Dependență digitală: Wade joacă jocuri video 13 ORE pe zi
29 martie 2023
Sfânta Maria Egipteanca: puterea pocăinței – părintele Pimen Vlad
30 martie 2023
Ascultați un cuvânt delicat al părintelui Serghei Baranov despre smerenie în care părintele ne dovedește că smerenia este o sursă de bucurie.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Smerenia este începutul Împărăției Cerurilor. Este atunci când nimic nu poate tulbura liniștea sufletească. În suflet este rugăciune, iar în rugăciune este Dumnezeu. Smerenia este o astfel de stare, când nicio împrejurare, niciun dușman, niciun prieten, nimeni nu-ți poate tulbura pacea. Numai cei desăvârșiți au pe deplin o astfel de stare. În cazul nostru, este o năzuință spre smerenie. Dacă năzuim spre smerenie, ni se pun la îndemână mijloacele prin care o putem dobândi. Însă dacă nu năzuim spre smerenie, nu vom dobândi nimic.
Cineva nu poate fi forțat să fie smerit. Cineva poate fi agresat cu ușurință și poate să dezvolte strategii de supraviețuire într-o lume a intimidării și a severității, în timp ce smerenia se naște prin voie liberă. Se poate naște atunci când o persoană își dorește să o dobândească. Asta se întâmplă atunci când persoana înțelege care este rostul smereniei. Cineva nu își poate dori ceva ce nu înțelege. Când realizezi ce este smerenia, vrei să o pui în practică, să o cercetezi și să o dobândești. Smerenia aduce bucurie, pace, mângâiere și iubire. Pe de altă parte, dacă nu este smerenie, sunt numai probleme, necazuri, conflicte și dezamăgiri.
Dar nimeni nu poate să facă pe nimeni să practice smerenia. Dacă cineva spune că vrea să devină călugăr, dar nu se îngrijește să se smerească, își dorește astfel un alt tip de monahism, unul pe care și l-a creat pentru sine însuși. La fel ca fariseii din Vechiul Testament: ei doreau să fie cu Dumnezeu, însă într-un mod fără Dumnezeu. Ei făceau o religiozitate hidoasă. Dacă L-ai găsit pe Dumnezeu în rugăciune, nu mai ai nevoie să cauți scuze. S-a întâmplat deja. Nu mai este nevoie nici de explicații, nici de discuții. Cine nu crede în nimic trebuie să găsească scuze. Însă Dumnezeu nu așteaptă nicio scuză de la tine. El vrea să-L descoperi în rugăciune.
Știi cum e să fii cu Dumnezeu, după ce L-ai găsit? E ca atunci când cineva te cuprinde cu brațele sale și nu mai contează nimic altceva. Nicio scuză, nicio explicație. Te simți bine și asta-i tot! Așa ar trebui să fie cu Dumnezeu! Un șef sau un judecător ar vrea îndreptățirea ta. Dar Dumnezeu nu! În fața lui Dumnezeu nu poți decât să plângi cu bucurie, recunoscându-ți nedesăvârșirea. El vrea să știi că te iubește necondiționat. El vrea să te simți în siguranță în brațele Sale și nu vrea să te lase să pleci. Cu un astfel de Dumnezeu, toate merg ușor. E foarte greu cu dumnezeul pe care ni-l creăm noi în minte, care-ți face existența insuportabilă, judecându-ți fiecare pas, fiind gata să te pedepsească pentru orice păcat.
Slavă Ție, Doamne! Este foarte trist când creștinii fac o judecată îngrozitoare în afara lui Dumnezeu. E trist pentru Dumnezeu, și mă face să strig: – Oamenilor, El nu este așa! Nu este deloc așa! Asta, asta e despre noi, nu despre El!
Există o reprezentare a fiului risipitor: este îngenuncheat în fața tatălui său cu chipul adâncit în genunchii tatălui. Tatăl îi îmbrățișează capul și suspină deasupra fiului său păcătos și pierdut. Iată-l plângând cu lacrimi pline de rușine, lacrimi de recunoștință și de afecțiune pentru tatăl său. Plânge de bucurie, căci tatăl său este atât de bun și este pregătit să-l accepte așa cum este, sărutându-l și îmbrățișându-l.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
22 Comments
Da!Doresc din adâncul ființei mele SMERENIA!
