Creșterea copiilor în virtute și iubire – p. Teologos

În acest material vom vorbi despre creșterea copiilor așa cum o înțelege Biserica: nu ca pe o simplă pregătire pentru carieră, ci ca pe zidirea caracterului în virtute și iubire. Vom vedea de ce educația copiilor începe cu cei 7 ani de acasă, cum siguranța iubirii în familie vindecă rănile de mai târziu și de ce iubirea părinților, unul față de celălalt, este temelia întregii case. Este o discuție despre virtute, despre Taina Cununiei și despre bucuria de a crește copiii împreună, sub harul lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Sistemul de învățământ global astăzi este în multe aspecte foarte distructiv, uneori chiar fără să ne dăm seama. Când spun sistem de învățământ, mă refer la cel „global” la ce învățăm în familie, la școală, în societate, de pe ecrane cu o mențiune specială pentru cultura la care suntem expuși.

Tinerii, societatea, forța de muncă și…alegerea noastră

Unul dintre cele mai periculoase lucruri, care însă nu se văd la prima vedere, este faptul că tinerii sunt împinși să aibă o gândire trupească și să eșueze în trup. Cei de la butoane își doresc ca forța de muncă să fie cât mai performantă însă nu destul de performantă pentru a deveni oameni liberi, realizați în apropierea lui Dumnezeu cel atotputernic, liber și iubitor. Pentru asta, li se generează oamenilor un complex de inferioritate dacă nu au avansat destul în materie, adică dacă nu au de toate, dacă nu sunt destul de bogați și dacă nu au destul confort – limite care cresc de pe o zi pe alta pentru că omul, fiind chip și asemănare a lui Dumnezeu cel pur personal și imaterial, nu va fi niciodată satisfăcut de plăcerea trupească care vine din materie.

De asemenea, părinții sunt manipulați să creadă că dacă oferă copiilor casă, masă și carieră, adică oferă de mâncare, haine, un loc unde să doarmă și își trimit copiii la o școală cât de bună posibil, și-au făcut datoria. E greșit! Desigur că este nevoie și de asta, însă pe primul plan este totdeauna virtutea, cizelarea caracterului, bunul simț, dezvoltarea personalității în sens altruist în Hristos și nu în sens egoist, însingurat în materie. Trebuie să avem adânc în conștiința noastră că strategia de succes este bunătatea. Omul bun va trăi bine. Omul rău va trăi rău, indiferent câtă avere, putere sau plăcere trupească ar avea. Avem nenumărate exemple printre elite care, datorită păcatului, au avut și au o viață foarte rea, chiar dacă au tot ceea ce își poate dori cineva din punct de vedere material.

Despre felul în care creșterea copiilor a fost dintotdeauna cea dintâi școală a sufletului, mult mai importantă decât orice diplomă, am vorbit pe larg în Familia ca instituție de învățământ.

Să vorbim puțin despre Axl Rose

Există un cântăreț care are miliarde – nu milioane – miliarde de vizualizări per clip, pe YouTube. În tinerețea sa era și foarte atrăgător și foarte faimos. Cu toate că avea de toate și a fost căsătorit cu un super-model, s-a despărțit în scurt timp „cu bătută cu strigături”. După care s-a căsătorit cu alta la fel și iarăși a avut aceleași probleme. A intrat de vreo 20 de ori la închisoare pe motiv că se bătea, că era beat la volan – lucruri de acest gen. La un moment dat a dat un interviu și reporterul l-a trebat: „Domnule Axl – Axl îl cheamă, Axl Rose – de ce faceți toate acestea? Aveți tot ceea ce vă trebuie și cu mult peste! De ce le faceți?” La care acesta a dat un răspuns impresionant pentru tragicul său: „Eu nu știu altfel!”. Acesta fusese abuzat când era copil mic, tatăl lui natural l-a părăsit, a venit un tată vitreg când încă era foarte mic, în casă erau încontinuu certuri și bătăi. La un moment dat a apărut tatăl biologic și copilul și-a dat seama că tatăl pe care îl știa nu e, de fapt, tatăl lui… o mulțime de traume.

