Cum produce modernitatea prăbușirea ratei natalității – Louise Perry, John Anderson
5 septembrie 2024
ITO Moldova, Iași – p. Pimen Vlad
5 septembrie 2024
Patriarhia Ecumenică își exprimă dorința într-un document oficial ca din 2025 să sărbătorim Paștele încontinuu dimpreună cu catolicii, însă după Paștele Ortodox (!) – calculat după modul în care se calculează în Biserica Ortodoxă!
Comunicarea acestui fapt, dimpreună cu invitația Papei la Niceea pentru sărbătorirea a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic, arată faptul că toate acestea s-au făcut în bună înțelegere cu Papa Francisc și conducerea Catolicismului.
Este un fapt istoric după cum un fapt istoric a fost și pașii concreți în renunțarea catolicilor la cea mai mare erezie care îi despărțea de adevărul Ortodoxiei: Filioque. Am discutat pe scurt acest fapt aici unde am făcut și o scurtă analiză a acestui fapt. (Notă: luteranii au renunțat la această erezie).
O altă mare problemă pe care catolicii au stins-o în timp cel puțin la nivel teologic este Infailibilitatea Papală, lucru care se vede și în declarațiile Papei.
De asemenea, un lucru esențial este și faptul că în Catolicism se trece de la Papism la Sinodalitate – se exersează conducerea prin sinod, făcându-se eforturi încă din 1967.
Înainte de a vă prezenta documentul integral al Primei Adunări a Ierarhiei Tronului ecumenic în care se face referire la acest lucru, o să facem o mică analiză asupra a „Ce e de făcut acum?”
Primul lucru este să ne trezim și să ne întrebăm: „Sunt eu la măsura așteptărilor?”.
Dacă prezentul arată că Ortodoxia are adevărul de credință în fața celorlalte congregații creștine care fac eforturi să-și corecteze greșelile, viitorul trebuie să ne arate că fiecare dintre noi trăim acest adevăr de credință și rezultatele mântuitoare ale terapiei duhovnicești care este ortodoxia se văd pe fiecare dintre noi, în comportamentul nostru.
Deloc suprinzător, documentul face referire și la agresivitatea pe plan bisericesc a conducerii Bisericii Ortodoxe a Rusiei, agresivitate de care Patriarhia Ecumenică se delimitează frontal.
Este nevoie de măsură duhovnicească și de program duhovnicesc concret zilnic astfel încât să ne smerim cu înțelepciune și să transformăm lumea creștină și chiar lumea necreștină, pentru că, să nu uităm, că la ora aceasta creștinii de rând sunt mult mai mult influențați de satanismul internetului și de manipulările mass-media decât de teologia catolică.
Cu toate aceste știri îmbucurătoare există foarte mult de lucru duhovnicesc asupra fiecăruia dintre noi și cu atât mai mult asupra celor din alte denominațiuni, fiind înconjurați și influențați de atâtea moduri de gândire străine de duhul mântuitor al Sfinților Părinți.
Să luăm aminte cu înțelepciune!
Mai jos aveți documentul complet: (sursa este aici)
La invitația și sub președinția Preasfințitului Părinte Patriarhul Ecumenic domnul Bartolomeu, venerabila Ierarhie a Tronului Ecumenic, cu participarea Arhiepiscopilor Bisericilor Autonome a Finlandei și Estoniei care se află sub protecția sa, s-a întrunit în Constantinopol, prima Adunare (Sinaxă) din noul an bisericesc în perioada 1-3 septembrie 2024.
Adunarea a fost precedată de Sfânta Liturghie Patriarhală cu ocazia sărbătorii Indictionului, în Paraclisul Patriarhal al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, slujită în sobor de Patriarh și cinstiții Mitropoliți, Arhiepiscopi și Episcopi ai Tronului Ecumenic.
Adunarea care a început cu obișnuitul discurs introductiv al Preafericirii Sale și cu răspunsul primului dintre Ierarhii Tronului, IPS Emmanuel al Calcedonului, a inclus următoarele cinci sesiuni tematice, dedicate studiului problemelor legate de viața și mărturia Marii și Sfintei Bisericii a lui Hristos în lumea contemporană, cu anvergură panortodoxă și pan-creștină:
(a) „Relații ortodoxe și inter-creștine”, cu observații referitoare la efectele războiului sângeros care se desfășoară în Ucraina, situația Bisericii Ortodoxe din acea țară și din statele baltice, precum și la situația din Europa de Vest, – așa-numita „Diaspora Ortodoxă”. Au urmat discursuri despre cursul dialogului teologic dintre Bisericile ortodoxe și romano-catolice și despre contribuția Bisericii din Constantinopol la Consiliul Bisericilor Europene și la Forumul de dialog dintre ortodocșii și romano-catolicii din Europa.
(b) „Probleme de drept bisericesc și liturgice”, în care au fost dezvoltate teme privind abaterile observate de la tipicul și tradiția liturgică a Marii și Sfintei Biserici a lui Hristos precum și cazuri de incitare prin utilizarea mijloacelor mass-media.
(c) „Biserică Mamă în lumea contemporană”, cu prezentări pe tema foarte actuală a inteligenței artificiale (IA) în general și cu referire la Biserică în special, precum și grija Bisericii în fața îndoielilor și căutărilor spirituale ale tinerilor de azi.
(d) „Biserica și problemele geopolitice”, cu o prezentare a genezei, dezvoltării și aplicării teoriei așa-numitei „lumi rusești”. Ierarhia Tronului a condamnat cu hotărâre această ideologie, precum și transformarea Bisericii într-o instituție laică și instrumentalizarea acesteia pentru promovarea intereselor statului, precum și continuarea războiului din Ucraina după invadarea neprovocată a Federației Ruse pe teritoriul unui stat suveran.
Ierarhii adunați își îndreaptă gândurile și rugăciunile către milioanele de frați creștini aflați în necaz din Ucraina și se roagă Domnului Păcii pentru încheierea imediată a războiului și stabilirea unei păci drepte și stabile în înviforata Ucraină, dar și în Orientul Mijlociu și la Locurile Sfinte mult suferinde, unde se află și sediul Patriarhiei Ierusalimului. De asemenea, membrii adunării au pomenit și de cealaltă Patriarhie – a Antiohiei – care se află în mari ispite de ordin militar, și nu numai, și s-au rugat pentru situația pașnică din Siria și Liban.
La finalul acestei sesiuni, a fost citită scrisoarea oficială a Preafericirii Sale, Papa și Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, domnul Teodor al II-lea, din 31 august, pentru a informa cinstita Ierarhie despre imoralitatea și toate cele contrare unei bune eclesiologii prin imixtiunea Patriarhiei Moscovei pe teritoriului canonic al Bisericii din Alexandria și despre dezbinarea și sminteala provocată poporului lui Dumnezeu din Africa.
Adunarea a condamnat în unanimitate acțiunile anticanonice de mai sus ale Bisericii Rusiei și și-a exprimat sprijinul deplin față de chinuita Patriarhie a Alexandriei și față de încercata Biserică Ortodoxă a Ucrainei.
(e) „Monahismul ortodox și lucrarea de misiune”, cu referire la misiunea ortodoxă, până la marginile pământului, și la monahismul ortodox masculin și feminin din secolul XXI, precum și la relațiile Bisericii-Mamă din Constantinopol cu Sfântul Munte.
Participanții au lăudat organizarea excelentă a Adunării, actualitatea temelor discutate și faptul că au demonstrat dimensiunea și responsabilitatea cu adevărat ecumenice a Marii Biserici a lui Hristos. Adunarea a funcționat ca un forum de dialog și oportunitate pentru discuții cuprinzătoare ce au fost alimentate de problemele actuale, precum și de calitatea și nivelul înalt al prezentărilor.
În cuvântul său de încheiere, Preasfinția Sa a amintit Ierarhiei că în cadrul anului bisericesc început, la sfârșitul lunii mai 2025, va avea loc la Niceea Bitiniei aniversarea oficială a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care va participa personal Sanctitatea Sa Papa Francisc. Actuala Adunare a Ierarhiei Tronului Ecumenic a fost dedicată acestei aniversări istorice, fapt care a fost exprimat prin alegerea ca motto central al Adunării a imnului din Vecernia Duminicii Sfinților purtători de Dumnezeu de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care, printre altele, s-au ocupat și de problema reglementării datei sărbătoririi Paștelui: „urmând dumnezeieștilor dogme, drept crezând Îl cinstim pe Dumnezeu,… într-o singură Dumnezeire, pe Treimea cea deoființă”. În acest duh, se exprimă în unanimitate serbarea comună a Paștelui a creștinătății răsăritene și apusene. Sperăm ca acest fapt să nu fie doar o simplă coincidență, ci să fie începutul stabilirii serbării pe o dată comună în fiecare an, în conformitate cu serbarea Paștelui de către Biserica noastră Ortodoxă.
Apoi a urmat cuvântul primului în rând dintre Mitropoliți ai Țărilor Noi, a Mitropolitului de Didymoteichos, Orestiados si Souflios – Damaschin. Lucrările Adunării s-au încheiat cu slujba finală obișnuită.
Patriarhia de Constantinopol, 3 septembrie 2024
De la Secretariatul General
al Sfântului Sinod
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
113 Comments
Uau, incredibil, cu adevărat un moment OMG!
Referitor la Filioque, nu am înțeles, au renunțat catolicii deja în mod oficial? Adică directivele din 1995 ale papei au fost aplicate, s-a publicat la ei în mod oficial și se rostește crezul fără Filioque în timpul slujbelor? Sau sunt doar demersuri serioase de a renunța?
Da, asta voiam să întreb și eu, precum și despre infailibilitatea la care a renunțat Papa.
Am răspuns la prima – vezi aici în comentarii. Referitor la infailibilitate, asta se deduce foarte clar din faptul că un Papă recent a fost demis pentru greșeala/greșelile pe care le-a făcut. Dincolo de asta, creșterea foarte mare a importanței Sinodului Episcopilor (echivalentul Sf. Sinod din Ortodoxie) arată foarte clar acest lucru – vezi link-urile din articol.
Vă mulțumesc!
P.S. Singurul lucru trist și de neînțeles din comunicatul Patriarhiei Ecumenice e că folosește propaganda vestică în exprimarea “invadarea neprovocată a Federației Ruse”. Invadarea a fost provocată de către occident, prin serviciile secrete care au provocat Maidanul și schimbarea puterii politice în Ucraina spre o apropiere de NATO și UE, în condițiile în care Rusia a avertizat că Ucraina trebuie să rămână neutră și că nu acceptă ca NATO să fie la granițele Rusiei și mai ales în Ucraina care e teritoriul său istoric.
1 daca UKR va fi ocupata de rusi, acestia vor avea oricum granita cu NATO si scandalul va incepe din nou, de data asta cu Romania,Polonia,Finlanda si desigur tarile Baltice
2 UKR este teritoriu istoric polonez, nu moscovit
3 presupusa schimbare a regimului Yanukovici de catre serviciile occidentale nu justifica in nici un fel anexarea UKR la Rusia.
Daca e sa gandim profund, revolutia portocalie a fost pretextul ideal pt refacerea Imperiului Rus, asa ca as fi mai rezervat cu privire la papusarii care au instigat evenimentele din piata Maidan.
De ce nu ar fi Kremlinul? Daca invazia din febr 2022 reusea, Maidanul ar fi fost mana cereasca de care Kremlinul avea nevoie.
(Quasi)totalitatea teologilor catolici au renunțat la Filioque.
Această renunțare a teologilor se reflectă și în slujbele preoților catolici care ascută de acei teologi? Adică rostesc crezul în slujbe în variantă ortodoxă, fără Filioque?
Da (depinde de zonă teologică și de alți factori de influență)
Uau, n-am știut acest lucru, ar trebui să fie menționat mai des de către părinții ortodocși care critică catolicismul pentru Filioque, să zică la final că nu se mai practică.
NU AU RENUNTAT NICI LA FILIOQUE, NICI LA CELELALTE EREZII, PAPA ESTE UN APOSTAT CARE SUSTINE LGBT SI FACE PASI VICLENI CATRE ECUMENISM1
@carvie, vor renunța și cei care n-au renunțat încă, treptat… Doamne ajută…
Dar dvs. veți renunța la a “țipa” aici în comentarii cu toate literele majuscule?
Invadarea neprovocata a Rusiei?
E o gluma?!
Haideti sa fim seriosi!
Da… asta ziceam și eu mai sus… nu înțeleg de ce a ales Patriarhia Ecumenică să folosească această exprimare din propaganda occidentală… “unprovoked and unjustified invasion” se repetă non-stop, de mii de ori pe toate canelele de comunicații occidentale de la începutul războiului, pentru a imprima în mentalul colectiv această idee falsă și a distrage atenția de faptul că au provocat Rusia începând cu Maidanul. De ce a preluat Patriarhia această exprimare care e în mod foarte evident una de propagandă?
Dar de cand are nevoie Rusia sa fie provocata pt a anexa teritorii si tari independente?
Vi se pare ca acea crestere inceputa in sec 16 a fost din cauza “provocarilor”?
Azovul era port turcesc,Crimeea hanat tatar, Caucazul era o suma de emirate musulmane si regate crestine….. Polonia … da, ce provocare a obligat Rusia sa anexeze Polonia (in cardasie cu nemtii) in sec 18 si 1939?
Dar tarile baltice in 1939-40 si Finlanda, cum au provocat?
Aveti grave lacune de cultura istorica de puteti prezenta atat de amabil foamea ruseasca de pamant strain, pe care numai o corectie severa din partea Chinei o va potoli.
Observ că dvs. întrețineți propaganda SUA și NATO, dacă rețin bine, ați mai făcut asta și la alte postări, când părintele a listat toate războaiele oribile purtate de SUA în ultimul secol, de departe cele mai numeroase, ilegale, sângeroase, nedrepte, neprovocate și justificate doar de interesul SUA pentru supremația globală, iar atunci ca și acum “argumentele” dvs. erau atacuri la persoană, ignorând toate dovezile clare și evidente, chiar dacă părintele v-a tot corectat și v-a zis că vă înșelați. La lista părintelui adăugasem și eu numeroasele incursiuni ale S.U.A. în problemele interne ale altor state prin serviciile secrete care au planificat și executat, sau în cel mai bun caz “ajutat” numeroase “revoluții” și lovituri de stat, inclusiv cea de la noi și cea din Ucraina.
