Frici și traume în viața creștină – p. Teologos

În acest material abordǎm tema fricilor și traumelor care ne marchează viața, de la copilăria fragedă până la maturitate. Vom vedea cum familia este chemată să fie un Rai pe pământ pentru copil și ce se întâmplă atunci când acest mediu sigur se destramă. Vom discuta despre anxietate, însingurare, despre manipulările care ne despart unii de alții și despre iluzia controlului prin informație. Vom înțelege cum aceste frici și traume în viața creștină nu pot fi depășite fără o viață duhovnicească autentică și vom descoperi că adevărata siguranță vine doar de la Hristos, prin smerenie, rugăciune și credință simplă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Toți suntem creați pentru Rai

Copilul când este conceput este conceput pentru Rai – pentru unirea cu Dumnezeu cel Iubitor, interpersonal, unitar, pașnic, dătător de viață, de bucurie, blând și smerit cu inima. Deci fătul trebuie să simtă aceste lucruri în pântecele mamei sale și când iese de acolo trebuie să experieze familia ca Raiul pe pământ. Desigur că el o vede astfel, însă părinții sunt esențiali aici pentru a-l susține pe cel mic în experiența sa. Dacă părinții, care sunt pentru el reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ, nu se comportă corespunzător atunci încep să apară traume.

Copilul trebuie să vadă concret dragostea, bucuria și pacea, bunătatea, facerea de bine și înfrânarea ca și semne concrete ale Raiului și atunci când nu le vede, el se tulbură pentru că simte Iadul. Să nu spuneți că nu înțelege – înțelege foarte bine pentru că omul a fost zidit de către Dumnezeu pentru Rai și el își recunoaște hrana sufletului care este energia necreată a lui Dumnezeu, exprimată prin dragoste, bucurie, pace și celelalte încă de la începutul existenței sale, după cum recunoaște hrana trupului încă de la începutul vieții sale.

De asemenea, nu trebuie să uităm că noi suntem creați ca să fim uniți cu toții într-o unitate deplină, într-o întrepătrundere a sufletelor deplină, care este starea de Rai. Dacă noi nu am fi fost despărțiți de păcat atunci ne-am fi cunoscut trăirile, gândurile, sentimentele – am fi știut totul unul despre celălalt. Aici pe pământ suntem o existență în rețea, adică legăturile dintre noi sunt mult mai slabe decât ar fi trebuit să fie și asta din cauza păcatului. Copilul mic nu are păcate personale și din cauza asta legăturile lui cu nodurile adiacente, adică în special cu părinții, cu mama, sunt mult mai strânse.

Cei care doresc să aprofundeze tema educației duhovnicești a copiilor vor găsi o perspectivă luminoasă în materialul nostru Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos.

Frici și traume în viața creștină: copii și părinți

De exemplu, cunosc mai multe cazuri de tineri adolescenți cu retard, care, din cauza condiției lor, nu au păcate personale și, deci, sunt mult mai legați sufletește de părinții lor. Dacă cumva apare o tensiune între părinți, indiferent dacă sunt tinerii de față sau nu – mai ales dacă sunt de față – aceștia încep să se automutileze – să-și dea palme, să se lovească – până când părinții se împacă și reapare harul între ei. Texte de genul că „Dragul nostru, nu-i nimic! Mâine ne împăcăm!” nu țin. Adolescentul / adolescenta își dă pumni până când părinții se împacă într-adevăr. După aceea, pentru a adormi trebuie să i se citească rugăciunea. Dacă se citește, atunci adoarme în 15 minute. Dacă nu, le face noaptea imposibilă părinților. Aceeași nevoie de rugăciune se vede la acești tineri și în clipa în care merg lângă o sursă puternică de har – de exemplu, lângă o icoană mai deosebită. Trebuie să înțelegem că primul plan este planul duhovnicesc și nu material și din cauza asta trebuie să ne comportăm ca niște reprezentanți ai lui Dumnezeu în fața copiilor noștri.