Eu cred cu adevărat că aceasta este salvarea noastră!
Că doar din lipsa smereniei a căzut din cer îngerul neascultător!
Da! Aceasta este marea mea suferință…de a nu rămânea mereu în smerenie!
Atunci când obosesc și trupul nu mai vrea să mă ajute, mă mânii pe primul care mai dorește ceva de la mine…copii sau soțul.
Și așa am căzut din starea minunată a Rugăciunii —Smerenia (a cere pentru toți și a uita de tine). Minunată stare de pace în Dumnezeu!
Bogdaproste Părinți Sfințiți!
Măicuța Domnului să vă ocrotească Veșnic!
Sărutăm dreapta Părinte!
Astăzi este ziua Sfântului Ioan Scărarul!
Și cartea Sfântului,, Scara “mă va ajuta să învăț smerenia…dar …eu nu prea reușesc să o citesc.
Oare să citesc un Acatist înainte Părinte?
Vă rog să mă iertați!
Parinte, ce se intampla in momentele in care simtim ca suntem parasiti de Dumnezeu? Ne simtim fara putere de a ne ruga, parca nu ne sunt ascultate rugaciunile, o stare foarte urata. Asta este din pricina mandriei? Ce trebuie sa facem atunci cand dupa o perioada in care am avut o stare de bucurie simtindu ne aprope de Dumnezeu ajungem in starea jalnica despre care vorbeam mai sus?
E un parazit al căderii lui Adam. Mândrie, egoism, diferite patimi pe care diavolul le folosește împotriva noastră. Trebuie să avem nădejde și curaj să continuăm cu credință împotriva logicii și a simțămintelor noastre. Roagă-te cum poți ca să facă și Dumnezeu ce poate.
Părinte, dacă Iisus zice să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, înseamnă că trebuie să ne iubim și pe noi înșine? Cum vine asta? Iubirea de sine nu duce la facerea voii proprii?
Tu îți iubești mâna? Eu da. O protejez etc. Așa cum ne iubim mâna așa trebuie să-l iubim și pe aproapele. Este vorba despre acel Adam global de care vorbim în multe din clipurile noastre. Desigur că iubirea de sine duce la egoism care este distrugător. Duce la ruperea mădularelor între ele.
Îmi pare rău, dar nu înțeleg… atunci de ce zice să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (subliniez „ca pe noi înșine”) – asta nu implică să ne iubim ȘI pe noi înșine?
De ce nu a zis în schimb „iubiți pe aproapele, NU vă iubiți pe voi înșivă”? Așa ar fi trebuit să zică dacă iubirea de sine e rea. Dar n-a zis asta, a zis „CA pe voi înșivă”. De ce?
Mâna mea sunt eu însumi (ok, o parte din mine). Dacă ești de acord cu asta, recitește încet, lent ce am scris în răspunsul meu anterior.
O parte din mine Părinte care nu dorește să se rupă de Adam și alții care îi port in mine și de mână cu mine?
Mă iertați!
Și eu mi-am pus mereu această întrebare…dar acum având copii îmi dau seama câtă nevoie am de sănătate trupească și sufletească că să pot și eu ajuta copii și pe aproapele.
Mi-e greu să înțeleg unde se termină grija altruistă pentru sine și unde începe iubirea egoistă de sine:
– ai grijă de sănătatea ta ca să poți avea grijă de familie: bun
– faci un ban ca să-ți susții familia: bun
– faci o avere imensă ca să susții o întreagă economie și să angajezi milioane de persoane și să faci donații enorme, dar în același timp să trăiești în lux: bun sau rău? În cazul acesta te iubești pe tine în mod egoist, sau ai grijă de tine în mod excepțional de bine în așa fel încât să poți ajuta milioane de alți oameni, deci în final fiind altruist?