Nucleul omului se formează în primii ani de viață – atunci când copilul nu are bariere logice astfel încât să filtreze ceea ce este bine de ceea ce este rău. Este esențial să aibă experiențe bune în această perioadă în care are capacitate de receptare maximă a experienței pentru că nu este păcătos. Să fie iubit și ceilalți să se roage pentru el și să-i transmită energie necreată, astfel încât să aibă experiența concretă a lui Dumnezeu direct și prin membrii lui Adam cel global care sunt părinții săi și ceilalți care îl iubesc. Acest lucru îl va ajuta toată viața pentru că se va putea reîntoarce la această încredințare că Dumnezeu există în inima sa. Dacă are experiențe rele, el va avea probleme în viață care greu se vor vindeca, dacă se vor vindeca, și nici măcar nu știe de unde vin.

Contrastul cu o viață frântă de lipsa iubirii în familie se vede limpede acolo unde harul lui Dumnezeu vindecă un om, așa cum mărturisește Alice Cooper, o poveste care ne arată că nimeni nu este pierdut.

7 ani de acasă virtuoși și educația copiilor

Vedeți că și în neam când se spune despre cineva că are – sau nu are – cei 7 ani de acasă, se referă la virtute, nu la bani sau influență socială. De asemenea, când spunem că cineva e de familie bună, tot la virtute se referă și nu la bani. Mai demult se știa că lucrul acesta era atât de important încât se promovau oamenii dacă erau de viță nobilă. Desigur că și asta s-a pervertit pentru că mândria a distrus învățătura bună și titlul nobiliar s-a transformat dintr-un titlu de cinste și o garanție a bunei creșteri, într-un titlu care mai degrabă era blamat ca și semn a unor patimi tiranice și la propriu și la figurat.

Din păcate astăzi s-a pierdut în mare parte codul bunelor maniere și oamenii se concentrează pe pregătirea pentru viață(în sens material) a copiilor, reducându-se la pregătirea pentru meserie, pentru carieră. Dacă în trecut creșterea copiilor era văzută ca o îndatorire sfântă și esențială care aducea o bucurie enormă dar presupunea multă măsură duhovnicească și atenție, astăzi este văzută conștient sau inconștient ca o belea și un centru de costuri pentru că părinții se gândesc întâi de toate la cât trebuie să cheltuie cu copiii pentru a le oferi toate cele din punct de vedere material și al propulsării în carieră. Este nevoie și de partea materială, însă, întâi de toate, este planul duhovnicesc, spiritual, cel care aduce cu adevărat satisfacție. Este traumatic pentru copil să aibă suport material și presiuni pe acest plan fără să aibă suportul emoțional și duhovnicesc corespunzător.

Aceeași grijă pentru educația copiilor, dincolo de simpla pregătire pentru meserie, o regăsiți în discuția Familie, copii, cărți, învățământ cu părintele Pimen Vlad, iar o temelie a învățăturii ortodoxe despre rostul familiei găsiți și în pagina Familia de pe crestinortodox.ro.

Extremele plăcerii și durerii în creșterea copiilor

Este foarte distructiv ca tânărul să fie împins în extremele plăcerii sau/și ale durerii. Extrema plăcerii e atunci când e lăsat să facă ce vrea, să nu i se refuze nimic cu pretextul să nu-i lipsească nimic, să nu-l doară ceva. Toată dragostea părinților să cadă asupra lui, să nu simtă că e limitat. Aici ajută enorm dacă are mai mulți frați, ca să vadă că trebuie să împartă, că trebuie să înțeleagă și pe alții. Extremele durerii apar atunci când i se spune că nu e dorit, când este mustrat continuu, când este comparat totdeauna cu alții, spunându-i-se că ceilalți sunt mai buni decât el, generându-i-se invidie și complex de inferioritate sau pe de altă parte o suprasolicitare într-un război pentru supraviețuire împotriva celorlalți. Rivalitatea în afara sau în interiorul familiei nu clădește dragostea, ci dragostea hrănește sufletul uman.

Cum rămânem alături de cei mici fără să cădem nici în răsfăț, nici în asprime, adică echilibrul atât de necesar în creșterea copiilor, am tâlcuit în Parabola fiului risipitor și sfaturi pentru părinți cu adolescenți.