Tare ne place nouă oamenilor să fim ba agenți ai SUA/NATO, ba ai Rusiei, ba ai ideologiei woke și LGBT, ba ai supremației de neam sau rasă, ba ai științei și tehnicii, ba ai lui Andrew Tate, ba ai altor idoli statali sau ideologici, și doar așa, mai rar, foarte rar, agenți ai lui Hristos. Să ne păzească bunul Dumnezeu de idoli… să-i alunge din mintea noastră…
Comunicatul Patriarhului Bartolomeu e minunat, sunt vești absolut minunate, cum foarte clar am scris în comentariul meu, doar această expresie “invadarea neprovocată” e greu de înțeles, probabil patriarhul trebuie să aibă grijă și de relația cu puterile occidentale, trebuie să fie puțin diplomat, și de aceea. Sau poate e o greșeală a sa personală, de înțelegere a lucrurilor, dar în niciun caz nu neagă și nu afectează valoarea restului comunicatului și vestea minunată a semnalului întoarcerii catolicilor la ortodoxie, care sperăm că va deveni realitate sooner than later.
Observ ca dvs nu ati inteles NIMIC din discutiile anterioare privind lista “războaielor oribile purtete de SUA în ultimul secol”
Din acea lista am SELECTAT:
– participarea SUA la primul razboi mondial, actiune care a salvat Romania de efectele dezastruoase ale pacii de la Bucuresti din luna mai 1918 si a facut-o MARE. Ati evitat sa-mi raspundeti la intrebarea mea (ce cauta participarea SUA la ww1 pe acea lista)
– participarea SUA la al doilea razboi mondial, PROVOCATA de atacul japonez de la Pearl Harbour si declaratia de razboi a lui Hitler care i-a urmat.
Ati incriminat SUA pt faptul ca i s-a declarat razboi.
Ati ignorat deliberat salvarea Uniunii Sovietice de catre SUA prin sustinerea cu hrana si imbracaminte a ½ din armata rosie, 12 mii tancuri , zeci mii de jeepuri si camioane, demolarea prin raiduri aeriene masive a industriei germane de razboi si desigur,Marea Debarcare
– ati ignorat deliberat ca razboiul din Coreea (de care acuzati SUA) a fost inceput de invazia armatelor comuniste conduse de Kim Ir Sen , instigat de tiranii comunisti Stalin si Mao.Daca poporul din Coreea de Sud NU mananca azi coaja de copac si poate merge la biserica,e din cauza SUA, care a sacrificat zeci de mii soldati pt asta.
Una peste alta, sunteti sau f prost infotmat (ceea ce e grav) sau rau intentionat (dovada fiind insistenta cu care promovati narativul initial,in ciuda corectiilor pe care vi le-am adus) ceea ce este si mai grav.
Bravo, continuați să susțineți prezența militară a unei țări în aproape toate celelalte țări ale globului, an de an, decadă după decadă, război după război, lovitură de stat după lovitură de stat, milioane și milioane de morți! Or fi având ei motive întemeiate, așa-i? Felicitări!
Dacă nici domniile voastre nu aveți încredere deplină ca Tatăl le așterne pe toate după înțelepciunea Sa. Ce să mai zicem noi necredincioșii?
In lumina derapajezelor foarte grave din ultimii ani ale Patriarhiei Ecumenice, nu putem decat să privim cu suspiciune si îngrijorare astfel de știri. Sa nu uitam ca Patriarhia Ecumenică girează schisma ucrainena. Cum în Ucraina aceeași Patriarhie sustine dezbinarea Bisericii, dar în privința catolicilor caută unitatea și conlucrarea? Este evident că ceva e foarte putred aici.
Greșești și ești tendențios. Patriarhia Ecumenică nu a avut derapaje foarte grave și nu susține dezbinarea Bisericii. Patriarhia Ecumenică a avut și are dreptul să dea Autocefalie unei țări de 44 de milioane de locuitori după cum a dat și altor țări slave (și nu numai) cu o biserică mult mai mică. Amintesc aici că Rusia și România și-au luat autocefalia cu forța, fără să întrebe pe nimeni. Mult mai putred. Nu minți.
Părinte, de ce avem preoți foarte cunoscuți la noi care nu recunosc noua Biserică Ortodoxă Ucraineană? Oare nu există un sâmbure de adevăr? Zelensky e evreu, mi-e greu să cred că are la inimă interesele creștinătății ortodoxe, mai ales că arestează pe cei asociați cu Biserica Ortodoxă din Rusia și le închide bisericile. Observ destul de multă dezbinare pe această temă, după cum se observă și din comentariile creștinilor, nu doar aici, peste tot…
De asemenea, părinți cu rădăcini rusești precum Spiridon Bailey apără Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina… Oare sunt obiectivi când fac asta, pe motive duhovnicești, sau o fac din patriotism?
Iar legat de părinții de la noi, am observat că în general susținătorii Arhiepiscopului Tomisului nu recunosc Biserica Ortodoxă Ucraineană, și protestează față de persecuția celei Ruse. Nu mai știu pe cine și ce să cred pe acest subiect…
Daca s-ar fi dorit cu adevărat unitatea Bisericii din Ucraina, autocefalia trebuia oferita in colaborare cu Mitropolitul Onufrie, cautandu-se strict binele și folosul credinciosilor. Așa, Patriarhul Bartolomeu a înființat o structură bisericeasca paralela, acordând autocefalia unor grupări schismatice. Este bine cunoscuta prigoana la care sunt supuși cei care nu vor să treacă la noua “biserica” autocefală. Daca contextul războiului și așa este foarte tragic, situația generată de schisma ucraineană a mărit și mai mult suferința credincioșilor ucraineni. De aceea, in acest context, argumentatia Patriarhiei despre dorința de comuniune cu catolicii este neconvingătoare.
Iar ești tendențios. Statul ucrainean îi prigonește – nu Patriarhul Bartolomeu. Patriarhul s-a dus la IPS Onufrie însă acesta l-a refuzat. Nu este schismă pentru că Patriarhia Ecumenică a dat binecuvântarea. Dacă este schismă este vina Rușilor. Văd că accepți faptul că Rusia și România s-au rupt mult în condiții mult mai ne-ortodoxe. Trebuie să accentuăm acest fapt, pentru a scoate în evidență faptul că ești agent rus.
Ah, am primit indirect și răspunsuri la comentariul meu, părinte, mulțumesc!
Părinte, vă urmăresc de mulți ani și vă apreciez, folosindu-ma mult de articolele și înregistrările dumneavoastră. Dar sunt profund dezamăgit că mă etichetați cu atâta ușurință ba mincinos, ba agent rus, doar pentru că nu sunt de acord cu narativa oficială. Mai ales că este bine cunoscut ce stat face presiuni uriașe asupra Patriarhiei Ecumenice și ce rol joacă noua “biserica” autocefală in războiul de peste graniță. In fine, revenind la subiectul principal, vom vedea anul viitor ce roade va da apropierea de catolici și cât de sinceră este această mișcare.
Nu pentru că nu ești de acord cu narativa oficială. Vorbim aici de un eveniment cu adevărat istoric și tu deturnezi „narativa oficială” (ca să folosesc același termen) de la apropierea catolicilor la ortodoxie la tema Rusiei. Îți dau contra-argumente că nu ești corect, tu nu le răspunzi și înaintezi.
@Ștefan, nu este vorba de o apropiere de catolici, vă rog să citiți cu atenție atât comunicatul cât și postarea părintelui, e vorba despre apropierea catolicilor de noi. Cu alte cuvinte, nici nu ne ducem noi spre ei, nici nu ne întâlnim la mijloc făcând compromisuri, ci ei dau semne că ar dori să se întoarcă la credința ortodoxă pe care au abandonat-o acum aproximativ 1000 de ani. Părintele Theologos nu este deloc ecumenist, i-am urmărit postările, nu ar susține o uniune în spirit ecumenist în care Ortodoxia face compromisuri.
Referitor la agentul rus, “agentul” e orice persoană care răspândește o anumită narativă neadevărată în interesul unui anume stat, chiar dacă nu e conștient de asta. Și eu când ridicam în slăvi America acum câțiva ani eram “agent” SUA fără să știu, fiindcă eram influențat de propaganda lor și răspândeam narativele lor despre care nu știam că sunt neadevărate, iar acele narative sunt răspândite inițial de agenți în adevăratul sens al cuvântului, plătiți.
La fel și cu Rusia, trebuie să fim atenți, deoarece faptul că am devenit conștienți de cât de demonice și manipulatoare sunt statele occidentale, ne face ținte ușoare ale propagandei venite de la Est, anume Rusia, China, curând India (și Israel, extrem de mult, dar acea propagandă e tot occidentală chiar dacă ei sunt la Est pe hartă). Estul țintește cu propaganda pe cei care au realizat că occidentul e rău, și zic “slăvește-mă pe mine, Rusia sau China sau India, că eu sunt bună”. Și așa ajungem fără să vrem să facem jocurile altor puteri statale care nu au nicio treabă nici cu interesul Ortodoxiei (desăvârșirea spirituală), nici al românilor.
Să nu ne facem idoli din alte state. Nici măcar din propriul stat. E păcatul idolatriei interzis de porunca lui Dumnezeu.
Evident! Nici vorbă. Nu am idolatrizat un stat. Am prezentat starea de fapt. Dacă cineva are dreptate într-o ipoteză nu înseamnă că este Infailibil (ca să rămânem pe subiect).
@Părinte, comentariul cu idolatria era tot pentru @Ștefan, nu pentru dvs, scuze, am uitat să specific.
Se pare ca nu sunteti la curent cu istoria BORuse
In 1589 aceasta devine patriarhie cu acordul patriarhului ecumenic aflat in vizita la Moscova
Adica,dupa mintea dvs, patriarhul ecumenic avea autoritatea sa ridice mitroppolia moscovita in rang de patriarhie, dar cand vine vorba de mitropolia de la Kiev, nu mai are voie.
In plus, mitropolia Kievului exista din sec 10, mitropolia moscovita apare cu 5 ani inajnte de caderea Constantinopolelui.
“invadarea neprovocată a Federației Ruse pe teritoriul unui stat suveran”
Nu acesta e adevărul. Adevărul e că NATO si SUA au provocat totul.
Acesta e “adevarul” KGB si al Imperiului Rus.
Poporul din UKR are alt adevar.
„invadarea neprovocată a Federației Ruse pe teritoriul unui stat suveran”
Pe lângă tratatele internaționale oficiale încălcate de sataniștii care propagă aberația dintre ghilimele, statul nazist Ucraina, denumit așa chiar de vestici în
numeroase documentare realizate în trecut, a bombardat civilii din estul Ucrainei încă din 2014, ucigând mii de bărbați, femei și copii.
Bineînțeles, acele documentare nu mai există acum, decât foarte bine ascunse, pentru că na, nu dă bine deloc propagandei oficiale.
Unul ar fi ăsta, tradus.
https://youtu.be/cIqd2Kfmf6U?si=koO8zOrCKscJ1oyb
Sunt profund mâhnit că ortodoxia noastră preia cu ochelari de cal mizeria vestică. Dumnezeu să vă lumineze!
Ortodoxia nu preia nicio mizerie de nicăieri. Dacă cineva preia o mizerie, automat se situează înafara Bisericii. Dacă dvs. și toți “cunoscătorii” din aceste comentarii aveți dreptate și Patriarhia Ecumenică cu Sinodul Ecumenic și Patriarhul Ecumenic care este “primul între egali” și cu toți cei care-i promovează și-i susțin inclusiv părinții de la Athos au preluat mizerii, atunci toți aceștia s-au rupt de Biserica lui Hristos. Bine că rămâneți dvs. Ortodox adevărat ca să duceți credința mai departe!
Va faceti de ras prin ignorarea celor mai elementare date legate de conflictul din UKR.
Sau sunteti ignorant (nimic deosebit,majoritatea habar nu au ce se intampla!) sau sunteti rau intentionat.
Federatia Rusa A GARANTAT(impreuna cu Puterile abglo-saxone) prin document oficial semnat la Budapesta in 1994 integritatea teritoriala a UKR in schimbul predarii de catre aceasta a armelor nucleare (care depaseau arsenalul cumulat al Chinei,Frantei si UK)
Am vazut in 2014 si 2022 cum isi respecta rusia semnatura de pe tratatele internationale
Bineinteles ca o escrocherie de asa calibru are explicatiile si justificarile ei, pe care le inghititi ca pelicanii.
https://m.defenseromania.ro/ce-s-ar-fi-intamplat-daca-ucraina-avea-arme-nucleare-ucraina-nucleara-una-din-marile-minciuni-ale-rusiei-dupa-memorandumul-de-la-budapesta_623279.html
Eu nu mă fac de râs, cunosc atât răul occidentului, cât și răul Rusiei, cum ar fi nerespectarea tratatului pe care l-ați menționat mai sus. Dvs. vedeți (sau alegeți să vedeți) doar răul Rusiei, pe cel al vestului nu-l vedeți, sau îl vedeți într-o proporție mult mai mică decât pe cel al Rusiei, ceea ce vă face să răspândiți propagandă.
Patriarhul ecumenic se crede un fel de papă ortodox, ceea ce este o aberație. Trebuia demult desființată aceasta patriarhie ecumenistă.
Dacă se vor întoarce catolicii la credința ortodoxă, nu e ecumenism în sensul peiorativ, e un lucru incredibil de bun, e foarte multă lumină în aceste eforturi. Mingea e în terenul lor de fapt, noi nu prea avem ce face decât să ne rugăm și să dăm aceste comunicate în care să ne exprimăm bucuria și speranța ca acest lucru să se înfăptuiască. Comunicatul nu e ecumenist, fiindcă specifică clar că speranța e pentru stabilirea datei comune cu cea a Paștelui Ortodox, nu altfel. Desigur că mai târziu, după întoarcerea lor, vor fi niște probleme de rezolvat, cum ar fi presupusa sfințenie a celor din ultimul mileniu de catolicism, acolo va fi nevoie de mult har și discernământ.
https://activenews.ro/opinii/Pastele-la-Comun.-Patriarhul-arunca-bomba-Catolicii-trec-la-Calendarul-Vechi-%E2%80%93-BOR-si-Ispita-Ereziei-191753
Nicăieri, nici în acest comunicat, nici în cele ale Vaticanului, nu se vorbește despre un lucru esențial: pocăirea catolicilor pentru Marea Schismă de acum un mileniu, renunțarea la numeroasele lor erezii și revenirea la dreapta credință.