În acest context este total distrugător pentru un copil să fie lovit cu valuri de ură frontală mai ales din partea părinților. De exemplu, să i se spună că nu a fost dorit, că nu e bun de nimic sau să fie criticat în continuu. De asemenea, să fie permanent comparat cu alții în mod înjositor pentru el sau chiar să ii se spună frontal că nu este iubit. Toate acestea sunt foarte nocive și îi ofilesc sufletul după cum o mică plantă adăpată cu toxine se ofilește. După cum floarea tânără are nevoie de pământ sigur ca să-și înfigă rădăcinile la fel și copilul are nevoie de familie ca spațiu sigur în care să poată să crească și să se dezvolte iubit.

Dacă asta nu se întâmplă atunci copilul poate să aibă traume toată viața, poate să trăiască în nesiguranță toată viața, chiar dacă, rațional obiectiv vorbind, se află într-un mediu sigur. De exemplu, cunosc pe cineva, de fapt, mai multe cazuri, căruia îi este frică să nu ia bătaie la lucru, chiar dacă este la o instituție foarte intelectuală, o instituție sigură, este în vârstă și nu se pune problema de astfel de agresivitate. Pe de altă parte, chiar dacă există nemulțumire cronică relativ la colectivul cu care lucrează, dacă i se spune că se închide firma respectivă și dacă i se propune să-și caute altceva de lucru altundeva, atunci se panichează pentru că spune că nu se poate angaja altundeva, chiar dacă e o persoană normală din punct de vedere fizic. E vorba de frica înrădăcinată înăuntrul persoanei respective.

Am vorbit mai pe larg despre iubirea dintre părinți și copii într-un material anterior, Care este iubirea desăvârșită între părinți și copii?, iar o perspectivă complementară asupra relațiilor în familie găsiți în discuția cu părintele Pimen, Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Frici și traume în viața creștină: siguranța și credința – suport pentru a trăi

Datorită faptului că suntem departe de Dumnezeu nu avem siguranță pentru că ne dăm seama că pot să existe foarte multe scenarii în care, după logica noastră, nu reușim și avem nevoie de Dumnezeu să ne ajute. Noi căutăm întotdeauna siguranța, dar fără Dumnezeu nu o putem găsi. Problema este că pentru a depăși aceste neliniști trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu din experiență și să ne păzim mintea și pentru asta este necesar un program duhovnicesc constant.

Fără studiu și rugăciune susținută nu vom avea credința necesară că Dumnezeu există și este activ și iubitor în cotidian. Pe de altă parte, fără credința că Dumnezeu există, nu ne putem ruga cum trebuie. Din cauza asta trebuie să urcăm din treaptă în treaptă și să potențăm una prin cealaltă.

Dacă L-am cunoscut pe Dumnezeu din copilărie, suntem avantajați pentru că această experiență este foarte adâncă în suflet și nu se șterge de acolo, chiar dacă, din păcate, poate fi acoperită de zgura cotidianului. Omul știe că există Raiul pentru că l-a trăit, chiar și foarte adumbrit, în copilărie. Dacă el nu a avut experiența aceasta atunci lucrurile sunt dificile. Astăzi, din păcate, lucrurile devin din ce în ce mai dificile pentru că generațiile se degradează și asta se întâmplă pentru că pun pe primul plan pe mamona – adică banii, cariera, pe ei înșiși – și nu pe Dumnezeu. Astfel dispare capacitatea de iubire și crește însingurarea iadului.

Legătura dintre credință, paza minții și rugăciune este explorată frumos în materialul nostru Războiul de gând: despre paza minții și gânduri.

Frici și traume în viața creștină: însingurarea, anxietatea și lipsa vieții duhovnicești

Această însingurare devine chinuitoare mai ales astăzi când omul este manipulat în mod intenționat să fie singur, oferindu-i-se modele de lup singuratic, de vedetă, de erou care reușește de unul singur, de rebel care se bate cu toți, nu crede în nimeni decât în sine-și și, într-un mod magic, îi bate pe toți rămânând un victorios încrâncenat. Desigur că toate acestea sunt niște himere foarte periculoase pentru că în unire stă puterea și echilibrul. Vedeți că cei care conduc lumea sunt în rețele, în clanuri, organizații, familii stăpânitoare. Nimeni nu poate singur – nici măcar diavolii care sunt foarte uniți, însă într-o unire de haită, fanatică și nu una iubitoare.

