Botezarea copiilor, Sărbătorile păgâne, Purgatoriul? Aparițiile Mariei? – p. Paul Truebenbach

Vizionați un foarte bun material în care părintele Paul Truebenbach ne răspunde la întrebări legate de botezul copiilor, Sărbătorile păgâne, despre Purgatoriu și despre aparițiile Maicii Domnului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Întreabă un preot ortodox! – Botezarea copiilor, Sărbătorile păgâne, Purgatoriul? Aparițiile Mariei? – p. Paul Truebenbach

– Prima întrebare este: Ce cărți ați recomanda cuiva care este interesat de Biserica Ortodoxă?

– Oho, acesta ar putea fi un răspuns lung, Oamenii au interese diferite, așa că primul lucru pe care l-aș spune este să fii mai întâi holistic, să te uiți la cărțile de istorie. Nu am găsit nicio istorie cu adevărat bună a Bisericii Ortodoxe într-un singur volum. Mie îmi place foarte mult cartea lui Dr. David Ford, “Înțelepciune pentru astăzi de la Biserica primară” și aceasta va trece prin primele 5 sau 6 secole ale Bisericii, cred că e o carte bună de istorie. Pentru o carte bună care vorbește despre doctrină și face puțină comparație cu Protestantismul și Catolicismul și Ortodoxia, aș recomanda cartea părintelui Michael Shanbour “Cunoaște credința”. Cred că este un text foarte foarte bun. M

ie îmi place mult, pentru o introducere în spiritualitatea ortodoxă, dar am de făcut un comentariu aici, iubesc cartea “Muntele tăcerii” de Kyriacos Markides. Totuși, le spun oamenilor că ce spune autorul în acea carte nu este corect. Și cum ar putea fi deci o carte bună? Ei bine, toată cartea este, în esență, un interviu cu cineva pe care el îl numește Părintele Maximus. Părintele Maximus e un pseudonim pentru un episcop al Bisericii care trăiește astăzi. Tot ceea ce spune P. Maximus în această carte este corect, ți se vor introduce mulți sfinții moderni în această carte, pe care el îi cunoștea personal, tot ceea ce spune este într-adevăr inspirator, bine spus, absolut patristic, dar apoi intervine Markides (autorul) și spune: “cred că ceea ce vrea să spună este…” și explică unele lucruri. Comentariile lui Markides nu sunt așa corecte. Dar acestea sunt niște cărți bune.

Aș mai recomanda să citiți vieți și scrieri ale sfinților moderni, cred că acelea sunt foarte importante și vă dau un sentiment al tradiției continue a Bisericii.

– Sunt ortodox, dar merg la o universitate protestantă. Mi s-a pus aceasta întrebare și nu am știut ce să răspund: “De ce botezam bebelușii dacă nu credem în păcatul originar?” De ce anume îi curățim?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da. Ei bine, în primul rând, a spune că nu credem în păcatul originar este o afirmație cu adevărat lipicioasă. S-ar putea să nu credem în păcatul original în același sens în care unii oameni vorbesc despre el, dar avem conceptul de păcat original sau ancestral, adică există înțelegerea că ne naștem cu înclinații spre păcat. Cred că este Sfântul Diadoh (al Foticeii), dar s-ar putea să greșesc, care spune că înainte de botez Harul lucrează din afară, iar patimile și răul și diavolul lucrează din interiorul inimii și după botez este invers: Harul lucrează din interior și toate celelalte lucruri acționează din afară. În primul rând cred că asta este o clarificare importantă că avem conceptul de păcat ancestral sau original în Biserica Ortodoxă, dar botezul copiilor merge mult mai departe de atât.

Primul lucru pe care l-aș spune este că trebuie să ne uităm în Vechiul Testament, unde există umbre de botez, arătate de multe ori, una dintre acestea este când Moise și israeliții merg prin Marea Roșie, aceasta este o imagine a botezului, și în acea imagine nu doar adulții treceau prin Marea Roșie, ci și copii și sugari. Ei trec prin ape și ce se întâmplă? Păcatele, reprezentate de faraon și armata lui, sunt înecate în ape.

Dar cea mai directă imagine a botezului în Vechiul Testament este circumcizia și, cu siguranță, circumcizia nu era ceva care se făcea doar adulților, cred că asta i-ar fi speriat și îndepărtat pe unii de la credința lui Israel la acea vreme, ci se făcea la sugari. Și ce este circumcizia? Este o modalitate de a aduce un copil de sex masculin în relația de legământ cu Dumnezeu. Deci ai putea să te uiți la asta și să spui: dar acest copil e doar un bebeluș și deci nu poate spune dacă vrea să intre în acea relație de legământ. Ai dreptate, nu poate. Pe măsură ce crește trebuie să facă în continuare această alegere. Este la fel și cu botezul ortodox. Așa cum noi ne dorim ce e mai bun pentru copiii noștri, ca sănătate și îi aducem la medici, fără a primi neapărat permisiunea lor mai întâi, la fel îi aducem în credință și credința e în primul rând un spital pentru boala păcatului, și deci încercăm să-i ținem sănătoși prin asta, și pe măsură ce vor crește, vor trebui să aleagă și nu e vorba de o alegere o dată și gata, ci de o alegere zilnică, așa cum orice alt creștin ortodox trebuie să aleagă în fiecare zi dacă să-L urmeze pe Hristos sau nu.