Fără acest gest crucial, NU poate exista o sărbătoare comună, ci doar una PARALELĂ.
De aceea, este îngrijorător că nu se spune în ce va consta „participarea” Suveranului Pontif, la ceremoniile de la Niceea, de anul viitor, nici cât de departe va merge elanul ecumenic care animă Constantinopolul și Roma și pe care vor să îl bage creștinilor pe gât cu anasâna…
Va fi o Liturghie comună? Se vor împărtăși Cei Doi din același Potir, PECETLUIND EREZIA?
Și, cel mai grav: este dispusă Biserica Noastră să meargă pe această Cale a Pierzării?
@Părinte Theologos, vedeți, eu încercam să vă spun acum un an-doi că Active News e un site de propagandă, că nu e de încredere… DIGI și multe altele sunt propaganda occidentului, Active News e propaganda Rusiei… fiecare cu propaganda lor, numai cu prezentarea obiectivă a știrilor nu…
La fel și cu candidații la președinție… Geoană cu interesele Americii, Șoșoacă cu interesele Rusiei, Ciolacu cu interesele mafiei PSD, Ciucă cu interesele mafiei PNL, George Simion nu e decis dacă e cu Rusia sau cu România, Elena Lasconi nu e decisă dacă e creștină sau woke (pe de o parte luptă pentru familia tradițională, împotriva partidului ei, pe de alta se duce la Untold).
@Manuela, referitor la sărbătorirea Paștelui împreună, cuvântul împreună se referă la faptul că e în aceeași zi. Nu e vorba de alte forme de “împreună”. Dacă catolicii se apropie de ortodoxism, trecerea va fi treptată, nu peste noapte, presupun. O “împreunare” de care ziceți dvs citând din articol, cu împărtășirea din același potir, dacă e realizată prematur, înainte ca întoarcerea catolicilor să fie completă, presupun că n-ar fi acceptată nici de părintele Theologos nici de majoritatea părinților, dar deocamdată nu avem semne că ne îndreptăm spre așa ceva, avem doar semne bune, de bucurie, de speranță, de aceea aceste articole care anticipează cel mai rău scenariu posibil nu sunt bune.
Știu despre ActiveNews ce este și din cauza asta sunt selectiv cu ce iau de acolo.
Da, părinte, așa e, trebuie să fim ca albina, chiar dacă aproape totul e putred în jur, trebuie să căutăm bucățica de miere din fiecare loc întunecat.
Am răspuns în mod specific acestei acuze în textul introductiv cu dovezi ale pocăinței catolicilor. Menționez în acest context că mai este foarte mult de lucru până a se ajunge la unitatea care ar trebui să fie. Vedeți linkul despre Filioque pe care l-am pus în text unde am analizat de ce.
Dvs va dovediti analfabeta functional numind “ecumenista” patriarhia ecumenica.
Nu aveti proprietatea termenilor cu care lucrati sau mai grav, intretineti deliberat confuzia
Părinte, vă rog din toată inima să mă iertați, dar nu a fost frumos din partea Sfinției voastre să îl numiți pe Ștefan, pe care nici măcar nu îl cunoaștem, agent rus…
Să știți că și Părintele meu duhovnic, care este un om simplu, în vârstă, are aceeași opinie și VĂ ASIGUR că nu este agent rus!
Bunul Dumnezeu să ne miluiască și să ne lumineze pe toți!
Frate Ștefan, vă rog să nu fiți dezamăgit. Chiar și oamenii lui Dumnezeu mai pot greși…
Agentul poate fi plătit sau nu. Comportamentul acesta este specific celor care sunt pro-ruși și care atacă Patriarhia Ecumenică chiar dacă nu este acesta subiectul discuției. Îmi pare sincer rău pentru duhovnicul dvs. dacă are acest tip de comportament. Vorbim despre posibilitatea trecerii catolicilor de facto la ortodoxie și voi tot găsiți motive să denigrați public Sf. Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Pe ce motiv? Până când? Nu vă este frică că vă bate Dumnezeu?
Părinte, atâta timp cât eu sunt sinceră în legătura mea cu Dumnezeu și Îl rog neîncetat să mă lumineze dacă greșesc și să mă aducă pe calea cea bună, să știți că nu mi-e frică pentru că mă va bate Dumnezeu. Ne acuzați că judecăm în necunoștință de cauză, fără motiv. Oare nu mai avem dreptul să ne punem întrebări, să căutăm, să avem o părere?
Chiar dacă Părintele duhovnic are o anumită opinie, nu o impune și fiilor săi duhovnicești, ci lasă pe fiecare să gândească liber.
Părinte, Bunul Dumnezeu ne-a dăruit libertatea. Dacă v-am supărat, vă rog frumos să mă iertați. Eu mă opresc aici și totuși merg mai departe alături de Părinții lângă care mă simt în siguranță sufletește, cum este, de pildă, ÎPS Neofit de Morfu.
Vă rog să mă iertați!
Timpul le va lămuri pe toate…
Vă doresc tot binele!
Toți avem dreptul să punem întrebări însă dvs. nu ați pus întrebări ci ați enunțat sentințe și ami ales denigratoare – la adresa mea (care nu contează) și, indirect, la adresa acestei hotărâri a Patriarhiei Ecumenice care este un lucru grav datorită conținutului acesteia. Dumnezeu să vă binecuvânteze! PS: Atenție cu IPS Neofit de Morfu care spune multe profeții dintre care se împlinesc puține.
Părinte, eu nu v-am denigrat, în niciun caz nu v-am denigrat. Oricum, nu aceasta a fost intenția mea. Nu, nicidecum. Iertați.
Domnul! Cum spuneam, nu mă deranjează. 🙂 …Însă în clipa în care îmi spui că nu a fost frumos că am făcut cutare acțiune, aceasta este o mustrare denigratoare. Vă adresați ca unui copil mic. 🙂 Încă o dată – nu mă deranjează. Chiar Domnul a spus că a copiilor va fi Împărăția Cerurilor unde sper să ajung și eu păcătosul.
In chestiunea insubordonarii patriarhiei moscovei față de Tronul Ecumenic, va dau dreptate 100%
Este evidenta dorinta moscovei de a uzurpa autoritatea Patriarhiei Ecumenice in Biserica, (profitand de forta imperiului rus,acum in faza de reconstructie) care Patriarhie nu mai are in spate autoritatea basileilor
In plus, prietenia ipocrita ruso-turca poate duce la expulzarea Sanctitatii Sale in Grecia.
@Cristina, “agentul” e orice persoană care răspândește o anumită narativă neadevărată în interesul unui anume stat, chiar dacă nu e conștient de asta. Și eu când ridicam în slăvi America acum câțiva ani eram „agent” SUA fără să știu, fiindcă eram influențat de propaganda lor și răspândeam narativele lor despre care nu știam că sunt neadevărate. Chiar și părinții pot deveni “agenți” de răspândire a unor informații false fără să realizeze, dacă au fost influențați de propaganda unui anume stat. Rusia ca stat nu e ușă de biserică, agenții lor sunt conștienți de faptul că oamenii din Europa de Est sunt dezamăgiți de ateismul LGBT demonic care vine de la occident, și caută să manipuleze cu narativa “occidentul e rău, veniți la noi că noi suntem buni”. Trebuie mare atenție să nu facem jocurile unor puteri statale și militare care n-au treabă cu interesul Ortodoxiei (medicina sufletului) sau cu interesele românilor. Să nu ne facem idoli din alte state, nici din occident, nici din orient, nici din al nostru, fiindcă idolatria e un păcat.
Cred că satana luptă enorm pentru ca această întoarcere a catolicilor să nu se petreacă… enorm de mult… Cred că așa se explică de ce această postare, în loc să primească zeci de like-uri și să fie o sărbătoare a bucuriei și speranței în comentarii, are doar 6 like-uri în acest moment și multă luptă și încrâncenare și diviziune în comentarii.
Dar e și o mare lumină aici: Când satana luptă atât de mult pentru ca ceva să nu se întâmple, atunci avem confirmarea faptului că acel lucru e cu adevărat măreț, și trebuie să luptăm și mai mult, cu armele spirituale ale rugăciunii, pentru ca să se întâmple.
Iată, eu sunt un “agent” al Patriarhiei Ecumenice…
Am citit cu atenție toate comentariile și mă simt nevoit să subliniez câteva aspecte importante.
Trăiesc în Italia, slujesc în Italia și pot să afirm că pocăința romano-catolicilor (aceasta este denumirea corectă, căci noi, ortodocșii, suntem adevărații catolici – adică sobornicești) este vizibilă și în continuă expansiune, chiar dacă nu în forma în care ne-am aștepta noi. Această schimbare are la bază mai multe motive:
1. Secularizarea și socializarea excesivă – Secularizarea este o realitate în sânul comunităților romano-catolice, iar acest lucru aduce o lipsă de duhovnicie autentică. După cum ne avertizează Sfântul Apostol Pavel: „Nu vă potriviți chipului acestui veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții” (Romani 12:2). Sfântul Vasile cel Mare subliniază pericolul secularizării în scrierile sale, arătând că, atunci când credința devine doar o formă exterioară, fără o viață duhovnicească autentică, ea se usucă asemenea unui copac fără rădăcini adânci. Astfel, influențele sociale îndepărtează sufletele de Dumnezeu și de viața duhovnicească.
2. Teologia scolastică – Cei peste 1200 de ani de teologie scolastică, care au urmat schismei din 1054, au dus la o sistematizare a învățăturii teologice care a dezechilibrat viața duhovnicească a romano-catolicilor. Sfântul Grigorie Palama ne învață că „Rațiunea fără harul lui Dumnezeu conduce la moartea sufletească”. Această reducere a teologiei la rațiune a condus la pierderea echilibrului dintre minte și inimă, lucru esențial pentru viața duhovnicească autentică, așa cum ne învață Sfântul Isaac Sirul: „Cunoștința lui Dumnezeu nu vine prin rațiune, ci prin smerenie și rugăciune”.
3. Lipsa îndrumării duhovnicești – În lipsa unor părinți duhovnicești adevărați și a unui monahism autentic, clerul romano-catolic nu poate oferi o viață duhovnicească adâncă. Deși clerul este necăsătorit, nu este un cler monahal, iar aceasta lipsește Biserica Romano-Catolică de un element esențial al vieții duhovnicești. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Monahii sunt cei care duc lupta cea mare împotriva patimilor și a diavolului, slujind ca modele pentru credincioși”. În această lipsă de îndrumare duhovnicească, romano-catolicii sunt adesea îndreptați spre o teologie a rațiunii, în loc de o experiență vie a lui Dumnezeu, care este fundamentată pe smerenie, ascultare și pocăință.
Referitor la Patriarhia Ecumenică, și nu „ecumenistă” (așa cum unii, fie din tendință, fie din neînțelegere, o numesc), trebuie să facem câteva clarificări:
1. Patriarhul Ecumenic ca instituție – Patriarhul Ecumenic nu este doar un individ, ci reprezintă o instituție sfântă, singura care poartă titlul de „Marea Biserică a lui Hristos” și care are autoritatea canonică de a răspunde solicitărilor unor biserici locale independente de a obține autocefalie. În acest sens, Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic afirmă clar prerogativele Patriarhiei Ecumenice, conferindu-i dreptul de a administra afacerile bisericești din afara granițelor tradiționale ale altor patriarhii, în special în teritoriile neorganizate canonic. (Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic (Calcedon, 451): „Scaunul de la Constantinopol va avea privilegii egale cu cele ale Scaunului Romei vechi, căci acest nou oraș este Roma cea Nouă.”)
2. Scrisorile din 2018 către Ucraina – În noiembrie 2018, Patriarhia Ecumenică a trimis scrisori tuturor episcopilor ortodocși din Ucraina, inclusiv celor din Mitropolia Kievului aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, invitându-i să participe la sinodul din 15 decembrie 2018. Doar doi dintre acești episcopi au răspuns, însă toți ceilalți, pe care unii i-au numit „schismatici”, au participat, căutând pe bună dreptate o regularizare a statutului lor în cadrul Bisericii Ortodoxe. Această inițiativă a Patriarhiei Ecumenice a fost un pas către reconciliere, conform poruncii apostolice: „Faceți totul pentru a păstra unitatea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3).
3. Refuzul Mitropolitului Onufrie – Patriarhia Ecumenică nu poartă vina pentru faptul că Preafericitul Onufrie a ordonat ca nimeni din Mitropolia Kievului să nu participe la acest sinod. Nu se poate plânge acum că autoritatea sa este subminată, căci, conform dreptății, „nu poate să pretindă nimic, cel ce nu a dat nimic” (Luca 19:24-26). Aici putem observa dubla măsură a Patriarhiei Moscovei, care cere să primească fără a oferi.
4. Ridicarea anatemei – Patriarhul Ecumenic are, conform canoanelor (Canonul 9 al Sinodului IV Ecumenic și Canonul 5 al Sinodului I Ecumenic), dreptul de a ridica anatema, afurisirea sau caterisirea oricărui membru al clerului ortodox. Acest lucru s-a întâmplat în cazul episcopilor „schismatici” din Ucraina în septembrie 2018, pentru a restabili ordinea canonică și comuniunea în Biserică. Sfântul Nicodim Aghioritul, în comentariile sale la canoane, subliniază că această putere a Patriarhului Ecumenic este esențială pentru a menține unitatea Bisericii și pentru a îndepărta obstacolele care împiedică comuniunea. (Canonul 9 al Sinodului IV Ecumenic: „Dacă vreun episcop are o pricină cu un mitropolit al provinciei, el poate să-și ducă pricina înaintea Patriarhului Constantinopolului.” Canonul 5 al Sinodului I Ecumenic (Niceea, 325): „Cei care au fost caterisiți de episcopi locali pot face apel la sinodul patriarhal, care are dreptul de a revizui și a restabili pe cei nedreptățiți.”)