Cu atât mai mult noi care suntem următorii lui Hristos Care S-a jertfit din iubire pentru toți trebuie să fim uniți. Din păcate însă noi suntem manipulați pentru a fi dezbinați pe teme de vaccinuri, politică, fotbal – până și în Biserică îi vedem pe unii care sunt manipulați în continuu de către servicii secrete străine de neam ca să dezbine în continuu pe tema ecumenismului, a calendarului și altele asemenea care s-au discutat și răsdiscutat și despre care se știe foarte bine care este adevărul. Desigur că astfel de oameni sunt total lipsiți de iubire și total nepregătiți în problemele esențiale ale Bisericii, care sunt pe de-o parte cum ajungem la Sfințenie prin ascultare jertfitoare, smerenie și discernământ, iar pe de altă parte problema marilor păcate ce provin din New Age, distorsiuni sexuale și droguri.

Dacă omul devine victimă acestui război ideologic rămâne singur printre cei care sunt cu el și atunci cade în multe frici, anxietăți și chiar atacuri de panică pentru că vede că nu poate să gestioneze complexitatea situațiilor cu care este confruntat aproape zilnic. Logica umană nu este destul de puternică pentru a le gestiona pe toate acestea, însă este destul de puternică pentru a-și da seama de incapacitatea sa. Aici trebuie să intervină credința în Dumnezeu pentru a-l ridica pe om din cadrele foarte strâmte ale logicii sale egoiste. Dacă însă omul nu are viața duhovnicească necesară să aibă experiența căldurii iubirii lui Dumnezeu din care înflorește credința, atunci poate să ajungă până la boli de nervi.

Astăzi există o adevărată pandemie a bolilor de nervi, care provine din această abordare distorsionată a realității – egoistă, însingurată. Societatea ne presează să simțim un complex de inferioritate și să ne fie frică să nu pierdem nimic astfel încât să credem că suntem informați în toate, să le știm pe toate și să avem o părere în toate. Dacă mergem pe această direcție atunci o să știm din ce în ce mai puțin despre din ce în ce mai multe până când n-o să mai știm nimic despre tot. O să fim superficiali la maxim, cu un ghem cenușiu în cap, chiar dacă ne credem mai mult sau mai puțin atotștiutori. Desigur că manipulatorii astfel de oameni își doresc pentru că ageamiul nu poate să aibă o poziție care să conteze datorită superficialității sale și, pe de altă parte, fiind încrezător în mintea sa, este ușor manipulabil.

Dacă această temă a anxietății v-a mișcat sufletul, veți găsi hrană duhovnicească și în discuția noastră Anxietatea, cu părintele Athanasie Ulea, precum și pe crestinortodox.ro, despre tămăduirea fricii și frica de Dumnezeu.

Frici și traume în viața creștină: ignoranța comodă și iluzia controlului

O altă extremă în acest context este frica de a nu afla informații, de a ști cât mai puține, însă NU din cauză că nu-L iubim pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți, ci pentru că ne iubim pe noi înșine, ne este frică să aflăm o știre pe care o considerăm rea, chiar dacă informația este de ajutor, obiectiv vorbind. De exemplu, sunt oameni care nu doresc să meargă la medic pentru a afla ce boală au, sau alții nu doresc să afle dacă locul lor de muncă este stabil sau nu – ca să știe să-și caute altundeva sau nu. Preferă să trăiască în ignoranță pentru a simți stabilitate și stimă de sine, adică o formă de mândrie. Este un mecanism de apărare al zonei de confort pe care o avem – lucru care desigur că este greșit pentru că este politica struțului. Dacă este o temă pe care o putem influența în bine atunci desigur că ne vom concentra asupra ei, dacă ne validează Dumnezeu și fără ca să pierdem legătura cu Dumnezeu pentru că fără El nu putem face nimic.

Din păcate, însă, noi preferăm să ne concentrăm pe zgomotele informaționale care ne generează plăcere și pe care le simțim incapabile să ne atace direct, pe satisfacție care vine sau prin emoții pozitive sau prin emoții negative pe care diavolul le folosește pentru a ne ține captivi, chit că nu putem să le influențăm în bine cu nimic și ne distrugem sufletele prin expunerea la ele.