Siguranța iubirii în familie și creșterea copiilor

Dacă omul nu simte siguranța iubirii când e mic în familie va fi foarte greu să simtă siguranță toată viața. Trebuie să ne bucurăm cu cei care se bucură și să ne întristăm cu cei triști. Este nevoie de credință în Dumnezeu, timp și multă dragoste pentru a se putea vindeca de aceste traume. Părinții trebuie să știe că pentru a oferi dragoste copiilor lor e nevoie de oferirea de timp, atenție și echilibru milostiv între durere și plăcere astfel încât tânărul să crească armonios și să aibă experiența energiei necreate de mic.

Părinții primesc în dar har – după cum vedem părinții își iubesc în mod natural copiii și le transmit experiența lor de viață, îi învață cum să se comporte și cum să iubească și ei la rândul lor pentru a putea să câștige și ei har și să ajungă fericiți când vor crește. Desigur că asta se realizează mult mai ușor în familia cu mulți copii pentru că aceștia sunt surse mari de iubire și părinții îi pun să se crească între ei în timp ce părinții se degrevează de sarcini. Familia creștină cu mulți copii a fost totdeauna etalonul fericirii, semnul succesului.

Este esențial, însă, ca părinții să știe că trebuie să se concentreze pe aflarea soluției și nu pe aflarea vinovatului. Aflarea soluției este o formă de dragoste cooperativă care crește coeziunea și pacea în timp ce aflarea vinovatului este o formă de război care crește stresul și despărțirea. Părinții trebuie să fie exemplu pozitiv în gestionarea situaților de criză, în tăierea voii cu discernământ și în nemâniere. Problema e „problema”, problema nu e celălalt. Problema trebuie să ne unească, nu să ne dividă – adică trebuie să fim împreună împotriva problemei și nu eu cu problemele mele împotriva lui cu problemele lui.

Copiii trebuie să învețe să accepte cu bucurie observația constructivă și să învețe să-și taie voia. Este nevoie de timp pentru asta, însă exact din cauza asta majoratul apare după mulți ani. Unul din lucrurile de bază pe care omul trebuie să îl învețe este să-și ceară iertare ușor și să aibă flexibilitatea smereniei pentru că succesul în viață vine din ascultarea față de celălalt și nu din impunerea voii proprii. Cel cu voie puternică care nu ține seama de alții va ajunge singur. Unul singur este îngrijorat și lipsit de multe în singurătatea lui în timp ce cei mulți le au pe toate în lumina harului dintre ei, pe care, evident, o învață din exemplul personal al înaintașilor care au reușit tăindu-și voia, făcând ascultare în Hristos unul de altul, să câștige această lumină a harului lui Dumnezeu.

De fapt, părinții trebuie să se concentreze întâi de toate pe iubirea dintre ei și nu pe creșterea copiilor direct și asta din mai multe motive. Întâi de toate, scopul nostru în viață este să murim cu o inimă iubitoare, să dăm răspuns bun la judecată, adică să fim blânzi și smeriți cu inima și să fim fericiți în veșnicie. Asta nu se poate explica, ci se poate învăța numai prin exemplu personal.

Timpul, atenția și dragostea care hrănesc siguranța iubirii în familie și, prin ea, creșterea copiilor, le-am așezat pe îndelete în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Regula? Cei doi soți să se ocupe unul de altul și împreună de orice altceva

Părinții își iubesc copiii dacă aceștia nu se închid în închisoarea ecranelor sau a altor griji sau forme de adicții, însă iubirea părinților pentru copii este o iubire pe verticală în care copiii sunt descendenți. Câte astfel de cazuri vor întâlni copiii în viață? Două – părinții, și, dacă doriți, mai putem să adăugăm și pe bunici. De departe, cele mai multe cazuri de iubire vor fi pe orizontală. Pentru a-i învăța pe copii să iubească pe orizontală, ei trebuie să vadă concret acest lucru în exemplul personal dintre părinți. Cunosc destule cazuri de oameni tineri care nu știu să se comporte cu o persoană de sex opus pentru că nu au avut exemplele corespunzătoare în familie. Era un băiat care nu putea să conceapă în inima sa să spună vreodată unei fete „te iubesc” pentru că nu l-a auzit vreodată pe tatăl său să spună acest lucru mamei.

În alt caz, un tânăr nu se gândea niciodată că ar fi bine să-și îmbrățișeze curat prietena pentru că nu văzuse niciodată acest lucru la părinții săi. Dincolo de exemplul personal bun, iubirea concretă dintre părinți asigură stabilitatea cuplului pentru că dacă cei doi se concentrează pe copii atunci apar fisuri în cuplu, cei doi distanțându-se pe nesimțite, ajungând să apară rupturi și tensiuni care pot să ducă până la divorț, mai ales după ce copiii pleacă la casele lor și cei doi rămân singuri.