Exemple istorice – Să nu uităm că toate bisericile ortodoxe naționale au trecut prin perioade de schismă, iar Patriarhul Ecumenic a ridicat anatema și afurisirea, oferindu-le autocefalie. Acest gest de reconciliere este fundamentat pe iubirea creștină, căci „unde este iubire, acolo este Dumnezeu” (1 Ioan 4:8). Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește că „Biserica nu este a oamenilor, ci a lui Hristos, și El este capul acesteia”. (Sfântul Fotie cel Mare: „Biserica este un spital duhovnicesc. Acolo unde există boală și rătăcire, ea nu aplică pedeapsa pentru distrugere, ci pentru vindecare, căutând să aducă înapoi la unitate pe cei rătăciți.” – Epistole. Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Biserica nu poate fi împărțită; ea este un singur trup, deși multe sunt mădularele ei. Când mădularele sunt rupte, ele nu mai au viață, căci viața vine din unitatea cu Trupul lui Hristos.” – Despre unitatea Bisericii. Sfântul Grigorie Teologul: „Mărturisesc că Biserica trebuie să fie o mamă iubitoare, iar nu o stăpână neiertătoare. Ea caută întotdeauna să aducă înapoi pe cei rătăciți prin pocăință și iertare.” – Scrisoarea către episcopii din Pont. Sfântul Atanasie cel Mare: „Adevărata putere a Bisericii stă în capacitatea ei de a-i aduce pe toți la unitate, chiar și pe cei care au fost excomunicați, prin iubirea care acoperă toate păcatele.” – Scrisori. Sfântul Grigorie Dialogul: „Biserica lui Hristos nu alungă pe cei rătăciți, ci îi primește cu brațele deschise, așa cum Păstorul cel Bun își caută oaia pierdută. Anatema nu este sfârșitul, ci începutul unui drum de pocăință și reîntoarcere.” – Dialoguri. Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic: „Scopul disciplinei bisericești nu este distrugerea, ci vindecarea. Așadar, cei care se întorc cu pocăință să fie primiți cu iubire și restabiliți în comuniune.”)
1. Contextul politic și eclesiastic al Ucrainei – Președintele Volodimir Zelenski a moștenit situația actuală de la predecesorul său, Petro Poroșenko, care a solicitat în mod oficial autocefalia Bisericii din Ucraina. Aceasta este o chestiune de drept canonic, nu de politică, iar Patriarhia Ecumenică a acționat conform tradiției canonice a Bisericii Ortodoxe. Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic subliniază că Patriarhul Constantinopolului are dreptul de a acorda autocefalie bisericilor locale, când acestea o solicită în mod legitim. (Canonul 34 al Sfinților Apostoli: „Episcopii fiecărui neam trebuie să cunoască pe cel dintâi dintre ei și să-l recunoască drept cap, și să nu facă nimic de seamă fără consimțământul său; ci fiecare să facă numai ceea ce privește eparhia sa și satele care-i sunt supuse. Dar nici acela să nu facă ceva fără știrea tuturor, căci așa va fi o unitate de gândire și va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt.”)
2. Unitatea Bisericii – Biserica lui Hristos este un organism viu, iar madularele sale trebuie să fie în armonie cu Trupul, care este Hristos. Zeloțismul, naționalismul și extremismul religios nu au loc în Trupul Bisericii. După cum spune Apostolul Pavel: „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; iar dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună” (1 Corinteni 12:26). Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că unitatea Bisericii este deasupra oricăror granițe naționale sau politice, pentru că Biserica este Trupul lui Hristos.
3. Poziția Patriarhiei Ecumenice – În prezent, Patriarhul Moscovei este încă pomenit în diptice, în ciuda faptului că Moscova a rupt legăturile cu trei dintre bisericile din Pentarhie (Constantinopol, Alexandria și Cipru) și cu Biserica Greciei. Patriarhia Ecumenică, asemenea tatălui din parabola fiului risipitor, așteaptă întoarcerea Moscovei, fără a rupe legăturile duhovnicești, deși ar avea toate motivele să o facă. Această atitudine este un exemplu de iubire creștină, căci „fericiți sunt făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9). Vedeți dumneavoastră unde este schizofrenia aici? Din nou, în dublul standard aplicat de Moscova tuturor acelora care îndrăznesc să o vadă pentru ceea ce ea este, o biserică națională ca toate celelalte biserici naționale, nu pentru ceea ce ea vrea să fie , o „a treia Romă”.
Mulțumim, foarte bune explicații, bine documentate și focusate pe iubirea lui Hristos. Sper să aducă pace multora care citesc comentariile, mie mi-a adus. Aici nu e vorba de a fi agent, că nu se răspândesc narative false, ci deciziile sinoadelor ecumenice și spusele sfinților, dar dacă doriți, ați putea fi agent de contrainformații, așa, ca să facem o glumă. Știți, aceia care combat infiltrările agenților străini și dezinformărilor lor.
Excelente explicatiile, cu argumente clare si la obiect.
Numai cei rauviitori sau grei de cap pot contesta cele scrise aici
Părinte, câteva întrebări, cât se poate de relevante în contextul unei apropieri- reale sau nu- a catolicilor de Ortodoxie:
1. Este renunțarea la filioque una reală sau e cosmetizată cu o atitudine de genul “de fapt poate fi interpretat și altfel, de fapt e doar o neînțelegere lingvistică etc”, lucruri pe care de fapt le-am observat până acum?
2. Dacă ei admit că au făcut niște erori de doctrină cat se poate de reale până acum, ce facem cu cei care au susținut le-au susținut în trecut și care au fost declarați sfinți de către occidentali între timp? Mai poate fi Toma d’Aquino considerat un sfânt în noile condiții?
Este absolut de neconceput că se va renunța la venerarea lor după 1000 de ani.
Ceea ce mă tem eu că se întâmplă este că se va incerca o unire pur lumească, cu compromisuri politicienești si fără a aborda cauzele mai profunde.
Poate greșesc pentru că nu cunosc eu toate detaliile
Din cauza(ele) ast(e)a am spus că este foarte mult de lucru. 1. Sunt diferite straturi – în cercurile teologice se știe că au greșit și se încearcă renunțarea treptată. În pătura mai tradiționalistă fără multă cultură teologică se ține de „filioque” pentru că „așa am învățat”. Interpretarea este una fină să știi pentru că ei au trecut de la „Duhul iese de la/trimis de Fiul” pentru că „Duhul se odihnește peste Fiul” la „Duhul iese de la/trimis de Fiul” în sens ființal și aici este greșeala lor. Din varii motive (în principal neduhovnicești) în general le este greu să recunoască greșeala frontal și din cauza asta aduc faptul că este vorba de interpretare (care este o cauză care însă nu șterge greșeala). 2. Este o mare problemă însă să știi că la ei principalul dușman este laicizarea care generează uitarea acestor „Sfinți”. Vei fi surprins cât de puțini catolici de rând l-au citit pe d’Aquino. Deja se așterne uitarea. E nevoie însă de mult timp pentru a se remedia toate.
Nici nu m-aș aștepta ca multi dintre catolici să-l fi citit pe Toma d’Aquino, la fel însă cum cei mai.multi ortodocși nu au citit nimic din Sf Grigorie Palama, sau Teologul sau orice alți sfinți.
Mi-e greu totuși să cred că se poate așterne uitarea peste niste personalități care au marcat istoria catolicismului timp de secole sau chiar aproape 1 mileniu.
In fine, până la urmă doar Duhul Sfânt poate reface o unitate frântă, deci dacă Roma va deveni din nou Ortodoxă, acesta nu poate fi decât un dar de la Dumnezeu.
Mă tem, totuși, că primează chestiuni mai mult politice decât duhovnicești
Catolicii de rand nu au nici o treaba cu Toma d’Aquino, este extrem de dificil, eu am incercat,este rece si arid,un fel de Kant nu filosof ci teolog.
Insa va fi imposibil sa faci miliardul de catolici sa renunte la venerarea sfintilor lor: Francisc de Asisi,Anton de Padova, Ioan al Crucii, Tereza din Avila, Padre Pio.Daca ati citi biografiile lor,ati intelege de ce.
Va trebui să vedem dacă nu cumva chiar sunt sfinți, cel puțin unii dintre ei. Există oameni care se pot sfinți înafara Ortodoxiei, deși mai rar și mai dificil.
Știu ce spuneți. Există însă foarte multă secularizare. Dintre toți aceștia cred că doar Padre Pio – posibil și Francisc de Assisi să mai aibă un răsunet. Nu zic că e neapărat bine asta. Dumnezeu știe!
Am putea adauga ca am fi surprinsi cati ortodocsi de rand i-au citit pe Parintele Staniloae sau sf Grigorie Palama, cu siguranta prea putini.
Sa nu ne imbatam cu apa rece. Lumea merge catre inscaunarea lui antihrist si nu catre revenirea la ortodoxie. Sunt dovezi clare, nu le mai enumeram. Catolicii sunt jmecheri, cica renunta la Filioque – dar nu oficial – ci doar asa unii preoti – adica la vrajeala.
Daca se dau ei dupa noi ca sa facem Pastele cu ei in 2025 de ce nu ar zice ca in 2026 sa facem si noi Pastele dupa data lor, asa in semn de recunostinta, ca sa fie reciprocitate?
Imaginati-va ca in Italia exista Asociatia Amantelor de Preoti Catolici. Multi dintre preotii catolici sunt homosexuali si pedofili condamnati – atentie – nu suspectati!
Cu acestia vrem noi sa facem treaba si sa fim O turma si un Pastor! Vai de capul nostru!
Vezi asta: https://www.chilieathonita.ro/2024/07/23/profetii-si-nelinisti-p-teologos/
Nu se da nimeni dupa nimeni pt a celebra Pastele in aceeasi zi in 2025
Se intampla UNEORI, a fost la fel in 2017 si in 1990 (dar nu numai)
Celebrarile au fost paralele, niciodata impreuna.
Asadar plecati de la o ipoteza gresita si fabulati pe marginea ei.
Restul comentariului e o mizerie care spune ceva despre ce fel de minte aveti, nu despre biserica catolica.
Va multumesc pentru atacul la persoana.
Cu materialul clientului:
https://www.ncronline.org/news/vatican/priests-mistresses-and-wives-remind-vatican-dont-forget-about-us
Văd atâtea comentarii şi mă ingrijorez. Cred că ar fi mai bine să avem o atitudine temperată in ceea ce priveşte politica… de când lumea şi pământul au fost interese şi influențe! Important e să nu pierdem esențialul, pacea şi liniştea lui Hristos! Şi mai mult cine sunt eu să il judec pe Patriarh… şi Sinodul, chiar am ajuns la nivelul acesta…?!! Să fim serioşi. Mă iertați dacă v-am supărat.
Un text pe care l-am scris cu mulţi ani în urmă, dar care ar putea (re)deveni actual în contextul care se prefigurează în anii următori, luând ca punct de plecare această ştire îmbucurătoare. Rămâne de văzut care ar putea fi şi rolul jucat de Biserica Rusă, care în trecut a fost unul important, dar care acum se află oarecum „în ofsaid”. Totuşi, una din figurile centrale, mitropolitul Ilarion Alfeyev, s-a retras în mod „strategic” din funcţia de responsabil cu relaţiile externe, practic din poziţia nr.2 a BORu, probabil tocmai pentru a nu fi implicat în atitudinea oficială a acesteia în contextul războiului din Ucraina. Deşi, trebuie spus, nu cred că e vorba de o disidenţă veritabilă, căci el susţinut dintotdeauna interesele bisericii sale. Dar în contextul unei noi orânduiri postbelice, indiferent care va fi deznodământul acesteia, el va putea apărea la un moment dat drept o figură “necompromisă” şi va putea juca iarăşi un rol important în relaţiile cu restul lumii creştine, răsăritene şi apusene. Cert este că dacă ne referim la dimensiunea universală a Ortodoxiei de care este vorba în rândurile de mai jos, ea nu are cum să fie reprezentată de aşa-zisa „A Treia Romă”, căci cea de-a doua, Constantinopolul, nu a încetat să existe până în ziua de azi, când putem constata că îşi asumă un rol important în această direcţie şi mă bucur să constat că această orientare are şi un sprijin consistent în rândurile monahilor din Sf. Munte. Pe de altă parte, eu personal nu fac parte nici dintre cei care blamează ortodoxia rusă doar pe seama unor conjuncturi geo-politice care în timp vor trece (textul de mai jos e o dovadă în acest sens), căci esenţele vor rămâne nepieritoare.
Bogdan Munteanu
Universalitatea Ortodoxiei sau altfel despre ecumenism
Termenul de “ecumenism” a ajuns în multe cercuri ortodoxe sinonim cu o conspiraţie satanică, menită să relativizeze duhul, trăirea şi dogma ortodoxă în scopul de a împinge lucrurile spre o unificare forţată cu celelalte confesiuni în duhul antihristic al unei false “iubiri”. Sensurile şi valorizările actuale ale acestui termen au încremenit într-o serie de conotaţii cu iz de şabloane ireductibile. Ele acoperă o gamă atât de diversă între “bun” şi “rău”, încât ecumenismul fie nu mai spune nimic, fie poate spune orice, ceea ce e practic acelaşi lucru. Totuşi, dincolo de toate acestea, ar putea fi găsit şi un mod profund ortodox de apropiere de alţi creştini? Cu siguranţă da, în măsura în care o asemenea lucrare este menită de a face cunoscut în afară duhul universal al Ortodoxiei înţeleasă în primul rând ca mod de viaţă şi de apropiere de Dumnezeu.
Avem pe de-o parte aspectele ideologice şi naţionale ce caracterizează în mod inerent formele istorice ale Ortodoxiei, necesare pentru menţinerea conştiinţei unei identităţi colective de natură etnică şi spirituală. Asemenea concepţii şi structuri se opun din răsputeri “ideologiei ecumeniste” nu de puţine ori printr-un discurs situat pe acelaşi palier al şabloanelor, numai că de sens contrar. Dincolo de acestea rămâne însă un miez spiritual decelabil din experienţele sfinţilor care au atins cele mai înalte culmi ale apropierii condiţiei umane de cea divină: unirea fără contopire, îndumnezeirea prin har a firii omeneşti. Toate zidurile exterioare: naţiuni, biserici autocefale, rânduieli cultice, dogme, etc. nu sunt decât cercuri concentrice de apărare şi prezervare. Ele se strâng tot mai mult în jurul acestui miez tainic care reprezintă adevăratul liant interior şi totodată deschiderea universală a Ortodoxiei. Pe aceasta o găsim de pildă şi în rugăciunea care îmbrăţişează întreaga omenire a unuia ca Sf. Siluan Athonitul. Moştenirea sa este păstrată actualmente în mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex (Anglia), ctitorită de arhimandritul Sofronie Saharov, ucenicul Sf. Siluan. Un aşezământ cu caracter supranaţional, menit să ţină aprinsă strălucirea lăuntrică a luminii taborice sub semnul acestui universalism ortodox cu deschidere către întreaga lume.
