De ce creștinii ortodocși nu predică pe străzi? – p. Justin Havens

Vizionați un foarte, foarte bun material în care părintele Justin Havens ne explică de ce creștinii ortodocși nu predică pe străzi și cum se face evanghelizarea în Biserică.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce creștinii ortodocși nu predică pe străzi?

– De aceea îmi place mesajul Ortodoxiei: Vino și vezi! Nu poți experimenta Ortodoxia doar de pe internet, adică nu poți cu adevărat participa la o slujbă, la o Sfântă Liturghie, de pe internet. Și te uiți la unele dintre celelalte…

De aceea cred că Ortodoxia este mai dificil de evanghelizat comparativ cu protestantismul evanghelic, unde poți merge la oameni în public să-i întrebi dacă sunt mântuiți, iar dacă nu sunt mântuiți, pot deveni mântuiți în acel moment, făcând mărturisirea de credință pe care au pregătit-o pentru ei și atât. Nu este chiar o chemare de a merge la biserică, nu este chiar o chemare să fii botezat, nu este chiar o chemare să-ți transformi viața. Ai putea avea un moment emoționant, poți fi adus la lacrimi, dar acele sentimente sunt foarte trecătoare și ai nevoie de ceva la care să te întorci, ceva care este înrădăcinat în substanță.

În Ortodoxie este puțin mai greu. Să spui oamenilor: “Vino și vezi!”, ia-ți timp din rutina zilnică., vino la Vecernie, vino la Sfânta Liturghie. Va fi incomod dacă nu ești obișnuit cu asta, vei sta în picioare aproape toată slujba și vei fi în preajma unor lucruri care nu îți sunt familiare, vei fi chemat la ceva mai înalt, trebuie să te rogi, se așteaptă de la tine să postești, se așteaptă să-ți transformi cu adevărat inima, ceea ce necesită timp, nu este un eveniment unic. Deci cred că de aceea este mai greu într-un anumit sens, este mai dificil, trebuie abordări diferite.

Deci, cu voia Domnului, sper ca acest material să îi aducă pe oameni să experimenteze Ortodoxia în persoană și sper și mă rog ca nimeni să nu ne urmărească strict pentru divertisment și sper că sunt plantate semințe și oamenii, în cele din urmă, poate nu chiar în acel moment în care văd videoclipul, poate chiar la câțiva ani de la acel moment, sper că vor păși în biserică, dacă nu mai devreme, cu voia Domnului. Dar poate vorbiți puțin despre evanghelizare în Biserica Ortodoxă. Care sunt câteva modalități prin care putem chema oamenii să devină uniți cu Hristos prin intermediul Bisericii Lui.

Cum putem aduce oameni fără să încercăm să fim superficiali cumva prin aceste întrebări cum ar fi: ești mântuit? care cred că nu sunt cu adevărat atât de profunde pe cât cred oamenii că sunt.

– E o întrebare grozavă! Întrebarea despre evanghelizarea ortodoxă! Este dificilă, pentru că cred că vrem să importăm multe lucruri din lume, din viața corporativă, din protestantism, din alte lucruri și adevărul este adevăr indiferent unde este, dar cred că Biserica în esența ei are un program misionar încorporat. Și vezi stiluri diferite, ca să zic așa. Părintele Iosia vorbește foarte frumos despre asta, și Sfântul Sfântul Nicolae Velimirovici, care a trăit pe vremea radioului și a lucrurilor de genul acesta și a spus că trebuie să fim, poate acest citat este o parafrază, să fim cât se poate de liberali în răspândirea credinței și cât se poate de conservatori în păstrarea credinței, ceea ce înseamnă că trebuie să o răspândim, trebuie să folosim orice mijloace necesare, dacă există TV, să folosești posturi TV creștine ortodoxe, sau acum noi folosim internetul.

Pentru internet, acum cu inteligența artificială și acest tip de mișcare transumanistă, cred că problema este că trebuie să fim mult mai atenți decât eram înainte. Dar chiar cred că e un lucru important. Deseori spunem: Îi poți aduce la Biserică, dar la ce anume îi aduci? Dacă nu trăim asta și nu suntem transformați, nu suntem pe calea asta a vindecării despre care discutăm. Suntem în spital, acesta (Biserica) este spitalul spiritual înființat de Hristos, “iar porțile iadului nu o vor birui”. Dacă oamenii vin la spital și nu văd că oamenii care iau medicamente se îmbunătățesc, de ce ar mai fi ei aici? Deci trebuie să trăim în așa fel încât…

