îmbrățișat chiar și castitatea pe viață și curăția trupească, pe care, desigur, o vom regăsi curând în viața monahală, unde monahii și monahiile noastre au trăit astfel de la început.

El pune un mare accent pe curăția trupească și pe castitate în Apologia adresată unei culturi cuprinse de patima trupească. Cred că e important să reținem acest lucru. Unul dintre cele mai mari leacuri ale noastre e să învățăm să trăim în curăție. Mulți vin, ca și el, cu multe răni în Biserică, dar pot dobândi aici tămăduire.

Continuă, zicând: „Mă laud că pot arăta asemenea oameni din toate neamurile, ce să mai spun de mulțimea celor din Biserică care și-au îndreptat obiceiurile neînfrânate și au învățat căile acestea ale curăției?” Spune: nu cumva să credeți că, doar pentru că ținem la aceste standarde, noi le-am îndeplinit de la început. Biserica e plină de oameni ce au fost adânc răniți, dar au aflat tămăduire. Ei sunt în Biserică. Și-au îndreptat, spune el, obiceiurile și au învățat castitatea în Biserică, au învățat curăția, pacea și o viețuire trupească cuviincioasă în Biserică.

Continuă atât de frumos: „Hristos nu i-a chemat la pocăință pe cei drepți sau pe cei curați, ci pe cei nelegiuiți, pe cei desfrânați și pe cei nedrepți.” El spune că Biserica e un loc al pocăinței al celor ce s-au îndreptat. Asta e chemarea noastră: să ne străduim să ne pocăim și să permitem pocăinței să prindă putere și să devină statornică, întărindu-ne în credincioșie și în dragoste. Vieți schimbate – aceasta este dovada cea mai puternică a Bisericii.

Sf. Iustin spune că Biserica e cu adevărat pentru cei care s-au hotărât să-L iubească pe Hristos, dar în această lume este, în mod inevitabil, și un amestec. Căci, deși avem aceste minuni în Biserică, totuși suntem și un amestec; Biserica are multe tipuri de oameni în ea. Asta era în sec. II, când era încă foarte greu să devii creștin. Iustin avea să fie mai târziu martirizat, ucis pentru că a scris asemenea lucruri. El spune că până și atunci în Biserică eram un amestec; erau oameni care mărturiseau pe Hristos cu gura, dar nu trăiau cu credincioșie viața. Spune: „Să se înțeleagă că aceia care nu trăiesc cum a învățat El nu sunt creștini.” Iată, deci, Sf. Iustin zice: „Biserica i-a primit, a primit oameni care se pocăiesc, dar unii au rămas în păcat fără pocăință sinceră, mărturisind cu buzele învățăturile lui Hristos, dar nu și prin fapte”. Și el vrea ca toți să știe că aceia sunt prefăcuți.

Biserica e amestecată, dar creștinii autentici se văd după pocăința lor, după faptele lor reale. Asta e ceva ce Hristos a subliniat în învățătura Sa. El zice: „De ce Mă numiți «Doamne, Doamne» și nu faceți ceea ce vă spun?” Și iarăși: „În ziua aceea mulți Îmi vor zice: Doamne, Doamne”, mulți Îl vor mărturisi, dar Domnul le va răspunde: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Nu este pocăință sinceră a inimii în viața voastră.

Sf. Iustin este foarte aspru în mustrarea acestora. „Să se înțeleagă că aceia care nu se află trăind cum a învățat El nu sunt creștini, chiar dacă mărturisesc cu buzele învățăturile lui Hristos. Căci nu cei ce mărturisesc, ci cei ce fac faptele vor fi mântuiți, după cuvântul Său: «Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri.» Iar celor care nu trăiesc potrivit învățăturilor Sale și sunt creștini doar cu numele, cerem ca toți aceștia să fie pedepsiți de tine”. Asta spune el împăratului. Suntem atât de serioși în privința îndreptării lor și dezgustați de purtarea lor, încât dorim ca tu, împărate, să-i pedepsești. Uau!

Sfântul Iustin Filosoful, marele mucenic și apologet al Bisericii, cuvintele sale despre creștinii căldicei, care fac compromisuri în credință. Aceste cuvinte să ne fie de leac. Fie ca învățătura sa să fie primită de noi. Și fie ca Domnul, prin harul Său, să ne ajute să nu fim dintre aceia care mărturisesc doar cu buzele, dar nu și cu viața. Să ne alăturăm Sfântului Iustin în a-L iubi pe Hristos atât de mult, încât chiar să murim pentru El.

Dumnezeu să fie cu voi, dragilor. Bună ziua tuturor.

Sper că ați descărcat aplicația Patristic Nectar pe telefon. E un tezaur de conținut care hrănește sufletul. Și sper că veți lua în considerare să deveniți donatori constanți ai Patristic Nectar.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!