Transformarea omului în contextul actual – d-na Galina Răduleanu

Cum se mai poate omul sfinți astăzi? Cum poate să devină mai bun? Ascultați pe d-na Galina Răduleanu care ne vorbește despre transformarea lăuntrică a omului pe baza experienței sale duhovnicești din închisorile comuniste.

Vizionare plăcută! (după clipul aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Dar cum v-ați dezvoltat sentimentul de iubire față de aproapele, că spuneați că ați  văzut o deosebire în perioada din temniță și acum în ultimul timp simțiți că, nu neapărat să vă izolați, dar cât să iubiți pe ceilalți, să comunicați cu ceilalți să suferiți împreună cu ceilalți.

Păi asta îi spuneam maicii Teodora. Acum m-am lămurit, atunci cât am fost bolnavă, cu operația pe inimă, și am fost la reanimare, și la un pas de moarte, au venit la mine deodată, fără să știu, a venit Părintele Șișmanian și m-a împărtășit, și eu eram convinsă că au venit să mă împărtășească fiindcă au simțit că eu mor…

Simțeați că o să muriți atunci…

Da!

Erați împăcată cu gândul?

Da eram cumva așa ștearsă, nu îmi era frică, eram puțin indiferentă, dar simțeam așa că mă dizolv din punct de vedere material, numai că atunci s-a produs o breșă în structura mea de ciment, de beton. Adică betonul meu s-a crăpat. Și din crăpătura aceea, după, ce, n-am murit totuși, am simțit un soi de eliberare și afecțiune care începea să se extindă asupra celor din jur, și pe care până atunci nu o avusesem.

V-a dat Dumnezeu o inimă nouă…

Da, deși nu fusesem o iubitoare…Deci au fost puse valve de purcel. Dacă ar fi inima mea nouă…era nouă nouă dar nu de om, dar poate e mai bine…și am început să simt. Așa mă rugam, ajută-mă Doamne să iubesc oamenii. Mă rugam dar nu eram chiar așa de nefericită că nu-i iubeam. Și atunci am început în primul rând, o maică m-a întrebat ,,dar eu nu știam că nu suportați nicio atingere. Așa era, nu suportam nicio atingere, nu suportam nici să ating eu. Atingerile tactile nu le suportam. Ei acum, simt nevoia să-i îmbrățișez pe oameni, să-i mângâi, să mă lipesc de ei, chiar fizic. Lucru care îmi era total străin. Am început ca oamenii să-mi fie foarte dragi, chiar foarte dragi, toți. Dar nu pot să spun că-i iubesc pe ruși, îmi pare rău.

Nici nu avea cum să fie altfel…aveți rădăcini ucrainene…

Nu, am și rădăcină rusească.

Dar nu iubiți pe ruși pentru ce au făcut în regimul comunist, sau și pentru acum?

Și și, păi sunt aceiași, nu s-au schimbat. Și e păcat, pentru că, să știi că, rușii când sunt profunzi, sunt cu mult deasupra occidentalilor. În primul rând occidentalii au ajuns să fie niște goi. Din punct de vedere creștin sunt chiar atei, și anticreștini. Rușii când au emigrat, când au prins stalinismul și bolșevismul, intelectualii au emigrat în Franța și au făcut o adevărată facultate, o adevărată școală, atunci occidentalii au descoperit părinții teologici, pe sfinții părinți, au descoperit Ortodoxia și profunzimea ortodoxiei, prin marii teologi ruși.

Ori teologii ruși sunt de o frumusețe și de o adâncime de neînchipuit. Cel puțin, ce am citit eu, pe Schmeman, pe Evdokimov, pe Berdeav, sunt extraordinari. Sau sfinții rușilor, Sfântul Serafim de Sarov, dar aceasta este o parte a medaliei. Partea  cealaltă a medaliei este ceea ce vedem noi acum și ceea ce am văzut. Comuniștii au omorât cel puțin 100 de milioane de oameni, despre care nu se vorbește, comunismul trăiește și acum foarte bine și se luptă în continuare după cum vedem. Cică există un banc: este întrebat rusul – ce-și dorește, ,,vodka”. Este întrebat a doua oară ce-și dorește, ,,vodka”. A treia dorință: să fie din nou în Uniunea Sovietică.

Dar vreau să vă spun că limba rusească are profunzimi deosebite. Pe mine de exemplu m-a impresionat că noi ne părăsim cu multă ușurință patria. Chiar după școala primară ne gândim în ce țară o să emigrăm. Nu ne mai pasă, și când ajungem nu știm cum să ne debarasăm de noțiunea de român, să ne uităm limba și să ne uităm originea.