Există un echilibru între dorința de a face reclamă Bisericii ca într-un marketing de afaceri și mă înfior. Nu spun că nu ar trebui să facem… Este o glumă despre o biserică unde ideea lor despre lucrarea misionară e ca o procesiune foarte lungă într-o zi de sărbătoare. Vom mărșălui puțin în jurul blocului și asta e amploarea lucrării noastre misionare… Nu, nu cred că o să meargă, adică ar fi un mod de a face față, mult prea izolat. Dar opusul este să gândim și să agonizăm, cum să facem un site web uimitor, o prezență în rețelele sociale cum să vindem asta și cum să reușim? Asta ar putea fi foarte periculos pentru că, știi, Sf. Serafim de Sarov, care a trăit în anii 1700, zice: Dobândește duhul păcii și mii în jurul tău se vor mântui. El nu vorbea ca un megafon sau ca un website foarte bun.

Cum au făcut-o sfinții înaintea noastră? Aveau o înțelegere înstinctivă că, dacă mai întâi cauți Împărăția, cel mai transformator lucru misionar este de fapt să fii umplut cu Hristos și apoi fiecare minut este o întâlnire misionară. Le spun enoriașilor mei că eu sunt doar o persoană care se plimbă în haina neagră și dau binecuvântări și port o cruce mică, și tu ești creștin. Am conversații uimitoare cu oamenii care vin la biserică. Eu sunt doar o persoană. Dar ei, cei vindecați de Hristos, ei la locul lor de muncă și la școală și în diferite locuri, iar ceilalți văd că e ceva diferit la această persoană! Ei nu predică, ci sunt umili, ei nu folosesc același limbaj (ca majoritatea), nu sunt grosolani și nu le este frică să moară, de Covid sau orice altceva, nu le este frică, nu sunt nepăsători dar pur și simplu nu le e frică și nu sunt dogmatici, care este un pericol pentru unii ortodocși, și sunt atât de iubitori și jertfelnici, și parcă este ceva care nu e din lumea asta în ei.

Și oamenii zic: Hei, ce se întâmplă cu tine? Eu așa am descoperit ortodoxia! Întâlnind pe cineva și zicând: Ești un extraterestru? Este o astfel de viață posibilă? Da, este posibilă! Cred că asta e o adevărată lucrare misionară, ca oamenii să fie vindecați de Hristos atunci când vin în contact cu noi. Ortodocșii nu vin să bată din ușă în ușă – hei, vând un aspirator, hei, dau o broșură, hei, vând carne, hei, credință adevărată? Ca și când ar fi ceva la preț cu reducere. Nu sunt împotriva misiunilor în general, dar aș prefera să spunem că o vom trăi din toată inima. Pentru că nu poți da ceea ce nu ai, un preot bătrân a spus asta.

Multora ne place să vorbim despre ortodoxie, în ciuda faptului că (uneori) nu o simțim în interior. Abia aștepți să fii un sfânt pentru a-ți împărtăși credința, dar dacă nu te poticnești într-un fel în drumul spre Împărăție cuvintele tale vor fi goale! Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Oamenii nu realizează spiritul interior în lucrarea misionară. Sfântul Serafim avea o lucrare misionară interioară de rugăciune, pocăință. Atunci cuvintele noastre vor fi drese cu sare. Apoi spunem: Eu merg la biserică. Iar celălalt va spune: La acel spital? Cunosc acea persoană. Îl știu pe idiotul de Justin. Și s-a schimbat, trebuie să fie ceva acolo! Membrii neortodocși ai familiei noastre care ne cunosc bine știu toate greșelile noastre și idioțenia noastră. Când ne văd că ne schimbăm, e mai bine decât orice pamflet. Prietenii noștri, colegii noștri…

Ce vreau să spun mai întâi este că eu cred că trebuie să o trăim. Iar Biserica s-a descurcat bine timp de 2.000 de ani folosind asta, folosind aceste lucruri, cum ai spus, folosindu-le pentru a-i atrage înăuntru. Majoritatea oamenilor din biserica mea au găsit probabil biserica prin website, ca în Paginile Galbene de pe vremuri.