– Ar fi binevenită o persoană cu multe tatuaje în Biserica Ortodoxă?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da! Noi avem enoriași cu o mulțime de tatuaje. Sunt momente când le spun oamenilor că ar trebui să-și scoată tatuajul sau să-l acopere dacă este oarecum scandalos, dacă prezintă imagini demonice sau de multe ori vin bărbați și au pe ei imagini cu femei sumar îmbrăcate sau deloc și de multe ori vor face asta din proprie inițiativă, să acopere tatuajul. Dar doar pentru că cineva are tatuaje nu înseamnă că e exclus din Biserică, asta nu s-ar întâmpla niciodată.

– O întrebare simplă la care primesc răspunsuri diferite este: “De ce sărutăm mâna preotului?”

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da. Sărutăm mâna preotului din câteva motive diferite, deci ai primit mai multe răspunsuri pentru că într-adevăr sunt mai multe. Motivul principal este deoarece mâna preotului este cea care supraveghează sfințirea și transformarea darurilor – pâinea și vinul – în trupul și sângele lui Hristos și din acest motiv, pentru că această mână dreaptă dă binecuvântarea asupra pâinii și vinului și le sfințește, din acest motiv mâna preotului este sărutată.

Dar o sărutăm și pentru că preotul deține singura preoție. Există într-adevăr o singură preoție și o singură episcopie în Biserică, și aceasta este a lui Hristos, și deci preotul este o simplă extensie și astfel, pentru a arăta cinste acelei preoții, săruți mâna preotului și asta înseamnă că și dacă ai un preot pe care personal nu-l respecți foarte mult sau un preot care poate că nu trăiește cea mai sfântă viață, ceea ce cinstești de fapt este preoția care există în el și nu pe el însuși. Așa cum spun eu mereu, nimeni nu vrea să sărute mâna părintelui, dacă ajungi să mă cunoști nu vrei să săruți mâna părintelui Paul, ceea ce vrei să faci este să săruți preoția care este în mine.

– Încerc să mă convertesc la Ortodoxie, dar părinții mei cred că este idolatrie pentru iconografie și că este similară cu idolatria pentru imaginile/statuile la care se închină catolicii. Aveți vreun sfat pentru asta? Dumnezeu să vă binecuvânteze și mulțumesc.

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da. Primul sfat pe care îl dau celor ai căror părinți sau chiar membri ai familiei îi provoacă referitor la intrarea lor în Biserica Ortodoxă este în primul rând să-i întrebe care sunt motivațiile lor. Dacă motivația lor este că sunt doar supărați și vor să se certe, chiar nu merită să te implici. Dar poți afla și poți chiar să le schimbi motivațiile cu o întrebare simplă. De îndată ce încep să-ți pună întrebări, trage aer și spune: Stai. Chiar vrei să știi cu adevărat? Dacă unii oameni sunt sinceri, vor spune: Nu. Vreau doar să mă cert cu tine și să te provoc. Și atunci poți spune: Bine, eu nu voi face asta. Și pleci. Te iubesc, țin la tine, nu vreau ca asta să provoace probleme între noi. Și pleci. Dar uneori ceea ce se va întâmpla este că de fapt asta-i va face pe oameni să lase garda jos. Când întrebi: “Chiar vrei să știi?” s-ar putea să spună: “De fapt, chiar sunt curios”. Și acum vor fi în poziția în care chiar pot primi ceva educație în acest sens, pot primi niște informații.

Deci, cum să argumentezi împotrivă [la acuzația de idolatrie]? Aș recomanda să vă uitați la unele articole online, sunt multe despre asta, dar puteți începe prin a vorbi despre Vechiul Testament că Dumnezeu a dat poruncă să nu se facă chip cioplit, dar a mai dat apoi și o altă poruncă să se modeleze și să se sculpteze îngeri și să se așeze deasupra Chivotului Legământului sau să se așeze pe perdeaua Sfântei Sfintelor. Deci Dumnezeu nu a fost total împotriva reprezentărilor în Vechiul Testament.

Ai putea apoi vorbi despre Întruparea lui Hristos și despre cum asta a schimbat totul, ai putea vorbi despre cum în Vechiul Testament motivația pentru interzicerea imaginilor era dublă: 1) israeliții erau foarte predispuși la închinarea la idoli păgâni; 2) li se spunea cum poți înfățișa un Dumnezeu pe care nu L-ai văzut vreodată? Cu venirea lui Hristos, adevărata închinare a fost revelată, prin Sfânta Treime. Închinarea păgână nu este ceva care să-i tenteze pe mulți creștini ortodocși pe care îi știu. În al doilea rând, Dumnezeu fusese acum văzut, El S-a întrupat în Iisus Hristos și deci Îl putem înfățișa.