Un spirit genial asemeni filosofului rus Vladimir Soloviov simţea încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea nevoia unei astfel de dimensiuni universale a Ortodoxiei. Numai că nu o vedea nicăieri în jurul său. Probabil că nici nu avea cum, într-o epocă în care predomina rigiditatea formelor exterioare cu caracter local, deşi dimensiunea aceasta exista cu siguranţă în mănăstiri sau în sihăstrii, perpetuând o tradiţie neîntreruptă. Firul ei duce de la începuturile monahismului din pustia egipteană, trece mai apoi prin Sf. Isaac Sirul şi prin chiliile de pe Muntele Athos şi ajunge până în zilele noastre. Numai că acest curent nu s-a afişat niciodată cu ostentaţie, camuflându-se în permanenţă cu discreţie sub un munte de smerenie. Abia în secolul XX, odată cu lucrarea arhimandritului Sofronie (bazată pe experienţa mistică a Sf. Siluan şi pe a sa proprie), s-a ivit oportunitatea propovăduirii acestei concepţii pentru un public mai larg. Soloviov nu avea cunoştinţă de ea, deşi tânjea după necesitatea unei deschideri universale pe măsura generoasă a viziunii şi a geniului său pătrunzător. Undeva trebuia să existe un liant care să unească într-un mod profund spiritual toate aceste rânduieli exterioare care caracterizează Ortodoxia: naţiunile, bisericile autocefale, de multe ori însoţite de ideologii politice fundamentate religios. Acesta nefiind vizibil pentru el, Soloviov a optat pentru un model inspirat din primul mileniu creştin: a văzut acest simbol al unităţii în scaunul papal. I-a dat însă o interpretare proprie care friza utopia, mai aproape de catolicismul vremii sale, dar finalmente inacceptabilă atât pentru catolici cât şi pentru ortodocşi. Înainte de moarte a revenit totuşi la Ortodoxie, sfârşindu-se prematur şi poate cu regretul că nu a reuşit să descopere acel sâmbure aflat de fapt pe un plan invizibil, lăuntric, care asigură liantul organic şi universalitatea tradiţiei creştine apostolice.
Ca atare, numai pornind de la o asemenea înţelegere a Ortodoxiei ca trăire poate fi căutată o cale de raportare la creştinii apuseni, pentru care unitatea este legată mai degrabă de o autoritate exterioară, fie aceasta pontifex, fie sola scriptura. Un occidental poate cunoaşte şi înţelege atât tradiţiile naţionale răsăritene, cât şi particularităţile lor confesionale. Dar matricea culturală diferită din care provine nu-i permite o identificare deplină cu ele. Dealtfel, aceste tradiţii sau forme organizatorice nici nu intenţionează să preia un rol de principiu unificator de natură externă, conform unei paradigme apusene.
Creştinismul de factură răsăriteană nu este (sau nu ar trebui să fie) fundamentat pe vreun “anti-principiu”, pe o opoziţie ireductibilă faţă de Roma sau faţă de influenţa acesteia. Principiul papalităţii, sub semnul lui primus inter pares, a putut avea în primele secole creştine o interpretare în perfect acord cu Ortodoxia. În timp, cele două părţi ale continentului au început treptat să dezvolte viziuni incompatibile, izvorâte în primul rând din lupta pentru putere şi influenţă între cele două părţi ale Imperiului Roman. Principiul unificator al Ortodoxiei este de o cu totul altă natură decât în Catolicism. Astfel, ruptura celor două tradiţii s-a adâncit în momentul în care apusul a dat tot mai mult (şi în mod ireversibil) prioritate autorităţii exterioare în detrimentul acestei unităţi a trăirii lăuntrice şi a modului mistic de apropiere de Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă iarăşi că Biserica instituţională este inutilă dintr-o perspectivă ortodoxă. Dimpotrivă, aşa cum am arătat mai sus, tradiţia nu poate fi păstrată şi apărată decât în Biserică, iar aceasta fiind ocrotită la rândul ei pe planul colectiv al neamurilor.
Pentru a se putea apropia la modul existenţial de Ortodoxie, calea pe care o are de parcurs un creştin apusean (care prin originea sa nu aparţine unui popor cu specific ortodox) trebuie să ducă aşadar direct către nucleul ei mistic, către tradiţia înţeleasă ca experienţă vie. Urmând ca, într-un fel sau altul, să se găsească în cele din urmă şi o rezolvare pe planul exterior, formal. Aceasta continuă să aibă – atunci când se întâmplă – doar un caracter individual, căci deocamdată nu există încă o “reţetă” universală într-un occident unde prezenţa bisericilor ortodoxe ţine strict de reprezentarea patriarhiilor situate fără excepţie în răsărit.
Un caz remarcabil de apropiere de Ortodoxie înţeleasă în termenii de mai sus este cel al lui Gabriel Bunge. Acesta a redescoperit pentru sine adevărul dimensiunii universale a creştinismului, ascuns în profunzimile trăirii mistice dezvoltată odată cu primii germeni de monahism creştin în pustia egipteană. Acum un an de zile, cei familiarizaţi cu scrierile părintelui benedictin au putut lua la cunoştinţă – într-un mod discret şi fără iz propagandistic – de primirea acestuia în sânul Ortodoxiei sub patronajul mitropolitului Ilarion Alfeyev, cel care răspunde de relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Gestul nu pare unul surprinzător, căci toate cărţile părintelui Gabriel, atât cele despre părinţii deşertului din primele secole creştine, cât şi interpretarea profundă pe care a dat-o celebrei icoane treimice a lui Andrei Rubliov, respiră de fapt cel mai autentic duh ortodox. Prefaţatorul rus (Acad. Serghei Averinţev) al cărţii Pr. Bunge, “Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov”, scrie următoarele rânduri admirative:
„Similia similibus cognoscuntur – lucrurile asemă-nătoare se cunosc de cei asemănători lor. Încă ritmul cărţii respiră deja duhul autentic al isihiei (hesychia) ortodoxe, fratern înrudit cu spiritul benedictinei pax.
(…)
Să regret că, în ciuda atâtor încercări şi abordări ţinând de istoria artelor şi de istoria spiritului, ba chiar şi de teologie, nu s-a realizat totuşi nimic asemănător din partea rusă? Sau, dimpotrivă, să las loc liber bucuriei curate că icoana, care pentru orice credincios rus e palladium-ul şi imaginea prin excelenţă a Sfintei Rusii, a fost atât de bine înţeleasă şi interpretată de un monah benedictin occidental?
Cer acum iertare pentru că fac o mărturisire prea personală: când soarta mi-a îngăduit să-l cunosc pe părintele Gabriel Bunge nu numai din lucrările sale, ci şi faţă către faţă, am putut asculta cu uimire cuvintele sale mărturisind nu numai o iubire autentică, inimitabilă faţă de Tradiţia Ortodoxă, ci şi o uimitor de exactă înţelegere a specificului Ortodoxiei ruse, inclusiv a situaţiei sale actuale: „din interior“.
Dar această privire înţelegătoare vine în acelaşi timp „din afară“ şi, prin însăşi faptul că vine astfel, ea depăşeşte orice particularism naţional, cultural şi confesional.“
Citind aceste rânduri scrise cu mai mulţi ani în urmă, trecerea lui Gabriel Bunge la Ortodoxie pare un fapt cât se poate de normal. De fapt, ea nu reprezintă altceva decât o rezolvare în plan individual, un mod propriu de a face pasul (dealtfel lin şi firesc) dintr-o parte în alta. O trecere percepută nu ca o ruptură cu propriul trecut, nu ca o “convertire”, ci drept împlinire şi desăvârşire (atât pe planul exterior cât şi pe cel al comuniunii depline) a unui mod de viaţă asumat de multe decenii.
Cei interesaţi de biografia părintelui Bunge pot afla că el a trăit în ultimii treizeci de ani într-o sihăstrie în Elveţia după rânduiala monahismului egiptean al primelor secole creştine, desigur cu binecuvântarea superiorilor săi ierarhici din Biserica Romano-Catolică. Dar, ca să aflăm de unde a apărut această înclinaţie profundă către Ortodoxie, nu doar la modul teoretic, ci la nivelul vieţuirii efective, trebuie să ne întoarcem şi mai mult în timp. Între absolvirea strălucită a facultăţii de teologie din Bonn şi cele trei decenii de pustnicie se mai află alte două decenii de vieţuire monastică la Chevetogne (Belgia)1, o mănăstire unică în felul ei, situată într-un colţ liniştit de la poalele Ardenilor. Ceea ce caracterizează obştea de aici este organizarea birituală, o parte dintre călugări urmând rânduiala benedictină, celalaltă parte una de tip ortodox. Slujbele zilnice corespund tipicului respectiv, fiind ţinute separat în biserica latină, respectiv bizantină, în vreme ce liturghiile sunt celebrate în comun, alternând ambele tradiţii. Liturghia duminicală are loc însă invariabil după rânduiala ortodoxă, în majoritatea cazurilor în limba rusă. Strana mănăstirii, cu voci care ating perfecţiunea, este cunoscută în întreaga lume sub titulatura de Choeur des moines de Chevetogne, îndeosebi datorită remarcabilelor înregistrări audio ale slujbelor corespunzătoare întregului an liturgic conform tipicului ortodox rus.
Într-un fel, şi acest ecumenism cu deschidere spre Ortodoxie dinspre partea catolică şi-a avut rolul său în influenţarea traseului spiritual al părintelui Gabriel Bunge. Ecumenism înţeles aici nu ca relativizare a credinţei, ci ca deschidere şi cunoaştere profundă a “celuilalt”. Printre altele amintim aici şi publicarea la Chevetogne, în anul 1986, a cărţii “Vies des moines de Moldavie” a ieromonahului Ioanichie Bălan, o versiune prescurtată a “Patericului românesc” în traducerea franceză a lui Nicolae Steinhardt. În unele cazuri, cum este şi cel al lui Gabriel Bunge, un ecumenism de această factură manifestat de o grupare catolică (care respinge explicit poziţiile uniatismului, prozelitismului sau al imperialismului ideologic 2,3) a contribuit la consfinţirea deplină a unui mod de viaţă dus vreme de cinci decenii prin intrarea în comuniune cu Biserica Ortodoxă.
Se poate pune totuşi întrebarea: de ce atât de târziu, din moment ce interesul pentru Ortodoxie i s-a aprins încă din studenţie? După cum vom vedea mai departe din lămuririle sale, Pr. Gabriel Bunge a sperat aproape o viaţă întreagă în mod sincer în unitatea celor două biserici creştine. Într-un final şi-a dat seama de utopia acestui demers şi de divergenţa unor tradiţii care de-a lungul secolelor s-au îndepărtat tot mai mult una de alta. Au făcut-o într-atât, încât într-o perspectivă imediată nu mai poate fi vorba de o “unitate”, câtă vreme principiile pe care apusul şi răsăritul le văd la baza acesteia sunt cu totul diferite. Totuşi, atât în opinia Pr. Gabriel cât şi al multor creştini, între cele două biserici trebuie să existe măcar o apropiere, o pace, pentru a putea lucra împreună într-o lume în care ateismul tinde să capete tot mai mult teren. Iar mesajul său este unul limpede: pentru a păşi spre unitate, trebuie să ne întoarcem la părinţii primului mileniu creştin, ai Bisericii dinainte de schismă. Acolo, în duhul lor, trebuie refăcută adevărata unitate creştină. Cine reprezintă cel mai fidel acest duh în zilele noastre precum şi traseul căutării acestuia, care finalmente l-a adus la Ortodoxie, putem afla din două interviuri acordate de Gabriel Bunge site-ului Orthodoxy in the World 4,5 al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Mai jos câteva idei, rezumate pe scurt, păstrând titlurile iniţiale.
Ortodoxia este rodul întregii mele vieţi de creştin şi de călugăr
Citirea în studenţie a scrierilor părinţilor deşertului şi a Filocaliei i-a trezit tânărului teolog interesul pentru tradiţia originară primului mileniu creştin, a Bisericii nedespărţite. “Pelerinul rus” l-a familiarizat cu rugăciunea inimii, pe care afirmă că nu a părăsit-o până în ziua de azi, devenindu-i de atunci ritm al respiraţiei şi al întregii existenţe.
O şedere în Grecia, la vârsta de 21 de ani, i-a schimbat complet atitudinea reticentă pe care o avea faţă de Ortodoxie. Dacă iniţial îi privea pe ortodocşi ca pe o biserică “în toată regula”, numai că “schismatică” faţă de Roma (atitudinea oficială şi larg răspândită în lumea catolică), din discuţiile cu părinţii din mănăstirile greceşti a realizat că responsabilitatea schismei aparţine în cea mai mare parte Occidentului, Biserica Răsăritului nefăcând altceva decât să păstreze tradiţia apostolică. “Am realizat – până şi dintr-o perspectivă ştiinţifică – faptul că ortodocşii au dreptate în multe privinţe. Indiscutabil, e inutil să aperi un alt punct de vedere, care în principiu nici nu poate fi apărat”, afirmă textual părintele Gabriel.
