De ce nu vrea Dumnezeu să-mi înlăture patima? – p. Paul Truebenbach

Ascultați un cuvânt foarte folositor și dătător de curaj al părintelui Paul Truebenbach care ne explică de ce, uneori, pare că Dumnezeu nu dorește să ne înlăture patimile.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce nu vrea Dumnezeu să-mi înlăture patima? – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu! Amin!

Dragii mei, doresc să vă vorbesc astăzi despre un subiect pe care sper că îl veți găsiți foarte relevant pentru viața voastră spirituală, pentru că e centrat pe o întrebare pe care cred că mulți dintre noi ne-am adresat-o, dacă nu explicit, măcar implicit, în viața noastră spirituală: ”Dacă vreau cu adevărat să depășesc această patimă, de ce încă mă lupt cu ea? Dacă L-am implorat pe Hristos, am aleargat la Maica Domnului, am alergat la Sfinți, la Îngerul meu păzitor și le-am cerut să înlăture această patimă din viața mea, de ce încă mă lupt cu ea?” Este o întrebare legitimă.

Pentru a răspunde la ea trebuie totuși să trecem prin câteva etape diferite pentru a afla dacă punem întrebarea în mod corect. Iată ce vreau să spun: în primul rând, când spunem că ne luptăm cu o anumită patimă, oricare ar fi aceasta, trebuie să ne întrebăm dacă chiar ne luptăm cu ea. De multe ori oamenii folosesc acest limbaj când vin la spovedanie sau doar pentru sfat duhovnicesc și spun: ”Părinte, chiar m-am luptat cu această patimă în ultima vreme!” Și pe măsură ce vorbim, descopăr că de fapt ceea ce vor să spună este că au fost atacați de această patimă, dar ei nu s-au implicat într-o luptă reală. Ei de fapt nu au făcut nimic, doar s-au predat patimii si au cedat și nici nu s-au luptat încă în vreun fel. Deci, chiar ne luptăm cu adevărat?

A doua întrebare este: ”Dacă te lupți, te lupți tu cu înțelepciune?” Ce înseamnă sa te lupți cu înțelepciune? Ei bine, avem 2.000 de ani de tradiție în Biserică, în care avem viețile și scrierile multor Sfinți și multe dintre aceste scrieri au o bază ascetică, descriu anumite patimi, de unde vin și apoi ne spun exact cum să luptăm [cu ele]. Folosim aceste lucruri? Folosim Everghetinosul sau Scara urcușului duhovnicesc a Sf. Ioan Scărarul? Există un set incredibil de trei volume de la teologul francez Jean-Claude Larchet și cred că se numește Știința bolilor spirituale (voi pune link-ul în descrierea clipului). Poate am greșit titlul. Este un set de trei volume în care el trece prin principalele patimi cu care se luptă omul și apoi, după ce oferă o analiză a acestor lucruri, vorbește despre cum se luptă cu ele, și tot ceea ce folosește Larchet se bazează direct pe scrierile Părinților. El citează în mod constant Scripturile și Părinții pentru a analiza și a vorbi despre cum se luptă cu aceste patimi. Este un set foarte bun de volume! Am avut unii oameni care le-au citit si au spus ca este singurul set de care au nevoie pentru că conține toată înțelepciunea din toate celelalte surse pe care le-ar căuta în mod normal. Așa că acesta e un set [de cărți] minunat.

Trebuie să ne întrebăm asta, totuși: ”Dacă mă lupt, mă lupt eu bine și cu înțelepciune, folosind înțelepciunea ”generalilor”- a Sfinților, care au luptat cu aceste patimi înaintea mea?” Ei au învățat strategia demonilor, au învățat cartea lor de joc și știu cum să îi răspundă. Folosesc eu lucrările lor și învăț din ele? Într-o luptă lumească, dacă am avea cartea de joc a inamicului, am simți că avem un mare avantaj. Imaginează-ți să ai acea carte și să nu o citești.

Deci avem cartea jocului inamicului, deoarece demonii fac asta de mii de ani și foarte mulți Sfinți au scris despre experiențele lor și despre cum au luptat cu aceste lucruri, așa că trebuie să fim capabili să folosim aceste lucruri și să le folosim cu înțelepciune. Toate acestea ar trebui făcute, desigur, în contextul unei relații un bun duhovnic, care să te poate ghida pentru a te asigura că nu iei prea mult sau prea puțin din sfaturile Sfinților. Dar ar trebui să folosim înțelepciunea Sfinților și ar trebui să căutăm inspirație de la ei în fiecare zi. Dacă putem răspunde afirmativ la aceste întrebări și constatăm că într-adevăr luptăm și că ne luptăm bine, cât de bine putem, de ce patimile uneori încă ne chinuie?