Și apoi va trebui să explici diferența dintre venerare și închinare, iar imaginea pe care îmi place să o folosesc pentru asta este simplă, că dacă Sf. Pavel ar apărea în fața noastră chiar acum, dacă m-aș duce la el și i-aș face o plecăciune și i-aș săruta mâna, nu cred că pe mulți oameni i-ar bate la ochi asta, nu cred că ar crede că asta a fost închinare. Iar dacă crezi că aceasta este automat închinare, e probabil pentru că ești american și în America noi dăm mâna când întâlnim oameni, nu îi sărutăm pe obraz, dar aproape în orice altă țară, când se întâlnesc, oamenii se sărută pe obraz. În România, de unde este soția mea, este considerat normal ca atunci când un copil vede o persoană mai în vârstă să o salute cu “Sărut mâna”, și poate chiar literalmente să-i sărute mâna. De ce? Ca un semn de respect și venerație.

Și ar trebui să explici care e diferența dintre venerare și închinare, dar există o mulțime de resurse despre asta și aș recomanda să le găsești pe acelea care crezi că abordează cel mai mult îngrijorările părinților tăi; asigură-te că sunt cu adevărat deschiși să audă și să citească aceste lucruri și apoi dă-li-le.

– E greșit să sărbătorești sărbătorile făcute de om sau care au la bază rădăcini păgâne? De exemplu Halloween, sau 4 iulie, sau chiar Crăciunul în modul cum majoritatea americanilor îl sărbătoresc astăzi, mai ales având în vedere rădăcinile păgâne care se află în el?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Există câteva întrebări diferite adresate cumva aici. Prima ar fi despre sărbătorile religioase care sunt sărbătorite în moduri laice și aș spune că scopul nostru acolo este să păstrăm lucrurile cât mai centrate pe Hristos cu putință și deci, când vine vorba de Crăciun, nu mă deranjează când părinții își învață copiii despre Moș Crăciun, noi nu o facem la mine acasă, noi învățăm despre nașterea lui Hristos în principal, dar atenția trebuie să fie pe semnificația acelei sărbători în Viața lui Hristos și pentru noi și vrei să păstrezi atenția cât mai puternică asupra acestor lucruri.

Dar asta înseamnă că este automat rău să ai un brad de Crăciun? Nu! Am citit un episcop ortodox care a spus odată că noi doar reinterpretăm bradul de Crăciun – e Pomul Vieții din mijlocul grădinii Raiului. Și așa îl interpretăm acum. Deci cred că poți avea și unele dintre acele tradiții considerate laice din cadrul acelor sărbători religioase, atâta timp cât păstrezi focalizarea corectă și te asiguri că închinarea este pe primul loc. Deci dacă deschiderea cadourilor înseamnă să nu mergi la slujbele de Crăciun, atunci este o problemă acolo, o problemă foarte mare. Vrem să păstrăm totul centrat pe Hristos și să ne concentrăm pe semnificația sărbătorii.

Pentru sărbătorile laice, nu cred că există vreo problemă în celebrarea lor atâta timp cât nu conțin nimic care să fie direct împotriva credinței. Noi ca și creștini ar trebui să fim patrioți, să ne dorim ce e mai bine pentru țara noastră. Nu este nimic rău în a sărbători 4 iulie.

Acum, Halloween-ul e ceva puțin diferit. Vei primi răspunsuri foarte diferite de la preoți diferiți pe tema asta. Răspunsul meu este destul de simplu aici, dar, din nou, nu am probleme cu faptul că alți preoți vor da alte răspunsuri. Motivul pentru care eu am o problemă cu Halloween-ul nu e pentru că eu cred că este în mod inerent demonic, motivul pentru care am o problemă cu Halloween-ul e pentru că sunt oameni care se implică în practici demonice. Noi, în Salt Lake City, avem o clădire întreagă dedicată scopului de a fi o casă bântuită, are imagini grotești în exterior, cred că e deschisă doar de Halloween și oamenii vin în această casă bântuită și este cu adevărat îngrozitor, adică ei sărbătoresc și sunt distrați de imagini ucigașe și grotești și demonice și vin oameni și copiii se îmbracă în prințese și cowboys.

Problema este că, fără să facem asta în mod intenționat, acum amestecăm aceste lucruri și ceea ce facem este că afișăm lucruri demonice ca fiind în regulă să ne jucăm cu ele. Și aici intervine problema mea mare cu Halloween-ul, că până și oamenii care încearcă să-l păstreze la nivel nevinovat ajung să meargă în case cu imagini demonice și macabre și, în final, în spatele minții noastre aceste lucruri încep să fie luate mai puțin în serios și cred că asta este problematic.

În această Parohie avem o petrecere a Tuturor Sfinților, oamenii se îmbracă în sfinții lor preferați sau în costume de Halloween care nu sunt demonice sau macabre și petrecem între noi în casă, copiilor li se pare foarte distractiv, jucăm o mulțime de jocuri, se distrează foarte bine. Deci cred că există un echilibru de avut în vedere acolo, așa că eu chiar nu apreciez ideea de a-ți decora casa cu lucruri care ar putea fi considerate demonice și să sărbătorești Halloween-ul astfel. Eu consider că sărbătoarea asta e cumva de altă natură.