Marele său merit este însă acela că nu ideologizează aceste aspecte ale schismei şi că nu polemizează la nivelul factorilor etnici, naţionali, politici, etc. care întreţin în lumea Ortodoxă de azi resentimente milenare la adresa apusului. Dimpotrivă, Gabriel Bunge este un profund cunoscător şi al tradiţiei apusene, încât poziţia sa poate constitui o veritabilă cheie de apropiere şi de înţelegere reciprocă, risipind de asemenea multe prejudecăţi de ambele părţi. “E nevoie ca apusul să redescopere spiritualitatea răsăriteană. E nevoie să mergem către miezul problemelor: Bisericile Răsăritului şi ale Apusului trebuie să se apropie una de alta. (…) Nu vreau să folosesc termenul de “ecumenism”, care a devenit deja ambiguu – incluzând şi pe Dalai Lama, etc. Nu vreau să vorbesc nici despre “unitatea” Bisericii, căci fiecare parte înţelege unitatea într-un mod diferit. Unul şi acelaşi cuvânt poate avea mai multe sensuri. Catolicii de astăzi nu pot înţelege unitatea decât în modul cu care au crescut în Biserica Catolică. Pentru creştinii ortodocşi, acest sens “instituţional” al unităţii este străin. În interiorul unei biserici locale –da. (…) Trebuie să ne întoarcem la părinţi. Vechea liturghie ambroziană conţinea rugăciunea “pentru pacea bisericilor, convertirea necredincioşilor şi pace între barbari”. Ce este această pace a bisericilor – menţionate aici la plural, deşi în crez se vorbeşte de Biserica una? Exact acesta este programul pe care trebuie să-l urmăm. Trebuie să lucrăm pentru a păstra pacea între bisericile noastre.”
În ceea ce priveşte mistica apuseană, aceasta cuprinde două tendinţe: mistica interiorizată (cu origini la Sf. Macarie, Sf. Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul) şi cea extatică, care îşi are originile de asemenea în omiliile Sf. Macarie. Totuşi, e greu de găsit un limbaj comun între cele două curente, fiind vorba de temperamente spirituale diferite. Părintele Gabriel recunoaşte totuşi că o serie de mişcări mistice medievale în Biserica Catolică îi depăşesc puterea de înţelegere. El însuşi se declară adept al lucrării lăuntrice, neputând înţelege misticismul afectiv sau extatic. Principala regulă a vieţii spirituale este înfrânarea imaginaţiei şi lipsa exaltării, aceasta din urmă fiind un teren propice înşelărilor demonice. Recomandarea sa adresată celor porniţi în descoperirea vieţii spirituale este de a începe prin a studia temelia acesteia din scrierile părinţilor timpurii (ai deşertului, Filocalia, etc.). Abia în lumina acestor experienţe pot fi înţelese şi asimilate just scrierile ulterioare. Prin această introducere se formează un “simţ” de bază care, cultivat în timp, ne permite aprecierea corectă a altor lucrări. Astfel, cine începe prin lecturi ţinând de misticismul feminin catolic al secolului 13, îşi poate altera ireversibil acest simţ spiritual. În schimb, pe o bază sănătoasă dezvoltată în prealabil, interacţiunea cu asemenea scrieri poate aduce şi foloase, dacă ele sunt interpretate în lumină corectă.
La întrebarea care a fost cea mai importantă descoperire a sa privind Sfinţii Părinţi, Gabriel Bunge face un scurt rezumat al principalelor sale scrieri. Citindu-l pe Sf. Isaac Sirul, a realizat că practic toţi Părinţii Bisericii au la bază scrierile şi experienţa lui Evagrie din Pont. Cu toate că împotriva acestuia există încă numeroase prejudecăţi, el nu a fost condamnat personal la al 5-le Conciliu Ecumenic, ci a fost doar asociat cu origeniştii. De atunci a fost decretat drept “origenist” şi i s-au imputat o serie de afirmaţii imposibile. Cu toate acestea, Sf. Vasile cel Mare sau Sf. Grigorie Teologul nu au pus nicio clipă la îndoială ortodoxia sa. Teofil al Alexandriei a dorit să-l pună pe Evagrie episcop, acesta refuzând. Mai mult, nici măcar o serie de anti-origenişti contemporani cu el (Epifanie din Cipru, Ieronim) şi care îl cunoşteau personal, nu l-au acuzat vreodată de ceva. În urma asocierii sale oficiale eronate cu origeniştii, scrierile lui Evagrie s-au păstrat de multe ori sub alte nume, fiind cât se poate de ortodoxe în substanţa lor. Astfel, el este de fapt autorul real al celei de-a opta epistole a Sf. Vasile cel Mare sau al lucrării “Despre rugăciune” al cărei pretins autor este Sf. Nil din Ancyra. Această operaţiune de “camuflare” a aparţinut altor cunoscuţi părinţi ai Bisericii, cum ar fi de pildă Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Ioan Casian. E adevărat, anumite dificultăţi lingvistice sau semantice permit interpretarea unora din scrierile lui Evagrie în cheie neortodoxă, dar marele merit al cărturarului şi teologului Gabriel Bunge constă tocmai în restaurarea sensului profund ortodox al acestei personalităţi marcante a Bisericii, care a influenţat practic ca nimeni altul toată mistica interiorizată de factură creştină.
Nu se poate învăţa practicarea rugăciunii stând comod într-un fotoliu
Al doilea interviu conţine detalierea motivelor care l-au făcut pe Gabriel Bunge să facă în sfârşit pasul decisiv al trecerii la Ortodoxie. Nu e vorba de o decizie spontană, ci practic de încununarea unui traseu spiritual de lungimea unei vieţi întregi care îşi are propria sa logică: la un moment dat se petrece acel eveniment pentru care te pregăteşti de-o viaţă. E adevărat, în Biserica Catolică există numeroase persoane cu înclinare către Ortodoxie, dar care nu fac acest pas al trecerii. Aminteşte de interesul manifestat în apus pentru icoanele sau cântările bizantine, numai că acest interes preponderent cultural nu schimbă cu nimic viaţa oamenilor din occident. Cei asemeni sieşi, care dau dovadă de un interes eminamente spiritual faţă de Ortodoxie reprezintă totuşi o minoritate puţin înţeleasă. De-a lungul deceniilor a sperat realmente în realizarea unei veritabile unităţi între apus şi răsărit, fapt nerealizat nici în ziua de azi. Odată cu dobândirea unei înţelegeri mai profunde a lucrurilor, Pr. Gabriel a încetat să mai creadă în posibilitatea unei unificări instituţionale şi liturgice. Ce era de făcut? Nu îi rămânea decât să caute această unitate pe cont propriu, în sufletul său. Mai mult decât atât nu putea face. Şi-a urmat vocea propriei conştiinţe şi a venit la Ortodoxie.
Asistăm aşadar la o ruptură cu modelul Chevetogne la care Pr. Gabriel a aderat vreme de decenii întregi. Şi-a dat seama de utopia unităţii imediate, cel puţin pe parcursul vieţii sale, şi a luat o opţiune pentru sine. De ce călugării de la Chevetogne rămân totuşi în continuare fideli acestui model hibrid, idealist? Poate pentru că s-au angajat la o lucrare care depăşeşte dimensiunile unei generaţii. Gabriel Bunge a căutat în schimb o rezolvare personală, care să-i aducă şi împăcarea sufletească, având şi o anumită vârstă când a făcut acest pas. Ceilalţi fraţi de la Chevetogne mai cred încă în misiunea lor şi continuă să o servească în continuare. Rezultatele de până acum, dincolo de traseul Pr. Gabriel Bunge, se mai concretizează şi prin relaţii mai mult decât cordiale cu Bisericile Ortodoxe, în special cu cea rusă. Astfel, în primăvara acestui an s-au inaugurat noile clopote ale mănăstirii, finanţate din diverse donaţii şi aduse din Rusia prin intermediul departamentului de relaţii externe al patriarhiei moscovite. Mai mult, la slujba de inaugurare au luat parte şi regina Fabiola a Belgiei alături de o delegaţie a bisericii ruse în frunte cu arhiepiscopul Simion de Bruxelles şi Belgia. Participanţii s-au închinat la moaşte ale Sfântului Serafim de Sarov aduse cu această ocazie de către ierarhii ruşi 6.
La solicitarea unei opinii despre curentul liberal din Biserica Catolică, Pr. Gabriel răspunde că acesta nu este singurul reprezentativ, că nu toţi catolicii pot fi reduşi la acest palier. Există şi mulţi alţii cu respect faţă de tradiţie. Totuşi, tradiţia catolică (sau a creştinismului occidental în general) este în mod evident caracterizată printr-o serie de evenimente cruciale, care au însemnat de facto îndepărtări treptate de răsăritul creştin: schisma din secolul XI, Reforma, Conciliul Vatican II. Fiecare din aceste evenimente epocale a însemnat totodată o piatră de hotar, aducând cu sine ispita de a le privi drept “fundamentale” , drept noi începuturi, care au făcut aproape “tabula rasa” cu toată tradiţia anterioară. Viaţa a început să fie împărţită în “înainte” şi “după”, cu accentul concret pus eminamente pe a doua perioadă. Mesajul Pr. Gabriel adresat catolicilor care caută contactul cu Ortodoxia, fie şi de pe poziţiile tradiţiei mai sus amintite, este totuşi unul plin de blândeţe şi înţelegere. Nu poate fi vorba de o bruscare înspre a-şi reconsidera numaidecât modul de viaţă şi să dea năvală înspre Ortodoxie. Începutul trebuie să fie altul, anume cunoaşterea acelei tradiţii “de dinainte”, a celei vechi şi neschimbate: “Frate, poate că te-ar interesa să afli că înainte toţi ne făceam cruce de la dreapta la stânga. Acum totul s-a schimbat.”
Pr. Gabriel reiterează şi în acest mod crezul său de o viaţă: unitatea creştinilor nu se poate realiza decât în lumina cunoaşterii şi trăirii vieţii spirituale originare, a Bisericii nedespărţite.
În finalul interviului, câteva sfaturi privind viaţa spirituală. Nu poţi învăţa să înoţi, decât aruncându-te mai întâi în apă. Doar rugându-te, poţi înţelege mai apoi semnificaţia, gustul şi bucuria rugăciunii. Aceasta nu se poate învăţa stând comod într-un fotoliu. Doar dacă eşti în stare să îngenunchezi, să te pocăieşti sincer, să-ţi ridici privirea şi mâinile înspre cer, doar atunci ţi se vor putea revela multe lucruri. Nu trebuie neglijată nici valoarea lecturilor sau ascultarea cuvintelor de învăţătură, care ne ajută să înţelegem mai mult. Dar toate acestea nu înseamnă în cele din urmă nimic, dacă nu sunt puse în practică. Până şi dilemele personale pe planul credinţei îşi au importanţa lor ca încercări, dacă nu sunt căutate cu dinadinsul. Răspunsul la ele stă în chemarea Mântuitorului: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan, 20:27).
Vom putea oare vorbi, peste un număr de ani, în căutarea unităţii creştinilor, despre “modelul Gabriel Bunge”, care nu face decâ să pună în evidenţă universalitatea Ortodoxiei drept credinţa comună, dintru începuturi, a creştinătăţii, încă dinainte de a deveni asociată cu feluritele ei aspecte etnice sau naţionale?
Referinţe (unele posibil inactuale, de gasit eventual pe archchive.org)
1. http://www.monasterechevetogne.com
2. Présentation de “Un pionnier: dom Lambert Beauduin. Liturgie et Unité des Chrétiens” , Lanne, Emmanuel. (2001) – In: Irénikon vol. 74 (2001) p. 341-356
3. The Unity of Christians: The Vision of Paul Couturier, A Special Edition of The Messenger of the Catholic League, October 2003 http://paulcouturier.faithweb.com/pcbook12barnas.pdf
4. http://www.pravmir.com/article_1220.html
5. http://www.pravmir.com/article_1221.html
6. http://www.archiepiskopia.be/Fra/nouvelles/ 6. 2011/25032011.html
Un text valoros, la care ati muncit mult, care ajuta la intelegerea problemei in discutie.
Multumesc.
Părinte, observ că sunt și preoți care se exprimă foarte agresiv și denigrator la adresa Patriarhului Ecumenic, spre exemplu, în comentarii pe profilul dvs. personal de Facebook sub această postare, e un comentariu al unui preot care slujește la Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (profilul e real, are multe poze din parohia sa), care zice așa:
“Catolicii NU au renunțat (și nici nu cred că o vor face!) la filioque. Bartolomeu, patriarhul cu pretenții de papă, a cam luat-o pe arătură din prea multă “dragoste” pentru aproapele. Masonul, nu este decât împlinitor al directivelor venite de sus. Și apropo, îmi asum cele scrise!”
Le este permis preoților să aibă un astfel de limbaj la adresa Patriarhului Ecumenic? Nu există sancțiuni? Păi cum ar fi să se apuce fiecare preot să arunce injurii la patriarhi? Ar fi un haos total în comunitatea Ortodoxă.
La fel cum se face ascultate în mănăstiri, nu există o regulă a ascultării și pentru preoți? Sau ascultarea se face doar către superiorul ierarhic imediat, cum ar fi starețul sau episcopul, iar față de patriarhi fiecare călugăr sau preot poate zice absolut orice, cum ar fi că sunt masoni sau că o iau arătură?
P.S. De fapt, nu e vorba doar de ascultare aici, fiindcă la fel n-ar fi deloc ok să arunce astfel de injurii nici la alți preoți sau călugări. Păi cum să fie mason și să o ia pe arătură un om care săvârșește Sfânta Liturghie și celelalte taine în mod regulat? Da, greșeli sigur că poate face, alea se pot discuta, dar nu mi se pare deloc ok să se arunce astfel de imagini de satanist asupra unui om de bază al Bisericii. Creștinii citesc astfel de comentarii și sunt debusolați… se stârnește multă confuzie…
Evident. I-am șters comentariul. E foarte trist pentru că își face singur rău că se toxifică cu astfel de gânduri (chiar dacă ar fi adevărate) și toxifică și pe alții.
Adrian, problema ridicată este una foarte gravă, mai ales că limbajul folosit provine de la un preot, care ar trebui să fie un exemplu de smerenie și respect pentru credincioși. Preoții, ca slujitori ai Bisericii, au datoria de a păstra un limbaj respectuos și de a arăta ascultare față de ierarhia Bisericii, în special față de Patriarhul Ecumenic. Sfântul Ignatie Teoforul ne învață că: „Unde este episcopul, acolo este Biserica” (Epistola către Smirneni, 8:2). Criticile publice aduse Patriarhului și altor ierarhi cu limbaj agresiv și acuze nefondate nu reflectă valorile ortodoxe.