Ca să răspundem, vreau să citesc din unul dintre acele manuale, Pajiștea spirituală de Sf. Ioan Moschos. Aceasta este o carte care mi-a fost recomandată recent de un coleg foarte bun, membru al clerului, când vorbeam despre bărbați și luptele lor cu pofta trupească. Dar ceea ce urmează să citesc, deși se aplică direct poftei trupești, se aplică, de asemenea, indirect tuturor patimilor, cum ne luptăm cu ele și răspunde la această întrebare: ”De ce Dumnezeu permite acestei patimi să continue să mă lupte? Interesant este că am citit asta, poate cu un an înainte ca preotul să-mi reamintească de ea și m-am bucurat foarte mult că mi-a amintit pentru că, deși am pus un semn de carte la această poveste, mi-a alunecat și nu-mi aminteam unde am citit această poveste și am fost foarte bucuros când mi-a trimis-o. Aceasta este a treia poveste. Pajiștea spirituală este un fel de compendiu de povestiri de la Părinți din pustie, și mici lecții și povestiri de la ei sau vieți scurte ale unor Sfinți mai puțin cunoscuți.

Așa că numărul trei în această carte este viața lui Conan, preot al comunității de Penthukla. Scrie astfel: La mănăstirea Sf. Părinte Sava, l-am întâlnit pe Atanasie. Bătrânul ne-a spus această poveste. “Când eram în comunitatea din Pentukla, era un preot acolo care boteza. Era cilician și numele lui era Conan. El fusese numit să facă botezuri pentru că era un Bătrân cu viață îmbunătățită. Ungea și boteza pe cei care veneau acolo, dar era o ocazie de jenă acută pentru el ori de câte ori trebuia să ungă o femeie.” În acel moment se ungea întregul corp al celor care erau botezați și îi ungeau pe pielea goală. “Pentru acest motiv el a vrut să se retragă din comunitate, dar ori de câte ori se gândea să se retragă, Sfântul Ioan Botezătorul stătea lângă el spunându-i: Perseverează și eu îți voi face lupta mai ușoară!

Într-o zi, o domniță persană a venit să fie botezată și era atât de frumoasă încât preotul nu s-a putut determina să o ungă cu untdelemnul sfânt. După ce ea a așteptat două zile, Arhiepiscopul Petru a auzit despre aceasta și a fost foarte supărat pe Bătrân. A vrut să numească o femeie diacon pentru această sarcină, dar nu a făcut-o deoarece acest lucru era contrar obiceiului în acea zonă. Conan preotul și-a luat mantaua din piele de oaie și a plecat spunând: ”Nu voi mai sta în acest loc!” Totuși, când a ajuns pe dealuri, Sf. Ioan Botezătorul l-a întâlnit și i-a spus cu o voce blândă: Du-te înapoi la Mănăstirea ta și voi face lupta mai ușoară pentru tine! Avva Conan a răspuns furios: Crede-mă, nu mă voi întoarce! Tu mi-ai făcut de multe ori această promisiune și nu ai făcut nimic în legătură cu asta!

Sf. Ioan Botezătorul l-a pus să se așeze pe unul dintre dealuri, l-a dezbrăcat de haine și a făcut de trei ori semnul crucii peste pântecele său și a spus: Crede-mă preotule Conan, am vrut ca tu să primești o recompensă din această luptă, dar din moment ce nu ai vrut să fie așa, am făcut ca lupta să înceteze. Dar nu vei mai avea nicio recompensă pentru asta! Conan preotul s-a întors la sarcina de a boteza comunitatea și a doua zi a botezat-o și a uns-o pe persană fără să își dea măcar seama că e de sex feminin. Timp de 12 ani a uns și a botezat fără să sufere nicio tulburare fizică și fără conștientizarea feminității femeii, și astfel și-a încheiat viața.”

Aceasta este o poveste cu adevărat incredibilă și ne spune ceva foarte important. Când oamenii vin la mine cu această întrebare: ”De ce încă mă lupt cu această patimă?” le spun să își imagineze viața lor de luptă ca pe o linie foarte lungă și de obicei ceea ce facem este să vedem la capătul acestei linii un fel de victorie cu această patimă. Și vedem acea victorie ca o coroană sau ca pe un trofeu de vreun fel, și credem că viața noastră e alcătuită din încercări pentru a ajunge la acel sfârșit, astfel încât să putem primi în cele din urmă acel trofeu. Dar Dumnezeu nu este mulțumit cu asta.

Motivul pentru care nu este mulțumit cu asta este pentru că dacă ne dă pur și simplu trofeul, el va fi foarte mic, dacă există. E ca unul din acele trofee de participare pe care le primeai în copilărie când jucai fotbal. Primeai mereu acel mic trofeu de plastic doar pentru că ai jucat. Dar tu vrei trofeul cel mare! Hristos știe că dacă noi nu luptăm și El doar ni-l dă, nu există luptă pentru noi și deci nu există nici victorie pentru noi. Nu am luptat bine, lupta ne-a fost luată. Dar în al doilea rând, chiar dacă trofeul de la sfârșit, chiar dacă acea coroană este mare și încărcată cu multe pietre prețioase și este frumoasă și scumpă, e totuși doar una, o singură recompensă. Hristos în schimb vrea ca noi să avem mii și mii de recompense de-a lungul drumului.

