Un producător al unor superproducții Marvel îl iubește pe Iisus Hristos

Urmăriți un interviu cu Jeremy Latcham, un producător de la Hollywood care a stat în spatele celebrelor producții Marvel “Guardians of the Galaxy” și “Iron Man” și care este un om al credinței, făcând ca acest lucru să aibă un efect concret și asupra acestui gen de superproducții, dar și a filmelor creștine pe care le produce.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Un producător al unor superproducții Marvel îl iubește pe Iisus Hristos

– Avem multe de discutat astăzi despre filmul „The Breadwinner” și despre lucrarea pe care o faci. Știu multe despre lucrarea ta și știu câte ai realizat. Dar nu știu mare lucru despre povestea ta de viață. Așadar, vom vorbi despre „The Breadwinner” într-un minut, dar cum ați ajuns în Hollywood?

– Știi, eu sunt din Oklahoma, iar tatăl meu a lucrat pe platforme petroliere toată viața. Am crescut peste hotare, în colonii de extragere a petrolului, mai exact într-o tabără petrolieră din Venezuela, împreună cu trupa Hanson.

– Ce?

– Asta ca să îmi atribui ceva faimă în mod nemeritat. Erau vecini noștri într-un parc de rulote din Venezuela. Așadar, cam de acolo am plecat, dintr-un loc unde nu era nimic, și m-am întors din America de Sud pentru liceu în Tulsa, perioadă în care îmi doream cu disperare să lucrez în industria filmului.

Asta era foarte greu de făcut atunci când te afli în Tulsa, pentru că, așa cum știi, nu există nicio industrie cinematografică acolo. Nu cunoșteam pe nimeni. Așa că am început să sun în diferite locuri; sunam pur și simplu spunând: „Aș dori să lucrez la un film. Am auzit că aveți, știți, o cameră de filmat. Aveți «film» în denumirea companiei?” Am sunat până la urmă la un loc numit Tulsa Industrial Film. Și le-am zis: „Vreau să lucrez pentru voi cu orice preț vara asta.” Iar ea mi-a răspuns: „Nimeni nu a mai spus asta vreodată.” Iar eu i-am zis: „Asta e ciudat. Adică, cine n-ar vrea să lucreze în industria filmului?” Iar ea mi-a răspuns: „Ai primit jobul.” Și s-a dovedit că produceau folie termică. Și mi-am zis: „A, deci filme industriale, de genul celor cu care împachetezi lucruri!” Așa că nu am mai mers acolo.

Dar, a doua zi după absolvirea liceului, am lucrat la un spot publicitar pentru pizza. Și a fost minunat. M-am prins imediat. Era pentru Mazzio’s. Cei din mijlocul Americii cunosc pizza Mazzio’s. Este un lanț din Oklahoma, Texas și Missouri.

– Nu știu, dar sună bine. Ori de câte ori apare un nume italian și o pizzerie, m-ai câștigat.

– Da, am făcut un spot numit „Double Dippin’ Dudes”. Era prin anii ’90; deci doi tipi macho, cu hanorace, pe un panou publicitar pentru Mazzio’s Dippin’ Sticks. Care săreau cu coarda elastică de pe panou, și înmuiau sticks-urile în sosul marinara. Apoi urcau înapoi și ziceau: „Rock on, double dipping, dude!” Și acela a fost primul meu job. Eu suflam cu un – cum îi zice? – un suflant de aer, știți, de frunze, sau ceva de genul ăsta, în părul tipului, ca să pară că sare cu adevărat cu coarda elastică.

Și asta a fost. M-am prins imediat. Mi-am zis: „Asta are să fie meseria mea: am să fac filme.” Tare. Și asta a fost tot. A trebuit să mă mut în Hollywood și să încerc să-mi dau seama cum să fac asta.

– E nebunesc. Bine. Adică, încă nu am trecut peste partea cu Hanson în Venezuela, într-un parc de rulote pentru că e cel mai deosebit și fascinant detaliu din povestea ta. Bine. Așadar, în ceea ce privește credința cum ai evoluat? Ai crescut crezând în Dumnezeu? Ce rol a jucat credința în viața ta? Ai descoperit credința mai târziu?

