Suntem noi dispuși să renunțăm? – p. Gary Kyriacou

Urmăriți un cuvânt duhovnicesc al părintelui Gary Kyriacou în care acesta ne vorbește despre puterea de a renunța și efectele mântuitoare ale acesteia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Bună ziua, sunt părintele Gary și suntem la Înarmați cu credință. Sunt încântat să fiu iar cu voi. Vreau să vorbim astăzi despre Sf. Ioan Scărarul (Climacus) și despre ce spune el despre viața spirituală. Sf. Ioan Scărarul a scris o carte cu 30 de trepte prin care un călugăr urcându-le poate ajunge la iluminare, poate atinge puritatea spirituală, poate atinge ceea ce numim theosis (îndumnezeirea) în Biserica Ortodoxă, adică să devină ca Dumnezeu. Cred că primele două trepte sunt foarte importante pentru noi de luat în seamă și să ne uităm și la ultima treaptă…

Dacă vă uitați vreodată la o icoană a Sf. Ioan Scărarul și a scării sale, veți observa că este o scară, care seamănă cu Scara lui Iacob, și vedeți călugări care urcă pe scara aceea. Au bărbi, hainele [specifice], se urcă pe scară și în acea icoană, aproape de vârf, este un tip care e cât pe ce să ajungă acolo. E chiar acolo, chiar pe cale să ajungă și un demon care l-a prins de picior. Și mă face să mă gândesc, când văd acea icoană, că indiferent cât de mult încercăm, diavolul va încerca și mai mult, indiferent de cât de mult efort depunem, diavolul va face să ne fie cu atât mai greu.

Cred că imaginea și simbolismul scării ne oferă oportunitatea de a realiza că lupta nu se oprește niciodată. Și cred că în viață noi ne dorim ca lupta să se oprească, vrem să existe o vacanță, vrem să existe o perioadă ușoară. Ne naștem și mergem la școală și avem o vacanță, iar atunci e timpul să nu ne mai gândim și să ne jucăm. Și în viață diavolul nu lucrează așa. În viață, diavolul nu se oprește. Și în viața creștină cu cât ne concentrăm mai mult asupra lui Hristos, cu cât avem ochii ațintiți asupra Lui, cu atât este mai ușor să Îl urmăm pe El. Dacă ne punem ochelarii de cal și privim doar în față, nu ne vom lăsa distrași de toate lucrurile care ne ies în cale și asta este ceea ce Sf. Ioan Scărarul vrea să facem. El vrea să ne punem ochelarii de cal și ne uităm la Hristos. Chiar și Hristos spune asta. Așa că atunci când trăim o astfel de viață…

Trebuie să vă fie absolut clar că și eu mă lupt cu asta, nu stau pe treapta de sus. Sunt în sus și în jos și cad, iar demonii mă prind de ambele picioare și mă trag și eu mă lupt cu ei tot timpul, deci nu vorbesc din perspectiva unui avansat, vorbesc din ring. Mă lupt ca și tine. Așa că, e important să realizăm și să înțelegem că asta e o luptă bună. Se merită oportunitatea de a ne lupta și de a o face reală în viața noastră, pentru a simți pacea lui Dumnezeu venind înăuntrul noastru și să realizăm că trebuie să renunțăm la toate acele lucruri care ne țin în urmă. Așa că, viața lui Hristos pe care trebuie să o urmăm și să o îndurăm, ca și creștini, este una dificilă și ne e greu să ne dăm seama de asta dacă nu conștientizăm unele dintre treptele pe care Sf. Ioan Scărarul ni le prezintă în viețile noastre.

Prima treaptă despre care vorbește el este renunțarea la lume, să renunțăm la lume, să punem lumea în spatele nostru, să o lăsăm deoparte, să ne detașăm de ea. De fapt, detașarea este a doua treaptă. Deci renunțarea și detașarea sunt primele două trepte. Și la ce anume renunțăm? Renunțăm la căile lumii, renunțăm la liderul acestei lumi care este cel răul și ne întoarcem către Hristos. Detașarea și renunțarea înseamnă să renunțăm la lucrurile care ne țin înapoi. De multe ori sunt lucruri care ne rețin, care ne rețin de la o viață în Hristos, pentru că vrem să ne ținem de ceva care s-ar putea să ne facă să ne înecăm.

Există o poveste minunată despre un trib african și cum prind ei maimuțe. Erau niște maimuțe care le jefuiau satul și trebuiau să le prindă, așa că ceea ce au făcut a fost să taie o mică gaură într-o nucă de cocos, cât să permită maimuței să-și bage mâna înăuntru, iar în nuca de cocos au pus fructe de pădure și alte fructe pe care le doreau maimuțele și maimuțele băgau mâna în nuca de cocos și apucau fructele și fructele de pădure. Și în timp ce încercau să își scoată mâinile, nu puteau pentru că mâinile le erau încleștate pentru că țineau de chestiile alea și nu puteau să-și scoată mâinile, pentru că mâinile le era încleștate în nuca de cocos și nu puteau folosi mâna pentru a scăpa. Iar vânătorii le prindeau cu ușurință. Era o nimica toată pentru a prinde aceste maimuțe. Dacă maimuțele ar fi știut să renunțe la acele fructe dinnăuntru și să își tragă mâna ar fi reușit să plece.