E culmea că azi oamenii sunt mai avizi de emoții negative, pentru că se simt astfel informați și stăpâni pe situație pentru că – zic ei – că știu ce se întâmplă în lume și deci pot să ia decizii corecte. Deciziile corecte se iau prin rugăciune și sfat cu oamenii validați de Dumnezeu și nu prin inundarea cu furaje informaționale. Desigur că e bine să fim informați, însă trebuie să avem un filtru foarte exigent pentru a nu ne pierde timpul și claritatea minții.

Vă recomand cu căldură și materialul nostru despre capcane ale celui rău în viața de zi cu zi, Capcanele teribile ale celui rău, cu părintele Varnava Iankou.

Simplificarea vieții și adevărata siguranță în Hristos

Este necesar să ne simplificăm viața și să ne concentrăm doar pe câteva domenii dintre care unul să fie duhovnicia și relațiile interpersonale prin Dumnezeu, altul să fie meseria și după aceea încă 1-2 care ne apropie de Dumnezeu astfel încât să nu ne răspândim în multe ci să fim experți prin concentrarea pe puține și atunci nu vom mai fi manipulați ușor – ba chiar mai mult, părerea noastră va conta și vom putea să contracarăm cu succes chiar și public, în cercul nostru de prieteni sau în online manipulările care apar.

Din păcate, însă, astăzi oamenii sunt departe de Dumnezeu și asta înseamnă că sunt expuși răutății și, deci, îi văd pe ceilalți răi pentru că îi văd prin lentilele lor care sunt rele. Oamenii nu sunt răi din fire pentru că Dumnezeu ne-a creat buni – au însă fiecare păcatele lor. Nu trebuie să le exagerăm și nici să le minimizăm. Siguranța absolută vine doar de la Hristos direct și prin oamenii validați de El. Pentru a o simți, însă, e nevoie să ne facem și noi programul nostru duhovnicesc și să avem credință. Să avem credință în Dumnezeu și nu în gândurile noastre pentru că numai așa vom simți siguranța ce vine de la Domnul. Dacă nu o simțim, vina nu este a celorlalți ci a noastră. Să avem grijă să nu ne chinuim pe baza osândirii celorlalți. Sf. Valeriu Gafencu s-a simțit în siguranță în închisoare. D-na Galina Răduleanu a spus că cea mai tristă zi din viața ei a fost ziua în care a aflat că va fi eliberată din temniță. Siguranța și nesiguranța sunt stări interioare. Desigur că mediul influențează pe noi cei căzuți, însă nu trebuie să uităm niciodată că problema e la noi și trebuie să o vindecăm.

Mărturiile Sfinților din închisori sunt un izvor nesecat de curaj și credință. Pe site-ul nostru, doamna Galina Răduleanu ne poartă prin experiența sa în Închisoarea: zborul către îndumnezeire, iar despre viața Sfântului Valeriu Gafencu puteți descoperi mai multe în Viața Sf. Valeriu Gafencu povestită de surorile lui.

Frici și traume în viața creștină: între trauma durerii și trauma plăcerii

Pentru vindecare e nevoie de determinare și de recunoașterea în inima noastră că problema chiar e la noi și nu la ceilalți. Desigur că dacă nu putem altfel, e acceptabil să facem și mecanic rugăciunea însă trebuie să ne silim să ne simțim mai prejos decât ceilalți și să ne zdrobim inima în fața lui Dumnezeu. Chiar să acceptăm că suntem noi de vină și să cerem cu nădejde și răbdare de la Dumnezeu să ne scoată din mlaștina în care suntem. E nevoie de mulți ani ca să ne vindecăm, lucru pe care trebuie să-l acceptăm. Dacă n-ar fi fost nevoie, nu am fi trăit atât. Timpul ne este dat spre pocăință. Să nu uităm că noi suntem robi cumpărați cu sângele lui Hristos din ghearele diavolului. Dacă cineva simte o împotrivire că este rob al lui Hristos are o problemă. Dacă cineva crede că a fost mai bine înainte ca rob al diavolului are o și mai mare problemă. Dacă cineva crede că poate să fie complet liber de unul singur în această lume este un înșelat total.