Vorbeați și de sentimentul acesta al nepăsării, starea de nepăsare…

Nepăsare și indiferență și un ,,antinație”, ori în limba rusă ,,patrie ”poartă numele de ,,rodina”. Rodină nseamnă cel care te-a născut, pentru că ,,părinți” se spune ,,răditeri”, deci cei care te-au născut, patria este o a doua mamă, ,,rodina”, din ea ai ieșit, din pământul acesta care s-a amestecat cu miile și miile de înaintași din care tu ești făcut. Tu ești făcut din ceea ce au fost înaintașii tăi, chiar dacă tu ignori, chiar dacă nu mai vrei să știi de ei, dar tu de fapt le aparții. Și a-ți ignora aceasta ,,rodina”este ca și cum ți-ai ignora mama, ca și cum ți-au ucide mama, ca și cum mama aflată într-o poziție de mizerie, așa cum suntem noi acum, tu ți-ai părăsi-o pentru că în altă parte ți-ar fi mult mai bine. În loc să te lupți ca mama ta să aibă condiții bune de existență, să fie din nou bine, tu o părăsești, lăsându-o din nou în mizerie. Vreau să să spun că vorbirea rusească are cuvinte mult mai profunde decât alte limbi. Asta nu înseamnă că nu-i doresc Rusiei să rămână cu Cnezatul Moscovei. Asta îmi doresc să rămână cu cnezatul Moscovei. Restul țărilor să fie eliberate de sub imperiul sovietic.

Să revenim la cele duhovnicești: cum ați descrie egoismul și ce efecte are egoismul asupra psihicului uman?

Păi noi trebuie să luptăm ca să nu fim egoiști. Pentru că noi, în marea majoritate suntem egoiști până în vârful unghiilor. Ce impresie, ce influență are egoismul pe psihicul uman? Păi este dominat de egoism! Nouă nu ne pasă nici de vecinul de alături, darămite să mai vorbim de oamenii țării noastre sau cel de care nu știu de ce suferă în nu știu ce parte a lumii. Nici vorbă! Mie mi-e bine, mi-e suficient! Și dacă mi-e bine, făcând niște lucruri imorale, nu mai mă interesează. Totul e să-mi fie bine.

Și este?

Nu vezi? Cel care i-a rodit țarina…

Are neliniște continuă.

Da! De regulă ești feroce.11:38 Sau bogatul și săracul Lazăr. Feroce. Cine se gândește, milionarii și miliardarii țării noastre care sunt de un egoism feroce. Se gândesc ei la cei care sunt săraci? Cei care abia-și duc zilele după o zi pe alta? Suntem egoiști! Egoismul ne caracterizează. A-ți învinge egoismul este o luptă duhovnicească., pe care nu foarte mulți o câștigă. Dar nici nu o duc!

Dar poți să ai pace, liniște, tihnă?

Păi, în momentul în care nu mai ai conștiință…

Se poate și așa.

Ești aplatizat. Nu că ai pace, ești gol.

Și golul ăsta nu te sperie?

De obicei ți-l umpli. Ți-l umpli cu lucruri care te fac să uiți că ești gol. De aia gonim după plăceri, de aia nu suportăm liniștea, de aia nu suportăm singurătatea, de aia nu vrem decât bani, distracții… ca să ne umplem golul.

De ce credeți că s-au înmulțit bolile psihice? Are legătură cu perioada de pandemie sau era și înainte?

Nu, n-aș zice că s-au înmulțit acum față de înainte.

Și care e pricina? Care e starea care dăunează?

Care generează adică bolile psihice?

Da, da.

Ei, acum ca să spun lucrul ăsta, ar trebui să am o statistică.

Dar duhovnicește, cum simțiți dv?

Vezi, eu mă învârt în niște cercuri restrânse unde toată lumea trăiește intens duhovnicește. Și ce-i în afară, pentru mine e….

Ați călătorit totuși și-n afară. Și-mi spuneați de Occident care este mai secătuit.

Vorbești de alte țări, vrei să spui din afară.

Da

În afară e un dezastru, sau cel puțin la țările foarte evoluate la care am fost.

Despre asta voia să vorbesc, pentru că vedeți că plăcerile n-au reușit să le umple acel gol, și e cazul Occidentului.

Occidentul și l-a umplut. În primul rând, occidentalii au devenit niște roboți foarte bine programați. Programați.

Dacă un robot este bine programat, el nu mai simte nici că e gol. Și dacă cumva și-aduce aminte, sau trece prin simțire ideea că e gol, are cu ce să-și umple plin. Numai la droguri poate să-și aleagă atâtea forme. Distracții – să nu mai vorbim! Pe urmă, lupta după putere, după bani, după plăceri. Una dintre cele mai normale; umanitatea a devenit o țintă care trebuie să pună stăpânire. Și pe Occident, tot e stăpânire din ce în ce mai puternică și din ce în ce mai dezastruoase pentru ființa umană, pentru normalul uman. Dar nimeni nu se sesizează, toată lumea consideră că este o evoluție mai spre înălțime.

Evoluție…

Ei nu simt faptul că bisericile s-au transformat în cluburi, în cinematografe, în săli de spectacol. Nu deranjează…

Cum ajuți un tânăr în disperare?

Păi, trebuie să fiu tânăr, să spun lucrul ăsta.

Ați fost și cu siguranță ați avut și pacienți tineri.

