Frica, Anxietatea: Cauze, Management, Tratament

Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mănăstiri de obşte, sau în însoţirea cu alţii, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece singur să se lupte ca să nu-l ia în stăpânire odrasla slavei deşarte, sau fiica necredinţei, adică frica.

Frica laşă este o simţire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deşartă. Frica laşă este o slăbire a credinţei, arătată în aşteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute.

Frica și mândria, slava deșartă

Frica laşă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simţire plină de tremurare a inimii, clătinată şi speriată de nenorociri îndoielnice. Frica laşă este lipsa încredinţării. Sufletul mândru este robul fricii laşe, pentru că se bizuie pe sine şi se teme de zgomotele lucrurilor şi de umbre.

Cei ce plâng şi nu se sperie de dureri nu sunt stăpâniți de frică. Dar cei ce se înfricoşează de ceva pot să înnebunească. Şi pe drept cuvînt. Căci e drept Cel ce părăseşte pe cei mândri. El vrea să fim pedepsiţi, ca şi noi şi ceilalţi să nu ne trufim.

Toţi cei fricoşi sînt iubitori de slavă deşartă. Dar nu toţi cei ce nu se tem sunt şi smeriţi la cuget. Pentru că nici tâlharii şi jefuitorii de morminte nu au frică, precum se ştie.

Aşa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-odată, tot aşa nu vei putea birui nici frica dintr-odată. Şi pe măsura plânsului, va scădea şi ea mai repede şi pe măsura lipsei lui vom rămâne fricoşi.

Uneori se înfricoşează mai întâi sufletul, alteori trupul şi de la el trece şi la celălalt. Cînd înfricoşându-se trupul, frica aceasta fără motiv nu pătrunde şi în suflet, e aproape izbăvirea de boală. Dar când primim cu suflet deschis toate cele neaşteptate, întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică.

Nu întunericul şi pustietatea locurilor îi întăreşte pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului; dar uneori şi pedepsirea noastră din iconomie.

Frica și Dumnezeu

Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decît numai de Stăpînul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme şi de umbra sa. Trupul se înfricoşează cînd stă lîngă noi în chip nevăzut un duh; dar când sufletul se veseleşte, smerindu-se, stă de faţă un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de faţă a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi.

Cel ce a biruit frica laşă e vădit că şi-a predat viaţa şi sufletul lui Dumnezeu.

Demonul fricii care vă ispitește, spunând „Unde poți fugi? Nu ai pocăință; nu ai scăpare”, aparține inamicului care încearcă să vă facă să vă pierdeți stăpânirea de sine, în timp ce tristețea evlavioasă nu vă atacă, dar spune:„Nu-ți fie frică; încearcă din nou”, pentru că știe că umanitatea este slabă și din cauza asta ne întărește.

Crede-mă, dacă ai ști cine este cu tine, nu ți-ar fi frică de nimic ce are lumea să ofere.

Deci, a se arunca în fața lui Dumnezeu este atunci când o persoană nu are încredere în forța sa proprie, ci își pune credința în ajutorul lui Dumnezeu, căci El este cel care ne mântuiește.

Ai încredere în Dumnezeu. Atunci îți vei uita grijile și vei deveni instrumentul Lui. Tristețea, depresia și frica arată că nu ne încredințăm viața lui Hristos.

Dumnezeu controlează totul

Acest lucru trebuie să ținem ferm în minte: întrucât suntem o creație a bunului Dumnezeu, plăsmuiți fiind de El, nu putem suferi ceva care nu este voia lui Dumnezeu și nici suferim cu adevărat ceva care este rău, dacă nu are ca scop să ne aducă ceva mai bun.

Când viața este plină de necazuri, oamenii au sentimentul că blestemul și mânia lui Dumnezeu au venit asupra lor. Dar, când aceste încercări vor trece, vor vedea că minunata providență a lui Dumnezeu i-a protejat meticulos în toate fațetele existenței lor.

Când un om umblă în frica lui Dumnezeu, nu știe de frică.

Bazat pe Sfântul Ioan Scărarul, Avva Isaia, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Macarie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Porfirie Athonitul, Sfântul Sofronie de la Essex