
Frici și traume în viața creștină – p. Teologos
22 septembrie 2026Urmăriți un material despre latura întunecată a celebrului curent muzical K-Pop care prezintă înaintea tinerilor adevărați idoli – ce se apropie din ce în ce mai mult de înțelesul literal al cuvântului.
Vizionare cu folos!
Powered by RedCircle
Latura întunecată a K-Pop despre care nu vorbește nimeni
Bine ați venit la poate cel mai solicitat video de pe acest canal. Mi-a luat mult timp să-l fac pntru că sunt multe de dezvăluit aici. Dacă sunteți abonat la acest canal, probabil vă amintiți că am făcut un video despre Lisa, o membră a Blackpink, interpretând Coachella, care cred că a trezit cu adevărat mulți fani K-pop la cât de întunecat din punct de vedere duhovnicesc a devenit K-popul. Dar, din păcate, acesta este doar vârful aisbergului, pentru că, cu cât am cercetat mai adânc K-popul, ce să vezi? Cu atât lucrurile au devenit mai ciudate.
Dacă nu știți nimic despre K-pop, acesta se referă pur și simplu la industria muzicală pop coreeană. Este un fenomen global de divertisment cu aproximativ 120 de milioane de fani în întreaga lume. Iar fanii acestor formații îmi par a practica cea mai interesantă formă de închinare la idoli pe care am văzut-o vreodată. Ce deosebește această industrie de aproape toate celelalte genuri este că cele mai mari vedete sunt numite, literalmente, idoli. Vedetele K-pop sunt numite idoli pentru că sunt antrenate și promovate cu meticulozitate ca să fie modele ideale la care să privești cu admirație.
Așadar, să privim spre acești idoli care au fost crescuți ca să fie acele figuri pe care le admiră peste 100 de milioane de fani activi. Astăzi vom analiza câteva dintre cele mai cunoscute formații K-pop care conduc acest gen, iar pe măsură ce vom trece de la o formație la alta, veți începe să observați un tipar evident, prea greu de ignorat. Rămâneți cu mine astăzi și vă voi arăta o latură a K-popului pe care nu ați mai văzut-o până acum. Și, ca întotdeauna, speranța și intenția mea cu acest clip este ca, dacă nu ați făcut asta deja, să ajungeți la înțelegerea și concluzia că această obsesie pentru simbolismul biblic nu este artă. Este o răsturnare și ură față de Biblie. Iisus este singurul pe care lumea Îl urăște. Să fie aceasta ceea ce vă trezește la faptul că El este Calea, Adevărul și Viața. Iisus vă va duce la viața veșnică. Acești artiști K-pop care se închină la idoli vă vor duce la întuneric veșnic și la despărțirea de Dumnezeu. Să începem.
Vom începe cu Blackpink. Iar dacă nu știți această formație, este una dintre cele mai mari și mai de succes formații muzicale din lume, cu peste 40 de miliarde de stream-uri și 20 de milioane de discuri vândute. Sunt printre cele mai bine vândute formații feminine din istorie. Să privim unul dintre cele mai cunoscute videoclipuri ale lor – „Kill This Love” (“Ucideți acastă dragoste”). Veți fi întâmpinați imediat de membra Jennie, coborând din cer îmbrăcată într-o rochie albă. Acest clip este plin de simbolism alb-negru, ca majoritatea clipurilor lor: table de șah și triunghiuri. Cine știe, știe. Iar în scena următoare o întâlniți pe Lisa, care dă cu piciorul în ușile unei încăperi intitulate Haven/Rai. Apoi, la un minut de la începutul cântecului, o altă membră, pe nume Rose, este arătată conducând cu viteză mare o mașină, iar apoi apare fugind pe drum. Este acea temă a „născutului din nou” pe care am văzut-o de zeci de ori.