– Care e punctul de vedere ortodox asupra aparițiilor Mariei, de exemplu, Maica Domnului din Guadalupe, Maica Domnului de la Fatima?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Eu pot doar să vă spun abordarea mea personală. În primul rând cred că în unele dintre aparițiile Mariei unele mesaje care au fost transmise chiar sunt problematice, iar altele sunt mai degrabă ecumenice și cred că de la început ridicăm un mare steag roșu și le întâmpinăm cu multă prudență. Dar de obicei atunci când oamenii întreabă nu doar despre aparițiile Mariei ci despre orice experiență spirituală în afara Bisericii, ceea ce le spun este că atunci când aveți o experiență spirituală, există în esență trei surse posibile pentru aceasta: prima sursă – ar putea fi de la Dumnezeu, a doua sursă – ar putea fi demonică, a treia sursă – ar putea fi psihologică, ar putea fi în interiorul tău. Cred că mulți oameni fac asta, atunci când se roagă să spună: Dumnezeu mi-a spus în rugăciune aseară, bla-bla-bla-bla-bla… De multe ori când aud asta, stau și mă întreb: Ție îți spune Dumnezeu mereu ceea ce vrei să auzi? Și dacă da, este asta chiar din afara ta, sau poate doar te simți bine referitor la ce ți-ai dorit, în primul rând pentru că te rogi pentru asta.

În interiorul Bisericii avem ceea ce eu numesc etalonul de măsură a acestor experiențe iar etalonul sunt viețile sfinților. Deci, dacă cineva are o experiență, vine la mine ca duhovnic și o descrie și eu spun: știi, asta am citit eu în viețile sfinților, poate am avut și eu propriile mele experiențe, dar, în principiu, asta este ceea ce văd măsurat comparativ cu experiența ta, și bazându-mă pe asta, iată ce cred eu. Și de multe ori am spus oamenilor că nu sunt foarte sigur. De multe ori am spus oamenilor: da, cred că vine de la Dumnezeu. Am avut cazuri când am spus: asta e cu siguranță ceva demonic. Și am avut destul de multe cazuri, probabil majoritatea, când am spus: știți, cred că asta e ceva mai mult psihologic și sunt moduri de a verifica asta și de a veni cu un plan.

În afara Bisericii, pierdem acel etalon și motivul pentru care îl pierdem este deoarece Dumnezeu îi va întâlni pe oameni acolo unde se află ei, îi va întâlni în moduri diferite, chiar și în Vechiul Testament. De câte ori în istorie Îl vedem pe Dumnezeu vorbind printr-un măgar? Și totuși asta s-a întâmplat în Vechiul Testament. Deci sunt destul de precaut cu privire la acele experiențe din afara Bisericii și când oamenii întreabă despre ele, le spun că dacă în interiorul Bisericii avem plinătatea Celui care umple totul, să rămânem cu ceea ce știm că este adevărat în interiorul Bisericii și vom avea mai mult decât suficient, mai mult decât să ne ajungă să aplicăm în întreaga viață. Nu vă îngrijorați prea mult pentru lucrurile din afara Bisericii.

Deci eu tind să fiu mai precaut în privința lucrurilor din afara Bisericii. Sunt cazuri în care voi spune că eu cred că sunt lucruri clar demonice care s-au întâmplat în afara Bisericii și le putem eticheta destul de clar, dar în general eu încerc să nu le etichetez și să mă concentrez doar pe ceea ce avem aici în fața noastră pentru că nu vreau să greșesc în acest sens și să resping ceva care vine de la Dumnezeu. Dar voi spune că recomand multă prudență cu aceste lucruri.

– Are Biserica Ortodoxă apariții ale Mariei?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da, sunt mulți sfinți cărora le-a apărut Fecioara Maria. În unele cazuri, acestea devin doar parte din povestea vieții lor, pe care o comemorăm și o iubim. În alte cazuri, acestea devin lucruri majore, cum ar fi atunci când în viața Sfântului Serafim de Sarov, unde pe locul unei apariții a Mariei un izvor vindecător a ieșit din pământ și acum această apă continuă să facă minuni până în ziua de azi. Deci există anumite locuri care devin cunoscute și comemorate și vizitate din cauza prezenței Mariei și a unor minuni care s-au întâmplat acolo, majoritatea lor, totuși, devin doar parte din viața sfântului și devin povești inspiraționale pentru noi și le experimentăm citind despre ele, dar locul anume nu devine neapărat un loc important de pelerinaj.

– Dacă eu cad continuu în aceleași păcate pentru care cer iertare Domnului, pot fi încă iertat pe această cale spre curățarea mea?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Da, este o întrebare grozavă. Am citit odată o poveste despre un om care tot cădea în păcatul auto-satisfacerii poftei și se ducea la Biserică și plângea și se ruga cu adevărat pentru iertare și mergea la spovedanie și se angaja cu adevărat să nu mai cadă și apoi pleca și, iarăși, după un timp cădea din nou. Și a continuat să meargă înainte și înapoi și înainte și înapoi și tot așa. Aș vrea să îmi amintesc unde am citit povestea, dar îmi amintesc ce s-a întâmplat, că după ce a plecat de la Biserică într-o zi, cred că bărbatul a fost lovit de o mașină sau ceva de genul, și a murit, iar cineva a întrebat pe unul dintre acești bătrâni sfinți despre sufletul lui și el a spus că Dumnezeu a plănuit ca el să moară după spovedanie pentru că și-a dorit foarte mult ca să-l mântuiască.