Când am devenit prima dată preot, nu exista un website și am dat un anunț în Paginile Albe și în Paginile Galbene din Salt Lake. Oamenii au căutat biserică ortodoxă și au găsit-o, fără îndoială. Și nici măcar nu e un website extraordinar, adică: iată cine suntem, iată adresa, aici sunt câteva lucruri de bază, în special mormonilor le era frică că oameni doresc să afle cât mai multe înainte de a pleca, ceea ce are un anumit nivel de sens. Ar trebui să le spună doar să vină și să vadă! Ar trebui doar să le crească apetitul. Nu ar trebui să fie prea mult, pentru că atunci vor crede că au înțeles. Trebuie să întâlnească taina lui Hristos, să întâlnească lumina.

Am avut un tip, îi zic: “Ai fost la liturghie?” “Oh, da, particip de un an!” Am spus: “Oh, într-adevăr, unde?” El zice: “Online!” Nu, atunci de fapt nu ai fost la o Sfântă Liturghie! Ai privit și văzut din punct de vedere intelectual, dar nu poți să atingi televizorul și să simți toate aceste lucruri. Nu pot spune suficient de mult că trebuie să trăim asta și oamenii noștri și toți creștinii ortodocși trebuie să o trăiască și să nu le fie rușine de credință.

Spun enoriașilor mei: în Ortodoxie, la bărbați și femei, să-și poarte crucea la vedere, crucea de botez. În țări ortodoxe să o porți! Ce, ești special? Mergi la o mănăstire pune-o sub. Nu ești special. Chiar și preoții în mănăstiri își pun crucea pe dedesubt, că toată lumea știe că sunt preoți. Dar în această lume, și cu legea LDS? Ei nu înțeleg crucea, ei batjocoresc crucea. Așa că purtarea unei cruci este un lucru profund la serviciu și te vor întreba cu siguranță. Poate nu aici sau în alte locuri. Știi, raperii poartă cruci mari, dar nu în Utah. De ce porți crucea aia? Ești dispus să faci semnul crucii? Ești dispus să-ți binecuvântezi mâncarea și să spui o rugăciune dacă participi la un festival jazz cu 20.000 de oameni de unul singur? Sau la școala? La serviciu? Oameni din biserica mea au găsit biserica pentru că erau la școală și au văzut un coleg profesor care s-a rugat și a făcut semnul crucii și a binecuvântat mâncarea și ei au spus: “Ce ești? Nu ești stânjenit să mărturisești pe Dumnezeu?”

 Cred că aceste lucruri sunt cu adevărat importante, nu ar trebui să ne fie rușine să ne invităm prietenii și familia și ar trebui să trăim asta și în casele noastre ar trebui să ne simțim ca în niște bisericuțe, cu lumânări și tămâie și icoane și ar trebui să se simtă vii tot timpul, ar trebui să avem un site web bun, astfel încât oamenii să poată fi direcționați acolo. Astea sunt lucruri bune și sănătoase!

Sunt oamenii care fac o treabă grozavă – Rădăcinile Ortodoxiei, Părintele Iosia, Părintele Petru – sunt un număr de oameni, de peste tot. Părintele Turbo, un număr mare de oameni. Și cred trebuie să avem acei oameni, dar nu toți dintre noi preoții trebuie să facă asta, și mă bucur că există acești preoți ai Bisericii Ortodoxe și că există astfel de profesori grozavi, dar cred că ei sunt oameni cu adevărat disciplinați. Îi cunosc și pot face asta fără niciun cost asupra misiunii lor.

Dacă iei Patristic Nectar de la Părintele Iosia, el rămâne exact același om și este ocupat și își face treaba, asta e doar o extensie [a misiunii lui]. Deci cred că trebuie să fie întotdeauna echilibrat, înrădăcinat în încarnat aici. Cred că cel mai mare instrument misionar pentru un preot sunt sfintele slujbe. Când am fost făcut preot, episcopul m-a hirotonit, a spus: Ești preot cu normă întreagă, porți dulama și faci slujbă în fiecare dimineață și în fiecare seară! Am vrut asta, așa că am fost surprins. Ești cu normă întreagă! A fost grozav.

Și, apropo, când am început să fac slujbele, în centrul orașului, la Biserica Sf. Petru și Pavel, nimeni nu era acolo, nimeni! Eram doar eu, multe zile, făcând utrenia sau vecernia, apoi poate unul sau doi oameni. Dar apoi îmi amintesc de părintele meu duhovnic și de starețul mănăstirii spunând: Să nu renunți! Și mi-au dat vieți de sfinți să citesc din fiecare generație, dar în Rusia, înainte de Revoluție, perioadă care oglindește vremurile noastre în multe feluri, preoții și episcopii, au trăit pur și simplu cu evlavie credința, dar au făcut-o și s-au rugat să vină oameni în biserică.