Este și mai grav faptul că acest comportament pare să fie tolerat, sau chiar susținut, de episcopul sub a cărui ascultare se află preotul, Preasfințitul Siluan. Conform Canonului 31 al Sfinților Apostoli: „dacă vreun preot sau diacon defaimă pe episcopul său, să fie caterisit, căci este scris: ‘Să nu grăiești de rău pe mai-marele poporului tău’” (Fapte 23:5). În acest context, acuzațiile precum „patriarhul cu pretenții de papă” sau insinuările despre masonerie nu doar că sunt nefondate, dar creează o dezbinare periculoasă în rândul credincioșilor.
Este important să înțelegem că neascultarea față de ierarhia canonică subminează nu doar autoritatea Patriarhului, ci și unitatea întregii Biserici. Sfântul Vasile cel Mare spune: „Cel ce dezbină Biserica, chiar dacă este un erudit, pierde toată lumina și slava duhovnicească” (Epistola 243). Canonul 34 al Sfinților Apostoli adaugă că „episcopii fiecărui neam trebuie să recunoască pe cel dintâi dintre ei și să-l socotească drept cap”. Această regulă subliniază importanța colaborării și ascultării între episcopi.
Din păcate, problema nu este doar a preotului care a făcut aceste declarații, ci reflectă o problemă mai largă în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care este condusă inadecvat de Preasfințitul Siluan. Refuzul său de a participa la sinaxele locale timp de peste 7 ani arată o lipsă gravă de cooperare. Personal, am auzit declarații din partea Preasfințitului care se aliniază cu cele ale preotului în cauză, ceea ce arată o direcție comună greșită. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: „Nu poate avea pe Dumnezeu de Tată cel care nu are Biserica de mamă” (Despre unitatea Bisericii, cap. 6).
Situația din Italia este extrem de gravă, iar circularele emise de Preasfințitul Siluan au fost considerate de mulți drept eretice și demne de pedeapsă. Este regretabil că astfel de derapaje nu au fost corectate la timp. Dacă nu se intervine urgent pentru a îndrepta aceste abateri, există riscul ca Biserica să se confrunte cu haos și dezbinare.
Preasfințitul Siluan, care a fost deja implicat în diverse acțiuni și decizii care contravin unității Bisericii, contribuie la această dezbinare prin refuzul său de a participa la sinaxele episcopilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne avertizează: „Păstorul care greșește îndepărtează turma de la adevăr și o aruncă în prăpastie” (Omilia la Matei 46). Refuzul de a coopera cu ierarhia și de a păstra unitatea Bisericii este o abatere gravă, conform Canonului 28 al Sinodului de la Calcedon, care stipulează că Patriarhul Ecumenic are o autoritate specială asupra jurisdicțiilor din diaspora.
În concluzie, astfel de acțiuni, fie din partea unui preot, fie din partea unui episcop, trebuie corectate de către autoritățile bisericești competente. Sfântul Vasile cel Mare subliniază că „ascultarea este viața sufletului, căci prin ascultare omul își află desăvârșirea” (Omilia a 2-a la Înălțarea Domnului). Biserica nu poate funcționa într-un climat de anarhie verbală și spirituală, iar ascultarea față de ierarhie este esențială pentru menținerea ordinii și unității în Ortodoxie. Ne rugăm ca acești păstori, atât preoții cât și episcopii, să fie călăuziți spre pocăință și să revină la spiritul de ascultare și unitate pe care Biserica îl cere.
Mulțumesc mult, Părinte Petru Filipescu, pentru aceste clarificări și informări foarte bune făcute cu responsabilitate și citând din sfinții părinți și deciziile sinoadelor. Am primit multă pace citind comentariul dvs. Noi mirenii, fiindcă vă numim părinți, ne uităm la dvs. într-un fel precum se uită copiii la părinții lor, pe care-i văd maturi, deținătorii adevărului (chiar dacă nu e așa, dar copiii au nevoie de siguranța asta). Când părinții se ceartă, se înjură, se bat, e un lucru foarte traumatizant pentru copii, fiindcă cei pe care-i vedeai ca pe niște pietre de temelie, cei care știu ce e bine și ce-i rău, devin ei niște copii (în sensul peiorativ, imatur) care habar n-au de nimic, adevărurile devin relative… se instaurează frica, incertitudinea… Cam așa pățim și noi când vedem astfel de atitudini la părinții bisericii Ortodoxe. Suntem conștienți că asta nu afectează Sfintele Taine, putem lua Împărtășania de la acel preot și tot Sângele și Trupul Domnului e, nu altceva, dar, ca să continui analogia cu părinții și copiii, e ca și cum te hrănește mama și tata după ce tocmai i-ai văzut împărțindu-și pumni sau injurii. E aceeași mâncare bună, hrănitoare, dar e și multă frică, confuzie, haos…
Doamne, ajuta !
Cum sa sarbatoresti Sfintele ” PASTI” nu Paste, cu papistasii, cand ei vor spune aceleasi crez cu “filioque” non stop in biserica lor apuseana ?
Cum adica, frate ? Ei se folosesc de noi ca sa primeasca Sfanta Lumina, apoi o tanjesc cu filioque in bisericile lor ?
Mai oameni buni, voi bagat calul Troian in biserica ?
Acel papa, care si acum se gandeste sa pastreze scaunul ca un fel de sef, pai ala nu crede ca Domnul Dumnezeu este stapanul, ci acel papa crede ca el este un stapan.
Cand papa si va rupe hainele de pe el si va spune ca ORTODOXIA este dreapta credinta
Cand papa va iesi in balconul lui si va spune la microfon ca NOI CATOLICII am fost in erezie si din cauza stramosilor nostri am fost tarati in crime si erezii
Cand va declara ca doar UNA SFANTA SI SOBORNICEASCA BISERICA este cea ORTODOXA
Cand va elimina toate ordinariile din secta lor ( popi care oficiaza cununii de homosexuali, preoti catolici care sunt de acord cu homosexualii si astfel ii accepta dar nici nu ii indreapteaza.
Abia atunci sa se pregateasca de o discutie cu ORTODOCSII ! Ce faci cand primesti Sfanta Impartasanie ? OARE NU TE PREGATESTI SI TE CURETI ??
Nu te pregatesti, cu cainta cu marturisire de a recunoaste toate greselile ???
Eu credeam ca O chilie Athonita este un stalp mai ferm si adevarat, ce facem ? Oameni buni, nu cedati, multi sfinti au suferit pentru a avea noi credinta dreapta, ce facem ?
Fiti mai oameni buni mai directi, ori murim cu dreapta credinta, ori Sfintii Parinti au luptat degeaba.
Domnul Dumnezeu stie orice fir de par din capul nostru, cel ce tradeaza si nu i-a masuri sau nu este intocmai ca Sfantul Vasile cel Mare care a tras si luptat pe ORTODOXIA adevarata in fata arienilor, isi va lua rasplata.
Cunosc oameni înflăcărați ca tine în declarații despre dreapta credință, dar care uită de poruncile lui Dumnezeu (de exemplu își înșală soția).
Din acest comentariu, nu te supara, dar arati ca un dezbinator viclean.
Ce nu te regaseste in ce am scris ? se vede ca te-a deranjat ceva. Pai frate, ca ai vazut tu si ai vazut tu inflacarati ca mine, asta arata mandrie omule, ma cunosti ?
Pai observa ca te supara adevarul, care e problema ta ? ca ai una, sau esti unul din cei care accepta un fel de primat al papei ?
Si oricum, o data ce ai raspuns in acest fel, trebuie sa te intrebi pe tine cateva lucruri, ai vazut tu inflacarati, sau oare cunosti tu pe orice om in parte ? Esti un atotcunoscator ?
Vreau să spun că unde este prea multă înflăcărare, la bază este nesiguranță.
Agresivitatea și lipsa dvs. de iubire arată că nu sunteți în Duhul lui Dumnezeu. Vă rog să mă iertați!
Cred că e timpul că inventăm termenul de “orthodox nazi”, după “grammar nazi”, adică cei ce fac imediat observație altora, în mod agresiv, despre fiecare eroare gramaticală, ignorând mesajul celor spuse. Observ din foarte multe comentarii pe internet că foarte mulți Români sunt “orthodox nazi”, imediat pun la punct pe toată lumea, ei sunt păstrătorii Ortodoxiei autentice, iar părinții, călugării, episcopii, patriarhii, cu toții greșesc amarnic. Continuați în felul acesta, continuați!
Inca o persoana care a vazut pe net comentarii…
Orthodox nazi… trebuie sa ai grija ca mergi la extreme si aluneci…
Sfintii Parinti, au indreptat biserica iar noi suntem biserica si suntem datori sa o tinem dreapta.
In momentul cand sovai si “alterezi” adevarul introducand deviatii spre extreme cum ai scris ( orthodox nazi ) .. atunci nu urmezi ce spune Domnul IIsus Hristos ca ceea ce este DA sa fie DA si NU sa fie NU…
M-as bucura sa vina la ortodoxie toate sectele si sa se boteze, sa afle invatatura frumoasa a Sintilor Parinti, toti trebuie primiti, toti trebuie salvati din intuneric.
Trebuie sa elimini poreclele “orthodox nazi” pe care le ai scris. Nici tu nu stii ce scrii, dar trebuia sa scrii. Ai fost indemnat sa faci asta, se observa, nu ai liniste.
Eu eram ironic la adresa comentariului extremist al dvs. în care atacați chiar și O Chilie Athonită. Dacă dvs. vă bateți joc chiar și de părinții de la Athos, consider că argumentele nu-și au rostul, și-mi rămâne doar să vă ironizez, după cum Sf. Ioan Gură de Aur îndemna la ironizarea actorilor celor ce-și băteau joc de cele sfinte în spectacole de teatru mizerabile.
Iar apoi, ziceți că trebuie să țineți biserica dreaptă. Cine nu o ține dreaptă, Chilia Athonită și cu Patriarhul Ecumenic? Și dvs. o țineți? Sunt ei cumva Arie și dvs. sunteți Sf. Nicolae și n-am știut noi?
Chiar și numele de utilizator pe care l-ați ales e o bătaie de joc la adresa oamenilor de bază ai bisericii, atât de la Athos cât și de la Patriarhia Ecumenică. Această postare e plină de speranță și voie bună, despre un comunicat al Patriarhiei Ecumenice care de asemenea dă multă speranță, iar dvs. comentați cu “Răul se taie de la rădăcină”? Adică toată lumina comunicată aici pentru dvs. e răul care trebuie tăiat? Cine decide asta? Dvs? Cine taie? Tot dvs? Puterea și adevărul pe care le dețineți sunt incredibile!
Noi nu „băgat calul Troian în biserica” – asta ca să te citez. Dacă nu ai fi atât de încrâncenat, ai înțelege din articol faptul că Ortodoxia nu renunță la adevărul de credință – catolicii renunță și au făcut pași concreți în direcția asta, chiar dacă mai este mult până să se poată discuta despre o sărbătorire a Paștilor împreună cu romano-catolicii așa cum înțelegi tu. Va fi doar aceeași dată calendaristică. Dacă romano-catolicii vor dori să vadă dacă ortodoxia este adevărata credință și te vor întâlni pe tine ca exemplu, nu știu dacă se vor converti la ortodoxie. Apropo, Papa (Ioan Paul al II-lea) a ieșit „la microfon” și a recitat crezul fără Filioque și a enunțat pași de implementat pentru a se renunța la acesta. Este unul dintre pașii concreți.
E minunat să aflu că Papa Ioan Paul al II-lea a făcut acest gest la microfon, pentru lumea întreagă. De ce nu s-a vorbit de aceste lucruri în Ortodoxie în toți acești ani? Pentru mine e un șoc (unul pozitiv) să aflu toate aceste lucruri. Cred că la fel e un șoc pentru mulți alți ortodocși, din păcate unul neplăcut pentru unii, care observ că reacționează negativ.
A PROPOS DE COMENTARIUL MEU PRECEDENT, VORBESC DIN EXPERIENTA, TRAIND INTRE OCCIDENT SI ROMANIA SI OBSERV DECADEREA BISERICII CATOLICE PE TEREN , IAR BLASFEMIILE PAPEI FRANCISC A DUS LA UN FEL DE SCHISMA NEOFICIALA INTRE CATOLICII CARE IL SUSTIN PEPAPA SI CATOLICII CARE AU REVENIT LA ACEL CATOLICISM TRADITIONAL CU SLUJBE DINAINTEA CONCILIULUI VATICAN II.
ACUM ACEST PAPA VICLEANVREA ECUMENISM SI VA FACE ORICE CA SA ISI ATINGA SCOPUL, INCLUSIV UNELE CONCESII SI RENUNTARI. NOI STIM DIN PROFETII CA VA FI O RELIGIE MONDIALA A LUI ANTIHRIST, SPRE ASTA SE MERGE, SA FIM ATENTI.INCA NU SUNTEM ACOLO, NU CADEM NICI IN SECTA NEPOMENITORILOR, DAR NICI IN A ECUMENISMULUI, SA FIM DOAR ATENTI SI SA NE RUGAM!
papa FRANCISC ESTE UN BLASFEMIATORNOTORIU, URMARITI CE FACE SI CE SPUNE. CUM POTI AVEA INCREDEREINTR”un astfel de personaj?!
Liniștiți-vă – se cunoaște cine este Papa. Am scris în text că este nevoie de măsură duhovnicească. Nu este nevoie să fiți panicardă. Mai este până la Antihrist. Întâi trebuie să fie ortodoxie peste tot.
Iartați-mă, Părinte, dar nu înțeleg: adică noi, ortodocșii, vom ajuta să fie ortodoxia, dreapta credință peste tot, apoi tot noi, ortodocșii, îl vom înscăuna pe antihrist?
Dacă am priceput greșit, vă rog mult să mă lămuriți.
Mulțumesc frumos!
Doamne, ajută!
În întrebarea ta cuvântul „noi” este folosit de două ori și de fiecare dată reprezintă un grup diferit de ortodocși. Ortodoxia este știința medicală corectă de vindecare a sufletului uman însă cineva trebuie să urmeze și tratamentul respectiv pentru a se vindeca. Faptul că cineva este ortodox în acte (de ex. în certificatul de botez) asta nu îl și mântuie. Lucrurile nu sunt magice. Sunt profeții legate de Antihrist pentru că va fi foarte dificil de discernut pentru cine nu va avea o viață duhovnicească adevărată. El va fi un conducător politico-religios „corect”.
