Părintele Teologos: Părintele Dionisie Ignat de la Colciu: Puterea cuvântului

Vizionați o mărturie bazată pe experiențe personale a părintelui Teologos despre părintele Dionisie Ignat de la Colciu.

După cum se spune și în cuvânt, este imposibil de descris în cuvinte experiența unei persoane ce are harul Duhului Sfânt la măsuri mari, însă încercăm mai degrabă să aducem ofrandă unui om ce s-a golit complet pe sine, pentru a se umple pe deplin cu harul Duhului Sfânt.

Prin această golire de sine (kenoză), prin renunțarea la orice putere lumească, oamenii lui Dumnezeu dobândesc puterea de Sus, putere care transpare prin cuvintele lor.

Mai jos de videoclip aveți locația pe hartă unde s-a nevoit părintele. Notă: Pe harta de la Google este greșit scris Schitul Gheorghe Calciu. Este vorba de chilia (nu schitul) cu hramul Sfântul Gheorghe din regiunea Colciu și nu Calciu. Cu toate că părinții îl cinstesc pe vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu, numele acestuia nu are nicio legătură cu denumirea locului.

Vizionare plăcută!

Despre Avva Dionisie Ignat

Doamne ajută!

Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

M-au rugat câțiva dintre voi să vă vorbesc despre un Părinte mare pe care l-am cunoscut în Sfântul Munte, și anume Cuviosul Părintele nostru Dionisie de la Colciu, Părintele Dionisie Ignat. Este foarte greu să  vorbești despre cineva în care trăiește Duhul Sfânt, pentru că ar trebui să vorbești despre Duhul Sfânt, Care nu poate fi exprimat în cuvinte, este cu mult mai mult decât cuvintele, este o trăire care, dincolo de absolut orice, este mai presus de limbajul nostru care nu poate să cuprindă toată frumusețea unui om sfânt, a unui om înduhovnicit.

În orice caz, o să încerc în câteva cuvinte să prezint pe scurt personalitatea lui, așa cum am cunoscut-o eu. Bineînțeles că foarte mulți dintre voi ați citit și pe internet și cărți referitoare la Cuvioșia Sa; eu o să vorbesc despre câteva experiențe personale ale mele cu Cuvioșia Sa și o să încerc să fac, cât mă ajută bunul Dumnezeu, o mică analiză a ceea ce am trăit.

Părintele Dionisie Ignat era duhovnicul părintelui Iosif Vatopedinul

Întâi de toate, trebuie să știți că l-am cunoscut destul pe Părintele Dionisie Ignat, pentru că Părintele Stareț de la Vatoped, Părintele Efrem, ne lăsa a doua zi de Paște, în Lunea Luminată, să mergem la Colciu pentru cuvânt duhovnicesc la Bătrânul cel Mare, la Părintele Dionisie cel Mare. Părintele Dionisie era duhovnicul la care se spovedeau Părintele Stareț [Efrem] și Părintele Iosif Vatopedinul. Și, din cauza asta, pentru că era foarte cunoscut și la Vatoped și în Sfântul Munte, aveam binecuvântare să mergem la Colciu, la Părintele Dionisie.

Prima întâlnire cu Avva Dionisie Ignat

Țin minte, prima întalnire cu el a fost fenomenală datorită unui mic amănunt – așa cum a început prima  întâlnire cu el. Când ne-am dus acolo toți ne așteptam să fie un om duhovnicesc, un om impunător, așa cum știam din poveștile cu Avva. Și era, de fapt, un bătrân care orbise deja când l-am cunoscut, și era dus de către ucenicii lui.

Era foarte cald, pentru că era după Paște, și s-a pus la masă, iar ucenicii din obștea lui i-au adus un pahar cu apă. Și i-a pus paharul pe masă, și el, orb fiind, a încercat să găsească paharul cu mâinile. L-a găsit și în clipa respectivă a zis către noi: „Binecuvântați!”. Adică noi trebuia să-l binecuvântăm pe el, un titan în Sfântul Munte, care a fost o viață întreagă în Sfântul Munte – deja de la vârsta de 22 de ani, o perioadă de vreo 60-70 de ani, în orice caz o perioadă foarte mare de timp-, și era titrat, și era duhovnicul inclusiv al Protosului, al conducătorului Sfântului Munte, și ne spunea nouă să binecuvântăm, ca să poată să bea apă – în momentul în care cel mai mare dintre noi atunci nici măcar nu avea rasă, toți eram nimeni în drum.