Așa că, în timp ce ne luptăm cu o anumită patimă, dacă într-o zi vine o ispită și avem victorie asupra ei prin Harul lui Dumnezeu, și spunem: ”Slavă lui Dumnezeu! Te-am căutat și ai luat această ispita!” Astfel am câștigat o coroană. Și dacă cazi, dar în acea cădere te uiți și te smerești și spui: ”A fost vina mea! Doamne, te rog iartă-mă! Sunt vinovat pentru asta pentru că mi-am ochii de la Tine, am căzut, trebuie să-mi amintesc ce să fac în fața ispitei și cu voia Domnului acesta va fi un memento pentru mine!” Nu numai că ai câștigat o altă strategie sau că te-ai adâncit în strategia ta, dar totodată ai câștigat și smerenie și câștigi o coroană.

Astfel, vedeți că Hristos vă oferă coroane atât în victorii, cât și în înfrângeri, dacă vrem cu adevărat să cucerim această patimă și în acea înfrângere ne smerim și căutăm să devenim războinici mai inteligenți și mai înțelepți. Există coroane disponibile pe tot parcursul drumului. Așa că, atunci când vom sta în fața slavei lui Dumnezeu în veacul ce va să vină, în loc să avem acea coroană la sfârșit, Hristos ne va da mii, poate zeci și sute de mii de coroane care s-au acumulat de-a lungul drumului. De aceea mereu îi învăț pe oameni: ”Lupta este salvarea voastră!” Nu ne putem uita la acea victorie de la sfârșit ca la locul unde se află mântuirea. Mai degrabă, mântuirea este câștigată pe tot parcursul drumului cu ispitele de zi cu zi.

Acum că am spus asta, încă mai trebuie să ne asigurăm că trăim aceste prime două puncte: suntem angajați în luptă și ne implicăm cu înțelepciune, folosindu-ne de înțelepciunea Părinților, de o bună relație cu duhovnicul, și că ne angajăm cu înțelepciune pe cât posibil. Dar dacă faceți asta, să nu deznădăjduiți că trebuie continuată lupta. Hristos vede lupta voastră. El este mult mai puțin preocupat de lupta voastră decât de pocăința voastră. De aceea Sf. Ioan Botezătorul și Hristos și-au început propovăduirile cu acel singur cuvânt: ”Pocăiți-vă!” Pocăința este modul în care vom fi măsurați, nu cât de perfect sau cât de departe am fost de-a lungul acestei linii, nu cât de perfect ne-am luptat în fiecare secundă a zilei.

Așa că, Hristos nu este mulțumit să vă dea o coroană la sfârșit. El vrea să vă dea mii de coroane de-a lungul drumului. Așa că nu deznădăjduiți pentru că deznădejdea vă face să renunțați și să nu luptați deloc și astfel să nu câștigați nicio coroană. Acesta este Domnul nostru! Domnul nostru e atât de milostiv încât atunci când mergem la spovedanie, toate acele păcate pe care le-am acumulat sunt complet șterse, dar victoriile nu sunt niciodată șterse. Așa că de-a lungul vieții tale, în timp ce continui să obții tot mai mai multe victorii sau mai multă smerenie, care îți aduce mai multe coroane, de fiecare dată când începi să depășești asta cu păcatele tale te duci la spovedanie și sunt șterse. E ca și cum Hristos ia cântarul și își pune degetul pe el pentru a trișa puțin pentru a ne ajute să ne mântuim.

Atât de mult vrea Hristos ca noi să fim mântuiți. El înclină balanța în favoarea noastră, așa că să nu deznădăjduiți, să nu cădeți în vreo mare tristețe gândindu-vă că poate nu vă luptați bine. Mai degrabă ridicați-vă, scuturați-vă de praf, cereți iertare, pocăiți-vă, mergeți la spovedanie și apoi cautați strategii mai bune. Și de-a lungul drumului asta vă va forța să creșteți. Dacă nu există luptă, nu există creștere! Așa că, de ce Dumnezeu vă permite să vă luptați? Pentru că vă iubește atât de mult încât vrea să vă dea multe coroane ale victoriei. El vrea să vă luptați bine ca să puteți crește în viața spirituală. El vrea ca să fiți mari luptători care vor fi încoronați în veacul ce va să vină.

Acesta este motivul pentru care să nu deznădăjduiți niciodată că Hristos nu este cu voi. El este cu siguranță cu voi, dar dacă simțiți că se retrage, asta este pentru că El vrea ca să tânjiți după El și mai mult și să luptați și mai vitejește. Domnul nostru ne iubește, nu uitați asta niciodată și niciodată nu dați diavolului victoria deznădejdii, pentru că asta e ceea ce diavolul își dorește. Mă rog ca această învățătură să fi fost de folos pentru voi și mă rog ca acest preot Conan și toți cei menționați în Pajiștea spirituală și autorul ei să mijlocească pentru noi în luptele noastre duhovnicești.

În marile cuvinte ale Sf. Cleopa de la Sihastria, din România: ”Mânca-v-ar Raiul!” Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!