Deci Dumnezeu va căuta oportunități pentru pocăința ta, pentru curăția inimii tale și pentru a te mântui cât mai mult cu putință. Deci ce se întâmplă atunci când continuăm să cădem în același păcat iar și iar? Ei bine, trebuie să înțelegem că ne luptăm împotriva demonilor care sunt foarte iscusiți și deci trebuie să devenim și noi iscusiți. Așa că doar reangajându-te în asta și mărturisind, deși sunt lucruri bune, aș spune că nu este suficient. Ceea ce trebuie să facem e să ne examinăm viața spirituală și să spunem: ce pot face diferit, ce lecții am învățat? Și chiar le recomand oamenilor să țină un jurnal spiritual. Și ei spun: bine, văd că aceste lucruri au condus la această cădere anume și asta e ceea ce pot face în viitor, aceste strategii pe care le-am folosit par să fi funcționat bine, iar acestea n-au funcționat bine. Și să vorbiți despre asta cu părintele duhovnicesc.

Deci ce ar trebui să facem este să folosim acele căderi pentru a deveni războinici spirituali mai buni și să ne reamintim mereu că scopul nu este neapărat să luptăm direct cu păcatul, ci scopul e să câștigăm mai mult har și cu cât ai mai mult har, cu atât mai mult har va umbri acel păcat și în final îl vei învinge. Nu tu vei fi biruitor. Hristos poate fi biruitor în tine. Așa că lupta pentru har și harul se va ocupa de problema în sine.

– Bine. Este acceptabil să lucrăm duminica?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: În mod ideal, nu vrem să lucrăm duminica. Multe dintre întrebările pe care le primesc se încadrează întotdeauna în această categorie – este acesta un lucru corect sau greșit? Și devine ceva foarte alb sau negru. Aș spune că majoritatea întrebărilor s-ar încadra, de fapt, într-un spectru de gri, deci ideal ar fi să nu lucrăm duminica, dar unii oameni nu au de ales. Am avut oameni în această parohie care erau medici, sau erau paramedici sau erau în alte locuri de muncă unde nu pot evita să lucreze, ca de exemplu pompierii, ei nu pot evita să lucreze duminica, deci în acele cazuri ne gândim împreună, eu și ei, la niște planuri bune pentru ei astfel încât să poată trăi viața spirituală pe cât le este cu putință, dar dacă munca poate fi evitată duminica, ar trebui evitată.

Dar bineînțeles că vor exista întotdeauna excepții de la asta, se întâmplă lucruri. Dacă se rănește copilul meu, nu voi considera că, a ajuta e muncă mă voi duce să-i ajut, deci este cumva un spectru, dar vrem să urmărim idealul de a dedica acea zi complet lui Hristos.

– Sunt interesat să vizitez o Biserică Ortodoxă. Sunt nedumerit de diferitele diviziuni, este o Biserică ortodoxă greacă, una ortodoxă rusă și una ortodoxă americană lângă mine. Care sunt diferențele, în afară de limbă? Voi fi binevenit la o biserică greacă sau rusă? Voi înțelege ceva din slujbă sau este mai bine să rămân într-o Biserică vorbitoare de engleză?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Aceasta devine din ce în ce mai puțin o problemă, cred, cu trecerea timpului, pentru că mai multe parohii se îndreaptă spre liturghii în limba engleză. Dar mult din asta va depinde cu adevărat de parohie. Vei fi binevenit în orice Biserică la care mergi? Desigur, ar trebui să fii pe deplin binevenit. Dar unele parohii încă mai trec prin această etapă de tranziție, și perioada de tranziție este deoarece Biserica a fost înființată de imigranți și a devenit, nu doar un centru pentru credință, ci și un centru pentru cultura lor. Și, dacă acesta este cazul, atunci când intri ai putea să simți un fel de șoc cultural. Dacă nu ai fost niciodată la o Biserică Ortodoxă cred că mereu vei simți un fel de șoc cultural, cel puțin religios vorbind, dar s-ar putea să se simtă ca un șoc cultural.

Dar vă spun că eu am fost la Biserici unde slujbele se făceau numai în greacă sau numai în rusă și m-am simțit complet binevenit și acceptat de oameni, așa că ceea ce aș recomanda este să mergi și să încerci și să experimentezi și să plănuiești să vizitezi fiecare parohie și să vezi care ți se potrivește cel mai bine. De ce există diferențe? Pentru că în Ortodoxie există un paradox: deși ținem foarte strâns de tradiția care ne-a fost transmisă, adică nu ne abatem de la ea, există multă libertate în interiorul credinței și deci poți merge la o biserică cu strane sau la una fără strane, la o biserică care face toată slujba în engleză sau nu, la o biserică în care totul pare foarte înregimentat și foarte strict, sau la una unde lucrurile par mai lejere, și nu e ceva rău, sunt doar expresii diferite ale aceleiași credințe, ceea ce e un lucru bun. Deci aș recomanda, dacă toate acele biserici sunt în apropierea ta să mergi în fiecare duminică la alta și găsește-o pe cea a cărei exprimare ți se pare cea mai bună.