Binecuvântarea

Bineînțeles și acum suntem nimeni în drum, dar mai ales atunci. Toți ne-am blocat : „ce facem?”. Și el era foarte calm, și aștepta ca cineva dintre noi să spună: „O Kyrios!”, adică  „Domnul să binecuvinteze!”. Și ne îmboldeam unii pe alții, ca cineva dintre noi, cei mici, să spună către el : „O Kyrios!”, „Domnul să te binecuvânteze!”. Și, într-un final, cel mai mare dintre noi care a fost atunci a spus „O Kyrios!”. Și el a răspuns: „Aaaa, mulțumesc foarte mult! Mulțumesc foarte mult!”. Și, atuncea, într-un final, a băut apă. Asta a fost foarte impresionant, pentru că era o mărturie practică, dincolo de cuvinte, dincolo de învățătura sa centrală, care era smerenia, era smerita cugetare.

Smerenia și smerita cugetare

Trebuie să stiți că smerenia e un lucru puțin diferit de smerita cugetare. Smerita cugetare se referă la starea permanentă a cugetării, a uneia din părțile raționale ale sufletului, adică starea permanentă de smerenie, starea permenentă de a te simți mai prejos de toți, a simți că tu nu ai niciun fel de valoare de unul singur, și toată valoarea ta este prin Dumnezeu căre ceilalți, și cu ajutorul lui Dumnezeu și a celorlalți te poți mântui.

Și în clipa în care era pe patul de moarte trimitea mesaje prin noi, care mergeam la el să-l vedem, și spunea : „să spuneți la toți Părinții de la Vatoped să se roage pentru mine, că eu altfel nu mă mântui, nu mă mântui!”. El, care avea tot felul de harisme, profeții s.a.m.d., tot felul de vedenii, care ni le spunea și nouă, și el trimitea mesaj: „Neapărat, neapărat, să spuneți la toți Părinții de la Vatoped – care,  bineînteles, unii puteau să-i fie  chiar și nepoți -, să se roage pentru mine, că altfel nu mă mântui”.

Laude la adresa altora

Bineînțeles, aceasta este smerenia adevărată, este cunoștința adevărului că suntem nimeni, suntem nimic prin noi înșine. Și, ca dovadă a acestei smerenii, în clipa în care mergeam la el și ceream cuvânt, – era dogmă pentru el-, jumătate de oră, deci un interval apreciabil de timp, lăuda, dar într-un mod foarte serios, așa, pe Părintele Efrem Vatopedinul, pe Părintele Stareț – încontinuu, încontinuu, încontinuu – că este cel mai mare duhovnic din Athos. La adresa celorlalți, când [de fapt] el era. Și nu primea niciun fel de întrebare, nu spunea niciun cuvânt duhovnicesc, dacă nu începea cu laude la adresa mănăstirii, laude la aderesa conducerii s.a.m.d.

Cu părintele Efrem de la Vatoped

Nota bene: când el era un duhovnic titrat și cunoscut în Sfântul Munte, Părintele Stareț Efrem nici măcar nu era născut. Ei, și în clipa  în care Părintele Stareț Efrem îl întreba un cuvânt de folos, Părintele Dionisie îi spunea, dar, după aceea, și Părintele Dionisie îl întreba pe Părintele Efrem. Spunea: „Părinte Efrem, cum să  fac în chestiunea cutare, și în chestiunea cutare, și în chestiunea cutare…?” – ca și un școlar. Și atunci, Părintele Efrem spunea: „Părinte Dionisie, stați puțin, eu nu eram născut când Sfinția Voastră erați cine erați în Sfântul Munte, de ce veniți la mine să mă întrebați?”.

Și Părintele Dionisie a spus: „Nu! Tu ești Starețul Mănăstirii de care noi aparținem!”. Deci Părintele Dionisie știa că prin organul, prin instituția harului vorbește Dumnezeu. Și din cauza asta avea o ascultare cu foarte mult discernământ, cu foarte adânc sentiment eclezial față de cei pe care Dumnezeu i-a pus în acest loc, în această pozițe, indiferent dacă respectivii erau mai tineri, sau mai neexperimentați în viața monahală decât el.

Și, deci, Dumnezeu l-a înălțat așa de mult pentru că s-a făcut pe sine așa de mic. Și asta, dincolo de cuvintele de care ne vorbea despre smerenie și despre smerinta cugetare, ca și stare permanentă a cugetării, a sufletului uman, se vede din faptele sale cât de smerit era. Datorită acestei smerenii foarte mari avea foarte mult har înlăuntrul său, și acest har îi dădea foarte multă putere. Avea  un cuvânt cu putere foarte mare.