La această înșelare se ajunge prin cealaltă extremă care poate fi la fel de dăunătoare, ba uneori chiar mai dăunătoare ca cea a copilului traumatizat de agresivitatea părinților, și anume copilul traumatizat de cocoloșirea părinților. Când copilului ii se oferă totul din punct de vedere material ca să „nu-i lipsească nimic”, când nu ii se taie voia, când ii se gâdilă ego-ul și este pus în sens egoist deasupra celorlalți atunci este transformat într-un prințișor, într-un monstru de voie proprie care a fost descris foarte bine de dl. Caragiale în operele sale, monstru care ajunge să se chinuie pe sine-și și pe ceilalți din jur.

De fapt, cele două extreme ale copilului traumatizat de durere și a celui traumatizat de plăcere duc la comportamentele agresive, la bullying – fie că cel care suferă dorește să-i pricinuiască și celuilalt suferință pentru că numai așa știe sau pentru a nu mai fi singur în suferința sa, în iadul său – vrea să-i provoace și altuia durere ca să fie împreună în durere – sau pentru că cel care se crede cineva dorește să-i chinuie pe ceilalți sau din invidie când îi vede mai presus, sau din autoîndumnezeire, din părere de sine când îi vede pe ceilalți că nu se supun total idolului care se crede a fi.

Datorită acestui comportament și datorită complexului de inferioritate sau superioritate pe care cele două extreme le generează, tânărul rămâne singur în viață. Sau se consideră un incapabil sau îi consideră pe ceilalți nevrednici de el și are așteptări nerealiste de la viață: cel cu complex de inferioritate îi consideră pe toți superiori în mod nesănătos iar cel cu complex de superioritate îi consideră pe cei care sunt deasupra lui egalii săi. Noi trebuie să-i considerăm pe toți mai de cinste de noi însă asta de dragul lui Dumnezeu ca formă de smerenie iubitoare și jertfitoare sub lumina divină și nu ca și mod de însingurare în iadul himerelor noastre. Mare atenție!

Acest subiect al vindecării traumelor și slăbiciunilor capătă și mai multă profunzime când îl citim alături de materialul Cum depășim traumele și slăbiciunile, cu doamna Galina Răduleanu.

Smerenia nu este înfrângere

Trebuie să avem față de cât mai mulți o gândire și un comportament cu smerenie, cu iubire, cooperativ și nu competitiv. În Rai nu sunt locuri limitate ca să ne batem pe ele ca la admitere. Gândirea și comportamentul competitiv trebuie să fie relativ la mediile care încearcă să ne depărteze de Dumnezeu și este expresie a iubirii față de cei apropiați. Din păcate, însă, astăzi societatea este foarte trupească, concentrată pe materie, lucru care desigur că duce la război pentru că idolatrizarea materiei nu generează iubire interpersonală ci competiție, război pentru că are într-ânsa principiul excluziunii: ce e al tău nu e al meu.

Dacă copiii sunt învățați de mici prin sistemul de învățământ global, adică prin ecrane, cultură, familie, grădinițe și școli că trebuie să fie performanți întâi de toate în materie atunci ei își formează această gândire războinică, optimizată pe competiție, pe excluziune și trăiesc în continuă frică, tensiune și sunt aproape incapabili să recunoască o greșeală și mai ales să-și ceară iertare pentru că asta o socotesc ca o înfrângere, ca o despărțire de idolul materiei care s-a creat în inima și mintea lor. Am întâlnit cazuri de adolescenți care efectiv nu știu lucruri de bază însă nu se smeresc să întrebe ci caută încontinuu cuvinte prețioase pentru a-și acoperi neștiința de parcă sunt ChatGPT.

De asemenea, am întâlnit pe cineva căruia puteam să-i fiu tată care nu și-a cerut iertare aproape niciodată, chiar dacă de destule dăți greșea flagrant. Chiar îi spuneam să zică „Vă rog să mă iertați!” și în loc ca să-și ceară îmi spunea râzând „Vă iert!”. Acum o să spuneți că asta e obrăznicie, după cum și este, însă respectivul are traume. Dacă acceptă că a greșit atunci crede că va fi pedepsit după cum a și fost pedepsit în familie cu bătaia. Acest lucru este greu de schimbat pentru cineva care a crescut astfel. Chiar dacă nu sunt bătuți, cei din generațiile actuale au primit foarte puțină dragoste și din cauza asta au o toleranță foarte redusă la critică, la îndreptare pentru că o socotesc ca formă de ură, de agresivitate și nu ca o formă de dragoste, de ajutor din partea celuilalt. Astfel ei devin foarte anxioși și vânează argumente care să le valideze poziția fără ca să caute de fapt adevărul.