– Puteți explica diferența dintre esența lui Dumnezeu și energiile lui Dumnezeu? Ce înseamnă să devenim ca Dumnezeu în energia Sa? Este isihasmul același lucru cu îndumnezeirea?

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Dacă pot să explic diferență dintre Esența lui Dumnezeu și Energiile Lui? Nu! Dar pot încerca. Atunci când folosim limbajul în vorbirea despre Dumnezeu, trebuie să înțelegem că întotdeauna limbajul folosit nu va avea destulă claritate și precizie. Nu există niciun limbaj uman [potrivit] pentru că limbajul uman este uman și finit, pe când Dumnezeu este divin și infinit, deci limbajul uman nu-l poate descrie pe Dumnezeu, așa că alegem cel mai bun limbaj posibil, nu limbajul perfect.

Și, astfel, parte din acel limbaj a devenit această distincție între Esența și Energiile lui Dumnezeu. Esența în filosofie înseamnă acel ceva fără de care un lucru nu mai este ceea ce este. O modalitate de a descrie asta este că eu stau pe un scaun, dar dacă eu stau pe un scaun pe care nu se poate sta și pe care nimeni nu se poate așeza, atunci acela nu mai e un scaun. Faptul că este din metal nu este esența scaunului, pentru că aș putea să stau pe un scaun de lemn și este tot un scaun. Deci, în limbaj platonic am spune că scaunul are caracteristicile unui scaun și asta este esența. Așa că orice ar fi Dumnezeu în Esența Lui, este acel ceva fără de care El nu ar mai fi Dumnezeu.

Și nu putem spunem multe despre Esența lui Dumnezeu, cu excepția unui singur lucru – că este necreat, spunem că Dumnezeu este necreat, asta face parte din Esența lui Dumnezeu. Orice altceva există în jurul nostru este creat și, prin urmare, nu împărtășește Esența lui Dumnezeu. Și pentru că noi suntem creați, noi nu putem partaja din Esența lui Dumnezeu Cele două lucruri, dacă le putem numi lucruri, Dumnezeu și omul, au două naturi complet diferite.

Dar a apărut o problemă filozofică: dacă Dumnezeu este Creator, ceea ce știm că este, este aceasta Esența Sa? Și dacă este, atunci înseamnă că creația a existat întotdeauna, și de aici obținem unele idei filozofice cum că creația ar fi existat dintotdeauna și că tot ceea ce ar fi Dumnezeu ar fi ca un fel de olar, a luat din lutul care exista și l-a modelat în forma în care a dorit. Și noi am spune: “Nu, nu este așa, toată materia nu a existat dintotdeauna.” Deci cum poate fi Dumnezeu Creator? Și noi am spune că Dumnezeu este Creator prin energiile sale, acesta e modul prin care Dumnezeu, din Esența Sa, Își exprimă voia activă și modul în care este exprimată voia activă a lui Dumnezeu devine Slava sau Energiile Lui. Și acelea sunt de asemenea Dumnezeu, nu înseamnă că nu sunt Dumnezeu, sunt tot Dumnezeu, dar nu sunt Dumnezeu în esența Sa. Și din acestea ne putem împărtăși și noi.

Deci, în Biserica Ortodoxă, când vorbim despre Har vorbim despre modul în care Harul reprezintă Energiile lui Dumnezeu și, prin urmare, e însuși Dumnezeu. Atunci când experiem Harul, nu experiem o creație a lui Dumnezeu, ci Îl experiem pe Dumnezeu însuși, în Energiile Sale. Și de aceea distincția dintre Esență și Energii e foarte importantă.

S-ar putea spune multe despre asta, ai putea citi în continuu pe Sf. Vasile, care vorbește despre asta, dar și Sf. Grigore Palama vorbește mult despre asta, deoarece a devenit o controversă la vremea lui, și majoritatea teologiei din Biserica Ortodoxă vine ca răspuns la ereziile care apar. Așa că el a scris o teologie mult mai extinsă despre asta, mult mai mult decât am putea noi exprima pentru această întrebare acum.

Îndumnezeire și isihasm nu sunt același lucru. Isihasmul este adesea tradus ca tăcere, sau poate o traducere mai bună este liniște, liniștire, și înseamnă liniște interioară, înseamnă găsirea acelei liniști în care există Dumnezeu și căutarea lui Dumnezeu în rugăciune, unde concentrarea sufletului, nous-ul este cuprins în inimă și Îl caută pe Dumnezeu acolo, nu este distras în toate direcțiile, ci mai degrabă rămâne concentrat asupra lui Hristos.

Deci isihasmul devine mijlocul prin care creștem în viața spirituală și creștem în trei etape: purificare – în care urmărim să încetăm să mai păcătuim activ, iluminare – în care harul lui Dumnezeu ne luminează mai întâi și adesea atunci când dobândim prima dată o rugăciune neîncetată, unii chiar se roagă în timp ce dorm, apoi este îndumnezeirea sau deificarea sau glorificarea, există o mulțime de cuvinte diferite pentru asta, în care unirea cu Dumnezeu devine permanentă. Unii sfinți spun că nici nu ar trebui să vorbim despre îndumnezeire, care este o stare atât de înaltă încât este mult dincolo de ceea ce am putea noi experimenta, dar isihasmul este o metodă pentru purificarea inimii și trecerea prin aceste etape pentru a căuta și urmări îndumnezeirea.