Cuvântul cu putere

Trebuie să știți că în clipa în care cineva vorbește, în clipa respectivă iese din lăuntrul lui, odată cu undele sonore și puterea cuvântului și harul Duhului Sfânt – într-o măsură mai mică sau mai mare, cât are omul respectiv. Și acest cuvânt, acest har al Duhului Sfânt este ceea ce schimbă pe omul respectiv. Din cauza asta spunem că cineva are cuvânt cu putere sau cineva are mai puțină putere, sau deloc.

Asta se vede, întâi de toate în Scriptură, la înjumățirea praznicului, atunci când fariseii trimiseseră oameni, slujbași asasini, ca să-L prindă pe Mântuitorul. Acesta urcase pe ascuns la praznic, nimeni nu-L vedea, și, la un moment dat, la înjumătățirea praznicului, Mântuitorul apare chiar în mijlocul acestor asasini, și  spune: „cine însetează să vină la Mine și să bea” (In. 7, 37), căci, după „cum a spus Scriptura, râuri de apă vie vor ieși din pântecele lui” (cf. In. 7, 37-38), adică din străfundurile lui, din nucleul său existențial. Ei, aceste cuvinte vi le-am spus și eu acum, dar Mântuitorul le-a spus cu asemenea putere, cu asemenea har al Duhului Sfânt, despre Care vorbea de fapt, încât i-a întors cu roatele în sus – vă rog să mă iertați de expresie! – pe toți acești năimiți, pe toți acești slujbași care erau pus să-L prindă și să-L omoare.

Puterea în cuvânt a Domnului

Atunci aceștia, când au auzit puterea formidabilă, au fost loviți de această putere formidabilă a cuvântului Mântuitorului și s-au întors la farisei. Și fariseii au zis: „păi nu L-ați adus? Unde este?”.  Și au spus: „niciodată n-a vorbit un om astfel cum vorbește acest Om!”. Pentru că puterea cuvântului Mântuitorului era formidabilă, pentru că El era Însuși izvorul energiei Sale necreate, a harului Său.  Ei și, la fel, într-o măsură mai mică, dar formidabilă în comparație cu noi toți ceilalți, avea și Părintele Dionisie de la Colciu.

Cum să ne pregătim pentru rugăciunea lui Iisus?

Să vă dau un exemplu. La un moment dat, cineva dintre noi l-a întrebat cum să ne pregătim  pentru rugăciunea lui Iisus. Atunci Părintele Dionisie Ignat a spus: „Hă, hă, hă! Ce-ați venit voi aici la noi, cei pierduți în pustia Colciului, când aveți la voi acolo pe cel mai mare dascal din Athos al rugăciunii lui Iisus?!” Se referea, bineînțeles la Părintele Iosif Vatopedinul. „Dar, dacă vreți să știți, pregătirea pentru rugăciunea lui  Iisus este desăvârșita tăiere a voii”. Ei, când  a spus asta, noi am rămas fără aer.  El aștepta să mai întrebăm, dar ce să mai întrebăm, că ni se tăiase toată respirația. Și, într-adevăr, pregătirea pentru rugăciunea lui Iisus este desăvârșita tăiere a voii, este ieșirea din cadrele foarte strâmte ale propiului nostru egoism, ale părerilor noastre  proprii. Ascultarea desăvârșită! Dar, modul în care a spus-o, efectiv ne-a doborât pe toți.

Paralela între viața de ucenic și de stareț

Un alt lucru din care se vede măsura lui duhovnicească a fost când ne-a răspuns la o întrebare. Cineva dintre noi a vrut să pună o întrebare mai elitistă, duhovnicească totuși. Și a spus: „Părinte Dionisie, vă rugăm frumos să ne faceți o paralelă între perioada în care erați ucenic, ascultător, și acuma [când] sunteți Stareț, Gheronda.” Și a spus: „Hă, hă! A-păi tot aia e, că dacă acum nu fac ascultare, nu rezistă ucenicii”.

Prin asta, Părintele Dionisie Ignat, într-un mod hâtru, bineînțeles, dar și foarte adânc, arată că crucea Starețului este o cruce foarte amară. Starețul are nevoie de foarte multă răbdare și foarte multă delicatețe, astfel încât să știe cum să gestioneze, cum să ridice neputințele ucenicilor, și cum să-i crească în Hristos.