Divorțul este rupere, sfâșiere a unei entități unite de Dumnezeu prin care Domnul încearcă să refacă pe Adam cel Global așa cum a fost creat la început. În clipa în care sfâșiem o haină, chiar dacă o coasem la loc, tot nu mai e ca la început. Divorțul este foarte traumatic mai ales pentru copii care își asumă în mod absolut vina divorțului ca nereușită personală, indiferent de cauzele reale ale acestuia. Copilul este creat pentru Rai și când iese din pântecele mamei trebuie să trăiască Raiul, adică dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, înfrânarea. De fapt, acesta este rolul familiei și nu atât să ofere casă și masă. Dacă aceste virtuți dispar de la părinții pe care el îi vede ca oameni ai lui Dumnezeu, atunci el începe să întrezărească printre crăpături hidoșenia iadului.

El se luptă cu toată puterea ca să mențină unitatea familiei, să mențină cât a mai rămas din raiul lui și dacă asta dispare atunci el trăiește un iad. De regulă, o să aibă accese de tristețe, anxietate, furie, vinovăție, teamă de abandon și dificultăți de adaptare, lucruri care sunt, evident, mai intense atunci când conflictul dintre părinți e mai intens. Desigur că își poate pierde performanța școlară și chiar somnul. Aici este nevoie de multă rugăciune, de dragoste, răbdare și de spovedanie din partea părinților. Și din partea copiilor. Copilul trebuie să se deschidă persoanelor care îl pot ajuta, începând de la Hristos și terminând cu cei care îl iubesc, însă el este traumatizat de către cei pe care i-a iubit și atunci e foarte posibil să aibă probleme să iasă din chinul de iad al singurătății sale.

Pentru a înțelege cum urcă dragostea de la prima atracție până la iubirea jertfelnică ce ține un cuplu împreună, temelia oricărei iubiri în familie, vă invit la Felurile de iubire și evoluția între acestea.

Divorțul poate fi depășit de copil

Din cauza asta familia este celula de bază a societății. Familiile puternice nasc o societate puternică. Vedem în istorie că atunci când existau familii numeroase cu dragoste de Dumnezeu și prin Acesta între ei, oamenii erau fericiți și societatea era puternică, chiar dacă era posibil ca din punct de vedere material, omenesc, vremurile să fi fost neprielnice. Astăzi, din păcate, pentru că nu se mai pune Dumnezeu și familia pe primul plan, singurătatea și bolile de nervi sunt pandemice și societatea se află pe culmile disperării. Este adevărat că această dramă este generată prin multe metode. De exemplu, li se impune tinerilor un sistem de învățământ foarte lung și foarte intens astfel încât ei ajung să fie liberi pentru a se căsători undeva după vârsta de 26 de ani. Asta o fac cei care doresc forță de muncă competitivă însă are efecte distructive asupra curățeniei iubirii care are nevoie de stabilitate și siguranță pentru a înflori. În aceste condiții vitrege din punct de vedere duhovnicesc tinerii se obișnuiesc singuri, au tabieturi, încontinuu vor dori să-și facă voia, când ceva nu le convine întreabă „de ce?” și foarte greu se vor modela după un partener de viață preferând singurătatea care, prin toxicitatea ei, îi împinge iarăși către un partener și în acest mod se rup în bucățele după cum un băț, chiar de fier dacă ar fi, dacă îl îndoi neîncetat la un moment dat tot se va rupe.

Faptul că astăzi singurătatea și bolile de nervi au devenit pandemice, tocmai pentru că nu mai punem iubirea în familie pe primul plan, l-am analizat în Pandemia singurătății.

