Ascultați întâmplări hazlii povestite cu mult umor de către IPS Athanasie de Limassol cu monahi simpli din Sfântul Munte Athos. Simplitatea strălucește în curăție.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Era un monah în Sfântul Munte, încă mai trăiește și acum. Sărmanul de el locuiește în pustie, de la Schitul Sfânta Ana. Om simplu cu o râvnă de o mare naivitate.
Trecuse odată pe lângă Biserica Sf. Sofia din Tesalonic și a văzut câteva coroane [de flori] – era o înmormântare. În Grecia fac niște coroane de ai zice că sunt țesături [florale] pe lemn, care sunt foarte scumpe. Și, dacă moare un om bogat, e plin locul de astfel de coroane. Nu mai spun că împodobesc biserica cu flori, cu panglici, de crezi că mergi la nuntă. Nu pricepi că e înmormântare.
Au și niște servicii funerare, ceva de felul ăsta. Acum avem și în Cipru. Pentru că nu ne mai atingem noi morții noștri. Nu! Îi predăm îngrețoșați acelor angajați ai serviciilor funerare. Dacă vrem, îi vedem printr-un geam; altfel nu îi vedem deloc. Îngropăm o cutie. Nu-i așa? E! Ei cutii, noi cutii….. Nu ai contact direct cu cel adormit. Mai demult, pe cei adormiți îi luau în casele lor, îi îmbrăcau, îi îngrijeau, le dădeau utima sărutare, îi cinsteau. Astăzi, în cutie! În sfârșit! Să lasăm cutia!
A mers, așadar, acel părinte, a văzut florile și zice: „Vai! Nuntă este aici?” „Nu! Înmormântare!” „Și ce sunt toate astea?” „Sunt coroanele morților.” „Și cât costă toate acestea?” Pe atunci costa 5.000 de drahme o coroană de flori, cum ar fi astăzi 50 de lire. „5.000 drahme una?? Asta e deșertăciune! E mândrie! E risipă! Asta nu e un lucru corect pentru un om mort [să se facă atâta cheltuială]!” „Ce sa facem, Părinte? Vom schimba noi obiceiurile oamenilor? Spune asta în gura mare celor de acolo!”
Intră înăuntru: „Unde e văduva?” Voia să afle văduva îndurerată. O găsește și îi spune: „Doamnă dragă, ce înseamnă asta? Ceea ce faci îngreuiază sufletul omului. Ce egoism și deșertăciuni sunt toate acestea?” Acea văduvă, biata de ea, în durerea ei i-a spus: „Sărmane omule, lasă-mă în pace! Pleacă de aici!” „De ce să plec? Eu am venit să-ți spun să te pocăiești și să ai grijă de sufletul soțului tău!” Iar biata femeie a zis: „Nu mai pot! Sunați la 100 [Poliția]!” Părintele nu știa ce înseamnă 100 și a spus: „Sunați la 1000!” „Ce-i lucru ăsta …100???”
„Sunați la 1000!” – a rămas ca o metaforă în Sfântul Munte. Când s-a întors, bietul de el, povestea ce a pățit.
Ce să spunem, că altă dată a spart o statuie în Atena! Cineva i-a spus că în fața Ministerului Învățământului există o statuie, un nud al Afroditei. Spune [mirat]: „În fața Ministerului Învățământului?” A plecat din Sfântul Munte noaptea cu trenul și s-a îngrozit. S-a întors înapoi și și-a zis în sine: „Așa ceva nu e posibil!” A luat cu el o rangă, a ascuns-o și a plecat iar cu trenul spre Atena. [A ajuns] foarte de dimineață și a făcut statuia praf. Însă statuia era obiect de patrimoniu. L-au prins în flagrant delict și l-au dus la tribunal. Judecătorul i-a spus: „Vrei un avocat?” „Nu.” „Știi că există pedeapsă cu închisoare.” „Domnule judecător, acolo unde stau eu, [în pustie], în sihăstrie, pe stânci… Cel puțin, în închisoare îmi vor da și o farfurie de mâncare pe gratis.” „Un an jumătate la închisoare!” „Rușine!” – a strigat o femeie ca să-l apere pe părinte. „Rușine? Și ție 6 luni de închisoare!” – a spus judecătorul.
În cele din urmă, pe monah l-au absolvit de pedeapsă, spunând că e dus cu pluta, și l-au dat afară. Însă el a rămas apoi 6 luni în Atena ca să viziteze femeia din închisoare. Mergea și-o vedea pe biata femeie și-i spunea: „Cine te-a pus să strigi ca să mă aperi?”
În sfârșit! Acestea sunt anecdote aghiorite.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
🤣🤣🤣