– Care este viziunea ortodoxă despre Purgatoriu? Din perspectiva catolică știu că este procesul de sfințire post-mortem și am auzit că ortodocșii au o viziune despre vămi ale văzduhului.

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Din nou, acestea sunt două lucruri foarte diferite de fapt, deci vom începe cu Purgatoriul. Primul lucru pe care îl voi spune este că dacă vrei o imagine de ansamblu foarte bună despre viziunea ortodoxă asupra vieții după moarte, care trece și prin vămile văzduhului, trece și prin viziunea ortodoxă pentru Purgatoriu, există o carte numită “Tradiția ortodoxă despre viața de după moarte”, scrisă de Jean Claude Larchet. Este o prezentare de ansamblu excelentă asupra tuturor acestor subiecte și e mult mai extensivă decât răspunsul pe care îl voi da eu acum.

În ceea ce privește Purgatoriul, viziunea ortodoxă este că Hristos în Scripturi vorbește doar despre două locuri după plecarea sufletului din trup, nu și de un al treilea loc. Există Iad și există Paradis. Paradisul este o pregustare a Raiului, iar Iadul sau Hades, sau cum vrem să-l numim, e o pregustare a decăderii iadului care va veni. Iar motivul pentru care sunt pregustări e pentru că nu s-a făcut încă reunirea cu trupurile, deci toate binecuvântările și recompensele Raiului nu vor fi experimentate până când ne vom reuni cu trupurile, la fel și în cazul chinurilor Iadului, nu vor fi experimentate pe deplin până când nu vom fi reuniți cu trupurile noastre.

Punctul de vedere ortodox este că atunci când sufletul părăsește trupul, există trei stări în care ne putem afla. Una este să fim în paradis, și dacă suntem în paradis, atunci e garantat că vom intra în cele din urmă în Împărăția Cerurilor. A doua este să fim în iad, fără nicio speranță de mântuire, care este oribil chiar și ca gând, dar este ideea că nu putem face nimic pentru a scăpa de focurile iadului. Și a treia este că putem fi puși în iad ca și într-o temniță. aceasta este limbajul folosit de Sf. Marcu din Efes. În acea stare, dacă noi ne-am început pocăința în această viață, dar nu am avut șansa de a duce la bun sfârșit pocăința, atunci rugăciunile Bisericii pot ajuta la finalizarea a ceea ce am început în această viață.

Deci o pocăință imperfectă poate fi dusă la desăvârșire prin rugăciunile Bisericii. Deci nu e vorba despre experiența în focurile Iadului în sine, în care probabil că am avea niveluri diferite oricum, adică nu toată lumea va fi chinuită la fel, dar în acea experiență nu focurile Iadului în sine ne vor purifica, ci mai degrabă rugăciunile Bisericii care vor desăvârși pocăința pe care am început-o în această viață. În Occident ei au un concept despre un al treilea loc numit Purgatoriu. Și în acest punct Biserica Ortodoxă are o viziune diferită, noi nu credem că există un al treilea loc și nu credem că, după ce un păcat a fost iertat, cineva mai trebuie să fie supus unei pedepse suplimentare pentru el. Și, de asemenea, nu credem că focurile iadului sunt ele însele purificatoare, ci rugăciunile Bisericii sunt cele care purifică. Iar Romano-Catolicismul spune că focurile Purgatoriului sunt cele care în cele din urmă purifică. Deci, din nou, capitolul din cartea lui Larchet, “Tradiția ortodoxă despre viața de după moarte”, oferă, cred, cea mai bună imagine de ansamblu pe care am citit-o vreodată despre asta.

Cât despre vămile văzduhului, aici este un concept puțin diferit. Ideea cu vămile văzduhului a devenit foarte controversată în unele cercuri ortodoxe și cred că a devenit controversată doar pentru că vămile văzduhului, la care obiectează mulți oameni, sunt o caricatură a ceea ce sunt de fapt. În opinia mea, din tot ceea ce am citit, e vorba de fapt de o idee foarte simplă. Ideea vămilor văzduhului este că în timpul vieții tale îngeri și demoni se luptă pentru sufletul tău și pentru posesia sufletului tău, desigur. Îngerii se luptă pentru tine în virtute, demonii luptă pentru tine în patimi și amândouă taberele încearcă să te alinieze mai mult de o parte sau alta. Îngerii vor să te aliniezi mai mult cu ei și să trăiești o viață angelica în suflet, demonii vor ca tu să trăiești o viață demonică în suflet.