Mi-e foarte greu să înțeleg…
De exemplu, Gigi Becali, dacă nu se iubea pe sine și nu făcea o avere enormă, nu ar fi ajuns să vă doneze zeci de mii de euro pentru chilie. Bill Gates și Steve Jobs si alții, dacă nu se iubeau pe sine în mod excesiv și nu iubeau banul și puterea, nu am fi avut acum calculatoarele și sistemele de operare prin care să aflăm ce spun părinții de la Athos și n-am fi aflat de Adam cel global.
Cum rezolvăm aceste paradoxuri?
Să înțelegem că chiar și când oamenii greșesc și fac averi pe Pământ în loc să le facă în ceruri, Dumnezeu face cumva ca acele averi să aibă totuși și foloase bune pentru alții? Transcende răul în bine în mod miraculos, prin mila Domnului?
Sau de la bun început nu era totul rău, era și bine? Adică de la început, poate oamenii au făcut averile nu doar în mod egoist, poate le-au făcut și în mod altruist? E posibil așa ceva? Putem urmări puterea și averea în mod altruist, pentru a ajuta cât mai mulți oameni?
Sau, a treia variantă, cea mai sumbră… poate întreaga noastră societate e coruptă de avere și de putere… chiar și noi cei care nu deținem puterea și nici averea, prin simplul fapt că ne folosim de produsele ei… fie primind o donație mare… fie folosind un calculator, un internet, o tehnică modernă… poate suntem cu toții corupți de rău din ce în ce mai mult și nu realizăm, pe măsură ce economia mondială tot crește…
Da! Ajung să fiu așa de egoistă…și mă însingurez, cad în nesimțire față de mine, fața de ceilalți,nu ascult de conștiința mea,nici de ceilalți.Dupa o viață trăită în tot ce am vrut eu… și am primit… Dumnezeu iubește pe toată lumea…am zis că ce rost mai are, am trăit tot ce e de trăit și tot nu m-am împlinit…
Și așa încet se ajunge la depresie și mai rău…
Să ne ferească Dumnezeu!
Poate ca, atunci cand spune ca ne iubim pe noi insine, Hristos se refera la natura omului si la nevoile lui, mai mult sau mai putin de baza, pe care, din slabiciune omeneasca, le implinim.
Cand ne e foame, mancam, cand ne e frig, ne imbracam, cand plangem, vrem sa fim mangaiati, cand vorbim, vrem sa fim ascultati, cand cerem, vrem sa ni se dea, vrem sa fim liberi si nu in inchisoare, sanatosi si nu bolnavi intr-un spital.
Atunci cand spune sa-i iubim si pe ceilalti ca pe noi insine, poate se refera la a avea empatie, la a intelege ca si celuilalt ii e frig, foame, teama, sufera ca e inchis, bolnav etc., si ca noi, simtind ce simte celalalt prin dragoste, sa actionam pentru usurarea suferintei lui de orice fel, sufleteasca sau trupeasca. Tocmai pentru ca intelegem prin ce trece.
Dumnezeu Însuși S-a facut om pentru a simti ce simtim noi si a ne judeca, cand vine vremea, in cunostinta de cauza, ca sa spun asa. S-a facut frate cu noi, ne-a facut frati cu El, fiind toti copiii aceluiasi Tata: si Hristos, si noi.
In marea Lui Iubire si Mila pentru noi, Dumnezeu nu ne-a dat porunci imposibile. Daca ar fi fost asa, probabil ca ar fi fost o razvratire continua in noi, ne-am fi simtit frustrati, chinuiti, ori Dumnezeu ne vrea binele, niciodata raul.
Nu a spus nu manca tu, da-i altuia, nu te imbraca tu, da-i altuia etc., ci a spus mananca si tu, dar da-i si altuia, bucura-te tu, dar bucura-l si pe cel de langa tine. La urma urmei asta ar trebui sa fie o normalitate pentru noi, doar ne numim oameni. Si animalele se ajuta intre ele, dar Dumnezeu nu S-a infratit cu ele, ci cu noi.
In a doua instanta, Hristos ne indeamna sa fim sfinti, ne cheama la sfintenie.