Bineînțeles că orice ai face, la un moment dat ucenicii își vor revărsa patimile asupra ta, și atuncea tu trebuie să faci răbdare. Bineînțeles că este o durere foarte mare, pentru că Starețul, mai ales dacă este un Stareț duhovnicesc, știe ce rău face asta ucenicului, și știe că principalul atac demonic pentru un ucenic este ruperea legăturii sale cu Starețul și, în clipa respectivă, este nevoie de multe rugăciuni și răbdare pentru ucenici. Și toată această dramă a  Starețului, care seamănă puțin cu drama lui Hristos, el o ducea și știa să treacă peste asta cu o mare bucurie în Hristos și cu nădejdea că prin răstignirea sa ucenicii se vor folosi.

Dovezi de sfințenie la părintele Dionisie Ignat

Și, într-adevăr, să știți că, cea mai mare dovadă pentru mine și pentru alți Părinți athoniti că Părintele Dionisie a fost un om duhovnicesc, și că este un om duhovnicesc, un om sfânt, este faptul că după moartea lui, care este cea mai mare lovitură pe care poate să o primească o obște – pentru că, să știți, plecarea Starețului este cea mai mare lovitură pe care  o obște poate să o primească – este faptul că obștea Părintelui Dionisie de la Colciu a rămas unită, a rămas bine; nu au apărut probleme, și asta este bine. Și asta provine din îndrazneala în rugăciune a Părintelui Dionisie Ignat, din acoperământul lui.

Trebuie să știți că stăreția, darul starețului este un dar foarte mare, este  un dar care acoperă ca o cloșcă pe fiii duhovnicești. Sigur e și latura administrativă, dar mai presus de toate este acest acoperământ duhovnicesc al starețului față de fiii săi duhovnicești. Și, din cauza asta, fiii duhovnicești trebuie să facă ascultare de stareții lor.

Bineînțeles că în lume, în privința duhovnicului este puțin diferit, pentru că oamenii nu au o slujbă, să zic așa, de „mirenie”, așa cum avem noi slujbă de călugărie. Este puțin altceva, și oamenii, în familiile lor, trebuie să își asume diferite responsabilități. Dar, în cadrul monahismului este foarte important acest acoperământ al starețului, sau a stareței pentru maici.

O minune: o balustradă

Dincolo de asta trebuie să știți că el era un om foate simplu. El toată viața lui a stat într-o chilie care era un staul. Era foarte scundă, pentru că era un staul pentru animale, și acolo a stat toată viața pentru că așa îi spusese starețul lui. Țin minte o întâmplare prin care Dumnezeu Cel Smerit îl validează pe robul  său cel smerit, și Dumnezeu Cel Atotputernic îl face pe robul său atotputernic. [Acuma] chilia bătrânului Părinte Dionisie era puțin în sus, nu era în corpul central de chilii, al ansamblului arhitectonic central.

Poteca

Și era o potecă [spre chilia Părintelui], și această potecă și chilia sunt pe o pantă foarte abruptă a versantului de la Colciu, și Părintele Dionisie Ignat, bărân fiind, le spunea fraților de la  Colciu: „Măi, copii, puneți și voi acolo o balustradă, că o să cadă cineva acolo…”, „Da, Părinte, binecuvântați!”. Mai trece vremea și  [iar le spune]: „Măi, fraților, puneți, o balustradă, că o să cadă lumea!”, „Da, Părinte, sigur, binecuvântați!”. Și mai trece vremea: „Măi, v-am spus, puneți o balustradă, că o să cadă un om în prăpastie!”, „Da, Părinte, sigur, binecuvântați!”.

Ei, și la un moment dat, cum stăteau ei afară, îl văd pe bătrânul cum merge șotâng, șotâng pe potecă, și haa… a căzut în prăpastie, jos! Toți s-au năpustit, și la un moment dat aud jos din prăpastie: „Da’ nu v-am spus să puneți o balustradă că o să cadă careva jos?!”. Toți Părinții au rămas cu gura căscată, și s-au dus și au văzut pe bătrânul care era întreg și foarte relaxat. Și era o prăpastie foarte mare, de 15 m.