Deci ce sunt vămile văzduhului? Ei bine, e ideea simplă că după ce sufletul tău îți părăsește trupul amândouă taberele vor să revendice victoria și vor prezenta dovezile pentru care ei sunt învingători. Și deci ideea vămilor văzduhului e că lupta va continua în tărâmul invizibil, că îngerii și demonii se vor lupta pentru sufletul tău, care dintre ei să-ți revendice sufletul. Au de fapt demonii putere asupra sufletului tău în sine? NU! Singura putere pe care o au asupra sufletului tău este aceea pe care tu le-ai dat-o pentru că ai îmbrățișat un fel de patimă sau păcat, alegând asta în locul lui Hristos, sau ceea ce Hristos a îngăduit, din indiferent ce motiv, aici intrăm în lucruri mai complicate.

Mulți oameni cred că vămile văzduhului sunt pur și simplu această punere în balanță a faptelor bune versus cele rele și că totul se reduce la asta și că demonilor li se dă această judecată asupra sufletului tău în sine. Nimic din toate astea nu e adevărat, nu este așa. Trebuie să ne amintim că Hristos înclină cumva balanța în favoarea noastră, pentru că de fiecare dată când mergem la spovedanie acea parte a răului este spălată, pe când partea binelui rămâne mereu, și se adaugă la ea pe cât posibil.

Și, în sfârșit, mai știm că Hristos poate interveni. Există o scenă grozavă în viața Sf. Antonie [cel Mare] în care se manifestă ceva de genul vămilor văzduhului – demonii încep să-l acuze și, pe măsură ce îl acuză, el spune, într-un caz: “Da, e adevărat, am făcut asta, dar am postit și m-am rugat și Dumnezeu m-a iertat din cauza a tot ceea ce am făcut.” Iar într-un alt caz, le-a spus: “Asta e o minciună, ce ai spus nu e adevărat, n-am făcut asta niciodată.” Deci știm că demonii vor minți în încercările lor, de aceea îi avem pe îngeri de partea noastră. Și apoi spune ceva cu adevărat interesant. Mi s-a părut atât de fascinant. La un moment dat, i-a spus demonului: “Da, este adevărat și nu am nimic de spus despre asta, dar Dumnezeu este milos și cred că Hristos va avea milă de mine”.

Și deci, în cele din urmă, ne bazăm pe mila lui Hristos și ne străduim continuu pentru harul Său, deci nu prea ne îngrijorăm de vămile văzduhului, în afară de a ști că ne vom confrunta cu ceea ce am făcut și cu cele pentru care nu ne-am pocăit Și să sperăm că asta ne va împinge spre o pocăință mai mare și o viață mai sfântă.

– Se roagă ortodocșii cu rozariul? Dacă nu, de ce? Eu sunt protestant și crescut protestant, dar iubesc sfinții și rozariul ca o formă de rugăciune contemplativă și sunt curios cum alte denominații creștine abordează astfel de lucruri.

– Pr. Paul TRUEBENBACH: Sigur. Aceasta e o zonă în care cred că, din nou, oamenii intră, online, în polemici care chiar nu sunt necesare. Sf. Serafim de Sarov a avut o versiune de rozariu care este perfect acceptabilă pentru creștinul ortodox.

Acum, nu trebuie să confunzi rozariul cu metanierul. Creștinii ortodocși au de obicei metaniere care adesea au 100 de noduri, ca acesta, unele poate au 300 de noduri, altele au 33 de noduri sau 50 de noduri, sunt niveluri diferite sau stiluri diferite, dar cu ele de obicei facem rugăciunea lui Iisus, te poți ruga cu versiunea scurtă: “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, sau versiunea lungă “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.” Poți să te rogi și cu alte rugăciuni: Preasfântă Nascătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă!

Poți să te rogi astfel și pe rozariu, așa cum era versiunea [de rugăciune] a Sf. Serafim de Sarov: “Născătoare de Dumnezeu, fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat e rodul pântecelui pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre” la fiecare nod. Este perfect acceptabil să faci așa.

Dacă vine la mine un creștin ortodox și are un rozariu, care poate i-a fost dat de o bunică catolică, și mă întreabă dacă să scape de el, întotdeauna îi spun: “Nu, nu e nimic în neregulă cu rozariul.” Principala diferență, singura zonă de precauție pe care chiar o recomand este că în romano-catolicismul contemporan ei încurajează mult folosirea imaginației cu rugăciunea, pe când Biserica Ortodoxă avertizează foarte, foarte strict împotriva folosirii imaginației. Și motivul pentru asta e că atunci când începem să ne imaginăm lucruri în rugăciune, putem merge până chiar la a ne deschide către imagini și viziuni, iar standardul Bisericii Ortodoxe despre viziuni e că dacă ai o viziune când te rogi, să presupui automat că tu nu ești vrednic de o vizită adevărată a Harului ca aceasta, să presupui că e o șmecherie a diavolului și să o respingi. Dacă vine de la Dumnezeu, el te va onora pentru smerenia ta sau îți va transmite mesajul într-un fel sau altul. Dar dacă vine de la demon, atunci chiar te-ai protejat.

Deci doar asupra acestui lucru aș avertiza foarte puternic împotrivă: folosirea imaginației în rugăciune. Dar pentru a te ruga, poți să cauți versiunea de rozariu a Sf. Serafim de Sarov, este un lucru frumos, acceptabil și foarte benefic de făcut. Fac asta destul de des chiar și eu.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!