– Am crescut în Oklahoma, înainte să ne mutăm în America de Sud. Am crescut într-o biserică nazarineană din Chandler, Oklahoma. Iar pastorul nostru – știți, nazarinenii nu se uită la filme și nu ascultă muzică, și sunt foarte, foarte tradiționali – dintr-un motiv sau altul, pastorul nostru, Steve Prophet, mi-a arătat „Top Gun” când aveam șase ani. Și habar n-am de ce a făcut asta. Și atunci mi-am zis: „O, vreau să fac filme.” Deci primul a fost pastorul – care nu ar fi trebuit să aibă un VCR – care mi-a arătat Top Gun mie și lui Luke – fiul lui îmi era cel mai bun prieten – dintr-un motiv oarecare. Și atunci mi-am zis: „O, Doamne!”

Deci am crescut într-o biserică nazarineană din Chandler, Oklahoma. Și apoi ne-am mutat în Venezuela și mergeam la mici biserici de misiune din Venezuela și apoi în Columbia. Am locuit o vreme și în Bogotá. Ne-am întors acasă, în Tulsa, și am avut oarecum un parcurs interesant. Ne-am implicat oarecum în FCA, trecând prin diferite biserici, dar fără să găsim una anume în Tulsa. A fost un drum lung până mi-am regăsit credința, adevărata credință, mai ales după ce am avut un copil.

Soția mea și cu mine ne uitam în lume și ne întrebam: „Cum facem să mergem la biserică?” Era foarte greu în Los Angeles să găsești o biserică în care să te simți ca acasă. Încercam să găsim una, dar apărea mereu un motiv ca să nu mergem. De aceea sunt bucuros că ne-am mutat din nou în centrul țării. Acum suntem în Austin. Mergem la biserica „Austin Ridge”, iar fiica noastră învață la o mică școală creștină din oraș. Ne-a făcut bine să ne reconectăm cu adânca credinței.

În perioada copilăriei mele din Columbia am mers la o misiune din Bogota. Toți cei cu care mă jucam erau fiii unor misionari. Când eram mic am petrecut mult timp cu misionarii și țin mult ei, pentru că au o viață foarte grea. Este minunat că oamenii își dedică viața pentru a întemeia o biserică într-un oraș unde nu se vorbește limba lor și încearcă să se descurce. Este cu adevărat fascinant.

– Da, este interesant, pentru că atunci când trăiești într-un loc ca Los Angeles, sau New York, există o anumită viziune despre lume care îți poate îngreuna păstrarea credinței. Dacă nu mai ești expus, sau nu mai ești înconjurat, de aceleași lucruri, te îndepărtezi de biserică și ajungi să ți se pară firesc să nu mai mergi și să nu mai faci parte din comunitate.

– Da, te trezești într-un loc în care oamenii nu mai văd evoluția lumii așa cum o vezi tu. Chiar și la Marvel, dacă citești istoria studiourilor, apare ceva despre bunicii mei. Când lucram la primele filme Marvel, mă gândeam mereu: „Nu știu dacă bunicii mei ar aprecia asta.” Iar asta a devenit un fel de reper pentru mine în timpul producerii filmelor. „Oare bunica mea ar aprecia asta?” Iar asta a devenit un fel de măsură pentru ceea ce ar putea oamenii obișnuiți să facă, cei care sunt din afara cortinei închise a Hollywood-ului. Cum arată asta pentru o familie normală?

Îmi amintesc că bunica m-a sunat când a ieșit Iron Man și mi-a zis: „Să știi că preotul lor a vorbit duminică despre filmul ăsta la predică, fără să știe că tu lucraseși la el. A folosit scena mântuirii din film ca pildă, ca pe un chip al pocăinței strădaniei de a deveni un om mai bun.” Și mi-am zis: „Doamne, tot timpul glumea Favreau spunând: «Lui Mimon Pipa nu i-ar plăcea asta!»” Și până la urmă filmul a ajuns chiar la Mimon Pipa. Acestea erau numele cu care mă adresam bunicilor mei. Pur și simplu asta era gluma cu Mima și Peepaw ai lui Jeremy. Eu ziceam: „Nu, e Granny și Peppa”. Și toată lumea comenta: „Ah, Mima și Peepaw ai tăi n-ar aprecia asta”. Trebuie să tăiem gluma asta sau orice altceva, pentru că Mima și Peepa ai lui Jeremy n-ar aprecia. Și asta a fost ca un fel de lumină călăuzitoare pentru felul în care făceam lucrurile în acele zile de început ale lui Marvel: voiam să ne conectăm și să simțim ceva mântuitor, plin de nădejde și cu un înțeles cu adevărat folositor, știi?

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!