Bătrânii sunt foarte fragili

Nu știu dacă știți, că bătrânii au oase foarte fragile, și dacă un bătrân cade pe un loc lin, limpede își poate fractura picioarele. Și noi am avut niște cazuri de bătrâni care s-au împiedicat în biserică, săracii, ferească Dumnezeu! Și ei au stat la pat până au murit. Ei, și Părintele Dionisie căzuse de la o înălțime apreciabilă, ca a unui bloc cu 2-3 etaje. Și jos erau – cum mi-au spus Părinții de la Colciu după aceea-, erau niște rădăcini întoarse de măslini, foarte butucănoase și foarte colțuroase. Ei, și nu numai că ar fi murit din cauza căderii, dar mai ales că ar fi căzut în rădăcinile astea, în butucii ăștia și ar fi murit mie la sută. Și totuși era întreg jos, și mai ales foarte liniștit, foarte calm.

Și când l-au întrebat Părinții ce s-a întâmplat, Părintele Dionisie a spus că în clipa  când a  căzut a simțit cum îl prinde cineva de subsuoară și îl lasă încet-încet în jos. A fost îngerul Domnului, care l-a păzit pe Bătrânul Dionisie să nu pățească nimic. Bineînțeles, apoi, Părinții au pus balustradă.

Fapt minunat după moartea părintelui Dionisie Ignat

Aș vrea acum să spun încă un lucru, o întâmplare după moartea sa. Prima minune pe care o știu cu Părintele Dionisie Ignat, și la care am participat și eu. Unul dintre Părinții noștri a fost la chilia Părintelui Dionisie și i-a rugat pe Părinții de la Colciu să îl lase să ia o binecuvânare din chilia Părintelui. Și, Părinții, cunoscându-l forte bine, l-au lăsat pe Părintele respectiv să ia o binecuvântare, ceva de pe acolo, din chilie.

Bineînțeles că Părintele [Dionisie] era foarte sărac, și nu avea mai nimic pe acolo prin chilie, și, din cauza asta, Părintele respectiv a luat o iconiță mică cu Sf. Pantelimon – și acum îmi aduc aminte de ea; să ne ajute Sfântul! Era o iconiță foarte ieftină, foarte micuță, de hârtie, cu o cămașă de tablă. Și Părintele a venit la mănăstire cu iconița respectivă, și Părinții au aflat, și s-au bulucit să se închine la iconița respectivă, căci era de la Bătrânul cel mare, de la Părintele Dionisie Ignat.

În fața trapezei

Eu am aflat mai târziu, am aflat în clipa în care urma să intrăm la masă, la trapeză; și țin minte că era și o zi de sărbătoare, erau  foarte mulți închinători adunați în fața trapezei. Și m-am dus și am spus: „Părinte, dacă este binecuvântare, aș dori să mă închin și eu la iconița respectivă”. Și Părintele se ferea, pentru că unii din Părinți îi spuseseră că în clipa când se închină la iconiță simțiseră mireasmă de moaște.  Și se ferea, nu care cumva „să-i facă iconița vre-o figură” pe tema asta – pentru că așteptam să intrăm la masă și urma să intrăm într-o mulțime de pelerini.

Dar eu am insistat, că: „Părinte, te rog frumos! Când o să mai avem prilejul ăsta?!”. Și  Părintele a scos-o, și când m-am închinat la iconița aceasta de la Părintele Dionisie, toată curtea s-a umplut de miros de moaște, toată curtea s-a umplut de mireasmă, și toți închinătorii s-au întors în direcția Părintelui respectiv, pentru că nu știau exact de unde vine. Și Părintele respectiv imediat și-a pus iconița la piept, s-a înfofolit și a intrat în trapeză.

Smerenia este cea mai mare minune

A fost o amintire extraordinară asta și încă o dovadă a sfințeniei sale. Dar, pentru mine, dincolo de această minune pe care v-am spus-o – aș putea să vă spun și altele, dar nu aș vrea să intru pe acest tărâm al minunilor foarte mult – este smerenia lui, care, dincolo de cuvinte s-a arătat prin faptele sale, prin conștiința nimicniciei sale, prin conștiința dependenței lui față de ceilalți, și prin respectul absolut față de organele instituționale ale harului – chiar dacă Starețul era chiar ucenicul lui, care se ducea să se spovedească la Părintele Dionisie, și pentru asta se urca în mașină și se ducea acolo; pentru că era o distanță apreciabilă, deci nu era vorba de cinci minute, făcea un efort.

Și cu toate acestea Părintele Dionisie se smerea, și datorită acestei smerenii, și datorită acestei acute simțiri a nimicniciei sale, Atotțiitorul l-a umplut de harul Său. Deci, fraților, să știți că niciodată nu o să ne umplem de harul lui Dumnezeu dacă nu ne golim de noi înșine. Cred că aceasta este învățătura Părintelui Dionisie de la Colciu. Să avem rugăciunile lui!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!