Tiparul este imposibil de ignorat, cel în care un artist își șterge, practic, sinele. Ei fac un clipuri în care, practic, mor și devin “renăscuți”. Dar se înfățișează la început ca lumină, iar când mor, ei prezintă o versiune mai întunecată a lor, adesea îmbrățișând păcatul. Vedem același lucru și aici. În scena următoare, fetele apar mai puțin curate decât la început. Acum sunt îmbrăcate în ținute negre, provocatoare. cântând versurile și simțindu-se ca… Este chiar în fața noastră, fraților. Apoi imaginea trece la altă membră a grupului, al cărei nume nu știu dacă îl pronunț corect, vă rog să mă iertați, dar cred că este Ji-Soo, care, după cum se vede, stă într-o biserică îmbrăcată într-o ținută albă, curată, în timp ce o altă versiune a ei trage cu o săgeată în flăcări și o nimicește pe cea curată. Odată ce vezi acest lucru, îl vei observa peste tot la foarte mulți dintre cei mai cunoscuți muzicieni din lume. De ce continuă să prezinte același lucru iar și iar? De ce așa mulți artiști au clipuri muzicale în care se arată pe ei înșiși renăscuți într-o versiune mai întunecată a lor? Și întotdeauna împreună cu simboluri masonice alb-negru. Pun doar întrebări.
În continuare, vom analiza mai în detaliu o anumită membră a grupului Blackpink. Este vorba despre Lisa. Dacă sunteți abonați la acest canal, am realizat un întreg material despre prestația ei de la festivalul Coachella, unde a apărut ca un înger căzut uriaș de 15 metri (50 feet). Lisa este membră a cunoscutului grup K-pop Blackpink și abia de curând și-a început cariera solo. Și, asemenea multor artiști obsedați de inversarea învățăturii biblice, are o piesă despre propria renaștere. Ca și alți artiști, are o melodie despre a fi renăscută. Ca creștini, știm că trebuie să ne naștem din nou ca să vedem Împărăția lui Dumnezeu. Iar când acești artiști cântă despre a fi născuți din nou, nu se referă la nașterea în Împărăția lui Dumnezeu, ci la nașterea din nou în împărăția întunericului. Și, ca să întărească acest lucru, veți vedea că piesa a fost urmată imediat de prezentarea alter-ego-urilor sale. Dacă sunteți abonați aici, știți că aceste alter-ego-uri nu sunt altceva decât duhuri demonice care lucrează prin acești artiști.
Nu este greu să observi că alter-ego- -urile pe care le adoptă acești artiști au o puternică încărcătură spirituală Beyoncé a mărturisit că simte literalmente cum Sasha Fierce intră în ea ca să o ajute să cânte pe scenă. Nicki Minaj îl cheamă pe Roman ca să o ajute să arate o latură mai întunecată a ei. Iar, la fel ca Nicki Minaj, Lisa nu are doar un alter-ego. Ea are cinci alter-ego-uri care o ajută să performeze. În videoclipul ei “Rockstar”, care a fost melodia ei solo de succes, apar mâini în rugăciune sub o piramidă cu vârful în jos, simbol folosit pe larg în francmasonerie. Mai târziu, o vedem făcând semnul coarnelor diavolului sub aceeași piramidă răsturnată. În alt videoclip al ei, “New Woman” (“Noua femeie”), întâlnim din nou simboluri masonice, ceva ce apare constant în K-pop. Un podeț în carouri pe care ea își apasă călcâiul peste fructul oprit din grădina Edenului, din Cartea Facerii. Este vorba despre cum ea devine o „femeie nouă” prin adoptarea alter-ego-ului. Nici nu ai băga de seamă dacă nu ar fi obsesia ei pentru simboluri biblice.
Să trecem acum la unul dintre cele mai cunoscute grupuri de băieți din lume, BTS. Și, la fel ca toate celelalte formații și artiști K-pop, este clasica momeală și schimbare. Acești artiști apar luminoși și nevinovați. Vreau să vedeți asta pentru că așa au intrat ei prima oară în scenă cu videoclipul “Butter” (“Unt”). Pare totul luminos și nevinovat, dar, de-a lungul anilor, lucrurile s-au schimbat. Iată noul lor videoclip. Uitați-vă la diferență. Este videoclipul lor, Hooligan. Nu e greu de observat cât de multe s-au schimbat. Într-unul dintre cele mai cunoscute clipuri ale lor, care, de altfel, a ajuns la un miliard de vizualizări, o audiență uriașă, la finalul acestui videoclip cu un miliard de vizionări, muzica se oprește. Rămâne o scenă mută în care unul dintre membri se apropie de un înger căzut și îl sărută. Apoi apare același membru cu urme de sânge acolo unde fuseseră odinioară aripile.