Sfinții Părinți au dezvoltat tema smereniei cu multă adâncime. Un punct de plecare bun este articolul de pe OrthodoxWiki despre smerenie, iar pe site-ul nostru, o aprofundare deosebită găsiți în Smerenia, accesul, puterea.

Refugiul în Hristos

Aici sunt esențiale prezența și învățătura lui Hristos pentru a depăși aceste condiționări și a ne afla pacea. Să nu uităm că Hristos este pacea noastră. Pacea adevărată este starea sufletului sănătos și omul nu poate să o obțină de unul singur ci este dar al lui Hristos. Din cauza asta trebuie să ne concentrăm pe Hristos și nu atât pe războiul cu gândurile pentru că dacă dezbatem cu diavolul atunci acesta ne va învârti ca în uscătorul de haine și ne va învinge, amețiți fiind de argumentele sale care par foarte persuasive. Orice gând care duce la ură față de o persoană e de la diavol.

Este foarte important să nu primim gândurile care ne tulbură, oricât de credibile ar părea, ci să ne refugiem în rugăciune și în sfat. Doar după aceea vom acționa. Niciodată nu acționăm sub imperiul fricii sau, mai general, sub explozia unei emoții, mai ales negative cum ar fi frica și mânia, pentru că mintea este întunecată și o să greșim. Din cauza asta suntem presați să acționăm rapid pe valul unei emoții întunecate. Sunt foarte puține cazurile de o importanță majoră în care trebuie să acționăm pe moment și pentru asta există antrenamente.

Tinerii trebuie să învețe adevărul la lumina iubirii lui Hristos într-un echilibru milostiv între durere și plăcere, astfel încât să păstrăm calea dreaptă către perfecțiunea lui Dumnezeu. Pentru aceasta părinții trebuie aibă conștiința că sunt exemple continue – fie bune, fie rele. Părinții trebuie să-și învețe copii prin exemplul lor personal că oamenii sunt buni și capabili să iubească. Totdeauna părinții să se concentreze unul pe celălalt în iubirea lui Hristos știind că sunt complementari și abia după aceea pe copii. Așa vin siguranța și unitatea.

Dacă fiecare se concentrează mai întâi pe copil atunci acesta foarte probabil că devine egoist, iar părinții se distanțează între ei apărând fisuri în relație. Evident că e mult mai ușor să se crească mai mulți copii decât unul singur pentru că aceștia se ajută și se cresc între ei sub supravegherea părinților. Dacă e unul singur e dificil pentru că are probleme cu singurătatea și egoismul. Mai ales dacă este singur, trebuie să aibă prieteni cu care să învețe să se poarte și să nu aibă gânduri rele la adresa lor pentru că o să rămână singur și atunci vor veni fricile.

Pentru a pătrunde și mai adânc în taina rugăciunii ca refugiu în fața gândurilor, vă invit să descoperiți materialul nostru Rugăciunea lui Iisus, precum și Secretul păcii în familie, cu părintele Pimen Vlad.

Smerenia care stinge fricile

Fraților, să ne fie frică să nu pierdem dragostea lui Dumnezeu și să nu ne fie frică de răutatea oamenilor pentru că dacă o vom avea pe prima atunci a doua nu ne va atinge și asta pentru că frica lui Dumnezeu generează iubirea dumnezeiască și simțirea paternității lui Dumnezeu și astfel stinge frica de oameni.