Eu n-am avut. Pacientul care se sinucide venit la mine este un pacient psihotic, este un pacient bolnav. La mine nu vine niciun pacient care să zicem este normal și se sinucide. Cel care vine la mine nu e normal, el nu mai e responsabil, el este cuprins…

Dar ca una ce cunoașteți psihicul uman, cum ați vedea salvarea lui, sau ajutorul, întrajutorarea lui?

Eu nu am întâlnit niciodată un tânăr sau mai puțin tânăr care este sănătos și care să vrea să se sinucidă. Poate cei dintre cei care au făcut, care au trăit niște crahuri economice, niște decepții sentimentale, există. Sau niște familii care se destramă și unul dintre ei nu suportă. Există. Astea nu trec pe la mine. Deci există. Există niște derapaje, niște dezechilibre, niște lipsuri de susținere. Da. Lipsă de credință. Fără de îndoială, e o lipsă de credință. Dar merg la duhovnic, nu la psihiatru.

Care au credință și o tradiție, o educație.

Da. Dar să știi că pe mulți îi ajută Dumnezeu, ca să agațe de cineva care să-i scoată din această prăpastie. Sunt oameni care li s-a povestit sau care au povestit care au fost pe punctul de a face un gest din care a apărut ceva care i-a salvat.

Interesant! În închisoare ați întâlnit momente sau oameni așa?

Nu! Închisoarea te călește. Dar după câte am înțeles descrierea celor ce au trăit chinurile înfiorătoare de la Pitești, de la Gherla, la Canal, au fost tentative de suicid pentru că n-au mai putut să suporte torturile. Aurel State, de exemplu, dacă ai citit cartea lui, care n-a mai putut să suporte, s-a aruncat și totuși n-a murit. Așa infirm cum a fost l-au ținut în închisoare până și-a ispășit toată pedeapsa.

Extraordinar!  Cum să luptăm cu gândurile negative?

Cum să luptăm cu gândurile negative… Dar de ce să le avem?

Să spunem că-ți vin gânduri negative și totuși vrei să scapi de ele și-i mai greu.

Da. Nu este ușor, să știi. Uneori sunt și alimentate și de o situație exterioară care ți le justifică.

Nu vorbesc de cazurile psihiatrice, ci în viață de zi cu zi.

Nu, vorbim de cazuri de viață. Sunt situații care de foarte multe ori le provoci singur, adică ești vinovat, dar te aduc la o stare din care aproape că nu știi cum se mai poate ieși. Bine, cine cred că (iese), cred că (o face) prin credință. Și prin speranță. Dumnezeu, totuși, întotdeauna îți întinde prin cineva sau prin ceva o mână de ajutor. Nu te lasă să aluneci în hău. Niciodată nu te lasă. Poate nu imediat; poate te lasă puțin ca să, mă rog, să plătești niște lucruri care sunt de plătit în viața ta. Dar în cele din urmă, te ajută.

Cum să îți menții calmul și să nu te panichezi?

În ce situație?

În situații mai problematice, mai dificile.

Ca să nu explodezi.Da… Asta depinde și de fire, dacă ești o fire vulcanică, e foarte greu. dacă ești o fire mai domoală…

Puteți detalia ambele variante?

E mai simplu.  Dacă ești vulcanic, explodezi, pe urmă îți pare rău. E printr-o auto-educație, să știi. Trebuie să-ți impui.

Prin voință.

Prin voință. Prima dată nu reușești, a doua oară nu reușești. Dar după aia reușești, dar pe jumătate, pe urmă reușești din ce în ce mai mult. Și prin rugăciune. Dar trebuie să vrei foarte tare.

Însemnă să te biruiești pe tine însuți.

Pentru că, da, vezi, când ești la furie și când îți pierzi calmul, spui lucruri care și lovesc și dor și pe care le regreți, și te dor mai tare ca pe ăla care l-ai lovit. Și de aia trebuie să te ferești, pentru că cuvintele alea nu se șterg ușor nici pentru cel căruia i le spui, nici pentru cel care le spune. Cuvântul este extraordinar de puternic, nu ne dăm seama ce forță are cuvântul și în bine și în rău. Și acționează.

Spuneți să ne înfrânăm în a arunca cuvinte.

În a arunca cuvinte. Știi, înainte de a exploda, sigur asta este modul ideal: numără până la 10.

Și dacă trebuie să iei decizii grabnice?

Decizia grabnică nu este (de luat) la furie.

Dacă ești pus în fața situației?

Trebuie să faci față repede. Asta nu înseamnă că este o chestiune de mânie –  totul e vorba de mânie. E vorba de lipsa de stăpânire. Că trebuie să iei o decizie grabnică ăsta este un lucru obligatoriu, adică care se impune; exact ca un om care-l vezi că e gata să moară și să te repezi să-l salvezi. E o decizie grabnică. Deci asta e decizia grabnică.  Grabnică nu este un păcat, este o datorie, pe când a te exprima violent sau nestăpânit, e un păcat și se spune și la noi în psihiatrie că orice mânie e o scurtă nebunie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!