Lucrurile acestea nu sunt greu de văzut dacă ai discernământ. Dacă nu ai discernământ, Sfânta Scriptură spune limpede: diavolul a orbit mințile necredincioșilor. De aceea clipul a ajuns la un miliard de vizualizări. Și atât de mulți oameni sunt orbi la faptul că acest grup umblă în întuneric duhovnicesc. Eu cred însă că mulți dintre fani încep să se trezească, mai ales pentru că am primit foarte multe cereri din partea voastră să fac acest material. Cred că și voi începeți să înțelegeți că nu mai e doar muzică pop veselă și adolescentină. Poate că la început a fost așa, dar acum a luat o cale cu totul diferită. Iar motivul pentru care cred că tot mai mulți oameni se trezesc este un videoclip viral care a circulat intens pe TikTok și în care unul dintre membri pare aproape posedat de ceva înainte de a intra pe scenă.
Poate părea exagerat, dar când pui lucrul acesta alături de toate celelalte semne, nu mai poți să nu vezi un tipar și să nu începi să pui întrebări. Sunt atât de mulți idoli K-pop care îi duc acum pe mulți oameni în întuneric duhovnicesc. Se vede limpede cum mulți dintre ei își jură credință duhurilor cărora le slujesc prin simbolul ocultei „un singur ochi” care apare peste tot, precum și imaginile în carouri alb-negru prezente în clipurile și spectacolele lor. Aproape mă aștept să primesc reacții negative în secțiunea de comentarii de sub acest videoclip, pentru că, dintr-un motiv oarecare, acest gen de muzică este foarte venerat și prețuit.
Îmi amintesc că atunci când am făcut clipul despre vânătorii de demoni K-pop, am fost atacată dur în secțiunea de comentarii a acelui videoclip, dar nu-mi pasă, pentru că susțin fiecare cuvânt pe care l-am spus în acel videoclip. Și am descoperit și mai multe despre acel clip, încât aș putea face încă un clip, dar nu am de gând. Cred că mesajul este clar. Am vrut doar să pun laolaltă aceste lucruri, pentru că știu că sunt atât de mulți fani și, din păcate, închinători la idoli, la toți acești oameni care pleacă din această lume. Oameni buni, atât de mulți sunt duși spre întunericul veșnic, care îi va duce la o veșnicie departe de Lumina lumii, singura Lumină, care este Iisus Hristos. Diavolul folosește atât de mulți dintre acești artiști talentați și creativi pentru a-și promova agenda. Atât de mulți oameni sunt fermecați și captivați de aceste formații K-pop. Am primit o mulțime de comentarii și mesaje pe e-mail legate de K-pop și am auzit multe mărturii personale despre cât de profund i-au afectat și îi afectează pe unii dintre voi. Ați povestit că este diferit de orice ați auzit vreodată și că v-a atras, iar pe unii chiar v-a îndepărtat de Dumnezeu.
A fost foarte interesant să văd câtă putere par să aibă acești idoli pe pământ. Dar dacă sunteți cetățeni ai cerului, aveți puterea să vă întoarceți de la K-pop. Umpleți-vă cu muzică care Îl slăvește pe Domnul, și astfel, veți dori din ce în ce mai puțin această muzică, pentru că ea este potrivnică închinării aduse lui Dumnezeu. Ea este închinare adusă sinelui, păcatului și lucrurilor care pier. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Ne vedem la următorul artist din serie. Și ne vedem în comentarii. Pa. Bună, oameni buni! Vă mulțumesc mult că ați urmărit clipul de astăzi. Dacă vreți să vedeți mai multe videoclipuri care să vă ajute să creșteți în credința voastră în Iisus, apăsați butonul de abonare și, de asemenea, clopoțelul de notificare, ca să fiți anunțați imediat ce postăm un nou videoclip. Ne vedem în comentarii. Pa.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