Trebuie să fim atenți la conștiința noastră și dacă nu ne mustră atunci să nu ne fie frică de nimic pentru că Dumnezeu ne va ajuta. Pentru asta, însă, trebuie să avem credință în Dumnezeu și să nu urâm niciun om și pentru asta trebuie totdeauna să despărțim fapta de făptaș. Pe făptaș totdeauna să-l iubim și să-l îndreptățim în inima noastră pentru că asta îi va face bine și lui și nouă. Desigur că fapta se judecă în funcție de situație cu conștiința relativității noastre și dacă este bună să ajutăm și să o promovăm, iar, dacă este rea, să încercăm să o stingem.

Să avem însă grijă să nu absolutizăm importanța lucrurilor trecătoare, să nu le idolatrizăm.. Dacă oamenii nu sunt atenți, atunci idolatrizează destule lucruri începând de la bani, femei și poziție socială și terminând cu propriile idei și atunci le va fi frică să nu le piardă și dacă vor pierde acești idoli, atunci vor trăi chinurile iadului. Țin minte o doamnă care era directoare de spital care s-a luptat acerb să nu iasă la pensie. Desigur că, într-un final, a trebuit să iasă. În puține luni a murit de inimă rea. De asemenea, sunt și cazuri în care oameni care sunt ferm convinși de gândurile lor, de ideile lor și sunt gata să moară pentru ele – este principala cauză a certurilor și a despărțirilor, dintre care cele mai traumatice sunt divorțurile, mai ales pentru copii.

Copilul se naște pentru Rai și va vedea familia ca Rai în clipa în care iese din pântecele mamei. Dacă aceasta se destramă atunci Raiul său se destramă și din această cauză divorțurile sunt foarte traumatice pentru copii care își asumă divorțul ca și nereușita lor concretă, indiferent de cauzele reale ale acestuia. Soții trebuie să știe acest lucru și să se nevoiască să-și taie voia, să nu absolutizeze nimic trecător și să caute subiecte și lucruri care unesc și nu care despart pentru că despărțirile sunt foarte traumatice, mai ales în cazul copiilor.

Trebuie să ne gândim că suntem veșnici și robi ai lui Dumnezeu și să vedem lucrurile în perspectiva veșniciei la care ajungem prin moarte și judecată. Să nu uităm că scopul nostru este să murim cu o inimă iubitoare, să dăm răspuns bun la judecată, adică să fim blânzi și smeriți cu inima și să fim fericiți veșnic în brațele Tatălui Ceresc. Asta ne aduce smerenie care ne deschide către Dumnezeu și astfel scăpăm de o mulțime de frici pentru că una din cauzele principale ale fricilor este îmbătrânirea, ofilirea sufletului în slava deșartă care îl face să se comporte copilăros, pradă gândurilor sale.

Să vă dau un caz. Într-un oraș există un cimitir care este aproximativ în centrul orașului. De jur-împrejur sunt trotuare însă desigur că oamenii nu mai înconjoară și trec prin poteca din cimitir ca să ajungă dincolo. Într-o după-amiază moare unul – Dumnezeu să-l ierte! – și pentru că cimitirul era destul de plin, groparul face groapa pe potecă ca să-l îngroape a doua zi și pleacă acasă. În noaptea neagră vine unul și nu-i atent și cade în groapă. Încearcă să se cațere afară, însă nu poate, și atunci se retrage într-un colț al gropii și își aprinde o țigară. Desigur că nu e bine, însă, nah… După un timp… …mai cade unul! Acesta nu-l vede pe primul și încearcă să se cațere să iasă. În timp ce se luptă să iasă aude din fundul gropii: „Pffff… drăguță, nu mai încerca să ieși că și eu am încercat de nu-știu-când și nu am reușit până acum!”. Vă dați seama că într-o secundă a fost afară din cimitir – nu din groapă.

După cum vedeți, este esențial să nu ne credem gândurilor pentru că ne înșelăm și ne chinuim. Trebuie să avem discernământ, credință simplă în Dumnezeu, să întrebăm și să ascultăm de ceilalți și atunci vom reuși cu ajutorul lui Dumnezeu să ne depășim fricile și să avem o viață cu adevărat bună.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut curajul să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Un ecou al acestei învățături despre frica de Dumnezeu care stinge toate celelalte frici se regăsește și în articolul de pe OrthodoxWiki despre teamă, iar pe site-ul nostru, o completare firească este materialul Frica, anxietatea: cauze, management, tratament.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!