Iubirea în Taina Cununiei

Este adevărat că și în viața de cuplu există momente în care trebuie să ne rugăm singuri în liniște însă asta nu înseamnă că suntem separați de ceilalți prin ura din inima noastră. Cel mai mare pericol în singurătate este faptul că omul este singur cu gândurile sale și nu poate să primească sfat. Asta este valabil chiar dacă tinerii încă din facultate sau liceu intră în relații, însă pentru că nu există binecuvântarea lui Dumnezeu, există păcat, nesiguranță, lipsa împlinirii dragostei adevărate, interpersonale care vine de la Dumnezeu și atunci rămân suferinzi de singurătate, traume și anxietate cu simptomele pe care le-am zis înainte. Evident că dacă nu sunt căsătoriți, cad trupește și traumele se amplifică pentru că unirea trupurilor este traumatică, dacă nu este unirea sufletelor sub energia necreată și, astfel, să fie clopotul harului care să îi țină pe tineri departe de traume. Dacă nu este pauza harului, unduirea trupeasca îl împinge pe om în animalic, ba chiar mai rău decât un animal pentru că omul își păstrează tendința către infinit chiar în distorsiunea în care se află.

Evident că, dacă tânărul ajunge dependent de distorsiuni sexuale sau de pornografie, lucrurile sunt mult mai grave pentru că scade enorm capacitatea de iubire, luminarea minții și atunci tânărul devine animalic, concentrat pe plăcerea proprie, cu așteptări nerealiste de la cealaltă persoană, văzând-o doar ca pe un sac de carne nesatisfăcătoare, inferioară comparativ cu himerele pe care le-a văzut pe internet. Dincolo de asta, desfrânarea și mai ales patimile sexuale grele în care includem și pornografia, distrug sistemul nervos pentru că sunt o formă de drog echivalentă cu cocaina sau, în anumite cazuri, cu heronia. Desigur că toate aceste distrugeri nu aduc nicio mângâiere, nicio împlinire, ci doar o satisfacție de moment provocată de niște reacții chimice în sistemul nervos care, desigur, că nu împlinește persoana pentru că nicio reacție chimică nu împlinește o persoană.

Cum alegem cu chibzuință persoana de lângă noi și cum se pregătește terenul pentru iubirea în familie încă dinainte de cununie, ne lămurește IPS Athanasie de Limassol în Criteriile căsătoriei.

Creșterea copiilor prin ascultare și responsabilitate

Trebuie să învățăm să trăim cu ceilalți în siguranță și asta se realizează în familie prin ascultarea de mic față de părinți. Această ascultare este bine ca în jurul vârstei de 15 ani (când începe să se dezvolte cortexul) să înceapă să implice și responsabilități care au o componentă decizională din ce în ce mai mare, în care părinții să-l provoace pe tânăr să gândească, să vadă cum acționează și dacă greșește ceva, atunci să-l corecteze cu inimă bună, îmbunătățind situația și nu pedepsindu-l ca pe un vinovat. Tânărul trebuie să fie pregătit să se căsătorească în jurul vârstei de 20 de ani – chiar dacă astăzi nu o să se întâmple asta din cauza distorsiunilor din societate. Desigur că părinții trebuie să discute cu el problema căsătoriei fără însă a-i impune cu cine să se căsătorească ci să-l învețe cum să se comporte înainte și după cununie.

Sigur că aici primează exemplul personal și rugăciunea. Diavolul luptă crunt să spargă orice sursă de iubire, iar familia este una din principalele surse. Dacă nu ne facem programul duhovnicesc, nu ne spovedim regulat, atunci nu o să ne mai placă nimic. Diavolul vrea să ne rupă de cei pe care îi iubim, și din cauza asta vom avea un război de gând crunt cu cei de lângă noi care ne-ar putea ajuta. Principalul război al monahului este cu Starețul, al soțului cu soția și invers și al copiilor cu părinții. Nimeni nu scapă de asta și trebuie să dea mărturia bună cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a învinge. Cunosc oameni care nu îi mai sufereau pe cei de lângă ei, nu le mai convenea nimic și se chinuiau încontinuu și îi chinuiau și pe ceilalți.

Fiindcă creșterea copiilor se sprijină pe ascultarea deprinsă de mic, vă recomand cu căldură și materialul Ascultarea, modul de existență a ființelor.

