Să avem grijă să nu ni se fure inima – Maica Monika

Ascultați un cuvânt scurt și frumos în care maica Monika, Stareța Mănăstirii Sfântul Nectarie din Trikorfo – Fokida, ne învață ce trebuie să facem astfel încât să nu ni se fure inima de la Hristos.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

– Pentru mulți dintre noi a avea credință înseamnă să aprinzi o candelă, să aprinzi o lumânare, să ții post. În fond, maică stareță, barometrul credinței noastre este cât punem în practică cuvântul liturgic „și toată viața noastră lui Hristos, Dumnezeu, să o dăm!”. Această predare necondiționată voinței lui Dumnezeu este o lucrare foarte dificilă, de aceea în acest fel și putem vedea dacă credem cu adevărat sau nu. Spuneți-ne părerea dumneavoastră în acest sens.

– Da, într-adevăr, întâlnim această realitate în zilele noastre, mulți dintre noi zic „Merg la biserică, aprind o lumânare, aprind candela, tămâiez”. Oamenii enumeră câteva lucruri pe care le fac și apoi zic: „Acum de ce am fost eu încercat? De ce această încercare?” „De ce am fost concediat”, de pildă, „de la locul meu de muncă? De ce am devenit șomer? De ce nu am intrat la Facultate? Toți anii am învățat” și așa mai departe și încercăm să înțelegem toate acestea. Credința noastră nu înseamnă doar cinci, zece, cincizeci de lucruri exterioare. Lucrurile acestea pe care le facem, să le facem, nu zic să nu le facem, însă ceea ce contează sunt cele lăuntrice.

Mersul la biserică e doar începutul

Adică vom începe, îți va spune duhovnicul, „vei merge la biserică” – nu am mers până acum la biserică, nu am crezut în Dumnezeu, m-a găsit această încercare și înlăuntrul meu mi-am spus: „mergi la biserică”. Vei intra pe acolo, pe scări, vei aprinde lumânarea, vei sta aici, vei urmări. Cu acestea vom începe relația noastră cu Dumnezeu, dar nu aceasta este relația noastră cu Dumnezeu. Din punctul inițial, când am mers prima dată și am aprins o lumânare și ne-am închinat, trebuie să înaintăm încet-încet și să pășim spre următoarea etapă și de acolo spre următoarea, adică să facem voia lui Dumnezeu.

Trebuie să ajungem să facem voia lui Dumnezeu. Trebuie să ne întrebăm: „Acum, cum vrea Dumnezeu să-i răspunzi celui care îți vorbește așa?”, „Acum, cum vrea Dumnezeu să-l tratezi pe cel care te-a tratat așa?” „ Cum vrea Dumnezeu acum să te gândești la fratele tău și la părinții tăi, care te-au nedreptățit și au dat averea celorlalți copii și ție nu?” Nu vorbesc frații între ei din pricina acestor dorințe – „Eu am vrut terenul ăsta! Am fost nedreptățit de părinții mei. Acum, de ce să vorbesc cu ei?” Se rup relații de sânge, se rup relații cu Dumnezeu pentru că am dat de o încercare. „De ce m-a găsit pe mine încercarea asta, eu, care duc la biserică prescuri, artos, care m-am dus toată luna la Dimítria [festival cultural și religios care are loc în Tesalonic timp de o lună înainte de ziua Sfântului Dimitrie] și apoi a dat peste mine încercarea asta și de ziua Sfântului Dimitrie am rămas șomer?”

Pentru că noi credem că prin ceea ce facem cumpărăm voia lui Dumnezeu. „Vezi ce bun creștin sunt? Eu o să plătesc pentru icoana aceasta. Eu am adus aceste flori. Eu aduc prescură în fiecare duminică. Și acum a dat peste mine ispita aceasta?!” Și nu putem înțelege că lucrurile acestea tu ai vrut și le-ai făcut. Tu ai vrut să le faci. Dar cum? Să nu le fac? Am zis, vom face ceea ce facem, dar să nu credem că acestea sunt esența a ceea ce am făcut. Ieri sau alaltăieri am primit un mesaj.

Degeaba știm, dacă nu ne smerim

Cineva i-a spus unui părinte îmbunătățit: „Părinte, știu pe de rost Vechiul Testament și Noul Testament, în afară de Pavecerniță și de rugăciunile de fiecare zi. Îl întreabă [părintele]: „Când te laudă cineva, tu te gândești că omul acela te insultă? Te simți ca și cum te-ar insulta?” „Nu”, răspunse omul. „Când te insultă, simți că te laudă și meriți ceea ce îți zice?” „Nu”, zise omul acela. „Ai de străbătut drum lung”, îi zise părintele. Și gândiți-vă că acel om știa tot Noul Testament și Vechiul Testament pe de rost! Înțelegeți deci că nu acestea sunt scopul nostru.

De ce împodobim atunci biserica?

Există câteva lucruri externe pe care le vom face. Și noi construim mănăstirea. Am pus și o candelă foarte frumoasă la icoana Maicii Domnului. Cineva zice: „Cât costă candela aceasta?” și așa mai departe. Maica Domnului nu are nevoie de candelă și de aceea, atunci când a fost nevoie, Biserica și-a dat cu bucurie averea, și candelele și potirele pentru a fi valorificate pentru lupta de eliberare a țării noastre.

Dar tu, pe soția ta, pe care o iubești, o împodobești cu bijuterii de aur, îi iei blănuri frumoase, îi iei paltoane frumoase. Pentru că o iubești. Și bine faci. Din moment ce o iubești, când văd o femeie frumoasă, zic: „Bravo, soțul tău te iubește, are grijă de tine”. Oare noi, cei care o iubim pe Maica Domnului, nu putem să îi luăm o candelă? Pentru noi o facem. Dar, iarăși, nu acesta este scopul nostru. Nu este scopul nostru să terminăm mănăstirea, să o vedem și pictată. Da, ne străduim și pentru cele din afară pentru că aici unde vom sta vrem să se facă undeva Sfintele Liturghii. Vom construi bisericile.

Și noi, în mănăstiri, pentru a se săvârși Sfânta Liturghie construim biserica. Pentru a-L primi pe Hristos. Dar nu acesta este scopul. Să nu ne îngrijim de aceste scopuri! Să nu credem că ne-am atins scopul! „Pentru că sunt un mare donator al bisericii de aici”. Același este scopul și pentru cel care a pus astăzi douăzeci de cenți pentru o lumânare pentru că asta este tot ce avea.

Să avem doar un singur obiectiv: dragostea lui Hristos

Scopul nostru este același pentru toți, ca toți să devenim una, să-L iubim pe Hristos din tot sufletul, din toată inima și cu tot cugetul nostru. Asta avem de făcut. Și fiecare – de aceea ne-a dat Dumnezeu – slavă Domnului! – duhovnicii, ca să ne călăuzească pe această cale, să ne spună: „Nu! Ceea ce îți fură inima, lucrul prin care ți se răpește inima, nu, să nu îl faci! Luptă-te să nu faci asta!” Când zici: „Vreau să mă uit la serialul ăsta și dacă nu-l văd … mai uit puțin de griji”, să nu te uiți! Ceea ce îți fură inima, când simți că orice ai face, trebuie să te întorci acum, la această oră, pentru că se transmite serialul pe care îl urmărești, … lucrul care îți răpește inima nu îl face! Frânge această voință, această răpire! Oricare ar fi aceasta!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!