Cu siguranță am avut gânduri de genul: “Nu aș putea face ceva mai bun acum? Asta la început. Nu ar trebui să fac un site web grozav? Nu aș putea merge pe străzi și să vorbesc cu oamenii? Dar am fost ascultător față de asta și chiar cred că doar acea supunere… Și fiecare preot pe care îl știu, fără excepție, au spus că vor face slujbe în fiecare zi sau des, cum le permite programul. Și este cel mai important lucru. Există și alte slujiri? Da! Dar cel mai important lucru este Sfânta Liturghie, cel mai important lucru este rugăciunea și spovedaniile și viața duhovnicească. Și a înflorit! A trecut de la câțiva oameni la o grămadă de oameni.

Apoi l-am avut pe părintele Ioan aici; aveam nevoie de încă un preot și Ioan a venit și a fost o binecuvântare, apoi părintele Paul Truebenbach a venit. A înflorit mai mult. Am construit apoi altă biserică și când am început noua misiune recent a fost ca și cum aș fi din nou preot tânăr. Aduceți mormoni, oameni LDS,… care e smecheria? Nu voi face nimic diferit! Voi fi ascultător. Nu este doar ideea tare a părintelui Justin, ci e ceea ce face Biserica. și a fost la fel, aveam întâi 3 oameni, apoi 5 oameni, 10 oameni, 150 de oameni, 50-60 de mii,… Și știți ce? Ei nu sunt acolo, sper, pentru că părintele Justin este dinamic, că mi-ar displăcea profund, sau pentru că iconografia este frumoasă, sper că sunt acolo pentru că se întâlnesc cu Dumnezeu în slujbe. Eu sunt înlocuibil, dar ei se întâlnesc cu Dumnezeu în slujbe și sunt atrași și pot trăi viața Bisericii.

Înțelegeți ce vreau să spun? Eu chiar cred că pentru cler, acesta este unul dintre cele mai grozave instrumente pe care poate unii nu le folosesc, poate unii dintre noi nu am fost niciodată învățați asta, știu doar experiența mea de a face ca prioritățile Bisericii să fie spirituale, nu în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, iar eu, fiind în Biserică zilnic și rugându-mă cred că este cea mai bună cale. Dincolo de asta, programele misionare, lucruri de acest fel, sunt recunoscător că avem oameni ca părintele Iosia și alții care fac aceste slujiri pentru că eu nu am acel talent și ar trebui să fim brațele și picioarele Împărăției Cerurilor. Cred că avem nevoie de lucruri grozave de citit, avem aceste scrieri din credința antică, avem multe aici în spaniolă, și sunt împrumutate în fiecare zi, când oamenii vin în biserică; trebuie să le oferim oamenilor și lucruri care nu sunt doar online, ci și lucruri pe care cineva, stând în liniște în camera sa, să le poată citi, ceva scurt despre credința străveche, într-o altă limbă… Este foarte important. Cred că trebuie să avem asta. Și știu unele locuri și când eu le termin și nici ei nu le au simt acea lipsă. Ar trebui să avem o librărie bună.

Întotdeauna dau fiecărei persoane noi care este oarecum interesată, am multe copii ale cărții “Revelația lui Dumnezeu către inima omului” de Pr. Serafim Rose. E primul lucru pe care îl dau tuturor. Este despre căutarea lui Dumnezeu. Chiar și unui necredincios sau necreștin i-o dau. E o prelegere pe care părintele Serafim Rose au susținut-o la începutul anilor ’80 la UC Santa Cruz despre cum Îl găsim pe Dumnezeu și înțelegem suferința. Este incredibil! Dând asta persoanei și alte lucruri care să-i stârnească interesul, sau o carte de rugăciuni, iată o primă rugăciune, uite o icoană.

Cred că toate acestea fac parte, astea la început, dar lucrarea misionară nu se termină de îndată ce vizitezi, nu e ca o scânteie în pix. Când intră e copleșitor, dar cum continuă, cum obțin efortul și harul să-și dorească asta? E greu! Este mult mai ușor să mergi la Biserica Protestantă, nu ți se cere nimic, dar cred că oamenii știu că asta nu îi va împlini, ei simt că vor să meargă mai adânc. Și noi trebuie să fim dispuși nu doar să-i aducem pe ușă, ci și să-i tragem înăuntru și să le dăm putere să se lupte și este greu. Și soția îi zice: Ești nebun? Asta este ciudat! Știți ce spun?