Omul bun găsește o soluție la orice problemă, iar omul rău…

Să avem grijă să nu ne credem gândurile, să ne spovedim regulat, să nu escaladăm conflictele și să nu contorizăm greșelile, izbucnirile celuilalt ci, mai degrabă, să ne concentrăm cum putem să le acoperim printr-o soluție bună, care e de multe ori răbdarea și ascultarea – să asculți ce are de zis, nu neapărat să faci ceea ce zice, chiar dacă și asta se impune dacă celălalt este validat de Dumnezeu în domeniul respectiv. Să nu uităm că omul bun găsește o soluție la orice problemă în timp ce omul rău găsește o problemă la orice soluție. Nu trebuie să amânăm căsătoria cu pretextul că nu suntem total pregătiți, pentru că monahismul și căsătoria sunt căile prin care cineva se pregătește pentru trecerea dincolo de moarte cu ajutorul celorlalți și ajungerea la perfecțiune. Sau pentru că nu avem bani, pentru că nu găsim sală pentru banchet sau pentru că ne concentrăm pe școală sau carieră pentru că păcatul trupesc este distructiv și diavolul ajută enorm. Dacă dorim să facem virtutea atunci și Dumnezeu ajută enorm. Dar trebuie să facem. Slujba de căsătorie este foarte scurtă însă o pavăză foarte puternică de energie necreată în fața distrugerilor păcatului trupesc și a nesiguranței. Aici trebuie menționat că harul cununiei nu este magic, deci cuplul trebuie să fie atent și după cununie ca să se respecte, să asculte unul de altul și să facă răbdare cu neputințele celuilalt până când ne cizelăm fiecare din noi.

De ce nu trebuie să amânăm căsătoria cu tot felul de pretexte, de vreme ce ea, ca și monahismul, este o cale spre desăvârșire și spre iubirea în familie, am arătat în Monahismul sau căsătoria.

Atenție! Nu vorbim cu mamele

Evident că rugăciunea și spovedania ajută enorm aici. Sfatul trebuie luat de la duhovnic sau de la nași, nu de la mame. Nu vorbim cu mamele pentru că se produc fisuri în cuplu. Pe primul plan soția/soțul.

Dacă nu avem viață duhovnicească bună, n-o s-o ducem bine, oricât de buni am fi în alte domenii. E adevărat că pregătirea pentru căsătorie sau monahism, nu implică numai viață duhovnicească și un mod de gândire matur, ci și învățarea unor lucruri specifice cum ar fi făcutul mâncării și curățenia prin casă în cazul femeilor iar în cazul bărbaților lucrurile care presupun o forță fizică, risc și o gândire mai tehnică începând de la reparații și terminând cu bricolaj sau alte îmbunătățiri în familie. De fapt, cuvântul „harnic” vine de la „har” pentru că hărnicia este o mare virtute în fața lui Dumnezeu, dacă, desigur nu punem materia înaintea persoanei și hărnicia nu se transformă în pretext, ci rămâne o formă de jertfă față de ceilalți care nu elimină timpul și atenția noastră de care aceștia au nevoie.

Este trist că trebuie să reamintesc aceste lucruri de bază pentru că, din păcate, astăzi marea majoritate crede că nu este nevoie de așa ceva și asta nu pentru că tinerii sunt răi, ci pentru că sunt manipulați în alte direcții prin plăcere, confuzie și frici, îngrijorări.

Părinții nu trebuie să uite că tinerii sunt stresați în perioada adolescenței. Este foarte bine ca ei să nu constituie un factor de stres suplimentar ci de odihnă și sprijin, mai ales sufletesc. Este important pentru asta ca părinții să accepte în inima lor vârsta copiilor lor. Cu alte cuvinte, să accepte că dacă au peste 20 de ani au crescut și că nu li se mai poate porunci ca la 5 ani. De asemenea, este bine ca părinții să aibă și ei dispoziție de ascultare dacă pozițiile tinerilor sunt pertinente sau chiar dacă sunt mai puțin pertinente, însă fără păcat frontal (și asta pentru unitate). Dacă văd că tinerii nu rezistă la o tăiere a voii în atare caz, să lăsăm după ei, să ne facem răbdarea puțin. Scopul nostru este unitatea și creșterea dragostei și nu impunerea voii proprii în orice.

Trebuie să învățăm să câștigăm, însă trebuie să învățăm și să pierdem pentru că scopul nostru nu este câștigarea războiul, ci câștigarea păcii. Să preferăm să ascultăm, de dragul unității, mai ales dacă celălalt/cealaltă este validată de Dumnezeu pentru că are talent sau cunoștințe de specialitate sau altele asemenea. De exemplu, ascultăm de o femeie în problemele tipic femeiești, ce mâncâm, cu ce ne îmbrăcăm, frumosul, decorațiuni, însă ascultăm și în probleme de arhitectură dacă a terminat arhitectura, în informatică dacă a terminat informatica sau în altele similare. La fel și invers: dacă soțul este un bucătar sau un designer, un creator de modă iscusit, evident că doamna trebuie să asculte de el când dorește să spună ceva. Să ne înclinăm în fața harismelor, în fața tainei personalității celuilalt.