Sincer, nu m-am gândit să folosesc pronumele personal “noi” de două ori, diferit, în același context, însă înțeleg explicația dumneavoastră și, pentru că tot ați menționat, n-ar fi mai bine întâi să urmăm tratamentul corect de vindecare a sufletului, ca apoi să putem să-l împărtășim și altora la fel de corect? Astfel, șansele ca antihrist să fie înscăunat ar scădea dramatic, nu?
Mulțumesc frumos!
Doamne, ajută!
E posibil chiar sa para ca este ortodox. De aceea este bine sa mentinem lucrurile separate si sa nu ne amestecam cu ereticii.
@M.I., Antihrist poate veni foarte bine și din rândul Ortodocșilor curenți, “amestecul cu ereticii” e irelevant referitor la Antihrist. În general tema antihristului este amestecată într-un mod puțin relevant cu această temă a revenirii Catolicilor la Ortodoxie. Singura conexiune e că înainte ca antihrist să vină, adevărata credință trebuie să fie propovăduită la toate neamurile. Aici sunt două interpretări:
1. că această profeție s-a împlinit deja, fiindcă datorită internetului, toate neamurile pământului pot afla despre adevărata credință (iar de câțiva ani și mai mult, de când avem părinți ortodocși vorbitori de Engleză propovăduind pe YouTube)
2. că această profeție se va împlini doar când toate neamurile pământului vor îmbrățișa Ortodoxia
Prima variantă mi se pare mai plauzibilă, dar cred că părintele Theologos înclină spre a doua.
Papa nu e Antihrist. Antihrist va face lucruri ce vor părea la fel ca minunile făcute de Hristos și toți se vor închina lui în baza acelor “minuni”. Va fi nevoie să vină profetul Ilie să-l mustre public, ca unii oameni să se trezească să-i vadă adevărata față. Papa nu vindecă orbi și nu merge pe apă, e la ani lumină distanță de a lua mințile întregii lumi, nici dacă ar vrea n-ar reuși așa o “performanță”.
Atenție la transumanism și implanturile cerebrale (Neuralink și altele), pe acea cale e posibil să vină Antihrist, fiindcă e unicul mod în care ar putea face “minuni”, care de fapt vor fi manipularea materiei prin metode științifice extrem de avansate, mult peste capacitatea umană, posibile doar prin unirea minții umane cu inteligența artificială.
MAI ALES IN CONTEXTUL ACTUAL, ACEASTA STIRE NU ”MIROASE” A BINE, SA FIM VIGILENTI!
Mă întreb și eu, citind profețiile Sfinților Parinti, ale cuvioșilor care s- au nevoit in Sfântul Munte, ale marilor duhovnici români contemporani, ale monahilor contemporani nevoitori in alte state ortodoxe și nu numai, profeții in care toți ne avertizează ca vin timpuri in care “ bisericile “aurite și proaspăt reparate nu vor mai fi ale noastre, ca va fi o religie amestecată, ecumenista, și ca atunci nu trebuie sa mai intram in ele, căci clerul și ierarhii vor cădea prada acestei erezii, va rog sa puneți aici un link care sa va susțină aceste idei “ liniștitoare” , intr- un duh foarte liniștitor si pasnic, dar strain de aceste avertismente ale sfinților parinti .
Poate aveți dumneavoastră alte informații, cunoașteti măcar un mare părinte atonit care a profețit ca se va realiza revenirea ereticilor catolici, reformați, etc, (pentru ca asa i- au numit Sfinții parinti in toate sinoadele, eretici, nu biserici, cum gresit au fost cosmetizați in acest secol, încălcând duhul patristic), la UNA SFĂNTA, APOSTOLEASCA ȘI SOBORNICEASCA BISERICA A LUI HRISTOS, ca sa ne liniștim și noi, cei care ne punem întrebări asupra sincerității acestui demers al Patriarhiei Ecumenice pe care îl sustineti necondiționat. V- ati gândit măcar o secunda ca ar putea fi Calul Troian care va îngropa adevarata credință, Ortodoxia? Monahii sunt linia întâi a bătăliei cu Vrăjmașul diavol, dar ei trebuie sa fie luminati de Dumnezeu, ca sa- i slujească LUI, și nu Duhului corect politic și iubirist și umanist al acestei lumi care întuneca și minți și suflete, monahi și mireni. In loc sa va ocupați cu mântuirea turmei ortodoxe care s- a îndepărtat de la trăirea și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, incepand de la patriarhi, arhierei, preoți, monahi, va risipiți, aducând in turma lui Hristos lupi îmbrăcați in haine de oaie ca sa o sfâșie și sa o prăbușească in adâncul iadului.
Ar trebui sa va osteniți mai mult sa faceți misiune si cateheză ortodoxa poporului analfabet duhovniceste, sa îl povățuiți sa se împuternicească duhovniceste pentru a face față acestei uniri cu alta turma straina complet de duhul ortodoxiei. Nu va să cada împreuna cu ereticii, orb pe orb calauzind ? Sunteți pregătiti, clerul ortodox, pentru cateheza de la om la om a ereticilor, ca asa spun marii parinti ca ar trebui sa se facă întoarcerea lor la ortodoxie, și apoi botezul acestora in dreapta credință, după tipicul ortodox? Acesta este motivul pentru care sunt sceptici in scrierile lor, dar ma gândesc ca aveți Dvs alte informații pe care va rog din tot sufletul sa le faceți publice aici, ca sa ne domoliti îngrijorările.
P, ca doa
Este străină de duhul ortodox și foarte ciudată cererea dvs.: „va rog sa puneți aici un link care sa va susțină aceste idei “ liniștitoare” , intr- un duh foarte liniștitor si pasnic, dar strain de aceste avertismente ale sfinților parinti .” Din această cauză nu ne vom conforma acesteia. O să vă oferim însă o profeție scrisă de Sf. Părinți și nu una care circulă pe internet sub titlul acestora, fără însă să fie scrisă de ei. Vedeți aici: https://www.chilieathonita.ro/2024/07/23/profetii-si-nelinisti-p-teologos/ . Referitor la revenirea ereticilor, însuși Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit despre aceasta în Scriptură. Citiți-o, vă rog. Desigur că (mai) este foarte mult de lucru. Nu numai clerul trebuie să fie la această măsură ci în principal turma. Revedeți cu atenție textul introductiv al acestui articol.
Slava Domnului ca in vremurile grele prin care a trecut Ortodoxia, când era pe marginea prăpastiei, Hristos a întărit oameni ai lui Dumnezeu care au mărturisit dreapta credința intr- o mare de erezii: Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Ierarh Alexandru, Sfântul Maxim Marturisitorul si toți ceilalți sfinți parinti . Ei au ținut calea cea dreaptă
și s- au făcut noua far călăuzitor, fiecare in vremea sa. Din pacate, structurile ierarhiei bisericești se făcuseră preș in fata puterii politice, a împăraților lumii acesteia, astfel ca lupta lor nu a fost cu păgânii, ci cu cei care atacau Biserica din interior, momiți de duhul lumesc, de privilegii. La fel este și acum, intr- o măsura mult mai mare, având in vedere ca toate statele lumii au devenit laice, iar biserica este finanțată de stat, la comanda acestuia, apropo de ceea ce s- a întâmplat in pandemie. Niciun patriarh nu a crâcnit când s- au închis bisericile, niciunul! Câte un episcop curajos a spus adevarul , câte unul in Romania, in Cipru etc .
Sa ne ierte Domnul pe toți care am tăcut și nu am avut curajul mărturisirii, sa ne dea călăuze vrednice in vremurile acestea de schimbare, oameni luminati de Duhul Sfânt care sa tina in continuare dreapta credința și Sfânta Biserica, pentru ca Hristos este cu noi pana la sfârșitul veacurilor și porțile iadului nu o vor birui. Vor fi f foarte putini și acum , ca și atunci, așa ca ma rog Domnului și Măicuței Sfinte sa ma lumineze ca sa nu greșesc ce cale voi urma !
Teama cea mai mare nu este ca se intorc ereticii la ortodoxie in mod individual. Noua ne este frica ca vine Biserica Catolica la ortodoxie cu toate ereziile ei. Asta este teama neinteleasa pe aici. Asa in mod individual poate sa vina oricine. Am uitat deja ca in Biserica Catolica se da binecuvantare pentru cuplurile gay si se pune problema oficierii casatoriilor gay? Asta in plus fata de ereziile clasice.
Problema este ca ne asociem cu o institutie nefrecventabila si eretica. Asta este problema. De aia nu e bine sa tinem Pastile in aceeasi zi. Este ca si cum parintele Teologos si-ar face ziua de nastere cu un mafiot inrait si nepocait, ca e si el om.
Dar ma rog, vad ca multa lume lucreaza la “unirea tuturor”, de parca asta este un obiectiv pentru Biserica Ortodoxa. Parca Papa avea acest obiect al muncii. Vad ca ne ocupam si noi acum.
Nu este primit Catolicismul ca și congregație (NU e biserică) la ortodoxie „cu toate ereziile ei”. Trebuie Sinod Ecumenic pentru asta. Liniștiți-vă. Este vorba doar de o validare a ortodoxiei. Nu p. Teologos și-ar face ziua de naștere cu un mafiot ci mafiotul dorește să-și facă ziua de naștere cu p. Teologos pentru că îl apreciază. Asta nu înseamnă că eu trebuie să-mi schimb ziua de naștere ci – revedeți textul – că trebuie să avem măsura duhovnicească corespunzătoare pentru acest lucru. Textul este clar.
Ma iertati, părinte, dar cred ca nu vrem sa o întristăm pe Maica Domnului, nu dorim sa trăim vremurile in care Sfânta ei icoană Portarita sa părăsească Sfântul Munte, iar noi sa cadem in idolatrie, in erezie, ca evreii odinioară, și sa ne rugam cui nu știm in capisti idolești? Sa nu fie așa ceva 🙏! “Sa stam cu frica, sa luam aminte!”
Așa este. Pentru asta să aveți un program duhovnicesc constant, zilnic, care să ne genereze smerenia și ascultarea de Biserica lui Hristos și nu de propriul gând.
Sărut- mâna, părinte pentru sfatul de a avea un program duhovnicesc, ma străduiesc sa împlinesc aceasta.
Lupul își schimbă părul? Om trăi și-om vedea ce culoare va avea!
Deocamdată papa e demn de toată neîncrederea pentru mine.
Mie mi se pare că tot într-o zonă periculoasă se mișcă Patriarhia Ecumenică.
Unde e pericolul în a se întoarce la Ortodoxie catolicii sau orice altă denominație? E de neînțeles cum de atât de multă lume care citește și ascultă acest site de atât de multă vreme, a văzut în acest articol/comunicat un mare pericol sau chiar o mare greșeală.
Poate sa vina cine vrea la ortodoxie, dar in mod individual, fara sa ia Biserica Catolica dupa el. E o mare capcana aici. Nu au reusit sa ne treaca la catolicism prin forta si diplomatie si acuma se prefac ca vin ei la ortodoxie. E mare capcana.
Unii deja se simt maguliti, ce tari suntem, vin catolicii la ortodoxie….
Noi suntem praf si vin catolicii la noi. Mare succes.
Poate suntem noi praf la nivel personal, dar Biserica Ortodoxă nu e praf, ci din contră. E normal să dorească catolicii să se întoarcă la ceea ce luminează mai intens.
O să-ți șterg comentariul pentru că este agresiv și neadevărat. Faptul că la ora asta Catolicii nu mai au nicio coloană vertebrală validează posibilitatea de a renunța la filioque. Desigur că renunțarea asta nu se întâmplă din cunoașterea adâncă a adevărului de credință pe care – te rog să mă ierți! – nici tu nu-l cunoști pentru că dacă l-ai cunoaște nu ai fi atât de agresiv și contra noastră și contra Bisericii. Domnul a spus că ucenicii Lui se cunosc prin dragoste.
M.I. are mare dreptate! Este o capcana întinsa de Papă ortodoxiei, el care accepta sodomia in sânul ereziei catolice ( BISERICA este doar UNA, cea ORTODOXA) nu a spus niciodata ca se vor converti individual la dreapta credința, ca se vor boteza individual ca sa treaca la Ortodoxie. Că ei nu au taine, ca la ei nu se mai pogoară Duhul Sfânt care sa pună pecetea Sa, așa cum se spune la Sfânta Slujba a botezului, spun Sfinții Parinti, nu noi, cei care ne facem griji și suntem sceptici ca ei stau in adevăr când spun ca vor sa se întoarcă in sânul adevăratei credințe. Dacă ar fi adevărat , papa ar trebui sa fie primul, și- ar lasă vesmintele albe așa cum șarpele își leapădă pielea veche, ar veni in genunchi sa se boteze ortodox, așa cum am văzut ca se face la botezul unui eretic care se întoarce in comunitatea Sfintei Biserici. Apoi s- ar converti și turma lor, am avea garantia ca vechile lor derapaje ar rămâne in afara dogmei ortodoxe, ca nu o vor contamina doar ca sa ne împrietenim cu ei! Dacă îmi amintesc, Mântuitorul spune in Sfânta Evanghelie : “ Nu te teme, turmă mică!”, nu spune sa facem compromisuri doar ca sa devenim o turma mare, spune ca se va vesti Ortodoxia pana la marginile pământului, nu ca se vor boteza toți in dreapta credința .
Parintele Teologos este departe de șiretlicurile Duhului lumesc și nu poate sa vada pericolul pentru ca are o nevinovăție a sufletului care nu poate sa conceapă răul, pe toate le vede bune și pe toate le iubește. Noi, care trăim între lupii îmbrăcați in haine de oaie și zilnic suntem ținta lor am devenit circumspecți și anticipam foarte bine direcția in care se indreapta aceasta lume. Cert este ca nu spre Dumnezeu sau spre împlinirea poruncilor Sale. Sa stam cu frica, sa luam aminte!
Sfântul Paisie Aghiorâtul, un sfânt contemporan cu noi a vădit derapajele Patriarhului Athenagoras și și- a făcut publica opinia, avertizându- ne și pe noi asupra vremurilor de intuneric ce vin peste noi:
https://www.cuvantul-ortodox.ro/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/
Dvs. nu ați înțeles ce am scris. Recitiți vă rog.