Deci ca biserică, trebuie să avem un program misionar? Da, ar trebui să fim practici, să avem un site web bun și lucruri de bază dar cred că toate astea sunt destul de inutile dacă îi aduci la ușă și ei zic: “Vreau să vin la slujbe” [și tu le zici:] “Nu sunt!” Sau ei vin la biserică, dar se dă medicamentul? Dacă medicamentele pentru nemurire, spovedania și Sfânta Împărtășanie, care sunt cele mai grozve instrumente de chirurgie spirituală pentru noi, dacă nu sunt subliniate… Mie îmi place să joc baschet, și fiul meu joacă, avem teren de baschet la biserică, e mereu plin duminica, îmi place asta dar nu vreau pentru asta să vină oamenii la biserică. Cred că asta este o ispită uneori. Avem slujirea pentru tineret, eu vreau ca tinerilor să le placă să se roage, și să cânte și să trăiască, înțelegi ce spun? E un răspuns lung la întrebarea ta scurtă.

– Cred că alte biserici, cele protestante, ar face tot ce se poate imagina pentru a aduce oameni acolo, o sală de alpinism, o cafenea, o sală de gimnastică toate aceste lucruri doar pentru a îi aduce acolo, dar se simte superficial într-un fel și îmi pare rău că mă iau pe protestanți tot timpul, dar simt că creștinii apostolici, în general, plătesc pentru multe din ceea ce fac protestanții. Pentru că protestantismul este cumva versiunea principală a creștinismului aici în Occident, în Statele Unite, oamenii care cresc în protestantism presupun că tot creștinismul este astfel, așa că ceea ce mă atrage cu adevărat la Ortodoxie este etosul.

Citându-l pe părintele Paul, el spune că a fost întrebat de un protestant într-un interviu: Ce înseamnă să fii creștin ortodox? Și el spune: Înseamnă să mori zilnic, înseamnă să ai o pocăință vie care se adâncește zilnic. Nu este ceva la care el să fi ajuns deja, ci este ceva la care lucrează și simt că uneori, când vine vorba de unele dintre bisericile protestante, îți dau senzația că, știi, acela a ajuns deja acolo. Exprimă asta în modul în care întreaga biserică este centrată în jurul lui, comparativ cu Biserica Ortodoxă, unde preotul este cu fața spre Est, deci el este cu noi și conduce turma. Și cred că acest lucru se manifestă astfel.

Când mă uit la protestanți și văd cum evanghelizează ei, îi văd la colțurile străzilor, îi văd stând pe mese la Starbucks, țipând la oameni, îi văd mergând la Walmart și țipând la oamenii care fac cumpărături și mie personal, vorbesc în numele meu, mi se pare un deserviciu pentru Evanghelie pentru că, dacă sunt ateu, dacă sunt cineva care nu e familiarizat cu creștinismul, o să văd asta și o să spun: Uau, asta înseamnă să fii creștin? Te rog, stai cât mai departe de mine cu putință. Dacă devin creștin, voi fi ca acea persoană care țipă la oameni, hărțuind oamenii spunându-le că vor merge în iad, spunându-le că au nevoie să se pocăiască? Nu vreau nicio parte din asta. Deci ce mă atrage cu adevărat la Ortodoxie este că nu este deloc așa. Și nu rușinează pe alții pentru păcatele lor sau pentru ce fac ei greșit, pentru că multe dintre greșeli, dacă ne uităm la propria noastră viață interioară… Vorbiți-ne puțin despre diferența aceasta, despre cum Ortodoxia nu este Ortodoxia nu apelează așa mult la dorințele egoiste ale oamenilor, de fapt s-ar putea să fie chiar opusul. Va fi greu, va fi mult mai greu, trebuie să renunți la tine însuți, nu mai poți trăi cu un picior în lume și un picior în biserică, trebuie să te transformi cu adevărat, ca viață interioară.

– Cred că e un pericol pentru oameni să importe idei străine sau idei protestante în biserică, în încercarea de a aduce oameni la ușa bisericii, așa cum spuneam, și asta ar putea fi o minciună, ar putea fi un deserviciu. Deci Ortodoxia, în esență… Uită-te la Biserica primară, în catacombe, unde aveau să meargă, sau bisericile din case după uciderea cu pietre a Sf. Ștefan, mersul în catacombe. Nu existau creștini nominali pentru că a fi creștin însemna să fii ucis, așa că nu era nicio idee despre a negocia pentru timpul cuiva și a-l convinge să vină pentru că va obține ceva din asta. Era o înțelegere a vieții și a morții. Sunt două căi: viața sau moartea, pe care o vom alege?