Daca alegi sa nu mananci tu si sa potolesti foamea altuia, sa suferi tu de frig ca sa se imbrace altul, sa plangi dar sa nu astepti mangaiere de la oameni, ci numai de la Dumnezeu, sa vorbesti fara sa ai pretentia sa fii ascultat, sa-i dai altuia chiar inainte de a-ti cere (fiindu-ti mila de umilinta pe care o sufera stand cu mana intinsa in fata ta… si cine esti tu, la urma urmei, pentru ca poti fi in locul lui oricand?), sa-i dai dreptate celui care n-are doar ca sa opresti o cearta etc., atunci esti la un alt nivel, ai facut un pas inainte.
Atunci incepi sa-ti depasesti conditia de om, legat de pamant si de lume cu nevoile tale, si tinzi cu fiinta, simtirile tale catre Dumnezeu. Nevoile tale devin nevoia de Dumnezeu. El te hraneste, te imbraca, te mangaie. Nu mai ai nevoie de nimic, pentru ca ai totul, in Hristos.
Cam asa as intelege eu. Iertati!
Foarte bune explicații, multumesc mult!
E foarte posibil să fie așa. Pentru cei mai mulți dintre noi, Domnul ne-a ingaduit să ne iubim și pe noi înșine, cu condiția sa iubim și pe alții. Fiindcă dacă ne-ar fi poruncit să nu ne iubim pe noi înșine deloc, ci doar pe alții, asta ar fi echivalat cu porunca sa fim sfinți, ori nu toți putem sa fim sfinți.
Cu drag, Doamne ajuta!
Sfinti insa putem fi, daca vrem. “Indrazniti”, ne spune Hristos. Putem face “cariera” in Imparatia lui Dumnezeu. Ca intr-o clasa de elevi: oricare dintre ei are ocazia sa fie premiant, daca invata. Unii sfinti au fost repetenti… dar la sfarsit au luat coronita.
Cu bogatia, daca am inteles eu bine, nu conteaza daca esti bogat sau sarac, ci daca asculti de Dumnezeu.
Unul poate avea averi imense si sa nu-i pese de ele, sa dea oricand oricui ii cere, iar altul poate fi sarac dar sa aiba un lucru sau cateva de care sa-si lipeasca inima si sa nu vrea sa se desparta, ca staretul din filmul “Ostrov”, cu gaina, paturica si cizmele lui calduroase, pe care le iubea (dar cati nu facem asa!).
Bogatii au ocazia sa faca binele ajutandu-i pe saraci, saracii au ocazia sa se roage pentru bogatii care i-au ajutat si uite asa ne putem fi de folos unii altora, fiecare dupa posibilitati, dupa talanti.
Unii ne canta, altii ne imbraca, bucatarul ne hraneste, medicul ne vindeca etc., folosind, cu dragoste, intre noi, toate darurile date noua de Dumnezeu.
Intre toate astea, insa, intai vine preotul, care are “dezlegare” de la Dumnezeu sa aiba grija de ce avem mai pretios – singurul lucru nemuritor: sufletul. Ma gandesc ca nu e usor deloc, e chiar o treaba foarte grea, pentru ca in domeniul asta nu prea iti permiti sa dai rateuri. Poate suna oribil, dar daca omori un om e mai putin lucru decat daca il omori sufleteste.
Daca-mi amintesc corect, in Vechiul Testament, cand Dumnezeu a instituit preotia prin Aaron, fratele lui Moise, oamenii se ocupau de cele materiale ale preotilor pentru ca preotii sa aiba timp si energie sa se ocupe de cele sufletesti ale oamenilor. Ca un schimb. Asa e pana astazi, cu donatiile etc.
Da, foarte bună observație, cu donațiile pentru preoți, ca să se poată ocupa de cele sufletești.
Parintele meu duhovnic spune ca Sfintii Parinti au toate raspunsurile, ca unii care au trait Scriptura si au inteles-o, luminati fiind de Duhul Sfant.
Eu spun din ce-am citit, intrebat preotii etc, nu e de la mine. Doar daca spun ceva gresit, e de la mine.
Foarte frumos