Nu vă mai bazați pe voi înșivă! – p. Iosia Trenham

Ascultați un foarte frumos cuvânt al părintelui Iosia Trenham, bazat pe Sf. Filaret al Moscovei, despre încrederea în noi înșine.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Nu vă mai bazați pe voi înșivă – p. Iosia Trenham

De ce atât de mulți credincioși cu bune intenții, atât de mulți oameni care mărturisesc numele lui Hristos, găsesc aproape imposibil să pună de la început, ca să zicem așa, împlinirea intențiilor lor bune, a gândurilor lor bune de a sluji lui Dumnezeu în practică? Și de ce, de asemenea, atât de mulți dintre cei care reușesc să pună de la început în practică nu pot încheia cursa și să transforme buna intenție într-un obicei statornic, permanent și sfânt, care va crea o temelie trainică pentru o viață după voia lui Dumnezeu și va aduce pace? Căci păzirea poruncilor lui Dumnezeu este o minunată cale spre pace, stabilitate și bucurie. Ei bine, unul dintre motive, un motiv principal, este auto-suficiența. Este sprijinirea pe sine însuși.

Am un citat frumos pe care vreau să vi-l împărtășesc de la marele predicator și teolog, Sfântul Filaret al Moscovei, care s-a săvârșit întru Domnul în 1867. În cuvântul de început, Sfântul Filaret meditează asupra primejdiei bizuirii în sine și asupra felului în care aceasta, de fapt, ucide sporirea duhovnicească. Să vă citesc un cuvânt despre aceasta. Este al Sfântului Filaret.

“Să zicem că un om dorește să devină bun. Caută să cunoască legea dreptății, își ridică inima spre simțăminte virtuoase și începe să săvârșească fapte bune. Și ce se întâmplă apoi? Experiența dovedește doar că dorința de a fi virtuos este adesea mai slabă decât patimile care îl atrag spre păcat. Virtutea este adesea biruită de viciu. Experiența arată că legea oferă virtutea, dar nu dă puterea de a o împlini. Simțămintele virtuoase care se nasc dintr-o inimă împietrită, asemenea focului scos din cremene, sunt greu de adus la o flacără statornică și se sting repede. Pe când într-o inimă moale, simțămintele virtuoase se pot aprinde repede, asemenea unei bucăți de pânză care ia foc, dar se mistuie tot atât de repede. Adesea, faptele care par virtuoase la suprafață se dovedesc a fi pângărite de intenții necurate, precum lăcomia, căutarea plăcerii sau slava deșartă. Unde lipsește binele cel adevărat, firește că nu poate avea loc nicio sporire duhovnicească. Concluzia dreaptă care trebuie trasă din aceste experiențe este aceasta: omul care se bizuie pe sine va pierde întotdeauna nădejdea în sine.”

Încrederea în sine însuși este moartea sporirii duhovnicești și trebuie omorâtă. Trebuie omorâtă. Sfântul Filaret continuă și dă sfaturi despre cum să biruim încrederea în sine, cum să învățăm să ne sprijinim pe Domnul, cum să ne recunoaștem slăbiciuneea, în cuvintele Sfântului Pavel, ca în slăbiciunea noastră să fim tari și să descoperim că harul lui Dumnezeu ne este de ajuns ca să ne schimbăm și să ne transformăm.

Ascultați din nou pe Sfântul Filaret: “Dacă nu vrea să piară – căci omul nu va vedea decât eșec dacă nu are nicio izbândă și nicio nădejde – nu-i rămâne decât să-și înalțe doririle și nădejdile către Dumnezeu. Și chiar dacă nu poate încă vedea sau prevedea cum se va împlini izbânda sa, trebuie să se încredințeze lui Dumnezeu ca pe o ruină pe care nu o poate repara singur.”

Ați auzit? Ce cuvânt frumos! Dacă vrem să sporim duhovnicește, trebuie să recunoaștem cine suntm. În cuvintele Sfântului Filaret, “trebuie să se încredințeze lui Dumnezeu ca pe o ruină pe care nu o poate repara singur.” Gândiți-vă la aceasta când vă pregătiți pentru Sfânta Împărtășanie în timpul Sfintei Liturghii. Tânjiți să vă uniți într-un trup cu Însuși Domnul Hristos și mărturisiți în acea frumoasă rugăciune dinainte de împărtășire, când spuneți: “Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” Gândiţi-vă la aceasta. Spuneţi-vă vouă înşivă, când rostiţi acestea: Da, cu adevărat sunt o ruină înaintea lui Dumnezeu şi fără harul Său nu voi putea deveni ceea ce trebuie să fiu.

“Mai înainte, propriile sale strădanii de a face binele erau fie cu totul înăbuşite înlăuntrul său de înclinaţiile sale rele, fie se dovedeau a fi neîmplinite şi fără putere. Acum însă, când îşi încredinţează inima puterii lui Dumnezeu, chiar în această slăbiciune, puterea lui Dumnezeu începe să se săvârşească în el, nimicind răul şi făcând binele.”

O, aceasta este calea, dragilor. Aceasta este calea înaintării duhovniceşti. Aceasta este o convingere fundamentală, un principiu de bază al căii creştine clasice către înaintarea duhovnicească. Desigur, ea este cu totul potrivnică duhului veacului de acum, inclusiv duhului religios al veacului în Apus, care nu voieşte să primească îmbrăţişarea necesară a smereniei ca să ajungă la această stare. Dar aceasta este singura cale. Este singura cale. Domnul Dumnezeu să vă ajute să respingeți bizuirea pe voi înșivă şi să vă sprijiniţi pe Cel ce este de ajuns pentru noi. Dumnezeu să fie cu voi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!