Spunem în Liturghie de multe ori, este șocant: Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dam! Nu doar puțin, o viață dulce, stropită cu puțin Iisus în Vecernia de sâmbătă seara și duminica dimineața, ci toată viața noastră pentru Hristos. Deci dedicarea noastră completă este ceea ce, sunt convins, a răspândit de fapt Biserica. Niște pescari alfabetizați, prin puterea Duhului Sfânt, au mers și au convertit întreaga lume pentru că au pus în asta întreaga lor viață.

Adică la Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, această mare sărbătoare, pe 1 octombrie, ne amintim că atunci când Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos, era în biserică la o priveghere, și dimineața Maica Domnului s-a arătat peste toată lumea, peste tot orașul. Și un preot a spus că era o dimineață în timpul săptămânii și ghiciți ce oră era? Era 4 dimineața și biserica era plină de bărbați, femei și copii, pentru că creștinii mergeau la biserică în fiecare zi, tot timpul. În Biserica timpurie, slujba începe la apusul soarelui, se termină duminica dimineața cu Sf. Euharistie. Mănăstirile încă fac asta, dacă aproximăm asta cu Vecernia și Utrenia, dar ideea este că este totul acolo și este radical, dar este radical frumos și transformator, iar dacă nu intrăm în totalitate, atunci tentația este să punem niște perdele și să împrumuți din alte tradiții, cum ar fi: vino la biserică, avem un grup de femei foarte drăguț. Bine, frumos, dar asta nu este viața veșnică care te cheamă. Suntem în competiție și…

Mă gândesc mereu la Evanghelia în care Iisus spune: “Lasă tot ce ai și vino după Mine.” Și acela a plecat întristat pentru că era foarte bogat. Iisus nu a spus: “Bine, așteaptă, hai să facem o înțelegere: 50% din timpul tău.” A existat o libertate. Acum ca și atunci, așa se trăiește viața ortodoxă. Nu vom nemernici lucrurile frumoase pe care le avem. vom trăi în acest fel, în totalitate, fără compromisuri. Și exact asta vor oamenii. Oamenii nu vor lumea. Au existat experimente proaste în ortodoxie în anii ’60 și 70 ca să o facă palpabilă pentru americani, să o facă să arate ca protestantismul și asta nu a mers bine, oamenii vor autenticitate, ei vor oameni care îi vor ajuta să lupte cu moartea. Le este frică să moară de Covid, le este frică să moară. Ei vor “viață și viață din belșug”.

Un episcop din străinătate a spus: Ai 60 de ani, mai vrei 5 ani de viață sau 10 ani. Nici 100 nu sunt suficienți pentru mine, vreau eternitate. Noi suntem aici pentru a oferi eternitate oamenilor și, deci, ar trebui ca fiecare lucrare misionară să hrănească sentimentul că pentru asta suntem aici. Așa că predicatorul Joel Osteen, oferă o cale ușoară va atrage mulți oameni, dar vor fi ei transformați? Nu te teme turmă mică, a spus Domnul, calea spre împărăția cerului este îngustă. Ispita ar putea fi să lărgim calea pentru a aduce cât mai mulți oameni acolo, dar am văzut cum asta a funcționat peste tot în afara Ortodoxiei, mereu a mers prost, dar dacă suntem doar credincioși, dar plini de dragoste, vă voi spune: Biserica ia amploare acum, vedeți că oamenii vin și vin tocmai din cauza etosului Ortodoxiei, care este: Ortodoxia sau moartea. Moarte față de lume. Nu doar la Punk-Rockeri, ci și mame cu copii.

Pentru că “ce ne va salva de acest trup de moarte?” spune Sf. Pavel. Un ortodox, are sentimentul că a fost, este și va fi mântuit. Nu e: am fost la un moment dat, dar s-a cam terminat. Nu este nici: Oh, nu voi merge niciodată în Rai, și mă pedepsesc pe mine însumi. Ci este acest sentiment, cum ai spus și cum spune Sf. Pavel, că murim zilnic. Nu sunt încă acolo, dar am o anticipare a împărăției cerurilor. Deci întrebarea este: De ce s-ar alătura cineva la asta? Pentru că simte că este serios și dacă vrea un loc într-un grup social, atunci Mormon Ward este mult mai bun la asta. Dacă vrea ceva super organizat, probabil va găsi protestanții mai organizați, dar Biserica [Ortodoxă] este trupul viu al lui Hristos, e corpul viu care respiră al lui Hristos și porțile iadului nu o vor birui niciodată. Nu există apostazie, spun tuturor și, în mijlocul tuturor acestor lucruri trăind în asta, și în mod ironic lepădându-te de tine vei fi mai fericit decât ai fost vreodată, rugându-te, ridicându-te din pat devreme, sacrificând somnul, vei fi mai fericit decât atunci când erai un tânăr idiot dormind până la prânz.