Cât de des suntem ca acele maimuțe care își bagă mâna în nuca de cocos și apucă și nu vor să dea drumul. Și asta ne face să ne împiedicăm, să ne blocăm, să cădem și diavolul pune mâna pe noi și ne prinde într-un laț. Dacă începem să renunțăm la aceste lucruri… Gândiți-vă la toate lucrurile de care ne agățăm. Dacă le dăm drumul, cât de liberi am fi în interior, cu câtă libertate am trăi… Ne gândim la lucrurile care ne țin inimile captive: ar putea fi lăcomia, gelozia… Uneori chiar și lipsa de iertare ne ține inima în dispreț și ne aflăm în propria noastră închisoare din care nu putem ieși.

 A face un pas pe acea prima treaptă a scării, este determinarea de a face un pas deasupra a toate astea, de a începe să ne ridicăm, de a începe să creștem, de a începe să ne dăruim unui drum în viață către Hristos. Dacă exercițiul este să urcăm pe scară și să ne păstrăm ochii pe Hristos, cu cât ne ținem ochii pe Hristos, cu atât mai mult urcăm pe scară și ne înălțăm pe scară tot mai mult. Când ne luăm ochii de la El, atunci ne scufundăm. Dacă vă gândiți la Petru și la barcă și la furtună, ceilalți ucenici spun că au crezut că au văzut o fantomă, iar Petru spune: „Dacă ești Dumnezeu lasă-mă să vin la tine” și El spune “Vino” și (Petru) face un pas afară din barcă și începe să meargă pe apă, dar de îndată ce își dă seama că merge pe apă și se teme, începe să se scufunde, când își ia ochii de la Hristos. Dacă îți iei ochii de la Hristos te vei scufunda. Și deci asta e parte din luptă: să-ți ții ochii acolo, pe El!

Cal Ripken Jr., jucător de baseball, a fost întrebat: ”Cum lovești o minge de baseball?” A răspuns: ”Îți ții ochii ațintiți asupra ei și trebuie să o privești.” Un bun creștin își ține ochii pe Hristos, se concentrează acolo și nu-și ia ochii de la El. Se uită la Hristos, realizând că: ”Tu ești prioritatea mea, Tu ești totul pentru mine, ce trebuie să fac ca să mă apropii mai mult de Tine?” Și când facem asta, când ne deschidem inima, viața noastră devine un pic mai puțin dificilă. Obișnuiam să spun mai ușoară, dar nimic nu e ușor, doar mai puțin dificil. Viața este grea!

Și una dintre cărțile mele preferate, Drumul mai puțin străbătut de M. Peck, primul rând este tot ce ai nevoie să citești. Odată ce ai citit acel rând, cartea poate fi rezumată în acel primul rând și acel prim rând din carte este că ”viața este dificilă” și odată ce realizezi asta, ea devine mai puțin dificilă. Așa că atunci când ne luăm ochii de la Hristos și arătăm spre alți oameni și începem să-i judecăm pe ceilalți, arătând cu degetul în jur… Bunica mea obișnuia să spună că atunci când arăți cu degetul spre altcineva, când încerci să arăți greșelile altora, ai de fapt trei degete îndreptate spre tine Cât de des avem această conștiința de sine de a ne da seama că dacă te judec pe tine și pe toți acești oameni din jurul meu, eu nu mă concentrez pe Hristos, pentru că mă uit la lipsurile tale.

Și ce spune Hristos când începem să-i judecăm pe ceilalți? Scoate mai întâi bârna din ochiul tău! Devino conștient de tine. Cred că la Sfântul Ioan Scărarul ceea ce este important de înțeles este că este o oportunitate de a ne construi conștiința de sine și de a ne da seama cât de des cădem în narcisism și cât de des ne gândim că totul se rezumă la mine când de fapt viața în Hristos, viața trăită către Hristos și a ne construi pe noi înșine în această lupta a noastră spirituală, înseamnă a trăi pentru Hristos, a trăi pentru frații și surorile noastre. Iubește-L pe Dumnezeu cu toată mintea, inima și sufletul și iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți. Trebuie să te iubești pe tine însuți, dar să îl iubești și pe aproapele tău la fel de mult ca pe tine însuți.

Deci să încetăm de a mai judeca și de a ne lua ochii de la Hristos și de a ne uita la toate deficiențele celorlalți. Să ne uităm doar la Hristos și la ce trebuie să facem noi ca să urcăm pe următoarea treaptă, pentru a urca pe scara aceea. Dar când începi să te gândești ” sunt grozav, mă descurc grozav pe această scară, atunci vei aluneca și vei cădea de pe ea. Eu am făcut asta! Dacă spui “Sunt grozav, e minunat! Sunt cel mai bun, sunt grozav la asta. Sunt atât de fantastic!”, urmează să te prăbușești. Și te alegi cu o bucată mare de plăcintă smeritoare și îți dai seama: ”Nu făceam asta pentru Hristos, ci pentru mine însumi. Nu o făceam pentru slava Lui ci o făceam pentru slava mea.” Atunci demonii vin și ne prind și atunci trebuie să fim foarte, foarte atenți cu viața noastră în Hristos și să Îi dedicăm tot ceea ce facem Lui și modului prin care El să fie slăvit în aceste lucruri.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!