De asemenea, trebuie să știm că cel mai bun mod să păstrăm harismele și să ne bucurăm de ele este să mulțumim pentru ele și să nu-i judecăm și să nu fim agresivi, ironici sau disprețuitori față de cei care nu le au. Asta este valabil și pentru harisme clar definite cum ar fi o voce frumoasă sau o forță fizică însă poate să fie și ceva mai global precum deșteptăciunea sau/și experiența într-un anumit domeniu sau în viață în general. Dacă cineva nu le gestionează cum trebuie în Hristos, atunci se va chinui întâi de toate el însuși și după aceea îi va chinui și pe cei din jur chiar dacă e posibil să-i rămână, totuși, harisma ca o amintire a strălucirii din trecut. Se va chinui dacă nu știe să gestioneze după Hristos.

Nu, nu! Nu ne bazăm pe harisme

Poate să aibă cineva voce foarte frumoasă și să îi chinuie pe cei din jur. Că se mândrește, de exemplu. Nimeni nu trebuie să se bazeze pe harismele pe care le are și să se refugieze în ele – adică să nu zică că e deștept și, deci, nu contează că e bădăran.

Pe primul plan este totdeauna virtutea și pe aceasta trebuie să ne concentrăm să o dobândim. E nevoie de trezvie, de atenție, astfel încât să cultivăm ascultarea, smerenia, blândețea, înfrânarea pentru a reuși să avem o viață bună. Trebuie să avem răbdare în necazuri și pe cât posibil să nu căutăm plăcerea proprie, ci mântuirea în Hristos dimpreună cu ceilalți. Să nu uităm că trebuie să avem iertarea și mila ca stare cât se poate de continuă, să acceptăm complementaritatea aproapelui și să nu încercăm să ne impunem voia pentru că atunci ne vom chinui și pe noi și pe ceilalți. Era cineva care era exasperat de soția lui pentru că punea lucrurile în ordine și îi spunea și lui să facă acest lucru. Exasperarea provenea din faptul că nu dorea să scape de patima dezordinii de care suferea în mare grad.

Dacă cineva știe să se poarte și apreciază frumosul, frumusețea sufletească, atunci se pleacă în fața celuilalt și trebuie să știți că ajunge la multă bucurie și relații foarte frumoase. De exemplu, celebrul actor Pierce Brosnan – care l-a jucat pe James Bond – este căsătorit de 25 de ani cu o soție care a devenit puțin mai corpolentă și unii care – nota bene – nu aveau relații fericite, au fost agresivi la adresa cuplului și mai ales a doamnei din acest motiv. Dl. Brosnan a abordat personal această temă spunând că își iubește soția mai mult ca oricând, lucru care se poate remarca din toată viața familiei sale.

Să nu uităm că Dumnezeu iubește efortul nostru de a deveni mai buni și nu perfecțiunea noastră care oricum tot de la El vine. Scopul nu este numai să evităm păcatul, ci să creștem în fiecare zi în iubirea față de ceilalți prin Dumnezeu. Să avem curajul să iubim și să nu uităm să punem asta pe primul plan, știind că iubirea nu este impunerea voii noastre ci respectul față de persoana celuilalt cu punctele ei tari și slabe.Trebuie să avem o prezență iubitoare, să fim prezenți emoțional orice s-ar întâmpla, cu motiv și fără motiv, dacă nu deranjăm și putem. Desigur că asta poate să fie uneori greu însă pentru asta a creat Dumnezeu timpul: ca să învățăm să iubim, lucru care presupune sacrificiu, însă numai așa ajungem la fericirea veșnică pe care facă Domnul Dumnezeu să o dobândim cu toții!

Fiindcă nimeni nu trebuie să se bizuie pe harismele sale, ci pe virtute, izvorul oricărei iubiri în familie, vă recomand Mândria, iar o privire patristică asupra smereniei găsiți în articolul Smerenia.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!