Acesta este ultimul meu răspuns: “Frumusețea va salva lumea”, spune Dostoievski. Ceea ce am observat este: Cum te desprinzi de asta? Oamenii sunt foarte lumești. Cum faci o punte peste acel decalaj: vreau asta, nu vreau asta? Cum ii faci să vadă și frumusețea? Cu adevărat Ortodoxia este o întreagă experiență personală. Domurile noastre din afara bisericii noastre sunt înalte și sunt aurii ca un far și am observat că îi pot ajuta pe oameni să-și suspende judecata pentru o clipă. Protestanții zic: acestea sunt idoli. Sau mormonii zic: este atât de ciudat. Și vin în iconografia bisericii ca și în această frumoasă biserică și sunt uluiți.

Știți emisarii Sfântului Vladimir? Știți povestea aceea când Sf. Vladimir era împăratul Rusiei în acel timp și căuta o versiune rapidă, încerca să găsească o religie pentru Imperiu și a trimis emisari în toată lumea, a trimis doi emisari la Constantinopol la Biserica Aghia Sophia, și s-au întors și au spus ceva de genul: “Nu știam dacă eram în Rai sau pe Pământ, dar știm că Dumnezeu locuiește acolo”. Și pe baza acestei experiențe și a unui număr de lucruri, a fost încreștinarea poporului Rus în Kiev în 988. Nu a fost un lucru mental, ci au pășit înăuntru.

Avem acel bagaj despre care vorbești, americanii pășesc înăuntru și sunt doborâți de frumusețe. Nu de frumusețea lumească ci de frumusețea mistică, de icoane, ferestre către cer, tămâia, totul. Acestea îi poate ajuta să suspende judecata pentru un moment și să fie dispuși să meargă într-un loc diferit în inima lor. Și este atât de inconfortabil, este atât de ciudat, atât de nou, dar ceva cântă în interiorul lor, inima adâncă, Împărăția Cerurilor din tine, încep să realizeze această posibilitate, acest mușchi atrofiat de care nu mai știau că există, numit inima. Așa că s-ar putea să merite. Să calculăm costul a tot. Oamenii fug de durere și caută plăcerea, știm asta psihologic, dar de ce ar fi o persoană dispusă să-și poarte crucea? Pentru că și-au dat seama de posibilitatea învierii și lumea este doar muncă, muncă, așa că te amorțești pe tine însuți, dar dintr-o dată știind că toată durerea pe care o ai, toată lupta din această viață poate fi transformată și crucea ta poate fi transformată într-o înviere. Poate merită să stau în picioare, deși mă dor picioarele, poate merită să postesc chiar dacă stomacul meu geme.

Și este o întrebare constantă: Merită? Merită acest salt de credință? Și cred că Dumnezeu crește cu noi, cu cei care întreabă, cu catehumenii, când o persoană face acele salturi și se gândește doar la Ortodoxie, sau se gândește la credință și implică taina vieții duhovnicești făcând mătănii, postind, luând medicamentul, fiind botezat, spovedindu-se, primind Sfânta Împărtășanie, trăind această viață într-un proces lent, atunci nu îi mai poți separa de ea. Înțelegi de ce oamenii și-ar da viața pentru Biserică. Nu neapărat preoți și episcopi. În istoria bisericii au fost bărbați, femei, copii martiri. Au avut asta și cred că marea luptă și marele țel pentru noi ca preoți și creștini ortodocși este cum să aducem oamenii la asta?

Cred că mai întâi trebuie să ne rugăm și să ne rugăm Domnului secerișului să aducă oameni. Și Duhul Sfânt o face. Nu într-un mod imediat. Trebuie să dobândim Duhul Sfânt prin pocăință, noi ca preoți și episcopi și trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu pentru ajutor, oamenii noștri trebuie să își ia medicamentele duhovnicești și să-i întâmpine și atunci când vor veni în aceste spitale, care sunt bisericile noastre, cu voia Domnului, să vadă oameni la fel de imperfecți ca și ei, care sunt la fel de lumești ca ei. Sunt uimit, uită-te la comunitatea mea, unii dintre ei sunt arătoși, nu toți arată așa, ei sunt poate lumești din exterior, dar sunt schimbați și transfigurați și când alți oameni lumești intră, văd că nu suntem… Merită asta? Merită totul! Vino și vezi! Continuă să crești în acest fel.

Deci cred că avem nevoie de mai multe niveluri de lucrare misionară, avem nevoie de site-urile web, avem nevoie de aceste clipuri, dar atunci când intră pe uși și văd nu doar pe preoții, ci și pe laicii noștri rugându-se… Un ultim lucru pe care îl voi spune e că există o carte faimoasă numită “Jurnalul unui preot rus”. Este o carte minunată, de părintele Alexander Alchaninov, din Rusia. A murit în timpul imigrației în Franța. A spus un lucru uimitor. El era tată și a iubit copiii. A spus: “Cel mai mare cadou pe care un părinte îl poate oferi copilului lor…” Știi ce a spus? A fost uimitor! Nu a spus sănătate sau asta sau cealaltă, a spus: “o viață interioară”. O viață interioară. Nu să-i învețe să aibă o viață interioară, ce a vrut să spună e că dacă părintele are o viață interioară, părintele prin natură având o viață interioară, Împărăția Cerurilor în interiorul lui, cunoscând pe Hristos și viața spirituală, acela va fi cel mai mare dar oferit copiilor lor, pentru că, prin natură, va radia în aceea, prin natură, oamenii din jurul lor vor căuta asta. Este cu adevărat frumos. Deci cel mai mare misionar din lume ar putea fi călugărul care e sus pe munte, de care lumea va spune: nu face nimic, ar trebui să aibă grijă de orfani. Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru tot ce fac!

Nu mă înțelege greșit. Nu pentru asta sunt monahii făcuți. Dacă suntem cu toții în trupul lui Hristos, dacă eu sunt degetul cangrenos din corpul umanității, care cred că sunt, prin păcatele mele, asta nu izolează de mine întregul corp, capul, totul experimentează infecția. Dar la fel și dacă acea parte degetul mic, sau degetul de la picior, dacă începe să se vindece prin pocăință și prin rugăciune și prin dragoste pentru Dumnezeu, lucrul frumos este că vindecă întregul trup al umanității, nu doar Biserica, ci umanitatea trăiește asta. Așa că atunci când un călugăr urcă pe vârful unui munte și se pocăiește pentru întreaga lume, schimbă mistic întreaga lume, câte o inimă umană pe rând și nu este mai puțin eficient, poate mai mult. Nu exclude lucrurile pe care le facem cu mâinile în lumea când interacționăm cu lumea, dar acesta e cazul pentru noi toți.

Adesea credem că nu putem schimba nimic, că e atâta suferință în lume, atâtea lucruri groaznice. Vreau să-L cunosc pe Hristos. Caută mai întâi împărăția și, în mod ironic, același mod în care îl cauți pe Dumnezeu e cel mai bun mod de a-ți salva copiii și prietenii tăi și întreaga lume, prin schimbarea lumii întregi, o singură inimă umană pe rând. De fapt, singura persoană pe care o poți schimba în întreaga lume, cu ajutorul lui Dumnezeu, în biserică, ești tu însuți! Petrecem restul vieții încercând să-i reparăm pe toți în detrimentul nostru, așa că această unire mistică a tuturor oamenilor despre care spun părinții este o realitate.

Cred cu adevărat că toți trebuie să petrecem mult mai puțin timp online și mult mai mult timp pocăindu-ne și rugându-ne și trăind tainele bisericii și vom fi mântuiți și vom găsi bucurie și vom găsi asta, așa cum ai spus, fiind hrănit în mod constant, fiind constant înfometat. Cu cât înaintezi mai mult, te vezi mai păcătos, cu cât ești ortodox mai de mult, cu atât te vezi mai păcătos, dar ești mai puțin îngrijorat pentru că Dumnezeu este atât de iubitor. Când îți dai seama cât ești de prost, dar apoi îți dai seama cât de iubitor este Dumnezeu, devine mai ușor să ierți pe alți oameni, pentru că Dumnezeu îți iartă atât de mult. Această călătorie a inimii către împărăția raiului eu sunt cu adevărat convins că este și pentru preoți și pentru mireni și episcopi modalitatea de a rezolva orice problemă – fie că e munca misionară, căsnicie, familie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!